Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 473/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 473/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 49946/3/2012

Dosar nr._ (Număr în format vechi 6809/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.473

Ședința publică din data de 06.02.2015

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE C. G. C.

Judecător D. E. O.

Judecător N. R. I.

Grefier N. C.

Pe rol, soluționarea recursurilor formulate de recurenții S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT SECTOR 2 BUCUREȘTI, în numele și pentru membrii de sindicat P. M., D. M., O. A. R., M. A., ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.27, C. L. AL SECTORULUI 2 și M. București Sector 2 prin Primarul Sectorului 2, împotriva sentinței civile nr.2763 din data de 10.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /LM/2012, în contradictoriu cu intimatul C. M. BUCUREȘTI DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ, având ca obiect „drepturi bănești”.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că recurenții au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă.

Curtea, având în vedere că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2763 din data de 10.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /LM/2012, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 07.07.2014, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile tardivității și lipsei calității procesuale pasive invocate de C. L. sector 2 și M. București – Sector 2 prin reprezentant legal Primarul sector.2, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile tardivității și prescripției dreptului material la acțiune invocate de parata Școala Gimnaziala nr.27 și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. L. al Salariaților din Învățământ Sector 2, în numele și pentru membrii săi: P. M., D. M., O. A. R. și M. A., în contradictoriu cu pârâții Școala nr.27, C. M. București de Resurse și Asistență Educațională, C. L. Sector 2 și Primarul Sectorului 2 – Instituția Primarului și, în consecință, au fost obligați pârâții la calculul și plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite după reîncadrare cu salariul majorat, conform prevederilor Legii nr.330/2009 și 284/2010 și 285/2010 având ca bază de calcul salariul rezultat la data de 31.12.2009, după aplicarea majorărilor prevăzute de Legea nr.221/2008, începând cu data de 01.01.2010 până la data de 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că excepția tardivității invocată de unitatea de învățământ este neîntemeiată, în condițiile în care dispozițiile legale invocate, art.34 din Legea 330/2009, nu sunt incidente în cauză, față de împrejurarea că obiectul litigiului îl constituie pretenții salariale întemeiate pe prevederile art.161-166 din Codul muncii și nu contestație împotriva ordinelor prin care au fost stabilite drepturile salariale.

Și excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru sumele pretinse pe perioada 01.11.2009–27.12.2009, a fost respinsă, ca neîntemeiată, față de împrejurarea că drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2009 au fost achitate în luna decembrie 2009, astfel că de la această dată începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererea de chemare în judecată fiind introdusă în luna decembrie 2012.

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. L. sector 2 și Primarul Sectorului 2 - Instituția Primarului, tribunalul a reținut că potrivit art.109 alin.1 din codul de procedură civilă oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. Deci legea leagă noțiunile de parte și exercițiu a cererii de existența, pretinderea unui drept subiectiv civil.

Prin urmare, calitatea procesuală presupune pe de o parte existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății și pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.

Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă așa cum este el definit de art.267 din Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.

Din adeverințele depuse la dosar rezultă că reclamanții au fost salariații pârâților Școala Gimnazială nr.27, C. M. București de Resurse și Asistență Educațională.

Față de faptul că reclamanții au fost salariații pârâților Școala Gimnaziala nr.27, C. M. București de Resurse și Asistență Educațională pe perioada în litigiu și nu salariați ai Consiliului L. sector 2 și Primarului Sectorului 2 - Instituția Primarului, constatând că nu există identitate între persoana pârâtului și cel obligat la efectuarea operațiunii de reîncadrare a reclamantei și la plata diferențelor de drepturi salariale, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți C. L. sector 2 și Primarul Sectorului 2 - Instituția Primarului, și, în consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împrejurarea că cele 2 instituții au atribuții în privința alocării fondurilor către unitatea de învățământ, nu este de natură a crea în sarcina acestora o obligație directă de plată a drepturilor salariale către reclamantă.

Față de admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive tribunalul a respins excepția tardivității cererii de chemare în judecată, invocată de C. L. sector 2 și Primarul Sectorului 2- Instituția Primarului, ca fiind formulată de persoane fără calitate.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că potrivit adeverințelor aflate la dosar, reclamanții din prezenta cauză a avut calitatea de personal didactic la Școala Gimnaziala nr.27 și C. M. București de Resurse și Asistență Educațională, iar în perioada 01 ianuarie 2010 – 31.12.2010, inclusiv nu a fost remunerați conform Legii 221/2008 pentru aprobarea OG 15/2008.

Demersul procesual de față are ca finalitate recuperarea de către reclamanți a diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în temeiul Legii 221/2008 prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei, pe perioada 01 ianuarie 2010 – 31.12.2010, inclusiv.

Sintetizând evoluția cronologică a dispozițiilor legale care prezintă relevanță în cauza de față, se constată că, în cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Prin dispozițiile art.1 lit.b din OUG nr.136/2008 s-a diminuat coeficientul de multiplicare 1,000 la 299,933 lei pentru perioada octombrie-decembrie 2008, pentru funcțiile didactice prevăzute la art.1 alin.1 lit.c din OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.

Prin Decizia Curții Constituționale nr.1.221 din 12 noiembrie 2008 s-a constatat că prevederile OUG nr.136/2008 sunt neconstituționale.

Ulterior, prin OUG nr.151/2008 a fost modificată și completată OG nr.15/2008, reglementându-se creșterile salariale care se vor acorda în anii 2008 și 2009 personalului din învățământ și stabilindu-se coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 299,933 lei.

