Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia nr. 1022/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1022/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 1603/98/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 408/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1022/2015
Ședința publică de la 30 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelanta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr.2225/F din data de 03.12.2014 pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. D., cauza având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că în faza procedurii prealabile, înainte de stabilirea termenului de judecată, au fost comunicate motivele de apel intimatului la data de 23.01.2015, iar aceasta a formulat întâmpinare, fiind înregistrată la dosar la data de 30.01.2015.
Având în vedere că părțile au lipsit la termenul de astăzi, dar au solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița - Secția Civilă, la data de 26.06.2014, sub nr._, reclamantul C. N. D., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, a solicitat suspendarea executării până la soluționarea contestației (art.718 din Codul de procedură civilă), anularea deciziei nr._/05.06.2014, exonerarea de la plata sumei de 10.959 lei și plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din data de 22.10.2014 reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea executării în temeiul art. 718 C.pr.civ., luându-se act prin încheierea de ședință de la acel termen. De asemenea, prin aceeași încheiere s-a constatat ca rămasă fără obiect excepția prematurității formulată de pârâtă prin întâmpinare, cu motivarea din cuprinsul încheierii de ședință.
Prin sentința civilănr.2225/F/03.12.2014 Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a respins excepția nulității absolute a deciziei nr._/05.06.2014; a admis cererea formulată de reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA; a dispus anularea deciziei nr._/05.06.2014 emisă de pârâtă și a exonerat reclamantul de la plata sumei de_ lei; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
În ceea ce privește excepția nulității deciziei nr._/05.06.2014, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 18 al. 1 lit. l și m din Statutul CNPP, casele de pensii au ca atribuții și plata indemnizațiilor și altor drepturi prevăzute de legi speciale și emiterea de decizii de recuperare a drepturilor bănești încasate necuvenit și urmărire a recuperării acestora, în condițiile legii. Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că pârâta avea competența să emită decizia a cărei anulare se solicită de către reclamant.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 320/21.03.1991, Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege 118/1990 Ialomița a admis cererea reclamantului și s-a stabilit o indemnizație lunară de 563 lei întrucât a avut împreună cu părinții, domiciliu obligatoriu până la data de 27.07.1955.
Prin Decizia nr._/19.07.1991 a Consiliului Popular al jud. Ialomița, Comisia de Pensii s-a dispus punerea în plată a indemnizației stabilită de Hotărârea nr. 320/21.03.1991 în sumă de 563 lei începând cu data de 01.04.1990. Prin decizia nr._/20.06.1994 a Consiliului Popular al jud. Ialomița - Comisia de Pensii s-a dispus trecerea reclamantului de la domiciliu obligatoriu la strămutat, păstrându-se cuantumul indemnizației.
Prin decizia contestată de reclamant, nr._/05.06.2014, pârâta a dispus constituirea în sarcina reclamantului a unui debit în sumă de_ lei reprezentând drepturi încasate necuvenit în perioada 01.03._14 ca urmare a încadrării eronate în categoria persoanelor strămutate, deși a avut domiciliu obligatoriu. La baza emiterii acestei decizii s-a aflat o decizie a Curții de Conturi prin care s-a constatat plata nelegală din bugetul de stat a unei indemnizații lunare mai mari decât cea legal cuvenită pentru un număr de 16 persoane, beneficiare a prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 încadrate în mod eronat în categoria personalelor strămutate într-o altă localitate, în condițiile în care acestea făceau parte din categoria persoanelor care au avut domiciliu obligatoriu, conform Hotărârii Comisiei județene de aplicare a prevederilor decretului-lege.
Instanța de fond a constatat că plata drepturilor în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 către reclamant s-a făcut în baza Hotărârii Comisiei județene de aplicare a prevederilor Decretului-lege, precum și a Deciziilor Comisiei de pensii nr._/19.07.1991 și nr._/20.06.1994. Aceste acte nu au fost anulate, fiind în vigoare și în prezent, astfel că nu există nici un temei pentru constatarea de către pârâtă a încasării de către reclamant a unor sume de bani în mod nelegal. Atâta timp cât există titlul în baza căruia se face plata, nu i se poate imputa reclamantului că ar fi încasat necuvenit vreo sumă de bani. În măsura în care în aceste titluri se stabilea un cuantum al sumei cuvenită reclamantului, iar pârâta îi plătea acestuia o sumă mai mare, atunci era justificată emiterea deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit de către reclamant.
Ca urmare a controlului Curții de Conturi și a constatărilor acesteia, pârâta avea obligația de a stabili măsurile legale care se impuneau pentru a stopa pe viitor încasarea de către reclamant a unei sume pe care pârâta o aprecia ca necuvenită. Pentru perioada anterioară, nu există nici un temei care să dea pârâtei legitimare pentru a recupera sumele încasate de reclamant. Ca urmare a menținerii în ființă a deciziilor de plată și a Hotărârii nr. 320/21.03.1991, încasarea de către reclamant a sumei de 563 lei este legală.
