Pretentii. Decizia nr. 3096/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3096/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 29076/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3027/2015)
Decizia Civilă nr. 3096
Ședința publică din data de 17 Septembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de către apelanta-reclamantă D. M. L., împotriva sentinței civile nr.714/26.01.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională a Uraniului SA, cauza pe fond având ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-reclamantă D. M. L., prin avocat A. Ș., cu împuternicire avocațială atașată la fila 31 dosar apel, emisă în baza contractului de asistență juridică încheiat sub nr._ din 22.08.2015 și intimata-pârâtă C. Națională a Uraniului SA, prin consilier juridic I. A., cu împuternicire de reprezentare juridică atașată la fila 32 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Apelanta-reclamantă, prin avocat, depune la dosar practică judiciară, respectiv o hotărâre judecătorească pronunțată într-o speță similară cu cea dedusă judecății, precum și dovada cheltuielilor de judecată pe care înțelege să le solicite în cauză.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită ca prin intermediul instanței să i se precizeze cuantumul cheltuielilor de judecată pe care partea apelantă adversă înțelege să le solicite cu ocazia derulării prezentului litigiu.
Curtea aduce la cunoștința părții intimate suma solicitată în apel cu titlu de cheltuieli de judecată de către partea apelantă adversă ca fiind 5.554 lei.
Părțile prezente interpelate fiind, arată că nu au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea, respectiv combaterea motivelor de apel deduse judecății.
Apelanta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat în scris, schimbarea sentinței civile apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. În speță ne aflăm în prezenta unei modificări unilaterale a Contractul individual de muncă al reclamantei, având în vedere că prin informarea nr. 6880/24.07.2013 intimata a dispus eliminarea sporului de complexitate a muncii de care beneficia apelanta și că această modificare a fost efectuată fără acordul salariatului, fiind astfel încălcate dispozițiile Codul muncii. Acest spor are caracter permanent, așa cum rezultă din actul adițional din 01.09.2005, în cuprinsul căruia sunt evidențiate în mod distinct și expres cele două categorii de sporuri de care beneficia salariatul, și anume sporurile cu caracter permanent, reglementate la pct. 11 din actul adițional, dar și cele cu caracter nepermanent, reglementate la pct. 12 din acel act. Începând cu anul 2005 și până în prezent salariata a beneficiat, în mod neîntrerupt, de acest spor astfel că, pentru aceste argumente, dar și față de cele pe larg dezvoltate în cuprinsul cererii de apel, apreciază că se impune admiterea acesteia, așa cum a fost formulată și motivată în scris. Cu cheltuieli de judecată conform dovezilor existente la dosar cauzei – fond și apel.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de apelanta-reclamantă, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești apelate, ca fiind temeinică și legală. Sporul de complexitate a muncii a fost dobândit de către reclamanta din cauza de față în baza Legii nr. 672/2002 privind auditul intern, la momentul la care aceasta a fost încadrată, prin actul adițional pe funcția de auditor intern. Din actele de la dosar se poate observa faptul că nu a beneficiat de la bun început de acest spor, ci doar din momentul în care a ocupat funcția de auditor intern astfel că, acest spor a fost acordat strict pentru această funcție. În timp, la momentul apariției Legii nr.284/2010, care a abrogat alin.(3) al art.18 din Legea nr. 672/2002, sporul de complexitate a muncii a încetat să mai fie recunoscut se lege și, ca atare a dispărut temeiul legal de care se bucura acest spor pentru a fi acordat apelantei. Totuși, a acordat și pe mai departe acest spor întrucât îl preluase în Contractul colectiv de muncă, până în anul 2013, când angajatorul vrând să pună în aplicare legea a înlăturat sporul de complexitate a muncii din Contractul colectiv de muncă prin actul adițional nr. 3/2013, act pe care l-a adoptat în cadrul dialogului social prin voința a doi parteneri, și anume reprezentanții salariaților și reprezentanții patronatului. Faptul că apelanta susține că decizia nr.98/2013 și informarea nr. 6880/24.07.2013 i-ar fi modificat unilateral, prin voința unei singure părții contractul de muncă nu este o problemă reală atâta vreme cât decizia nr. 98, cât și informarea, se sprijină exclusiv pe acel act adițional, adoptat, așa cum s-a mai spus, prin voința celor două părți sociale. Așadar, vorbim despre un spor care nu are acoperire legală, care nu mai este recunoscut de lege și nici de Contractul colectiv de muncă, ceea ce, în opinia sa, atrage respingerea apelului, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești apelate, ca fiind temeinică și legală, cu atât mai mult cu cât, în prezent apelanta nu mai ocupă funcția de auditor intern. În ceea ce privește suma de 8.300 lei, solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată de către partea apelantă adversă, intimata-pârâtă, prin consilier juridic, apreciază ca fiind excesiv de mare și asta întrucât soluționarea fondului, cât și a apelului s-a efectuat la primul termen de judecată.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.394 alin.(1) din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 714/26.01.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta D. M. L. în contradictoriu cu pârâta C. Națională a Uraniului S.A., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Intre părțile din prezenta cauză au loc raporturi de muncă, începând cu data de 01.04.2003, când contestatoarea a fost angajată la instituția intimată în funcția de inspector de specialitate, potrivit contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 72 din 01.04.2003.