Dispozițiile art.1 pct.2 și 3 din OUG nr.151/2008 au fost, de asemenea, declarate neconstituționale prin Decizia instanței de contencios constituțional nr.842 din 2 iunie 2009.

Consecvent politicii legislative anterioare, Guvernul, prin OUG nr.1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, a modificat din nou dispozițiile OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, dar Curtea Constituțională, prin Decizia nr.989/2009, a constatat că art.2 și 3 din acest act normativ încalcă și ele prevederile Legii fundamentale.

S-a stabilit că art.2 și 3 din OUG nr.1/2009 continuă abordarea anterioară a Guvernului de a adopta măsuri în sensul reducerii majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a OG nr.15/2008.

Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse OG nr.15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile OG nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

S-a reținut că, prin Decizia nr.62/2007, Curtea Constituțională a înlăturat orice dubii cu privire la efectele declarării neconstituționalității unei dispoziții de abrogare, stabilind că, în cazul constatării neconstituționalității lor, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art.147 alin.1 din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte juridice.

S-a mai stabilit că, dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.

Continuând prezentarea cronologică a legislației în domeniu, se reține că la data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare nouă lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr.330/2009, care prevede la art.1 alin.2 că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân exclusiv cele prevăzute în această lege.

Potrivit art.30 alin.5 din noul act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art.6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

Analiza textului de lege evocat denotă caracterul acestuia de normă de protecție, intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind evidentă.

În vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei "salariu avut", prin art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar s-a prevăzut că:

"Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG nr.41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr.300/2009."

Față de conținutul normei citate rezultă că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege.

În consecință, nu se pune problema ultraactivității legii vechi, atât timp cât legea nouă a salarizării face trimitere la păstrarea salariului avut, raportat la data de referință 31 decembrie 2009, iar OUG nr.41/2009 prevede criteriile concrete de calcul al veniturilor personalului didactic prin raportare Ia salariile de bază ale acestora Ia aceeași dată de referință.

În acest context s-a reținut că noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor OUG nr.41/2009, la care se referă OUG nr.1/2010, prin care este diminuată valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, s-a apreciat că actul normativ menționat trebuie considerat ca fiind lipsit de efecte, față de următoarele argumente:

Prin Decizia nr.124/2010 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.272 din 27 aprilie 2010, Curtea Constituțională a reținut că OUG nr.41/2009, ca act normativ modificator al OG nr.15/2008, este abrogată, dar a precizat expres că dispozițiile art.2 din actul normativ erau oricum afectate de vicii de neconstituționalitate, întrucât modificau dispoziții legale declarate neconstituționale, denotând intenția legiuitorului delegat (Guvernul) de a reduce majorările salariale stabilite de Parlament.

De asemenea prin decizia 877/2011, Curtea Constituțională a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.5 alin.6 din OUG 1/2010, reținând că textul legal criticat a fost abrogat prin dispozițiile art.39 lit.x din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate. Însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că, prin Decizia nr.3 din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr.221/2008, și nu cu OUG nr.41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.124 din 9 februarie 2010, Decizia nr.983 din 30 iunie 2009 sau Decizia nr.989 din 30 iunie 2009).

Aprecierile Curții Constituționale au caracter obligatoriu pentru instanțe, conform principiilor stabilite de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr.838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.461 din 3 iulie 2009, prin care s-a reținut că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională; nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt ori nu în vigoare.

Soluția enunțată se impune și întrucât viciul de neconstituționalitate stabilit cu privire Ia unele dispoziții legale nu trebuie perpetuat prin modificarea dispoziției legale în sensul confirmării soluției legislative declarate ca fiind neconformă cu Legea fundamentală. În situația prezentată, legiuitorul delegat (Guvernul), prin dispozițiile OUG nr.41/2009, a persistat în hotărârea de a reduce majorările salariale stabilite prin voința Parlamentului cu privire Ia domeniul reglementat, iar ordonanța de urgență adoptată trebuie considerată ca lipsită de efecte față de neconstituționalitatea reglementărilor care au redus creșterile salariale stabilite prin Legea nr.221/2008.

În consecință, singurele prevederi legale ce produc efecte în cauză sunt cele ale art.1 alin.1 lit.c din OG nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fără a fi avute în vedere modificările legislative operate prin ordonanțele de urgență afectate de vicii de neconstituționalitate.

Mai mult decât atât, se impune a fi subliniat faptul că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în Cauza De Santa contra Italiei (Hotărârea din 2 septembrie 1997, R.., 1997-V, p. 1663, pct.18), în contextul aplicabilității art.6 paragraful 1 din Convenție, Curtea a reținut că plata salariului este un drept "pur patrimonial", iar în Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (Cererea nr.63.235/00, Hotărârea din 19 aprilie 2007, paragraful 94), aceasta subliniază că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu o anumită valoare și nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile", dar o creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială", în sensul art.1 din Protocolul nr.1, atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004. R.., 2004-IX, p. 144, pct.45-52). În considerentele unora dintre hotărârile judecătorești anexate recursului în interesul legii s-a făcut, de asemenea, referire la hotărârea pronunțată în Cauza Draon împotriva Franței (nr.1.513/03, paragraful 65, CEDO 2005-IX), citată și în Cauza V. împotriva României (Hotărârea din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.361 din 29 mai 2009, paragraful 58), conform căreia noțiunea de "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" să obțină exercitarea efectivă a unui drept de proprietate.

De aceea, stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a două fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr.1.

În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.

Acest aspect litigios a fost tranșat prin decizia nr.3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii, conform căreia ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale OUG nr.136/2008, 151/2008 și 1/2009, dispozițiile OG 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la 31 decembrie 2009.

