Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 277/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 277/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 6900/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8120/2014)
Decizia Civilă Nr.277
Ședința Publică din data de la 22 Ianuarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE S. G. I.
JUDECĂTOR M. C.
JUDECĂTOR D. A. T.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de către contestatoarea C. L., împotriva deciziei civile nr.5352/13.11.2014, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. R. de Informații – U.M. 0198, C. de P. Sectorială a Serviciului R. de Informații – U.M.0994, S. R. de Informații – U.M.0472, S. G. al S. R. de Informații – U.M.0362, S. R. de Informații – Comisia de Contestații și S. R. de Informații.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: contestatoarea C. L. personal, lipsind părțile intimate.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, în cadrul căruia se învederează instanței faptul că pentru termenul de azi s-a procedat la comunicarea motivelor contestației în anulare formulate de către contestatoare, depuse la dosarul cauzei data de 19.12.2014, cât și a cererii depuse la data de 22.12.2014, către părțile intimate adverse, astfel cum rezultă din cele două citative întocmite în cauză, atașate la filele 27 și 29 dosar.La data de 13.01.2015 s-a depus la dosarul cauzei de către intimatul S. R. de Informații – U.M. 0198 București, întâmpinare la motivele contestației deduse judecății, în dublu exemplar, act procedural comunicat părții contestatoare personal, sub semnătură, la data de 16.01.2015.La data de 21.01.2015 s-a depus la dosarul cauzei prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secții de către contestatoare răspuns la întâmpinarea depusă de către intimatul S. R. de Informații – U.M. 0198 București, într-un singur exemplar.
Contestatoarea, având cuvântul, menționează faptul că a fost citat și S.R.I.- UM 0198, fără ca acesta să aibă calitate de intimat, cererile de chemare în judecată nefiind formulate în contradictoriu cu această parte, aceasta fiind doar reprezentantul legal al celorlalți pârâți. Astfel, se arată că s-a creat această confuzie ca urmare a faptului că într-una din întâmpinările depuse la dosarul cauzei s-a declarat ca fiind pârât, însă nu este parte în cauza dedusă judecății.
Curtea constată că UM0198 figurează ca intimată în decizia nr.5352/13.11.2014, împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare, acesta fiind motivul citării în cauză.
Contestatoarea, interpelată fiind, arată că nu are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții contestatoare prezente în susținerea motivelor cererii deduse judecății.
Contestatoarea, având cuvântul, arată că decizia civilă nr.5352/13.11.2014 vizează respingerea contestației formulate anterior, mai precis două articole de lege, respectiv art.318 (1) și art.281 (1) din Codul de procedură civilă, ale căror texte le modifică, ceea ce nu este legal.
Astfel, în primul rând, în ceea ce privește dispozițiile prev. de art.318 (1) din Codul de procedură civilă, instanța numește acele modificări ca fiind „interpretări” și atunci, ca interpretări, ar avea valabilitate. Or, în opinia sa, în cauză nu poate fi vorba de „interpretări” ale textelor de lege sus amintite, ci de modificări, ceea ce nu este corect și legal. Așa fiind, art.318 (1) din codul de procedură civilă spune că se poate formula o contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unor greșeli materiale, adică a oricărei greșeli materiale, fără a se face vreo restrângere și asta înseamnă că se referă la o totalitate. Or, în condițiile în care instanța vine și adaugă textului, numai cu condiția ca greșelile respective să se regăsească și în textul deciziei, atunci textul acesta restrânge totalitatea greșelilor materiale la care se referă actul normativ invocat, adică numai la o parte din el. Cum întregul nu se confundă cu partea și nici partea nu-i același lucru cu întregul, această adăugare la text nu poate fi numită „interpretare”. În plus, chiar acceptând această restrângere, necorespunzătoare cu textul de lege și, acceptând condiției instanței, aceea de a reduce totalitatea greșelilor materiale doar la greșelile materiale care se reiau din recurs în textul deciziei, chiar