Pretentii. Decizia nr. 1196/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1196/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 14458/3/2012*
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1198/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1196/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător P. I. N.
Judecător F.-G. R.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul B. I., împotriva sentinței civile nr.4316 din data de 08.04.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. DE P. SECTORIALA A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, M. A. INTERNE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul, personal, lipsind intimații.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se învederează că la dosar intimatul MAI a depus la data de 1.04.2015 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea procedează la legitimarea recurentului datele de identificare ale acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Se comunică recurentului un exemplar al întâmpinării.
Recurentul arată că a formulat o cerere în data de 24.03.2015 către Direcția Generală Juridică a MAI pentru emiterea unei adeverințe din care să rezulte că în perioada septembrie 2009 – 31.03.2002 a lucrat la ordine publică, motiv pentru care solicită amânarea cauzei.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a cauzei în sensul solicitat de recurent, față de situația de fapt avută în vedere de către Comisia de contestații la momentul soluționării contestației formulată împotriva deciziei nr._/2011, recurentul având posibilitatea, în situația în care obține înscrisurile doveditoare privind condițiile de muncă, să se adreseze cu cerere către C. Sectorială de P. pentru recalcularea drepturilor de pensie și constatând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, arătând că a desfășurat activitate în cadrul compartimentului de ordine publică, în cadrul căreia a procedat la emiterea amenzilor.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a VIII-a sub nr._ *, ca urmare a transpunerii cauzei prin admiterea excepției necompetentei funcționale a secției de contencios administrativ, pronunțată prin încheierea din 15.10.2013 în dosarul nr._ CA/2012, reclamantul a solicitat revizuirea deciziei de pensionare; obligarea pârâților să emită o nouă decizie de pensionare prin care să fie recalculată pensia militară de serviciu retroactiv, începând cu data trecerii în rezervă, în sensul includerii în baza de calcul a indemnizației de dispozitiv pentru condiții speciale de muncă, ca parte integrantă a salariului brut lunar conform activităților desfășurate în perioada 21.09.1999 – 31.03.2002; obligarea pârâților la plata diferențelor de pensie, actualizate cu indicele inflației, dintre cuantumurile rezultate; obligarea pârâților la recalcularea valorii ajutorului neimpozabil și a plăților compensatorii neimpozabile cuvenite, prin includerea indemnizației de condiții speciale aferente salariului lunar brut din perioada sus-amintită; obligarea pârâților la plata diferențelor, actualizate cu indicele inflației, dintre ajutoarele și plățile compensatorii recalculate și sumele reprezentând aceste drepturi ce au fost achitate la data ieșirii la pensie; obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale pentru stresul și tensiunea psihică la care a fost supus.
Prin precizările depuse la data de 13.06.2013, reclamantul a arătat că solicită anularea Deciziei nr._/12.12.2011 emisă de C. de P. Sectorială a M.A.I. privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011 și emiterea unei noi decizii de pensie.
Ulterior, reclamantul a depus cerere precizatoare, prin care a arătat că renunță la capetele de cerere 4 și 5, întrucât data trecerii sale în rezervă este 31.03.2012 și, de asemenea, a precizat că solicită obligarea pârâților la plata daunelor morale în sumă de 100.000 lei ca accesoriu al capetelor 1-3 de cerere. Acestea se referă la anularea Deciziei nr._/12.12.2011 privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011, emiterea deciziei de pensie și plata diferențelor aferente, actualizate cu rata inflației.
Prin sentința civilă nr. 4316 din data de 08.04.2014 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a criticat decizia de revizuire arătând că pârâta avea obligația legală ca din oficiu să revizuiască și să modifice drepturile cuvenite atâta vreme cât s-au comis erori în stabilirea și plata acestora. Astfel, la calcularea drepturilor de pensie pârâta nu a introdus în baza de calcul și indemnizația de dispozitiv pentru condiții speciale de muncă desfășurată în perioada 21.09._02, când a desfășurat activitate de subofițer sectorist la Biroul Ordine Publică, cu grad de plutonier adjutant și pe care înțelege să le dovedească cu adeverința nr._/22.03.2006 emisă de MAI, Direcția Generală a Municipiului București de Poliție.
Data de la care pensia reclamantului s-a recalculat, 01.01.2011, data de la care pensia i s-a revizuit în baza OUG nr. 1/2011, prin decizia de revizuire contestată, respectiv 01.01.2011, și faptul că legiuitorul nu a interveni asupra unor prestații deja încasate, deoarece pensia s-a recalculat pentru viitor, începând cu data de 01.01.2011, iar procedura de revizuire efectuată în raport de decizia de recalculare se raportează la data de 01.01.2011, astfel că nu se poate reține că decizia de revizuire contestată ar încălca dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României.
