Recalculare pensie. Decizia nr. 1528/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1528/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 3003/87/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _ (Număr în format vechi 661/2015)
Decizia Civilă nr.1528
Ședința Publică din data de 07 Mai 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Teleorman, împotriva sentinței civile nr.1750/04.12.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. D., cauza pe fond având ca obiect „recalculare pensie”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă T. D. prin avocat T. C. R., din cadrul Baroului Teleorman, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 26 dosar, lipsind apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Teleorman.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata-reclamantă, prin avocat, depune la dosar concluzii scrise, precum și dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
Intimata-reclamantă, prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de apel deduse judecății.
Intimata-reclamantă, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de către apelanta-pârâtă, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești apelate, ca fiind temeinică și legală, prin care în mod temeinic și legal instanța de fond a obligat pârâta casa Județeană de Pensii Teleorman la valorificarea unei adeverințe privitoare în cadrul grupei I de muncă eliberată de către deținătorul de arhivă al fostul angajator. Astfel, în opinia sa, legal prima instanță a obligat apelanta-pârâtă la valorificarea acestei adeverințe, care corespunde tuturor cerințelor legale în vigoare, fiind eliberată pe baza formularelor la Anexa nr. 4 la lege, cuprinde toate mențiunile obligatorii cuprinse în acel formular, de asemenea, în cuprinsul ei se menționează temeiul legal în baza căruia se încadrează intimata în condițiile grupei I de muncă.
Susținerea apelantei-pârâte conform căreia nu ar putea fi nominalizată după nume și prenume reclamanta, pentru a i se permite acesteia să beneficieze de condițiile superioare de muncă sunt, în opinia sa, neîntemeiate, întrucât, așa cum rezultă din însuși titlul Ordinului 50/1990, el reglementează încadrarea în condiții de muncă al locurilor de muncă tuturor categoriilor profesionale și nicidecum a persoanei, astfel cum se susține de către apelantă, în mod eronat.
Așa fiind, consideră că în raport de dispozițiile art.158, art. 159 din Legea nr. 263/2010 pârâta C. Județeană de Pensii Teleorman trebuie valorificate toate documentele depuse în original la dosarul de pensionare depuse de către solicitanți, dispoziții care în cazul de față reprezentanții casei le-au încălcat, ceea ce, în opinia sa, conduce la respingerea apelului, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești apelate, ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată conform dovezilor existente la dosar.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.394 alin.(1) din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1750/04.12.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul T. D. împotriva pârâtei C. Județeană de Pensii Teleorman. A fost obligată pârâta la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei, prin valorificarea mențiunilor atestate de adeverința nr. 407/01.04.2014 eliberată de S.C. M. G. S.R.L. și la plata către reclamantă a diferențelor drepturilor de pensie rezultate din recalculate, începând cu data de 01.05.2014.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._/01.04.2014, a solicitat recalcularea pensiei, cu valorificarea datelor atestate de adeverința nr. 407/01.04.2014, eliberată de S.C. M. G. S.R.L. T. M., însă pârâta, prin adresa nr._/29.07.2014, i-a comunicat că adeverința menționată nu poate fi valorificată la stabilirea drepturilor de pensie, deoarece decizia nr. 17/29.03.1990, menționată în cuprinsul acesteia, nu este un act intern de nominalizare a persoanelor în grupa de muncă, ci reprezintă lista funcțiilor și meseriilor care se încadrează în această grupă.
Prin urmare, instanța este în prezența unui refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa o cerere privind drepturile de asigurări sociale, așa încât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora „Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: (...) f) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale”.
O altfel de interpretare ar conduce la concluzia că accesul la justiție al reclamantului este condiționat de conduită pârâtei, chiar dacă aceasta conduită depășește limitele stabilite de lege, concluzie ce nu poate fi acceptată nici din perspectiva constituțională a liberului acces la justiție și nici din perspectiva art. 6 al CEDO.
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat că, prin sentința ce se va pronunța, pârâta să fie obligată la recalcularea drepturilor de pensie stabilite prin decizia de pensionare, cu luarea în calcul a datelor atestate de adeverința nr. 407/01.04.2014, eliberată de S.C. M. G. S.R.L. T. M., precum și la plata diferențelor de pensie cuvenite, cu cheltuieli de judecată, susținând, în esență, că adeverința în discuție îndeplinește condițiile de fond și de formă cerute de legile în vigoare la momentul emiterii acesteia, condiții ce nu au fost contestate sub aspectul legalității de pârâtă, iar nevalorificarea datelor acesteia la stabilirea drepturilor de pensie este nelegală, întrucât nevalorificarea grupei superioare de muncă și neadăugarea stagiului suplimentar cuvenit ca bonus i-au adus prejudicii sub aspectul cuantumului drepturilor de pensie.