și așa menționează că înțelege să respecte condiția respectivă, ceea ce instanța nu a remarcat, și anume că primele motive 1 și 2, respinse pe acest considerent, se regăsesc în decizia atacată cu contestație în anulare la nr. 6 „b” – sunt aceleași motive. Adică prima instanța a judecat procesul în lipsa motivului de fapt, uitând să analizeze corectitudinea sau necorectitudinea raporturilor de venit pe care-l contestă în instanță, adică adeverința de venit anexă la decizia de pensionare. Așa fiind, solicită a se constata că instanța nu face asta și, în lipsa unui motiv de fapt, nu se poate face o decizie a instanței legală, întrucât lipsește acest motiv. De asemenea, solicită a se constata că acest motiv 1 - se regăsește și în sentință dar și în decizia contestată și asta datorită faptului că deși pârâții au depus niște documente, în calitate de contestatoare a cerut mereu statele de plată pentru a se face comparația și pentru a se constata, într-adevăr, că acele venituri cuprinse în adeverința anexă la decizia de pensionare sunt subevaluate, raportat la statele de plată. Or, așa fiind, solicită a se observa că prima instanță nici măcar nu a solicitat statele de plată la care a făcut referire, deși s-a declarat de acord cu această probă, a doua instanță din recurs, și aceasta, la rândul său, s-a declarat de acord cu proba menționată, dar pârâții încălcând legea au clasificat, secretizat un înscris, respectiv o probă nesecretă și anume copia unui document nesecret, cum este statul de plată, cu toate că acesta avea caracterul unui act confidențial. Deci, în momentul în care faci o copie de pe un act nesecret, copia preia caracterul actului respectiv, în condițiile în care copia statelor de plată fusese solicitată ca probă și trebuia să fie conform legii adică nesecretă și, cu toate acestea, intimatul S.R.I. vine și spune că depune la dosar documente secretizate iar instanța acceptă acest lucru. Instanța a respins recursul motivat de faptul că din probatoriul existent la dosar a rezultat că pretențiile contestatoarei nu se confirmă, însă, nu se menționează nicăieri dacă în acele documente clasificate, la care binențeles nu a avut acces, s-ar afla proba solicitată, adică statele de plată. Prin urmare, de aceea susține că motivele 1 și 2 din sentință se reiau în decizia contestată la nr. 6 „b”.
În altă ordine de idei solicită a se constata faptul că ultimele motive din contestația inițială sunt respinse pe baza unui alt text de lege modificat, respectiv art.281 (1) și, spre deosebire de primul text, unde se adaugă ceva și se schimbă ideea, în acest caz se scoate ceva din textul legal, menținând doar prima parte care se referă la greșeli materiale formale. Așa fiind, instanța respinge ultimele motive din contestația anterioară, respectiv motivele 6 și 7, care nu sunt greșeli materiale formale, cu toate că ele sunt greșeli materiale.
Referitor la întâmpinarea depusă de către partea intimată adversă, contestatoarea arată că pe această cale s-a invocat o excepție de procedură și anume exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, excepție care există în noul Cod de procedură civilă nu și în vechiul cod. Or, cum acțiunea este promovată pe Codul de procedură civilă de la 1865, apreciază că această excepție nu poate fi primită, astfel că se impune respingerea ei, ca atare.
Față de aceste considerente, față de cele pe larg dezvoltate în scris, contestatoarea concluzionează în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.150 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.5352/13.11.2014 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel București – Secția a-VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea C. L. împotriva deciziei civile nr.4339/10.09.2014, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații S. R. de Informații – U.M. 0198, C. de P. Sectorială a Serviciului R. de Informații – U.M.0994, S. R. de Informații – U.M.0472, S. G. al S. R. de Informații – U.M.0362, S. R. de Informații – Comisia de Contestații și S. R. de Informații.
În considerente a reținut dispozițiile art. 318 C. proc. civ..
În primul rând contestația în anulare este o cale de atac extraordinară de retractare ce se poate exercita, în cazurile prevăzute de art. 318 C. pr. civ., numai împotriva deciziilor pronunțate de instanța de recurs.
