Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia nr. 252/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 252/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 12457/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7084/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.252
Ședința publică din data de 29.01.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă N. V. împotriva sentinței civile nr.6216 din data de 28.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect „contestație privind alte drepturi de asigurări sociale”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, în prezenta cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că, în prezenta cauză s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă, o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr._, reclamanta N. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. de P. a Municipiului București, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se recalculeze începând cu luna ianuarie 2011 indemnizația reparatorie cuvenită în baza legii nr.341/2004, cu luarea în considerație a câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat aferenta anului în care se face plata, cu obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând diferențele dintre indemnizațiile recalculate și cele efectiv plătite.
Prin sentința civilă nr.6216 din data de 28.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatoarea N. V., în contradictoriu cu intimata C. de P. a Municipiului București.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în ceea ce privește modul concret de calcul al indemnizațiilor pe anul 2010, că potrivit prevederilor art.4 și urm. Din Legea nr.341/2004, indemnizațiile se calculează prin aplicarea unor coeficienți asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.
Prin dispozițiile cuprinse în art.14 lit.d din Legea nr.118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, s-a prevăzut că de la data intrării în vigoare a acestei legi, respective 3 iulie 2010, „se reduc cu 15% (...) indemnizațiile prevăzute de Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 nr.341/2004, cu modificările și completările ulterioare”, prevederi care urmau să se aplice până la data de 31 decembrie 2010.
Prin Decizia Curții Constituționale nr.872/2010 s-a constatat că drepturile de pensie și indemnizațiile cu caracter reparatoriu prevăzute de Legea nr.341/2004, cu modificările și completările ulterioare, au regimuri juridice total diferite.
Astfel, indemnizațiile menționate se calculează prin aplicarea unui coeficient asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în timp ce pensiile au la bază principiul contributivității. De asemenea, aceste indemnizații reprezintă drepturi bănești, acordate de o lege specială, cu caracter reparatoriu și recompensatoriu.
Tribunalul a mai reținut și că, ulterior, a fost adoptată Legea nr.285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, act normativ care la art.10 alin.1 a prevăzut că “Începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art.2 alin.1 lit.a, b și d și alin.4, art.13 și 14 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010”.
Art.14 din Legea nr.118/2010 prevede că:
De la data intrării în vigoare a prezenței legi se reduc cu 15% următoarele drepturi: (...)
d) indemnizațiile prevăzute de Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 nr.341/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Așadar, prevederile cuprinse în Legea nr.285/2010 reglementează modul de calcul al indemnizațiilor începând cu data de 1 ianuarie 2011, întrucât au caracter special, derogator față de dispozițiile generale ale Legii nr.341/2010 privitoare la modul de calcul al acestor indemnizații, neputându-se face abstracție de intenția legiuitorului care a înțeles să majoreze în anul 2011 cu un procent fix de 15% cuantumul indemnizațiilor aflat în plată în luna octombrie 2010, astfel încât beneficiarii acestor indemnizații nu au drept de opțiune între modul de calcul stabilit în Legea nr.341/2004, chiar dacă acesta ar fi fost mai favorabil, și cel reglementat prin Legea nr.285/2010.
În același sens, în ceea ce privește cuantumul indemnizațiilor pentru anul 2012, prin art.8 din Legea nr.283/2011, s-a prevăzut că „În anul 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art.2 alin.1 lit.a, b și d, alin.4, art.13 lit. b și c) și la art.14 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011”, iar prin OUG nr.19/2012 s-a prevăzut că „Începând cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art.14 din Legea nr.118/2010, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 2,3% față de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăși nivelul în vigoare în luna iunie 2010”.
De asemenea, potrivit art.1 din OUG nr.84/2012, în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012.
D. urmare, față de prevederile speciale cuprinse în Legea nr.285/2010, Legea nr.283/2011, OUG nr.19/2012 și OUG nr.84/2012, tribunalul a considerat că în mod corect pârâta a calculat indemnizația cuvenită reclamantei potrivit prevederilor Legii nr.341/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, contestatoarea N. V..
