Recalculare pensie. Decizia nr. 474/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 474/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 2631/93/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (8183/2014)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.474
Ședința publică de la 13.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- M. V. D.
JUDECĂTOR - N. R. I.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul P. V. împotriva sentinței civile nr.3077/08.10.2014, pronunțate de Tribunalul Ilfov-Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. NAȚIONALE și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul apelantul a formulat concluzii scrise, înregistrate la dosar la data de 12.02.2015, după care,
Curtea constată închisă etapa cercetării judecătorești, declară deschise dezbaterile și având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3077/08.10.2014, pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. V. - prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) în contradictoriu cu parații M. A. Naționale cu sediul în București și C. Sectoriala de P. a M..
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin decizia nr._/1.10.2013 emisă de M. A. Naționale – C. de P. Sectorială, depusă, în copie, la fila nr. 12 dosar atașat, în baza Legii nr.241/2013, cuantumul pensiei de serviciu a reclamantului a fost modificat potrivit art.1 al actului normativ sus-menționat, pensia devenind astfel 4677 lei brut.
S-a reținut ca la data emiterii acestei decizii pensia calculată prin aplicarea algoritmului prevăzut de OUG 1/2011 era de 2506 lei.
În ce privește primul capăt de cerere tribunalul a reținut ca acesta vizează în esență obligarea paratei la plata sumelor reprezentând diferența între pensia calculată în baza principiilor Legii 19/2000 și, ulterior, legii 263/2010, potrivit OUG 1/2011 (respectiv cu respectarea principiului contributivității) și pensia în plata la 31.12.2010, repusă în plata de Legea 241/2013.
În soluționarea acestei solicitări tribunalul a analizat, în primul rând, dacă prin . Legii 241/2013 în patrimoniul reclamanților s-a născut vreun drept la o astfel de restituire.
În această analiză tribunalul a avut în vedere, în primul rând, art. 1 din Legea 241/2013, ale cărui dispoziții relevante prevăd:
„(1) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
(2) Plata drepturilor bănești prevăzute la alin. (1) se efectuează începând cu data de 01 octombrie 2013.
(3) În cazul în care beneficiarii pensiilor prevăzute la alin. (1) au realizat stagii de cotizare după data înscrierii la pensie, cuantumul aferent acestora se adaugă la cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, calculat conform alin. (1).
(4) Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin. (1), se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010. „
În opinia tribunalului trei sunt aspectele ce se desprind din analiza textului de lege invocat anterior și care prezintă relevanta sub aspectul soluționării prezentei cauze, și anume:
1. Dispozițiile Legii 241/2013 se aplică exclusiv acelei categorii de pensionari militari ale căror drepturi de pensie, așa cum au fost ele calculate în baza principiilor Legii 19/2000, sunt mai mici decât cele aflate în plata la nivelul lunii decembrie 2010.
Sub acest aspect, Legea 241/2013 instituie o derogare de la principiile prevăzute de Legea 19/2000, conform cărora dreptul ca, în urma recalculării, să fie păstrat în plată cuantumul pensiei cel mai avantajos vizează exclusiv pensiile din sistemul public de pensii, respectiv cele întemeiate pe sistemul contributiv, întrucât numai în acest caz cuantumul pensiei poate fi considerat ca fiind un drept câștigat.
Or, în situația reclamanților, foste cadre militare, ale căror pensii nu au fost determinate, anterior intrării în vigoare a OUG 1/2011 în baza principiului contributivității (lucru de altfel imposibil, având în vedere că aceștia nu au achitat niciodată contribuții de asigurări sociale, anterior intrării în vigoare a OUG 1/2011 și Legii 119/2011), dispozițiile de favoare ale legii 241/2014 se aplică începând cu data de 01.10.2013, fiind de neconceput aplicarea retroactivă a acestora. Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010 se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010
În consecință, rezulta din economia textului de lege menționat, ca acest cuantum este unul fix, neputând fi suspus vreunei indexări sau majorări ulterioare.
În ce privește pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, invocată de reclamant, tribunalul apreciază ca o astfel de susținere nu poate fi primită.
Astfel, Tribunalul a reținut de la bun început, odată cu reclamantul, că atât salariul cât și pensia, odată încasate, reprezintă conform practicii constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) un “bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adițional astfel ca toate principiile aplicabile în general în cauzele interesând art. 1 din Protocolul 1 sunt în egală măsură relevante când vine vorba despre drepturile de pensie, fără însă ca aceasta să însemne că se garantează vreun drept la o pensie de un anumit cuantum (Andrejeva v. Letonia).
