Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia nr. 1868/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1868/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 2207/98/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 548/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.1868
Ședința publică din data de 22.05.2015
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE D. E. O.
Judecător C. G. C.
Grefier N. C.
Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelanta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, împotriva sentinței civile nr.2172 din data de 25.11.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul P. N., având ca obiect „contestație privind alte drepturi de asigurări sociale - anulare decizie debit”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că intimatul a depus la dosar întâmpinare, la data de 20.02.2015, prin serviciul registratură al acestei secții, precum și faptul că atât apelanta cât și intimatul au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, conform art.411 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de apel și întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2172 din data de 25.11.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr._, a fost respinsă, ca nefondată, excepția prematurității cererii introductive excepție ridicată de pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița, a fost admisă cererea formulată de reclamantul P. N., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița, s-a dispus anularea Deciziei nr._ din 11.09.2014, emisă de pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița și a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția prematurității cererii, invocată de pârâtă, că este nefondată, deoarece excepția se invocă în temeiul art.din Legea nr.554/2004 aplicabilă doar unui act administrativ ori în cauză decizia atacată, este o decizie de debit emisă de pârâtă în temeiul art.186 din Legea nr.263/2010, fiind un act de asigurări sociale.
Prin decizia nr._/11.09.2014, emisă de C.J.P. Ialomița s-a dispus constituirea unui debit în sumă de 924 lei în sarcina pensionarului P. N. reprezentând sume încasate necuvenit cu titlul de indemnizație, generată de acordarea unei indemnizații lunare mai mare decât cea cuvenită unor beneficiari ai Decretului-Lege nr.118/1990, printre care și reclamantul, încadrați eronat în categoria persoanelor strămutate într-o altă localitate, în condiția în care fac parte din categoria persoanelor care au avut domiciliu obligatoriu.
S-a reținut în considerentele deciziei atacate cât și din cele cuprinse în întâmpinarea pârâtei că drepturile cuvenite reclamantului au fost stabilite inițial la nivelul sumei de 462 lei prin Hotărârea nr.342 din 21.03.1991 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-Lege nr.118/1991 într-o perioadă când indemnizația pentru persoană cu domiciliul obligatoriu era egală cu indemnizația cuvenită celui strămutat.
Ulterior, indemnizația pentru persoană cu domiciliul obligatoriu a fost redusă la jumătate din cuantumul indemnizației cuvenită persoanei strămutate, reclamantul primind însă în continuare indemnizație pentru persoană strămutată deși acesta îndeplinea condițiile de persoană cu domiciliu obligatoriu, cuantumul indemnizației primite de reclamant fiind cea stabilită de prevederile hotărârii nr.342/21.03.1991.
Instanța a reținut această situație de fapt din cele susținute de pârâtă în întâmpinarea să, situație care nu se bazează pe un suport probator, pârâta fiind în culpă exclusivă cu privire la obligația să potrivit art.249 N.C.P.C, care arată că cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Cu toate acestea chiar considerând adevărate susținerile pârâtei în apărarea să instanța nu a putut privi ca legală măsura reținerii unei sume în sarcina reclamantului, atât timp cât nu s-au operat modificări în conținutul indemnizației stabilite în beneficiul reclamantului prin hotărârea nr.342 din 21.03.1991 a Comisiei privind stabilirea drepturilor reglementate de Decretul-Lege nr.118/1990.
Hotărârile Comisiei sunt acte administrative-jurisdicționale care, cum a stabilit și Curtea Constituțională în dispozițiile 55 și 56 din 22.03.2000 în prevederile sale atât timp cât nu sunt modificate pe cale legală, sunt obligatorii pentru pârâtă, C. Județeană de Pensii fiind obligată potrivit art.18 lit.l din Statutul Casei Naționale de Pensii aprobat prin HG nr.118/2012 să le aducă la îndeplinire prin plata indemnizațiilor în cuantumul cuprins în aceste hotărâri.