Or, invocarea în motivele contestației de către contestatoare a sentinței civile pronunțată de instanța de fond, a se vedea motivul 1 și 2 al acesteia, precum și motivul nr. 3 legat de conținutul întâmpinării, nu au legătură cu decizia civilă pronunțată de către instanța de recurs, și astfel nu pot fi analizate ca greșeli materiale, deoarece greșelile materiale trebuie să se regăsească în decizia civilă pronunțată de instanța de recurs.
Mai mult decât atât, instanța de recurs a analizat recursul contestatoarei doar în raport cu motivul de recurs invocat de către aceasta și prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) C. pr. civ., astfel că așa-zisele greșeli materiale ca urmare a nemotivării sentinței recurate întemeiate pe dispozițiile art. 261 C. pr. civ., nu au făcut obiectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 5 C. pr. civ.
În ceea ce privește celelalte motive invocate de către contestatoare ca fiind în opinia sa greșeli materiale, Curtea plecând de la caracterul extraordinar și de retractare al contestației în anulare constată și reține că motivele invocate nu se pot încadra în categoria greșelilor materiale, deoarece considerentele deciziei civile invocate reprezintă rezultatul interpretării și aplicării de către instanța de recurs a normelor legale aplicabile în raport cu situația de fapt reținută.
Practic, prin decizia pronunțată, instanța de recurs a analizat recursul formulat și a ajuns astfel la concluzia că recursul este nefondat.
Noțiunea de greșeli materiale a primit de-a lungul interpretării și aplicării sale atât în practica judecătorească, cât și în doctrina juridică un înțeles restrâns și limitat la aspectele formale ale exercitării recursului, referitoare la tardivitatea acestuia, anularea în mod greșit ca netimbrat ori altele asemenea, care nu au legătură cu motivele de recurs și modul de interpretare a stării de fapt și de drept dedusă judecății de către instanța de recurs.
Admiterea punctului de vedere contrar acestor interpretări, așa cum solicită contestatoarea, prin invocarea unor aspecte de fapt și de drept pe care în opinia sa instanța de recurs trebuia să le dea eficiență în favoarea sa, ar însemna practic judecarea în mod direct în cadrul contestației în anulare a unui nou recurs, care doar formal s-ar întemeia pe dispozițiile art. 318 C. pr. civ., întrucât pe fond instanța ar trebui să reinterpreteze aceleași motive de recurs.
Dispozițiile art. 318 teza a I a C. pr. civ. au aplicabilitate limitată și în toate ipotezele trebuie interpretate în mod restrictiv, pentru a nu deschide calea în ultimă instanță a unui veritabil recurs la recurs, pentru că astfel s-ar periclita stabilitatea raporturilor juridice.
Toate motivele invocate de către contestatoare și considerate greșeli materiale nu reprezintă altceva decât chestiuni care au constituit parțial și motive de recurs și care au fost analizate pe larg și respinse ca nefondate de către instanța de recurs.
Instanța de recurs a soluționat recursul pe baza interpretării dispozițiilor legale și ale probatoriului administrat în cauză, nefiind vorba despre o interpretare eronată a dispozițiilor legale aplicabile, astfel că nu există nicio greșeală materială sub aspect formal, în sensul art. 318 din Codul de procedură civilă.
Astfel de critici nu pot face obiectul contestației în anulare, pentru că astfel orice nemulțumire a unei părți față de modul de interpretare și aplicare a legii ar afecta în mod direct stabilitatea raporturilor juridice; jurisprudența și doctrina reținând în mod constant că obiectul contestației în anulare îl constituie greșelile materiale sub aspect formal, și nicidecum presupusele greșeli de judecată rezultate din interpretarea dispozițiilor legale de către instanța de recurs ce au dus la respingerea recursului ca nefondat.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 320 C. proc. Civ., a respins contestația în anulare ca nefondată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._, contestatoarea C. L., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 5352 din data de13.11.2014, pronunțată de această instanță, în dosarul nr._ .
În susținerea contestației în anulare a arătat că „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale” și solicită admiterea sa, admiterea contestației din data de 23.09.2014 și a cererii de recurs din data de 11.04.2013.
