Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1290/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1290/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 20090/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8623/2014)
DECIZIE Nr. 1290/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. F.
Judecător A. D. Ș.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de contestatorul R. C. prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE împotriva sentinței civile nr._/07.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, precum și că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimaților la data de 07.01.2015, intimata C. de P. Sectorială a M.. de14.01.2015 a formulat întâmpinare, comunicată apelantului la data de 28.01.2015, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea cauzei, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Curtea, cu privire la excepțiile invocate de intimata C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, reține următoarele:
Pe excepția tardivității declarării căii de atac, dispune respingerea acestei în raport de data comunicării sentinței apelate, respectiv data declarării căii de atac de către apelant.
Califică excepția inadmisibilității ca fiind, în realitate, în raport de motivarea acesteia, excepția nulității cererii de apel pentru nesemnare, reținând în acest sens că există delegația avocațială la fila 8 a dosarului de fond, în care este menționată reprezentarea convențională a reclamatului-apelant, atât în așa Tribunalului București, cât și în fața Curții de Apel București, context n care apărătorul ales avea calitatea de a semna cererea de apel în numele clientului său, respingând excepția. P. aceleași considerente respinge și excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului, reținând că acțiunea nu a fost formulată în urmărirea unor drepturi proprii, calitatea de reclamant revenind domnului R. C. prin reprezentant legal, respectiv Sindicatul.
Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant legal a Sindicatului, reține că acesta și-a obținut în mod legal această calitate, prin intervenția organelor abilitate să se pronunțe asupra acestei denumiri și modalități de funcționare; se mai reține că Sindicatul a depus acțiunea în numele și pentru reclamantul R. C., iar nu în urmărirea unor interese și drepturi proprii, dispunând respingerea excepției.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, Curtea apreciază că, în raport de pretențiile formulate, reclamantul dovedea un interes la momentul în care a înregistrat pe rolul Tribunalului cererea de chemare în judecată, ulterioarele evoluții în ceea ce privește pensia acestuia neputând afecta interesul său, sens în care respinge și această excepție.
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin apelul înregistrat pe rolul Curții la data de 15.12.2014, apelantul R. Cosntantin a criticat sentința civilă nr._/7.11.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, susținând că, în mod eronat, instanța de fond a apreciat asupra legalității revizuirii pensiei sale, din perspectiva art.1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Apelantul, prin intermediul apărătorului ales, a dezvoltat, în cele 62 de paragrafe numerotate ale cererii sale de apel din ce motive, raportate la jurisprudența Curții de la Strasbourg, revizuirea pensiei sale, cu consecința micșorării drastice a acesteia, nu ar fi respectat cerințele ingerinței cu privire la pensia ce reprezintă, în opinia apelantului, un bun existent, asupra căruia exercită un drept de proprietate, exemplificându-se cu trimiteri concrete la diverse cauze pe care le-a soluționat, de-a lungul timpului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în materia beneficiilor sociale plătite de către Statele semnatare ale Convenției.
De asemenea, apelantul a făcut referire, argumentând de ce măsura reducerii pensiei ocupaționale ar fi trebuit să cunoască cel mult un caracter limitat în timp, la două decizii ale Curții Constituționale, pronunțate în anii 2000 și 2002, referitoare la suspendarea temporară a unor dispoziții legal, printr-un act normativ de același nivel, în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impuneau ( decizia nr.46/2002), precum și la natura juridică a pensiei de serviciu ca fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale, dreptul de a obține o pensie de serviciu nereprezentând un privilegiu, ci având o justificare obiectivă și rațională.
Apelantul a mai subliniat că însăși aplicabilitatea Legii nr.241/2013 confirmă toate criticile sale aduse proceselor de recalculare și revizuire a pensiilor militare, venind în susținerea tuturor motivelor de nelegalitate a deciziilor emise în acest proces.
Intimata C. de pensii sectorială a ministerului apărării naționale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității, lipsei calității de reprezentant, lipsei calități procesuale active, precum și excepțiile lipsei de interes și a tardivității, iar pe fondul criticilor formulate a solicitat instanței de apel respingerea apelului ca nefondat, deoarece măsura revizuirii pensiei militare a reclamantului apelant a avut la bază dispoziții legale în vigoare.
Asupra apelului, Curtea reține următoarele:
În privința excepțiilor dezvoltate prin întâmpinarea la cererea de apel, instanța de apel s-a pronunțat în sensul respingerii acestora, motivele regăsindu-se în practicaua (partea introductivă) prezentei decizii, împrejurare față de care nu vor mai fi reluate în mod distinct în considerentele ce se vor analiza exclusiv temeinicia criticilor expuse de către apelant, evident în conexiune cu susținerile intimatei referitoare la aplicarea legii în procesul de revizuire a drepturilor de pensie.
