Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2715/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2715/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 13723/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 817/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 2715
Ședința publică din data de 09.07.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererilor de apel formulate de apelantul-reclamant S. O. în numele membrilor de sindicat: B. G., B. L., B. F., B. G., B. M. D., B. E., BUMBĂNAC E. A., B. C. G., C. M., C. E. CRĂIȚA și apelantul-pârât O. DE S. PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI (O.) împotriva sentinței civile nr.7428 din data de 24.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, având ca obiect „drepturi bănești”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 09.07.2015 și a dat următoarea decizie.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 7428 din data de 24.06.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul cu nr._ a fost respinsă cererea privind acordarea sporurilor solicitate aferente perioadei 01.01._10 ca prescrisa.
A fost admisă cererea în parte în cauza formulată de reclamanții B. G., B. L., B. F., B. G., B. M. D., B. E., BUMBĂNAC E. A., B. C. G., C. M., C. E. CRĂIȚA prin S. O. în contradictoriu cu pârâta O. DE S. PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
A fost obligată pârâta să calculeze și să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 01.11._12, reprezentând sporul pentru condiții nocive si sporul pentru condiții deosebite de munca astfel cum sunt menționate in Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de instituție valabil pentru aceasta perioada, cuvenite si neachitate corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant, actualizate cu indicele de inflație la data plații efective.
A fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamant a diferenței de indemnizație pentru concediul de odihna cuvenita si neachitata corespunzător perioadei efectiv lucrate, cu includerea sporurilor mai sus menționate, aferenta perioadei 2010-2013, actualizate cu indicele de inflație la data plații efective.
A fost respinsă in rest cererea ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță analizând cauza dedusă judecății,în baza actelor depuse la dosarul cauzei, pentru pretențiile reprezentând sporul de specificitate, sporul pentru condiții nocive de muncă, sporul pentru condiții deosebite de muncă și sporul pentru condiții penibile de muncă aferente perioadei 01.11._12-având în vedere că pentru drepturile solicitate anterior datei de 01.11.2010 a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune,a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați și foști angajați în cadrul societății pârâte O. de S. pentru Invenții și Mărci, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Pârâta O. este organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului activitatea acesteia fiind reglementată prin Hotărârea de Guvern nr. 573/07.09.1998 modificată și completată.
Potrivit art. 10 din HG nr. 573/1998, modificată și completată, O. se finanțează din venituri proprii realizate, iar potrivit art. 11-salariile personalului din această instituție se stabilesc în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare.
La nivelul instituției a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă înregistrat sub nr. 3613/24.07.2007 ale cărui prevederi au fost aplicabile pe o perioadă de 4 ani (2007-2011), prelungindu-se de drept cu 12 luni( până în luna iulie 2012)având în vedere că nici una din părți nu a denunțat contractul cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat – art. 5 din contract.
Această convenție prevede in capitolul IV intitulat - Salarizare si alte drepturi salariale - dispoziții de natura generală ( Secțiunea I), precum si Grila de salarizare (Secțiunea II). Aceasta ultima secțiune, in fapt, nu prevede o grila concreta de salarizare, prevăzând, pe de o parte, că salarizarea personalului O. se face in conformitate cu prevederile OG 41/1998 ( privind taxele din domeniul proprietății industriale si regimul de utilizare a acestora) si, pe de alta parte, că în funcție de situația financiară concretă a O., se va face aplicarea principiului negocierii, respectiv a prestabilirii salariilor la nivelul celor prevăzute, conform legii, nerezultând o valoare determinabila a salariului.
Potrivit art. 77 din Contractul Colectiv de muncă nr. 3613/2007, invocat ca temei al drepturilor bănești solicitate cu titlu de sporuri salariale „sporurile care se acordă sunt următoarele:….e)spor pentru condiții nocive de muncă-15%; f) spor pentru condiții deosebite de muncă-15%; g)spor condiții penibile de muncă (pentru personalul de serviciu) - 10%; …k)spor specificitate (cf. HG 1424/2003) – 15%.
Cu privire la drepturile solicitate cu titlu de spor pentru condiții nocive și spor pentru condiții deosebite Tribunalul le apreciază ca întemeiate, în parte, pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul Directorului General nr. 96/21.08.2009, emis pe baza „ Buletinului de determinare prin expertizare a condițiilor de muncă" nr. 27/23.08.1999 și prevederile art. 51, alin. 3 din Legea bibliotecilor nr. 334/2002,precum si în temeiul Contractului colectiv de muncă, s-a acordat un spor de toxicitate în cuantum de 15% aplicat la salariul de bază pentru personalul din Biroul Arhivă și Serviciul Editură - Tipografie, și în cuantum de 10% personalului din Biblioteca Juridică și Tehnică, și Colecția Națională de Brevete, începând cu data de 01.09.2009.
În preambulul acestui ordin se menționează că prin Ordinul Directorului General nr. 95/17.08.2009 a fost eliminat sporul de toxicitate acordat personalului O..
Din data de 1.06.2010, în baza Ordinului 262/15.06.2010, emis conform dispozițiilor art. 47 punctul 23 din Legea 330 /2009 și a notei Serviciului de audit nu s-a mai acordat sporul de 10% pentru personalul din cadrul Bibliotecii Tehnice și Juridice și Colecției Naționale de Brevete.
Ulterior, prin Ordinul Directorului General nr. 28/15.03.2011, în temeiul art. 10 si 12 din Anexa VIII a Legii cadru nr. 284/2010, ținând cont si de „Buletinul de determinare prin expertizare a condițiilor de muncă" nr. 135/16.11.2010, începând cu data de 01.03.2011, s-au acordat tuturor angajaților O. următoarele sporuri: spor de condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de 10% și spor pentru condiții grele de muncă 15%. Sporurile acordate se aplică la salariul de bază al fiecărui salariat. Totodată, potrivit art. 2 al aceluiași ordin, începând cu data de 1.03.2011, nu s-a mai acordat plata sporului de 15% acordat pentru condiții grele de muncă pentru personalul din Serviciul Arhivă și au fost abrogate dispozițiile ordinului 96/2009 în baza căruia se acorda sporul de toxicitate în cuantum de 15% pentru personalul din cadrul Serviciului Arhivă și a Serviciului Editură - Tipografie.
Așa cum reiese din actele atașate la dosarul cauzei, instanța va constata că acordarea sau nu a sporului de toxicitate precum și a sporului pentru condiții deosebite depinde exclusiv de voința organului de conducere, care dispune aceste măsuri în baza buletinelor de analiză prin care este determinat nivelul noxelor profesionale.
