Pretentii. Decizia nr. 1863/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1863/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 19558/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI A. SOCIALE

Dosar nr._ (Număr în format vechi 7879/2014)

DECIZIA CIVILĂ NR.1863

Ședința publică de la 21.05.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE –A. I. C.

JUDECĂTOR- D. A. T.

GREFIER- I. L. B.

.

Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta-pârâtă C. de A. de Sănătate a Avocaților din România împotriva sentinței civile nr.8561 din 19.09.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și A. Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ș. I., cauza având ca obiect pretenții.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015, fiind consemnate separat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.05.2015, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Asupra apelului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.8561 din data de 19.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și A. Sociale sub nr._ a fost admisă acțiunea privind pe reclamantul Ș. I. în contradictoriu cu pârâta C. de A. a Avocaților din România; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5730,40 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 01.01.2010 – 01.02.2012, aferentă drepturilor de pensie.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul este beneficiarul pensiei stabilită de pârâtă prin decizia nr.30/31.01.2012.

Dreptul la pensie cuvenit reclamantului a fost stabilit în urma obligării pârâtei prin hotărâre judecătorească, pârâta refuzând inițial acordarea drepturilor cuvenite reclamantului.

Decizia inițială de respingere nr. 222/19.05.2010 emisă de pârâtă a fost anulată prin decizia nr. 541R din 11.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a stabilit în mod evident vinovăția pârâtei la emiterea deciziei anulată și a fost obligată pârâta să stabilească drepturile de pensie cuvenite reclamantului începând cu data de 01.01.2010.

Prin amânarea plății drepturilor de pensie, pârâta este vinovată de faptul că timp de doi ani reclamantul a fost lipsit de folosința sumei de 90.675 lei.

Contrar susținerii pârâtei, reclamantul nu contestă drepturile de pensie stabilite prin decizia nr. 30/31.10.2012, respectiv suma de 3627 lei, ci solicită acoperirea prejudiciului creat prin neacordarea la timp a drepturilor de pensie la care era îndreptățit.

Contrar susținerii pârâtei, s-a reținut că neprevederea în statutul pârâtei a posibilității acordării dobânzii în cazul neachitării drepturilor de pensie din vina Casei de A. nu înlătură răspunderea acesteia pentru pagubele create din vina sa. Cum prin hotărâre judecătorească s-a stabilit că în mod greșit pârâta a respins cererea de pensionare a reclamantului și a fost obligată la plata retroactivă, implicit se stabilește vinovăția acesteia în lipsirea nejustificată a reclamantului a se bucura de drepturile sale, acordarea dobânzii legale constituind o despăgubire pentru lipsa folosului cuvenit pe baza utilizării acelor sume.

Pentru motivele arătate, reclamantul este îndreptățiți la acordarea de daune-interese pentru repararea prejudiciului suferit prin întârzierea acordării drepturilor de pensie, iar aceste daune moratorii constau în dobânda legală, ce se cuvine fără ca titularul să fie ținut a face dovada vreunui prejudiciu, în baza art.1535 C.civ., astfel că, acțiunea fiind întemeiată, a fost admisă așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. de A. a Avocaților din România, la data de 10.10.2014, înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de muncă și A. Sociale la data de 03.11.2015 sub numărul_ .

Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă, apelanta critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că intimatul-reclamant a cerut la 01.01.2010 să i se acorde pensie de retragere anticipată definitivă din profesie. CAA prin Decizia nr.222/_ a respins cererea de pensionare a reclamantului cu motivarea că n-a împlinit un stagiu de cotizare de 39 ani și 2 luni, pentru a depăși cu 5 ani stagiul complet de cotizare care era de 34 ani și 2 luni.

Reclamatul a atacat la Tribunalul București decizia emisă de CAA; iar Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea petentului, prin Sentința Civilă nr.4558/05.11.2011.

Împotriva acestei sentinței reclamantul a declarat recurs, iar C. prin Dec. Nr.541/R/11.11.2011 a obligat CAA să emită o nouă decizie prin care să stabilească, în beneficiul reclamantului, drepturile de pensie de retragere anticipată definitiva sin profesie începând cu 01.01.2010.