În ceea ce privește solicitarea de valorificare a adeverinței_/22.03.2006, instanța de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, având în vedere că în procesul de revizuire a pensiei, la stabilirea punctajului mediu anual pârâta utilizează datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate deja la dosarul de pensionare, în care sunt incluse sporurile, primele, indemnizațiile, ori în cuprinsul adeverinței invocate de reclamant nu se menționează nici un element de natură să dovedească încasarea unor venituri care pot duce la modificarea cuantumului pensiei.
A reținut instanța de fond că din analiza înscrisului invocat de reclamant nu reiese că în perioada 21.09._02 acesta și-a desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă, ci doar aspecteul că acesta și-a desfășurat activitatea și a lucrat în locuri de muncă pe linie de ordine publică, element care nu este identic din punct de vedere juridic cu dreptuil invocat de contestator.
Cât privește dreptul de proprietate și încălcarea principiului drepturilor câștigate, Tribunalul a precizat următoarele:
În conceptul de „drepturi câștigate” pot intra doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări, situație în care critica referitoare la încălcarea principiului dreptului câștigat nu subzistă.
Conform art.20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În speță, stabilindu-se conformitatea actului normativ cu Constituția, implicit s-a recunoscut, de principiu, conformitatea acestuia și cu reglementările internaționale în materia drepturilor omului la care România este parte, numai că modul în care, pentru reclamantul din prezența cauză, aplicarea acestor dispoziții legale asigură respectarea drepturilor pe care le invocă în susținerea acțiunii, se poate efectua doar pe calea analizei în concret a motivelor invocate de către acesta.
Potrivit dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1/1952 din_: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
Pensia de serviciu de care reclamantul a beneficiat reprezintă un interes patrimonial ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin Legea nr. 119/2010 s-a dispus schimbarea naturii juridice a pensiei de serviciu, dispozițiile art. 1 stabilind că, pe data intrării în vigoare a prezentei legi, devine pensie în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce înseamnă că scopul Legii nr. 119/2010 a fost acela de a transforma categoriile de speciale expres prevăzute în art.1, în al căror cuantum se regăsea și o componentă necontributivă, în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, întemeiate pe principiul contributivității, prin eliminarea părții necontributive. Aceasta reprezintă o ingerință din perspectiva respectării dreptului de proprietate, în raport cu art.1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale fiind evident că în această ipoteză, noua natură juridică a pensiei reclamantului, influențează și modul de stabilire pentru viitor a valorii pensiei pe care o vor încasa.
Pentru ca ingerința, ce a avut loc prin adoptarea și aplicarea OUG nr. 1/2011 să nu conducă la încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
În speță, trebuia verificat și dacă prin revizuirea efectuată în baza OUG nr. 1/2011 sunt îndeplinite criteriile privind ingerința.
Tribunalul a reținut că revizuirea este legală, urmărește un scop legitim și respectă un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat, pentru că: 1)revizuirea a avut o bază legală (OUG nr.1/2011); 2) a existat un scop legitim pentru a se proceda în acest mod (în ceea ce privește legitimitatea scopului aceasta rezultă din expunerea de motive a actului normativ).
În ceea ce privește respectarea celei de a treia cerințe, Tribunalul a avut de stabilit în concret, pentru reclamant dacă prin revizuirea pensiei s-a respectat raportul rezonabil de proporționalitate impus de Convenție. Pensia a fost revizuită prin decizia nr._/12.12.2011 emisă în baza OUG nr. 1/2011 emisă de M. Apărării Naționale – C. de P. Sectorială, începând cu data de 01.01.2011, fiind stabilit un punctaj mediu anual determinat în urma revizuirii de 2,_ puncte, o pensie totală brută de 2056 lei.
S-a reținut că după revizuirea pensiei prin decizia contestată, în baza OUG nr. 1/2011, valoarea pensiei a fost diminuată, însă a avut la bază o procedură instituită prin acte normative.
Prin urmare și cea de a treia cerință pe care ingerința trebuie să o îndeplinească pentru a nu se ajunge la încălcarea art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este îndeplinită.
Deși reclamantul a făcut referire la principiul drepturilor câștigate, Tribunalul a precizat că Decizia nr.120/2007 pronunțată de Curtea Constituțională se referea la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, adică la cadrul legal incident în cazul prestațiilor de asigurări sociale stabilite în sistemul public de pensie, iar nu la ipoteza de reglementare din OUG nr. 1/2011.