Așa fiind pentru aceste considerente modificarea cuantumului indemnizației reglementată de Decretul-Lege nr.118/1990 prevăzut în Hotărârea Comisiei pentru Stabilirea acestor indemnizații pe calea unei decizii de debit nu corespunde cerințelor legale.
Referitor la nulitatea deciziei de impunere motivat de faptul că C. Județeană de Pensii Ialomița nu are capacitatea de folosință în emiterea unei astfel de decizii, capacitate care ar fi fost stabilită de art.13 alin.1 și 2 din Decretul-Lege nr.118/1990 devenit ulterior art.14 doar în sarcina fostelor Direcții de muncă și protecție socială, instanța constată că reclamantul se află într-o gravă eroare din două motive:
a) art.13 alin.1 și 2 din Decretul-Lege nr.118/1991 devenit prin renumerotare art.14 alin.1 și 2 se referă la decizii de revizuire a drepturilor stabilite prin hotărâri de către Comisia Județeană de stabilire a indemnizațiilor prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990, ori în cazul în speță ne aflăm în fața unei decizii de stabilire a unui debit în sarcina reclamantului.
b) legitimitatea emiterii deciziei de debit ce constituie obiect al prezenței cauze, se găsește în dispozițiile art.118 lit.m din Statutul Casei Naționale de Pensii aprobat prin HG nr.118/2012.
Așa fiind, solicitarea de a se constata nulitatea absolută pentru considerentele invocate de reclamant nu a fost primită.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița.
În motivarea apelului, s-a arătat că, ceea ce instanța de fond a reținut este faptul că actele juridice în baza cărora s-au stabilit drepturile în favoarea reclamantului potrivit Decretului Lege nr._ nu au fost modificate, în speța Hotărârea nr.537/1990 emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului Lege 118/1990.
Totodată, motivează instanța de fond ca hotărârile Comisiei sunt acte administrative jurisdicționale care atâta timp cât nu sunt modificate pe cale legală, nu sunt obligatorii pentru pârâtă.
Potrivit prevederilor art.10 alin.2 din Decretul Lege 118/1997 activitatea comisiei s-a încheiat la data de 31 iulie 1977, deci ulterior acestei date nu mai puteau fi emise nici un fel de acte legale.
După data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr.53/1993 indemnizația lunară acordată persoanelor strămutate într-o altă localitate a fost stabilită în cuantum mai mare decât indemnizația de care beneficiau persoanele care au avut domiciliu obligatoriu.
Din verificarea legalității modului de punere în plata a drepturilor reglementate prin Decretul Lege nr.118/1990, modificat și completat prin Legea nr.53/1993 s-a constatat că reclamantul a fost încadrat prin hotărârea comisiei județene de aplicare a prevederilor Decretului Lege 118/1990 în categoria „domiciliu obligatoriu" dar a beneficiat de indemnizație acordată persoanelor strămutate într-o altă localitate, fără să existe o hotărâre a comisiei județene de schimbare a încadrării inițiale sau alte acte doveditoare.
Practic schimbarea încadrării din persoane cu domiciliu obligatoriu în persoane strămutate în alta localitate a fost dispusă în baza acelorași hotărâri ale Comisiei județene de aplicare a decretului lege prin care persoanele beneficiare ale drepturilor au fost încadrate inițial la domiciliu obligatoriu, dar peste care s-au efectuat adăugiri certificate prin semnătura unei persoane neidentificabile sau o ștampila.
Face mențiunea ca persoanele care au beneficiat de schimbarea încadrării de la domiciliu obligatoriu la persoane strămutate în altă localitate sunt copiii persoanelor strămutate care s-au născut în localitățile în care părinții lor se aflau cu domiciliu obligatoriu, ceea ce înseamnă că situația acestora nu poate fi încadrata decât la domiciliu obligatoriu.
Solicită să se constate, așadar, că încadrarea reclamantului în categoria de persoana strămutată, din persoană cu domiciliu obligatoriu s-a făcut în baza unei decizii eronate emisă de C. de Pensii, fără a avea la bază o Hotărâre a Comisiei județene de aplicare a Decretului Lege 118/1990, situație fata de care instituția a fost prejudiciată cu suma de 7878 lei.
