Obligaţie de a face. Decizia nr. 465/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 465/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 24533/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7531/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI A. SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.465
Ședința publică din data de 06.02.2015
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE C. G. C.
Judecător D. E. O.
Judecător N. R. I.
Grefier N. C.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta C. DE A. DE SĂNĂTATE ILFOV împotriva sentinței civile nr.7494 din data de 25.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /AS/2013, în contradictoriu cu intimata S.C. H. C. S.R.L., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta prin consilier juridic B. A., ce depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică nr.2483/05.02.2015, și intimata prin avocat Iavolschi B. Ș., ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.517/03.02.2011.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare, la data de 30.01.2015, prin serviciul registratură al acestei secții.
Curtea pune în discuția părților excepția nulității recursului invocată de intimată prin întâmpinare.
Intimata, prin avocat, solicită admiterea excepției nulității recursului, având în vedere că prin cererea de recurs nu sunt expuse critici concrete ale sentinței pronunțate de instanța de fond care să poată fi calificate motive de recurs în înțelesul dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Recurenta, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.
Deliberând, Curtea respinge excepția nulității recursului, având în vedere dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, potrivit cărora recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304 Cod procedură civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și, respectiv, combaterea motivelor de recurs.
Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în conținutul întâmpinării.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7494/25.06._, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și A. Sociale, în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu parata C. Națională de A. de Sănătate ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis, în parte cererea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta C. DE A. A JUDEȚULUI ILFOV, astfel cum a fost restrânsă și modificată.
A obligat parata C. de A. de Sănătate a județului Ilfov la plata către reclamanta a sumei de 114.278 lei, reprezentând indemnizații datorate în temeiul prevederilor OUG nr.158/2005, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculate începând cu data de 31.01.2013 și până la plata integrală a debitului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că având în vedere soluția data excepției lipsei calității procesuale pasive, se va respinge ca atare cererea formulată în contradictoriu cu parata C. Națională de A. de Sănătate.
Pe fondul cauzei, s-a reținut ca prin cereri adresate pârâtei CASJ Ilfov reclamanta a solicitat restituirea sumei de 309.323 lei, reprezentând diferența dintre valoarea indemnizațiilor cuvenite salariaților săi pentru incapacitate temporară de muncă și contribuția datorată de angajator, pentru perioada martie 2010 – august 2012, așa cum atestă documentația depusă de reclamantă (filele 7-39 - dosar nr._ ).
Instanța a constatat că pretențiile deduse judecății, aferente lunilor martie-aprilie 2010, aprilie 2011 și ianuarie-august 2012 sunt întemeiate, pentru restul perioadei parata achitând pe parcursul derulării procesului suma de 195.045 lei.
În acest sens, reclamanta a făcut dovada respectării procedurii instituite de art. 77 din Ordinul_, în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 2 din OUG 158/2005, pârâta neinvocând, de altfel, nicio obiecție cu privire la corectitudinea actelor justificative depuse de societatea reclamantă.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost restrânsa și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 114.278 lei reprezentând indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă care depășesc suma contribuțiilor datorate de reclamantă, în calitate de angajator, pentru lunile martie-aprilie 2010, aprilie 2011 și ianuarie-august 2012.
Potrivit art.1088 C. civil, la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă și nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, motiv pentru care instanță constata că reclamantul are dreptul la contravaloarea dobânzii legale, calculate asupra sumei de mai sus.
Momentul de la care se acorda dobânzile în aceste situații este cel al introducerii cererii în justiție – 31.01.2013 (art. 1088 alin. 2), simpla notificare nefiind suficientă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal recurenta C. DE A. DE SĂNĂTATE ILFOV.
Prin motivele de recurs formulate a arătat că reclamanta a depus mai multe cereri la C. de A. de Sănătate Ilfov, prin care solicita restituirea sumei de 309,323 lei reprezentând diferența dintre partea indemnizației plătite de către angajator asiguraților (pentru 2010 suma de 114,592 lei) suma de 111.437 lei pentru anul 2011 reprezentând diferența dintre partea de indemnizație plătită de către angajator asiguraților și restituirea sumei de 83.294 lei reprezentând diferența dintre partea de indemnizație plătită de către angajator asiguraților aferentă lunilor ianuarie – august 2012.