Față de cele reținute, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată și a admis-o. Pe cale de consecință, a dispus anularea deciziei nr._/05.06.2014 emisă de pârâtă și a exonerat reclamantul de la plata sumei de_ lei.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelanta C. Județeană de Pensii Ialomița, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Potrivit prevederilor art.10 alin.2 din Decretul-lege nr.118/1997 activitatea comisiei s-a încheiat la data de 31 iulie 1977, deci ulterior acestei date nu mai puteau fi emise nici un de acte legale.
După data intrării in vigoare a prevederilor Legii nr.53/1993, indemnizația lunara acordata persoanelor strămutate . a fost stabilita in cuantum mai mare decât indemnizația de care beneficiau persoanele care au avut domiciliu obligatoriu.
Din verificarea legalității modului de punere in plata a drepturilor reglementate prin Decretul-lege nr.118/1990, modificat si completat prin Legea nr.53/1993 s-a constatat ca reclamantul a fost încadrat prin hotărârea comisiei județene de aplicare a prevederilor Decretului-lege nr.118/1990 in categoria „domiciliu obligatoriu" dar a beneficiat de indemnizație acordata persoanelor strămutate ., fără sa existe o hotărâre a comisiei județene de schimbare a încadrării inițiale sau alte acte doveditoare.
Practic, schimbarea încadrării din persoane cu domiciliu obligatoriu in persoane strămutate in alta localitate a fost dispusa in baza acelorași hotărâri ale Comisiei județene de aplicare a decretului lege prin care persoanele beneficiare ale drepturilor au fost încadrate inițial la domiciliu obligatoriu, dar peste care s-au efectuat adăugiri certificate prin semnătura unei persoane neidentificabile sau o ștampila.
Menționează apelanta că persoanele care au beneficiat de schimbarea încadrării de la domiciliu obligatoriu la persoane strămutate in alta localitate sunt copiii persoanelor strămutate care s-au născut in localitățile in care părinții lor se aflau cu domiciliu obligatoriu, ceea ce înseamnă ca situația acestora poate fi încadrata doar la domiciliu obligatoriu.
Solicită apelanta să se constate ca încadrarea reclamantului in categoria de persoana strămutată, din persoana cu domiciliu obligatoriu, s-a făcut in baza unei decizii eronate emisa de C. de Pensii, fara a avea la baza o Hotărâre a Comisiei județene de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, situație față de care instituția a fost prejudiciată cu suma de_ lei.
La data de 30.01.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimatul C. D., solicitând respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de apel, Curtea constată că apelul este nefondat.
Prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însușindu-și constatările instanței de fond.
În esență, apelanta a menționat că încadrarea reclamantului in categoria de persoana strămutată, din persoana cu domiciliu obligatoriu, s-ar fi făcut in baza unei decizii eronate emisa de C. de Pensii, fără a exista o hotărâre a Comisiei județene de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990.
Totuși, așa cum temeinic a reținut și prima instanță, plata drepturilor către reclamant, în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, s-a făcut conform Hotărârii nr. 320/21.03.1991 a Comisiei județene Ialomița de aplicare a prevederilor Decretului-lege, precum și a deciziilor Comisiei de pensii nr._/19.07.1991 și nr._/20.06.1994, care nu au fost anulate, fiind în vigoare și în prezent și producând efecte juridice, ca atare neputând fi vorba despre încasarea necuvenită a unei sume de bani.
Securitatea juridică reprezintă o manifestare a dreptului la securitate al individului, având menirea de a-l proteja pe acesta de efectele negative ale dreptului. Incertitudinea, instabilitatea, ambiguitatea și imprevizibilitatea nu-și găsesc locul într-un sistem guvernat de principiul preeminentei dreptului. Prin însăși natura sa, un sistem juridic prin care se înțelege atât norma abstractă cât și forma concretă pe care aceasta o poate lua, are menirea de a asigura o reglementare sigură, previzibilă a raporturilor sociale.
Cum în cauză securitatea juridică era reprezentată prin deciziile Comisiei de pensii nr._/19.07.1991 și nr._/20.06.1994, nedesființate, nu se poate pretinde existența altei situații de drept ți de fapt anterior desființării acestora. Prin urmare, controlul Curții de Conturi creează obligația apelantei de a stabili măsurile legale pentru a stopa pe viitor (iar nu și pentru trecut) încasarea unei sume apreciată ca fiind necuvenită.
Prin urmare, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
In baza art. 451 alin. 1 din Codul de procedura civila, cheltuielile de judecată constau in taxele judiciare de timbru si timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților si ale specialiștilor numiți in condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport si, daca este cazul, de cazare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
Așadar, in baza art. 451 alin. 1 din Codul de procedura civila, Curtea va obliga apelanta la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat, avansate în apel, potrivit chitanței nr. 20/26.01.2015 (fila 13 dosar apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița, împotriva sentinței civile nr.2225/F din data de 03.12.2014 pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. D., CNP_ și cu domiciliul în Slobozia, ., ., ., ca nefondat.
Obligă apelanta la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Martie 2015.
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | |
Grefier, I. R. M. |
Red. DAC
Dact: Z.G./4 ex/08.04.2015
Jud.fond: M.I.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 259/2015. Curtea... | Recalculare pensie. Decizia nr. 2761/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
