Pretentii. Decizia nr. 2521/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2521/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 37781/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1702/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2521
Ședința publică de la 24 iunie 2015
Curtea constituită din
PREȘEDINTE – P. I. N.
JUDECĂTOR - M. G.
GREFIER - C. F. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE în numele membrului de sindicat S. E., împotriva sentinței civile nr._ din 12.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul – reclamant reprezentat de consilier juridic S. N., în baza delegației nr.642/11/09.06.2015, pe care o depune la dosar, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea pune în vedere disjungerea cererii de reexaminare ce are ca obiect amenda judiciară aplicata prin sentința atacata nr._/12.12.2014.
Apelantul – reclamant, prin consilier juridic, invocă faptul că practica Curți este una neunitară, prin faptul că sunt completuri care dispun anularea amenzii în principal așa cum solicită și acesta, iar în subsidiar complete care au dispus disjungerea.
Curtea, din oficiu, dispune disjungerea cererii de reexaminare amendă judiciară formulată de apelantul-reclamant S. C. Militare Disponibilizate în numele membrului de sindicat S. E. și dispune formarea un dosar distinct care va avea nr._ /a1.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de apel.
Apelantul – reclamant, prin consilier juridic, pe fond, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul recunoașterii dreptului pretins ca urmare a emiterii deciziilor de revizuire în baza Legii nr.241/2013, suma reținută contestatorului în baza deciziilor de revizuire contestate fiind în cuantum de_ lei. Totodată, solicită obligarea intimaților la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumei reținute, indexate cu rata inflației și dobânda legală la momentul efectuării efective a plății. De asemenea, solicită indexarea cuantumului pensiei în baza ultimilor decizii de revizuire emise, începând cu anul 2013, în conformitate cu dispozițiile art.102 alin.2 din Legea nr.263/2010, fără cheltuieli de judecată.
Apelantul – reclamant, prin consilier juridic, depune concluzii scrise.
Curtea, în raport de prevederile art.394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din data de 12.12.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea privind pe reclamantul S. C. Militare Disponibilizate în numele membrului de sindicat S. E., în contradictoriu cu pârâții M. A. Naționale și C. de P. a Ministerului A. Naționale, ca nefondată.
În baza art. 187 C.proc.civ. a obligat reclamantul SCMD la plata amenzii judiciare în cuantum de 1000 lei.
În considerentele hotărârii judecătorești, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost beneficiarul pensiei militare de serviciu, ce a intrat în procesul de recalculare prevăzut de Legea 119/2010 și ulterior, de revizuire, în temeiul OUG 1/2011, așa cum atestă deciziile aflate la dosar.
Subsecvent, pârâta a emis decizii în baza Legii 241/2013, prin care s-a revenit la cuantumul aflat în plată la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013, deciziei aflate la dosarul cauzei.
Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamantul urmărește obținerea diferențelor de drepturi de pensie între cele cuvenite pentru luna decembrie 2010 (repuse în plată în temeiul Legii 241/2013) și cele încasate în temeiul deciziilor de revizuire emise în baza OUG 1/2011, precum și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în baza Legii 241/2013.
Instanța constată că pretențiile deduse judecății sunt neîntemeiate, întrucât potrivit prevederilor art. 1 din acest act normativ, pensiile care au intrat în procesul de recalculare și revizuire conform Legii 119/2010 și OUG 1/2011, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată la nivelul lunii decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, începând cu luna octombrie 2013.
Prin urmare, revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsură reparatorie care produce efecte exclusiv pentru viitor, neexistând nicio dispoziție în cuprinsul Legii 241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-octombrie 2013. În acest sens, rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. 4 din Legea 241/2013, faptul că pensia cuvenită pentru luna decembrie 2010, acordată de legiuitor începând cu 01.10.2013, se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, în temeiul Legii 119/2010 și OUG 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Totodată, dispozițiile art. 2 din Legea 241/2013 nu pot constitui fundamentul juridic al unor despăgubiri constând în diferențele de drepturi de pensie între cele încasate și cele cuvenite prin raportare la pensia aflată în plată la nivelul lunii decembrie 2010, întrucât textul de lege mai sus enunțat are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire în temeiul OUG 1/2011.