De asemenea prin decizia nr.11/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii au fost în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și, în consecință s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art.30 din Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.

În acest context, și în lumina dispozițiilor art.3307 alin.4 Cod procedură civilă, instanța a constatat că pretențiile reclamantei sunt justificate pentru intervalul de referință mai sus menționat.

Prin urmare, începând cu 1 ianuarie 2010, reclamanta are dreptul la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, iar acesta din urmă trebuie stabilit în conformitate cu prevederile OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, deci prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei.

Potrivit art.1 alin.1 din Legea 285/2010, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

În consecință, începând cu 1 ianuarie 2011, reclamanții au dreptul la majorarea cu 15% a salariului de bază determinat la nivelul lunii octombrie 2010. Or, pentru rațiunile anterior expuse, acest salariu de bază se impune a fi stabilit prin aplicarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400 lei, în acord cu dispozițiile OG 15/2000 modificate prin Legea 221/2008.

Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții unități de învățământ, să aplice coeficientul de multiplicare 1= 400 lei ca baza de calcul a drepturilor salariale ale reclamanților salariați ai acestora și la plata către reclamanți salariați ai acestora, a diferențelor salariale rezultate dintre salariile astfel calculate și cele efectiv încasate pentru perioada 01.01._11, inclusiv, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data plații efective.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri, în termen legal și motivate, reclamantul S. L. al Salariaților din Învățământ Sector 2 București, în numele și pentru membrii săi: P. M., D. M., O. A. R. și M. A., pârâta Școala nr.27, respectiv pârâții C. L. Sector 2 și M. București Sector 2 prin Primarul Sectorului 2.

În motivarea recursului formulat, reclamantul S. L. al Salariaților din Învățământ Sector 2 București, în numele și pentru membrii săi: P. M., D. M., O. A. R. și M. A., întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., recurentul a susținut că așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată care a format obiectul dosarului, prin primul capăt de cerere principal a solicitat obligarea pârâtelor Școala Gimnazială nr.27 și C. M. București de Resurse și Asistență Educațională la calcularea și plata diferențelor de drepturi salariale - pentru prof. P. M., D. M., O. A. - R. și M. A., rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008, pentru intervalul 01.11._09, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, corespunzător timpului lucrat în fiecare unitate școlară.

Învederează că, așa cum rezultă din considerentele sentinței atacate (pag. 6 a acesteia), instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru sumele pretinse pe perioada 01.11._09, reținând: „Și excepția prescrierii dreptului material la acțiune, pentru sumele pretinse pe perioada 01.11._09, va fi respinsă ca neîntemeiată față de împrejurarea că drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2009 au fost achitate în luna decembrie 2009, astfel că de la această dată începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererea de chemare în judecată fiind introdusă în luna decembrie 2012".

Cu toate acestea, prin dispozitivul sentinței recurate, instanța de fond a dispus obligarea pârâților la „calculul și plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite după reîncadrare cu salariul majorat, conform prevederilor Legii nr.330/2009 și 284/2010 și 285/2010 având ca bază de calcul salariul rezultat la data de 31.12.2009, după aplicarea majorărilor prevăzute de Legea nr.221/2008, începând cu data de 01.01.2010 până la data de 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective", fără a dispune obligarea la plata drepturilor solicitate și pentru perioada 01.11._09.

Solicită a se avea în vedere și dispozițiile art.171 alin.1 din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, menționând că drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2009 s-au achitat în luna decembrie 2009, dată de la care începe să curgă termenul de prescripție, așa cum corect a reținut și instanța de fond, în considerentele sentinței recurate.

În ceea ce privește drepturile solicitate pentru perioada 01.11._09, așa cum a menționat și în cererea de chemare în judecată, la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat O.G. nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.82/01.02.2008.

Potrivit art.1 alin.1 lit.b din O.G. nr.15/2008: „coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10%, începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007;" iar conform lit.c a aceluiași articol: „pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr.1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi:

- 1 ianuarie-31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei;

- 1 aprilie-30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;

- 1 octombrie-31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii."

O.G. nr.15/2008 a fost aprobată, cu modificări, de către Parlamentul României prin Legea nr.221/27.10.2008, publicată în Monitorul Oficial- Partea I, nr.730/28.10.2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 - pentru personalul didactic de predare și didactic auxiliar, la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008 și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare Legii nr.221/2008.

Legea nr.221/2008 - act normativ votat de Parlamentul României, a fost declarată constituțională de Curtea Constituțională (prin Decizia nr.1093/15.10.2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.711/20.10.2008).

Ulterior publicării actului normativ menționat, a fost emisă OUG nr.136/2008 pentru stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, care prevede: „Art.1 În perioada octombrie-decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic din învățământ se stabilește după cum urmează: (...) b) 299,933 lei pentru funcțiile didactice prevăzute la art.1 alin.1 lit.c din OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008. " în data de 12 noiembrie 2008, prin Decizia nr.1221/12.11.2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile O.U.G. nr.136/2008 sunt neconstituționale.

Ca urmare a sesizării Curții Constituționale de către Avocatul Poporului, cu privire la neconstituționalitatea O.U.G. nr.136/2008, însă anterior pronunțării Deciziei nr.1221, în data de 10.11.2008. Guvernul aprobat OUG nr.151/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ . În toate anexele la care se face referire, pe întreaga durată a anului 2009, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este de 299,933 lei.

Prin Decizia nr.842/02.06.2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.464/2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art.I punctul 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.151/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.