Instanța de recurs, ignorând prev. art.38 Statutul CAA, după o opinie proprie a considerat că petentul la data depunerii cererii de pensionare depășise cu 5 ani stagiul complet de cotizare.

CAA, dând satisfacție Deciziei Civile nr.541/R/2011 pronunțată de C., prin Decizia nr.30/31.01.2011 a stabilit dreptul la pensie de retragere definitivă din profesie al reclamantului începând cu data de 01.01.2010 și i-au fost achitate acestuia drepturile bănești la zi.

CAA prin decizia de stabilirea dreptului la pensie i-a făcut cunoscut petentului că acea decizie poate fi contestată în termen de 45 zile de la comunicare la instanță judecătorească competentă.

Reclamatul nu a atacat decizia emisă de CAA, așa încât potrivit art. 92 Statutul CAA Decizia nr.30/31.01.2012 emisă de CAA a rămas definitivă și nu mai putea fi supusă controlului judecătoresc.

Cu toate acestea la începutul anului 2013 petentul s-a adresat cu o cerere Tribunalului București solicitând obligarea CAA să-i plătească 5730,40 lei reprezentând dobânda medie de 7% pentru pensia pe care a ridicat-o cu întârziere pentru perioada 01.01._12.

Este demn de reținut că prin acțiunea introductivă de instanță și pe parcursul procesului vizând acordarea pensiei începând cu 01.01.2010 reclamantul n-a cerut să se acorde și dobânda legală pentru pensia de retragere anticipată definitivă din profesie; iar prin Decizia nr.541/R/2011 pronunțată de C. în Dosarul nr._/3/2011 CAA n-a fost obligată să plătească reclamantului dobânzi ori alte despăgubiri pentru drepturile de pensie de retragere anticipată definitiva din profesie începând cu 01.01.2010 pentru lipsa de folosința a sumelor ce i se cuveneau.

Tribunalul București prin Sentința Civilă nr.8561/19.09.2014 pronunțată în Dosarul nr._/03.2013 admițând cererea reclamantului a obligat CAA să-i plătească acestuia 5730,40 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 01.01._12, aferentă drepturilor de pensie.

Consideră că aceasta sentința este nelegală pentru următoarele considerente:

a. Reclamatul prin acțiunea introductivă de instanță n-a cerut plata dobânzilor pentru sumele încasate cu titlu de pensie de retragere anticipată definitivă din profesie pe perioada 01.01._12; iar C. prin Decizia nr.541/R/2011 în temeiul căreia s-a emis Decizia nr.30/2012 de către CAA n-a obligat CAA-ul să plătească reclamantului dobânzi. Se apreciază că cererea reclamantului nu are temei legal.

b. Decizia CAA nr.30/2012 prin care au fost stabilite drepturile la pensie de retragere anticipată definitivă din profesie în beneficiul reclamantului n-a fost contestată în termen de 45 zile de la comunicare la instanțele judecătorești, așa încât potrivit art.91-92 Statutul CAA a rămas definitivă și nu mai poate fi supusă controlului judecătoresc.

c. Statutul CAA, reglementare care în baza Legii nr.51/1995 și OUG nr.221/24.11.2000 aprobată pe Legea nr.452/2001, gestionează sistemul unic propriu și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților (art.1 OUG nr.221/2000 și este singura care stabilește condițiile și procedura de acordare a pensiilor art.6 alin.2 OUG nr.221/2000) nu prevede posibilitatea ca pensiile să fie purtătoare de dobânzi.

d. Acțiunea reclamantului nu are temei legal potrivit dreptului comun pentru că CAA a dat curs, de îndată, deciziei Curții de Apel stabilind dreptul de la pensie al d-lui S. I. așa încât nu se poate imputa apelantei că i-a cauzat acestuia vreun prejudiciu cert din cauza neexecutării obligației izvorâtă dintr-o hotărâre judecătoreasca pentru a-și găsi aplicațiunea prev. art.1530-1535 Noul Cod Civil.