Un prim aspect reținut de către instanță este faptul că, deși sarcina probei îi revine potrivit art. 272 din Codul muncii, pârâta nu a probat fluctuația noxelor profesionale pentru perioada 2010-2012 care au condus la încetarea/menținerea pentru anumite categorii de salariați a sporului de toxicitate, nu au fost depuse nici măcar Buletinele de analiză prin care este determinat nivelul noxelor profesionale invocate în înscrisurile depuse de pârâtă și prin apărările susținute prin Întâmpinare și nici modalitatea de determinare a locurilor încadrate în condiții deosebite. În lipsa acestor probatorii instanța nu a putut verifica temeinicia celor susținute în apărare.
Un alt aspect reținut de instanță este faptul că susținerea pârâtei în sensul că începând cu data de 01.03.2011 salariații O. beneficiază de sporurile prevăzute prin Ordinul Directorului General nr. 28/15.03.2011 acordate în temeiul prevederilor anexei VIII art. 10 lit. a și b din Legea nr. 284/2010 este nefondată.
Astfel, s-a reținut că prin cererea dedusă judecății se solicită aceste sporuri pentru perioada 2010- iulie 2012.
În speță,întrucât CCM-ul invocat ca și temei al drepturilor solicitate a fost încheiat în anul 2007 anterior intrării în vigoare Legii nr. 284/2010, este evident că față de dispozițiile art. 37 din norma enunțată, prevederile acestei legi nu se aplică atâta vreme cât CCM-ul/2007 este aplicabil, angajatorul fiind ținut să respecte clauzele acestui contract până la data de 01.06.2012 data de la care au devenit aplicabile prevederile art. 2 pct. 2 din OUG nr. 19/2012, de la această dată salariile fiind stabilite potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010.
Potrivit acestui act normativ intrat în vigoare la 01.06.2012 art. 2 - (2) Pentru personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și din cele aflate în coordonarea primului-ministru și cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă își încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.
Astfel pentru perioada noiembrie_12 Tribunalul a apreciat că sunt aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă/2007, pretențiile reclamanților privind sporul pentru condiții nocive și sporul pentru condiții deosebite fiind întemeiate pentru această perioadă nu însă și pentru perioada 01.06._12 când au avut aplicabilitate prevederile OUG nr. 19/2012.
În ceea ce privește întinderea efectelor Contractului Colectiv de Muncă potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă nr. 3613/24.07.2007 clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: a) pentru toți salariații angajatorului în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel.
Totodată potrivit art. 2 din Contractul Colectiv de muncă/2007, părțile semnatare au stabilit că prevederile acestuia constituie legea părților și produc efecte pentru toți salariații O. indiferent de data angajării sau de afilierea lor la organizația de Sindicat din O..
În privința contractului individual de muncă încheiat între părți Codul muncii prin art.238(2) dispune că acesta nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
Dacă în contractul individual de muncă dreptul salarial stipulat contravine unor dispoziții imperative ale legii sau ale unui act cu forță juridică superioară, clauza este inaplicabilă, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicțională.
În speță, prin întâmpinarea depusă la dosar și precizarea depusă la întâmpinare, pârâta a susținut că simpla includere în contractul colectiv de muncă a acestor sporuri nu reprezintă temei legal pentru se acorda salariaților.
Aceste apărări nu au putut fi reținute de către instanță.
Pe de o parte Tribunalul a reținut că clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul individual de muncă încheiat între fiecare salariat și pârât fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art. 2 din CCM /2007.
Pe de altă parte, Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea nr. 130/1996. Contractul colectiv de muncă invocat ca temei al drepturilor solicitate a fost încheiat conform art. 10 și art. 23 din Legea nr. 130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată deși conform dispozițiilor art. 40 alin.2 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
S-a mai reținut că Art. 41 alin. 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.
În alta ordine de idei pârâta nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa de a fi negociat drepturi salariale cu încălcarea unor prevederi legale pentru a se exonera de plata drepturilor,căci a recunoaște angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de munca, deci după stabilirea drepturilor si obligațiilor reciproce ale parților, sa fie exonerat de plata salariilor sau a drepturilor asimilate prevalându-se de scuza inexistenței anumitor documente necesare pentru respectarea obligațiilor salariale asumate prin contract, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de conținut a principiului negocierii salariale.
Întrucât art. 243(229 după republicare) din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul constată că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă la plata către salariați a drepturilor pretinse cu titlu de spor pentru condiții deosebite de muncă și spor pentru condiții nocive pentru perioada noiembrie_12, întrucât executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, angajatorul fiind obligat la acordarea drepturilor negociate și stabilite imperativ cel puțin în limita minimă prevăzută de contractul colectiv de munca.
Având în vedere cele reținute Tribunalul a obligat pârâta să calculeze și să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 01.11._12, reprezentând sporul pentru condiții nocive si sporul pentru condiții deosebite de munca astfel cum sunt menționate in Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de instituție valabil pentru aceasta perioada, cuvenite si neachitate corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant și să respingă aceste drepturi pentru perioada 01.06-24.07.2012 ca neîntemeiate (având în vedere prevederile art. 2 pct. 2 din OUG nr. 19/2012 așa cum s-a reținut).
Cu privire la sporul de specificitate solicitat de reclamanți Tribunalul a reținut că, având în vedere adresa MMFPS nr. 1499/19.07.2010 în care se precizează că „nu există nicio interdicție privind acordarea în anul 2010 a sporului de specificitate și a sporului de securitate” pârâta a emis Ordinul nr. 295/22.07.2010 prin care s-a dispus ca începând cu data de 01.07.2010 personalul din cadrul O. se reîncadrează în funcții. În salariul brut fiind inclus și sporul de specificitate ca sumă compensatorie.
În temeiul Ordinului nr. 295/22.07.2010 au fost emise dispoziții de reîncadrare pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 01.07.2010, fiind menționate componentele salariului, printre acestea regăsindu-se și sporul de specificitate - aceste aspecte fiind probate cu înscrisurile depuse la dosar.
S-a mai reținut că în urma încheierii actelor adiționale la contractele individuale de muncă, părțile au convenit modificarea contractului de muncă în sensul încadrării pe funcție ca urmare a art.4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea pe anul 2010 a personalului plătit din fondurile publice, celelalte prevederi ale contractului de muncă fiind menținute în concluzie salariul fiind același datei de 01.07.2011 cu menținerea tuturor componentelor salariale inclusiv a sporului de specificitate.
Atâta vreme cât pârâta prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei a făcut dovada că sporul de specificitate a fost acordat și menținut pentru perioada de referință, reclamanții fiind în poziția negării nu au făcut dovada contrară, sub acest aspect, prin administrarea probei cu expertiza contabilă.
Ori, potrivit dispozițiilor art.249 Cod proc. civil „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.
În cauzele supuse judecații, proba este mijlocul prin care se poate ajunge la stabilirea adevărului; în acest sens, noțiunea de proba se refera la mijloacele de probațiune judiciara admise de lege: înscrisurile, depozițiile martorilor, mărturisirea uneia dintre parți, cercetarea la fata locului; totodată prin noțiunea de proba se înțelege rezultatul acțiunii de probațiune judiciara;expertiza judiciară; din acest punct de vedere se spune ca proba este completa sau incompleta, convingătoare sau neconvingătoare.