Prin actul adițional la contractul individual de muncă nr. 72 din 01.09.2005, părțile au convenit modificarea funcției salariatei, noua funcție ocupată de aceasta fiind de „auditor intern”. Totodată, în actul adițional la contractul individual de muncă s-a reținut că începând cu schimbarea funcției, angajata va beneficia, cu caracter permanent, de sporul pentru complexitatea muncii – 25%.
Prin Informarea nr. 6880/24.07.2013 emisă de angajatorul . Uraniului SA București i s-a adus la cunoștință reclamantei că, începând cu data de 01.08.2013 se modifică contractul individual de muncă nr. 72 din 01.04.2013 prin eliminarea sporului de complexitate a muncii. Ulterior, intimata a emis Decizia nr. 98 din 29.08.2013 prin care a dispus eliminarea sporului de complexitate a muncii din drepturile salariale a unui număr de 6 angajați, printre care și contestatoarea, în preambulul deciziei fiind invocate prevederile Actului Adițional nr. 3 din data de 19.06.2013 la Contractul Colectiv de Muncă, unic la nivel de CNU – SA, înregistrat la ITM sub nr. 4 din 25.06.2013.
Demersul procesual de față are ca scop anularea Informării nr. 6880/24.07.2013 și a Deciziei nr. 98 din 29.08.2013, emise de intimată și obligarea angajatorului la acordarea in continuare a sporului de complexitate a muncii, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.08.2013.
Tribunalul a apreciat neîntemeiate pretențiile contestatoarei pentru următoarele considerente:
La data încheierii actului adițional prin care s-a modificat funcția contestatoarei din „inspector de specialitate” în funcția de „auditor intern” era în vigoare Ordonanța nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv care avea drept scop declarat reglementarea controlului intern și controlului financiar preventiv la entitățile publice și utilizarea fondurilor publice și administrarea patrimoniului public. Potrivit art. 2 lit. m din actul normativ noțiunea de „entitate publică” a fost definită ca fiind „autoritate publică, instituție publică, companie/societate națională, regie autonomă, societate comercială la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar majoritar, cu personalitate juridică, care utilizează/administrează fonduri publice și/sau patrimoniu public”. Este lipsit astfel de echivoc faptul că dispozițiile OUG 119/1999 privind controlul intern și controlului financiar preventiv erau incidente și intimatei C. Națională a Uraniului SA, societate comercială pe acțiuni, persoană juridică română, cu capital integral de stat, înființată prin HG nr. 785/1997.
Art. 9 alin 7 din OUG 119/1999, reglementa în ceea ce privește drepturile salariale următoarele: „Prin decizie internă a conducătorului entității publice, persoanele desemnate să efectueze controlul financiar preventiv propriu pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar.„ Ulterior OUG 119/1999 a fost adoptată Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, în a cărei sferă de aplicare intrau de asemenea „entitățile publice”. Din economia art. 20 a legii, rezultă că auditorii interni puteau fi atât funcționari publici cât și personal contractual, în ceea ce privește funcționarii publici fiindu-le aplicabil regimul juridic prevăzut de Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici.
Astfel, sporul de complexitate a muncii de 25%, prevăzut în contractul individual de muncă al contestatoarei, a fost acordat acesteia, o dată cu dobândirea funcției de „auditor financiar”, în baza legii aplicabile la momentul încheierii actului adițional, nefiind vorba despre un spor obținut în urma unei reale negocieri între părți.
Prin art. 37 lit. b din Legea – Cadru nr. 284 din 28.12.2010 s-au abrogat dispozițiile alin. (7) al art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 301/2002. Astfel, temeiul legal al acordării sporului de complexitate a muncii pentru funcția de „auditor intern” a dispărut.
Sporul pentru complexitatea muncii prevăzut de lege a fost preluat și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Astfel, în contractul colectiv de muncă 2012 printre sporurile acordate de C. Națională a Uraniului SA enumerate la art. 85 lit. d se număra și acest spor.
Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă unic la nivelul Companiei Naționale a Uraniului SA încheiat la data de 19 iunie 2013 s-a convenit eliminarea poziției 8 „spor pentru complexitatea muncii” de la litera d) – Sistemul de sporuri, art. 85 (f 36)
In acest context, dispărând și temeiul convențional de acordare a sporului de complexitate a muncii acordat auditorilor interni, contestatoarea nu mai este în drept să primească drepturile bănești aferente acestui spor.
Susținerea contestatoarei în sensul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, potrivit art. 38 Codul Muncii nu este întemeiată, întrucât pe de o parte, ulterior abrogării OUG 119/1999, dreptul la sporul de complexitatea muncii nu mai era unul „recunoscut prin lege”, ci unul negociat de părți în cadrul dialogului social, iar pe de altă parte, eliminarea unor drepturi salariale din contractele colective de muncă, dacă sunt rezultatul voinței partenerilor sociali participanți la negocieri nu contravine dispozițiilor legale.
Pentru toate aceste motive, având în vedere că acordarea sporului de complexitate a muncii nu mai are nici fundament legal, nici convențional, decizia angajatorului nefiind una de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, ci de constatare a unei situații de drept care produce efecte în planul drepturilor salariale ale mai multor angajați, inclusiv al contestatoarei, Tribunalul a respins contestația, astfel cum a fost formulată și completată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamanta D. M. L..
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelanta reclamantă solicită să fie admis apelul astfel cum a fost formulat, iar pe cale de consecință să fie schimbată în tot hotărârea apelată în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată și completată, iar în temeiul dispozițiilor art. 451 și urm. C.pr. civ. Să să fie obligată intimata pârâtă la
plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:
Apelanta reclamantă este salariată a CNU SA, potrivit contractului individual de muncă nr. 72 din 01.04.2003. Potrivit actului adițional la contractul individual de muncă, încheiat cu angajatorul la data de 01.09.2005, punctul 11 - Spor cu caracter permanent, ultima liniuță, din data respectivă, apelanta reclamantă a beneficiat de un spor de complexitate, în cuantum de 25% din salariul de bază.
La data de 25.07.2013, i-a fost comunicată Informarea nr. 6880/24.07.2013, prin care i se aducea la cunoștință faptul că, "începând cu data de 01.08.2013, se modifică Contractul
Individual de Muncă dintre dvs. și unitate,... prin anularea sporului de complexitate a muncii, de la elementul Salarizare - Sporuri cu caracter permanent".
Primind această informare, apelanta reclamantă a menționat în mod expres pe exemplarul rămas în posesia angajatorului că nu este de acord cu modificarea unilaterală a contractului individual de muncă prin eliminarea sporului de complexitate (această mențiune nu există și pe copia exemplarului personal al informării, depusă anexat la cererea de chemare în judecată).
Prin aceeași informare i se aducea la cunoștință faptul că modificarea survine în urmă încheierii Actului adițional nr. 3 la Contractul Colectiv de Muncă/2012 și că este necesar să se prezinte la Serviciul Resurse Umane pentru semnarea actului adițional la contractul de muncă, în care urmează să se consemneze respectiva modificare. Nefiind de acord cu modificarea contractului individual de muncă în sensul eliminării sporului de complexitate, apelanta reclamantă nu a semnat actul adițional care cuprinde această modificare, drept pentru care nu se află în posesia acestuia.
Consideră că măsura angajatorului de eliminare a sporului de complexitate a muncii reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, nepermisă de lege, motiv pentru care a solicitat instanței să dispună anularea acesteia și obligarea angajatorului la acordarea în continuare a sporului cuvenit.
Tribunalul București a soluționat cererea modificată prin Sentința nr. 714 din 26.01.2015, hotărârea primei instanțe fiind vădit nelegală, pronunțată în contradictoriu cu normele legale incidente cauzei și contrar hotărârilor judecătorești pronunțate de Tribunalul București și Curtea de Apel București în aceleași cauze în care colegii săi au beneficiat din partea CNU SA de același tratament. În cazul celorlalți colegi hotărârile judecătorești au fost favorabile, fiind anulate actele emise de CNU SA prin intermediul cărora a fost modificat unilateral contractul individual de muncă.
Contrar celor reținute de Tribunalul București, eliminarea sporului de complexitate de către angajator reprezintă o modificare unilaterală nepermisă, de către acesta a contractului individual de muncă, sporul de complexitate a muncii este prevăzut în contractul individual de muncă încheiat între apelantă și angajator (așa după cum a fost acesta modificat ulterior prin încheierea actelor adiționale), la categoria Salarizare, ca spor cu caracter permanent.
