Recalculare pensie. Decizia nr. 1376/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1376/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 1918/87/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8549/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1376/2015
Ședința publică de la 27 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător S. G. I.
Grefier R. N. C.
Pe rol, se află soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă S. V., împotriva sentinței civile nr.1244 din data de 01.10.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN, cauza având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin cererea de apel formulată s-a solicitat judecata pricinii în lipsă conform dispozițiilor art. 411 alin.1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, precum și că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 23.12.2014, după care:
Curtea, având în vedere că, în cauză, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, s-a solicitat judecata în lipsă, în raport de dispozițiile art. 394 din Codul de procedură civilă, constatând că apelul este în stare de judecată, îl reține în pronunțare.
CURTEA ,
Asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1244/01.10.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S. V. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că, potrivit Deciziei nr._/27.10.1986 – fila 9, soțul reclamantei S. I. (în prezent decedat) a beneficiat de pensie pentru pierderea capacității de muncă, iar în respectivadecizie este menționat faptul că acesta a realizat, în grupa I de muncă, 19 ani, 09 luni și 09 zile.
Prin Decizia nr._/13.09.1995 - fila 10, acesta a trecut la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă.
Reclamanta S. V., beneficiind de pensie de urmaș, solicită recunoașterea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, avându-se în vedere stagiul de cotizare realizat de soțul său în grupa I - 19 ani, 09 luni și 09 zile, cât și perioada de 8 ani în care defunctul a beneficiat de pensie de invaliditate.
Conform dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
- 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații;
- 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.
Din analiza textului legal rezultă în mod clar că, pentru luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, astfel cum solicită reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, susținătorul decedat trebuia să desfășoare efectiv activitate în grupa I de muncă cel puțin 20 ani, cerință neîndeplinită în cauză.
Prevederile art.49 din Legea nr.263/2010 invocate de reclamantă asimilează într-adevăr stagiului de cotizare perioada în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate, însă nu stagiului de cotizare realizat în grupă specială de muncă.
Constatându-se astfel că, stagiul de cotizare realizat de soțul reclamantei în grupa l și, respectiv, a-ll-a de muncă este insuficient pentru a i se aplica beneficiul prevederilor legale precizate, în mod corect la stabilirea punctajului mediu anual pârâta a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, și nu, 20 de ani, cum nelegal solicită reclamanta, considerent pentru care s-a respins acțiunea acesteia ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, în termenul legal și motivat, apelanta-reclamantă S. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând, în drept, dispozițiile art. 282 și urm. C. pr. civ.
Prin motivele de apel formulate, apelanta-reclamantă arată că, în fapt, sentința mai sus menționată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Soțul său predecedat, S. I., a fost pensionat mai întâi pe caz de boală, cu invaliditate grad II, ca urmare a condițiilor grele și periculoase din grupa I de muncă, după o activitate în muncă de 19 ani, 09 luni și 08 zile, iar după aceea a fost pensionat pentru limită de vârstă și vechime integrală în muncă, în baza art. 14 din Legea nr. 3/1977, prin Decizia nr._/13.09.1995.
Fiind stabilită în baza art.14 din Legea nr. 3/1977, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, pensia persoanei în cauză a intrat în procesul de recalculare prevăzut de H.G. nr. 1550/2004, micșorându-i-se pensia și se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică dispozițiile O.U.G. nr. 4/2005, potrivit cărora stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctului mediu anual va fi cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.
Drepturile de pensie ale soțului apelantei s-au născut în baza art. 14 din Legea nr. 3/1977, acesta fiind act normativ care trebuie avut în vedere pentru determinarea stagiului complet de cotizare aplicabil de 20 de ani pentru persoanele care au lucrat în grupa I de muncă, stagiul complet de cotizare consacrat de o lege specială, prevăzut de o lege specială.
Susținerea conform cărora stagiul de cotizare luat în considerare ar trebui să fie cel de 30 ani prevăzut de Legea nr. 19/2000 este neîntemeiată, pentru că această lege nu se poate aplica retroactiv în condițiile în care drepturile de pensie au fost deschise anterior anului 2001, iar art. 2 alin. 2 din HG nr. 1550/2004 face trimitere expresă la reglementările în vigoare în anul deschideri dreptului de pensie.