În ceea ce privește nesocotirea normelor care garantează dreptul de proprietate, instanța reține:
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
În accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „bun”, în sensul textului mai sus enunțat, are o semnificație juridică distinctă față de interpretările date în sistemele de drept interne, în sensul că nu privește doar proprietatea asupra bunurilor corporale ci și alte drepturi ori interese susceptibile de valoare economică, precum dreptul la pensie. (cauza Buchen c. Cehiei, 2002).
Așa fiind, în practica instanței europene, dreptul la pensie este asimilabil unui drept de proprietate, în cauza Vasilopoulou c. Greciei, Curtea statuând că termenul de bunuri cuprinde și drepturile obținute în cadrul unui regim de pensionare sau securitate socială. Totodată, în cauza Azinas c. Cipru, s-a reținut că dreptul la pensie care este fondat pe prestații periodice vărsate anterior sau pe dispozițiile unui contract de muncă, este asimilabil dreptului de proprietate.
Cu toate acestea, în cauza Skorkiewicz c. Poloniei (_/1998), Curtea a arătat că art. 1 din Protocolul Adițional garantează acordarea unei indemnizații oricărei persoane care a contribuit la asigurările sociale, dar nu garantează acordarea unei anumite sume.
Instanța retine că practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului este in sensul că este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate introduce, suspenda sau înceta plata unor anumite drepturi, prin edictarea unor modificări legislative adecvate. (Kechko v. Ucraina, dec. din 8.02.2006)
În cauza Vilho Eskelinen si altii c Finlanda, Curtea a statuat că nu există un drept protejat de convenție la menținerea în plată a unui salariu într-un anumit cuantum.
În speță, nu se poate considera că reclamanții au a fost lipsiți de proprietatea lor, în sensul art. 1 din Protocolul Adițional, dreptul la pensie rămânând în vigoare, modificându-se numai cuantumul acesteia, cuantum care, ulterior intrării in vigoare a Legii 119/2010 a fost calculat în baza principiilor Legii 19/2000, așadar cu respectarea principiului contributivității.
Prin urmare, deși dreptul la pensie este asimilabil dreptului de proprietate, cu toate acestea, cuantumul pensiei cuvenite pentru viitor nu constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional, deoarece acesta nu garantează vreun drept la pensie într-un anumit cuantum ci garantează dreptul la pensie.
Însă, tot în jurisprudența instanței europene în materia drepturilor omului, s-a cristalizat conceptul de speranță legitimă (cauza Pine Valley Developments și altii c. Irlandei), concept legitimat fie pe existența unei hotărâri judecatorești, chiar nedefinitive, prin care sa fie recunoscut dreptul celui interesat, fie fondat de o manieră rezonabil justificată pe un act juridic având o bază juridică solidă și o incidență asupra drepturilor de proprietate (Strech c. Marii Britanii, 2003).
Prin urmare, când un interes patrimonial aparține categoriei juridice de ,,creanță”, el poate fi considerat ca ,,valoare patrimonială” și implicit ca ,,speranță legitimă” dacă are o bază suficientă în dreptul intern, reprezentată de o dispoziție legală sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (cauza Kopecky c/a Slovacia, Hotărâre din 28 septembrie 2004). În cauză, pensia reclamanților a fost recunoscută și calculată în temeiul Legii 164/2001, având, deci, o bază suficientă în dreptul intern, de natură să le confere acestora o așteptare legitimă cu privire la dobândirea și exercitarea dreptului la pensie.
În consecință, modificarea dispozițiilor legale privind modalitatea de calcul a drepturilor de pensie, prin . Legii 119/2010 și a OUG 1/2011, reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al reclamanților.
Pentru ca această ingerință să nu constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional, trebuie să respecte anumite limite ce au fost trasate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Sporrong și Lonnroth c Suediei (1982), s-a statuat că o măsură care reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de o cauză de utilitate publică sau de un scop legitim de interes general și să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității si imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat și mijloacele folosite (Pressos Compania Naviera SA si altii c. Belgiei, 20 nov. 1995).