În acest sens, Curtea observă serioasa, dar selectiva documentare a apelantului sau, mai curând a avocatului redactor al cereri ide apel, cu privire la jurisprudența Curții de la Strasbourg referitoare la prestațiile sociale plătite de către Statele Membre.
Astfel, deși sunt redate trimiteri exprese la o varietate de cauze soluționate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, totuși în această prezentare cvasi -exhaustivă nu și-a găsit loc și trimiterea la jurisprudența aceleiași Curți de la Strasbourg _ jurisprudență de dată recentă _ în cauzele îndreptate împotriva Statului Român de chiar beneficiarii pensiilor de serviciu, aflați în situații similare, din punctul de vedere al transformării pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale, cu situația apelantului reclamant.
Departe de a fi întâmplătoare, lipsa oricărei referiri la această jurisprudență încearcă să treacă sub tăcere soluțiile de inadmisibilitate date de către Curtea de la Strasbourg cererilor prin care cetățeni români, beneficiari ai unor pensii de serviciu, invocau nerespectarea de Statul Român a “dreptului de proprietate” asupra pensiilor de serviciu și lipsa oricărei justificări rezonabile, precum și lipsa de proporționalitate în ingerința adusă “dreptului lor de proprietate” asupra pensiei de serviciu.
Or ceea ce este inadmisibil pentru Curtea de la Strasbourg, în privința analizei incidenței Convenției în aplicarea căreia generează jurisprudență, nu se poate metamorfoza juridic și deveni admisibil în analiză pentru o instanță națională, căreia nu îi mai rămâne altceva de făcut, în contextul jurisprudenței actuale a Curții de la Strasbourg pe care orice instanță națională nu o poate ignora, decât să redea pasaje semnificative din cauzele respinse ca inadmisibile, cauze în care a fost invocat art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului de către beneficiarii unor pensii de serviciu, acordate de Statul Român, pensii pe care, ulterior acordării, Statul le-a transformat în pensii de asigurări sociale, cu consecința diminuării lor drastice.
În cauza F. și alții împotriva României, la care și instanța de fond a făcut trimitere, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibile plângerile referitoare la încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, coroborat cu art.14 din Convenție, reținând că reclamantele, pensionate între anii 2006-2008, după ce au îndeplinit funcția de grefier la instanțele și parchetele din județul C. timp de 30 de ani, nu pot invoca articolul mai sus amintit pentru că art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, deși garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, această împrejurare nu poate fi interpretată ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat, Statele părți la Convenție dispunând de o largă marjă de apreciere pentru reglementarea prestațiilor lor sociale.
În aceeași decizie de inadmisibilitate pronunțată la data de 7.02.2012, Curtea de la Strasbourg a mai subliniat că, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuieli și venituri publice, Curtea respectând alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil.
În cazul concret al reclamanților din speța mai sus amintită, Curtea de la Strasbourg a subliniat, cu referire la Legea nr.119/2010 care vizează și situația recurenților din prezenta speță, că reforma sistemului de pensii a fost fundamentată pe motivele invocate la adoptarea Legii nr.119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, iar reducerea, chiar substanțială a pensiilor, a constituit o modalitate de integrare a pensiilor de serviciu în regimul general al pensiilor, cu sublinierea potrivit căreia pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor acestora la bugetul asigurărilor sociale, contribuții plătite de-a lungul anilor, nu a fost în niciun fel afectată, fiind pierdut doar suplimentul la pensie, supliment ce era integral acoperit de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
Cum în cauza F. și alții împotriva României există anumite diferențe față de situația apelantului, sub aspectul cuantumului procentului în care reclamantele, fost personal auxiliar al instanței, au contribuit la bugetul asigurărilor sociale în timpul serviciului, într-o nouă decizie de inadmisibilitate, de dată și mai recentă, pronunțată la 15.05.2012, în cauza A. și alții împotriva României, Curtea de la Strasbourg a statuat că reclamanții, foști polițiști, nu se pot plânge de încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 și art.14 din Convenție deoarece pretinsa diminuare a pensiilor reclamanților reprezintă o modalitate de integrare a acestor pensii în sistemul unitar prevăzut de Legea nr.263/2010, motivele invocate pentru adoptarea acestei legi neputând fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
În aceeași decizie de inadmisibilitate, Curtea de la Strasbourg a reținut și faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv, perioada serviciului militar fiind asimilată perioadelor de contribuție în sensul legii, reclamanții nepierzând pensia care le era datorată în temeiul contribuțiilor sociale vărsate la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră anterior datorită naturii profesiei lor.