Instanța de judecată nu a ținut cont de art. 15 alin. 2 din Constituția României care arată că „Legea dispune numai pentru viitor”, ea nu are putere retroactivă.
Legea nr. 3/1977 nu cuprinde noțiunea de stagiu complet de cotizare care a fost introdusă abia începând cu Legea nr. 3/1977, reprezintă norma generală în materie de vechime în muncă, necesară deschiderii dreptului de pensie, dispoziții speciale fiind prevăzute pentru cei care își desfășoară activitatea în grupe superioare de muncă (grupa I și a-II-a), art. 14 din Legea nr. 3/1977, care derogă de la cele prevăzute de art. 8.
Deși aparente textul de lege al art.14 din Legea nr. 3/1977 este concentrat pe aspecte privitoare la reducerea vârstei standard de pensionare, nu se poate face abstracție de la faptul că în mod real muncind 20 de ani în grupa I de muncă se putea cotiza 30.
Prin urmare 20 de ani erau vechimea în muncă cerută de lege, pentru a putea solicita pensia pentru cei care au lucrat în grupa I de muncă, ceea ce înseamnă că aceasta era și stagiul complet de cotizare, după terminologia folosită de Legea nr.19/2000.
Art. 2 alin. 3 din anexa I din HG nr. 1550/2004 arată că „Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07._01, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctului mediu anual este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.” Ca atare pentru asigurații care au lucrat în condiții speciale (grupa i de muncă) și ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07._11 stagiul complet de cotizare la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 adică 20 ani.
Nu în ultimul rând trebuie remarcat și argumentul de analogie a legi, deoarece Legea nr. 19/2000 a înlocuit noțiunile de grupa I și a-II-a de muncă prevăzută de legea anterioară, Legea nr. 3/1977 cu condiții deosebite și speciale de muncă.
În ceea ce privește situația specială a persoanelor care au fost încadrate în grupa I de muncă de o perioadă mai mică de 20 ani, devin incidente dispozițiile art.14 alin. 4 din Legea nr. 3/1977 care statuează că „persoanele care au o vechime în muncă prevăzută de lege și au lucrat efectiv cel puțin 15 ani în locurile încadrate în grupa I, s-au cel puțin 20 ani în locurile încadrate în grupa a-II-a de muncă au dreptul la cerere să li se reducă vârsta de pensionare prevăzută de art. 8 alin. 2 în mod proporțional cu ani lucrați în grupa I și II de muncă, dar nu mai puțin de 52 ani pentru grupa I și de 57 ani pentru grupa II bărbați, s-au 50 pentru grupa I și 52 pentru grupa II femeile”.
Deci în situația acestor persoane stagiul complet de cotizare ce determină de la caz la caz în funcție de ani efectiv lucrați în grupele I și II de muncă cu aplicarea legii proporționalități.
În cazul dedus judecății pentru o perioadă de 19 ani, 09 luni și 08 zile în grupa I de muncă rezultă un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Mai trebuie menționat că interpretarea eronată a acestor norme fundamentale creează practic o discriminare între anumite persoane, anume între cei care au lucrat în grupe speciale și au putut realiza un stagiu complet de cotizare și cei care s-au îmbolnăvit datorită condițiilor grele de muncă și nu au putut atinge acest prag.
Folosirea unui stagiu de 30 ani conduce la efecte contrare prevederilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, ceea ce înseamnă că Legea nr. 19/2000, OUG nr. 4/2005 și Legea nr. 263/2010 ar produce efecte contrare pentru trecut, retroactivând prin aplicarea noi formule de calcul a pensiei unor situații ivite anterior intrării lor în vigoare.
Susținerea Casei de Pensii a Județului Teleorman în sensul că dispozițiile art. 43 și art. 77 din Legea nr. 19/2000 se aplică numai asiguraților care au desfășurat activitate în condiții speciale de muncă conform art. 20 lit. a) – d) și art. 43 din Legea nr. 19/200 și că potrivit art. 1 cod civil și art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea se aplică numai pentru viitor este nefondată, susținerea neavând legătură cu speța dedusă judecății, întrucât acțiunea este fondată pe dispozițiile HG nr. 1550/2004, art. 14 din Legea nr. 3/1977 și pe dispozițiile nr. 40/2008 a ICCJ.
Nu poate fi reținută opinia pârâtei în sensul că persoana în cauză a fost pensionată pe baza unei legi speciale întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977.