Prin urmare, acest spor face parte din salariul cuvenit apelantei reclamante în baza contractului individual de muncă agreat și semnat de părți, astfel încât modificarea acestuia (în cauză eliminarea lui) nu se poate face decât tot prin acordul părților.
Această regulă este prevăzută în mod expres de art. 41 din Codul Muncii.
Interdicția modificării unilaterale a contractului individual de muncă în ceea ce privește elementul salarizării rezultă și din dispozițiile art. 17 alin. 3) litera k) coroborate cu cele ale art. 17 alin. 5) din Codul Muncii, potrivit cărora modificarea elementelor privind salariul (înțeles că salariu de bază și alte elemente constitutive ale veniturilor salariale) impune încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă, în termen de 20 de zile de la apariția modificării.
Ca și contractul individual de muncă, actul adițional este menit să reflecte acordul de voință al părților, respectiv salariat și angajator, asupra condițiilor negociate ale raportului de muncă.
Aceeași soluție este reținută și de doctrină, care menționează faptul că "Micșorarea salariului nu poate fi făcută decât cu asentimentul salariatului, în caz contrar angajatorul procedează la modificarea unilaterală a contractului, ceea ce înseamnă încălcarea dispozițiilor Codului Muncii, întrucât salariul constituie un element esențial al contractului ce trebuie avut în vedere de părți la încheierea acestuia și care nu poate fi schimbat decât cu acordul părților."
Or, din Informarea nr. 6880/24.07.2013 rezultă fără dubiu faptul că eliminarea sporului de complexitate a muncii a fost decisă deja de către angajator în mod unilateral, fără a avea acordul salariatului și fără a solicita măcar acest acord.
Practic, apelanta reclamantă a fost doar informată asupra faptului că, "începând cu data de 01.08.2013 se modifică Contractul Individual de Muncă", fiind invitată să semneze actul adițional care "consemnează" modificarea deja decisă de către angajator, fără acordul acesteia.
În analiza cauzei nu prezintă relevanță faptul că Legea cadru nr. 284/2010 au fost abrogate dispozițiile alin. (7) din art. 9 din OG nr. 119/1999, în condițiile în care sporul de complexitate are un caracter permanent, reprezentând un drept câștigat al salariatului, independent de modificarea ulterioară a funcției.
Intimata pârâtă se poate prevala de incidența modificărilor legislative pentru a nu acorda sportul de complexitate exclusiv în ipoteza în care face noi angajări pe funcția de auditor financiar, însă în ceea ce o privește acest spor nu poate fi eliminat decât prin acordul comun al părților, acord a cărui existență nu a fost dovedită în cauză.
Contrar celor reținute de prima instanță, sporul de complexitate este un spor cu caracter permanent, reprezentând astfel un drept câștigat al salariatului.Acest lucru rezultă cu evidență la prima lectură a actului adițional din data de 01.09.2005, în cuprinsul actului fiind evidențiate în mod distinct și expres cele două tipuri de sporuri de care beneficiază salariatul și anume sporuri cu caracter permanent, reglementate la punctul 11 din actul adițional și sporuri cu caracter nepermanent, reglementate la punctul 12. De asemenea, sporul se regăsește menționat în mod expres că spor cu caracter permanent și în actele adiționale ulterioare la contractul individual de muncă (de ex. la punctul 7 din actul adițional încheiat la data de 01.04.2006).
Caracterul de permanență rezultă și din plata neîntreruptă a acestui spor, începând cu data de 01.09.2005 și până la data de 01.08.2013, când acesta a fost eliminat în mod unilateral de către angajator.
Or, pentru a fi în ipoteza în care sporul de complexitate să fie lăsat la libera apreciere a CNU SA, respectiv să aibă un caracter nepermanent, acesta trebuia să fie „mutat" și reglementat de punctul 12 din actul adițional la contractul individual de muncă. Nici această ipoteză nu a fost dovedită în cauză, fiind imposibil să existe o modificare unilaterală a contractului individual de muncă.
Eliminarea sporului de complexitate a muncii din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu reprezintă o justificare legală a modificării unilaterale a contractului individual de muncă Tribunalul București a reținut în mod nelegal faptul că „prin actul adiționai ia contractul colectiv de muncă unic la nivelul Companiei Naționale a Uraniului SA încheiat la 19 iunie 2013 să convenit eliminarea poziției 8 „spor pentru complexitatea muncii"de la litera d)...". Această modificare a contractului colectiv de muncă nu poate să afecteze drepturile salariale câștigate de angajat.
