Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1170/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1170/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 20970/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 422/2015)
DECIZIE Nr. 1170/2015
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător E. D. B.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 7948/01.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatorul C. A., având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul-contestator personal și asistat de avocat M. Z., conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/2013, care se depune la dosar, lipsind apelanta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimatului la data de 27.01.2015, care la data de 06.02.2015 a formulat întâmpinare, comunicată apelantei la data de 12.02.2015, precum și că la data de 06.03.2015 intimatul a depus un înscris prin care arată că s-a pus în executare sentința de fond, sens în care înțelege să invoce excepția lipsei de obiect a cererii de apel, precum și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, după care:
Curtea, în raport de prevederile art. 219 alin. 1 Cod procedură civilă, procedează la identificarea intimatului, acesta legitimându-se cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Intimatul, prin apărător ales, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar, în copie, decizia emisă de C. de pensii, ca urmare sentinței apelate și a cuponului de pensie ce atestă plata drepturilor.
Curtea, după deliberare, în temeiul art. 479 alin. 2 Cod procedură civilă, admite proba cu înscrisuri la solicitarea intimatului, astfel cum a fost solicitată și acordă cuvântul intimatului asupra excepției invocate.
Intimatul, având cuvântul prin apărător ales, arată că a invocat excepția lipsei de obiect, având în vedere că sentința a fost pusă în executare. În ceea ce privește cheltuielile de judecară, arată că punerea în executare a sentinței s-a făcut după exercitarea căii de atac, sens în care solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, după deliberare, respinge excepția lipsei de obiect, reținând că sentința pronunțată de instanța de fond este provizoriu executorie de drept, conform dispozițiilor art. 448 pct. 4 din codul de procedură civilă și poate fi reformată în calea de atac, chiar dacă a fost pusă în executare.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului în combaterea cererii de apel.
Intimatul, având cuvântul prin apărător ales, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond. Arată că au fost combătute criticile din cadrul motivelor de apel prin întâmpinare. Se arată că, în cuprinsul adeverinței s-a indicat calitatea de salariat civil în cadrul unității militare, apelantul fiind inginer. Se mai arată că funcția nu a determinat încadrarea intimatului în grupa a II-a de muncă, încadrarea fiind făcută în raport de condițiile de muncă în care acesta a desfășurat activitate. Susține că adeverința emisă în anul 2000 și procesul-verbal întocmit de unitatea militară, cu referire la condițiile de muncă în care și-a desfășurat activitatea reclamantul nu au fost anulate, astfel încât C. de pensii nu putea să conteste conținutul acestora. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, constate închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, contestatorul C. A., în contradictoriu cu intimata C. de P. a Municipiului București, a solicitat anularea deciziei de pensionare nr._ din data de 16 mai 2013; obligarea intimatei la emiterea unei alte decizii de pensionare, potrivit căreia aceasta sa recalculeze pensia mea, având in vedere faptul ca in perioada 5 octombrie 1977-5 septembrie 1989 a fost lucrata în grupa a II-a de muncă, așa cum rezultă din adeverința nr. A349 din data de 7 august 2000 eliberata de Ministerul Apărării Naționale; obligarea intimatei la plata diferenței dintre suma rezultată conform capătului 2 din cerere și suma de 1144 lei, actualizată cu indicele de inflație, începând cu data de 1 iunie 2013 și până la data plății efective; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.7948 din data de 01 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale a admis acțiunea privind pe reclamantul C. A., în contradictoriu cu pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI; a anulat decizia nr._/16.05.2013; a obligat pârâta să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze pensia cuvenită reclamantului, începând cu data de 01.06.2013, cu luarea în considerarea și a perioadei 05.10.1977 – 05.09.1989, ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, astfel cum rezultă din adeverința nr. A 349/07.08.2000 emisă de Ministerul Apărării Naționale, precum și la plata către reclamant a diferenței dintre pensia cuvenită conform sentinței și pensia efectiv încasată, începând cu data de 01.06.2013 la zi.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Prin Decizia nr._ din data de 16 mai 2013 emisă de C. Locală de P. Sector 4 a fost respinsă cererea formulată de reclamant, privind valorificarea adeverinței care atestă că a lucrat in grupa a II-a de muncă, în perioada 5 octombrie 1977-5 septembrie 1989, cu motivația că încadrarea nu este corectă.