Recurenta solicită instanței să observe că la data de 27.03.2013 CAS Ilfov a achitat recurentei reclamante suma de 87.555 lei, reprezentând concedii și indemnizații rambursate din FNUASS.
De asemenea, a mai solicitat instanței să observe că suma de 114.278 nu a putut să fie restituita către . pentru lunile la care solicita recuperarea indemnizație, deoarece nu s-au prezentat la CAS Ilfov pentru corecțiile aferente declarațiilor depuse.
De altfel acesta fiind și motivul principal pentru care nu s-a putut efectua plata sumei aferente perioadei dispuse în hotărârea pronunțata la data de 25.06.2014 de către Tribunalul București.
Pe fondul cauzei recurenta a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanta . ca fiind neîntemeiata și modificarea în tot a sentinței civile nr. 7494/25.06.2014 pronunțata la Tribunalul București.
Având în vedere prevederile O.U.G. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate precum și Ordinul MSP/CNAS nr._ - pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.CC. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate cu modificările și completările ulterioare, persoanele juridice și persoanele fizice în calitate de angajator au obligația de a întocmi lunar Declarația privind evidența obligațiilor de plată către bugetul Fondului Unic de A. Sociale de Sănătate pentru concedii și indemnizații.
Astfel, modalitățile de recuperare a sumelor reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă sunt prevăzute la art. 77 clin Normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de A. de Sănătate nr._ cu modificările ulterioare, prin care se dispune ca:
"(1) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație.
(2) Pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizații achitate care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații, angajatorul depune la registratură casei de asigurări de sănătate solicitarea scrisă conform modelului prevăzut în anexa nr. 12, la care se atașează Centralizatorul privind certificatele de concediu medical prevăzut în anexa nr. 18, precum și după caz, dovada achitării contribuției pentru concedii și indemnizații, pentru perioadă anterioară pentru care se solicită restituirea."
Dispozițiile art. 40 din O.U.G nr. 158/2005 precum și cele ale art. 82 din Norma de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe stabilesc termenul în care beneficiarul indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, inclusiv indemnizația de incapacitate temporară de muncă, poate să solicite aceste indemnizații astfel:
„Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să Ie solicite.
(2) Cuantumul indemnizațiilor solicitate potrivit alin. (1) se achită Ia nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical."
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2010: "Certificatele de concediu medical eliberate până la dala intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la . prezenței ordonanțe de urgență."
Ori, perioada 2010 pentru care reclamanta solicita recuperarea sumelor potrivit adresei anexate la dosar este prescrisă, conform prevederilor ari. 40 din O.U.G. 158/2005, așa cum a fost modificată și completată de O.U.G. 36/2010.
În ceea ce privește susținerea reclamantei ca instituția recurentă, CAS Ilfov face o interpretare eronată a prevederilor art. 40 din OUG nr. 158/2005 referitor Ia termenul de prescripție de 90 zile în care beneficiarul poate solicita plata indemnizațiilor opinând ca prevederile acestui articol sunt aplicabile asiguratului considerată ca nu sunt justificate întrucât legiuitorul prin modificarea OUG nr.158/2005 adusă de OUG nr. 36/2010 ce instituit termenul de prescripție de 90 de zile pentru solicitarea indemnizațiilor a avut în vedere angajatorul deoarece acesta solicita Casei de A. de Sănătate recuperarea suinelor reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale ele sănătate și nu asiguratul.
Așadar, atâta timp cât aceste sume nu se plătesc din bugetul angajatorilor, ci din alt buget, respectiv din FNUASS, atunci și angajatorii au calitatea de beneficiari, chiar prin prisma definiției oferite de dicționarul explicativ al limbii române.
Afirmația reclamantei că nu i se aplică art. 40 din OUG 158/2005 așa cum a fost modificat, deoarece nu are calitatea de beneficiar, ci cea de plătitor a indemnizațiilor de concediu medical, nu are relevanță în cauză.
Astfel, termenii de „plătitor”, respectiv „beneficiar” așa cum au fost menționați de reclamantă se referă la sensul strict al cuvântului. În sensul larg al cuvântului „beneficiar” este inclus și angajatorul, căruia i se decontează indemnizații de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 40.