e. Cuantumul dobânzii în beneficiul reclamantului a fost stabilit potrivit cererii acestuia de 7% pe an pentru o perioadă de 25 luni fără a se fi administrat vreo dovadă în acest sens, deși potrivit art.249 CNPC susținerea petentului trebuia dovedită. În conf. cu prev. OUG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești dobânzile legale erau din noiembrie 2010 până în martie 2012 - 6,25%.

f. În situația în care s-ar primi punctul de vedere al petentului cu privire la acordarea dobânzilor pentru pensia restanta aceste dobânzi nu pot fi percepute decât pentru perioada 11.11.2011, când s-a stabilit judecătorește că reclamantul trebuie să plătească pensie începând cu 01.01.2010 până la data achitării pensiilor restante. În mod greșit prima instanță face trimitere la art.535 Noul cod civil pentru că plata pensiei de retragere anticipată definitivă din profesie începând cu 01.01.2010 nu putea fi efectuată cât timp în opinia apelantului, petentul nu îndeplinea condițiile privind stagiul de cotizare pentru acordarea pensiei de retragere anticipată definitivă din profesie.

În consecință, solicită admiterea apelului și să schimbați în tot sentința primei instanțe respingând acțiunea reclamatului.

Examinând motivele de apel formulate față de hotărârea apelată și probele administrate în cauză, cercetând pricina în limitele prevăzute de art.477 și următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Admițând acțiunea reclamantului Ș. I. și obligând pârâta C. de A. a Avocaților din România să îi plătească acestuia suma de 5730,40 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 01.01.2010 – 01.02.2012, aferentă drepturilor de pensie, prima instanță a pronunțat o hotărâre dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în speță, pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Astfel, Curtea notează că drepturile de pensie ale reclamantului au fost deschise prin decizia nr.30/31.01.2012 emisă de pârâtă în punerea în executare a deciziei civile nr.541R/11.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2010. Prin această decizie a fost admisă contestația formulată de reclamant, fiind obligată pârâta să emisă decizie prin care să stabilească drepturile de pensie de retragere anticipată din profesie a acestuia începând cu data de 01.01.2010.

În executarea acestei hotărâri pârâta a plătit reclamantului drepturile de pensie restante aferente perioadei 01.01.2010 – 01.02.2012, în sumă totală de_ lei brut (76.000 net). Astfel, la data de 07.02.2012 pârâta a plătit suma de_ lei reprezentând drepturile de pensie aferente perioadei 01.01.2010 – 31.08.2011, potrivit O.P: nr.357/07.02.2012 (fila 43 dosar apel), iar la data de 09.02.2012 a plătit suma de 15.200 lei reprezentând drepturile de pensie aferente perioadei 09.2011 – 01.2012, astfel cum rezultă din statul de plată depus la fila 42 dosar apel.

Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie cererea intimatului – reclamant de obligare a apelantei – pârâte la plata daunelor interese moratorii (dobânda penalizatoare) aferente sumei de_ lei, în cuantum de 5730 lei, potrivit calculelor proprii ale reclamantului, pentru executarea cu întârziere a obligației de plată de către pârâtă.

Sub un prim aspect, Curtea reține că drepturile de pensie cuvenite reclamantului au caracterul unor prestații lunare, astfel că dobânda legală, reprezentând un accesoriu al creanței principale, este datorată separat pentru fiecare prestație lunară în parte. Prin urmare, se constată că pentru pretențiile deduse judecății în cauză, vizând perioada cuprinsă între 01.01.2010 și 30.09.2011, sunt incidente prevederile vechiului Cod Civil, pentru prestațiile ulterioare intrării în vigoare a Noului Cod Civil, cuprinse între 01.10.2011 – 01.02.2012 fiind incidente dispozițiile acestui din urmă act normativ, raportat la prevederile art.5 din Legea nr.71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil.