În Informarea nr. 6880/24.07.2013 se menționează faptul că decizia unilaterală a angajatorului de "anularea sporului de complexitate a muncii"a avut la bază Actul Adițional nr. 3 din data de 19.06.2013 la Contractul Colectiv de Muncă/2012. Faptul că, potrivit actului adițional mai sus menționat, se elimină, pentru viitor, sporul de complexitate a muncii din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, acest lucru nu echivalează și cu eliminarea automată a acestui spor din contractele individuale de muncă ale salariaților și nici nu justifică în mod legal o decizie a angajatorului în sensul modificării contractelor individuale de muncă pentru eliminarea sporului respectiv.
Având în vedere faptul că sporul este prevăzut în cadrul contractului individual de muncă al subsemnatei, singura modalitate legală în care acesta poate fi eliminat este prin acordul direct dintre angajator și salariat, prin încheierea unui act adițional ale cărui clauze sunt negociate și agreate de ambele părți contractante.
Actul adițional de modificare a contractului colectiv de muncă, negociat între angajator și sindicat, nu poate elimina drepturi ale salariaților care sunt stabilite prin contractele individuale de muncă și actele adiționale la acestea.
Sunt invocate dispozițiile art. 162 din Codul Muncii.
Părțile au astfel posibilitatea negocierii salariului, putând, prin contractul individual de muncă, să stabilească și să modifice nivelul salarial în mod liber: "obiectul negocierilor colective îl reprezintă reglementarea de principiu a salarizării angajaților cărora le sunt aplicabile contractele colective, iar obiectul negocierilor individuale purtate cu prilejul încheierii contra tul ui individual de muncă este stabilirea concretă a salariului persoanei în cauză."
Rezultatul acestei negocieri individuale este obligatoriu pentru salariat și angajator în virtutea principiului forței obligatorii a contractului care se aplică în general și contractului individual de muncă, fiind imposibilă modificarea să unilaterală: "Contractul este rezultatul unui acord de voințe, acord ce trebuie să se înscrie în limitele prevederilor legale. În temeiul acordului astfel realizat, iau naștere obligații contractuale, de la care părțile nu pot abdica prin voința lor unilaterală."
Contractul colectiv impune limita salarială minimă, legiuitorul lăsând însă posibilitatea ca prin contractul individual să se stabilească în mod concret celelalte aspecte caracteristice relației angajat-angajator: " (...) dreptul muncii se prezintă sub formă a trei cercuri concentrice: legea, contractul colectiv de muncă, contractul individual de muncă. Într-adevăr, legea este cea care stabilește cadrul general al raporturilor de muncă, contractul colectiv ia anumite niveluri concretizează și dezvoltă dispozițiile legale într-un grad mai mare sau mai mic de generalitate, iar contractul individual concretizează prevederile contractului colectiv de la nivelul angajatorului pentru fiecare salariat în parte.
Astfel, în ceea ce privește relația contract colectiv-contract individual de muncă, intenția legiuitorului este ca, în cazul în care contractul individual de muncă prevede un grad mai mare de protecție și oferă drepturi suplimentare salariatului, acesta să nu fie modificat prin încheierea contractului colectiv mai puțin avantajos, aspect sesizat și de doctrină: "Astfel, salariul prevăzut în contractul colectiv de muncă se impune ca un minimum pentru salariul din contractul individual (...) S-a apreciat în mod sugestiv că, dacă un contract individual de muncă nu poate fi mai puțin favorabil decât contractul colectiv, el poate fi mai favorabil. În conformitate cu caracterul social al dreptului muncii, ale cărei dispoziții sunt direcționate în sens unic spre profitul salariaților și clauzele contractului colectiv, la fel ca și aceste dispoziții, nu constituie decât un minimum de la care contractele individuale pot deroga doar în favoarea salariaților."
În concluzie, pentru toate argumentele anterior dezvoltate, solicită admiterea apelului declarat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Respingând acțiunea reclamantei în baza considerentelor arătate, prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică, aspect ce rezultă din analiza situației de fapt, așa cum rezultă din probele administrate în cauză și din dispozițiile legale incidente, criticile apelantei fiind fondate.
Apelanta-reclamantă a sesizat prima instanță cu o contestație împotriva Informării nr. 6880/24.07.2013 și a Deciziei nr. 98/29.08.2013, solicitând anularea acestora și obligarea angajatorului la plata sporului de complexitate a muncii, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.08.2013.