În data de 29 ianuarie 2009, Guvernul a emis o nouă ordonanță de urgență, OUG nr.1/2009, prin care se modifică dispozițiile O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, cu modificările și completările ulterioare. Și prevederile art.2 și art.3 din OUG nr.1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.989/30.06.2009, publicată în Monitorul oficial al României - Partea I nr.531/31.07.2009.

Încercările Guvernului de a bloca aplicarea Legii nr.221/2008 au continuat prin prevederile art.2 și art.3 din OUG nr.31/2009, precum și prin art.2 din OUG nr.41/2009, prin care se modificau dispozițiile art.11din O.G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.

În pofida tuturor încercărilor Guvernului României de a bloca aplicarea Legii nr.221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii - s-a pronunțat prin decizia nr.3 privind recursul în interesul legii ce formează obiectul dosarului nr.2/2011 astfel: „Admite recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:

Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale OUG nr.136/2008, nr.151/2008 și nr.1/2009, dispozițiile OG nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009."

În continuare, recurentul arată că instanța de fond, cu greșita aplicare a legii, deși a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. local Sector 2 și M. București - Sector 2, prin reprezentant legal, primarul sectorului 2, nu a dispus și obligarea acestor pârâți la asigurarea finanțării pentru plata sumelor reprezentând diferențele de drepturi salariale solicitate.

Solicită a se avea în vedere că autoritățile publice locale au rolul principal în a asigura finanțarea necesară plății drepturilor salariale ale personalului angajat în unitățile de învățământ de pe raza lor teritorială.

În conformitate cu prevederile art.XIII din O.U.G. nr.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, aprobată prin Legea nr.374/2001, cu modificările și completările ulterioare „începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor privind...". Între excepțiile enumerate de textul de lege, nu se regăsește salarizarea personalului din unitățile de învățământ.

În același sens erau și prevederile art.167 din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare în intervalul 01.01._11, respectiv art.167 alin.3 potrivit căruia "Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale" și alineatul (5) conform căruia: „Finanțarea de bază cuprinde următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuieli de personal;...").

Pentru intervalul 09.02._11 aceeași obligație de finanțare este prevăzută în sarcina Consiliului L. de prevederile art.104 alin.2 lit.a din Legea educației naționale nr.1/2011, care stipulează: „Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariate în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora (...);"

Deși sumele pentru cheltuielile de personal sunt alocate global de la bugetul de stat, în conformitate cu dispozițiile art.36 alin.4 lit.a din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, C. local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ pre universitar.

În condițiile în care a solicitat expres plata unor drepturi salariate neacordate-reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat, este evident faptul că se pune problema unei suplimentări a bugetului unității de învățământ în cauză, iar aprobarea, precum și rectificarea bugetului sunt de competența Consiliului L..

C. L. al sectorului 6 are ca atribuție finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din acest sector.

Pentru considerentele menționate și având în vedere obiectul cererii introductive de instanță, apreciază că sentința atacată trebuie să fie opozabilă și Consiliului L., având în vedere atribuțiile sale clar reglementate de legiuitor în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.

Precizează că, în conformitate cu prevederile art.63 alin.4 lit.a din Legea nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art.21 alin.1 și alin.2 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, primarul îndeplinește funcția de ordonator principal de credite asupra bugetului local. Primarul a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite asupra bugetului consiliului local pentru ca, în cazul admiterii acțiunii, acesta să dispună acordarea creditelor bugetare necesare plății drepturilor salariale solicitate.

Mai mult, art.267 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede că „Pot fi părți în conflictele de muncă: (...) d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.".

În sistemul de învățământ preuniversitar de stat obligația de "plată" a drepturilor salariate către personalul didactic este o obligație complexă, care cuprinde în conținutul său obligații legale distincte, ce aparțin unor titulari diferiți, fiecare dintre aceștia fiind ținuți de îndeplinirea obligației proprii, în lipsa cărora nu se poate ajunge la rezultatul legal urmărit, plata drepturilor salariate. Fiecare dintre pârâți are un rol diferit și împreună concură la realizarea acestei obligații complexe, obligație care nu ar putea fi realizată pe cale separată sau numai de către unii dintre aceștia. Una din componentele acestei obligații complexe de plată o reprezintă tocmai finanțarea/alocarea creditelor bugetare ordonatorilor terțiari de credite (directorii unităților de învățământ).

Primarul a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite asupra bugetului consiliului local pentru ca, în cazul admiterii acțiunii, acesta să dispună acordarea creditelor bugetare necesare plății drepturilor salariale solicitate.

În recursul său, întemeiat în drept pe dispozițiile art.3041 C.pr.civ., recurenta-pârâtă Școala Gimnazială nr.27 București, a invocat ca o chestiune prealabilă, prescrierea dreptului material la acțiune, pentru perioada 01.11._09 (cererea de judecată fiind introdusă în data de 27.12.2012), în baza dispozițiilor art.268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 (Codul muncii), susținând că instanța în mod neîntemeiat, a respins această excepție.

Pe fondul cauzei, s-a învederat că salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ s-a făcut conform prevederilor Capitolului 4, Secțiunea a II a din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Astfel, art.48 din legea mai sus menționată dispune: „(3) Salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:

a) valoarea coeficientului de multiplicare 1, 000;

b) coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexele nr.1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta lege.

4) Valoarea coeficientului de multiplicare 1, 000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului, după aprobarea legii bugetului de stat, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite.”

Prin urmare, modul de calcul al salariilor personalului din învățământ este stabilit de lege, în speță, Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.