Acest fapt rezultă fără putință de tăgadă chiar din preambulul OUG nr. 36/2010, unde se menționează că această ordonanță de urgență a fost adoptată avându-se în vedere insuficiența sumelor alocate în cadrul FNUASS, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, ceea ce a impus implementarea unui mecanism menit să protejeze asigurații de o eventuală incapacitate de plată de către fond a acestor drepturi.
Sumele solicitate de reclamantă în baza OUG 158/2005 reprezintă indemnizații care se plătesc asiguraților în temeiul art. 38 din același act normativ și care depășesc suma contribuțiilor datorate de angajator în luna respectivă și care se recuperează din bugetul FNUASS, în condițiile prevăzute de normele de aplicare a OUG 158/2005.
Astfel, recurenta consideră că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 referitoare la termenul de prescripție din decretul nr.167/1958, ci prevederile speciale din cuprinsul normelor metodologice prin care s-a reglementat procedura de plată și recuperare a acestor indemnizații.
A mai învederat recurenta că legiuitorul prin modificarea OUG nr. 158/2005 adusă de OUG nr. 36/2010 respectiv art. 11 al acestui act normativ, instituie termenul de prescripție de 90 de zile și pentru „Certificatele de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență", iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.1027/29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33/15.1. 2013, a hotărât că dispozițiile art. 11 din OUG nr. 36/2010 pentru modificarea și completarea OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, referitoare la termenul de prescripție de 90 de zile, sunt constituționale.
Având în vedere motivele prezentate, recurenta a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinicia și nelegală.
Referitor la cererea reclamantului privind obligarea paratei la plata dobânzii legale calculate de Ia data scadenței obligației de plată, respectiv 30 de zile de la depunerea cererii și în subsidiar de la data sesizării instanței de judecată și până Ia achitarea efectivă, solicită instanței să o respingă având în vedere că prin cererile adresate instituției recurente, reclamantul nu a solicitat și dobânda legală. De asemenea, art. 124 Cod procedură fiscală se referă la dobânzile calculate la sumele de restituit sau de rambursat de la buget, or, reclamantul solicită dobânda la sumele suportate din bugetul FNUASS, și nu din bugetul de stat.
CAS Ilfov este o instituție bugetară și astfel bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se derulează prin Trezoreria statului, instituție care nu acordă dobânzi.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, cât privește motivul restituirilor parțiale din valoarea totală de 309.323 lei, acesta a fost reținut ca atare de prima instanță, care a sancționat obligația numai pentru diferența de 114.278 lei, fără ca pârâta-recurentă să dovedească o altă plată peste valoarea de 195.045 lei, asumată ca achitată și de către Tribunal.
Referitor la imposibilitatea restituirii sumei la care au fost obligați de instanța fondului, din cauza neprezentării la CAS Ilfov a declarațiilor rectificative, pe de o parte, motivul este necircumstanțiat, pe de altă parte, obligația subzistă în temeiul raportului juridic de fond sancționat de Tribunal, pentru valoarea certă ce poate fi executată ca atare, de 114.278 lei, iar nu după cum s-ar întocmi declarațiile și corecțiile la acestea.
În privința termenului de prescripție pentru sumele reprezentând indemnizații datorate conform OUG nr.158/2005, provenind din intervalul martie 2010-august 2012, Curtea confirmă că este incident cel de 3 ani, general aplicabil în materia drepturilor de creanță, conform Decretului nr.167/1958 și noului Cod civil, succesiv în activitate în cursul acestei perioade. Astfel, termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului, situată la momentul înregistrării fiecărei diferențe lunare între indemnizațiile achitate de angajator și suma reprezentând obligația de plată a contribuțiilor pe luna respectivă. Raportat la data introducerii acțiunii, 31.01.2013, se constată că pretențiile au fost formulate în interiorul termenului de 3 ani anteriori fiecărei părți lunare ce compune creanța dedusă judecății.