Pentru motivele de fapt și de drept expuse, instanța de fond a respins contestația formulată împotriva deciziei de revizuire contestată în cauză, respectiv decizia nr._/12.12.2011, precum și capetele accesorii, deoarece nu există temei care să justifice menținerea deciziei emisă în baza Legii nr. 179/2004, cât timp această a fost supusă procesului de recalculare, situație în care nu se poate considera că există vreo diferență de drepturi ce i s-ar cuveni reclamantului, iar în condițiile în care nu există diferențe de drepturi de achitat nu există nici obligația de plată a dobânzii legale și a indicelui de inflație.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata de daune morale, contestatorul nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei.
Astfel, pe lângă fapta ilicită, săvârșită cu vinovăție de către intimata, era necesară dovedirea existenței unui prejudiciu de natura morală, cauzat contestatorului tocmai prin fapta ilicită a intimatei care nu i-a achitat pensia în cuantumul cuvenit.
Față de împrejurarea că nu s-a făcut o astfel de dovada, deși aceasta incumbă contestatorului, conform art. 249 C.proc.civ. și față de soluția data contestației, instanță de fond a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs recurentul B. I., pentru următoarele motive:
Din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că nu s-a luat în calcul și indemnizația de dispozitiv pentru condiții de muncă speciale desfășurată în perioada 21.09._02, când recurentul a desfășurat activități în calitate de cadru militar cu atribuții în domeniul ordinii publice, așa cum rezultă expres din adeverința nr._/22.03.2006 emisă de Direcția Generală de Poliție a municipiului București, aflată la dosarul de pensie.
În mod greșit, instanța de fond a apreciat ca din adeverința sus-mentionată nu rezultă activitatea în condiții speciale de muncă, ci numai de ordine publică.
Precizează recurentul că toate cadrele militare în activitate beneficiază de încadrarea în condiții speciale de muncă pentru desfășurarea de activități de ordine publică, întrucât aceste activități presupun realizarea unor verificări, ridicarea unor probe sau înscrisuri, întocmirea unor procese verbale.
Totodată, solicită recurentul să se rețină că activitatea sa s-a desfășurat fără un program normat de 8 ore și fără să fie plătit pentru ore suplimentare, motiv pentru care nerecunoașterea condițiilor speciale de muncă nu corespunde concret situației din perioada 21.09._02, care i-a produs prejudicii atât de natura financiară, cât și de natura morală.
De asemenea, recurentul invocă faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la faptul că în perioada sus-amintită a fost pus la dispoziția cadrelor, fiind cercetat și judecat în dosarul nr.116/2000 al Tribunalului M. București, în care prin decizia nr.150/23.04,2002 a Curții Militare de Apel a fost achitat, conform art.ll pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d din C.pr.pen., cu referire la art.18 din C.pen.
Ca urmare a acestei decizii, recurentul a fost repus în drepturi și a primit integral drepturile salariale restante, cu excepția indemnizației de dispozitiv pentru condițiile speciale pentru activitatea pe care a desfășurat-o nemijlocit în acea perioadă.
Instanța de fond a reținut că recurentul nu a dovedit existența unui prejudiciu de natura morală, deși din actele existente la dosarul cauzei rezultă că a fost cercetat, pus la dispoziție și apoi achitat de instanța de judecată, i s-au reținut drepturile salariale și apoi i s-au restituit, a lucrat efectiv în acea perioadă, iar acum nu i se recunosc condițiile de muncă.
De altfel, în motivarea instanței nici nu s-a amintit de existența înscrisurilor referitoare la achitarea sa și repunerea în drepturi (parțial sub aspectul recunoașterii condițiilor de muncă).
De asemenea, în cuprinsul acțiunii formulate, recurentul a invocat încălcarea principiului neretroactivității legii, încălcarea dreptului de proprietate, încălcarea drepturilor câștigate, precum și discriminarea în raport de alte categorii de pensionari, având în vedere atât prevederile Constituției României, al legilor interne ale statului român, dar și practica CEDO în domeniul stabilirii pensiilor.
Motivarea primei instanțe, în sensul că plata pensiei reprezintă o prestație periodică, iar statul poate interveni pentru viitor, așa cum a mai făcut-o de-a lungul timpului, cu ocazia fiecărei recalculări, nu este întemeiată, în opinia recurentului, care apreciază că pensia pe care contestatorul a dobândit-o ca urmare a desfășurării unei activități reglementate printr-o lege specială, respectiv Legea nr. 164/2001, în baza unor criterii bine determinate, nu poate fi recalculată sau revizuită pentru a echilibra bugetul sau pentru a corecta diferențe în sistemele de pensie.