Conform art. 100 lit. a) si art. 169 alin.1 lt. b) din Legea nr. 263/2010 pensionarii ale căror pensii au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și au lucrat in grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade cu 25% pentru perioadele in care au desfășurat activități in grupa a II-a de muncă. În cazul de față, reclamantul nu a beneficiat de aceste prevederi, deși a depus la dosarul de pensie adeverința.
Cum adeverința a fost depusă la casa de pensii în luna mai 2013, valorificarea adeverinței trebuia să fie făcută începând cu data de 1 iunie 2013, conform art. 107 alin. 5 din Legea nr. 263/2010.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termenul legal și motivat, C. de P. a Municipiului București, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea apelului, întemeiatîn drept pe dispozițiile art.466 din Codul de procedură civilă, se arată că sentința atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor Ordinului nr. 50/1990, emis „pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează in grupele I si II de munca in vederea pensionarii, pentru perioada lucrata duna 1 martie 1990."
In privința perioadei 05.10._89 încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, conținută de adeverința nr.A349/07.08.2000, emisă de UNITATEA MILITARĂ_ BUCUREȘTI, se arată că în adeverința menționată nu se precizează de către fostul angajator natura funcției deținute de reclamant, astfel încât să se poată aprecia dacă acesta putea să lucreze 100% în condiții deosebite.
Din actele existente, nu rezultă că reclamantul a prezentat acte privind nominalizarea de către unitatea angajatoare, pentru perioada solicitată, prin proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului, privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontaje lunare, registru de evidență a intrărilor în subteran).
Nominalizarea în grupe de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat în locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I personalul să lucreze efectiv în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa a II-a, cel puțin 70% din programul de lucru.
Totodată, conform prevederilor Decretului nr. 92/1976 și ale Ordinului nr. 136/1976, înregistrarea în carnetul de muncă a activităților desfășurate în grupa I și grupa a II-a de muncă era obligatorie.
Conform Ordinului nr. 125/1990, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa 2.
După data de 01.05.1990, conform pct. 4 și pct. 5 din Ordinul nr. 50/1990, metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și a II-a de muncă este cea prevăzută de acest act normativ, cu completările făcute prin Ordinul nr. 1000/1990, care se aplică în continuare.
Persoanele care au calitatea de pensionar se încadrează în grupa superioară de muncă numai dacă se regăsesc în Ordinul nr. 50/1990, în forma inițială, publicată în Monitorul Oficial nr. 38/1990.
Or, la anexa 2 pct. 160 din Ordinul 50/1990, care este menționat în adeverința nr. A349/07.08.2000, ca temei legal al încadrării în grupa a II-a de muncă, se menționează „personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu cu pulberi diverse, umiditate, zgomot, trepidații, gaze toxice, radiații, vapori de lacuri sau vopsele, în întreprinderile din industria materialelor de construcții (hale sau poligoane de prefabricate din beton și beton celular autoclavizat, linii tehnologice de fabricare a ipsosului, gipsului, agrocalcarului și dolomitei, produselor ceramice, materialelor de zidărie, dalelor mozaicate, marmorocului, ateliere de tâmplărie-modelărie-chituire, executarea de carcase și confecții metalice, precum și activitatea manuală de încărcări-descărcări și manipularea materiilor prime, semifabricatelor, produselor finite și combustibililor”.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea apelului, ca nefundat, cu cheltuieli de judecată.
La data de 6.03.2015, intimatul a invocat excepția lipsei de obiect a apelului și a solicitat respingerea cererii de apel, ca fiind lipsită de obiect, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, față de punerea în executare a hotărârii instanței de fond, printr-o decizie comunicată la data de 17.02.2015, ulterior formulării întâmpinării în această fază procesuală.
S-au depus la dosar decizia nr._ din 22 ianuarie 2014 eliberată de C. locală de pensii sector 4 și talonul de pensie pentru luna martie 2015, care atestă plata drepturilor restante pentru perioadele anterioare și calcularea pensiei prin raportare la un punctaj majorat de 2,_ lei, conform deciziei mai sus menționate.
Excepția lipsei de obiect a apelului a fost respinsă în ședința publică din data de 07.03.2015.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel formulate, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin adeverința nr. A439/07.08.2000, eliberată de Ministerul Apărării Naționale, UM_ București, se atestă că, în perioada 05.10._89, intimatul a desfășurat activitate sub influența aparatelor generatoare de radiații (stații de radiolocație și transmisiuni), încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, conform prevederilor Ordinului nr. 50/1990, Anexa 2, pct. 160, republicat în anul 1994.