Sunt nefondate și de respins motivele care susțin aplicabilitatea unui termen de prescripție de 90 de zile, în primul rând, pentru că legea în redactarea în vigoare în perioada din care decurg pretențiile nu-l califica ca atare. În al doilea rând, referirea aceluiași act normativ la „beneficiar” nu-l poate avea în vedere decât pe titularul dreptului de a încasa indemnizația, nu pe angajator, căci el nu este „beneficiarul indemnizației” ci plătitorul ei, care, în temeiul unei stipulații speciale cu caracter financiar-fiscal, poate recupera o sumă, ca diferență între indemnizațiile plătite și contribuțiile datorate.
Referitor la dobânda legală, este nepertinentă invocarea art.124 din Codul de procedură civilă, căci nu acest text constituie temeiul acordării ei, ci prevederile Codului civil în redactarea în vigoare aplicabilă pe parcursul derulării raportului în intervalul martie 2010 - august 2012. Interesează așadar, prevederile art.1088 din Codul civil vechi (aplicabil obligațiilor născute anterior datei de 01.10.2011) care dispun pentru obligațiile având drept obiect o sumă de bani, că sunt susceptibile de daune-interese pentru neexecutare (executare cu întârziere), care însă nu pot cuprinde decât dobânda legală, mai mult, că, exceptând cazurile în care, după lege, curge de drept, aceasta este debit doar din ziua cererii de chemare în judecată (asemănător, dar cert cât privește daunele moratorii datorate, și prevederile art.1535 și ale art.1489 din Noul Codul civil, pentru obligația provenind din perioada de după octombrie 2011).
De asemenea, pe de o parte, obligația de restituire reclamată în speță nu beneficiază de o normă expresă care să-l pună pe datornic de drept în întârziere la data nașterii ei. Pe de altă parte, faptul că legislația incidentă nu prevede anume că dreptul la recuperarea indemnizațiilor în condițiile art.38 alin.2 din OUG nr.158/2005, este purtător de dobânzi, nu înlătură de la aplicare norma generală tocmai evocată, Codul civil fiind drept comun și pentru materia asigurărilor sociale, aplicabil participanților la raporturi de acest gen ori de câte ori reglementarea specifică nu dispune altfel (înțelegând prin aceasta atât situația în care ar interzice, cât și cea în care ar reglementa special și diferit respectivul domeniu de relații sociale).
Prin urmare, obligația în speță, executată cu întârziere față de momentul scadenței, este susceptibilă de daune-interese (ca pentru orice participant la raporturile juridice care nu se poate pretinde exonerat de această formă de răspundere, indiferent de culpa ce i-ar reveni), fără a se cere creditorului să justifice vreo pagubă, prezumate de legiuitor la nivelul dobânzii legale. În sensul art.1 alin.(3) din O.G. nr.13/2011, această dobândă, datorată pentru neîndeplinirea obligației bănești la scadență, are funcție penalizatoare, preluată și în denumire. Deși parțial ulterioară nașterii raportului juridic devenit litigios, ordonanța menționată este aplicabilă, nu pentru a extrage efectul propriu-zis al curgerii dobânzilor, ci doar pentru a sancționa modul de calcul al cuantumului acestui accesoriu, ale cărui determinări trebuie să fie conforme legii în vigoare în intervalul pentru care se calculează. Astfel, pentru dobânda penalizatoare, art.3 alin.(2) dispune că ea se stabilește la nivelul dobânzii ratei de referință plus 4 puncte penalizatoare. D. fiind că raportul juridic în speță nu decurge din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, ci, precum s-a mai spus, din relații specifice materiei asigurărilor sociale, între participanții la acestea, algoritmul anterior precizat se va amenda potrivit prevederii alineatului al treilea al aceluiași text, prin sancționarea dobânzii datorate în speță, la nivelul ratei dobânzii legale penalizatoare, diminuat cu 20%.
Conchizând, Curtea găsește legală soluția atacată, prin raportare la care recursul declarat este nefondat și de respins, în aplicarea art.312(1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat recurenta C. DE A. DE SĂNĂTATE ILFOV împotriva sentinței civile nr.7494 din data de 25.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /AS/2013, în contradictoriu cu intimata S.C. H. C. S.R.L., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. G. C. E. D. O. N. R. I.
GREFIER,
N. C.
Red.I.N.R/09.03.2015
Tehnored.C.C./2 ex./ 11.02.2015
Jud. fond: A. I. A.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1813/2015.... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2332/2015.... → |
|---|