Cu toate acestea, instanța nu a putut să nu observe că susținerile reclamantului se bazează pe eronata interpretare a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, întreaga motivare a cererii introductive plecând de la premisa similitudinii până la identitate între protecția acordată dreptului de proprietate ca „bun” în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adițional și protecția de care se bucură drepturile de creanța prin prisma aceluiași articol.
Astfel, Art. 1 din Protocolul 1 Adițional prevede ca: “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
Tribunalul a reținut totuși că, în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „bun” în sensul primului alineat al art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție are un înțeles autonom, care nu este limitat la deținerea de bunuri fizice și este independent de clasificările formale din legislațiile interne. O . alte drepturi și creanțe, ca de exemplu datoriile sau activele pot fi de asemenea considerate drepturi de proprietate în sensul reglementarii art. 1 din Protocolul 1 Adițional.
Cu privire la acest aspect, Curtea a stabilit deja că o creanță nu poate fi considerată ca având valoare patrimonială decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu, atunci când este confirmată printr-o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky c Slovaciei, par. 52)
Adoptând acceptarea comună a acestui termen (bunuri mobile și imobile) Curtea a considerat de asemenea că termenul bunuri se extinde și la drepturile pe care o persoană le poate dobândi, în special la activele din dreptul privat cum ar fi dreptul de a încheia contracte de chirie (Mellacher și alții c. Austriei) sau reclamații financiare fondate pe neexecutarea obligațiilor comerciale sau pe necesitatea de a acoperi prejudicii (Raffineries greques Stran & Stratis Andreadis c. Greciei).
Termenul “bunuri” cuprinde și drepturile obținute în cadrul unui regim de pensionare sau securitate socială (Vasilopoulou c Greciei, 2002), o creanță a Statului (S.A. Dangeville c. Franței, 2002) etc.
Trebuie cu toate acestea ca dreptul în cauză să aibă un caracter precis definit, deoarece drepturile viitoare sau în curs de realizare nu intra sub protecția acestui articol.
Problema care trebuie așadar examinată este dacă circumstanțele particulare ale cauzei, privite ca un întreg, conferă reclamantului dreptul la protecția conferită de art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție (Broniowski v. Poland (dec.) [GC], no._/96, § 98, ECHR 2002-X). Tribunalul reține sub acest aspect că practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul că este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Ca așadar statul poate introduce, suspenda sau înceta plata unor anumite drepturi, prin edictarea unor modificări legislative adecvate (Kechko v. Ucraina, dec. Din 8.02.2006, par. 23).
În cauză Vilho Eskelinen și alții Curtea a statuat că nu există un drept protejat de convenție la menținerea în plata a unui salariu într-un anumit cuantum (Vilho Eskelinen and Others, § 94).
De asemenea, tribunalul a mai reținut ca în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a mai reținut și faptul că dreptul la pensie, fondat pe muncă, poate în anumite circumstanțe să fie asimilat dreptului de proprietate (Decizia T. împotriva Suediei - 1985). În această situație însă, dreptul garantat de art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, nu este dreptul de a primi o anumită sumă, întrucât aceasta poate fi supusă unor schimbări datorate în special modificărilor legislative.
Cu alte cuvinte tribunalul a apreciat, contrar celor susținute de reclamant, ca în ce privește cuantumul pensiei neîncasate perioadele ulterioare intrării în vigoare a Legii 119/2010 și anterior intrării în vigoare a Legii 341/2013, acesta nu reprezenta un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adițional.
Urmează a fi analizat așadar dacă reclamantul avea, la data formulării acțiunii, măcar o “speranță legitima” în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adițional.
Curtea a reținut prima dată conceptul de “speranță legitima” în cauză Pine Valley Developments și alții c. Irlandei în care a decis că există speranța legitima din momentul în care autoritățile eliberaseră un certificat de urbanism pe baza căruia reclamanții în cauză cumpăraseră un domeniu pe care voiau să-l amenajeze. Curtea a apreciat că acest certificat, asupra căruia autoritățile nu puteau reveni, era un element al proprietății în chestiune.
Curtea a apreciat că ceea ce legitimează speranța este fie o hotărâre judecătorească, chiar nedefinitiva, prin care să fie recunoscut dreptul celui interesat, fie împrejurarea ca acesta se fondează de o manieră rezonabil justificată pe un act juridic având o bază juridică solidă și o incidență asupra drepturilor de proprietate (Strech c. Marii Britanii, 2003).
