Despăgubire. Decizia nr. 1670/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1670/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 15413/3/2012*
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2429/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 1670
Ședința publică din data de 25.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - P. A.
JUDECĂTOR - E. L. U.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă S.C. O. P. S.A. împotriva sentinței civile nr.2388 din data de 13.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. D., având ca obiect „acțiune în răspundere patrimonială”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 17.06.2015 prin Serviciul Registratură, intimatul-pârât M. D. a depus întâmpinare, în două exemplare prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri formulate și având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în condițiile prevăzute de art. 242 alin. 1 pct.2 ultima teză Cod procedură civilă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului A. sub nr._ reclamanta S.C. O. P. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul M. D. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună, în baza art. 256 Codul muncii și a 4041- 4042 Cod de procedură civilă, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.966 lei, actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, urmare a dublei executări a sentinței civile nr. 191/12.06.2008 pronunțate în dosarul nr._ de Tribunalul A..
Prin sentința civilă nr.1688/14.02.2014, Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune; a respins acțiunea formulată de reclamanta, ., în contradictoriu cu pârâtul M. D. ca prescrisă.
Prin decizia nr.4770/8 octombrie 2014, Curtea de Apel București a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. O. P. S.A. împotriva sentinței civile nr.1688 din data de 14.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.2388/13.03.2015 Tribunalul București-secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea privind pe reclamanta S.C. O. P. S.A., în contradictoriu cu pârâtul M. D., așa cum a fost precizată, ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel,instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia civilă nr.2572/04.09.2008 a Curții de Apel Timișoara, . a fost obligată să plătească pârâtului M. D. suma de 10.350 lei, constând din suplimentări ale drepturilor salariale cuvenite reclamanților cu ocazia sărbătorilor de P. și C., pentru anii 2005, 2006, 2007.
Tribunalul a reținut în raport de probatoriul administrat în cauză că la data de 13.08.2008, avându-se în vedere titlul executoriu menționat, reclamanta a efectuat o plată către pârât de 5229 lei, prin virament bancar, conform statelor de plată și extrasului de cont depuse la dosarul Tribunalul A. .
În cadrul dosarului de executare nr.486/2009 al B. P. C. G., avându-se în vedere titlul executoriu și cererea creditorului M. D., la data de 12.02.2009 a fost înființată poprirea asupra conturilor societății debitoare, în vederea recuperării sumei totale de 8108 lei, potrivit dispozițiilor art.452 și urm. Cod proc. civ., poprirea fiind realizată la 13.02.2009, conform extrasului de cont depus de reclamantă la dosarul Tribunalului A. .
In cauză, reclamanta S.C. O. P. S.A. a solicitat obligarea pârâtului M. D. la restituirea sumei de 4.219 de lei, reprezentând diferența între suma executată și cea pe care ar fi trebuit s-o execute dacă ar fi respectat prevederile referitoare la reținerea contribuțiilor și impozitului, fiind evident că este vorba despre suma executată prin poprire în cadrul executării silite.
Tribunalul a reținut că, din punct de vedere cronologic, plata benevolă a sumei a avut loc înainte de executarea silită a debitului.
Raportând situația reținută mai sus la prevederile legale în materie, tribunalul a apreciat că cererea este nefondată pentru următoarele considerente:
Salariatul este obligat, în temeiul art. 256 din Codul muncii, să restituie angajatorului suma încasată nedatorat. Art. 256 reprezintă o manifestare în planul dreptului munci a instituției plății nedatorate cuprinsă în dispozițiile art. 1092 din Codul civil și este necesar pentru admiterea cererii îndeplinirea întocmai a condițiilor prevăzute de lege. Însă pe calea acestei instituții, reclamanta urmărește a primi în parte suma executată silit în cadrul dosarului de executare nr.486/2009 al B. P. C. G..
Dovezile administrate în cauză nu conduc la reținerea acestei ipoteze, aplicarea în cauză a instituției plății nedatorate.
Pentru a se accepta o acțiune introdusă în temeiul plății nedatorate, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prestația voluntară să fi fost săvârșită cu titlul de plată, datoria să nu existe din punct de vedere juridic între părți, plata să fi fost făcută din eroare.
Plata nedatorată presupune prin esență o plată executată voluntar și nu o plată silită, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru o plată nedatorată.
Nu trebuie ignorat nici faptul că instituțiile de drept civil trebuie utilizate cu respectarea întocmai a legii.
Astfel, nu poate fi utilizată instituția plății nedatorate pentru a se obține returnarea unei sume obținute în cadrul unei proceduri de executare silită, ce face parte din proces, iar procesul s-a finalizat prin închiderea executării în urma realizării integrale a creanței.