În motivarea apelului, apelanta a susținut că a beneficiat până la 1 ianuarie 2011 de o indemnizație lunară calculată conform Legii 341/2004 prin aplicarea unor coeficienți asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat aferenta anului pentru care se face plată.
Începând cu anul 2011 și până în prezent, în legislația referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat a apărut în locul noțiunii de salariu noțiunea de câștig.
Instanța de fond a dat o primă interpretare greșită dispozițiilor legale în materie. Astfel, prin sentința civilă nr.8546/2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2012 a Tribunalului București și devenită definitivă și irevocabilă prin Hotărârea nr.1271/2013 pronunțată de Curtea de Apel București la recursul pârâtei în dosarul nr._/3/2012 pârâta a fost obligată să calculeze indemnizația de revoluționar prin introducerea indicatorului „câștig salariat mediu brut" în locul indicatorului „salariu mediu brut", prevăzut de Legea nr.341/2004. Așadar, înaintea introducerii acțiunii de către subsemnatul, instanțele de judecată, în cauze similare, au lămurit neregulile intervenite în practică datorită utilizării de către legiuitor a unor sintagme diferite. Din punctul meu de vedere, noțiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.
Apelanta invocă puterea de lucru judecat. În esența, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumata a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur). În cazul apelantului, instanța de fond a ignorat existența unei alte hotărâri care rămasa definitivă și irevocabilă a statuat obligarea pârâtei C. de P. a Municipiului București să calculeze indemnizația de revoluționar raportat Ia indicatorul „câștig salarial mediu brut".
Excepția puterii lucrului judecat a fost consacrată și de practică judiciara de la cel mai înalt grad de control judiciar.
Astfel, în conformitate cu decizia 631/10 martie 1973 a Tribunalului Suprem, Secția Civilă" pentru ca să existe identitate de obiect între două acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni și, chiar dacă în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidența un drept invocat de o parte, soluția data de instanța are putere de lucru judecat într-o acțiune în care se încearcă valorificarea aceluiași drept".
Mai mult, Decizia 496/08 martie 1975 a Tribunalului Suprem, Secția Civilă, lămurește caracterul obligatoriu al dezlegărilor rămase definitive: "Principiul puterii lucrului judecat împiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat intre aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătoreasca definitiva printr-o alta hotărâre judecătoreasca posterioara, dată în alt proces".
Jurisprudența CEDO din ultima perioadă statuează, cu valoare de normă supraconstituțională, imposibilitatea pronunțării în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse, utilizând noțiuni foarte apropiate de precedentul judiciar.
De remarcat că însăși hotărârile CEDO sunt precedente judiciare care obliga instanțele naționale la pronunțarea unor hotărâri în consens cu practica CEDO în respectiva problema de drept.
Arată că cererea sa de chemare în judecată se bazează pe prevederile O.U.G nr.11/2011 publicată în M.O. nr.111/11.02.2011 prin care guvernantul legiuitor a prevăzut expres înlocuirea sintagmei „salariu mediu brut" cu sintagma „câștig salariat mediu brut" introdusă începând cu anul 2011 în legile bugetelor anuale ale asigurărilor sociale de stat. Arăt de asemenea că prin omisiunea guvernantului emitent al O.U.G nr.11/2011 de a nominaliza și Legea nr.341/2004 printre „acte normative care stabilesc drepturi în raport cu indicatorul de referință salariu mediu brut la fundamentarea Bugetului asigurărilor sociale de stat" nu poate conduce la nerespectarea acestui act normativ pentru că ar însemna discriminarea revoluționarilor în raport cu alți beneficiari.
Precizează că sentința atacată nu a ținut seama de considerentele de mai sus și nici de faptul că prin sentința civilă nr.8545 pronunțata în data de 17.10.2012 în dosarul nr._/3/2012, Tribunalul București - ca instanța de fond - a limpezit interpretarea și sensul sintagmei "câștig salarial al mediu brut".