În cauza de față, ingerința analizată este prevăzută de un act normativ (Legea 119/2010 și OUG 1/2011) și este justificată de un scop legitim de interes general, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, pe baza principiului contributivității, pe fondul situației de criză economică și financiară, care impune reducerea cheltuielilor bugetare (astfel cum se arată în expunerea de motive a Legii 119/2010).
În ceea ce privește raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale vizate și interesul particular ocrotit, trebuie verificat dacă prin recalcularea și revizuirea pensiei în temeiul Legii 119/2010 și OUG 1/2011, a fost adusă dreptului reclamantului o atingere de natură să afecteze însăși substanța dreptului la pensie. În acest sens, testul de proporționalitate constă în a analiza dacă reclamantul au fost lipsit în totalitate de mijloacele de subzistență (Azinas c. Cipru) ori dacă măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei).
Or, se observă că, în urma recalculării și revizuirii, pensia are un cuantum brut cu valoare superioară celei a salariului mediu brut pe economie la nivelul anului 2011, și anume 2022 lei, (conform deciziilor de revizuire – filele 16, 29, 42, 60, 48, 59, 70, 102), astfel încât nu poate fi validată concluzia conform căreia reclamanții ar fi lipsiți de mijloace de subzistență.
Nu poate fi, deci, reținută o afectare a substanței dreptului la pensie prin recalcularea pensiei de serviciu, câtă vreme dreptul garantat de art. 1 din Protocolul 1 este dreptul la pensie iar nu dreptul de a primi o anumită sumă, cuantumul putând suferi modificări datorită schimbărilor legislative, fără a se putea considera că aceste fluctuații afectează substanța însăși a dreptului, încât să se susțină că reclamantul și-a pierdut chiar dreptul la pensie.
Este de menționat faptul că la elaborarea politicilor sale bugetare, statul se bucură de o marjă largă de apreciere, prin jurisprudența sa constantă, Curtea statuând că, în ce privește cunoașterea directă a societății și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt mai bine plasate decât judecătorii internaționali în aprecierea „interesului public”, revenindu-le așadar in primul rând acestora să aprecieze asupra existentei unei probleme de interes public. De aceea, în acest domeniu, ca și in altele ce fac obiect de protecție a Convenției, autoritățile naționale dispun de o anumită marjă de apreciere. În plus, noțiunea de „interes public” este in mod necesar pasibilă de o interpretare extensiva. (The former king of Greece vs. Greece, Application no._/94). Totodată, Curtea a constatat că nu este rolul sau de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotarare din 8 decembrie 2009, sau Mellacher c. Austriei, hotarare din 19 decembrie 1989).
În aceste condiții, instanța reține că nu a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.
În ceea ce privește principiul drepturilor câștigate, invocat de reclamant, instanța constată că Legea 119/2010 și OUG 1/2011 nu suprimă dreptul la pensie, ci doar dispun recalcularea și revizuirea cuantumului acesteia, în acord cu sistemul public de asigurări sociale de drept comun, renunțând să mai acorde o sumă cu caracter necontributiv.
În opinia reclamantului dreptul la pensia de serviciu rămâne un drept dobândit ce nu poate fi afectat prin acte normative ulterioare, astfel încât a fost încălcat prin intervenția legiuitorului și prin înlăturarea acestui tip de pensie.
Or, acordarea pensiei de serviciu poate fi privită doar ca un act benevol din partea statului, de a-și asuma anumite cheltuieli din bugetul propriu prin care să contribuie la majorarea drepturilor de pensie pentru anumite categorii profesionale, cu posibilitatea de a reveni asupra politicilor sale economice și implicit asupra acestei decizii, o atare obligație nefiind asumată pentru viitor.
În consecință, în speță nu poate fi vorba despre un „drept câștigat” garantat pentru viitor, ci despre un drept acordat temporar de stat, în limita posibilităților economice.
Deopotrivă, nu se poate reține o încălcare a principiului nediscriminării, câtă vreme măsura recalculării pensiilor speciale a fost justificată de rațiuni de echitate, precum și de politica bugetară, afectând deopotrivă toate categoriile de pensionari care beneficiau de pensii speciale și care, potrivit art. 1 din Legea 119/2010 au devenit pensii în sensul Legii 19/2000.