Plata silită poate fi contestată prin căile lăsate la îndemână de lege în speță prin intermediul instituției contestației la executare, cale efectivă și eficientă și care putea duce la analiza pretențiilor reclamantei.
Legiuitorul a pus la îndemâna persoanelor interesate calea contestației la executare, nelăsând la aprecierea acestora alegerea de a acționa pe una dintre căile reglementate de lege în mod special și normele de drept comun, văzând, interesul social pregnant de rezolvare a unor aspecte ce vizează probleme importante ce afectează o largă categorie de membrii ai societății.
Libertatea de a alege în materie civilă, chiar prin prisma principiului disponibilității, nu neagă dreptul legiuitorului de a reglementa în mod exact cadrul în care urmează să se acționeze și obligația destinatarilor legii de a le respecta.
Cererea formulată de către reclamantă nu putea fi primită nici pe calea îmbogățirii pentru justă cauză având în vedere considerentele de mai sus. În plus se poate observa că instituția îmbogățirii fără justă cauză este o creație jurisprudențială, o cale subsidiară la care se poate apela la momentul în care nu există nici o altă posibilitate de a acționa pentru a fi analizate pretențiile prin intermediul unei alte instituții, principiu de drept, cale de acțiune. Această instituție în realizarea pretențiilor nu este pusă la îndemâna unui reclamant cât timp acesta are posibilitatea de a apela la o altă instituție, principiu de drept pentru realizarea pretențiilor. Pierderea din neglijență a unei căi de acțiune nu deschide calea utilizării instituției îmbogățirii fără justă cauză.
Față de considerentele expuse, constatând că nu este îndeplinită ipoteza legii ce reglementează restituirea către angajator a sumelor încasate nedatorat de salariat, instanța de fond a respins acțiunea.
În termen legal,împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs recurenta ., în temeiul disp. art.304 pct.9 și art.304 ind.1 Cod procedură Civilă, solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință,modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu, pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Prin sentința nr. 2572/04.09.2008 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul format ca urmare a cererii de chemare în judecată formulate de intimatul-pârât,recurenta a fost obligată la plata unor compensații bănești.
După pronunțarea sentinței civile sus-menționate, acest titlu executoriu a fost executat succesiv de două ori, inițial în mod voluntar de către recurentă, ulterior prin procedură de executare silită, după cum urmează:
La data de 13.08,2008, recurenta a procedat la plata voluntară a sumei de 5229 lei către intimatul-pârât, în vederea conformării cu dispozițiile Sentinței nr. 2572/04.09.2008 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara.
Ulterior, intimatul-pârât a inițiat, în baza aceleiași sentințe, procedura de executare silită la B. P. C. G., în cadrul dosarului de executare nr. 486/2009, încasând suma de 8108 lei.
Astfel, prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei, recurenta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4219 lei, reprezentând diferența între suma executat-o intimatul și cea pe care ar fi trebuit să o execute dacă ar fi respectat prevederile referitoare la reținerea contribuțiilor și impozitului.
Soluția primei instanțe a fost de respingere a cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 2388 pronunțată în data de 13.03.2015 de către Tribunalul București, Secția a Vlll-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în prezenta cauză, instanța a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată, reținând, în esență, următoarele:
"Pentru a se accepta o acțiune introdusa în temeiul plății nedatorate, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prestația voluntară să f i fost săvârșită cu titlu de plata, datoria să nu existe din punct de vedere juridic între părți, plata să f i fost f acută din eroare.
Plata nedatorată presupune prin esența o plată executată voluntar și nu o plată silită, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru o plată nedatorată."
„Astfel nu poate fi utilizată instituția plății nedatorate pentru a se obține returnarea unei sume obținute în cadrul unei proceduri de executare silită, ce face parte din proces, iar procesul s-a finalizat prin închiderea executării în urma realizării integrale a creanței."
„Plata silită poate fi contestată prin căile de atac lăsate la îndemâna de lege, în speță prin intermediul contestației la executare, cale efectivă și eficientă si care putea duce la analiza pretențiilor reclamantei."
Se susține nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate,respectiv că hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii.
Dispoziții legale aplicabile.
Potrivit dispozițiilor art. 256 alin. (1) din Codul muncii, „Salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat să o restituie."
Caracterul nedatorat al sumei de 4219 lei încasate de către intimata
Din cuprinsul prevederilor art. 256 C. muncii rezultă că ori de câte ori o plată nu a fost efectuată pentru stingerea unei datorii sau în baza unui alt temei juridic valabil, ea este supusă restituirii.