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Apelanta nu formulează critici concrete în ceea ce privește legalitatea sau temeinicia sentinței pronunțate de instanța de fond, ci evocă încălcarea unor dispoziții constituționale prin pronunțarea acestei hotărâri și se plânge de abuzuri exercitate de guvernanți prin reducerea veniturilor.
Sub aspectul nerespectării dispozițiilor constituționale invocate de către apelanta, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată în baza legii. Motivul pentru care au fost respinse pretențiile apelantei-reclamante, așa cum rezultă din considerentele respectivei hotărâri, a fost faptul ca prin art.8 din Legea nr.283/2011, s-a prevăzut că „În anul 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art.2 alin.1 lit.a, b și d, alin.4, art.13 lit. b și c) și la art.14 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011”, iar prin OUG nr.19/2012 s-a prevăzut că „Începând cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art.14 din Legea nr.118/2010, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 2,3% față de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăși nivelul în vigoare în luna iunie 2010”.
De asemenea, potrivit art.1 din OUG nr.84/2012, în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012.
D. urmare, față de prevederile speciale cuprinse în Legea nr.285/2010, Legea nr.283/2011, OUG nr.19/2012 și OUG nr.84/2012, tribunalul a considerat că în mod corect pârâta a calculat indemnizația cuvenită reclamantei potrivit prevederilor Legii nr.341/2004.
În aceste condiții, având în vedere faptul că netemeincia pretențiilor reclamantei s-a bazat pe o dispoziție normativă aplicabilă în speță, nu se poate vorbi de neconstituționalitatea hotărârii judecătorești pronunțate în acest sens.
Curtea retine ca actul normativ în baza căruia în anul 2012 nu s-a mai acordat indemnizația reparatorie de care reclamanta a beneficiat nu a fost declarat neconstituțional.
Sub acest aspect, Curtea reține Legea nr.283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.1576/7.11.2011, Curtea Constituțională a constat că actul normativ respectiv este în acord cu prevederile Constituției.
Cu relevanță în ceea ce privește criticile apelantei, Curtea Constituțională a constatat că restrângerea unui drept fundamental este condiționată de respectarea cerințelor strict limitative prevăzute de art. 53 din Constituție, și anume: - să fie prevăzută prin lege;- să se impună restrângerea sa; - restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;- să fie necesară într-o societate democratică;- să fie proporțională cu situația care a determinat-o;- să fie aplicată în mod nediscriminatoriu; - să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
De asemenea, Curtea a constatat că măsurile financiare criticate sunt prevăzute prin lege, al cărei conținut urmărește nu doar aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 care modifică dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2008, dar și completarea măsurilor financiare dispuse prin aceste acte normative în sensul adaptării acestora la condițiile economice actuale marcate de traversarea unei perioade de criză, atât la nivel național, cât și mondial, și de imperativul reechilibrării situației economice a țării, care impune, între altele, reducerea ori limitarea unor cheltuieli bugetare destinate plății unor drepturi bănești.
În condițiile existenței unei astfel de situații economice specifice, legiuitorul are nu numai dreptul, ci și obligația de a interveni în lumina dispozițiilor art. 135 din Constituție, prin măsuri adecvate în sensul prevenirii unor efecte negative ireversibile ori greu de înlăturat pentru întreaga societate pe termen mai lung din punct de vedere economic. O astfel de intervenție legislativă, deși constituie o măsură de limitare ori chiar de diminuare imediată a unor drepturi ale cetățenilor pe termen scurt, trebuie evaluată din perspectiva ansamblului său de efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Într-o asemenea lumină, ceea ce prevalează este perspectiva limitării și chiar a înlăturării unor dezechilibre bugetare necesare relansării economice. Tot din această perspectivă, este greu de făcut o distincție între interesul general și cel particular al cetățenilor, de vreme ce măsurile vizând restabilirea echilibrului bugetar vizează bunăstarea viitoare a societății, reprezentând, în ultimă instanță, fiecare dintre indivizii ce o compun.