Prima greșeală materială pe care o identifică în textul deciziei atacate o constituie fundamentarea eronată a respingerii contestației din data de 23.09.2014 și a motivării sale 22.10.2014 ambele întemeiate pe art. 318(1) C.pr. civ., greșeli materiale.
Prin invocarea eronată a unui art. 320 C. pr. civ., care nu conține nici o referință la subiectul greșelilor materiale tratate de art. 318(1) C. pr. civ.
Astfel, la alin. 1 art. 320 C. pr. civ., impune celeritate în judecarea contestației, iar fixarea termenelor în frecvența de unul pe lună nu îi poate fi imputată.
Aliniatul nu face nici p referire la tema art. 318(1) C. pr. civ. – tema greșelilor materiale.
La alin. 2 art. 320 C. pr. civ., impune părților obligația de a respecta termenul de a depune întâmpinare, iar nerespectarea termenului de către pârâți, prin întâmpinarea actuală abia în ședință, de asemenea, nu îi poate fi imputat.
Nici varianta anulării actului respectiv pe acest considerent(acțiune pe care de altfel nu a creat-o) nu poate duce la anularea contestației și a motivelor formulate de contestatoare fiind înregistrate anterior.
Aliniatul nu face nici o referire la art. 318(1) C. pr. civ. – tema greșelilor materiale.
Prin cele trei aliniate ale sale art. 320 C. pr. civ., nu este capabil să ilustreze neîncadrarea motivelor contestatoarei în condițiile art. 318 (1) C. pr. civ., neîncadrare pretinsă de instanță dar nedovedită.
Rezultă că art. 320 C. pr. civ., este un fals argument, o alegere făcută la întâmpinare din oferta tuturor articolelor C. pr. civ., iar contestația respinsă de instanță este în realitate valabilă și admisibilă.
A doua greșeală în textul deciziei atacate nr. 5352/13.11.2014 o constituie „omisiunea făcută de instanță de a consemna scriptic în textul respectivei decizii faptul că greșeala materială nr.1(identificată de contestația motivată la 22.01.2014) mai exact, omiterea consemnării scriptice a caracterului corect/incorect al raportărilor de venit în adverința anexă la decizia nr._/22.11.2011”, se regăsește reluată în decizia civilă nr. 4339/10.09.2014, identificată de către contestatoare ca parte din greșeala materială 6b: „instanța nu a consemnat dacă în urma consultării documentelor clasificate și identificate ca fiind probe solicitate s-a dovedit că raportările SRI în adeverința de venit anexă la decizia nr._/22.11.2011 sunt eronate dimpotrivă”.
Respingerea acestei greșeli materiale pe considerentul neregăsirii sale în decizia civilă nr. 4339/10.09.2014 nu este valabilă, iar contestația formulată de contestatoare și respinsă de instanță este în realitate valabilă și admisibilă.
A treia greșeală materială în textul deciziei civile nr. 5352/13.11.2014 o constituie „omisiunea făcută de instanță de a consemna scriptic în textul deciziei faptul că greșeala materială nr. 2 – înlocuirea solicitării probei statelor de plată cu o altă solicitare a instanței, efectul acestei înlocuirii fiind lipsa la dosar a probei în cauză și judecarea procesului astfel cu nerespectarea legii art. 129(5) C. pr. civ., 10.11.2011, care impune judecătorilor să stăruie prin toate mijloacele legale, deci prin solicitarea probelor relevante pentru aflarea adevărului în cauză- se regăsește în decizia 4339, tot greșeala materială nr.6b:
„Instanța nu a consemnat decât documentele clasificate depuse la dosar, constituie într-adevăr proba solicitată, proba statelor de plată”.
Efectul acestei omisiunii de consemnare este același ca în cazul greșeli materiale nr. 2, pentru că necomentarea probei statelor de plată în textul deciziei nr. 4339 echivalează cu inexistența la dosar a probei și duce automat la judecarea procesului cu nerespectarea art. 129(5) C. pr. civ. – 10.11.2011.
Este de remarcat că atât instanța de fond cât și instanța de recurs au procedat la judecarea procesului în lipsa probei relevante a statelor de plată.