Astfel,dispozițiile art. 256 din C. muncii se referă la încasarea unor sume nedatorate de către salariat de la angajator, fără a circumstanția modul în care respectivele sume sunt încasate (prin executare voluntară/executare silită), fiind în acest caz aplicabil principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus; dispozițiile art. 256 din Codul muncii au caracter de normă specială, fiind specifice raporturilor dintre salariat și angajator și, ca atare, se aplică prioritar față de orice alte dispoziții legale de drept comun, îndreptățind subscrisa, în calitate de angajator în cadrul unor raporturi juridice de dreptul muncii, să obțină restituirea sumelor încasate în mod nedatorat de către propriul angajat.
Este contrar principiilor de drept a considera că o normă de drept comun procedural sau substanțial ar putea înlătura de la aplicare o dispoziție specială, prevăzută de legiuitor pentru reglementarea unui anumit tip de relații sociale (în speță, raporturi de dreptul muncii); este de principiu că orice normă de drept se interpretează în sensul producerii de efecte și nu în sensul neaplicării ei.
Motivarea primei instanțe în sensul că nu poate fi utilizată instituția plății nedatorate reglementată de dispozițiile art. 256 Codul muncii pentru a se obține returnarea sumei achitate în mod silit intimatei reprezintă o interpretare si aplicare greșită a acestor dispoziții legale. Astfel cum am arătat și argumentat mai sus, legiuitorul nu face distincția dintre plata voluntară și plata silită, prin urmare instanța care aplică norma legală nu poate interpreta textul de lege prin completarea acestuia.
Instituția reglementată de prevederile art. 256 din Codul muncii are caracter special și, ca atare, se aplică cu prioritate, în acest context, chiar dacă în speță nu au fost desființate actele de executare silită, nimic nu o împiedică să solicite restituirea sumei executate silit din conturile sale, în temeiul 256 Codul muncii.
Astfel, prima instanță a reținut în mod eronat că, în speță, netemeinicia pretențiilor este motivată de faptul că recurenta nu a uzat de procedura reglementată de art. 4042 Cod procedură civilă, înlăturând astfel de la aplicare dispozițiile art. 256 C. muncii, care, așa cum a arătat deja, reglementează un mijloc procedural cu caracter special, ce acordă posibilitatea recuperării de către angajator a sumelor de bani încasate în mod necuvenit de către salariat.
În concluzie, prin sentința atacată, instanța de fond a privat-o în mod nejustificat de un mijloc legal special reglementat pentru astfel de situații juridice, motiv pentru care se impune modificarea acesteia și admiterea în tot a cererii de chemare în judecată formulate de recurentă.
Temeinicia acțiunii formulate:
În speță, așa cum a menționat, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 2572/04.09.2008 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara, intimatul a încasat atât prin plată voluntară cât și prin plata silită ca urmare a demarării procedurii de executare silită care a făcut obiectul dosarului de executare nr. 486/2009 al B. P. C. G..
În contextul cadrului legal aplicabil, recurenta, în calitate de plătitor al drepturilor salariale stabilite în favoarea pârâtului prin titlul executoriu, a avut obligația legală de a reține și a vira la bugetele corespunzătoare atât impozitul pe venituri din salarii, cât si contribuția la fondul unic de asigurări de sănătate, contribuția de asigurări sociale și contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Tocmai din acest motiv, suma plătită în executarea voluntară a titlului executoriu nu a fost egală sub aspectul cuantumului cu cea menționată în dispozitivul hotărârii judecătorești, ci a fost diminuată cu valoarea tuturor reținerilor la sursă mai sus menționate.
Așadar, analizând în ansamblu situația de fapt dedusă judecății, rezultă că, în speță, pârâtul, prin executarea silită a întregii sume acordate prin hotărâre judecătorească, a încasat în mod necuvenit inclusiv suma de 4219 lei, reprezentând în parte debit deja stins, prin plata voluntară anterioară, dar și contravaloarea reținerilor obligatorii pe care recurenta, în calitate de plătitor de venituri de natură salarială, ave obligația de a le vira la-bugetele corespunzătoare, menționate anterior.
În aceste condiții, apreciază că este îndreptățită la restituirea sumei încasate în mod necuvenit de intimată, neexistând niciun motiv care ar putea determina neaplicarea dispozițiilor art. 256 Codul muncii, normă cu caracter special în materia raporturilor de dreptul muncii.
În concluzie, dat fiind că situația de fapt corespunde ipotezei normei de drept cuprinse la art. 256 Codul muncii, intimatul, în calitate de salariat, încasând de la recurentă, în calitate de angajator o sumă nedatorată, solicită aplicarea acestor prevederi legale și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată de subscrisa.
Pentru toate motivele invocate, solicită instanței de recurs să admită recursul și să dispună modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.