Apreciază recurentul că a câștigat aceste drepturi din desfășurarea activității ca militar activ, s-a supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că va beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-a suferit. Astfel, pensia constituie drept legal câștigat și nu poate fi afectat prin revizuire, care prin efectele ei, ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii.
În fapt, prin Legea nr. 119/2010 și O.U.G. nr. 1/2011 au fost desființate pensile de serviciu reglementate de Legea nr. 164/2001.
Din perspectiva acestor acte normative, se poate spune că revizuirea pensiei s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, pe de altă parte, însă reglementările internaționale consideră dreptul de pensie un drept patrimonial, care intră sub incidența art.l din Protocolul nr.1 la CEDO și a jurisprudenței CEDO referitoare la aceste dispoziții. Instanța de fond a interpretat greșit atunci când a menționat ca acest tip de pensie consacrat prin legile speciale române nu este garantat de nici un principiu comunitar și nu se încadrează în niciunul dintre tipurile de pensie recunoscute de normele comunitare.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale, CEDO a subliniat obligația autorităților publice de a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoană trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționata. Într-o astfel de situație, există o încălcare a art. l din Protocolul nr.1 la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale - Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra Poloniei, 2009.
Ori, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzute de legea criticată, cu consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
Ca principiu general, dispozițiile Convenției Europene privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale au forță constituțională și supralegislativă.
Obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, se impune tuturor autorităților publice române, deoarece prevederile Constituției au aplicabilitate directă.
În același sens, în jurisprudența constantă a CEDO, s-a reținut că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând la nevoie pe propria răspundere neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional (Hotărârea din 09.03.1978 data în cauza Amministrazione delle fmanze dello Stato/Simmeenthal nr. C106/77).
Constatarea de către Curtea Constituțională a României în cuprinsul Deciziei nr. 871/25.06.2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 433/28.06.2010 că Legea nr. 119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea art. 20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, sens în care a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/2011, motivând că în sistemul de drept românesc nu există nici o prevedere legală expresă care să atribuie Curții Constituționale exclusivitatea unui control de convenționalitate, după cum nimic
nu validează punctual de vedere conform căruia odată ce Curtea Constituțională a confirmat aptitudinea abstractă a unei legi de a fi compatibilă cu Convenția, instanțele de drept comun nu ar mai fi îndreptățite să analizeze nemijlocit convenționalitatea acestor norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele flecărei spețe.
De altfel, prin decizia nr.1344/09.12.2008, Curtea Constituțională a reținut că instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare, atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta.
În accepțiunea CEDO, o privare de proprietate nu este posibilă fără o dreaptă și prealabilă despăgubire, iar diminuarea pensiei prin efectul legii aduce atingere esenței dreptului la pensie și constituie o gravă încălcare a art. l la Protocolul Adițional nr.l al Convenției.
Legat de distincția pe care pârâții au făcut-o între partea contributivă și suplimentul din partea statului ca și component ale pensiei de serviciu se impune a fi precizat că în practică CEDO, care a evoluat în timp, s-a ajuns la concluzia că pensia reprezintă un bun în sensul art. l din Protocolul nr. l, indiferent dacă aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei legi speciale (cauza Buchen contra Republicii Cehe din 26.11.2002).
Față de cele menționate, apreciază recurentul că intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin recalcularea/revizuirea numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerința în exercițiul unui drept legal dobândit.
Legea nr. 119/2010 în baza căreia pensia de serviciu a fost trecută în categoria pensiilor în înțelesul Legii nr.19/2000 nu cuprinde nicio motivare privind interesul general urmărit prin adoptarea acestor măsuri, scopul eliminării pensiilor de serviciu fiind identificat doar de Curtea Constituțională, justificat de necesitatea reformării sistemului de pensii, înlăturându-se situațiile inechitabile pe fondul crizei economico-financiare cu care se confrunta statul.
Prin urmare, statul avea obligația de a ține cont de asigurarea unei proporționalități între acest interes și speranța legitimă a reclamantului de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor.
Consideră recurentul că dreptul de pensie i-a fost stabilit sub imperiul Legii nr. 164/2001, având dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor. Ori, reducerea pensiei s-a produs în mod total și evident imprevizibil.
Mai mult, diminuarea pensiei și imposibilitatea de a-și recupera vreodată sumele de bani pierdute au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Menționează recurentul că pe toată durata exercitării activității de cadru militar, nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentării veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și restricții.
