Obligaţie de a face. Decizia nr. 1631/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1631/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 24199/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8603/2014)
DECIZIE Nr.1631/2015
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător C.-G. C.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de intimata . SRL împotriva sentinței civile nr.8158/08.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu contestatoarea P. C. A., având ca obiect: contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata-contestatoare, prin apărător ales,avocat S. M., conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/06.01.2015, aflată la fila 16 dosar apel, lipsind apelanta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimatei-contestatoare la data de 08.01.2015, care la data de 23.01.2015 a formulat întâmpinare, comunicată apelantei la data de 17.03.2015, după care:
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art.392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei asupra cererii de apel.
Intimata-contestatoare, având cuvântul prin apărător ales, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței. Arată că, în urma analizei motivelor de apel, în opinia sa, acesta reprezintă un cumul de interogații, fiind formulate doar două critici. Principala critică privește nulitatea sentinței, sens în care consideră că hotărârea instanței de fond a fost dată și motivată în considerarea art.425 Cod procedură civilă, astfel că nu se impune anularea ei în raport de prevederile art.405 Cod procedură civilă. Consideră că apelanta a dat dovadă de pasivitate în faza de fond, nefiind reprezentată legal sau convențional, nu a făcut nicio dovadă în ceea ce privește culpabilitatea intimatei-contestatoare, nu a dovedit gravitatea faptei imputate contestatoarei. Se mai susține de către apelantă că instanța de fond nu a apreciat corect gravitatea abaterii. Arată că nu se poate vorbi despre nerespectarea unor norme de lucru nerealizate de către intimată, sau despre neglijență, cât timp nu a fost întocmită o fișă a postului. Or, la dosar nu există o fișă a postului, după cum nu există nici un regulament de ordine interioară, astfel că nu există o bază legală pentru a se cere respectarea unor dispoziții. Potrivit art.61 lit. a) din Codul muncii, abaterile disciplinare, ca și sancțiunile, trebuie cuprinse în regulamentul intern, contractul de muncă, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici. Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, în raport de prevederile art.394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8158/08.09.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale a admis contestația formulată de contestatoarea P. C. A., în contradictoriu cu intimata S.C. T. & Asociații - Consulting S.R.L; a anulat decizia nr.13/06.06.2013, emisă de intimată; a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția și postul deținut anterior concedierii; a obligat intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu drepturile salariale majorate, indexate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului individual de muncă, 06.06.2013, și până la reintegrarea efectivă, să plătească acesteia drepturile salariale aferente perioadei 19.02.2013 – 05.06.2013, precum și suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Între părți s-a încheiat contractul individual de muncă nr.15 din 18.02.2013, prin care contestatoarea a fost angajată în funcția de asistent manager, pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 19.02.2013, având un salariu de bază lunar brut de 900 de lei.
Prin decizia nr.13 din 06.06.2013, emisă de intimată, angajata contestatoare a fost sancționată disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, în temeiul art.61 lit. a) din Codul muncii, reținându-se „neîndeplinirea, în mod repetat, a ordinelor directe trasate de administratorul societății, de a aranja actele primite de la clienții societății, precum și neglijarea sarcinilor de serviciu datorită convorbirilor telefonice nenumărate desfășurate în timpul serviciului, precum și datorită vizionării diverselor pagini web pe Internet, în timpul și în exercitarea serviciului în zilele de 02.05.2013, 03.05.2013 și 07.05.2013.
Faptele reținute s-a constatat că încalcă dispozițiile din contractul individual de muncă nr.15/18.02.2013, Cap. M pct.1 lit. a).
Analizând decizia prin prisma condițiilor de legalitate prevăzute de art.251 și art.252 Codul muncii, Tribunalul a apreciat că aceasta a fost întocmită cu respectarea procedurii și a condițiilor de formă, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de lege.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei potrivit căreia sancțiunea a fost aplicată cu încălcarea termenului de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea faptei, aceasta este neîntemeiată. S-a avut în vedere că în perioada 29.05._13, contestatoarea s-a aflat în concediu medical, potrivit certificatelor de la dosar, contractul individual de muncă fiind astfel suspendat de drept în baza art.50 lit. b) din Codul muncii. Fiind suspendat termenul de 30 de zile prevăzut de art.251 alin.1 din Codul muncii pe perioada celor 7 zile de concediu medical, emiterea deciziei de sancționare la data de 06.06.2013 pentru fapte de care angajatorul a luat cunoștință la data de 02.05.2013 s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de lege.
