Pretentii. Decizia nr. 1215/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1215/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 14580/3/2012*
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2000/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1215
Ședința publică din data de 16.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea R. E. împotriva deciziei civile nr. 2188 din data de 31.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatoarea R. E., personal, lipsă fiind intimata C. de P. a Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză a fost declinată prin hotărâre judecătorească pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. La data de 15.04.2015, contestatoarea a depus precizări cu privire la contestația în anulare.
Curtea, din oficiu, în raport de dispozițiile art.317-318 Cod procedură civilă, pune în discuție excepția inadmisibilității contestației în anulare, întrucât din cuprinsul cererii formulate de contestatoare nu rezultă invocarea vreuneia dintre ipotezele prevăzute de art. 317 sau 318 Cod Procedură Civilă.
Având cuvântul, contestatoarea R. E. solicită să se ia act de faptul că nu ar fi formulat atâtea acțiuni dacă i s-ar fi admis prima cerere, ori a doua, a treia. Nu s-a gândit să diminueze timpul instanței și nici pe al său, însă dorește să i se dea un drept de care beneficiază în mod legal.
Susține că este admisibilă contestația în anulare deoarece nu i s-a permis să își exprime punctul de vedere. A solicitat conexarea tuturor dosarelor pentru ca instanța să poate realiza o verificare amănunțită a situației sale însă această cerere a fost respinsă.
Depune concluzii scrise și solicită respingerea excepției inadmisibilității.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepție.
CURTEA ,
Constată că prin decizia civilă nr. 2820/22.10.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă a declinat în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatoarea R. E. împotriva deciziei civile nr. 2188 din data de 31.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
În motivarea acestei contestații, astfel cum a fost precizată în fața instanței supreme (a se vedea fila 26 din dosarul nr._ al ÎCCJ), s-au arătat următoarele aspecte, în esență:
În drept sunt aplicabile prevederile art. 317 și 318 Cod Procedură Civilă.
Este îndreptățită să solicite instanței respectarea dreptului său legal privind munca depusă pentru pensie; solicită să se corecteze pensia prin recalcularea acesteia cu respectarea și aplicarea legii în cauză și nu îndepărtarea sa de la o pensie legală prin toate mijloacele posibile.
Instanțele nu i-au permis să-și susțină cauza și să-și apere drepturile și după întârzierea la a doua strigare.
La al doilea termen, fiind în sala de judecată la Curtea de Apel București, a fost strigată prima deși era a 12-a la ordine, precizându-se că solicită termen. Totuși, nu i s-a permis să ia cuvântul. În consecință, a fost frustrată de dreptul său la apărare, fiind în imposibilitate de a-și angaja apărător, deoarece din 2013-2014 are pensia poprită de ANAF.
În vederea soluționării pricinii a fost atașat dosarul pricinii în care s-a pronunțat decizia contestată.
Nu s-au administrat noi dovezi în cauză.
La termenul din 16.04.2015, din oficiu, Curtea a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare pentru motivele expuse în încheierea de ședință de la data amintită.
Contestatoarea a solicitat respingerea excepției.
Analizând actele și lucrările dosarului, văzând prevederile art. 317-320 Cod Procedură Civilă, Curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Prin decizia civilă nr. 2188 din data de 31.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a constatat nulitatea recursului declarat de recurenta-contestatoare R. E. împotriva sentinței civile nr._/06.12.2013 a Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în contradictoriu cu intimata C. de P. a Municipiului București.
Această decizie este atacată pe cale contestației în anulare ce face obiectul prezentului proces.
Potrivit art. 317 alin. 1 Cod Procedură Civilă:
„Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”.
Iar art. 318 din același cod statuează:
„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestor texte legale se desprinde concluzia că în viziunea legiuitorului român, contestația în anulare poate fi exercitată doar în cele patru ipoteze enumerate limitativ prin dispozițiile art. 317 și 318 Cod Procedură Civilă.
În cazul în care aspectele prezentate în motivarea contestația în anulare nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele amintite ori nu se circumscriu acestora, contestația apare ca fiind inadmisibilă, această cale de atac neputând fi exercitată dacă nu sunt respectate strict condițiile impuse de legiuitor.
Aceasta este și situația din pricina de față, căci contestatoarea nu invocă nici nelegala sa citare, nici încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, nici împrejurarea că dezlegarea dată prin hotărâre a fost rezultatul unei greșeli materiale și nici ipoteza necercetării vreunuia dintre motivele de recurs.
În motivarea contestației se arată cu totul alte aspecte: anume că trebuie să se respecte dreptul său legal privind munca depusă pentru pensie și să se corecteze pensia prin recalcularea acesteia cu respectarea și aplicarea legii în cauză și nu prin îndepărtarea sa de la o pensie legală prin toate mijloacele posibile; că instanțele nu i-au permis să-și susțină cauza și să-și apere drepturile după întârzierea la a doua strigare; că la al doilea termen, fiind în sala de judecată la Curtea de Apel București, a fost strigată prima deși era a 12-a la ordine; că nu i s-a permis să ia cuvântul; că a fost frustrată de dreptul său la apărare, fiind în imposibilitate de a-și angaja apărător, deoarece din 2013-2014 are pensia poprită de ANAF.
Aceste chestiuni invocate de contestatoare nu au nicio legătură cu ipotezele prevăzute de art. 317-318 Cod Procedură Civilă și nu pot fi încadrate în niciuna dintre acestea, motiv pentru care contestația în anulare apare ca fiind inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea R. E. împotriva deciziei civile nr. 2188 din data de 31.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, E. L. L. C. L. H.
U. Dobraniște
GREFIER,
F. V.
Red.LCD
2.ex./21.04.2015
Jud.C.: D. G. E.
D. A. C.
N. R. I.
← Pretentii. Decizia nr. 799/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 627/2015. Curtea... → |
---|