În sprijinul celor afirmate, invocă recurentul și practica judiciară a instanțelor judecătorești care au admis acțiuni similare celei pe care acesta a formulat-o, precum și demersurile legislative prezente care urmăresc elaborarea unei noi legi a pensiilor militare de stat, care să corecteze tocmai greșelile din legislația pe care a contestat-o, respectiv Legea nr. 119/2010, H.G. nr. 735/2010 și O.U.G. nr. 1/2011.
Consideră recurentul că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
La data de 01.04.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimatul M. A. Interne, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Analizând actele dosarului prin primsa criticilor invocate de către recurent, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr._/12.12.2011 emisă în baza OUG nr.1/2011, contestată în prezenta cauză, s-au revizut drepturile de pensie ale recurentului, cu începere din data de 1.01.2011, avându-se în vedere următoarele elemente: total stagiu de cotizare realizat de 37 de ani și 16 zile, din care 21 de ani, 10 luni și 5 zile în condiții speciale, 2 ani, 9 luni și 8 zile în condiții normale, elev școală militară 1 an, 11 luni și 3 zile, stagiu complet de cotizare de 20 de ani, PMA de_ puncte, fiind stabilit un cuantum al pensiei de 2056 lei.
Prin Hotărârea nr.2720/21.03.2012 emisă de Comisia de contestații P. – Ministerului Administrației Internelor s-a respins contestația împotriva acestei acestei decizii.
C. de pensii a MAI a utilizat datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarul de pensionare (în care sunt incluse sporurile, primele, salariul de merit, indemnizația de comandă). Astfel, contestatorul a beneficiat de majorarea punctajului realizat cu procentele legale corespunzătoare pentru pentru contribuția la fondul pentru pensia suplimentară, activitatea desfășurată în condiții de muncă cu drept la spor de timp la vechime și semnul onorific pentru 20 de ani.
Revizuirea pensiei s-a efectuat în raport cu stagiul total de cotizare valorificat în ultima decizie de pensie până la data încheierii procesului de recalculare, așa cum este prevăzut la art.3 alin.1 din Anexa 3 la OUG nr.1/2011.
Determinarea cuantumului pensiei revizuite s-a efectuat prin împărțirea punctajului mediu anual la stagiul complet de cotizare de 20 de ani, conform prevederilor art.6 alin.2 din Anexa nr.3 la OUG nr.1/2011.Stagiul total de cotizare de 37 de ani și 16 zile, înscris în decizia contestată a fost stabilit în raport cu datele înscrise în documentele aflate în dosarul de pensionare.
Din anexa la decizia de revizuire contestată rezultă că intimata a valorificat ca fiind lucrată în condiții speciale perioada 18.08._99, cu excepția anumitor perioade (11.11.1982-9.12.1982; 17.11._86; 23.09.1991 – 23.10.1991), perioada 21.09.1999 – 31.02.2002 fiind valorificată ca fiind lucrată în condiții normale de muncă.
În ceea ce privește susținerea recurentului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate garantat și ocrotit de dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea reține că prin Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor s-a reglementat recalcularea pensiilor speciale, în conformitate cu procedură prevăzută în Legea nr. 19/2000, adică având la bază principiul contributivității.
Pensia este un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție (cauza Buchen contra Cehia din 2002). În acest sens, prin jurisprudența Curții Europene s-a stabilit că noțiunea de „bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată. Cu toate acestea, jurisprudența Curții Europene a precizat că acest lucru nu înseamnă o garantare a dreptului de a primi o pensie într-un anumit cuantum.
Însă, dreptul ocrotit prin art. 1 din protocol nr. 1 la Convenție nu este un drept absolut, el comportând limitări aduse de către stat, care sub acest aspect are o largă marjă de apreciere.
În acest sens, Curtea Europeană a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului unor pensii sau altor beneficii de asigurări sociale, fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr.1.
În hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austria, 1977, s-a subliniat faptul că art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție „nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum”.
Prin urmare, Curtea va înlătura afirmația recurentului în sensul că a avut, la data intrării în vigoare a Legii nr.119/2010, un bun actual în accepțiunea Convenției, reprezentat de un anumit cuantum al pensiei și nu de dreptul la pensie în sine.
Fără îndoială că transformarea pensiei militare de serviciu stabilită în favoarea reclamantului într-o pensie reglementată de Legea nr.19/2000 a reprezentat o ingerință din partea Statului Român în accepțiunea Curții Europene, însă aceasta corespunde limitărilor prevăzute de Convenție potrivit art. 1 din Protocolul 1 Adițional, respectiv ingerința să fie prevăzută de lege; să existe un scop legitim; să existe un raport rezonabil de proporționalitate.