În speță, reclamanții invocă faptul că au fost prejudiciați de către partea adversă prin neacordarea sporului de specificitate deși din înscrisurile depuse în probațiune de către pârâtă instanța reține că acest spor a fost acordat fiecărui reclamant.
Potrivit dispozițiilor art. 254(5) Daca probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea in întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile sa completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, sa pună in discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar daca părțile se împotrivesc.
Instanța, în baza rolului activ consacrat de dispoziția legală enunțată, a propus, din oficiu, administrarea probei cu expertiză contabilă, pentru a se lămuri cu privire la plata sporului de specificitate așa cum este menționat în dispozițiile de reîncadrare ale fiecărui reclamant și dacă acesta a fost exclus din salariu începând cu data de 01.01.2011 așa cum se susține în cererea introductivă de instanță și în răspunsul la Întâmpinare.
În speță, reclamanții, în ședința publică de la data de 17.06.2014, și-au manifestat refuzul de a se administra această probă, menționând că nu au posibilitatea de a achita onorariul de expertiză și au solicitat pronunțarea unei hotărâri pe baza înscrisurilor de la dosar.
Față de aceste aspecte Tribunalul a avut în vedere înscrisurile depuse în probațiune de către pârâtă care fac dovada acordării sporului de specificitate cu respectarea dispozițiilor legale privind salarizarea unitară reglementate prin Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010 până la data aplicării coeficienților de ierarhizare prin Ordinul nr. 16/31.05.2012, moment de la care, începând cu data de 01.06.2012 salariații O. au beneficiat de sporurile pentru condiții de muncă aplicate la salariul de bază conform art. 10 din Anexa VIII la Legea cadru nr. 284/2010.
Tribunalul a mai reținut în art. 123 din CCM pentru 2012/2013 încheiat la nivel de unitate, este prevăzut printre alte sporuri și sporul de specificitate însă se menționează că salariații O. beneficiază de aceste sporuri doar în condițiile legii.
Ori, în temeiul art. 37 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 și art. 138 din Legea nr. 62/2011 acordarea acestui spor exceda prevederilor legale, așa cum s-a reținut din această dată legea impunând aplicarea Anexei VII la Legea cadru 284/2010.
Față de aspectele reținute Tribunalul a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În ceea ce privește sporul pentru condiții penibile în procent de 10% Tribunalul a reținut că potrivit art. 77 lit. g din CCM/2007 acesta se acorda numai personalului de serviciu.
Ori, reclamanții din prezenta cauză, potrivit funcțiilor deținute în baza contractelor de muncă, nu se încadrează în noțiunea „personal de serviciu”, astfel că solicitarea acestora de a li se acorda acest spor este vădit neîntemeiată. Nu se nominalizează salariații care ar fi îndreptățiți la acordarea acestui spor și nu se probează de către reclamanți îndeplinirea sarcinilor de serviciu care să impună acordarea acestui beneficiu . În consecință Tribunalul a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Cu privire la solicitarea reclamanților de acordarea a indemnizației de concediu de odihnă în conformitate cu prevederile art. 150 din Codul muncii aferentă perioadei ianuarie 2010-prezent Tribunalul o apreciază întemeiată în parte:
În conformitate cu prevederile art. 150 (art. 145 anterior republicării) din Codul muncii: „Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (alin. 1) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariate prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu".
În speță s-a reținut că deși in contractul individual de munca al fiecărui reclamant, care oricum este in forma predeterminata, nu se prevăd sporurile de care salariatul beneficiază, dispozițiile contractului individual de munca se completează cu cele ale Contractului Colectiv de Munca. Se reține și art.9 alin.3 din CCM care prevede ca drepturile existente in contractele individuale de munca nu pot fi inferioare celor existente in CCM.
Având în vedere aceste aspecte cât și faptul că instanța a admis cererea reclamanților privitoare la acordarea diferențele de drepturi salariale reprezentând sporurile pentru condiții deosebite și condiții nocive conform Contractului Colectiv de Muncă aplicabil, pentru perioada 01.11.2010 – 01.06.2012, Tribunalul a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant a diferenței de indemnizație pentru concediul de odihna cuvenita si neachitata corespunzător perioadei efectiv lucrate, cu includerea sporurilor mai sus menționate, aferenta perioadei 2010-2013.
Tribunalul, a apreciat ca neîntemeiată cererea reclamanților de acordare a indemnizației de concediu conform art. 150 din Codul Muncii pentru perioada 2014-prezent având în vedere că la data pronunțării prezentei sentințe-24.06.2014, acest drept salarial nu este scadent, putând fi plătit până la finele anului iar potrivit art. 146 alin 3 – și până la sfârșitul anului următor dacă salariatul nu a efectuat concediul la care avea dreptul .În consecință teoretic, instanța nu poate anticipa că această plată nu se va efectua, astfel că cererea reclamanților sub acest aspect este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare.
Cu privire la actualizarea drepturilor bănești acordate de instanță, respectiv diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 01.11._12, reprezentând sporul pentru condiții nocive si sporul pentru condiții deosebite de munca și diferența de indemnizație pentru concediul de odihna cuvenita si neachitata corespunzător perioadei efectiv lucrate, cu includerea sporurilor mai sus menționate, aferenta perioadei 2010-2013, Tribunalul o apreciază ca întemeiată având în vedere dispozițiile art. 166 pct. 4 Codul muncii în conformitate cu care întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
În ceea ce privește daunele interese instanța reține că prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere ca pe lângă pierderea suferită de reclamanți să fie acoperit și beneficiul de care a fost lipsit, iar în speță nu se poate contesta faptul că moneda națională a fost și este în continuă devalorizare.
Măsura reactualizării se va dispune pentru a se păstra proporția între valoarea drepturilor cuvenite la data scadenței și cea de la data la care se va efectua plata ca urmare a devalorizării din cauza procesului de inflație.
În consecință a fost obligată pârâta la plata sumelor datorate actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale aferente perioadei 01.01._12 potrivit Legii nr. 284 Tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată având în vedere:
- art.4 pct.2 din Legea 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prevedea: ,, In anul 2011 nu se aplica valoarea de referința si coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți in Anexele la Legea cadru privind salarizarea unitara a personalului din fonduri publice".
-art.4 pct.2 din Legea 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar,, In anul 2012 nu se aplica valoarea de referința si coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți in Anexele la Legea cadru nr 284/2010, cu modificările ulterioare ".
- Ordinul nr. 295/22.07.2010 prin care au fost emise dispoziții de reîncadrare pentru fiecare dintre reclamanți, începând cu data de 01.07.2010, fiind menționate componentele salariului, - aceste aspecte fiind probate cu înscrisurile depuse la filele 172 – 160 vol. II.