Așadar, pentru a se putea vorbi despre existența unei „speranțe legitime”, astfel cum această noțiune a fost dezvoltată în jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului trebuie avut în vedere că atunci când interesul patrimonial în discuție aparține categoriei juridice de „creanță”, el nu poate fi considerat ca „valoare patrimonială” și implicit, „speranță legitimă” decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziție legală sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale. [CEDO (Marea Cameră), Kopecky c/a Slovacia, Hotărâre din 28 septembrie 2004, par. 35 și 48-52; Pressos Compania Naviera S.A și alții c/a Belgia, Hotărâre din 20 noiembrie 1995, par.31; CEDO (Marea Cameră), Draon c/a Franța, Hotărâre din 6 octombrie 2005, par. 65-70; CEDO (Marea Cameră), Maurice c/a Franța, Hotărâre din 6 octombrie 2005, par.63-70].
Criteriul decisiv al unei „speranțe legitime” protejate de primul Protocol este reprezentat de existența unui baze suficiente în dreptul intern, astfel cum este interpretat de instanțele naționale [CEDO (Marea Cameră), Kopecky, precât, par. 50 și 54; CEDO, Jantner c/a Slovacia, Hotărâre din 04 martie 2003, par. 27-33].
Or, în cauză, s-a reținut, așa cum s-a arătat, ca legea 241/2013 cuprinde dispoziții ce urmează a se aplica tranzitoriu, și numai ulterior intrării sale în vigoare astfel încât, în lipsa oricărei baze legale în dreptul intern, nu se poate aprecia că reclamantul ar justifica măcar o speranță legitimă la acordarea diferențelor solicitate, iar speranța simplă, nelegitimata în niciun fel, nu intra sub protecția art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.
În ce privește pretinsa discriminare invocată de reclamant, tribunalul reține ca discriminarea, pentru a exista, presupune tratarea diferită a unor persoane aflate în situații identice sau comparabile și lipsa unei justificări obiective pentru un asemenea tratament.
Or, în situația particulară a reclamantului tribunalul a reținut ca acesta nu se afla nici în vreo situație identică, și nici măcar comparabila că a celor două categorii de pensionari, față de care pretinde că ar fi discriminat.
Astfel, față de prima categorie, cei care beneficiază de hotărâri judecătorești irevocabile, tribunalul a reținut ca reclamantul, deși aparent se afla într-o situație comparabilă cu a acestora, nu poate invoca vreo discriminare câtă vreme există o justificare obiectivă a tratamentului diferențiat, constând în existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, ce stabilește un anumit cuantum al pensiei.
În ce privește cea de-a doua categorie invocată, cea a pensionarilor ale căror drepturi de pensie au crescut prin revizuirea acestora potrivit principiilor Legii 19/2000, tribunalul a apreciat ca față de aceștia reclamantul nu se afla în vreo situație identică sau comparabila.
Astfel, pensia de care aceștia beneficiază este o pensie contributivă, determinată ca efect al asimilării lor cu persoanele ce au contribuit la sistemul public de pensii.
În ce îl privește pe reclamant, pensia în cuantumul stabilit de Legea 241/2014 este una stabilită în favorem, pentru o perioadă limitată de timp, fără legătură cu drepturile câștigate prin cotele plătite la un sistem contributiv de pensii (fiindcă, așa cum s-a arătat, militarii nu au contribuit la sistemul de asigurări sociale).
În ce privește capătul de cerere privind indexarea pensiilor tribunalul reține ca pensiile reclamanților, așa cum au fost ele stabilite în baza OUG 1/2011 și Legii 119/2010, sunt recalculate ori de câte ori apar modificări în valoarea punctului de pensie utilizată la determinarea acestora, ca urmare a indexării acestei valori funcție de rață inflației, conform cu prevederile Legii 263/2010.
Împrejurarea însă ca reclamanții beneficiază de un cuantum al pensiei diferit de cel cuvenit potrivit Legii 263/2010, face ca efectele acestor indexări să nu poată fi percepute direct, ele având ca efect doar majorarea pensiei contributive, neputând conduce în vreun fel la majorarea cuantumului stabilit tranzitoriu prin Legea 241/2013.
Numai după ce cuantumul pensiei contributive va depăși cuantumul stabilit în favorem prin Legea 241/2013, efectele acestor indexări vor fi percepute în mod direct de către reclamant.