Din considerentele ce se vor expune, Tribunalul a apreciat acțiunea întemeiată.
Din cuprinsul adeverinței nr. 407/01.04.2014, eliberată de S.C. M. G. S.R.L. T. M. rezultă că, în perioada 01.05.1981 – 01.04.1998, reclamanta a avut funcția de laborant la Laboratorul Chimic din Secția Turnătorie Fontă și O., iar activitatea sa se încadrează în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform deciziei nr. 17/29.03.1990, temeiul juridic al acestei încadrări constituindu-l Ordinul nr. 50/1990 pct. 3, poziția 25 din anexa 1.
De asemenea, din aceeași adeverință rezultă că aceasta s-a eliberat în baza documentelor verificabile aflate în arhiva I.M.A.I.A. Roșiorii de Vede, ultima denumire S.C. RECMAS S.A. Roșiorii de Vede, depozitată la S.C. M. G. S.R.L. T. M. ca deținător.
Această adeverință este obligatorie pentru casele de pensii, angajatorul răspunzând pentru conținutul și corectitudinea acestora, pârâta neavând competența de a cenzura înscrisurile care sunt emise de angajatori.
Eventuala nerespectare a obligațiilor angajatorului de a elibera adeverințe doar pe baza documentelor verificabile aflate în evidența sa, nu conferă vreun drept casei de pensii de a nu valorifica documentul în detrimentul asiguratului, ci doar posibilitatea verificării realității sau falsului prin mijloacele, în termenele și condițiile legii de către organele judiciare, numai în cadrul unei astfel de proceduri putându-se stabili, pe baza documentelor verificabile, dacă documentele și datele înscrise într-o astfel de adeverință sunt reale sau fictive și atrag consecințele prevăzute de lege.
De altfel, acest aspect rezultă și din dispozițiile art. 158 și art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă trebuie să fie valorificate la stabilirea drepturilor de pensie dacă au fost emise baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 01.04.2001, precum și din dispozițiile art. 125 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 care precizează că angajatorii sau orice alt deținători de arhive sunt direct răspunzători în condițiile legii de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii drepturilor de pensie.
Prin urmare, susținerile pârâtei potrivit cărora valorificarea datelor înscrise în adeverința anterior menționată, ce atestă împrejurarea că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 01.05.1981 – 01.04.1998 se încadrează în grupa I de muncă nu este posibilă, întrucât decizia nr. 17/29.03.1990, menționată în cuprinsul acesteia, nu este un act intern de nominalizare a persoanelor în grupa de muncă, ci reprezintă lista funcțiilor și meseriilor care se încadrează în această grupă, nu pot fi primite și urmează a fi înlăturate, atâta timp cât, din cuprinsul adeverinței, rezultă că temeiul juridic al acestei încadrări îl constituie Ordinul nr. 50/1990 pct. 3, poziția 25 din anexa 1.
Astfel, în primul rând, întreaga răspundere pentru mențiunile cuprinse în adeverințele anterior precizate, revine, potrivit art. 4 din Ordinul nr. 590/2008 al M.M.F.E.S. angajatorului sau lichidatorului, astfel că propriile constatări în absența altor dovezi nu prezintă relevanță pentru reținerea caracterului neadevărat al mențiunilor.
În al doilea rând, în condițiile în care adeverința poartă număr și precizează data eliberării și temeiul legal al încadrării activității în grupa I de muncă este semnată și parafată de deținătorul de arhivă, față de dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 590/2008 și de faptul că aceasta nu a fost contestată sub aspectul legalității, nu există temei legal al refuzului de valorificare a mențiunilor acesteia.