- S-a mai reținut că în urma încheierii actelor adiționale la contractele individuale de muncă, părțile au convenit modificarea contractului de muncă în sensul încadrării pe funcție ca urmare a art.4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea pe anul 2010 a personalului plătit din fondurile publice, celelalte prevederi ale contractului de muncă fiind menținute în concluzie salariul fiind același datei de 01.07.2011 .
- art.2 pct.(2) din OUG nr. 19/16.05.2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale s-a prevăzut că: ,, Pentru personalul din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii aflate in subordinea, sub autoritatea in coordonarea Guvernului, Ministerelor si a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale si locale precum si din cele aflate in coordonarea primului - ministru si cele aflate sub controlul Parlamentului, ale căror contracte colective de munca își încetează valabilitatea după data intrării in vigoare a prezentei Ordonanțe de urgenta salariile se stabilesc potrivit Anexei nr. VIII la Legea cadru nr.284/2010 cu modificările ulterioare"
- Ordinul 16/31.05.2012care stabilea că de la data de 1.06.2012, salariile personalului din cadrul O. se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.
Având în vedere prevederile legale anterior enunțate precum și înscrisurile depuse în probațiune de pârâtă (ordine de reîncadrare/2010 și acte adiționale) Tribunalul a reținut că reîncadrarea reclamanților pe funcții s-a realizat conform legislației în vigoare – Legea nr. 284/2010 iar în ceea ce privește salariile cuvenite pârâta a probat că, începând cu data de 01.06.2012 a aplicat prevederile OUG nr. 19/2012.
Reclamanții nu pot invoca aplicabilitatea Anexei VIII la Legea cadru nr.284/2010 și a prevederilor Contractului Colectiv de muncă concomitent pentru perioada începând cu 01.01.2011 acest fapt nefiind posibil în raport de dispozițiile art. 37(2) ce impun valabilitatea efectelor contractelor colective de muncă încheiate anterior intrării în vigoare a legii.
S-a mai reținut că din 01.06.2012 au avut aplicabilitate prevederile OUG nr. 19/2012.
În condițiile în care reclamanții erau nemulțumiți de cuantumul salarial aveau posibilitatea administrării probei cu expertiza contabilă, probă propusă din oficiu de către instanță.
Având în vedere cele dispuse anterior de către instanță cu privire la aplicabilitatea Contractului Colectiv de Muncă pentru perioada de până la 01.06.2012, că potrivit probatoriului administrat pârâta a făcut dovada respectării dispozițiilor legale cu privire la reîncadrarea pe funcții conform Legii nr. 284/2010 și la aplicarea normelor legale în vigoare începând cu data de 01.06.2012 cât și faptul că, critica reclamanților nu a fost probată, aceștia exprimându-și refuzul de a fi administrată proba cu expertiză contabilă dispusă din oficiu, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea privind plata diferențelor salariale aferente perioadei 01.01._12 potrivit Legii nr. 284/2010 ca neîntemeiată.
Având în vedere temeiurile de drept și de fapt reținute precum și admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune Tribunalul a respins cererea privind acordarea sporurilor solicitate aferente perioadei 01.01._10 ca prescrisa și să oblige pârâta să calculeze și să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 01.11._12, reprezentând sporul pentru condiții nocive si sporul pentru condiții deosebite de munca astfel cum sunt menționate in Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de instituție valabil pentru aceasta perioada, cuvenite si neachitate corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant, actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, la plata către fiecare reclamant a diferenței de indemnizație pentru concediul de odihna cuvenita si neachitata corespunzător perioadei efectiv lucrate, cu includerea sporurilor mai sus menționate, aferenta perioadei 2010-2013, actualizate cu indicele de inflație la data plații efective și a respins în rest cererea ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul S. O., în calitate de reprezentant al reclamanților B. G., B. L., B. F., B. G., B. M. D., B. E., B. E. A., B. C. G., C. M. și C. E. Crăița și pârâtul O. DE S. PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelantul reclamant S. O. a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte hotărârea apelată în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată și precizata, pentru următoarele considerente:
Apelanții reclamanți considera că hotărârea apelată a fost pronunțata în parte cu aprecierea greșita a normelor juridice incidente și a probelor administrate, impunându-se schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizata.
În mod eronat prima instanță a apreciat că efectele juridice ale Contractului Colectiv de Muncă încheiat la 24.07.2007 (CCM/2007) s-au produs până la data de 01.06.2012.
Prin hotărârea apelată, prima instanță a reținut că dispozițiile art.37 alin.3 din Legea nr.284/2010 stabilesc expres că dispozițiile Legii nr.284/2010 sunt aplicabile doar după expirarea valabilității contractelor colective de muncă încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi, cum este și cazul Contractului Colectiv de Muncă încheiat la 24.07.2007.
Astfel, instanță a apreciat corect ca legea nu poate retroactiva, actele juridice încheiate înainte de . noii legi, urmând a-și produce efectele în continuare, indiferent de prevederile noii legi.
Cu toate acestea, prima instanță arata ca CCM/2007 NU își mai produce efectele odată cu . OUG nr.19/2012, respectiv, efectele juridice ale CCM/2007 sunt limitate în timp până la apariția acestei ordonanțe de urgență.
Astfel, prima instanță da dovadă de inconsecventa în aprecierea neretroactivității legii, considerând că dispozițiile Legii nr.284/2010 NU pot viza prevederile CCM/2007, dar ca dispozițiile OUG nr.19/2012 sunt aplicabile și cu privire la acest contract.
Apelanții reclamanți au arătat și în răspunsul la întâmpinare formulat în cauză că indiferent de prevederile actelor normative intervenite ulterior înregistrării CCM/2007 la ITM, efectele juridice ale contractului colectiv de muncă sunt obligatorii pentru părțile contractante.
În atare condiții, este evident că instanța a apreciat corect cu privire la neretroactivitatea dispozițiilor Legii nr.284/2010, însă a apreciat greșit cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor unei ordonanțe de urgență din 2012 asupra unui act juridic încheiat în 2007.
Învederează că la nivelul unității a fost încheiat Contractul Colectiv de Muncă (CCM/2007) pentru anii 2007 - 2011, contractul colectiv aplicându-se începând cu data de 24.07.2007, data înregistrării acestuia la Direcția de Muncă și Protecție Socială - Municipiul București.
Potrivit art.5 alin. 1 din CCM, perioada pentru care a fost încheiat contractul este de 4 ani, fiind prelungit în mod tacit cu încă 12 luni. Astfel Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul O. a produs efecte în perioada 24.07._12 și nu până la data de 01.06.2012, astfel cum eronat a reținut prima instanță.
Sporul de specificitate.
Prima instanță a respins capătul de cerere privind sporul de specificitate, reținând că, pentru perioada_12 sporul nu mai trebuie acordat, întrucât a fost introdus în salariul de bază, iar pentru perioada 24.07.2012-prezent, acordarea acestui spor este nelegala, întrucât contravine dispozițiilor art.37 din Legea nr.284/2010.
