Despăgubiri. Decizia nr. 1746/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1746/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 15672/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 392/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1746/2015
Ședința publică de la 18 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A. C.
Judecător D. G. E.
Grefier I. R. M.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de apelantul P. M. împotriva sentinței nr._ din data de 05.11.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cauza având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul P. M. personal, legitimat în fața instanței, lipsind intimata C. de P. a Municipiului București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că dosarul se află la al doilea termen de judecată, cauza fiind amânată în vederea emiterii unei adrese la C. de P. a Municipiului București pentru a comunica relații privind stadiul soluționării contestației înregistrate sub nr._/30.04.2014, formulate de apelantul P. M.. La data de 12.05.2015 și respectiv la 15.05.2015 C. de P. a Municipiului București a depus răspuns, în sensul că în urma verificării la numărul de înregistrare în baza de date nu se regăsește nici o cerere sau o contestație a apelantului, precizând că această cerere a fost înregistrată la C. de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.
Având cuvântul pe acest aspect, apelantul P. M. precizează că această contestație a depus-o, din greșeală, la C. de Asigurări de Sănătate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelantului P. M., în susținerea apelului.
Apelantul P. M. solicită admiterea apelului, astfel cum l-a formulat, cu consecința valorificării veniturilor menționate în cele două adeverințe din care rezultă că au fost plătite CAS și pensia suplimentară.
În temeiul art.394 din Codul de procedură civilă, Curtea închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la data de 09.05.2014, sub nr. unic_, așa cum a fost precizată la ultimul termen de judecată, contestatorul P. M., în contradictoriu cu intimata C. de P. a Municipiului București, a solicitat obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii prin care să se recalculeze drepturile sale de pensie cu valorificarea veniturilor atestate prin adeverințele nr. 1911/27.11.2013 eliberată de S.C. V. S.A. și nr.151/03.07.2013 eliberată de S.C. V. S.A..
Prin sentința civilă nr._/05.11.2014 Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția inadmisibilității acțiunii; a respins acțiunea formulată de contestatorul P. M., în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca inadmisibila.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Contestatorul este pensionar, beneficiind de pensie pentru limită de vârstă, stabilită prin decizia nr._/11.11.2011 – f. 42 - începând cu data de 01.11.2011.
La data de 14.03.2013, contestatorul a formulat o cerere de recalculare în baza adeverinței sus menționate.
Prin decizia nr._/01.04.2014, contestată în cauză, intimata a respins această cerere cu motivarea că veniturile salariale atestate prin adeverințele în cauză ”nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute în anexa 15 din H.G. nr. 257/2011”.
Nemulțumit de respingerea cererii sale de recalculare, contestatorul susține că a contestat administrativ decizia în cauză.
Analizând actele din dosar, tribunalul a constatat că bonul de înregistrare a unei astfel de contestații, invocat de contestator, este eliberat de C. de Asigurări de Sănătate a Municipiului București deci de o altă instituție decât intimata în cauză, emitentul deciziei sau CNPP.
Din acest înscris nu rezultă ce act a fost înregistrat sub nr. 15646T/30.04.2014.
Din extras-ul depus de intimată cu privire la evidența înregistrărilor electronice din dosarul de pensie al contestatorului, rezultă că ultima înregistrare a fost făcută la data de 14.03.2014, dată care coincide cu data cererii de recalculare.
Rezultă astfel că partea nu a formulat nicio contestație administrativă împotriva deciziei contestate în cauză.
Prin adeverința nr. 1911/27.11.2013 eliberată de S.C. V. S.A. – f. 5 și urm. se atestă în valoare nominală veniturile salariale (inclusiv sporurile) realizate de contestator în perioada aprilie 1973-octombrie 1980, cu menționarea expresă că angajatorul a achitat CAS.
Prin adeverința nr. 151/03.07.2013 eliberată de S.C. V. S.A. se atestă în valoare nominală veniturile totale în care sunt incluse (nedetaliat): regim prelungit, alte câștiguri, câștigul din acord, prime și spor de șantier, cu mențiunea expresă că în arhiva societății nu există documente care să ateste plata CAS.
Raportând situația de mai sus la prevederile legale în materie cu privire la excepția inadmisibilității invocată în cauză, tribunalul a apreciat că excepția de față este întemeiată sens în care a admis-o pentru următoarele considerente:
Intimata a invocat excepția de față pentru lipsa procedurii prealabile, respectiv pentru faptul că contestatorul nu a contestat administrativ decizia de respingere a cererii de recalculare întemeiată pe adeverința susmenționată.
Decizia a cărei anulare se cere a fost emisă în baza Legii nr. 263/2010 care prevede la art. 149 și urm. această procedură.
Potrivit dispozițiilor art. 149 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.
În raport de această calificare legală, tribunalul constată că în cauză devin incidente dispozițiile art. 193 alin. 1 din codul de procedură civilă care prevăd că „Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabil, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.”
În interpretarea acestui text de lege, tribunalul a reținut faptul că procedura prealabilă reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune a cărei neîndeplinire (fine de neprimire) atrage inadmisibilitatea acțiunii astfel cum de altfel s-a statuat în mod constant în practica judiciară.
Tribunalul a mai reținut că prin Decizia nr.956 din 13 noiembrie 2012, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.149 și 151 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Curtea Constituțională a reținut că „o astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiție chiar dacă are caracter obligatoriu atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată. Prevederile art.21 din Constituție nu interzic existența unei astfel de proceduri administrative prealabile și nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicțional.”