Precizează recurenta că prin OG nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, s-au stabilit valorile coeficienților de multiplicare aplicabili anului 2008, pe 3 perioade de referință, astfel:

-1 ianuarie - 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1, 000: 259, 593 lei

-1 aprilie - 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1, 000: 275, 168 lei, respectiv o creștere de 6 %;

-1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1, 000: 291, 678, respectiv o creștere cu încă 6%. Valoarea coeficientului de multiplicare 1, 000 pentru această perioadă poate deveni 299, 933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii.

Prin Legea nr.221 din 27.10.2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului didactic din învățământ, salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, coeficientul de multiplicare 1.000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar a fost majorat la 400, 00 lei pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008.

Recurenta consideră că modificările din Legea nr.221/2008, vor putea fi puse în aplicare nu retroactiv, așa cum solicita reclamanții, ci doar de la data apariției actului normativ respectiv, în conformitate cu art.78 din Constituția României, având în vedere și prevederile art.15 alin.2 din aceasta.

Legea nr.221 a intrat în vigoare la data de 01.11.2008, drept urmare, pentru perioada 01.10._08 prevederile Legii nr.211/2008 nu pot fi aplicabile deoarece acestea nu se aplica retroactiv.

Pentru restul perioadei, respectiv 4 noiembrie 2008-15 noiembrie 2008, sunt aplicabile prevederile OUG nr.136/2008 (în vigoare până la data de 15.11.2008, când a fost abrogata de OUG nr.151/2008).

Începând cu 15 noiembrie 2008 și până la data de 02 iunie 2009, dată la care, prin decizia Curții Constituționale nr.842, art.2 și 3 din OUG nr.151/2008 pentru modificarea Ordonanței nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ au fost declarate ca fiind neconstituționale, rămân în vigoare dispozițiile OG nr.15/2008 cu modificările și completările ulterioare.

Acest aspect rezultă cu precădere din prevederile art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale potrivit cărora „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.”

În ceea ce privește aplicabilitatea Legii nr.221/2008 după data de 31 decembrie 2008, recurenta a arătat că această lege privind aprobarea OG nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se acordă în 2008 personalului din învățământ, așa cum rezultă chiar din titlul și conținutul acesteia, reglementează creșterile salariale ce se acordă în anul 2008 personalului din învățământ, neexistând în cuprinsul ei prevederi care sa precizeze creșterile salariale pentru anul 2009.

A învederat recurenta că pentru perioada 01.04._09, cadrul legislativ în vigoare îl reprezintă OUG nr.31/2009 privind unele masuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, aprobată prin Legea 259 din 7 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr.484 din 13 iulie 2009 și OUG nr.41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009 publicată în Monitorul Oficial nr.286 din 30 aprilie 2009 și aprobată prin Legea 300/06.10.2009, dispozițiile acestor ordonanțe nefiind declarate neconstituționale.

Mai mult decât atât, OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial nr.82 din 01 februarie 2008, aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată în mod expres prin art.48 pct.16 al cap. VI - dispoziții finale din Legea - cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial din 9 noiembrie 2009.

În ceea ce privește obligarea pârâților la calculul drepturilor salariale aferente perioadei 01.01._11, instanța de judecată în mod incorect a admis aceste cereri, deoarece salariații nu au făcut dovada respectării procedurii prealabile prevăzute de legile speciale din domeniul salarizării.

Arată că în conformitate cu dispozițiile art.34 din Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.

2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.

4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin.1 persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.”

Arată că prin actele depuse la dosarul cauzei, reclamanții nu au făcut dovada respectării procedurii prealabile și nici a termenului de 30 de zile prevăzut de art.34 alin.4 Legea-cadru nr.330/2009.

D. urmare, solicită admiterea excepției tardivității introducerii acțiunii, sub aspectul tardivității contestării reîncadrării conform Legii nr.330/2009.

În ceea ce privește reîncadrarea conform Legii cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, invocă excepția tardivității și pe acest capăt de cerere, având în vedere prevederile art.30 din acest act normativ, care face vorbire despre aceeași procedură și același termen de contestare ca și cel din Legea nr.330/2009.

Referitor la aplicabilitatea Legii cadru nr.284/2010 pentru anul 2011, învederează instanței că începând cu data de 13 mai 2011 este în vigoare Legea nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care a introdus un nou sistem de calcul pentru această categorie de personal din unitățile de învățământ, instanța în mod corect neacordând aceste drepturi și după data de 12 mai 2011.

În recursul întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6, 8 și 9 și art.3041 C.pr.civ., recurenții-pârâți C. L. Sector 2 și M. București Sector 2 prin Primarul Sectorului 2, au susținut că sentința este nelegală deoarece instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la pârâtul M. București Sector 2 prin Primarul Sectorului 2, deși acesta a fost citat în cauză, iar reclamanta nu a formulat vreo cerere de renunțare la judecată în contradictoriu cu acesta.

În al doilea rând, consideră că sentința recurată este nelegală și pentru că instanța de fond a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Primarul Sectorului 2 dispunând prin dispozitivul hotărârii obligarea acestuia la calculul și plata drepturilor salariale pretins neacordate, deși acesta nu a fost citat în calitate de pârât și nici nu s-a formulat vreo cerere de introducere a acestuia în cauză.

Astfel, solicită a se observa că reclamanta prin cererea de chemare în judecată a înțeles să se judece pe capătul 4 din cerere în contradictoriu și cu M. București Sector 2 prin reprezentantul său legal și C. Sectorului 2, nu și cu Primarul Sectorului 2 în calitate de pârât, motiv pentru care consideră că instanța a acordat mai mult decât a cerut, ori ceea ce nu a cerut sau că a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic în situația în care a considerat că în prezenta cauză pârât este Primarul Sectorului 2 și nu M. București Sector 2 fără a pune și în discuția părților acest aspect și a dispune citarea acestuia.