D. urmare, având în vedere și dispozițiile fără echivoc ale art. 1 alin 1 din Legea 241/2013, conform cărora cuantumul menținut în plata este unul fix, respectiv cel din luna decembrie 2010, ce nu poate suferi modificări decât ca urmare a efectuării unor stagii de cotizare ulterioare deschiderii dreptului la pensie, acțiunea reclamantului se dovedește că nefondata și sub acest aspect.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel motivat în termen legal
reclamantul P. V. - prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, apel întemeiat pe dispozițiile art. 466 pct. 1 N. Cod proc. civ., art. 470-471 NCPC și art. 480 pct.2 NCPC.
Prin motivele de apel formulate arată că prin acțiunea formulată, a solicitat recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr.241/2013, pentru toți contestatorii sus-menționați, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
În mod greșit instanța a reținut că revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsura reparatorie exclusiv pentru viitor, neexistând nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - septembrie 2013.
În mod greșit instanța a considerat un beneficiu acordat de legiuitor categoriilor pensionarilor care au intrat sub incidența OUG nr. 1/2011, motiv pentru care pensia repusă în plata începând cu luna octombrie 2013 nici nu ar putea fi indexata, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Față de cele menționate mai sus, apelantul a reținut următoarele:
Pensia contestatorului din prezentul apel, a fost stabilită în baza Legii nr. 164/2001 și a avut în vedere următoarele:
- activitatea cadrelor militare din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate naționala nu s-a limitat în timp la durata programului normal de lucru și nu a existat posibilitatea compensării muncii prestate cu timp liber sau plați suplimentare;
- exercitarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate naționala se caracterizează prin continuitate;
- instituțiile publice au obligația legală de a asigura realizarea drepturilor prin dispozițiile în vigoare referitoare la specificul muncii prestate, importanță socială și restricțiile aferente;
- expunerea cadrelor militare la un grad ridicat de stres și risc.
Având în vedere necesitatea corectării unor neconcordante la nivelul reglementărilor, în privința modului de calcul al drepturilor de pensie, corelate cu încălcarea principiilor neretroactivității legii, dreptului de proprietate, drepturilor câștigate, precum și discriminarea în raport de alte categorii de pensionari, legiuitorul prin Legea nr.241/2013, a revenit la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 ca o măsura reparatorie.
În această situație, apelantul a considerat că măsura reparatorie trebuie să privească un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționata.
O.U.G. nr.1/2011, actul normativ în baza căruia au fost emise deciziile de revizuire care au condus la diminuarea pensiei contestatorilor, a avut ca scop reformarea sistemului de pensii și înlăturarea situațiilor inechitabile pe fondul crizei economicio-financiare cu care Statul Român s-a confruntat în momentul apariției acestor dispoziții legale.
Este evident și de netăgăduit dreptul statului de a legifera și de a înlătura eventualele inechități, dar această operațiune se impune a fi efectuată astfel încât să nu aducă atingere dreptului de pensie dobândit legal ca urmare a desfășurării unor activități în calitate de militari activi, în care s-au supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că vor beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-au suferit.
Față de cele mai sus menționate, apelantul a apreciat că intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin revizuire numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerința în exercițiul unui drept legal dobândit.
Prin urmare, statul avea obligația de a ține cont de asigurarea unei proporționalități între acest interes și speranța legitimă a contestatorilor de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor.
Apelantul consideră că dreptul de pensie i-a fost stabilit contestatorului sub imperiul legii nr. 164/2001, având dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor or, reducerea pensiei s-a produs în mod total și evident imprevizibil.
Mai mult, imposibilitatea de a-și recupera vreodată sumele de bani pierdute și neindexarea pensiilor au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat intre protecția proprietății și cerințele interesului general.
Dacă ar interpreta imposibilitatea indexării pensiilor în sensul art.102 din Legea nr.263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, fiind rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială, pe cale de consecința aceasta indexare nu s-ar aplica nici celor care în urma revizuirii au obținut un cuantum mai mare al pensiei - fapt care nu corespunde realității.
Apelantul a menționat că pe toată durata exercitării activității de cadru militar activ, contestatorul nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentarii veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și restricții.
Totodată, apelantul a invocat obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, care se impune tuturor autorităților publice romane.
Constatarea că nu exista nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-septembrie 2013, nu împiedica instanțele de judecata să facă aplicarea art.20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și să analizeze nemijlocit convenționalitatea acestor norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele fiecărei spete.