S-a constatat că, în speță, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.60 lit. a) din Codul muncii, invocate de contestatoare, potrivit cărora concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical, potrivit legii, întrucât decizia de concediere a fost emisă la data de 06.06.2013, producând efecte, potrivit art.77 Codul muncii, de la comunicare, în timp ce durata incapacității temporare de muncă stabilită prin certificat medical a încetat la data de 04.06.2013.
Verificând conținutul deciziei, Tribunalul a apreciat că faptele sancționate sunt suficient descrise, circumstanțiate în timp, se disting prevederile legale din contractul individual de muncă care au fost încălcate, și sunt prezentate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariată în timpul cercetării disciplinare.
În ceea ce privește cercetarea disciplinară, s-a apreciat că au fost respectate dispozițiile art.251 din Codul muncii.
Pentru antrenarea răspunderii disciplinare, trebuia să se dovedească, astfel cum reglementează dispozițiile art.247 alin.1 Codul muncii, săvârșirea unei fapte care reprezintă abatere disciplinară.
În speță, angajatorul, căruia îi revenea sarcina probei potrivit art.272 din Codul muncii, nu a dovedit în niciun mod săvârșirea faptei de către contestatoare.
Mai mult, în condițiile în care salariatei nu i s-a întocmit o fișă a postului, nu i s-au dat ordine scrise de către angajator, nu se poate verifica îndeplinirea obligației de a realiza norma de muncă, prevăzută de pct.M. 2 lit. a) din contractul individual de muncă înregistrat sub nr.15 din 18.02.2013, invocat în decizia de concediere.
Totodată, potrivit art.250 din Codul muncii, la stabilirea de către angajator a sancțiunii disciplinare aplicabile trebuie avută în vedere gravitatea abaterii, ținându-se seama de criteriile stabilite de legiuitor.
Or, în condițiile în care anterior aplicării acestei sancțiuni angajatorul nu a mai aplicat contestatoarei alte sancțiuni disciplinare, desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă pentru faptele prezentate, apare ca fiind excesivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal și motivat, angajatorul S.C. T. & Asociații - Consulting S.R.L., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, acesta a susținut, în esență, următoarele:
Instanța de fond nu a motivat sub toate aspectele admiterea contestației, încălcând dispozițiile art.425 Cod procedură civilă, situație în care este aplicabilă sancțiunea prevăzută de art.405 Cod procedură civilă, respectiv nulitatea sentinței apelate.
Tribunalul nu a ținut seama în totalitate de probatoriul administrat, deși proba faptelor - multiple de altfel - care au condus la luarea deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă al angajatei în cauză rezultă din susținerile acesteia cuprinse în nota explicativă și în cererea introductivă, respectiv din succesiunea cronologică a faptelor.
Astfel, în nota explicativă, la întrebarea dacă și-a neglijat sarcinile de serviciu în data de 02.05.2013, aceasta răspunde că nu, deoarece nu a avut fișa postului și nu a primit niciodată ordine scrise sau verbale.
În probațiune se susține că se atașează un extras al paginilor web de pe calculatorul de serviciu folosit de contestatoarea P. C.-A., din care reiese că, în data de 03.05.2013, aceasta a accesat numai pagini personale cu bijuterii, flori etc.
Atitudinea angajatei, coroborată cu rezultatele cercetărilor efectuate ulterior, induce ideea că a premeditat totul, aceasta părăsind în același mod ultimul loc de muncă.
Situația este confirmată și de constatarea medicului specialist, potrivit căreia aceasta s-a îmbolnăvit exact în momentul convocării la cercetarea disciplinară.
Apelanta susține că această constatare este făcută de un medic rezident, cu depășirea atribuțiilor și competențelor sale, pe un formular de rețetă, care nu are valoarea unei constatări. Față de situația arătată, înțelege să promoveze o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals și uz de fals.
