Recalculare pensie. Decizia nr. 1821/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1821/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2639/87/2014
DOSAR NR._ (433/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1821
Ședința publică din data de 21 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 1649 din data de 19 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. E., în cauza având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă B. E., prin avocat T. C. R., cu împuternicire avocațială . nr._/2015 atașată la 27 dosar, lipsind apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Teleorman.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Teleorman a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Avocatul intimatei-reclamante B. E. solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 1649 din 19.11.2014 pronunțată în Dosarul nr._ de către Tribunalul Teleorman – secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal – complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale s-a dispus admiterea acțiunii și obligarea pârâtei să revizuiască decizia de pensie nr._/20.05.2014 cu luarea în considerare a adeverinței nr. 763 din 01.08._ emisă de .>
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut în esență următoarele:
Reclamanta a solicitat prin prezenta cerere ca pârâta să fie obligată să-i revizuiască decizia de pensionare nr._/2014, emisa de C. J. de Pensii Teleorman, obligarea pârâtei să-i emită o nouă decizie de pensie prin luarea în calcul a vechimii în grupa I de muncă realizată în perioada 1980-1991 astfel cum rezultă din adeverința nr. 763/01.08.2003 emisă de . M..
Potrivit dispoz. art. 158 și 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a Il-a de muncă sunt valorificate la stabilirea drepturilor de pensie daca au fost emise pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 01.04.2001, iar dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până Ia data de 1 aprilie 2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege.
Art.76 din HG 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, menționează, printre documentele pe care asiguratul trebuie sa le depună la dosarul de pensionare pentru a face dovada vechimii in munca, si adeverința privind condițiile de munca deosebite, speciale si/sau alte condiții (original), iar art.125 din aceleași norme precizând ca angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, in condițiile legii, de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informațiilor pe care le înscriu, in baza documentelor deținute, in adeverințele pe care le eliberează in vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
Potrivit pct. 95 din Anexa 1 la Ordinul 50/1990, cu modificările și completările ulterioare, se încadrează în grupa a I-a de muncă „Operațiunile de sudură,efectuate în interior la nave, secții și ., cilindrii de locomotive, stâlpi metalici închiși, rezervoare,bazine, și alte instalații asemănătoare, activitatea desfășurată de: ., Lăcătușii construcții și reparații nave și tubulatorii care lucrează împreună cu mecanicii în aceleași condiții de muncă" .
Prin Decizia nr. 87/01.06.1999 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul – Lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului sunt neconstituționale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activități anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
Așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 9 judecători în considerentele deciziei nr. 258 din 20 septembrie 2004, acestei reglementări unice, cu efect global, astfel cum a fost dată prin succesivele modificări și precizări aduse ordinului în discuție, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările și modificările ulterioare a fost menită să înlăture inconsecvențele și inechitățile existente.
A accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau când i s-au adus modificări sau completări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
Instanța constată că, potrivit locului și specificului muncii desfășurată de reclamantă activitatea prestată de acesta în perioada 1980-1991 ca frezor se încadrează în grupa a I-a de muncă.
Din mențiunile adeverinței nr.763/01.08.2003 emisă de . M., rezultă că reclamanta a fost salariatul unității emitente, a lucrat în același condiții de muncă cu personalul muncitor prevăzut la punctual 95 din Ordinul 50/1990, în perioada precizată în cererea de chemare în judecată, fiind plătită pentru munca prestată, realizând venituri brute și care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției sociale, în baza căruia angajatorii au fost obligați să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salarizat indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, prin care s-a instituit în afara cotei angajatorului și cota individuală de asigurări sociale, iar angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate.
De asemenea temeiul juridic al încadrării în grupa I de muncă este Ordinul MMPS nr. 50/1990 Anexa 1 pct.3 și 95.
Prin Ordinul 50/1990, completat cu Ordinul MMPS nr. 125/1990, au fost precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupa I și II de muncă.
În grupa I se încadrează locurile de muncă cuprinse în anexa I la acest Ordin.
La punctual 3 se stipulează că, beneficiază de încadrare în grupe, fără limitarea numărului .personalul care este în activitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II.
La punctele 6 și 7 din Ordin, s-a menționat că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținând seama de condițiile de muncă deosebite, concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective, încadrarea în grupele de muncă realizându-se proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste locuri.
Conform prevederilor punctului 8 din ordinul amintit, perioada de timp în care o persoana a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unității sau prin prevederile legale care reglementau atribuțiile de serviciu ce reveneau fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.
Cu alte cuvinte încadrarea locurilor de muncă în grupele de muncă reprezintă un atribut al angajatorului care se exercită în condițiile Ordinului 50/1990 și Ordinului MMPS nr. 125/1990.