În consecință, constatând că adeverința îndeplinește condițiile de fond și de formă pentru a fi valorificată, se apreciază că refuzul pârâtei de a avea în vedere la analiza făcută asupra cererii reclamantei din aprilie 2014 mențiunile cuprinse în adeverința în discuție este lipsit de temei legal, reclamanta dobândind dreptul de a i se luă în considerare perioada cât a lucrat în grupa I de muncă prin plata contribuțiilor pentru pensie, conform legislației în vigoare, iar contribuția la sistemul de asigurări sociale dă naștere, potrivit practicii CEDO, unui drept de proprietate la o fracțiune din patrimoniul astfel constituit, așa încât modul de soluționare a cererii de recalculare a pensiei constituie, în acest contest, o încălcare a prevederilor art. 1 din protocolul nr. 1 al CEDO.
Față de aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta C. Județeană de Pensii Teleorman la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei, prin valorificarea mențiunilor atestate de adeverința nr. 407/01.04.2014 eliberată de S.C. M. G. S.R.L. și la plata către reclamantă a diferențelor drepturilor de pensie rezultate din recalculate, începând cu data de 01.05.2014.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel motivat, apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Teleorman, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, apel întemeiat pe dispozițiile art. 480 C. pr. civ.
Prin motivele de apel formulate a arătat că adeverința nr. 407/01.04.2014 prevede că reclamantul în perioada 01.04._00 a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100%, nominalizarea fiind tăcută potrivit Deciziei nr.17/29.03.1990.
CJP Teleorman în urma analizării adeverinței nr. 407/01.04.2014, a formulat reclamantei un răspuns la cererea sa de recalculare potrivit căruia adeverința respectivă nu poate fi valorificată întrucât Decizia nr. 17/29.03.1990 prin care s-a făcut nominalizarea încadrării în grupă de muncă, nu reprezintă un act intern de încadrare în grupă de muncă, ci reprezintă lista funcțiilor și meseriilor care se încadrează în grupă de muncă.
Adeverința menționată anterior nu încalcă principiul contributivității, în măsura în care consideră că CJP Teleorman nu a manifestat un refuz nejustificat, întrucât, conform anexei 12 la Normele de aplicare a Legii 263/2010, adeverințele de încadrare în grupele superioare de muncă se întocmesc conform formularului prezentat în norme care să trebuie să conțină toate elementele referitoare la temeiul juridic al încadrării, precum și nominalizarea care ar trebuie făcută printr-un act administrativ emis de unitate conf. prevederilor Ordinului 50/1990, completându-se actul normativ care anterior datei de 01.04.2001 a constituit temeiul juridic pentru încadrarea în grupa II de muncă.
Potrivit prevederilor alin.2 de la pct.15 din Ordinul menționat anterior, unitățile aveau obligația să analizeze și să precizeze în termen de 30 de zile, de la data aprobării Ord, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I sau II de muncă începând cu data de 18.03.1969.
Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I sau II de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, abrogate de Legea 263/2010, respectiv la data de 01.04.2001.
După această dată nu mai există bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite de muncă în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că, în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001, o persoană și-a desfășurat activitate în locurile de muncă încadrate în grupele I sau II de muncă, se va face numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau deținătorilor de arhive (proces verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor în grupe superioare de muncă).
Nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I și II de muncă se făcea de către conducerile unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile concrete în care și-au desfășurat activitatea persoanele respective.
Această reglementare a fost prevăzută și de Ordinul MMPS nr. 590/15.09.2008, publicat în M. Oficial, Partea I nr. 665/24.09.2008, pentru aprobarea procedurii privind modul de întocmire și eliberarea a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001, necesare eliberării stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, privind sistemul unitar de pensii publice, care în anexă la această procedură a prevăzut un model de adeverință, model preluat apoi în anexa 14 la Normele de Aplicare a Legii nr. 263/2010.
Pentru motivele arătate apelanta a solicitat admiterea apelul, iar prin soluția ce instanța o va pronunța să respingă soluția pronunțată în sentința civilă nr. 1750/04.12.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, criticile apelantei fiind nefondate.
Reclamanta-intimată a contestat răspunsul administrativ al apelantei în sensul nevalorificării adeverinței nr. 407/01.04.2014 eliberată de S.C. M. G. S.R.L., în calculul drepturilor de pensie. În motivarea acestuia, apelanta a invocat faptul că decizia nr.17/29.03.1990 nu este un act intern de nominalizare a persoanelor în grupa de muncă, ci reprezintă lista funcțiilor și meseriilor care se încadrează în grupa I de muncă.