Întrucât în perioada 01.06._14, reclamantul a încasat în continuare indemnizația în cuantum de 924 lei a fost emisă Decizia nr._/11.09.2014 prin care s-a constituit debitul mai sus menționat.
Prin decizia de revizuire nr._/11.09.2014 pe care reclamantul o contestă acestuia i s-au calculat corect drepturile de beneficiar al Decretului Lege 118/1990, respectiv de persoana cu domiciliu obligatoriu și nu cea de strămutat, astfel cum în mod greșit a fost stabilit prin decizia nr._/11.09.2014, neexistând o hotărâre a Comisiei Județene de aplicare a prevederilor Decretului Lege 118/1990.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul P. N., a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr._/11.09.2014, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de indemnizație, emisă de C. Județeană de Pensii Ialomița, s-a constituit în sarcina intimatului-reclamant un debit în sumă totală de 924 lei, reprezentând drepturi încasate necuvenit pe perioada 01.06.2014 până la 30.09.2014, constatându-se că s-au plătit și încasat necuvenit drepturi în sumă totală de 924 lei, plata acestora fiind generată de acordarea unei indemnizații lunare, mai mare decât cea cuvenită unor beneficiari ai prevederilor Decretului-Lege nr.118/1990, încadrați eronat în categoria persoanelor strămutate într-o altă localitate, în condițiile în care reclamantul făcea parte din categoria persoanelor care au avut domiciliul obligatoriu „astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 342/21.03.1991, emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr.118/1990.
Susținerile apelantei în sensul că reclamantul, deși încadrat prin Hotărârea Comisiei de aplicare a prevederilor Decretului-Lege nr.118/1990 în categoria „de domiciliu obligatoriu” a beneficiat de indemnizația acordată persoanelor strămutate într-o altă localitate, fără a exista o hotărâre a comisiei județene de schimbare a încadrării inițiale sau alte acte doveditoare, sunt neîntemeiate.
Urmează a se constata sub acest aspect că, prin Hotărârea nr.342/21.03.1991, emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-Lege nr.118/1990, a fost stabilită în favoarea intimatului-reclamant P. N. o indemnizație în cuantum de 462 lei,într-o perioadă când indemnizația pentru persoană cu domiciliul obligatoriu era egală cu indemnizația cuvenită celui strămutat,ulterior, indemnizația pentru persoană cu domiciliul obligatoriu fiind redusă la jumătate din cuantumul indemnizației cuvenită persoanei strămutate, reclamantul primind însă în continuare indemnizație pentru persoană strămutată deși acesta îndeplinea condițiile de persoană cu domiciliu obligatoriu.
În aceste condiții, și câtă vreme, astfel cum în mod corect instanța de fond a constatat, că actele juridice în baza cărora s-au stabilit în favoarea reclamantului drepturile conferite de Decretul-Lege nr.118/1990, nu au fost modificate, ele fiind apte, așadar, să producă efecte juridice, nu se poate reține în sarcina intimatului-reclamant un debit ce ar reprezenta drepturi încasate necuvenite pe perioada 01.06._14, care ar fi fost produs prin încadrarea eronată a acestuia în categoria persoanelor strămutate într-o altă localitate, astfel cum relevă decizia de debit contestată.
Față de considerentele reținute, soluția instanței de fond de admitere a acțiunii și de anulare în consecință a deciziei de debit contestată, este temeinică și legală, urmând ca, în temeiul art.480 C.pr.civ., Curtea să respingă, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ., jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr.2172 din data de 25.11.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul P. N., domiciliat în Slobozia, ..8, ..D, ., jud. Ialomița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. E. O. C. G. C.
GREFIER
N. C.
Red.: C.G.C.
Dact.: A.C./4ex.
08.06.2015
Jud. fond: A. B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 3116/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2904/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