În concluzie, din probatoriul administrat, instanța de fond putea observa că proba încălcării atribuțiilor de serviciu - atribuții care rezultă atât din logica definiției postului, cât și din contractul de muncă - a fost făcută chiar de contestatoare.
O altă critică adusă sentinței apelate este aceea că instanța de fond nu a apreciat corect gravitatea abaterii.
Deși salariata a avut diverse abateri repetate, pentru a nu tensiona mediul de lucru, angajatorul le-a sancționat cu avertismente. Despre aceste abateri a făcut vorbire în dispoziția de concediere, iar contestatoarea nu a opus vreo obiecție, rezultând că a recunoscut faptele și și-a însușit sancțiunile aplicate.
Așadar, reținerea instanței de fond potrivit căreia sancțiunea aplicată apare ca fiind excesivă, nu poate fi primită, cel puțin prin raportare la realitățile economico-sociale.
Prin întâmpinarea formulată, intimata P. C. A. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Critica potrivit căreia instanța de fond nu a motivat sub toate aspectele admiterea contestației cu încălcarea dispozițiilor art. 425 din Codul de procedură civilă, ceea ce atrage sancțiunea prevăzută de art. 405 din același Cod, nu poate fi primită.
Potrivii dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească, în partea care cuprinde considerentele instanței, trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Or, sentința apelată cuprinde toate aceste elemente, instanța expunând pe larg raționamentul judiciar, argumentele pe care și-a întemeiat soluția, situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt stabilită. Din considerentele hotărârii atacate, rezultă o analiză riguroasă a tuturor susținerilor din contestație și din întâmpinare, precum și a întregului material probator.
Neîntemeiată este și critica potrivit căreia instanța de fond nu a ținut seama de probele administrate.
Curtea reține că, în fapt, raporturile de muncă dintre părți au încetat în baza deciziei nr.13 din 06.06.2013, prin care salariata a fost sancționată disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, în temeiul art.61 lit. a) din Codul muncii, reținându-se neîndeplinirea, în mod repetat, a ordinelor directe trasate de administratorul societății, de a aranja actele primite de la clienții societății, precum și neglijarea sarcinilor de serviciu datorită convorbirilor telefonice nenumărate desfășurate în timpul serviciului, precum și datorită vizionării diverselor pagini web pe Internet, în timpul și în exercitarea serviciului în zilele de 02.05.2013, 03.05.2013 și 07.05.2013; neîndeplinirea normei de lucru cu privire la angajarea actelor care provin de la clienții societății, neîndeplinire datorată nenumăratelor convorbiri telefonice desfășurate în timpul serviciului, precum și vizionării, în mod repetat, a paginilor web pe Internet, în detrimentul societății (filele 10-12 din dosarul de fond).
Faptele reținute s-a constatat că încalcă dispozițiile din contractul individual de muncă nr.15/18.02.2013, Cap. M pct.1 lit. a), potrivit cărora salariata are obligația de a realiza norma de muncă precum și de a respecta dispozițiile obligatorii trasate de administratorul societății.
În mod just prima instanță s-a raportat la temeiurile de fapt și de drept ale deciziei de concediere disciplinară contestate, procedând la verificarea acestora, cu respectarea dispozițiilor art. 79 din Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 247 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Pentru antrenarea răspunderii disciplinare și aplicarea sancțiunii trebuie dovedite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, respectiv neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către salariat a unei obligații de serviciu și vinovăția acestuia. Odată ce sunt dovedite aceste elemente, rezultatul dăunător și legătura cauzală se prezumă.
Din decizia de concediere disciplinară, care are un caracter formal și nu poate fi completată cu elemente extrinseci, trebuie să rezulte cu claritate încălcarea cu vinovăție de către salariat a unei obligații legale sau convenționale, a unei sarcini de serviciu rezultate din lege, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Existența și conținutul ordinelor și dispozițiilor conducătorilor ierarhici pretins încălcate trebuie să fie probate, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat. Totodată, dispozițiile și ordinele conducătorului ierarhic trebuie să se refere la o anumită sarcină concretă prevăzută în fișa postului sau vreun alt document menționat la art. 247 alin. 2 din Codul muncii, care să nu fi fost îndeplinită sau să fi fost îndeplinită în mod necorespunzător de salariată.