În ceea ce privește condiția privind prevederea în lege a ingerinței, Curtea reține că aceasta este satisfăcută în cauză, deoarece transformarea pensiei militare de serviciu stabilită într-o pensie reglementată de Legea nr.19/2000 s-a realizat printr-un act normativ, respectiv Legea nr.119/2010, care este îndeajuns de previzibilă și accesibilă în sensul dezvoltat de practica Curții.
Analizând dacă măsura dispusă corespunde unui scop legitim, „în interes public” în sensul celei de-a doua reguli dezvoltate de art. 1 din Protocolul 1 Adițional, Curtea constată că scopul legitim urmărit prin luarea măsurii a fost acela al diminuării cheltuielilor bugetare și instituirea unui regim de pensii având la bază principiul contributivității, atribuții care revin în sarcina Statului R.. Măsurile edictate prin Legea nr.119/2010 au avut ca scop degrevarea bugetului asigurărilor sociale, respectiv a bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate și profunde și pentru a se crea premizele unei relansări economice reale.
Așa fiind, analizând în lumina practicii constante a Curții Europene ingerința în dreptul de proprietate al reclamantului, rezultă că aceasta este justificată de un scop legitim și corespunde unui interes public.
Curtea apreciază că măsura luată respectă și condiția proporționalității, asigurându-se un echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului, caracterul temporar sau perpetuu al ingerinței neputând fi considerat o condiție esențială în aprecierea acestei proporționalități.
Întrucât Legea nr. 19/2000, lege cadru în reglementarea drepturilor de asigurări sociale în sistemul public a așezat pe principii și reguli noi întreaga legislație a pensiilor, prin integrarea în sistemul public a mai multor sisteme de pensii speciale, Curtea apreciază că măsura dispusă este de natură a păstra un just echilibru între necesitatea protejării interesului general și protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor, întrucât a existat un raport rezonabil de proporționalitate între măsurile luate și scop.
Cu privire la raportul rezonabil de proporționalitate a ingerinței, Curtea va avea în vedere interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 29 din_ publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 925 din_ privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție.
În această decizie, ÎCCJ a respins recursul în interesul legii, arătând însă, în considerente, că în aplicarea acestui test de proporționalitate, trebuie analizată situația reclamantului din fiecare cauză. S-a reținut, invocând jurisprudența CEDO, că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. Se susține că, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
În speță, reclamantul nu a făcut dovada că reducerea cuantumului pensiei îl pune în imposibilitate de a se întreține și că situația financiară a familiei este grav perturbată prin această ingerință a Statului R..
În acest sens, nu s-a dovedit că ar fi fost depășit un anumit "prag de dificultate" ca și criteriu subiectiv sau nivelul indemnizației sociale pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010) ori pensia medie lunară, ca limite obiective, peste care se poate prezuma afectarea nivelului de trai.
Cum salariul minim brut pe țară pentru anul 2011 era de 670 lei, iar prin decizia contestată s-a stabilit o pensie într-un cuantum mai mare (2056 lei), nu se poate considera că nivelul pensiei reclamantului, astfel cum a fost revizuit, l-ar lipsi de mijloace de subzistentă.
Prin urmare, nu se poate reține că prin diminuarea cuantumului pensiei, reclamantul a fost supus unei sarcini excesive și disproporționată, prin care s-a rupt echilibrul între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
Este relevant a aminti că prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Instanța de recurs nu poate reține nici retroactivitatea legii întrucât nici Legea nr.119/2010 și nici O.U.G. nr. 1/2011 nu dispun pentru trecut și nu intervin asupra unor drepturi dobândite, pensiile încasate până la . noii legi nefiind afectate. Procesul de recalculare privește doar cuantumul pensiei de care va beneficia recurenta pe viitor, acesteia nefiindu-i recalculate drepturile dobândite anterior în baza unei alte legi.
Prin deciziile nr.871 și 873/25.06.2010, Curtea Constituțională a statuat că Legea nr. 119/2010 nu contravine prevederilor constituționale ale art. 15 alin. 2 privind neretroactivitatea legii. Astfel, prin decizia nr. 871/25.06.2010, Curtea Constituțională a reținut faptul că singurul drept câștigat de către persoana în cauză îl reprezintă partea contributivă și doar dacă această parte ar fi încălcată prin diminuare se poate reține o aplicare retroactivă a legii și o încălcare a dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituție, ceea nu e cazul de față.
În decizia nr.873/2010 s-a arătat că numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra unor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.
Aceste considerente sunt incidente și în situația legislației subsecvente de revizuire a pensiilor recalculate, pentru identitate de rațiune, caz în care nu poate fi reținută aplicarea retroactivă a legii.