Sub un alt aspect, Curtea reține, contrar celor susținute de către apelantă, că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească, reprezentând drepturi de pensie cuvenite reclamantului și neachitate de către pârâtă, poate antrena răspunderea civilă a debitorului. În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Condițiile de angajare a răspunderii civile sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani.

În cauză, prin executarea cu întârziere a obligației de plată a drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, acesta a suferit un prejudiciu a cărui reparare integrală se impune.

În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Noul Cod civil, potrivit distincției anterior făcute în privința actului normativ incident în privința pretențiilor deduse judecății, dispoziții legale care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, a fost remediată prin plățile efectuate de către apelanta – pârâtă în datele de 07.02.2012, respectiv 09.02.2012. Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării cu întârziere a obligației de plată, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, contrar celor susținute de către apelantă.

Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei "cauză străină, care nu-i poate fi imputată". În ipoteza dată, însă, nu a fost făcută o astfel de dovadă.

Curtea reține și îndeplinirea condiției existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constând în plata cu întârziere de către debitor a sumelor de bani datorate reclamantului creditor, raportat la cele reținute prin decizia civilă 541R/11.11.2011.

Însă, chiar în ipoteza îndeplinirii acestor condiții, mai sus expuse, constatând existența faptei ilicite culpabile a pârâtei debitoare, precum și existența unui prejudiciu suferit de reclamantul creditor, ca efect al lipsirii reclamantului de drepturile de pensie cuvenite începând cu data de 01.01.2010 și chiar reținând prin urmare că se impune repararea integrală a acestui prejudiciu, în sensul acoperirii inclusiv a beneficiului nerealizat (lucrum cessans), prin acordarea daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale, nu pot fi ignorate prevederile art.1088 C.civil de la 1865. Potrivit acestora, ”La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.

De asemenea, nu pot fi ignorate dispozițiile art.1535 din Noul Cod Civil, ”Daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești”, potrivit cărora ” (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.

Prevederile art. 1535 se coroborează cu cele ale art. 1521 din Noul Cod civil, primul articol al Secțiunii a 2-a ”Punerea în întârziere a debitorului” (Capitolul II ”Executarea silită a obligațiilor”, din Titlul V, Cartea a V-a), care prevăd că „Punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului.”

În temeiul art. 1522 din Noul Cod civil: „(1) Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată. (2) Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării. (3) Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ținând seama de natura obligației și de împrejurări. Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea termen, debitorul poate să execute obligația într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării.”

Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor legale menționate, reglementate atât de Vechiul Cod Civil, cât și de Noul Cod Civil, rezultă că intimatul-reclamant, creditor al unei obligații având ca obiect o sumă de bani, poate pretinde drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârzierea la executare dobânda stabilită de lege, aceasta fiind datorată însă numai de la data punerii în întârziere, excepție făcând cazurile când debitorul este de drept în întârziere, cerință neîndeplinită în speță.

Or, în cauză punerea în întârziere a apelantei – pârâte a fost făcută numai la data introducerii cererii de chemare în judecată (21.05.2013), dată ce este mult ulterioară achitării integrale a debitului principal datorat de pârâtă, ce a avut loc la datele de 07.02.2012, respectiv 09.02.2012, așa cum mai sus s-a arătat.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente, se constată că pretențiile deduse judecății în prezenta cauză sunt neîntemeiate, prima instanță obligând în mod greșit pârâta la plata către reclamant a sumei de 5730,40 lei cu titlu de dobândă legală.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba sentința apelată, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă C. DE A. A AVOCAȚILOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, .. 3-5, sector 5, împotriva sentinței civile nr.8561/19.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și A. Sociale, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ș. I., având CNP_, cu domiciliul în D., .. 8, județul Hunedoara.

Schimbă sentința apelată, în sensul că:

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,azi, 21.05.2015.

Președinte, Judecător,

A. I. C. D. A. T.

Grefier,

I. L. B.

Red.: T.D.A.

Dact.: N.V.

4 ex./25.05.2015

Jud.fond: V.-C. M.-S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 1863/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI