Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2332/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2332/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 3017/87/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1764/2015)
DECIZIE Nr. 2332/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. F.
Judecător A. D. Ș.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului declarat de pârâta C. J. DE PENSII TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 126/29.01.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de muncă, Asigurări sociale și C. Administrativ și Fiscal – complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. E., având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, prin apărător ales, avocat N. T., conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/30.03.2015, aflată la fila 12 dosar apel, lipsind apelanta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, în cadrul procedurii prealabile motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 27.03.2015, care la data de 02.04.2015 a formulat întâmpinare, comunicată apelantei la data de 07.04.2015, după care:
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului pe cererea de apel.
Intimatul, având cuvântul prin apărător ales, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecară conform chitanței care se depune la dosar. Arată că, la stabilirea drepturilor de pensie nu a fost valorificată adeverința nr. 723/2010, C. de pensii cenzurând conținutul acesteia, ceea ce excede atribuțiilor sale. Susține că nu s-a avut în vedere Ordinul nr. 590/2008 referitor la aprobarea procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor de venituri în vederea stabilirii drepturilor de pensie, precum și anexei acestuia prin care se completa Ordinul nr. 50/1990 privind locurile de muncă și încadrarea acestora în grupele de muncă. Potrivit acestei reglementări, trebuia încadrată în grupa a II-a de muncă, aspect menționat și adeverința nr. 723/2010.
Curtea, în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține caza în pronunțare.
CURTEA,
Pin apelul înregistrat pe rolul Curții de apel București la data de 20.03.2015, apelanta C. județeană de pensii Teleorman a criticat sentința civilă nr.126/29.01.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ /2015, susținând faptul că, în urma analizării documentelor depuse în vederea emiterii deciziei de pensie, nu s-a valorificat Adeverinței nr.723/03.03.2010 emisă de către S.C Transloc Prest S.R.L, prin care se atesta faptul că reclamanta, în perioada de Ia 01.08._99, a fost încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, deoarece nominalizarea menționată în adeverință prin pontaje lunare nu era una corectă.
Totodată, apelanta a mai subliniat faptul că “adeverințele eliberate de angajator sau de instituția care a preluat arhiva acesteia, puteau face referiri la pontajele lunare numai în situația în care persoana respectivă a lucrat în unitate până la data de 01.02.1990 și care, după această dată, nu se mai afla în unitatea respectivă pentru a fi nominalizată în grupă superioară de muncă, or reclamantul a anexat adeverința nr. 723/03.03.2010 care atestă că perioada de la 01.08.1985 până la 01.04.1999 se încadrează în grupă superioară de muncă”.
Această reglementare a fost prevăzută și de “Ordinul MMPS nr. 590/15.09.2008, publicat în M.Of., Partea I nr. 665/24.09.2008, pentru aprobarea procedurii privind modul de întocmire și eliberarea a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele II și II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, necesare eliberării stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000, privind sistemul unitar de pensii publice, care, în anexă la această procedură, a prevăzut un model de adeverință, model preluat apoi în anexa 14 la Normele de Aplicare a Legii nr. 263/2010”.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, a mai susținut apelanta, conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din acele unități trebuia să nominalizeze persoanele care se încadrau în grupa I sau II de muncă, ținându-se seama de condițiile concrete în și-au desfășurat activitatea persoanele respective.
Potrivit prevederilor Legii nr.49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, cap.I, lit. d, publicate în Monitorul Oficial, partea I nr. 193, "pentru calcularea corectă a contribuției de asigurări sociale de stat, persoanele juridice și fizice care folosesc personal salariat vor lua măsuri pentru nominalizarea salariaților pe grupe de muncă."
Astfel, în această idee, prin pct. 8 din Ordinul nr.50/1990 completat cu avizele ulterioare, s-a arătat că "perioada de timp în care o persoană are sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri, se stabilește prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită."
Potrivit prevederilor alin.2 de la pct.15 din Ordinul menționat anterior, unitățile aveau obligația să analizeze și să precizeze în termen de 30 de zile, de la data aprobării Ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I sau II de muncă începând cu data de 18.03.1969.
Adeverința nr. 668/09.04.2010 eliberată de către S.C Simca S.A. prevede faptul că reclamanta, în perioada 22.10._84, a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, nominalizarea fiind efectuată în cadrul Consiliului de Administrație din data de 03.05.1991.
Prin urmare, a susținut apelanta faptul că “atitudinea CJP fată de modalitatea de analiză și valorificare a unei Adeverințe care atestă o anumită vechime în grupă de muncă, respectiva adeverință trebuie analizată sub aspectul condițiilor de formă și de fond, condiții care trebuiesc îndeplinite cumulative de către aceste adeverințe.”