Prin Informarea nr. 6880/24.07.2013 emisă de angajatorul . Uraniului SA București i s-a adus la cunoștință reclamantei că, începând cu data de 01.08.2013 se modifică contractul individual de muncă nr. 72 din 01.04.2013 prin eliminarea sporului de complexitate a muncii. Prin Decizia nr. 98 din 29.08.2013 angajatorul a dispus eliminarea sporului de complexitate a muncii din drepturile salariale a unui număr de 6 angajați, printre care și contestatoarea, în preambulul deciziei fiind invocate prevederile Actului Adițional nr. 3 din data de 19.06.2013 la Contractul Colectiv de Muncă, unic la nivel de CNU – SA, înregistrat la ITM sub nr. 4 din 25.06.2013.
Apelanta a beneficiat de sporul de complexitate a muncii, în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu 01.09.2005, în baza actului adițional la contractul individual de muncă nr. 72 din aceeași dată, act în baza căruia a fost numită în funcția de auditor intern. Ulterior, sporul respectiv apare ca drept salarial și în actele adiționale ulterioare încheiate între părți până la momentul emiterii Informării nr. 6880/24.07.2013.
Prima instanță și-a întemeiat soluția pe aspectul abrogării prin art. 37 lit. b din Legea – Cadru nr. 284/28.12.2010 a art. 9 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.301/2002, considerând că a dispărut temeiul legal al acordării sporului de complexitate a muncii pentru funcția de „auditor intern” și pe faptul că, prin actul adițional la contractul colectiv de muncă unic la nivelul Companiei Naționale a Uraniului SA încheiat la data de 19 iunie 2013 s-a convenit eliminarea poziției 8 „spor pentru complexitatea muncii” de la litera d) – Sistemul de sporuri, art. 85, apreciind că a dispărut și temeiul convențional de acordare a sporului, contestatoarea nemaifiind în drept să primească drepturile bănești aferente. Totodată, Tribunalul a reținut că acordarea sporului de complexitate a muncii nu mai are nici fundament legal, nici convențional, decizia angajatorului nefiind una de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, ci de constatare a unei situații de drept care produce efecte în planul drepturilor salariale ale mai multor angajați, inclusiv al contestatoarei.
Curtea nu poate reține aceste considerente ale primei instanțe și nici apărările respective ale intimatei deoarece, în fapt, în baza celor două acte a avut loc o modificare unilaterală a contractului individual de muncă. Sporul de complexitate era prevăzut în toate actele adiționale încheiate între părți după data de 1.09.2005 până la data de 1.08.2013, fiind un drept negociat ce a făcut obiectul contractului individual de muncă.
Sporul de complexitate a fost prevăzut inclusiv în actele adiționale nr.12/14.02.2011, nr.13/1.03.2011, ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 284/28.12.2010, lege în baza căreia prima instanță,dar și intimata, au apreciat că a dispărut temeiul legal al acordării sporului de complexitate a muncii pentru funcția de „auditor intern”. Trebuie constat că apelanta a continuat să beneficieze de acest spor, în baza actelor adiționale nr.10/8.03.2010, nr.11/1.10.2010, nr.12/14.02.2011, nr.13/1.03.2011, și după modificarea funcției din auditor intern, în economist(8.03.2010) și ulterior în șef birou(8.03.2010), respectiv șef compartiment control managerial(14.02.2011). În aceste condiții, nu pot fi reținute nici apărările intimatei în sensul că apelanta nu mai poate beneficia de spor deoarece acesta a fost acordat în baza legii exclusiv pentru funcția de auditor intern, dar nici considerentele primei instanțe referitoare la dispariția temeiului legal al acordării sporului prin abrogarea intervenită în baza art. 37 lit. b din Legea – Cadru nr. 284/28.12.2010 a art. 9 alin. (7) din Ordonanța Guvernului nr.119/1999, deoarece prin convenția părților, concretizată în actele adiționale semnate de acestea, apelanta a beneficiat de sporul respectiv și când nu mai îndeplinea funcția de auditor intern, dar și după . Legii nr. 284/28.12.2010.
În plus, nici nu se poate reține că acest act normativ ar afecta drepturile apelantei, deoarece Legea nr. 284/2010 nu este aplicabilă salariaților intimatei C. Națională a Uraniului SA. Această lege se aplică, așa cum reținem din art. 2 alin.1, „a) personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale; b) personalului din autorități și instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale; c) personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii; d) persoanelor care sunt conducători ai unor instituții publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă”. Or, intimata C. Națională a Uraniului SA nu face parte din instituțiile expres enumerate în textul legii, ci este, potrivit art. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 785/1997, o „societate comercială pe acțiuni, persoană juridică română, cu capital integral de stat (…)”, fiind organizată și funcționând „pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cu statutul prevăzut în anexa nr. 1”.