Cu alte cuvinte, îndeplinirea sau neîndeplinirea sarcinilor de serviciu se apreciază prin raportare la atribuțiile postului.
Or, în contractul individual de muncă încheiat între părți (filele 23-24 din dosarul de fond), la lit. „F: Atribuțiile postului” se face precizarea că acestea sunt prevăzute în fișa postului, anexă la contractul individual de muncă. În cauză, conținutul muncii pe care salariata s-a obligat să o presteze pentru angajator, prin încheierea contractului individual de muncă nu a fost precizat, concretizat într-o fișă a postului, însușită de ambele părți, care să prevadă atribuțiile specifice care îi revin salariatei.
Așa fiind, nu s-ar putea reține încălcarea de către salariată a unor obligații, câtă vreme acestea nu au fost în mod clar stabilite în sarcina sa.
Având în vedere materialul probator administrat în cauză (înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei de concediere disciplinară), în mod just prima instanță a constatat că săvârșirea de către salariată a faptelor calificate de angajator ca abatere disciplinară, astfel cum au fost reținute prin decizia contestată, nu a fost dovedită, aplicarea sancțiunii neputând fi justificată doar de simplele afirmații ale angajatorului.
Contrar susținerilor apelantei, salariata contestatoare nu a recunoscut faptele imputate, încă din cadrul cercetării disciplinare aceasta arătând că nu a avut o fișă a postului sau un regulament intern în care să se specifice atribuțiile de serviciu și nu a primit ordine verbale sau scrise (fila 37 din dosarul de fond).
În ce privește norma de muncă, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 132 din Codul muncii, aceasta se elaborează de către angajator, conform normativelor în vigoare sau, în cazul în care nu există normative, în condițiile prevăzute de textul legal menționat. În speță, angajatorul, căruia îi revenea sarcina probei, nu a produs vreo dovadă privind norma de muncă pe care salariata o avea de îndeplinit.
Având în vedere că, în cauză, nu s-a dovedit existența abaterii disciplinare, nefiind îndeplinite condițiile cerute de lege pentru antrenarea răspunderii disciplinare, analiza aspectelor subsidiare privind gravitatea faptelor calificate de angajator ca abatere disciplinară și individualizarea sancțiunii este de prisos.
În fine, Curtea constată că susținerile apelantei privind nelegala eliberare a rețetei din data de 29.05.2013 (fila 21 din dosarul de fond), în momentul convocării la cercetarea disciplinară, de către un medic rezident sunt lipsite atât de suport, câtă vreme în aceeași zi a fost constatată incapacitatea de muncă a salariatei prin certificatul de concediu medical nr._, care poartă semnătura și parafa medicului de familie (fila 20 din dosarul de fond).
În plus, aceste apărări nu au relevanță, prin raportare la motivele reținute de prima instanță, pentru care s-a dispus anularea deciziei de concediere disciplinară.
Cum, în cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către salariată, cu vinovăție, a unor îndatoriri de serviciu, se constată că Tribunalul a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care urmează a fi menținută.
Pentru considerentele arătate, Curtea, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, fundamentul unei asemenea obligații fiind reprezentat de culpa procesuală a părții care a determinat efectuarea respectivelor cheltuieli.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 452 din Codul de procedură civilă, Curtea va fi obliga apelanta să plătească intimatei suma de 2300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului, conform chitanței depuse la fila 28 dosar apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de intimata . SRL, înmatriculată la ORC sub nr.J40/_/2004, având CUI_, cu sediul procesual ales în București, sector 2, Șoș Fundeni nr.250 împotriva sentinței civile nr.8158/08.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ /20, în contradictoriu cu contestatoarea P. C. A., identificată cu CNP:_, domiciliată în București, sector 2, . nr.3, ., ., ca nefondat.
Obligă apelanta la 2300 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015.
Președinte, L. U. | Judecător, C.-G. C. | |
Grefier, Ș. T. |
Red.: L.U./30.06.2015
Dact.: A.C./4ex.
26.05.2015
Jud. fond: I. V. F.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Cereri. Decizia nr. 3036/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