A mai susținut apelanta faptul că “adeverințele menționate anterior nu încalcă principiul contributivității, în măsura în care considerăm că CJP Teleorman nu a manifestat un refuz nejustificat, întrucât, conform anexei 12 la Normele de aplicare a Legii 263/2010, adeverințele de încadrare în grupele superioare de muncă se întocmesc conform formularului prezentat în norme care să trebuie să conțină toate elementele referitoare Ia temeiul juridic al încadrării, precum și nominalizarea care trebuie făcută printr-un act administrativ emis de unitate conform prevederilor Ordinului 50/1990, completându-se actul normativ care, anterior datei de 01.04.2001, a constituit temeiul juridic pentru încadrarea în grupa II de muncă.”
A arătat apelanta că, potrivit dispozițiilor art.126 (1) din normele de aplicare a Legii 263/2010, în situația prezentării și a altor acte de vechime în muncă prevăzute de lege, acestea vor cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente: denumirea angajatorului, datele de identificare ale persoanei, perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, menționarea temeiului legal în baza căruia a avut loc încadrarea etc, iar în conformitate cu cele precizate anterior, la art. 128 (5) din aceelași norme să dispune asupra faptului că adeverințele întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nr. 590/15.09.2008, până la . legii, vor putea fi valorificate la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile de fond și formă prevăzute de acestea.
Apelanta a mai subliniat și faptul că, în opinia sa, actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I sau II de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, respectiv la data de 01.04.2001, iar prevederile legii nr.19/2000 au fost abrogate de Legea nr. 263/2010, după data de 1.04.2001, nemaisubzistând baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite de muncă în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că, în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001, o persoană și-a desfășurat activitate în locurile de muncă încadrate în grupele I sau II de muncă, urma a se face numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau deținătorilor de arhive (proces verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor în grupe superioare de muncă).
În concluzie, a menționat apelanta, pentru motivele arătate, a solicitat admiterea apelul, iar prin soluția pronunțată să fie respinsă soluția pronunțată în sentința civilă nr. 126/29.01.2015 și să fie menținută temeinică și legală decizia de pensie aflată în plată.
Intimata B. E. a formula întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu respectarea dispozițiilor legale care consacră aplicarea principiului contributivității, solicitând, totodată, obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Asupra apelului, Curtea reține următoarele:
Prioritar analizei criticilor și apărărilor formulate Curtea consideră că apelanta trebuia să realizeze, înainte de transmiterea cererii de apel, o verificare a conținutului acesteia (precizare valabilă pentru următoarele demersuri procesuale), întrucât prezenta cerere de apel cuprinde multe greșeli de tehnoredactare, precum și o . fraze în care, din cauza preocupării pentru redarea unor dispoziții legale ( la care instanța de judecată are, oricum, acces, prin utilizarea programului său informatic de legislație, fiind, prin urmare, suficientă doar indicarea temeiului legal și expunerea concretă și sintetică a criticii sprijinită pe respectivul temei legal), lipsesc cuvinte de legătură, dar și argumentele juridice care să explice prezența respectivelor fraze în cuprinsul cererii de apel, împrejurare care afectează coerența în ansamblu a demersului procesual inițiat.
Fără îndoială că, pentru redactarea unor astfel de cereri de apel, apelanta putea să se sprijine pe anumite modele de acțiuni / cereri, dat fiind faptul că multe dintre cauze sunt asemănătoare, însă această împrejurare nu o dispensa de a verifica cu atenție cuprinsul criticilor preluate, cel mai probabil după metoda copy - paste, din alte cereri de apel și de a le adapta în mod corespunzător speței.
Curtea, de asemenea, atrage atenția apelantei și asupra celor solicitate în finalul cererii de apel, respectiv asupra formulării “admiterea apelul, iar prin soluția pronunțată să fie respinsă soluția pronunțată în sentința civilă nr. 126/29.01.2015 și să fie menținută temeinică și legală decizia de pensie aflată în plată.”
Prin exercitarea uni căi de atac, instanța de control judiciar nu “respinge” o soluție pronunțată într-o hotărâre judecătorească, ci verifică legalitatea respectivei soluții, admițând sau, după caz, respingând calea de atac, respectiv apelul în prezenta cauză, iar în situația în care decide asupra admiterii apelului (dacă nu este vorba despre o situație de anulare a sentinței), schimbă, în tot sau în parte, sentința apelată, conform dispozițiilor art.480 alin.2 din Codul de proc.civilă, cu consecința respingerii acțiunii/cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată ( în ipoteza schimbării în tot a sentinței apelate).
Prin urmare, soluțiile pe care instanța de apel le poate pronunța sunt cele prevăzute de lege, apelanta neputând solicita, cu atât mai mult cu cât cererea de apel este semnată și de către un consilier juridic prezumat a cunoaște dispozițiile Codului de procedură civilă, alte soluții decât cele prevăzute de lege.