Nefiind vorba de salarizarea personalului plătit din fonduri publice, invocarea împrejurării că prevederile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern („Auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcții în cadrul sistemului de salarizare a funcționarilor publici; totodată, auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar”)și art. 9 alin. 7 din OG nr.119/1999 („Prin decizie internă a conducătorului entității publice, persoanele desemnate să efectueze controlul financiar preventiv propriu pot beneficia de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar”) au fost abrogate prin Legea nr. 284/2010 nu sunt de natură să susțină raționamentul primei instanțe, deoarece părțile pot prevedea în contractul individual de muncă drepturi mai favorabile decât cele din lege, iar apelanta nu era ținută de restricția stabilită pentru instituțiile publice de a nu insera în contracte alte drepturi decât cele prevăzute de legea salarizării personalului plătit din fonduri publice. În aceste condiții, nu pot fi reținute considerentele primei instanțe în sensul că „decizia angajatorului nefiind una de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, ci de constatare a unei situații de drept care produce efecte în planul drepturilor salariale ale mai multor angajați, inclusiv al contestatoarei”.
De altfel, în motivarea celor două acte a căror anulare se solicită, intimata nici nu a invocat abrogarea intervenită prin Legea nr. 284/2010, ci actul adițional nr.3/19.06.2013 la Contractul colectiv de muncă, prin care s-a convenit eliminarea poziției 8 „spor pentru complexitatea muncii” de la litera d) – Sistemul de sporuri, art. 85, modificarea contractului colectiv de muncă în sensul eliminării sporului intervenind la aproximativ 3 ani de la abrogarea dispozițiilor legale menționate anterior, astfel că apărările intimatei și considerentele primei instanțe pe acest aspect nu pot fi reținute.
În ceea ce privește eliminarea sporului de complexitate a muncii din convenția colectivă, se constată că nu este de natură să influențeze conținutul raportului individual de dreptul muncii stabilit de părți prin contractul individual de muncă. Pentru acesta din urmă, contractul colectiv este o bază minimă în privința drepturilor salariatului, așa încât suprimarea unor drepturi din contratul colectiv nu echivalează cu suprimarea lor și din contractul individual de muncă, dacă sunt stabilite în mod explicit, așa cum e cazul de față. Apărarea intimatei referitoare la efectele actului adițional nr.3 la convenția colectivă de muncă asupra contractului individual de muncă reprezintă o interpretare eronată a dispozițiilor art. 11 din Codul muncii, lipsindu-le de rațiune și conținut. Din clauzele contractului individual de muncă, așa cum a fost modificat prin actele adiționale, nu rezultă că părțile au înțeles să limiteze perioada plății sporului de complexitate pe durata existenței clauzei corespunzătoare din contractul colectiv. Mai mult, nu există nici un element din care să rezulte că actele adiționale la contractul individual de muncă prin care a fost acordat respectivul spor au fost încheiate pentru punerea în aplicare a contractului colectiv de muncă, din acest motiv fiind nefondată și susținerea intimatei în sensul că în lipsa anulării actului adițional la contractul colectiv de muncă, nu pot fi anulate nici cele două acte prin care s-a sistat acordarea sporului și nici pe cele referitoare la dispariția temeiului convențional, apărări în mod greșit împărtășite de prima instanță.
Nu se poate reține că acordarea sporului de complexitate a muncii nu mai are nici fundament legal, nici convențional, deoarece dreptul își are inzvorul tocmai în convenția părților, respectiv în contractul individual de muncă, așa cum a fost modificat prin actele adiționale. Prin același acord, sporul a fost acordat și după abrogarea art. 18 alin. 3 din Legea nr. 672/2002 și art. 9 alin. 7 din OG nr.119/1999 prin Legea nr. 284/2010 și chiar după ce apelanta nu mai îndeplinea funcția de auditor intern.
În aceste condiții, Informarea nr. 6880/24.07.2013 și Decizia nr. 98/29.08.2013 reprezintă acte de modificare unilaterală a contractului individual de muncă sub aspectul unui element esențial, respectiv drepturile salariale.
Curtea reține dispozițiile art.41 din Codul muncii, potrivit cărora contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.
Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod.
Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii;d) condițiile de muncă;e) salariul; f) timpul de muncă și timpul de odihnă.
În cauză a intervenit modificarea unilaterală a salariului, aspect ce ține de elementul contractual prevăzut de art.41 al.3 lit.e Codul muncii.