În prezenta cauză, apelantul consideră că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Pentru motivele invocate, apelantul solicită instanței ca în temeiul prevederilor art.480 pct.2 NCPC, să dispună: admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 3077/08.10.2014 pronunțata de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr._, în sensul recunoașterii dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimei decizii emise în baza Legii nr.241/2013 pentru contestator.
Cercetând apelul declarat, Curtea constată că este nefondat.
Se reține în primul rând, că plata unor diferențe de pensie nu-și poate avea izvorul decât într-o eventuală anulare a deciziei prin care drepturile au fost stabilite, fie și numai cu privire la un singur element al ei, cum ar fi data de la care aceasta produce efecte. În speță însă, nu s-a solicitat și nu s-a pronunțat nulitatea deciziei emise de M. A. Naționale – C. de P. Sectorială cu nr._/1.10.2013, sub aspectul datei de la care se plătesc drepturile pe care le recunoaște, în conformitate cu prevederile Legii nr.241/2013. De asemenea, nu s-a dovedit nici lipsirea de legitimitate juridică, prin anulare, a deciziilor de pensie anterioare, a căror origine s-a aflat în dispozițiile de recalculare ale Legii nr.119/2010, cu efectul repunerii în plată, retroactiv, a drepturilor avute în decembrie 2010.
Nici pretenția achitării acestor diferențe de pensie, direct, în puterea Legii nr.241/2013, nu are vreun temei. Precum a statuat și Tribunalul, legea menționată conține doar din punct de vedere material dispoziția de repunere în plată a pensiei în cuantumul din luna decembrie 2010, pentru situația în care acesta ar fi superior celui rezultat din recalculare/revizuire, dar nu face nicio derogare de la neretroactivitatea legii, intenția Parlamentului care a edictat-o neputând fi nici ea identificată într-un sens care-ar contrazice regula constituțională. De asemenea, nicio normă din ordinea juridică comunitară sau principiu jurisprudențial european nu poate fi interpretat în sensul în care s-ar acorda putere retroactivă unei legi, aplicarea acesteia numai pentru viitor fiind, dimpotrivă, expresia securității circuitului juridic, care cere ca situațiile juridice născute și epuizate sub imperiul unei legi să nu fie repuse în discuție de îndată ce apare o nouă reglementare. Din această perspectivă, câtă vreme nici legea nr.119/2010 care a stat la baza recalculării pensiei reclamantului, nici OUG nr.1/2011, pentru revizuirea aceluiași drept, nu au fost declarate neconstituționale, iar dreptul la pensia de stat vizată, dincolo de partea contributivă sau corespunzătoare ei, nu este un drept fundamental dintre cele protejate de ordinea juridică comunitară, indiferent de cât de puternice sunt rațiunile care au stat la baza instituirii (restabilirii) sale, plata unor diferențe față de pensia din decembrie 2010, repusă în plată cu începere din octombrie 2013, pentru acest interval, este lipsită de temei în drept.
În fine, este incontestabil că textul art.102 din Legea nr.263/2010 nu este aplicabil pensiilor pentru stabilirea cărora nu a fost utilizată valoarea, indexabilă anual, a punctului de pensie, ci sunt rezultatul unui mod de calcul specific, căruia îi este indiferent un punctaj determinat pe baza contribuției la fondul de pensii. Aplicarea aceleiași indexări pensiilor rezultate în urma revizuirii, rămase în plată ca având un cuantum superior pensiei de serviciu, nu schimbă perspectiva și criteriile acestei logici, câtă vreme revizuirea nu s-a făcut altfel decât pe baza principiilor legii pensiilor publice și utilizând algoritmul de calcul pe care ea îl instituie, adică înmulțind un punctaj mediu anual cu valoarea de la un moment dat, predeterminată legal, a punctului de pensie.
Rezultă urmare a celor expuse, că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, în mod temeinic, apelul declarat fiind nefondat și de respins, în conformitate cu prevederile art.480(1) din Noul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul P. V. domiciliat în B., ., jud. Ilfov, prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împotriva sentinței civile nr.3077/08.10.2014, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A. Naționalecu sediul în București, ., sector 5 și C. Sectoriala de P. a M..>cu sediul în București, .. 7-9, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. V. D. N. R. I.
Grefier,
E. D. C.
RED:INR/18.03.2015
Tehnored: C.C/5ex/17.02.2015
Jud.fond:A. M. C.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 1821/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1290/2015.... → |
|---|