Rezumând ideea centrală expusă de Curtea de la Strasbourg în cele două decizii de inadmisibilitate din conținutul cărora au fost expuse paragrafele cele mai semnificative, rezultă două aspecte principale, și anume: primul legat de faptul că Statul este cel mai în măsură să hotărască, în concret, cuantumul pensiei și să îl modifice în sensul reducerii, chiar și substanțiale, dacă are sau găsește justificări apreciate ca rezonabile; al doilea aspect, Convenția nu garantează vreun drept de proprietate asupra părții din pensie care nu reflectă valoarea contribuției la asigurările sociale, acest beneficiu putând fi acordat sau, după caz, retras de către Stat care este cel mai în măsură să își gestioneze politica de asigurări sociale.
Cu privire la relevanța celor două decizii ale Curții Constituționale, este de subliniat că, ulterior apariției Legii nr.119/2010 și OUG nr.1/2011, Curtea Constituțională a avut a se pronunța asupra unor numeroase excepții de neconstituționalitate ce vizau însăși această trasformare a pensiilor de serviciu în pensii de asigurări sociale, toate excepțiile fiind respinse ca neîntemeiate sau, după caz, ca inadmisibile, ceea ce denotă o schimbare de optică jurisprudențială, față de nivelul anilor 2000-2002, cu privire la caracterul pensiilor de serviciu și cu privire la dreptul Statului de a dispune de aceste pensii, înclusiv prin reducerea lor substanțială, în contextul transformării lor în pensii de asigurări sociale, respectiv în aceeași notă juridică precum cea dezvoltată de către Curtea de la Strasbourg în deciziile sale de inadmisibilitate pronunțate în cauzele îndreptate împotriva României de către beneficiarii pensiilor de serviciu.
La data de 1.10.2013, chiar dacă, sub aspect strict pecuniar, pensia reclamantului apelant a revenit la cuantumul pe care l-a obținut în perioada reglementată prin Legea nr.164/2001, această similitudine nu înseamnă că, începând cu data de 1.10.2013, prin edictarea Legii nr.241/2013, s-a recunoscut vreun drept al pensionarilor proveniți din structurile militare și militarizate de a beneficia, pentru intervalul cuprins între 1.01._13, de aceeași pensie ca cea obținută până la data de 31.12.2010.
Dacă ar fi urmărit ca prin Legea nr.241/2013 să fie recunoscute astfel de drepturi, legiuitorul ar fi prevăzut expres această împrejurare, tocmai pentru a oferi un temei legal Caselor sectoriale de pensii pentru a achita eventualele diferențe de pensie.
Însă, o astfel de prevedere nu se regăsește în corpul Legii nr.241/2013 care nu a făcut altceva decât să dispună asupra revenirii cuantumului pensiilor pensionarilor proveniți din structurile militare la cuantumul avut până la data de 31.12.2010, dar doar începând cu data de 1.10.2013, iar nu și anterior, perioadele anterioare reglementate prin Legea nr.119/2010 și prin OUG nr.1/2011 regăsindu-se sub efectele juridice ale celor două acte normative enunțate.
Faptul că legiuitorul a edictat Legea nr.241/2013 nu echivalează cuo recunoaștere din partea acestuia a vreunei “greșeli” sau “ilegalități” comise prin edictarea Legii nr.119/2010 și a OUG nr.1/2011, ci reflectă realitatea socio– politică potrivit căreia legiuitorul, exercitându-și prerogativele ce îi revin, a regândit, pentru viitor, politica beneficiilor sociale acordate pensionarilor militari, ceea ce nu înseamnă că a lăsat deschisă calea pentru ca aceștia din urmă, sub pretextul edictării Legii nr.241/2014 ca o formă de “recunoaștere” a unor “vinovății “ generice, să pretindă plata pensiilor de serviciu pentru perioada cuprinsă între datele la care au fost recalculate/revizuite pensiile și data la care acestea au revenit la cuantumul încasat până la data de 31.12.2010.
Curtea nu are vreun temei legal pentru a acorda apelantului drepturi care nu au mai fost prevăzute de lege până la data de 1.10.2013, context în care, reținând că Tribunalul a analizat corect cauza dedusă judecății, făcând o corespunzătoare a dispozițiilor legale incidente speței, în baza art.480 alin.1 Cod proc.civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de contestatorul R. C. prin SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE, identificat cu CNP:_, cu domiciliul procesual ales la SCPA V. și M. – București, sector 1, .. 1, ., . împotriva sentinței civile nr._/07.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 5, ., și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, sector 6, .. 7-9, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2015.
Președinte, A. F. | Judecător, A. D. Ș. | |
Grefier, Ș. T. |
Ș.T. 23 Aprilie 2015/5ex.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 474/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1641/2015.... → |
|---|