Adeverința menționată atestă faptul că intimata a fost angajata Laboratorului Chimic din Secția Turnătorie Fontă și O. în perioada 1.05.1981-1.04.1998, având funcția de laborant, fiind încadrată în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform Deciziei nr.17/29.03.199o, fiind, de asemenea, arătat temeiul juridic al încadrării în grupa I de muncă, respectiv Ordinul nr.50/1990 al MMOS și Ministerul Sănătății republicat, pct.3 raportat la anexa 1, poz.25.
Curtea constată că adeverința respectivă îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, în mod greșit apelanta refuzând valorificarea acesteia.
În acest sens, Curtea reține incidența în speță a dispozițiilor art.158 din Legea nr.263/2010, potrivit cărora perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare. Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
În temeiul art.126 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
Curtea constată că adeverința menționată respectă toate elementele prevăzute de lege, inclusiv precizarea actului administrativ emis de unitate în baza căreia s-a făcut nominalizarea, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, refuzul valorificării acestora de C. de pensii fiind nejustificat.
Așa cum se arată expres în Anexa 14, fostul angajator sau persoana juridică ce a preluat arhiva acestuia trebuie să precizeze actul administrativ care a stat la baza nominalizării, făcându-se referire cu titlu exemplificativ la proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc. Adeverința menționează în acest sens Deciziei nr.17/29.03.199o. Faptul că aceasta s-ar referi la lista funcțiilor și meseriilor care se încadrează în grupă de muncă nu justifică refuzul apelantei, deoarece nominalizarea persoanelor care desfășoară activități în grupele de muncă se poate face și prin indicarea posturilor și funcțiilor ocupate de acestea.
Potrivit prevederilor Ordinului MMOS nr. 50/1990 nominalizarea persoanelor care desfășurau activități ce se încadrau în grupele de muncă era o atribuție ce revenea angajatorului.
Astfel, in baza punctului 6 din Ordinul nr.50/1990 emis de MMPS, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Din interpretarea logico-gramaticala a acestui text legal, rezulta ca desfășurarea unei activității . de munca se dovedește exclusiv prin mențiunile din carnetul de munca sau printr-o adresa emisa de angajator si ca aceste mențiuni, respective adeverințe, fac dovada deplina pana la înscrierea lor in fals. În speță, în baza nominalizărilor efectuate de angajator, în perioada 1.05.1981-1.04.1998, intimata a fost încadrată în grupa I de muncă. În aceste condiții, susținerile apelantei sunt nefondate, deoarece doar conducerea unității era în măsură să constate condițiile și durata timpului în care un angajat lucra în aceste condiții.
Nu pot fi reținute nici susținerile apelantei în sensul că reclamanta nu a prezentat acte privind nominalizarea de către unitatea angajatoare pentru perioada solicitată că se încadrează în grupa I a de muncă (proces verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidenta a intrărilor în subteran). Intimata a prezentat adeverința care atestă încadrarea, cu precizarea actelor în baza cărora s-a realizat această încadrare, iar apelanta nu a făcut dovada că a solicitat acestuia acte justificative, refuzând valorificarea acesteia.
Simpla contestare a mențiunilor cuprinse in acestea nu este suficienta prin ea însăși sa răstoarne prezumția de veridicitate a situațiilor de fapt atestate.
Astfel, în condițiile în care apelanta nu are prerogativa de a cenzura adeverințele eliberate de angajatori, iar o procedură de anulare a adeverinței în cauză nu a fost inițiată, adeverința în cauză face dovada deplină asupra perioadelor lucrate în locuri de muncă încadrate în grupa a I.
În aceste condiții, în mod corect prima instanță a reținut că apelata trebuia să valorifice stagiul atestat de respectiva adeverință.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art.480 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă, față de soluția pronunțată, constatând culpa procesuală a apelantei-pârâte, Curtea va dispune și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant, dovedite potrivit chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respingem, ca nefundat, apelul declarat de către apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Teleorman, cu sediul situat în Municipiul A., ., județ Teleorman, având CUI:_, cont bancar RO87TREZ__ deschis la Trezoreria A., împotriva sentinței civile nr.1750/04.12.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal – Complet specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. D., având CNP:_, cu domiciliul siutat în Municipiul Roșiorii de Vede, ., ., ..
Obligă pe apelantă la plata sumei de 500 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.mai.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red. M.C.
Tehnored.C.C./4 ex./20.05.2015
Jud.fond:R. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1291/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 306/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