Rezultă că încadrarea activităților sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze, în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documentele existente în cadrul unități angajatoare.
Perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent și în continuare se încadrează în grupele I și II Ie muncă în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește ordinele nr. 59/1569, 105/1976 și nr, 210/1077 ale ministerului muncii și ministerului sănătății, care își încetează aplicabilitatea.
Pentru perioada lucrată între 01.01.1976 și 31.12.1989 încadrarea în grupele I și II de muncă, de asemenea, nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor.
Totodată, ținând seama de prevederile art. 2 și 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unitățile au obligația să analizeze și să precizeze în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele 1 și II de muncă începând cu 18.03.1969 și până în prezent.
Adeverințele care atestă activitatea desfășurată de o anumită persoană se încadrează în grupa I sau II de muncă, se eliberează pe baza documentelor aflate în evidența angajatorilor.
Răspunzători de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise în adeverințe sunt angajatorii sau alți deținători de arhive în a cărei păstrare se află documentele în baza cărora se poate întocmi și elibera o astfel de adeverință.
Prin urmare, stabilirea condițiilor și nominalizarea locurilor de muncă ce pot fi în grupe de muncă, precum și nominalizarea persoanelor, revine unității –angajatoare și odată stabilită situația juridică, evidențierea acesteia se reflectă în carnetul de muncă sau în adeverințe emise de unitate.
Potrivit art. 6 din Procedura privind modul de intocmire si eliberare a adeverintelor prin care se atesta activitatea desfasurata in locurile de munca incadrate in grupele I si II de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1.04.2001, necesare stabilirii /sau modificarii drepturilor de pensie in conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, aprobata prin Ordinul nr. 590/2008 al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
Adeverințele nevalorificate la stabilirea și/sau recalcularea pensiilor, întocmite și eliberate anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, se utilizează la stabilirea și/sau modificarea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile legale de valabilitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul din anexă.
C. Județeană de Pensii Telorman, este astfel obligata sa verifice valabilitatea, si sa nu utilizeze aceste adeverinte la stabilirea drepturilor de pensie ale asiguratilor, atunci cand este evident ca acestea nu respecta dispozitiile legale in vigoare pentru situatia de fapt atesta, ori în cazul de față adeverința este emisă cu respectarea dispozițiilor Ordinului nr.590/2008.
Nu exista dispozitie legala care sa oblige CJP Teleorman sa initieze procedura anularii inscrisurilor depuse de catre asiguratii si care sunt evident emise fara respectarea dispzitiilor legale în cadrul unui proces de revizuire a unor drepturi de pensie.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta prin care a solicitat, admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate, respingerea acțiunii și menținerea deciziei de pensei aflată în plată.
În motivarea apelului se arată că adeverința nr. 763 din 01.08.2003 precizează că în perioada 21.02._91 reclamanta a lucrat în grupa I de muncă, temeiul legal al încadrării în grupa I de muncă, în procent de 100%, adeverința menționată nu a fost valorificată deoarece meseriile și funcțiile deținute de reclamantă în perioadele respective nu se regăsesc în punctul 95, anexa 1 din Ordinul nr. 50/1990.
Apelanta arată că potrivit adeverinței respective reclamanta a lucrat ca practicant – lăcătuș mecanic, preparator completator, ulterior ca gestionar – vânzător – meserii care nu se regăsesc la pct. 95 din Ordinul nr. 50/1990, astfel în mod legala a dispus respingerea cererii de pensionare anticipată pentru limită de vârstă.
De asemenea, apelanta arată că adeverința în cauză nu îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de actul normativ ce reglementează emiterea unor asemenea adeverințe, respectiv anexa 12 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din perspectiva dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I C. pr. civ., potrivit cărora instanța de apel, va verifica, în limita cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea pentru considerentele ce se vor arăta, în temeiul art. 480 alin. (2) C. pr. civ., va admite apelul și va schimba în tot sentința atacată, respingând acțiunea ca neîntemeiată.
Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii de drept material, respectiv a dispozițiilor legale în vigoare privind grupele de muncă.
Astfel, Curtea reține că în fapt, intimata-reclamantă a solicitat revizuirea deciziei de respingerea a cererii pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă nr._ din 20.05.2014 emisă de C. de Pensii Teleorman, deoarece nu a fost valorificată adeverința nr. 763 din 01.08.2003 eliberată de .. M. în care este certificat faptul că a lucrat în grupa I de muncă între anii 1980-1991.
În primul rând, Curtea reține că din analizarea probatoriului administrat în cauză, rezultă că adeverința nr. 763 din 01.08.2003 aflată la fila 6 din dosarul de fond nu conține condițiile de fond și formă cerute de HG nr. 257/2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 263/2010 – respectiv anexa 12 unde sunt prevăzute cerințele pe care trebuie să le cuprindă o asemenea adeverință.