Mai mult, menționează că pe portalul instanței de judecată, precum și în citativul dosarului Primarul Sectorului 2 nu a fost citat și nici nu figurează ca pârât în prezenta cauză, ci doar ca reprezentant legal al M. București Sector 2.

În al treilea rând, apreciază că soluția instanței de fond privind obligarea instituțiilor la calculul și plata drepturilor salariale este criticabilă deoarece instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat mai multe capetele de cerere dar a precizat cu privire la fiecare capăt de cerere cu cine înțelege să se judece. Astfel în contradictoriu cu Școala nr.27 și C. M. București de Resurse și Asistență Educațională a solicitat obligarea la plata drepturilor salariale pretins neacordate reprezentând contravaloarea dintre sumele primite efectiv și sumele pe care se consideră îndreptățiți să le primească în conformitate cu dispozițiile Legii 221/2008 cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale Legii 284/2010 și 258/2010, iar în contradictoriu cu instituțiile ce formulează recursul a solicitat doar obligarea noastră la asigurarea finanțării pentru plata sumelor rezultate în urma aplicării prevederilor Legii 221/2008 cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale Legii 284/2010 și 258/2010.

În aceste condiții, susține că instanța de fond i-a obligat la mai mult decât a solicitat reclamanta prin cererea de chemare în judecată, încălcând astfel principiul disponibilității, dar și limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.

De asemenea, apreciază că soluția instanței de fond de respingere a excepțiilor invocate de către instituții prin întâmpinare este nelegală având în vedere faptul că nu aveau calitatea de angajator.

Primarul și/sau C. L. Sector 2 nu au prin lege o astfel de obligație. Obligația legală este doar de a asigura finanțarea pe baza bugetelor întocmite de conducătorii unităților de învățământ și aprobate în condițiile legii.

Față de petitul acțiunii introductive prin care se solicita calculul șl plata unor pretinse drepturi salariate, instanța de fond a dispus obligarea tuturor pârâților, deci și a recurenților la efectuarea unor operațiuni concrete de calcul și plată a unor drepturi salariate, operațiuni pe care în temeiul legii le poate face doar angajatorul, C. L. Sector 2 și Primarul Sectorului 2 București neavând conform legii astfel de atribuțiuni.

Conform art.169 din Codul muncii angajatorul răspunde în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele pricinuite angajatului în situația în care angajatul ar fi suferit o pagubă din culpa angajatorului.

C. L. al Sectorului 2 și Primarul Sectorului 2 București nu au calitatea de angajator.

Raporturile juridice de muncă ale personalului din învățământ sunt stabilite între angajați și unitățile de învățământ cu care aceștia au încheiat contractul individual de muncă.

Conform art.109 alin.1 și 2 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic (forma în vigoare la data nașterii drepturilor pretinse):

"1) Directorul este conducătorul unității școlare și o reprezintă în relațiile cu persoanele juridice și fizice, inclusiv cu administrația și comunitatea locală.

2) Directorul își desfășoară activitatea sub îndrumarea și controlul inspectoratului școlar, față de care este subordonat".

Pentru punerea în aplicare a OG 15/2008 aprobată cu modificări prin Legea 221/2008 Ministerul; Educației Cercetării și Tineretului, devenit Ministerul Educației Cercetării și Inovării precum și Inspectoratele școlare au obligația de a emite norme metodologice în conformitate cu dispozițiile-legale de organizare și funcționare.

Potrivit art.3 Ordinului MECT 5702 din 23 octombrie 2008 - pentru aplicarea, prevederilor art.1- alin.1 lit.a și c din Ordonanța Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ pentru modificarea valorii de multiplicare a coeficientului 1,000 în perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 (aprobată cu modificări prin Legea 221/28.10.2008) instituțiile abilitate să stabilească măsurile concrete sunt: "Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu si investiții. Direcția generală managementul resurselor umane și Direcția generală managementul finanțării învățământului din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, inspectoratele școlare, unitățile și instituțiile de învățământ vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin."

Rezultă că instituțiile obligate la aplicarea dispozițiilor cuprinse în OG 15/2008 sunt cele precizate în art.3 din Ordinul 5702/2008.

Conform dispozițiilor art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995 - în vigoare la data la care s-au calculat drepturile salariale „finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se face descentralizat prin bugetele consiliilor județene, Consiliului General al M. București sau prin bugetele locale. Conform art.167 pct. 21 din Legea 84/1995 modificată și completată, repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ preuniversitar se face prin hotărâre a consiliului județean sau a Consiliului General al M. București sau a consiliului local, pe baza metodologiei elaborate de Ministerul Educației, Cercetării si Tineretului, aprobată prin hotărâre a Guvernului și cu asistența tehnică a Inspectoratelor Școlare".

Deci, începând cu anul 2001 pentru finanțarea cheltuielilor unităților din învățământul preuniversitar de stat C. General al M. București repartizează, prin Hotărâre, către sectoarele 1-6 sumele alocate acestui capitol de cheltuieli, sume ce sunt stabilite conform legii bugetului de stat, în temeiul Legii 388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008 sumele pentru finanțarea cheltuielilor de personal din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat s-au alocat prin Decizie emisă de A.N.A.F.

În concluzie, sumele pentru finanțarea învățământului se asigură conform legii bugetului de stat, dar se alocă unităților pe baza bugetului întocmit prin grija ordonatorilor terțiari de credite pe baza Metodologiei aprobată de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.