În mod eronat prima instanță a respins capătul de cerere privind sporul de specificitate, întrucât acest spor a fost achitat doar în perioada 01.07._11, după data de 01.01.2011, acest spor fiind cu totul eliminat din salariul angajatului.
Situația sporului de specificitate este următoarea: s-a plătit până la data de 01.07.2010 cu titlul de spor de specificitate, între iulie 2010 și ianuarie 2011 s-a plătit cu titlu de "parte a salariului de bază" - deși am arătat în răspunsul la întâmpinare că nu a constituit niciodată o parte a salariului tarifar - pentru că începând cu ianuarie 2011 să nu mai fie plătit deloc. Mai mult de atât, modificarea salariului tarifar de la 1 ianuarie 2011 nu a fost comunicata niciunui angajat, neexistând nici un ordin al Directorului General sau vreo comunicare/act adițional la CIM al angajaților.
Astfel, prima instanță ar fi trebuit să dispună obligarea intimatului O. la plata și a acestui spor, întrucât acest spor nu a fost plătit de intimata.
Cuantumul sumelor la care trebuie obligat apelantul pârât.
Prin sentința apelată, prima instanță a dispus obligarea O. la calculul și plata drepturilor salariale restante. Astfel instanță a lăsat la aprecierea exclusivă a intimatului-parat modul în care va fi executată hotărârea obligatorie a instanței, în cazul în care aceasta va rămâne definitivă.
Prin precizările depuse în dosar, respectiv tabelele ce indica sumele efective pe care apelanții-reclamanți le solicită cu privire la fiecare capăt de cerere, aceștia au cuantificat pretențiile, instanță având posibilitatea să oblige apelantul pârât la plata unor sume de bani determinate, sau măcar determinabile.
Consideră defectuos raționamentul primei instanțe, care a ales să ignore calculele prezentate de apelanții-reclamanți, motivat de faptul că aceștia au refuzat administrarea probei cu o expertiza contabilă.
Este adevărat că, potrivit art.249 din Codul de procedura civilă, cel ce face o susținere trebuie să o dovedească, însă în litigiile având ca obiect dreptul muncii, se află în situația de excepție în care, potrivit art.272 din Codul Muncii, sarcina probei revine angajatorului.
În atare condiții, odată ce apelanții reclamanți au arătat clar care sunt pretențiile, au cuantificat fiecare dintre aceste pretenții, au prezentat și modalitatea în care au ajuns la respectivele sume, angajatorul trebuia să probeze ca acele sume solicitate de aceștia nu sunt cele corecte.
În schimb, angajatorul s-a mulțumit să afirme că acele calcule nu sunt corecte, fără să prezinte nicio probă în sprijinul acestei afirmații.
Astfel, aplicând și art.272 din Codul Muncii, orice probă cu privire la pretențiile subsemnaților, chiar cu priviră la cuantumul acestora, profita angajatorului, întrucât în lipsa oricăror probe, norma juridică indicată mai sus naște o prezumție de temeinicie a pretențiilor apelanților reclamanți.
Întrucât proba cu expertiza judiciară contabila ar fi profitat doar apelantului pârât, corect ar fi fost că acesta să suporte costurile unei asemenea expertize. Însă prima instanță a pus în sarcina acestora achitarea onorariului aferent acestei expertize, o sarcină injustă, dar și împovărătoare pentru aceștia. De aceea apelanții - reclamanți au arătat că nu vor suporta costurile unei asemenea expertize.
Prin hotărârea apelată, instanță a admis în parte pretențiile apelanților reclamanți dar a lăsat la latitudinea O. să aprecieze întinderea acestor pretenții. Astfel, prima instanță a decis ca O. se afla în culpă privind respectarea drepturilor salariale ale subsemnatului, dar tot instanță a decis ca O./angajatorul culpabil) va determina și va achita cât considera de cuviință.
Or, o astfel de hotărâre, deși recunoaște de principiu drepturile subsemnaților, este inutilizabila în practică, întrucât O. va acționa în continuare după bunul plac, va calcula drepturile salariale ca și până acum, iar drepturile salariale ale reclamanților recunoscute de instanță nu vor putea fi efectiv valorificate.
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelantul pârât O. DE S. PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, a solicitat admiterea apelului pentru următoarele motive:
In justificarea acțiunii lor, în esență, S. O. a arătat ca cei pe care îi reprezintă au calitatea de salariați cu contract individual de muncă și că drepturile solicitate li se cuvin în temeiul prevederilor contractului colectiv de muncă, argumente pe care instanța de fond le-a consemnat în pag.4-6 ale sentinței civile nr.7428/24.06.2014.
In raport de aceasta cerere de judecata, unitatea apelantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acesteia pentru considerentele reținute de instanța in pag. 5-12 ale sentinței, respectiv atât pe cale de excepție - prescrierea dreptului pentru perioada 1.10.2010-1.11.2011, iar pe fond, pe împrejurarea ca drepturile solicitate de apelanții reclamanți au fost acordate in raport de actele normative ce au intervenit pe timpul derulării raporturilor de munca, cunoscut fiind ca O. este organ de specialitate al administrației publice centrale (în subordinea Ministerului Economiei), a cărui activitate este reglementata prin HG nr.573/1998 modificata si completata, iar cat privește salariile personalului, acestea "se stabilesc în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare" (art. 11).
La pronunțarea acestei soluții, Tribunalul București, în esența, a reținut ca:
Reclamanții sunt salariați sau foști salariați ai O.;
La nivelul O. a fost încheiat CCM nr.3613/24.07.2007 ale cărui efecte le-a considerat valabile până în luna iulie 2012, in art.77 fiind prevăzute mai multe sporuri, intre care si cele solicitate de apelanții reclamanți.
Hotărând ca parte din aceste sporuri pot fi acordate doar in parte, instanța de fond a conchis că „în speța, întrucât CCM invocat ca si temei al drepturilor solicitate a fost încheiat in anul 2007 anterior intrării în vigoare Legii nr.284/2010, este evident ca fata de dispozițiile art.37 din norma enunțata, prevederile acestei legi nu se aplica atâta vreme cat CCM-ul/2007 este aplicabil, angajatorul fiind ținut să respecte clauzele acelui contract pana la data de 1.06.2012, data de la care au devenit aplicabile prevederile art.2 pct.2 din OUG nr. 19/2012, de la aceasta data salariile fiind stabilite potrivit anexei nr. VIII din Legea cadru nr.284/2010.”
Astfel, pentru perioada noiembrie 2010-1.06.2012, Tribunalul apreciază că sunt aplicabile prevederile contractului colectiv de munca pe anul 2007, pretențiile apelanților reclamanți privind sporul pentru condiții nocive si sporul pentru condiții deosebite fiind întemeiate pentru aceasta perioada, nu însa si pentru perioada 1.06._12, când au avut aplicabilitate prevederile OUG nr.19/2012.