Mai mult decât atât, Curtea reține că cererea de stabilire a drepturilor de pensie a fost formulată sub imperiul Legii nr. 263/2010, respectiv la data de 09.04.2014, astfel că și adeverința în cauză ar fi trebuit să cuprindă cerințele HG nr. 257/2011, deoarece este un act normativ în vigoare care reglementează condițiile și forma adeverințelor prin care se dovedesc cerințele condițiilor de pensionare.
Or, în condiții în care adeverința nr. 763 este eliberată la data de 01.08.2003 în mod evident aceasta nu îndeplinește condițiile cerute de un act normativ din 2011, iar în plus nici nu se menționează modalitatea prin care a fost încadrată intimata-reclamantă în grupa de muncă respectivă.
Modalitatea de încadrare în grupe de muncă este prevăzută art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 50/1990 și statuează următoarele:
„Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.
Or, având în vedere că această adeverință nu cuprinde mențiunile menționate mai sus, temeiul juridic al încadrării în grupa I de muncă lipsește cu desăvârșire.
În al doilea rând, Curtea reține că pentru ca o perioadă de timp să poată fi luată în considerare ca fiind lucrată în grupa I, de muncă, trebuie să aibă o bază legală, altfel spus, activitatea respectivă să fie recunoscută de legislația în vigoare pentru intervalul de timp lucrat ca atare.
Or, instanța de fond a reținut în mod nelegal că activitatea desfășurată de către intimata-reclamantă se încadrează în grupa I de muncă.
Astfel, Curtea reține că Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat odată cu . Legii nr. 19/2000, respectiv la data de 01.04.2000, dată la care Anexa 2 la acest Ordin conținea un număr de 75 de puncte, iar pe perioada în care s-a aflat în vigoare nu a recunoscut nici locul de muncă și nici activitatea menționată în adeverința nr. 763 din 01.08.2003 ca fiind activitate desfășurată în grupa I de muncă.
Din adeverința în cauză rezultă că meseria exercitată de către intimata-reclamantă este cea de „frezor în condiții deosebite de muncă”.
Or, din examinarea activităților, meseriilor și întreprinderilor menționate în această anexă rezultă că este vorba doar despre locuri de muncă cu o toxicitate ridicată.
De asemenea, Curtea mai reține că din examinarea programului legislativ Lex2000 nu rezultă existența vreunor modificări a acestui act normativ (Ordinul nr. 50/1990) care să fi fost publicată în Monitorul Oficial, atâta timp cât acestea s-au aflat în vigoare, și prin care activitatea de frezor să fi fost considerată ca fiind o activitate desfășurată în grupa a-I de muncă.
De asemenea, Curtea mai reține că un act normativ nu poate fi modificat, completat ori abrogat decât printr-un alt act normativ de același nivel și nu prin scrisori emise de către MMPS, cum este de plidă, scrisoarea nr. 382 din 08.11.2000.
Ca regulă, Curtea reține că încadrarea într-o grupă de muncă trebuia să fie efectuată de către angajator pe baza condițiilor de muncă existente și a cadrului legal aplicabil, respectiv Ordinul 50/1990, după care aceasta trebuia înscrisă în carnetul de muncă. Desigur că în lipsa menționării în carnetul de muncă, pot fi luate în considerare și adeverințele care menționează încadrarea în grupa de muncă, cu condiția ca o asemenea activitate să fi fost înscrisă de către legiuitor într-un act normativ cu putere de lege și nu într-o scrisoarea emisă de Ministerul Mucii.
Prin urmare, considerentele instanței de fond nu au nici un temei legal cât timp nu este făcută proba publicității modificărilor Ordinul nr. 50/1990 pentru că în lipsa lor, un act normativ nu are putere de lege și nu poate fi aplicat.
Or, regimului juridic al adoptării și modificării actelor normative, presupune că un act normativ adoptat și intrat în vigoare se modifică și completează cu respectarea acelorași condiții care au stat la baza adoptării lui și nu prin alte metode care nu sunt supuse publicității.
Pentru toate aceste motive de fapt și de drept, Curtea în temeiul art. 480 alin. (2) C. pr. civ., va admite apelul și va schimba în tot sentința atacată, urmând a respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN – CUI_, cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1649 din data de 19 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. E. – CNP_, cu domiciliul în T. M., .. 16, județul Teleorman.
Schimbă în tot sentința atacată.
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P. A. L. H.
GREFIER,
F. V.
Red: P.A.
Dact: D.A.M.
4ex./10.06.2015
Jud.fond:T. I.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1019/2015.... | Recalculare pensie. Decizia nr. 474/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