Conform carnetului de muncă al intimatului (filele 37-39 din dosarul de fond), acesta a desfășurat activitate în cadrul UM_ București, în perioada mai sus menționată, în funcțiile de inginer proiectant, inginer tehnolog și cercetător științific principal. Din 5.09.1989, intimatul a fost transferat în interesul serviciului de la UM_ la ICPIF București.
În forma din 1994 a Ordinului nr. 50/1990 și Ordinului nr. 125/1990, completate cu avizele ulterioare, la pct. 160 al anexei nr. 2, așa cum însăși apelanta arată, se menționează că se încadrează în grupa a II-a de muncă „personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu cu pulberi diverse, umiditate, zgomot, trepidații, gaze toxice, radiații […].”
Totodată, la dosarul cauzei a fost depus procesul-verbal nr. A 3198/26.07.2000 încheiat la sediul UM_ București (filele 14-22 din dosarul de fond), prin care comisia tehnică de protecția muncii desemnată a ajuns la concluzia că, în cadrul acestei unități militare, începând cu anul 1970, nivelul radiaților electromagnetice s-a situat constant peste nivelul maxim admis și, în consecință, au existat condiții pentru acordarea grupei a II-a de muncă pentru o parte din personalul unității, în conformitate cu art.160 din Ordinul nr. 50/1990 și art. 11 din Ordinul nr. 125/1990.
În cuprinsul aceluiași proces-verbal se arată că în cadrul unității nu au fost întocmite în anul 1990 documentele legale în vederea încadrării în grupe de muncă a personalului și că, pentru perioada cuprinsă între anii 1970 și 1992, a fost încadrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100% personalul militar și civil nominalizat în tabelul anexă (în care figurează pentru perioada 1977-1989 și intimatul), care a lucrat sub influența aparatelor generatoare de radiații, conform ședinței operative din 27.03.2000.
Pentru personalul care nu-și mai desfășura activitatea în cadrul unității militare, eliberarea adeverințelor urma să se facă la cerere, pe bază de solicitare scrisă, însoțită de copia cărții de muncă.
Prin decizia civilă nr. 447 din 31.01.2013 a Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal (filele 48-49 din dosarul de fond), se reține, cu putere de lucru judecat, că adeverința nr. A319/26.07.2000 a fost emisă în baza procesului-verbal nr. A3198/26.07.2000, în a cărui anexă figurează și intimatul din prezenta cauză – C. A., iar din probele administrate nu rezultă că acest proces-verbal ar fi fost desființat pe cale legală.
Curtea constată că, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, încadrarea în grupa de muncă se făcea, până la . Legii nr.19/2000, pe baza Ordinului nr. 50/1990, cu respectarea metodologiei prevăzute de actul normativ mai sus evocat.
Conform art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Potrivit art. 14 din Ordinul nr. 50/1990, pentru perioada lucrată între 01.01.1976 și 31.12.1989 încadrarea în grupele I și II de muncă nu este condiționată de existenta buletinelor de determinare a noxelor.
Nu poate fi primită critica potrivit căreia dovada încadrării în grupa de muncă se poate face doar cu carnetul de muncă.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 15 din Ordinul nr. 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale. Însă, o atare dispoziție este incidentă pentru persoanele care încă se aflau în activitate la data adoptării ordinului și își desfășurau activitatea la același angajator, salariați pentru care angajatorul putea face cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă. Or, intimatul nu se afla în această situație.
Ulterior, au fost reglementate proceduri legale privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 – Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 590/2008, H.G. nr. 257/2011.
Adeverința în cauză a fost eliberată de fostul angajator înainte de . Ordinului ministrului muncii nr. 590/2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, iar conform art. 6 din Procedură, „adeverințele nevalorificate la stabilirea și/sau recalcularea pensiilor, întocmite și eliberate anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, se utilizează la stabilirea și/sau modificarea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile legale de valabilitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul din anexă.”