Plata pensiei reprezintă o prestație periodică, iar statul, în virtutea dreptului său suveran de a dispune cu privire la modalitatea de organizare a sistemului de asigurări sociale, poate interveni asupra cuantumului pensiei, însă în anumite limite și cu respectarea principiului contributivității.
Prin decizia nr. 440 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 771 din 10 decembrie 2013, dată în examinarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, Curtea Constituțională a statuat următoarele: „Legea nr. 119/2010 a fost adoptată prin procedura prevăzută de art. 114 din Constituție, cu îndeplinirea cerințelor acestui text constituțional. În același context, Curtea a arătat că "dispozițiile constituționale referitoare la angajarea răspunderii Guvernului nu disting cu privire la natura proiectului de lege, astfel că el poate fi de natura legilor organice sau a legilor ordinare, cu excluderea legii constituționale de revizuire a Constituției, pentru care există o procedură specială, în cadrul căreia Guvernul nu poate avea calitatea de inițiator", iar "adăugarea unei alte restricții nu poate avea decât semnificația modificării textului constituțional amintit".
Dreptul la pensia de serviciu a fost stabilit și recunoscut de legiuitorul român pentru o anumită categorie socio-profesională, însă în compunerea acestuia nu intră numai partea contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, ci și o parte necontributivă, care se achită de la bugetul de stat.
Cum, în prezenta cauză, instanța nu a fost învestită cu o contestație împotriva deciziei emise în temeiul Legii nr. 119/2010, ci a deciziei de revizuire emisă în aplicarea O.U.G. nr. 1/2011, Curtea reține că prin decizia de revizuire contestată cuantumul pensiei nu a fost stabilit la un nivel mai mic decât cel determinat prin decizia de recalculare anterioară.
Curtea constată că nu există o normă comunitară care să garanteze în sine o remunerație (noțiune în care se include și pensia de serviciu a reclamantului), pentru ca recurentul să poată invoca protecția acesteia, ci doar se impune respectarea principiului nediscriminării, în cazul în care statul reglementează un astfel de sistem.
De asemenea, Curtea reține că modalitatea în care statul român a reglementat pensiile de serviciu nu are corespondent în dreptul comunitar, în care, chiar pentru schemele profesionale de securitate socială se vorbește de o contribuție a beneficiarului, respectiv a angajatorului pentru a constitui fondul de natură a suplimenta sau a înlocui prestația prevăzută de sistemul general public de securitate socială.
Prin urmare, nefiind instituită prin Tratat sau alte izvoare comunitare directe o obligație în sarcina statului membru de a reglementa pentru anumite categorii profesionale un sistem de securitate socială specific, Curtea consideră că statul este liber să aleagă el însuși sistemul de asigurări sociale aplicabil fiecărei categorii profesionale.
În ceea ce privește critica referitoare la cuantumul pensiei, Curtea reține că legiuitorul a stipulat în mod imperativ la art.1 alin.2 din OUG nr.1/2011 că obligația identificării și transmiterii la casele de pensii sectoriale a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, în vederea efectuării revizuirii prevăzute la alin.1 revine instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul și-a desfășurat activitatea.
Totodată, la alin.3 și 4 din același articol „instituțiile prevăzute la alin.2 transmit datele necesare revizuirii la casele sectoriale de pensii, cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2011, iar în cazul în care pensiile prevăzute la alin.1 pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificare veniturile realizatelunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militr deținut, conform anexei nr.1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut net pe economie, iar pentru perioada anterioră anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie”.
Perioadele și veniturile valorificate la determinarea noului cuantum al pensiei rezultă din anexa la decizia de revizuire din 12.12.2011, privind datele și elementele care au condus la determniarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare, începând cu data încadrării în muncă până la data trecerii în rezervă, precum și dacă există anumite perioade lucrate pentru care nu au putut fi identificate aceste venituri.
Potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Conform dispozițiilor art. 18 alin.1 din Metodologia din_ de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță naționalăpublicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 81 din_, Anexa nr. 3 a OUG nr. 1/2011, determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente în păstrare la casele de pensii sectoriale din M. Apărării Naționale, M. Administrației și Internelor, precum și Serviciul Român de Informații.
Conform alin.2 din același text, în situația în care în dosarele de pensionare sunt înscrise perioade care constituie vechime în serviciu, fără date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectuează pe baza documentelor doveditoare transmise structurilor prevăzute la alin. (1).