Concluzie: respingerea acestei (greșeli materiale nr. 2 identificată de contestatoare în sentința civilă nr. 1964/26.02.2013) pe considerentul neregăsirii sale în decizia civilă nr. 4339/10.09. 2014 nu este valabilă, iar contestația formulată de contestatoare și respinsă de instanță este valabilă și admisibilă.
A patra greșeală materială în textul deciziei nr. 5352/13.11.2014 o constituie - contestarea eronată a caracterului de greșeală materială pentru motivele cu nr. 6a, 6b și 7, contestare bazată pe modificarea de către instanță a textului de lege (art. 281(1) C. pr. civ.), cu eliminarea unei părții din textul integral „acțiune permisă numai legislativului”.
Instanța a reținut și folosit selectiv, în judecarea cauzei, numai elementele care indică greșeli materiale formale: „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea ….. sau cele de calcul …. din hotărârii”.
După cum se vede, instanța „a șters” din textul legii cu de la sine putere sintagmele „susținerile părților” și „precum și orice alte”, care prin prezența lor conferă caracterul de greșeli materiale și omisiunilor de substanță nu numai celor formale”.
Instanța a motivat acțiunea sa de modificare a textelor de lege (modificare nepermisă legal, discriminatorie):
a) prin invocarea obiectului (jurisprudența s-a limitat până acum la a semnala doar greșeli formulate precum tardivitatea, netimbrarea….);
b) prin temerea că aplicarea integrală a textelor de lege ar duce la destabilizarea justiției.
„Astfel de critici nu pot face obiectul contestației în anulare, pentru că ar afecta în mod direct stabilitatea raporturilor juridice”.
„Dispozițiile art. 318 teza I a C. pr. civ., au aplicabilitate limitată și în toate ipotezele trebuie interpretate în mod restrictiv, pentru că s-ar periclita stabilitatea raporturilor juridice”.
Concluzie: Întrucât nu este permisă instanțelor de judecată modificarea textelor de lege chiar dacă acestea sunt botezate „interpretării ale legii”, respingerea contestației formulată de contestatoare pe textele de lege modificate este în afara legii, deci contestația este în realitate valabilă și admisibilă.
Contestatoarea sa limitat la a consemna prezența în textul deciziei nr. 4339 și a unei greșeli materiale formulate, menționarea art. 304 alin. 1 pct. 5 C. pr.civ., în locul menționării corecte a art. 304 alin. 1 pct. 9 C. pr. civ.
După 4 ani de judecare a cauzei contestatoarea a constatat că instanțele de judecată implicate:
- au practicat toate greșelile materiale (contestatoarea a identificat 15 greșeli materiale, o medie de 5 greșeli pe fiecare hotărâre judecătorească);
- au încălcat prevederile legale (deși sunt specialiști, cunoscătorii ai legii);
- au modificat texte de lege;
- până la această dată au judecat procesul plecând de la concepția exprimată explicit în decizia nr. 5352/13.11.2014 că instanța de judecată nu trebuia să aplice legea integral (așa cum a fost concepută și publicată de legislativ) pentru că o asemenea practică ar destabiliza justiția).
După experiența de până acum contestatoarea nu mai vede nicio garanție și nicio șansă ca o altă instanță de judecată oricare ar fi ea și oricare ar fi cauza judecată, nu ar proceda la fel.
Greșeala materială formulată și contestată de contestatoare în textul încheierii constă în modificarea obiectului procesului din acela de „contestare act emis de SRI referitor la stabilirea cuantumului pensiei contestatoarei conform OUG nr. 1/2011 adeverința de venit anexă la decizia de pensionare nr._/22.11.2011, hotărârea Comisiei de Contestații” în următorul obiect care nu există în realitate în procesul contestatoarei și anume „contestație împotriva deciziei de concediere”.
Analizând motivele contestației în anulare, Curtea reține următoarele:
În prezentul dosar, instanța a fost sesizată cu o contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art.318 al.1 Cod procedură civilă, formulată împotriva deciziei civile nr.5352/13.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, decizie prin care a fost soluționată tot o contestație în anulare împotriva decizie din recurs.
