Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2206/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2206/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 2912/87/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 651/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2206/2015
Ședința publică de la 10 iunie 2015
Curtea constituită din
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTOR - P. I. N.
GREFIER - S. Ș.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta C. Județeană de Pensii Teleorman, împotriva sentinței civile nr.1739 din 04.12.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale, C. Administrativ Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Culcică P., având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, precum și că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel s-au comunicat intimatei la data de 19.02.2015, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art.411 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art.392 Cod procedură civilă și în temeiul art.394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele
Prin sentința civilă nr.1739 din data de 04.12.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă ca nefondată excepția prematurității, invocată de pârâta C. Județeană de Pensii Teleorman; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Culcică P., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Teleorman; s-a anulat decizia nr._/28.04.2014 emisă de pârâtă; a fost obligată pârâta C. Județeană de Pensii Teleorman să emită reclamantului o nouă decizie de pensionare, prin valorificarea datelor atestate de adeverința nr. 239/28.02.2014, eliberată de Consiliul local al municipiului T. M. – Serviciul de Transport Public Local; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a diferențelor drepturilor de pensie rezultate, începând cu data de 10.03.2014, cu actualizare la data plății. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Din cuprinsul adeverinței nr. 239/28.02.2014, eliberată de Consiliul local al municipiului T. M. – Serviciul de Transport Public Local, rezultă că, în perioada 11.06._94, reclamantul a fost salariatul IJTL Autobaza 2 T. M., în meseria de conducător auto pe autobuz și apoi tractorist rutier.
Prin aceeași adeverință, emitentul acesteia a menționat că în perioada de la 11.06.1980 până la data de 23.05.1994 activitatea acestuia se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, conform deciziei interne nr. 1005/27.08.1991 a TRANSLOC R.A. TELEORMAN, temeiul juridic al încadrării în grupa a II-a constituindu-l Ordinul nr. 50/1990, anexa nr. 2 pct. 208, completat cu Scrisoarea nr. 96/1996 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
De asemenea, din aceeași adeverință rezultă că aceasta s-a eliberat în baza documentelor verificabile aflate în arhiva societății.
Această adeverință este obligatorie pentru casele de pensii, angajatorul răspunzând pentru conținutul și corectitudinea acestora, pârâta neavând competența de a cenzura înscrisurile care sunt emise de angajatori.
Eventuala nerespectare a obligațiilor angajatorului de a elibera adeverințe doar pe baza documentelor verificabile aflate în evidența sa, nu conferă vreun drept casei de pensii de a nu valorifica documentul în detrimentul asiguratului, ci doar posibilitatea verificării realității sau falsului prin mijloacele, în termenele și condițiile legii de către organele judiciare, numai în cadrul unei astfel de proceduri putându-se stabili, pe baza documentelor verificabile, dacă documentele și datele înscrise într-o astfel de adeverință sunt reale sau fictive și atrag consecințele prevăzute de lege.
De altfel, acest aspect rezultă și din dispozițiile art. 158 și art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă trebuie să fie valorificate la stabilirea drepturilor de pensie dacă au fost emise baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 01.04.2001, precum și din dispozițiile art. 125 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 care precizează că angajatorii sau orice alt deținători de arhive sunt direct răspunzători în condițiile legii de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii drepturilor de pensie.
Prin urmare, susținerile pârâtei potrivit cărora valorificarea datelor înscrise în adeverința anterior menționată, ce atestă împrejurarea că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 11.06.1980 – 23.05.1994 se încadrează în grupa a II-a de muncă nu este posibilă, întrucât decizia nr. 1005/27.08.1991, menționată în cuprinsul acesteia, nu este un act intern de nominalizare a persoanelor în grupa de muncă, nu au putut fi primite și au fost înlăturate, atât timp cât, din cuprinsul adeverinței, rezultă că temeiul juridic al acestei încadrări îl constituie Ordinul nr. 50/1990, anexa nr. 2, pct. 208, completat cu Scrisoarea nr. 96/1996 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Astfel, în primul rând, întreaga răspundere pentru mențiunile cuprinse în adeverințele anterior precizate, revine, potrivit art. 4 din Ordinul nr. 590/2008 al M.M.F.E.S. angajatorului sau lichidatorului, astfel că propriile constatări în absența altor dovezi nu prezintă relevanță pentru reținerea caracterului neadevărat al mențiunilor.