În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă a ICCJ prin decizia nr. 40/2008 a ICCJ pronunțată în ședință publică în data de 22.09.2008 și publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 334/20.05.2009.
„Dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07._01 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, privind pensiile de asigurări sociale de stat și asigurările sociale”.
Din această decizie pronunțată în ședință publică de instanța supremă în data de 22.09.2008 reiese cu claritate că pentru persoanele care au lucrat și au ieșit la pensie sub imperiul art. 14 din Legea nr. 3/1977, nu există alt stagiu de cotizare decât 20 ani pentru cei care au lucrat în grupa I indiferent de perioadă.
Dreptul de pensie nu se prescrie conform art. 2 lit. h) din legea nr. 263/2010.
Un alt argument în favoarea admiterii cererii constă în faptul că pensia de asigurări sociale deschisă în baza unui act normativ juridic recunoaște tuturor asiguraților principiul egalității, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege, art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010 și principiul unicități, acestea coroborate cu motivarea Curți Constituționale din decizia nr. 264/2007 care a subliniat „condițiile și criteriile de acordare a pensiei, inclusiv modul de calcul al cuantumului acesteia, inclusiv recalcularea se stabilesc prin lege.
Legiuitorul nu este în drept ca prin aceste reglementări să stabilească un drept juridic diferit pentru situații egale”.
Apelanta a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței civile, obligarea intimatei la recalcularea pensiei și emiterea unei noi decizii de pensionare în care stagiul complet de cotizare la utilizarea punctajului mediu anual să fie de 20 de ani.
Analizând apelul declarat, prin prisma motivelor de apel formulate, cât și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Priun motivele de apel formulate, apelanta-reclamantă S. V. își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată de către instanța de fond, solicitând, în esență, obligarea intimatei-pârâte C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN la recalcularea pensiei de urmaș a cărei beneficiară este de pe urma defunctului ei soț, S. I., precum și la emiterea, în acest scop, a unei noi decizii de pensionare, în care stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual să fie de 20 de ani.
Curtea apreciază că acest motiv de apel este nefondat, astfel că va fi înlăturat ca atare.
În acest sens, are în vedere că, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, drepturile de pensie ale soțului apelantei s-au născut în baza Legii nr. 3/1977, însă, în calitate de beneficiar al pensiei de urmaș, apelanta-reclamantă a solicitat recunoașterea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare realizat în grupa I - 19 ani, 09 luni și 09 zile și o perioadă de 8 ani cât acesta a beneficiat de pensie de invaliditate.
Ori, sub acest aspect, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 stipulează că: persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
- 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații;
- 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.
Din analiza textului legal rezultă în mod clar că, pentru luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, astfel cum solicită apelanta-reclamantă, în calitate de soție supraviețuitoare, susținătorul acesteia trebuia să desfășoare efectiv activitate în grupa I de muncă cel puțin 20 ani, cerință neîndeplinită în cauză.
Dispozițiiel art. 49 din Legea nr. 263/2010 invocate de către apelanta-reclamantă asimilează, într-adevăr, stagiului de cotizare perioada în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate, însă nu stagiului de cotizare realizat în grupă specială de muncă.
Constatându-se, astfel, că stagiul de cotizare realizat de soțul apelantei-reclamante (în prezent decedat) în grupa l și, respectiv, în grupa a ll-a de muncă, este insuficient pentru a i se aplica acesteia beneficiul prevederilor legale precizate, Curtea apreciază că în mod corect, la stabilirea punctajului mediu anual, casa de pensii intimată-pârâtă a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, ci nu de 20 de ani, așa cum, în mod nelegal, solicită apelanta-reclamantă - considerent pentru care, în mod justificat, prima instanță a respins acțiunea introductivă formulată de aceasta, ca nefondată.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat și va menține, ca legală și temeinică sentința atacată, apreciind că aceasta a fost pronunțată atât cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății, cât și cu interpretarea și aplicarea corespunzătoare a normelor de drept incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă S. V.,CNP_ cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr.1244 din data de 01.10.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN, cu sediul în A., ., Județul Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. P. S. G. I.
GREFIER,
R. C.
red.: M.P./15.07.2015
dact.:C.C./4 ex./22.06.2015
Jud. fond: V. V.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1170/2015.... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1952/2015.... → |
|---|