În plus, chiar dacă nominalizarea (obligatoriu a fi completată conform anexei 14 a H.G. nr. 257/2011 pentru adeverințele emise după adoptarea acestui act normativ) nu este menționată în adeverința nr. A439/07.08.2000, eliberată de Ministerul Apărării Naționale - UM_ București, prin înscrisurile depuse la dosarul de pensie s-a făcut dovada nominalizării, în condițiile legii, cu procesul-verbal nr. A3198/26.07.2000, în privința efectelor căruia s-a statuat cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 447 din 31.01.2013 a Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Conform art. 15 alin. 2 din Ordinului nr. 50/1990, ținând seama de prevederile art. 2 și 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unitățile aveau obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă începând cu 18.03.1969 la zi. Faptul că angajatorul nu a respectat termenul prevăzut de lege, parcurgând procedura cu întârziere nu poate fi imputat fostului salariat.
Cu referire la dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990, prin decizia nr. 87/1999, Curtea Constituțională a statuat că prevederile textului legal menționat referindu-se la "personalul de la locurile de muncă și activitățile" desfășurate pentru perioade anterioare datei intrării lor în vigoare, recunosc doar beneficiul unor drepturi cuvenite și câștigate anterior, ale căror efecte sau valorificare, însă, se face ulterior.
Sub acest aspect, apare discriminatorie recunoașterea beneficiului drepturilor respective doar în favoarea persoanelor care sunt încă în activitate la locuri de muncă sau în activități caracterizate prin condiții deosebite, nu și în favoarea celor care anterior au lucrat în aceleași condiții, dar înainte de . Decretului-lege nr. 68/1990, au încetat raporturile lor de muncă, prin pensionare sau din alte motive, ori s-au încadrat la locuri de muncă care nu mai au același caracter.
Acest tratament juridic diferențiat încalcă principiul egalității înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție. Persoanele în privința cărora se examinează aplicabilitatea dispozițiilor verificate sub aspectul constituționalității se găsesc în situații diferite doar în ce privește statutul lor social - de persoane încadrate la locuri de muncă sau în activități având condiții deosebite, de persoane încadrate la alte locuri de muncă sau în alte activități, ori de persoane care nu s-au mai încadrat în muncă din diverse motive - și toate acestea văzute la o dată exactă, aceea a intrării în vigoare a actului normativ respectiv. Or, în măsura în care textul de lege criticat reglementează beneficiul și posibilitatea valorificării unor drepturi cuvenite și câștigate în perioade când toate aceste categorii de persoane au lucrat în aceleași condiții, este evident că, sub acest aspect, ele se află într-o situație identică, ceea ce impune și tratament juridic identic.
Nu pot fi primite nici susținerile apelantei, în sensul că adeverința emisă de fostul angajator nu putea fi valorificată, câtă vreme în cuprinsul ei nu este menționată natura funcției deținute de reclamant, astfel încât să se poată aprecia dacă acesta putea să lucreze 100% în condiții deosebite.
Cum angajatorul – căruia îi revine atribuția de a face încadrarea în grupe de muncă – a eliberat fostului salariat adeverința depusă la casa de pensii, apelanta avea obligația de a o lua în considerare, aceasta fiind aptă a produce efectul urmărit, câtă vreme conținea elementele minimale necesare, îndeplinea condițiile legale de valabilitate și nu s-a făcut dovada inițierii cu succes a vreunei proceduri de anulare.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cerea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Curtea va obliga apelanta să plătească intimatului suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului, conform chitanței . nr.469 din 06.02.2015 (fila18 și a dosarului instanței de apel).
Se reține că partea care a pretins cheltuielile de judecată a făcut dovada existenței și întinderii lor, în condițiile art. 452 din Codul de procedură civilă, onorariul avocatului nefiind disproporționat prin raportare la valoarea și complexitatea cauzei și la activitatea desfășurată de acesta (formularea întâmpinării și reprezentare părții la termenul din 07.04.2015).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, Calea V. nr. 6, identificată cu CF_, cont bancar RO53TREZ__ – Trezoreria sector 3 București, împotriva sentinței civile nr. 7948/01.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatorul C. A., identificat c CNP:_, domiciliat în București, ., ., ., sector 4, ca nefondat.
Obligă apelanta la 800 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2015.
Președinte, L. U. | Judecător, E. D. B. | |
Grefier, Ș. T. |
Ș.T. 16.04.2015/4ex.
Red.: L.U./29.05.2014
Tehnored.: S.Ș./04.05.2015
Jud. fond: C. A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1003/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Recalculare pensie. Decizia nr. 1376/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