Așadar, in raționamentul sau, instanța de fond a înlăturat susținerea O. ca simpla includere în contractul colectiv de munca a acestor sporuri nu reprezintă temei legal pentru a se acorda salariaților, pe de o parte, și, in plus, pe de alta parte, a concluzionat ca nu am făcut dovada „acordării lor în sensul solicitat prin cererea de chemare in judecata", că, în alta ordine de idei, pârâta nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa,de a fi negociat drepturi salariate cu inculcarea unor prevederi legale pentru a se exonera de plata drepturilor. (pag. 15 sentința).
Cât privește „sporul de specificitate" instanța reținând ca a făcut dovada acordării lui in perioada de referința", a respins acest capăt de cerere, arătând totodată ca in temeiul art. 123 din CCM pentru anul 2012/2013, salariații O. beneficiază de aceste spoturi doar in condițiile legii", astfel ca acordarea acestui spor ar exceda prevederilor legale, legea impunând aplicarea Anexei VIII la Legea - cadru 284/2010.
Cu privire la „sporul pentru condiții penibile reținând ca se acorda numai personalului de serviciu, a respins și acest capăt de cerere pe împrejurarea ca reclamanții nu se încadrează in aceasta noțiune si nici nu au probat aceasta stare.
In legătură cu „acordarea indemnizației de concediu de odihna în conformitate cu art. 150 Codul muncii instanța de fond a admis-o în parte, înlăturând susținerea noastra ca aceasta a fost acordata corect fiecărui reclamant, pe motiv că apelantul pârât nici nu a prezentat în mod concret modalitatea de calcul, dar si pentru faptul că în calcul nu ar fi avut in vedere si sporurile, care, in opinia instanței având caracter permanent, trebuiau incluse in baza de calcul.
Cât privește „actualizarea drepturilor acordate de instanța."
Instanța a acordat-o „pe motivul păstrării proporției intre valoarea drepturilor cuvenite la data scadentei si cea la care se va efectua plată".
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale aferente perioadei 01.01._12, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiata, reținând, în esența, că apelanții reclamanții au cunoscut noua salarizare urmare comunicărilor făcute in baza Ordinului nr.295/22.07.2010, si ca nu pot fi aplicabile in același timp atât prevederile CCM cat si Anexa VIII din Legea cadru nr.284/2010, dar si pentru motivul ca reclamanții nici nu au făcut dovada ca, sub aspectul cuantumului salarial, acesta este greșit, refuzând proba cu expertiza contabila.
Din punctul de vedere al apelantului pârât, daca în ceea ce privește capetele de cerere ale acțiuni ce au fost respinse, hotărârea Tribunalului București se dovedește a fi corecta (cu precizarea ca, in plus de motivele arătate, sunt si alte argumente care conduc tot la aceasta soluție), cât privește admiterea in parte a capetelor de cerere admise, soluția este greșita, atât pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusa în fata instanței de fond, cât și pentru considerentele ce le vom expune in cele ce urmează:
Astfel, cu titlu general, din analiza prevederilor legale care reglementează plata unor drepturi de genul celor solicitate de apelanții reclamanți, consideră că, in ceea ce privește plata unor drepturi de genul celor solicitate si in prezenta cauza sunt incidente prioritar dispozițiile legale cuprinse in Legea nr.284/2010, care, având caracter imperativ, prin . lipsit de efecte, de la data aplicării acesteia, prevederile convenite de cei doi parteneri sociali prin contractul colectiv de munca încheiat în anul 2007.
Or, din modul in care a raționat instanța de fond s-a desprins concluzia că atunci când exista un contract colectiv de muncă si este stipulat in chiar conținutul sau că unele drepturi se acorda și în raport de anumite dispoziții legale (cazul anumitor sporuri), doar in aceste situații a conchis ca devin aplicabile prevederile legale la care se face trimitere; în situația in care nu s-a făcut nicio trimitere la o reglementare specială, atunci continuă să aibă aplicabilitate doar prevederile convenite prin contractul colectiv de muncă.
Acest raționament nu este corect, știut fiind ca "începând cu data intrării in vigoare a prezentei legi (este vorba de Legea nr.284/2010- nota noastră), drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin (1) sunt si rumân in mod exclusiv cele prevăzute in prezenta lege.
Dispozițiile prezentei legi se aplică:
... c) personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii:"
Or, nici apelanții reclamanți nu contesta că O. este o astfel de unitate ce se încadrează la pct. c) al art.2 din Legea nr.284/2010, astfel cum rezulta din art. 10 al HG.573/1998, iar cât privește salariile personalului, acestea "se stabilesc in condițiile prevăzute de actele normative în vigoare" (art. 11).
Instanța de fond, așa cum apelantul pârât a mai amintit, nu a împărtășit acest punct de vedere si a conchis ca prevederile contractului colectiv de munca continua să-și producă efectele până la termenul la care a fost convenit (respectiv 1.06.2012 - data stabilita greșit, după cum va arata la pct. B al motivelor de apel).
Or, judecând astfel, Tribunalul București nu a făcut decât să contravină si sa lipsească de efecte dispozițiile legii speciale, respectiv cele ale Legii nr.284/2010, neacceptând ca prin . legii, o astfel de împrejurare antrenează acordarea drepturile in condițiile stabilite de aceasta lege, iar nu menținerea lor potrivit prevederilor prevăzute in contractele colective.
. logica, s-ar părea ca normele legale noi s-ar putea aplica numai situațiilor juridice născute sub efectul acestor norme, iar nu si a celor aflate in desfășurare; or, ., acest lucru ar însemna ca nicio modificare salarială nu ar putea fi aplicată in temeiul legii noi, întrucât contractul de muncă si drepturile convenite s-au născut sub imperiul altei legi de salarizare.
Conform principiului tempus regit actum, categoriile de personal ar fi îndreptățite numai la prestațiile salariale in vigoare la momentul nașterii raportului juridic de munca or, este evident ca prestațiile salariale, acordate si primite in temeiul legii vechi rămân evident câștigate, însa odată cu . legii noi, cuantumul drepturilor salariale urmează a fi guvernat de aceasta noua lege; așadar, si in cazul de față, nu putem fi de acord ca, sub aspectul drepturilor continuă sa-si producă efectele contractul colectiv de muncă, deoarece, printr-o astfel de interpretare, aplicarea legii noi nu este permisă, ori tocmai prin lege este stipulat: "începând cu data intrării in vigoare a prezentei legi (este vorba de Legea nr.284/2010- nota noastră), drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin (1) sunt si rămân in mod exclusiv cete prevăzute in prezenta lege".
Instanța de fond, ar fi trebuit să țină cont de prevederile art.37 din Legea nr.284/2010, în sensul că: "prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă si contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau natură care excedează prevederilor prezentei legii".