În al doilea rând, în condițiile în care adeverința poartă număr și precizează data eliberării și temeiul legal al încadrării activității în grupa I de muncă este semnată și parafată de deținătorul de arhivă, față de dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 590/2008 și de faptul că aceasta nu a fost contestată sub aspectul legalității, nu există temei legal al refuzului de valorificare a mențiunilor acesteia.
În consecință, constatând că adeverința îndeplinește condițiile de fond și de formă pentru a fi valorificată, s-a apreciat că refuzul pârâtei de a avea în vedere la analiza făcută asupra cererii reclamantului din martie 2014 mențiunile cuprinse în adeverința în discuție este lipsit de temei legal, reclamantul dobândind dreptul de a i se lua în considerare perioada cât a lucrat în grupa a II-a de muncă prin plata contribuțiilor pentru pensie, conform legislației în vigoare, iar contribuția la sistemul de asigurări sociale dă naștere, potrivit practicii CEDO, unui drept de proprietate la o fracțiune din patrimoniul astfel constituit, așa încât modul de soluționare a cererii de recalculare a pensiei constituie, în acest contest, o încălcare a prevederilor art. 1 din protocolul nr. 1 al CEDO.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta C. Județeană de Pensii Teleorman, criticând soluția pentru nelegalitate, apel întemeiat în drept pe dispozițiile art.480 din Codul de procedură civilă.
În motivarea apelului formulat, apelanta arată că adeverința nr. 239/28.02.2014 prevede faptul că reclamantul, în perioada de la 11.06._94, având meseria de conducător auto pe autobuz și apoi tractorist rutier- la Sectorul Transporturi a fost încadrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, conform deciziei interne nr. 1005/27.08.1991 a Transloc RA Teleorman.
Consideră apelanta că adeverința sus menționată nu îndeplinește toate condițiile de formă și de fond.
Astfel, CJP Teleorman nu a manifestat un refuz nejustificat de valorificare a mențiunilor adeverinței, întrucât, conform anexei 12 la Normele de aplicare a Legii 263/2010, Adeverințele de încadrare În grupele superioare de muncă se întocmesc conform formularului prezentat în norme care să trebuie să conțină toate elementele referitoare la temeiul juridic al încadrării, precum și nominalizarea care ar trebuie făcută printr-un act administrativ emis de unitate conf. prevederilor Ordinului_, completându-se actul normativ care anterior datei de 01.04.2001 a constituit temeiul juridic pentru încadrarea în grupa II de muncă.
Prin Adeverința nr.239/28.02.2014, se invocă decizia internă nr. 1005/27.08.1991. Este de fapt Adresa nr. 5866/25.07.1991 a MMPS transmisă Prefecturii județului și înregistrată la Transloc RA cu nr. 1005/23.08.1991.
Prin această adresă MMPS își dă acordul ca șoferii care deservesc autocamioane cu capacitate de transport de cel puțin 10 tone și conducătorii de vehicule ( autobuze, troleibuze, tramvaie) din transportul comun de persoane să fie încadrați în grupa II de muncă retroactiv, începând cu data de 18.03.1969, respectarea metodologiei prevăzute de Ordinul nr.50/1990.
Potrivit prevederilor alin.2 de la pct.15 din Ordinul menționat anterior, unitățile aveau obligația să analizeze și să precizeze în termen de 30 de zile, de la data aprobării Ord, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I sau II de muncă, începând cu data de 18.03.1969.
Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I sau II de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, abrogate de Legea 263/2010, respectiv la data de 01.04.2001.
După această dată nu mai există bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite de muncă în grupe superioare de muncă, iar eliberarea Adeverințelor privind atestarea faptului că, în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001, o persoană și-a desfășurat activitate în locurile de muncă încadrate în grupele I sau Il de muncă, se va face numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau deținătorilor de arhive (proces verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor în grupe superioare de muncă).
Nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I și II de muncă se făcea de către conducerile unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile concrete în care și-au desfășurat activitatea persoanele respective.
Această reglementare a fost prevăzută și de Ordinul MMPS nr. 590/15.09.2008, publicat în MO, Partea 1 nr. 665/24.09.2008, pentru aprobarea procedurii privind modul de Întocmire și eliberarea a Adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă Încadrate în grupele I și II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, necesare eliberării stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000, privind sistemul unitar de pensii publice, care în anexă la această procedură a prevăzut un model de adeverință, model preluat apoi în anexa 14 la Normele de Aplicare a Legii nr. 263/2010.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.476 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Sunt nefondate criticile invocate de apelanta-pârâtă prin motivele de apel, referitoare la faptul că adeverința nr.239/28.02.2014, eliberată de Consiliul local al municipiului T. M. – Serviciul de Transport Public Local – fila 13 dosar fond, nu îndeplinește cerințele legale pentru putea fi valorificată sub aspectul mențiunilor privitoare la încadrarea activității intimatului-reclamant în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%.