Cât despre pretenția ca instanța de control judiciar “să mențină ca temeinică și legală decizia de pensie aflată în plată”, Curtea subliniază că o instanța de control judiciar nu poate “menține” implicit, ca efect juridic al respingerii căii de atac deduse judecății sale, decât o hotărâre judecătorească, respectiv un act emis de către o instanța de judecată, iar nu diverse acte administrative (decizia de pensionare atacată fiind un astfel de act) pe care nu le-a emis o instanță. Deși comună multor cereri de apel, formulate de diverse instituții ale statului, printre care se numără și apelanta, acestei solicitări – tip nu i se poate da curs prin referiri concrete, în dispozitivul unei hotărâri judecătorești pronunțate, la vreo “menținere” a unui act administrativ contestat, din motivele mai sus expuse.
Cu privire la prezenta speță, Curtea subliniază că apelanta, în afară de a reda cuprinsul unor texte legale, nu explică într-o manieră concretă ce anume ar lipsi din conținutul adeverințelor în privința cărora Tribunalul a dispus valorificarea.
Curtea reține că apelanta nu este în măsură, prin nicio dispoziție legală din Legea nr.263/2010, să “controleze”, sub aspectul exactității, mențiunile din adeverințele prezentate de către pensionari, responsabilitatea deplină pentu acuratețea mențiunilor revenind fostului angajator.
Indiferent de ce anume se precizează prin diversele acte de punere în aplicare a legilor și cu toate că apelanta tinde să dea eficiență mai degrabă acestor texte de natură administrativă, inferioare din punct de vedere juridic dispozițiilor legii, decât prevederilor actului normativ în sine, nu se poate reține drept temeinică invocarea unor dispoziții din Normele de aplicare ale legii, tocmai în scopul de nu fi aplicată legea, respectiv pentru a se găsi o gamă variată de “lipsuri” ale adeverințelor, pornind de la cele de ordin formal până la contestarea realității unora dintre mențiunile respectivelor adeverințe eliberate de către foștii angajatori.
În cele două adeverințe este menționat temeiul juridic al acordării grupei a II-a de muncă, apelanta nefăcând altceva, în cea mai mare parte a apelului declarat, decât să redea texte de lege (uneori în mod repetat), fără să explice de o manieră efectivă relevanța acestora în raport de cuprinsul concret al adeverințelor valorificate, ceea ce conduce către o concluzie de invocare exclusiv formală a respectivelor dispoziții legale, de vreme ce nu se expune și ce se critică în mod clar în raport de fiecare text legal invocat sau redat.
Cu privire la susținerea apelantei conform căreia actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I și a ll - a de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, după această dată nemaiexistând bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă, eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că, în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001, o persoană și-a desfășurat activitatea în locuri de munca încadrate în grupele I și a ll - a de muncă, urmând a se face numai dacă nominalizarea persoanei s-a realizat anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidență angajatorilor sau deținătorilor de arhive (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontaje lunare, registrul de evidenta a intrărilor în subteran etc.), Curtea reține că nominalizarea reclamantei s-a realizat înainte de 1.04.2001, respectiv în anul 1991, prin nominalizarea efectuată de Consiliul de administrație din data de 3.05.1991.
Apelanta nu stăpânește îndeajuns din punct de vedere juridic regula aplicării în timp a actelor normative și, din această cauză, consideră că efectul abrogării Ordinelor referitoare la grupele de muncă, emise la începutul anilor 1990 prin legea nr.19/2000 înseamnă inaplicabilitate, în orice împrejurare, a dispozițiilor acestor rodine după data de 1.04.2001.
Aspectele juridice ale aplicării în timp a actelor normative sunt însă mai nuanțate decât le susține apelanta, abrogarea unui act normativ însemnând, în realitate, faptul că, după data abrogării, respectivul act normativ nu mai poate fi aplicat situațiilor de fapt născute, ivite după abrogarea sa, dar nu înseamnă niciun moment că respectivul act normativ nu poate fi invocat pentru reglementarea unor împrejurări de fapt sau de drept născute sau ivite înainte de data abrogării sale.
Având în vedere ansamblul argumentelor ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.1 Cod por.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN, având CUI_, cont bancar RO87TREZ__, cu sediul în A., ., Jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 126/29.01.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de muncă, Asigurări sociale și C. Administrativ și Fiscal – complet specializat pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta B. E., identificată cu CNP:_, domiciliată în A., ., ., ., Jud. Teleorman.
Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 600 lei, cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2015.
Președinte, A. F. | Judecător, A. D. Ș. | |
Grefier, Ș. T. |
Ș.T. 24 Iunie 2015
Red. jud. A.F/4 ex/27.07.2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 465/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 275/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