La data de 17.06.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimatul M. D., solicitând respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea în totalitate a sentinței civile pronunțate de instanța de fond și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Nu s-au administrat noi probe în cauză.
Curtea, văzând prevederile art. 312 alineatul 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice relevante, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în motivarea recursului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a respins,ca neîntemeiată acțiunea cu care a fost sesizat, acțiune prin care s-a solicitat obligarea pârâtului-intimat la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 4219 lei, actualizată cu indicele de inflație.
Tribunalul a reținut în raport de probatoriul administrat în cauză că la data de 13.08.2008, avându-se în vedere titlul executoriu menționat, reclamanta a efectuat o plată către pârât de 5229 lei, prin virament bancar, conform statelor de plată și extrasului de cont depuse la dosarul cauzei.
În cadrul dosarului de executare nr.486/2009 al B. P. C. G., avându-se în vedere titlul executoriu și cererea creditorului M. D., la data de 12.02.2009 a fost înființată poprirea asupra conturilor societății debitoare, în vederea recuperării sumei totale de 8108 lei, potrivit dispozițiilor art.452 și următoarele Cod procedură civilă, poprirea fiind realizată la 13.02.2009, conform extrasului de cont depus de reclamantă la dosarul Tribunalului A. .
In cauză, reclamanta S.C. O. P. S.A. a solicitat obligarea pârâtului M. D. la restituirea sumei de 4.219 de lei, reprezentând diferența între suma executată și cea pe care ar fi trebuit s-o execute dacă ar fi respectat prevederile referitoare la reținerea contribuțiilor și impozitului, fiind evident că este vorba despre suma executată prin poprire în cadrul executării silite.
Invocând dispozițiile art. 256 din Codul Muncii, recurenta solicită obligarea intimatului la restituirea sumei de 4.219 de lei, pretinzând că este una pe care nu i-o datora.
Potrivit textului legal precitat: „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.”
Trebuie avut în vedere și faptul că sarcina probei revine recurentei-reclamante în prezentul proces, sens în care sunt prevederile art. 129 alineatul 1 Cod Procedură Civilă și cele ale art. 272 din Codul Muncii.
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a normelor juridice amintite se desprinde concluzia că recurenta-reclamantă (angajator) trebuia să facă dovada că a plătit suma pe care o pretinde și că aceasta este nedatorată.
În speță, înainte de toate, recurenta-reclamantă avea obligația de a proba împrejurarea că a achitat intimatului-pârât suma de 4.219 lei,ce nu era datorată.
Nu trebuie omis faptul că fiind vorba despre drepturi bănești cuvenite unui salariat, plata lor se dovedește în condițiile art. 168 din Codul Muncii. Or, înscrisurile de care s-a folosit recurenta-reclamantă nu permit a concluziona că intimatul-persoană fizică ar fi încasat în concret această sumă, neexistând nici un document care să emane de la acesta din urmă și care să ateste primirea sumei de bani a cărei restituire se cere prin acțiune.”.
La dosar există doar o . acte ce emană de la dosarului de executare nr.486/2009 al B. P. C. G., dar pe baza acestora nu se poate concluziona că în mod cert intimatul ar fi încasat suma solicitată prin cererea de chemare în judecată,acestea atestând plata sumelor acordate prin titlu executoriu ,respectiv drepturi salariale în sumă de_ lei ,din care suma de 5229 lei executată voluntar de reclamantă,5121 lei prin executare silită,dobânda legală în sumă de 1617 lei ,1394 lei cheltuieli de executare,astfel cum rezultă din procesul verbal al cheltuielilor de executare întocmit de executorul judecătoresc,anexat la fila 15 dosar fond .
Cum, corect a statuat tribunalul,plata ce se contestă prin pricina pendinte a fost realizată în cadrul unui proces de executare silită,sens în care angajatorul ar fi avut la dispoziție calea contestației la executare. Dacă angajatorul a pierdut din neglijență această posibilitate, nu poate conduce la deschiderea unei căi subsidiare,de drept substanțial și nici la modificarea traseului procedural impus de Codul de procedură civilă. Îmbogățirea fără justă cauză și plata nedatorată nu pot fi utilizate atunci când reclamantul are posibilitatea de a apela la o altă instituție juridică,așa cum este în speță calea contestației la executare.
În concluzie,plata silită poate fi contestată exclusiv prin mijloace puse la dispoziție de Codul de procedură civilă,respectiv instituția contestației la executare,cum corect a statuat tribunalul.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. O. P. S.A. împotriva sentinței civile nr.2388 din data de 13.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
L. H. P. A. E. L. U.
GREFIER
F. V.
Red. Jud. ELU
Dact: Z.G./2 ex/09.07.2015
Jud.fond. L.R.M.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 392/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 473/2015.... → |
|---|