Deși contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art.318 al.1 Cod procedură civilă, fiind invocate greșeli materiale ale instanței care a soluționat contestația din dosarul nr._, în fapt contestatoarea invocă, în esență, fundamentarea eronată a soluției pronunțate, omisiunea instanței de a consemna că greșelile materiale invocate se regăsesc în decizia contestată pronunțată în recurs, interpretarea greșită dată de instanță noțiunii de greșeală materială, interpretare prin care, în opinia contestatoarei, a fost modificat textul de lege, fapt nepermis instanțelor de judecată.
Curtea constată că, în fapt, contestatoarea invocă netemeincia deciziei contestate, aplicarea greșită a legii de către instanța care a pronunțat-o, dar și interpretarea greșită a textului de lege. Or, toate aceste aspecte nu reprezintă greșeli materiale în sensul art.318 alin1 Cod procedură civilă, ci greșeli de judecată ce pot face doar obiectul unui recurs.
În speță, însă, decizia civilă nr.5352/13.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, ce face obiectul prezentei contestații, este o hotărâre irevocabilă, fără ca soluția pronunțată să poată fi recurată pe motivul netemeiniciei sau aplicării greșite a legii. Cu toate acestea, prin contestația formulată, având în vedere motivele dezvoltate, se tinde la reformarea deciziei atacate, în condițiile în care contestația este o cale de atac extraordinară de retractare, ce poate fi exercitată strict pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.
Sub acest aspect, temeiul de drept invocat de contestatoare în motivarea prezentei contestații este art. 318 C. proc. civ., potrivit căruia „hhotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Contestatoarea a invocat ca greșeli materiale, aspectele menționate, respectiv fundamentarea eronată a soluției pronunțate, omisiunea instanței de a consemna că greșelile materiale invocate se regăsesc în decizia contestată pronunțată în recurs, interpretarea greșită dată de instanță noțiunii de greșeală materială, interpretare prin care, în opinia contestatoarei, a fost modificat textul de lege, fapt nepermis instanțelor de judecată.
Or, așa cum rezultă din doctrină, dar și dintr-o jurisprudență constantă, motivele invocate de contestatoare nu se încadrează nici în cazurile prevăzute de lege pentru care poate fi exercitată contestația în anulare,deoarece prin greșeli ale instanței care deschid calea contestației în anulare speciale, în prima dintre cele două ipoteze reglementate de menționatul articol, trebuie înțelese greșeli cu caracter procedural, în legătură cu aspecte formale ale judecății, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Or, toate aspectele invocate de contestatoare se referă tocmai la aplicarea greșită a legii(reținerea în motivarea instanței a unui text de lege care nu ar fi incident în cauză – art.320 Cod procedură civilă), la stabilirea eronată a situației de fapt ca urmare a aprecierii probelor și a analizării deciziei de recurs( faptul că instanța a reținut nefondat că „greșelile materiale” invocate nu s-ar regăsi în decizia de recurs), dar și la interpretarea greșită a legii( interpretarea restrictivă a art.318 și 281 al.1 Cod procedură civilă, dar și interpretarea unor noțiuni juridice - greșeală materială, eroare materială).
Criticile contestatoarei nu pot face obiectul contestației în anulare, deoarece toate se referă la pretinse greșeli de judecată și nu la erori materiale în sensul art.318 aliniatul 1, care presupun neobservarea de către instanță a unui act procedural cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, fără a fi necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, deci doar în legătură cu aspecte formale ale judecății( de exemplu: neobservarea unor dovezi, existente la dosar, referitoare la data depunerii unui act procedural, la timbrare, la calitatea de reprezentant etc). Chiar și pe aceste aspecte, dacă instanța face aprecieri asupra lor, fără a fi vorba de o simplă neobservare a unor astfel de înscrisuri existente la dosar, nu mai poate fi vorba de greșeli materiale, ci de greșeli de judecată, care nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare. Or, toate aspectele la care se referă contestatoarea se referă la stabilirea eronată a situației de fapt, la aprecierea greșită a deciziei ce a făcut obiectul contestației, la interpretarea unui text de lege, deci la pretinse greșeli de judecată ale instanței care i-a soluționat contestația anterioară.