Or, deși exista acest text de lege, in judecata sa, nu-l mai ia apoi în considerare, sub motiv ca salarizarea, după . acestei legi, și în cazul de față, este cârmuita în continuare de contractul colectiv de muncă, care continua să-și producă efectele, in considerarea dispozițiilor art.37 alin 2 din Legea nr.284/2010, ori, din punctul nostru de vedere, interpretarea legii este în sensul ca aceste drepturi se acorda doar in limitele Legii nr.284/2010, cunoscut fiind că acestea se acordă în raport de sursa de finanțare, respectiv din fonduri publice, iar cât privește salarizarea din fonduri publice, sunt integrate acestei categorii și instituțiile publice finanțate integral din venituri poprii, cum este cazul O..
Așadar, odată cu . Legii nr.284/2019 nu numai ca nu este posibila negocierea unor drepturi salariale, dar chiar și cele negociate anterior sunt trecute prin filtrul impus de . acestui nou act normativ.
In cauza, pe lângă reglementarea speciala privind noul mod de salarizare, o relevanta deosebita o au si prevederile art. 132 din Legea nr.62/2011 a dialogului social, potrivit cu care, "clauzele contractelor colective de munca pot stabili drepturi numai in limitele si in condițiile prevăzute de lege", dispoziție care se regăsea si anterior in vechea reglementare a Legii nr. 130/2006, in art.8.
Cât privește sancțiunea încălcării unor astfel de dispoziții imperative, prin art. 24 din aceeași lege se specifica " Clauzele cuprinse în contractele colective de munca negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate", astfel ca, invocarea valabilității in continuare a acestor clauze, respectiv si după data adoptării acestui act normativ cu putere de lege, nu mai are temei legal.
Totodată, in cauza, trebuie avute in vedere si prevederile cuprinse in art.66 alin 6 din CCM invocat de reclamanți, potrivit cu care "cheltuielile cu salarizarea se stabilesc in limita bugetului de venituri si cheltuieli, aprobat potrivit legii".
Cu privire la durata CCM 2007-2010, invocat ca temei de drept al acțiunii, si pentru care instanța de fond a concluzionat ca a produs efecte până la 1.06.2012.
Or, prin prisma acestui considerent, daca se va trece peste cele susținute pe fondul drepturilor solicitate, pretențiile apelanților reclamanți acordate pe anul 2012 trebuie respinse, întrucât nu exista temei legal, CCM colectiv încetând la 31.12.2011.
Cu privire la acordarea sporurilor salariale întemeiate pe prevederile art.77 din CCM 2007-2012, aceasta cerere trebuie respinsa si pe cale de excepție, date fiind prevederile art. 34 din Legea nr.330/2009.
Or, in raport de comunicările făcute apelanților reclamanți urmare aplicării acestui act normativ, (astfel cum a făcut dovada), aceștia nu au formulat in termen de 5 zile contestații la ordonatorul de credite, astfel ca salarizarea acestora a rămas cea fixata prin aceste comunicări.
A se admite ca aceste comunicări nu au niciun efect, ar însemna că art.34 din Legea nr.330/2009 a fost instituit fără nicio finalitate, or nu poate împărtăși o astfel de interpretare, legiuitorul instituind acest text de lege tocmai cu scopul de a exista o cale prin care sa se poată contesta aceste noi salarizări, numai ca aceasta cale poate fi uzitata doar in condițiile legii speciale, in vigoare Ia acea data.
A se examina legalitatea noii "salarizări" (potrivit comunicărilor făcute) in cauza de față, si mai ales, in raport de fiecare apelant reclamant, aceasta posibila judecata excede condițiilor prevăzute de legea speciala, astfel ca acțiunea de față, pe acest capăt de cerere, apare ca fiind inadmisibila in raport de prevederile legale invocate mai sus.
Inclusiv practica instanțelor judecătorești a confirmat o astfel de interpretare, respingând acele acțiuni (prin care se solicita drepturi salariale — fără ca cei in cauza sa conteste mai întâi, la ordonatorul de credite, in termen de 5 zile, aceste noi salarizări in condițiile art.34 din Legea nr.330/2009) pe calea excepției de inadmisibilitate.
Revenind la cele doua categorii de sporuri acordate de instanța de fond, respectiv sporul pentru condiții nocive de munca si sporul pentru condiții deosebite de munca pentru perioada 1.11.2010-1.06.2012, a precizat că începând cu 1.03.2011 s-a acordat tuturor angajaților O. următoarele sporuri: spor de condiții periculoase sau vătămătoare in cuantum de 10% si spor pentru condiții grele de munca de 15%, calculate la salariul de baza al fiecărui salariat, în conformitate cu Ordinul Directorului General O. nr.28/15.03.2011, acordate in temeiul anexei VIII, art. 10 lit. a si b din Legea nr.284/2010, astfel ca nu este reala neacordarea lor, fiind vorba de același gen de sporuri.
Pe cale de consecința atât timp cât sporurile cuvenite au fost acordate, iar calculul indemnizațiilor de concediu de odihna s-a făcut ținând cont de elementele ce compun acest drept, hotărârea instanței de fond de obligare a lua in calcul si aceste diferențe de sporuri nu are niciun suport in condițiile in care nu s-a dovedit printr-o proba certa ca, in ceea ce privește calcularea indemnizațiilor de concediu de odihna, aceasta a fost incorecta.
În cursul judecării cauzei în apel, având în vedere dispozițiile art. 478 alin. 2 și art. 479 alin. 2 Cod Procedură Civilă, Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri, probă administrată de părți la termenul din 25.06.2015.
Examinând sentința apelată, Curtea în baza art. 480 alin. 1 Cod Procedură Civilă, va respinge ca nefondat apelul reclamantului S. O., iar în temeiul art. 480 alin. 2 Cod Procedură Civilă, raportat la și prevederile art. 476 alin. 1 și art. 477 alin. 2 din același cod (ce permit examinarea pricinii sub toate aspectele de către instanța de control judiciar) va admite apelul pârâtului O. și va schimba sentința atacată în sensul menționat prin dispozițiile prezentei decizii.
Această soluție se impune pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, cu precizarea că argumentele care justifică admiterea apelului pârâtului demonstrează în același timp netemeinicia criticilor exprimate în motivarea apelului reclamantului.
Curtea consideră că sunt greșite dispozițiile primei instanțe în sensul obligării pârâtului-apelant O. să calculeze și să plătească diferențele de drepturi salariale aferente perioadei 01.11._12, reprezentând sporul pentru condiții nocive și sporul pentru condiții deosebite de muncă, astfel cum sunt menționate în Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de instituție valabil pentru această perioadă, precum și cele privind obligarea pârâtului-apelant la plata către fiecare reclamant a diferenței de indemnizație pentru concediul de odihnă cuvenită și neachitată corespunzător perioadei efectiv lucrate, cu includerea sporurilor sus menționate, aferentă perioadei 2010-2013, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Tribunalul a pornit de la premisa potrivit căreia clauzele din CCM ce reprezintă izvorul drepturilor salariale pretinse prin acțiune (sporul pentru condiții nocive și sporul pentru condiții deosebite de muncă) au fost în vigoare și au produs efecte juridice în intervalul 01.11._12.