Dispozițiile art. 19 din aceeași metodologie sunt în sensul că documentele doveditoare ale cuantumurilor veniturilor realizate lunar, pe baza cărora se determină punctajele medii anuale, se transmit caselor de pensii sectoriale din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională de către centrele militare județene/zonale/de sector sau de către unitățile militare, instituțiile ori structurile din care au făcut parte beneficiarii pensionari, după caz.
În speță, la emiterea deciziei de revizuire a drepturilor de pensie în baza OUG nr. 1/2011 s-au avut în vedere veniturile lunare individuale obținute de recurent, astfel cum acestea au fost înscrise în adeverințele întocmite de instituția din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul căreia acesta și-a desfășurat activitatea.
Așadar, instituția intimată a procedat corect la revizuire pensiei recurentului în baza adeverințelor care atestă veniturile realizate lunar, transmise de unitatea/unitățile în care acesta a lucrat.
Legalitatea deciziei de revizuire a pensiei în cadrul prezente contestații poate fi verificată doar prin prisma actelor existente la dosarul de pensie, aflate la dispoziția intimatei pentru a putea fi valorificate de către la calculul pensiei revizuite.
Recurentul nu a invocat faptul că intimata nu a inclus corect în buletinul de calcul veniturile realizate de acesta, raportat la actele doveditoare depuse la dosarul de pensie, iar simpla susținere, în sensul că a prestat muncă în condiții speciale nu poate constitui un motiv de nulitate a deciziei de revizuire a pensiei de vreme ce astfel de înscrisuri nu s-au aflat la dosarul de pensie pentru a fi avute în vedere de către intimată în calculul pensiei revizuite.
Prin urmare, cererea recurentului de includere în baza de calcul a indemnizației de dispozitiv pentru condiții speciale de muncă pentru perioada 21.09.1999 – 31.02.2002 a fost corect respinsă de prima instanță în condițiile în care din adeverința invocată în cauză nu rezultă că acesta a fost încadrat în astfel de condiții în intervalul amintit.
Adeverința nr._/22.03.2006 emisă de M. Administrației și Internelor – Direcția Generală de Poliție a Muncipiului București invocată de recurent atestă faptul că acesta a lucrat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în calitate de subofițer de la 18.08.1977 – 31.03.2002, când a fost trecut în rezervă cu drept la pensie, de la data de 15.09.1975 – 18.08.1977 a fost elev în școala militară, în perioada 18.08.1977 – 31.03.2002 a desfășurat activități și a lucrat în locuri de muncă pe linie de ordine publică.
În cuprinsul adeverinței amintite nu se menționează că recurentul și-a desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă în perioada 21.09._02, ci doar că acesta și-a desfășurat activitatea și a lucrat în locuri de muncă pe linie de ordine publică.
Prin urmare, în lipsa vreunui element de natură să dovedească încasarea unor venituri care pot duce la modificarea cuantumului pensiei, prima instanță a respins în mod corect acțiunea dedusă judecății, ținâd seama de faptul că în procesul de revizuire a pensiei, la stabilirea punctajului mediu anual pârâta utilizează datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate deja la dosarul de pensionare, în care sunt incluse sporurile, primele, indemnizațiile.
Orice nemulțumire legată de încadrarea activității desfășurate în condiții de muncă cu drept la spor de timp la vechime trebuia adresată unității/unităților în care și-a desfășurat activitatea contestatorul întrucât contestarea acestora excede competențelor comisiei.
Prin decizia Curții Militare de Apel București la care face referire recurentul nu s-a dispus plata drepturilor pentru condiții speciale de muncă, ci achitarea acestuia pentru infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, ambele în formă continuată și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ de 1.000.000 lei, în temeiul art.181 Codul penal, în baza art.11 pct.2 lit.a combinat cu art.10 lit.b1 din C.pr.pen. potrivit art.181 raportat la art.91 C.pen.
În acest context, prima instanță a respins în mod corect acțiunea având în vedere cele cuprinse în actele doveditoare care au stat la baza procesului de revizuire.
În privința daunelor morale, prima instanță a respins corect cererea recurentului de vreme ce prin niciun mijloc de probă nu s-a dovedit că urmare neemiterii de către intimată a unei decizii a unei decizii de pensionare în sensul solicitat de acesta este nelegală și de natură a aduce atingere existenței fizice a persoanei, integrității corpoprale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, în baza art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul B. I., împotriva sentinței civile nr.4316 din data de 08.04.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. DE P. SECTORIALA A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, M. A. INTERNE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. P. I. N. F. G. R.
GREFIER
M. P.
Red. Jud. RFG,
Dact: Z.G./2 ex
Jud.fond: E.T.I.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 2761/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 3093/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