Potrivit punctului 2 din Ordinul nr. 590 din 15 septembrie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, adeverințele prevăzute la pct. 1 se întocmesc și se eliberează, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive, una dintre mențiunile esențiale pe care adeverința trebuie să le conțină fiind actul de nominalizare, respectiv actul prin care unitatea a nominalizat salariatul ca desfășurând activitate încadrată în grupele superioare de muncă.
Prin Ordinul 50/1990,completat cu Ordinul MMPS nr. 125/1990, au fost precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupa I și II de muncă.
În grupa II se încadrează locurile de muncă cuprinse în anexa II la acest Ordin.
La punctul 3 se stipulează că, beneficiază de încadrare în grupe, fără limitarea numărului .personalul care este în activitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II.
La punctele 6 și 7 din Ordin, s-a menționat că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținând seama de condițiile de muncă deosebite, concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective, încadrarea în grupele de muncă realizându-se proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste locuri.
Conform prevederilor punctului 8 din ordinul amintit, perioada de timp în care o persoana a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unității sau prin prevederile legale care reglementau atribuțiile de serviciu ce reveneau fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.
Așadar, așa cum a reținut și prima instanță, încadrarea locurilor de muncă în grupele de muncă reprezintă un atribut al angajatorului care se exercită în condițiile Ordinului 50/1990 și Ordinului MMPS nr. 125/1990.
Rezultă că încadrarea activităților sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze, în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documentele existente în cadrul unități angajatoare.
Adeverința depusă de reclamant face o referire concretă la actul de nominalizare care a stat la baza încadrării activității desfășurate în perioada 11.06._94 în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, în meseria de conducător auto - pe autobuz, respectiv tractorist rutierist, reprezentat de decizia internă nr.1005/27.08.1991 a Transloc R.A. Teleorman.
Din mențiunile adeverinței nr. 239/28.02.2014, eliberată de Consiliul local al municipiului T. M. – Serviciul de Transport Public Local, rezultă că reclamantul a fost salariatul unității emitente, având meseria de conducător auto - pe autobuz, respectiv tractorist rutierist, în perioada precizată în cererea de chemare în judecată, angajatorul purtând întreaga răspundere pentru valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate.
De asemenea temeiul juridic al încadrării în grupa II de muncă este reprezentat de Anexa 2, art.208 din Ordinul MMPS nr. 50/1990, completat cu Scrisoarea nr.96/1996 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Cât privește susținerea apelantei, referitoare la faptul că decizia internă nr. 1005/27.08.1991 este de fapt Adresa nr. 5866/25.07.1991 a MMPS, transmisă Prefecturii județului și înregistrată la Transloc RA cu nr. 1005/23.08.1991, prin această adresă MMPS își dă acordul ca șoferii care deservesc autocamioane cu capacitate de transport de cel puțin 10 tone și conducătorii de vehicule ( autobuze, troleibuze, tramvaie) din transportul comun de persoane să fie încadrați în grupa II de muncă retroactiv, începând cu data de 18.03.1969, respectarea metodologiei prevăzute de Ordinul nr.50/1990, Curtea apreciază că, dincolo de faptul că această susținere nu este dovedită, o atare situație de fapt este de natură a susține îndrituirea intimatului-reclamant la încadrarea în grupa a II-a de muncă, în condițiile în care angajatorul a confirmat că acesta se încadrează în categoriile profesionale vizate de adresa nr. 5866/25.07.1991 a MMPS.
În consecință, potrivit celor expuse, Curtea reține că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică în ceea ce privește valorificarea grupei a doua de muncă conform mențiunilor adeverinței nr. 239/28.02.2014, eliberată de Consiliul local al municipiului T. M. – Serviciul de Transport Public Local, astfel că, în baza art.480 Cod pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN, având CUI_, cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr.1739 din data de 04.12.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant CULCICĂ P., având CNP_, cu domiciliul în Suhaia, ., jud. Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. M. P. I. N.
GREFIER
Ș. S.
Red.: P.I.N.
Tehnored. V.N./4.ex./30.06.2015
Jud. fond: N. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 143/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 890/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