Această premisă este eronată întrucât nu ține seama de modificările legislative intervenite în materia stabilirii și acordării drepturilor salariale ale personalului din sistemul bugetar, prin . Legii nr. 330/2009 și a OUG nr. 1/2010, acte normative cu aplicabilitate de la 01.01.2010; de asemenea, nu are în vedere dispozițiile relevante ale Legii nr. 284/2010, care au început să producă efecte juridice de la 01.01.2011.
Art. 1 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice statuează:
„Începând cu data intrării în vigoare…a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.
Iar în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. b, „dispozițiile prezentei legi se aplică…. personalului din autorități și instituții publice finanțate din venituri proprii”, deci și personalului din cadrul O..
Art. 11 alin. 2 din Legea nr. 330/2009 arată:
„Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, soldele funcțiilor de bază și indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar”.
Art. 22 alin. 2 din aceeași lege prevede:
„Sporurile, majorările, precum și indemnizațiile de conducere care, potrivit prezentei legi, sunt incluse în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare, după caz, sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege”.
Sunt relevante și prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009, ce au următorul conținut:
„(1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
(2) Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III și în anexele la prezenta lege.
(3) Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.
(4) La funcțiile de execuție unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, reîncadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul sau treapta profesională imediat următoare celei eliminate.
(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
(6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora”.
Trebuie avute în vedere și dispozițiile OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar.
Potrivit art. 3 din această OUG, „prin contractele sau acordurile colective și individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009”.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. 1 din aceeași OUG:
„Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează:
a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții;
b) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, cu respectarea prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 330/2009”.
Totodată, date fiind prevederile imperative și de ordine publică ale art. 10 din OUG nr. 1/2010, „în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009”.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a tuturor normelor de drept redate mai sus – în special a dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 330/2009, art. 3 și 10 ale OUG nr. 1/2010, care, trebuie subliniat, au caracter imperativ și de ordine publică – rezultă indubitabil că începând cu 01.01.2010, contractele colective de muncă încheiate în cazul personalului din sistemul bugetar nu mai puteau prevedea sau stabili alte drepturi salariale decât cele ce rezultau în mod expres din dispozițiile Legii nr. 330/2009 și anexelor acesteia.
Această filozofie de reglementare a fost continuată și prin Legea nr. 284/2010, art. 37 alin. 1 din acest act normativ precizând că „prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.
Sporurile salariale la care este îndreptățită categoria personalului din instituții publice finanțate din venituri proprii sunt cele prevăzute prin Anexa XIII din Legea nr. 330/2009 și respectiv Anexa VIII din Legea nr. 284/2010.
Or, între aceste drepturi salariale nu se regăsesc nici sporul pentru condiții nocive și nici sporul pentru condiții deosebite.
Așa fiind, înseamnă că de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, OUG nr. 1/2010 și ulterior a Legii nr. 284/2010, personalul din cadrul O. nu mai este îndreptățit să beneficieze de contravaloarea sporurilor respective, clauzele din CCM care prevedeau aceste drepturi salariale devenind lipsite de eficiență.
Aceeași concluzie se impune și în privința sporului de specificitate, căci nici acest drept salarial nu este prevăzut în dispozițiile anexelor la legile amintite.
Date fiind prevederile art. 5 din Vechiul Cod Civil, respectiv art. 11 din Noul Cod Civil, dispoziții legale aplicabile și în speța de față (dat fiind caracterul lor de norme de drept comun în raport cu cele ale legislației muncii), sens în care sunt dispozițiile art. 278 alin. 1 din Codul Muncii, „nu se poate deroga prin convenții … de la legile care interesează ordinea publică…”.
Acesta este motivul esențial pentru care nu se poate considera că după data de 01.01.2010, au continuat să producă efecte juridice clauzele CCM invocate de către apelantul-reclamant S. O. în susținerea tuturor pretențiilor pe care le-a dedus judecății.
Este logic și firesc să fie așa câtă vreme legea are o forță juridică superioară oricărei convenții, în primul caz fiind vorba despre un act normativ, iar în cel de-al doilea de un simplu act juridic civil. Legea este expresia voinței suverane a puterii legiuitoare, în timp ce convenția constituie manifestarea de voință concordantă a unor persoane privite ca subiecte de drept civil.
Nu poate fi primită nici teza potrivit căreia prin . Legii nr. 330/2009, OUG nr. 1/2010 și Legii nr. 284/2010 și prin lipsirea de consecințe a clauzelor CCM de care se prevalează autorul acțiunii, ar fi avut loc o aplicare retroactivă a legii, încălcându-se astfel dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție. S-ar fi putut vorbi despre încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii doar dacă s-ar fi pus problema restituirii contravalorii drepturilor salariale deja încasate de personalul O. în baza CCM, situație ce nu se regăsește în cauza de față.
Mai este necesară o precizare în legătură cu incidența în speță a dispozițiilor art. 37 alin. 2 din Legea nr. 284/2010.
Potrivit acestor norme juridice, „salarizarea personalului autorităților și instituțiilor publice care și-au schimbat regimul de finanțare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 329/2009…, din instituții finanțate integral din venituri proprii în instituții finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate”.
Deși a fost menționat în Anexa nr. 1 a Legii nr. 329/2009, O. nu și-a schimbat regimul de finanțare din instituție finanțată integral din venituri proprii în instituție finanțată integral sau parțial de la bugetul de stat, ci a rămas o entitate finanțată integral din venituri proprii. Ca atare, dispozițiile art. 37 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 nu i se aplică, astfel că nu se poate pune problema salarizării personalului O. potrivit prevederilor contractelor colective de muncă până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate.
În raport de toate cele ce preced, va fi respins ca nefondat apelul reclamantului S. O. și va fi admis apelul pârâtului O., urmând a fi modificată în parte sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiate a pretențiilor (capetelor de cerere) admise de prima instanță și menține celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S. O., cu sediul procesual ales la cab. av. Gil V. din București, .. 62, ., sector 3, în numele membrilor de sindicat: B. G., B. L., B. F., B. G., B. M. D., B. E., BUMBĂNAC E. A., B. C. G., C. M., C. E. CRĂIȚA, împotriva sentinței civile nr.7428 din data de 24.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, ca nefondat.
Admite apelul formulat de apelantul-pârât O., cu sediul în București, .. 5, sector 3, împotriva sentinței civile nr.7428 din data de 24.06.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._
Schimbă în parte sentința atacată.
Respinge ca neîntemeiate pretențiile admise de prima instanță.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.07.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, L. H. P. A.
GREFIER,
F. V.
Red: P.A.
Dact: D.A.M.
4ex./22.07.2015
Jud.fond:A. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1283/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1631/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