De altfel, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la 07.02.2012 în cauzele conexate A. M. F. ș.a. contra României, Curtea a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii din sistemul public, în temeiul Legii 119/2010.. În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
Prin urmare, nu poate fi primită teza avansată de reclamanți, în sensul că Legea 241/2013 a restabilit principii încălcate anterior prin operațiunea de revizuire a pensiilor în temeiul OUG 1/2011, de natură să justifice acoperirea unui prejudiciu constând în diferențele de pensie clamate în cauză. Pentru aceleași argumente, nu se poate considera că prin neplata acestor diferențe s-ar ajunge la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 sau a art. 14 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.
Deopotrivă, solicitarea de indexare a pensiilor stabilite prin deciziile emise în baza Legii 241/2013, apare ca nefondată. Astfel, potrivit art. 102 alin. 2 din Legea 263/2010, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, în sensul invocat de reclamant, deoarece acesta beneficiază de repunerea în plată a pensiei în cuantumul existent la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013 și până la momentul la care cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii 119/2010 și ale OUG 1/2011, va fi mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, așa cum prevede art. 1 alin. 4 din Legea 241/2013. Prin urmare, pentru ipoteza pensiilor revizuite în temeiul OUG 1/2011, legiuitorul a instituit principiul conservării acestora în cuantumul existent în luna decembrie 2010, independent de majorarea anuală a valorii punctului de pensie, aceasta devenind relevantă doar la momentul la care înmulțită cu punctajul mediu anual atestat în decizia de revizuire emisă în baza OUG 1/2011 ar conduce la o valoare superioară a pensiei față de cea din decembrie 2010, repusă în plată începând cu 01.10.2013. Situația nu este discriminatorie, neputându-se reține existența unui tratament diferențiat pentru aceeași categorie socială. În acest sens, optând pentru repunerea în plată a pensiei în cuantumul existent în luna decembrie 2010 (în situația în care în urma revizuirii operate în temeiul OUG 1/2011, cuantumul pensiei a fost redus), legiuitorul a oferit un beneficiu categoriei pensionarilor care au intrat sub incidența OUG 1/2011. Or, pensia în plată în luna decembrie 2010 avea natura juridică a unei pensii de serviciu, calculate în baza unor dispoziții legale speciale, în speță, Legea 164/2001, nefiind, deci, stabilită în baza unui punctaj mediu anual, determinat conform dispozițiilor Legii 119/2010 și OUG 1/2011. Prin urmare, pensia repusă în plată începând cu octombrie 2010 nici nu ar putea fi indexată în sensul art. 102 din Legea 263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul S. E., prin S. C. Militare Disponibilizate, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ (Număr în format vechi 1702/2015), solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul recunoașterii dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr.241/2013.
În motivare, s-a arătat că, în mod greșit, instanța a reținut că revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsura reparatorie exclusiv pentru viitor, neexistând nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - septembrie 2013.
De asemenea, în mod greșit instanța a reținut că art.2 din Legea nr.241/2013 are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire în temeiul OUG nr.1/2011.
În mod greșit, instanța a considerat un beneficiu acordat de legiuitor categoriilor pensionarilor care au intrat sub incidența OUG nr.1/2011, motiv pentru care pensia repusă în plata începând cu luna octombrie 2013 nici nu ar putea fi indexata, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Pensia apelantului a fost stabilită în baza Legii nr.164/2001 și s-au avut în vedere următoarele:
- activitatea cadrelor militare din sistemul național de apărare, ordine publica și securitate naționala nu s-a limitat în timp la durata programului normal de lucru și nu a existat posibilitatea compensării muncii prestate cu timp liber sau plați suplimentare;
- exercitarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publica și securitate naționala se caracterizează prin continuitate;
- instituțiile publice au obligația legală de a asigura realizarea drepturilor prin dispozițiile în vigoare referitoare la specificul muncii prestate, importanță socială și restricțiile aferente;
- expunerea cadrelor militare la un grad ridicat de stres și risc.
Având în vedere necesitatea corectării unor neconcordante la nivelul reglementărilor, în privința modului de calcul al drepturilor de pensie, corelate cu încălcarea principiilor neretroactivi tatii legii, dreptului de proprietate, drepturilor câștigate, precum și discriminarea în raport de alte categorii de pensionari, legiuitorul prin Legea nr.241/2013, a revenit la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 ca o măsura reparatorie.