Nu poate fi primită interpretarea pe care contestatoarea o dă art.318 aliniatul 1, interpretare pe care, de altfel, o invocă și ca o critică împotriva deciziei atacate, deoarece scopul legii(ratione legis) nu a fost să deschidă calea unui recurs la o hotărâre irevocabilă, ci acela de a da posibilitatea chiar instanței care a omis a se pronunța pe un motiv de recurs sau care nu a observat din greșeală un aspect formal al judecății(deci nu un aspect de fond sau de interpretare a probelor sau a legii) să își retracteze propria hotărâre. Într-o interpretare contrară, hotărârea irevocabilă nu s-ar mai putea bucura de efectele prevăzute de lege, inclusiv de prezumția de adevăr, fiind periclitată stabilitatea circuitului juridic.
În plus, față de susținerile contestatoarei, greșeala materială la care se referă art.318 Cod procedură civilă nu se confundă cu erorile sau omisiunile prevăzute de art.281 Cod procedură civilă, deoarece acestea nu sunt de natură să influențeze soluția dată.
La lit.E, se invocă ca motiv de contestație și menționarea greșită a art.304 alin.1 pct.5 C. în locul art.304 alin.1 pct.9 C., pe care contestatoarea și-ar fi întemeiat recursul.
În primul rând, Curtea constată că obiectul prezentului litigiu este contestația împotriva deciziei nr.5352/13.11.2014, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, motiv pentru care nu pot fi avute în vedere criticile împotriva deciziei nr.4339/10.09.2014.
În al doilea rând, nici aceasta nu este o greșeală materială de ordin formal în sensul art.318 Cod procedură civilă, deoarece textul de lege nu este aplicabil atunci când se invocă aplicarea greșită a legii(art.304 alin.1 pct.5 C. în locul art.304 alin.1 pct.9 C.) sau o eventuală eroare în sensul art.281 Cod procedură civilă.
Aceleași considerente sunt aplicabile și aspectului invocat prin cererea completatoare, referitor la încheierea din 11.12.2014 în care s-a consemnat că dosarul are ca obiect o contestație împotriva deciziei de concediere, fiind vorba de o evidentă eroare în sensul art.281 Cod procedură civilă.
Nu pot fi reținute nici susținerile contestatoarei în sensul că interpretarea dată noțiunii de greșeală materială în sensul art.318 Cod procedură civilă ar presupune modificarea legii, încălcarea acesteia și nu ar garanta dreptul la un proces echitabil, deoarece, așa cum am arătat, contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac ce se poate exercita doar în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. Acest aspect a fost reținut și de instanța de contencios constituțional, care prin Decizia nr.387/2004 a arătat că legiuitorul este suveran în a reglementa condițiile în care se pot exercita căile de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat accesul la justiție și garanțiile unui proces echitabil. Cu atât mai mult această concluzie se impune în cazul contestației în anulare, cale extraordinară de atac, care, prin definiție, are caracter de excepție, și deci poate fi valorificată doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, în caz contrar, existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilității și securității raporturilor juridice. Curtea a mai reținut că „departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.318 alin.1 Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces”.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.318 Cod procedură civilă, Curtea va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatoarea C. L., împotriva deciziei civile nr.5352/13.11.2014, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. R. de Informații – U.M. 0198, C. de P. Sectorială a Serviciului R. de Informații – U.M.0994, S. R. de Informații – U.M.0472, S. G. al S. R. de Informații – U.M.0362, S. R. de Informații – Comisia de Contestații și S. R. de Informații.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. G. I. M. C. D. A. T.
Grefier,
M. Colindeață
Red: M.C.
Tehnored./C.C./30.01.2015/2 ex.
Jud.C.: U. E. L.
A. P.
Dobraniște L. C.
| ← Despăgubiri. Decizia nr. 1648/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 800/2015. Curtea... → |
|---|