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte V. Leuven și De Meyere contra Belgiei, paragraful 51, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunțată în Cauza F. contra Austriei, paragraful 28, că imperative de suplețe și eficacitate, pe deplin compatibile cu protecția drepturilor protejate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pot justifica intervenția prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condițiile cerute de art.6 paragraful 1 din Convenție.
Ceea ce impun însă dispozițiile acestui articol convențional este ca decizia unei asemenea autorități să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicție. adică un "tribunal" în sensul Convenției.
Faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiție nu este nici el de natură să demonstreze neconstituționalitatea procedurii administrative prealabile analizate.
Astfel, așa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa, "liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.
Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art.126 alin.(2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă".”
În raport de toate aceste considerente și având în vedere că intimata a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile cu respectarea dispozițiilor art. 109 alin. 3 din Codul de procedură civilă, respectiv prin întâmpinare, tribunalul a constatat că în cauză se impunea admiterea excepției invocate și, în consecință, respingerea acțiunii formulate de contestator ca inadmisibilă.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelantul P. M., criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Arată apelantul că a contestat decizia nr._/01.04.2014, prin care i-a fost respinsă cererea de recalculare a pensiei cu adeverințele nr.1911/27.11.2013 și nr.151/03.07.2014, prin „contestația" nr._/T-30.04.2014 pe care o depune la dosar.
Adeverințele cu toate veniturile realizate trebuie luate în calcul Ia
recalcularea pensiei pentru următoarele motive:
Legea nr.27/1966 prevedea ca plata contribuției individuale de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
Prin art.1 din Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurări sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, aspect confirmat și de către angajatorul adeverinței nr.1911/20.11.2013.
Adeverința nr.151/03.07.2014 este o continuare a adeverinței nr. 1911/27.11.2013 (adeverinta nr.1911 se termină cu luna octombrie 1980, iar adeverința nr.151 începe cu luna noiembrie 1980), pentru simplu motiv că activitatea se desfășura în cadrul aceleiași instituții (V. București), așa cum rezultă și din pozițiile 26 și 29 extrase din carnetul de muncă și depuse la dosar.
Prin urmare, solicită apelantul recalcularea pensiei potrivit art.5 din O.U.G nr.4/2005 și Legii nr.262/2008 (drepturile recalculate se acordă cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani de la data înregistrării cererii de recalculare).
Cercetând apelul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea reține că acesta este nefondat.
Prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însușindu-și constatările instanței de fond.
În cauză, apelantul reclamant nu a făcut dovada urmării procedurii prealabile prevăzute de art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice in termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei de pensie. Aceasta trebuia atacată la Comisia Centrală de Contestații, contestația adresată direct instanței de judecată fiind respinsă în mod legal, ca inadmisibilă.
Cererea înregistrată sub nr._/30.04.2014 la C. de Asigurări de Sănătate a Municipiului București nu s-a dovedit a fi o contestație formulată împotriva deciziei nr._/01.04.2014, pentru că, în această situație, trebuia ca presupusa contestație să se regăsească la dosarul de pensie aflat la C. de P. a Municipiului București, autoritățile publice având obligația trimiterii imediate a cererilor greșit introduse organelor competente. Or, la data de 12.05.2015, la aproximativ un an de la înregistrare, C. de P. a Municipiului București a depus răspuns, în sensul că, în urma verificării la numărul de înregistrare, în baza de date nu se regăsește nicio cerere sau o contestație a apelantului.
Cu privire la faptul că, în cazul neparcurgerii procedurii prealabile procedurii prealabile obligatorii ce se desfășoară în cadrul comisiei de contestații, titularul dreptului la pensie ar fi împiedicat de a se adresa justiției, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr.956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.838 din 12 decembrie 2012, și prin Decizia nr.1.080 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.75 din 5 februarie 2013, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.149 și art.151 alin.(1) și (3) din Legea nr.263/2010. Curtea Constituțională a reținut că, reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanțelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestații în procedura de soluționare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestații fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din fața instanțelor de judecată și, numai în situația când nu sunt mulțumiți de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanței de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiție, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată. Prevederile art.21 din Constituție nu interzic existența unei astfel de proceduri administrative prealabile și nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicțional. De altfel, în același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin Decizia nr.121 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.149 din 8 martie 2010, în care a statuat că „instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu este contrară principiului liberului acces la justiție cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești”.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în cauza Le Compte, V. Leuven și De Meyere contra Belgiei, par. 51, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunțată în cauza F. contra Austriei, par. 28, că imperative de suplețe și eficacitate, pe deplin compatibile cu protecția drepturilor protejate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pot justifica intervenția prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condițiile cerute de art.6 paragraful 1 din Convenție. Ceea ce impun însă dispozițiile acestui articol convențional este ca decizia unei asemenea autorități să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicție, adică un „tribunal” în sensul Convenției.
Faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiție nu este nici el de natură să demonstreze neconstituționalitatea procedurii administrative prealabile analizate. Astfel, așa cum Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa, „liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art.126 alin.(2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă”.
În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea art. 480 C.pr.civ., Curtea va respinge apelul formulat de apelantul P. M., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul P. M., CNP_, cu domiciliul în București, sector 5, . M. nr.40 împotriva sentinței nr._ din data de 05.11.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, Calea V. nr. 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Mai 2015.
Președinte, D. A. C. | Judecător, D. G. E. | |
Grefier, I. R. M. |
Red. DAC
Dact: Z.G./4 ex/28.05.2015
Jud.fond: F.I. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 936/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 1749/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