În această situație, apelantul consideră ca măsura reparatorie trebuie să privească un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționata.
O.U.G. nr.1/2011, actul normativ în baza căruia au fost emise deciziile de revizuire care au condus la diminuarea pensiei, a avut ca scop reformarea sistemului de pensii și înlăturarea situațiilor inechitabile pe fondul crizei economico-financiară cu care statul roman s-a confruntat în momentul apariției acestor dispoziții legale.
Este evident și de netăgăduit dreptul statului de a legifera și de a înlătura eventualele inechități, dar această operațiune se impune a fi efectuată astfel încât să nu aducă atingere dreptului de pensie dobândit legal ca urmare a desfășurării unor activități în calitate de militari activi, în care s-au supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că vor beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-au suferit.
Față de cele mai sus menționate, apelantul a apreciat că intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin revizuire numai în raport de principiul contributivității reprezintă în mod incontestabil o ingerința în exercițiul unui drept legal dobândit.
Prin urmare, statul avea obligația de a ține cont de asigurarea unei proporționalități între acest interes și speranța legitimă a contestatorilor de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor.
A mai apreciat apelantul că dreptul de pensie a fost stabilit sub imperiul legii nr. 164/2001, având dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor; or, reducerea pensiei s-a produs în mod total și evident imprevizibil.
Mai mult, imposibilitatea de a-și recupera vreodată sumele de bani pierdute și neindexarea pensiilor au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat intre protecția proprietății și cerințele interesului general.
Dacă s-a interpreta imposibilitatea indexării pensiilor în sensul art.102 din Legea nr.263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, fiind rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială, pe cale de consecința aceasta indexare nu s-ar aplica nici celor care în urma revizuirii au obținut un cuantum mai mare al pensiei - fapt care nu corespunde realității.
A mai menționat apelantul că pe toată durata exercitării activității nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentarii veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și restricții.
Totodată, a invocat apelantul obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, care se impune tuturor autorităților publice romane.
Constatarea că nu exista nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-septembrie 2013 nu împiedica instanțele de judecata să facă aplicarea art.20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și să analizeze nemijlocit convenționalitatea acestor norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele fiecărei spete.
În prezenta cauză, apelantul consideră că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Apelantul-reclamant a criticat și dispoziția instanței de fond privind aplicarea unei amenzi judiciare, la termenul de judecată din adat de 24.06.2015, Curtea, din oficiu, dispunând disjungerea cererii de reexaminare amendă judiciară formulată de apelantul-reclamant S. C. Militare Disponibilizate, în numele membrului de sindicat S. E., și formarea unui dosar distinct care va avea nr._ /a1.
La data de 06.04.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimata C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Apelantul, prin S. C. Militare Disponibilizate, a formulat răspuns la întâmpinare în combaterea apărărilor formulate de intimată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 476 și urm. Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Sunt neîntemeiate criticile apelantului referitoare la aplicarea dispozițiilor Legii nr.241/2013 în condițiile în care, potrivit dispozițiilor acestui act normativ, revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010, reprezintă o măsură care produce efecte exclusiv pentru viitor, neexistând nici o dispoziție în cuprinsul acestei legi care să confere dreptul la despăgubiri pentru intervalul ianuarie 2012-septembrie 2013 inclusiv.
În acest sens, art.1 alin.1 din Legea nr.241/2013 prevede că pensiile recalculate sau revizuite conform prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiei și ale OUG nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr.165/2011 cu modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, în timp ce alin.2 al aceluiași text delimitează sfera de aplicare a dispozițiilor conținute în primul aliniat, prevăzând că plata drepturilor bănești prevăzută la alin.1 se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.
Legea nr.241/2013 nu cuprinde nicio reglementare privind acordarea drepturilor bănești prevăzute la art.1 alin.1, pentru intervalul ianuarie 2012-septembrie 2013 inclusiv, iar legea se aplică, de la data intrării sale în vigoare, în sensul dispozițiilor pe care aceasta le conține.