Articolele 42 și 48 din Codul muncii reglementează cazurile în care legea permite modificarea unilaterală a elementelor raportului juridic de muncă, fără ca situația de fapt dedusă judecății să se regăsească între acestea.
In fapt, prin Informarea nr. 6880/24.07.2013 și Decizia nr. 98/29.08.2013 a avut loc o modificare a unui element ce intră în componența salariului, aspect care depășește limitele legale în care este permisă modificarea unilaterală a contractului, consecința fiind nulitatea actelor contestate.
Constatând că în mod nelegal intimata a modificat unilateral contractul, Curtea reține că apelanta are dreptul la plata sporului de complexitate a muncii, de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.08.2013, dată de la care acesta nu a mai fost acordat de angajator.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Curtea, în baza art.480 Cod procedură civilă, constată că apelul este fondat, motiv pentru care va dispune schimbarea sentinței civile în sensul că va admite contestația, va anula informarea nr.6880 din 24 iulie 2013 emisă de intimată, va anula, în parte, decizia nr.98 din 29.08.2013 emisă de intimată, în ceea ce o privește pe contestatoare și o va obliga pe intimată la plata către contestatoare a sporului de complexitate a muncii, de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.08.2013.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă, având în vedere soluția pronunțată, constatând culpa procesuală a intimatei-pârâte, acesta va fi obligată și la plata în parte a cheltuielilor de judecată în primă instanță și în apel efectuate de apelanta-contestatoare, respectiv la suma de 2500 lei, reprezentând parte din contravaloarea onorariului de avocat potrivit chitanțelor depuse la dosar.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea procesului în primă instanță, dar și în apel, Curtea va dispune reducerea onorariului de avocat.
Sub acest aspect, instanța retine ca temeiul obligării celui ce a căzut in pretenții la plata cheltuielilor de judecata este culpa procesuala, acesta urmând a fi obligat proporțional cu aceasta culpa.
In temeiul art.451 alin.2 Cod procedură civilă, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Prin reducerea onorariului de avocat, instanța se pronunța asupra cheltuielilor de judecata proporțional cu respectiva culpa procesuala a intimatei, deoarece nu poate dispune la plata unor cheltuieli disproporționate si nejustificat de mari. Din chitanțele depuse la dosar, rezulta ca onorariul de avocat plătit de contestatoare în primă instanță și în apel a fost de 8.301 lei, instanța apreciindu-l nejustificat fata de complexitatea dosarului, reținând că atât Tribunalul, cât și Curtea au soluționat cauza la primul termen de judecată si disproporționat față de culpa procesuala a intimatei-pârâte, urmând a admite pretențiile cu titlu de cheltuieli de judecata doar in parte.
Prin aceasta instanța nu intervine in convenția încheiata intre apelanta-contestoare si apărătorul său, aceștia fiind liberi să stabilească onorariu in orice cuantum doresc, in temeiul art.1169 Cod civil, fără a presupune însă obligarea necondiționata a părții care a căzut in pretenții la plata cheltuielilor de judecata in același cuantum. Cum fundamentul acordării cheltuielilor de judecata avansate de partea care a câștigat procesul, in care sunt incluse si sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuala, acest contract își va produce efectele si fata de partea care a pierdut procesul doar in măsura îndeplinirii principiilor răspunderii civile delictuale, fără ca apelanta-reclamantă sa exercite abuziv dreptul de a i se repara prejudiciul, care ar determina reducerea acestor cheltuieli si consecința suportării unei părți din acestea de chiar partea care a câștigat procesul, dar a exercitat abuziv dreptul de a i se repara integral prejudiciul determinat de plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă D. M. L., identificată cu CNP:_, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocatură “L. și Asociații” cu sediul în sector 3, ., având ca persoana însărcinată pentru primirea actelor pe M. A., împotriva sentinței civile nr.714/26.01.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Națională a Uraniului SA, înregistrată la Registrul Oficiul Comerțului sub nr. J_, având C. nr._, cu sediul aflat în Municipiul București, .. 68, sector 1.
Schimbă sentința civilă apelată, în sensul că:
Admite contestația.
Anulează informarea nr.6880 din 24 iulie 2013 emisă de intimată.
Anulează, în parte, decizia nr.98 din 29.08.2013 emisă de intimată, în ceea ce o privește pe contestatoare.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sporului de complexitate a muncii, de 25% din salariul de bază, începând cu data de 01.08.2013.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată fond și apel, admise în parte.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red.M.C.
Tehnored. M.C./D.M.
4 ex./ 8.10.2015
Jud.fond:F. I. V.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 1044/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 956/2015.... → |
|---|