Așa fiind, Curtea a apreciat că măsurile financiare prevăzute de legea criticată sunt necesare într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului, fiind în același timp proporționale cu scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat).
În egală măsură, din perspectiva celor arătate, Curtea a considerat că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea a constatat, totodată, că dispozițiile de lege criticate nu creează discriminări între persoane aflate într-o situație identică.
Măsurile financiare dispuse prin legea criticată nu aduc atingere înseși substanței drepturilor bănești vizate, ci doar previn creșterea acestora pe o durată limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză.
În ceea ce privește dispozițiile legii criticate vizând limitarea ori chiar neacordarea în anul 2012 a indemnizațiilor prevăzute de art. 4 alin. (4) si (5) din Legea nr. 341/2004, Curtea a reținut că, deși temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoștință pentru cei care, prin jertfa și contribuția proprie, au condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, este incontestabil, acesta nu constituie totuși, potrivit Constituției, o obligație de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existența unui drept fundamental la obținerea unor indemnizații în virtutea calității de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluției Române din Decembrie 1989. Fiind vorba despre indemnizații cu caracter reparatoriu, legiuitorul are deplina competență de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.
Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 16 din Constituție, Curtea a reținut că aceasta vizează în mod deosebit dispozițiile art. 18 din legea dedusă controlului de constituționalitate, autorii sesizării susținând existența unui tratament discriminatoriu atât între beneficiarii Legii nr. 341/2004, cât și între aceștia și beneficiarii altor acte normative ce reglementează acordarea unor drepturi cu natură de reparație morală. Fiecare titlu acordat are în vedere un nivel de implicare și contribuție diferit, precum și consecințe diferite suportate de participanții la Revoluția Română din 1989. Astfel, persoanele care se încadrează în una dintre aceste categorii ale legii se află într-o situație obiectiv diferită față de persoanele având un alt titlu potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004.
Analizând critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 47 din Constituție, invocat și în prezentul recurs, Curtea a apreciat că dispozițiile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituțional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condițiile economico-sociale existente, în funcție de care nivelul de trai nu poate fi evaluat ca având un standard mai ridicat.
Legiuitorul este chemat "să instituie un ansamblu de măsuri prin care statul să asigure protejarea și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor atât prin reglementarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la securitate socială, dreptul la muncă - condiție principală pentru un trai decent -, dreptul la o salarizare echitabilă, dreptul la protecția sănătății și altele asemenea, dar și prin drepturi care nu au o consacrare constituțională și care tind către același obiectiv. În același spirit, Constituția consacră, în chiar art. 1 alin. (3), caracterul de stat social al României, obligă statul, prin dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. f), să creeze condițiile necesare pentru creșterea calității vieții, iar prin art. 41 alin. (2) și art. 47 alin. (2) prevede dreptul salariaților, respectiv al cetățenilor și la alte măsuri de protecție socială și de asistență socială decât cele nominalizate expres în Legea fundamentală, măsuri stabilite prin lege.
Caracteristic tuturor acestor drepturi ale cetățenilor și obligații corelative ale statului este faptul că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituție, legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi".
Având în vedere toate aceste considerente existente în Decizia nr.1576/7.11.2011 pronunțată de Curtea Constituțională, nu pot fi reținute susținerile apelantei referitoare la nerespectarea jurisprudentei CEDO.
Decizia Curții Constituționale este obligatorie pentru instanța de judecată, motiv pentru care, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă N. V., domiciliată în București, ..41, ., CNP_, împotriva sentinței civile nr.6216 din data de 28.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea V. nr.6, sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
L. H. P. A.
GREFIER
F. V.
Red.:L.H./23.02.2015
Dact.: A.C./5 ex.
04.02.2015
Jud. fond: I. A. A.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 307/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1549/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