În ceea ce privește susținerile legate de discriminarea la care a fost supus apelantul pe durata desfășurării activității, se reține că acestea nu sunt pertinente în soluționarea cauzei, având în vedere pretențiile deduse judecății.
Vor fi respinse și susținerile în legătură cu reducerea pensiei stabilite conform Legii nr. 164/2011, încălcându-se principiul drepturilor câștigate, deoarece apelantul a învestit instanța cu o cerere de plată a unor diferențe de pensie, nu cu o cerere de anulare/revizuire a unor decizii emise în baza Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011, prin care pensia militară a fost transformată în pensie în sistem public, decizii care, astfel, au devenit definitive.
În legătură cu acest ultim aspect, a mai susținut apelantul că inexistența unui text în Legea nr. 241/2013 nu împiedica instanțele de judecata să facă aplicarea art.20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Curtea constată că aceste tratate nu consacră dreptul la un anumit tip de pensie pentru asigurații din sistemul militar și nu se opun posibilității statelor de a opera modificări în sistemul de pensii, recunoscând acestora o marjă largă de apreciere cu condiția de a nu acționa fără un temei rezonabil. Or, în speță, însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că statul a urmărit un obiectiv legitim atunci când a procedat la transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public.
Cât privește cererea de indexare a pensiilor conform art. 102 din Legea nr. 263/2010, reținem că această normă are în vedere pensiile stabilite în baza unor contribuții, ceea ce nu este cazul deciziei emise în conformitate cu art.1 din Legea nr. 241/2013. De altfel, însăși Curtea Constituțională a decis că „dispozițiile art. 1 din Legea nr. 241/2013 instituie o măsură cu caracter reparator ce face excepție de la principiul contributivității, tocmai pentru că, din motive obiective, acest principiu nu a putut fi aplicat în cazul unor pensionari provenind din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Prin urmare, situația acestor pensionari este diferită de cea a pensionarilor din sistemul public de pensii ale căror pensii au fost stabilite potrivit principiului contributivității, astfel încât instituirea unui tratament juridic diferențiat nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.” (Decizia nr. 651/2014). Totodată, Curtea a mai precizat în Decizia nr. 479/2014, că „beneficiarii Legii nr. 241/2013 vor avea în plată pensia în cuantumul din decembrie 2010 până când aceasta va fi mai mică decât pensia stabilită ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, aceasta din urmă fiind indexată anual, potrivit Legii bugetului de stat.
Așadar, potrivit Legii nr. 241/2013, pensionarii proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională nu au un nou drept de pensie, ci doar beneficiul de a primi în plată pensia în cuantumul din decembrie 2010, până când acest cuantum va fi mai mic decât pensia stabilită potrivit Legii nr. 119/2010 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, pensie care se calculează în funcție de valoarea punctului de pensie, valoare care se indexează anual. Referitor la invocarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, deoarece acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. (În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
Or, având în vedere dispozițiile speciale ale Legii nr. 241/2013, nu se poate susține că pensionarii proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională ar fi în aceeași situație juridică cu ceilalți pensionari.
Pe de altă parte, Curtea reține că doar pensionarii proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională au beneficiul de a primi în plată pensia în cuantumul din decembrie 2010, până când acest cuantum va fi mai mic decât pensia stabilită potrivit Legii nr. 119/2010 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, pensie care se calculează în funcție de valoarea punctului de pensie, valoare care, de altfel, se indexează anual”. Prin urmare, rezultă atât din textul de lege, cât și din interpretarea dată de Curtea Constituțională că ceea ce se indexează este pensia calculată și/sau revizuită conform Legii nr. 119/2010 și, respectiv, Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2011, iar nu pensia dată în plată conform Legii nr. 241/2013, în cuantumul din decembrie 2010.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul nu este fondat și-l va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE cod fiscal_, cu sediul în București, ., sector 1, în numele membrului de sindicat S. E., CNP_, împotriva sentinței civile nr._ din 12.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE cu sediul în București, ., sector 5, și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, .. 7-9, sector 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 iunie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
P. I. N. M. G.
GREFIER
C. F. C.
Red. Jud. PIN
Dact: Z.G./5 ex/13.07.2015
Jud.fond: M.S.V. C.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 727/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 143/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