Deci, solicitarea reclamanților-intimați excede obligațiilor stabilite de lege pentru C. L. Sector 2 si pentru Instituția Primarului Sectorului 2 București care au doar obligația de a vira sumele conform legii bugetului și HCGMB, respectiv deciziei ANAF -obligație care a fost îndeplinită integral, iar în ceea ce privește calcul concret al salariilor si măsurile privind stabilirea drepturilor salariale nu are nicio competență, aceste atribute fiind exclusiv în sarcina instituțiilor precizate la art.3 din Ordinul 5072/2008.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului si cea obligată în raportul juridic dedus judecății. Or, în speță, aceasta condiție nu este îndeplinită din considerentele mai sus enunțate.

Pe fondul cauzei apreciază că în mod greșit instanța a dispus recalcularea salariilor având în vedere doar dispozițiile Legii 330/2009, fără a avea în vedere că după publicarea acestei legi au apărut reglementări speciale în materia salarizării din fonduri publice, astfel că, în situația în care salariații reclamanți în cauză, nu pot beneficia de drepturile stabilite prin Legea 330/2009 fără a se ține cont de modificările intervenite prin reglementările date de Legea 118/2010 și Legea 285/2010.

Altfel că, în mod greșit instanța de fond a dispus recalcularea salariilor pentru reclamanții-intimați în prezenta cauză și ceilalți salariați din sistemul public prin acordarea drepturilor salariale calculate conform Legii 330/2010 începând cu data de 01.01.2010 până la 12.05.2011, situație prin care s-a creat un cadru neunitar pentru salariații din sistemul public.

În mod greșit instanța de fond a făcut abstracție de reducerile salariale de 25% stabilite prin Legea 118/2010, prevederile acestei legi fiind, aplicabile de la data publicării ei, 04/07iunie 2010 până la 31 decembrie 2010.

Ori, majorarea solicitată în temeiul Legii 285/2010 de reclamanții-intimați se va putea acorda ținând seama de reducerile stabilite prin actele normative anterioare.

Potrivit art.46 din Legea 284/2010: Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2011. cu excepția art.34 și 35, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Potrivit art.1 din Legea 63/2011 publicată în Monitorul Oficial al României nr.323/10.05.2011, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.

Dispozițiile art.8, 9, 12 și 13 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și cele ale art.22, 25 - 30 din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice se aplică în mod corespunzător și pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, salarizat potrivit prevederilor prezentei legi.

Începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art.2 alin.1 lit.a, b și d și alin.4, art.13 și 14 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 15% fața de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010, iar art.2 din Legea 118/2010 prevede că se reduc cu 25% drepturile de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora.

Capetele 1-3 de cerere formulate de reclamanții-intimați privesc obligațiile care incubă prin lege doar angajatorului - unitatea de învățământ.

Pe de altă parte, învederează că angajatorul este unitate de învățământ, iar aceasta are obligația de a prevedea în proiectul de buget sumele necesare finanțării cheltuielilor salariale, fiind așadar creat cadrul legal pentru a da eficiență hotărârii judecătorești, situație în raport de care, obligarea Consiliului L. și a Primarului la calcului și plata salariilor este nejustificată legal și creează dificultăți în ceea ce privește executarea efectivă a hotărârii pronunțate.

Mai mult, instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile OUG 31/2009 și OUG 41/2009, acte normative care reglementează plata unor drepturi salariale, inclusiv plata drepturilor salariale ale personalului din învățământ, reținând că la data pronunțării sentinței aceste acte normative erau deja abrogate și rămase fără efecte juridice, însă aceste acte în perioada 01.04._09 până la . dispozițiilor Legii 330/2009 au produs efecte juridice.

Instanța de fond a obligat pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând creșterile salariale ca diferență între sumele primite și sumele cuvenite considerând că reclamanta este îndreptățită la acoperirea prejudiciului creat, motiv pentru care a dispus efectuarea calcului și plata acestor drepturi, începând cu data de 01.10.2010 până la data de 12.05.2011, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Nu se face însă dovada că s-a solicitat modificarea contractului individual de muncă și această modificare a fost refuzată de unitatea angajatoare. Nu se face dovada existenței sau încălcării unei dispoziții din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unităților de învățământ. Reclamanții nu au făcut dovada că dreptul pretins ar fi fost încălcat.

Din cuprinsul acțiunii nu rezultă că reclamanta nu a primit sumele de bani aferente modificărilor aduse de Legea 221/2008 Ordonanței Guvernului nr.15/2008, a Legii 330/2009 și a Legii 285/2010.

Legea 221/2008 intrată în vigoare la data de 01.11.2008 nu are aplicabilitate pentru perioada ulterioară datei de 01.01.2010. OUG 15/2008 a avut aplicabilitate în perioada 15.11._09, iar după această data drepturile salariale s-au acordat conform OUG 1/2009, OUG 31/2009. Ulterior, în mai 2009 a intrat în vigoare OUG 41/2009. OUG 136/2008 a intrat in vigoare la 31.10.2008 și prin art.4 s-au abrogat dispozițiile invocate de parte din OUG 15/2008 și Legea 221/2008.

Recurenții solicită a se avea în vedere că, drepturile salariale ale personalului din învățământ s-a efectuat în temeiul OUG nr.1/2009, OUG 31/2009, OUG 41/2009, Legea 229/2009, Legea 330/2009.

O. G. nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, a fost abrogată expres prin art.48 alin.1 pct. 16 din Legea-cadru nr.330/2009, astfel încât, de la data intrării în vigoare a acesteia, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.15/2008 nu mai pot fi aplicate, abrogarea având caracter definitiv. Potrivit prevederilor art.5 alin.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2010, reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate, cu prevederile Ordonanței de urgentă a Guvernului nr.41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr.300/2009.

Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Ordonanța de urgentă a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar au fost abrogate expres prin dispozițiile art.39 lit.w și x din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Încadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se mai poate face decât cu luarea în calcul a salariilor de bază avute la data de 31 decembrie 2009, stabilite conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009, iar nu în temeiul altui act normativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.3/04.04.2011 a admis recursul în interesul legii stabilind următoarele: "Ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr.136/2008, nr.151/2008 și nr.1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariate cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariate efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

Învederează faptul că prin Legea nr.25/04.03.2013 publicată în Monitorul Oficial al României la data de 0603.2013 a fost respinsă Ordonanța de Urgență nr.151/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ.

Față de dispozițiile Legii 25/2013, solicită a se avea în vedere că după . acestei legi, drepturile salariale care au ca izvor de drept OUG 15/2008 nu mai pot fi acordate.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul S. L. al Salariaților din Învățământ Sector 2 București, în numele și pentru membrii de sindicat reprezentați în cauza de față, se are în vedere că acesta vizează, pe de o parte, nepronunțarea prin hotărârea atacată asupra primului capăt de cerere al acțiunii, prin care s-a solicitat calcularea și plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu Legea nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, pentru intervalul 01.11._09, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, corespunzător timpului lucrat în unitatea școlară.

Astfel, în recurs se arată că deși instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele pretinse pe perioada 01.11._09, nu a dispus obligarea la plata drepturilor solicitate și pentru această perioadă.

Urmează însă a se constata, sub acest aspect, că prin sentința civilă nr._/15.12.2014 pronunțată de Tribunalul București-secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/3/2014, s-a admis cererea de completare dispozitiv formulată de reclamant pentru membrii de sindicat reprezentați în cauză, iar, în consecință, s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr.2763/10.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ (sentința recurată), în sensul: „Obligă pârâții la plata reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor acte normative, respectiv Legii nr.221/2008, pentru intervalul 01.01._09, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, conform timpului lucrat în fiecare unitate școlară”. Ulterior, prin încheierea din data 06.01.2015, a fost admisă sesizarea din oficiu și s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței civile nr._/15.12.2014 în sensul că „se va menționa perioada 01.11._09, în locul perioadei 01.01._09”.

Prin urmare, prin sentința civilă nr. nr._/15.12.2014, astfel cum a fost îndreptată, instanța de fond s-a pronunțat asupra primului capăt de cerere al acțiunii, în sensul obligării pârâților și la plata diferențelor salariale solicitate pentru perioada 01.11._09.

De altfel, conform art.2812a Cod procedură civilă, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau a recursului, ci numai în condițiile art.281-2812 Cod procedură civilă.

De asemenea, în recursul declarat de S. L. al Salariaților din Învățământ Sector 2 București pentru membrii de sindicat reprezentați, s-a susținut că deși a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. L. Sector 2 și M. București Sector 2 prin Primarul Sectorului 2, prima instanță nu a dispus și obligarea acestor pârâți la asigurarea finanțării pentru plata sumelor reprezentând diferențele de drepturi salariale solicitate.

Se impune, mai întâi, precizarea că în măsura în care reclamantul consideră că prin hotărârea atacată, prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra unui capăt de cerere dedus judecății prin acțiunea formulată, calea prevăzută de lege este aceea de a solicita completarea dispozitivului, art.2812a Cod procedură civilă, mai sus citat, stipulând expres că aceasta nu poate fi cerută pe calea recursului.

Pe de altă, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței recurate, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. L. Sector 2 și M. București Sector 2 prin reprezentant legal Primarul Sectorului 2 și a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. al Salariaților din Învățământ Sector 2 București în numele și pentru membrii săi reprezentați în cauză, în contradictoriu cu pârâții Școala nr.27, C. M. București de Resurse și Asistență Educațională, C. L. Sector 2 și Primarul Sectorului 2-Instituția Primarului, obligând „pârâții” la calculul și plata diferențelor salariale menționate în dispozitivul hotărârii (în mod evident, în raport de atribuțiile fiecăruia dintre pârâți în calculul sau în ceea ce privește plata unor atare drepturi, potrivit reglementărilor legale în vigoare, prin bugetul unităților administrativ-teritoriale fiind asigurate sumele reprezentând cheltuielile cu salariile).

În raport de considerentele arătate, recursul declarat de S. L. al Salariaților din Învățământ Sector 2 București, în numele membrilor reclamanți, urmează a fi respins, ca lipsit de interes.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă Școala Gimnazială nr.27 București, Curtea reține că excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.11._09, invocată de pârâtă și la judecata în primă instanță a cauzei, în mod corect a fost respinsă prin hotărârea atacată, față de faptul că scadența drepturilor salariale este în luna următoare celei pentru care se face plata. În condițiile în care recurenta-pârâtă nu a precizat și dovedit datele la care drepturile salariale deveneau scadente, urmează a se reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că promovarea acțiunii în luna decembrie 2012 s-a făcut, și în ceea ce privește acest interval, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii.

Criticile din recurs vizând soluția pronunțată prin hotărârea atacată pe fondul cauzei sunt neîntemeiate, instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile legale incidente în speță.

Astfel, se are în vedere că OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu nr.82 din 1.02.2008, acest act normativ fiind aprobat cu modificări prin Legea nr.221/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.730 din 28.10.2008.

Instanța de contencios constituțional, prin decizia nr.1221/12.11.2008, a constatat că dispozițiile actului normativ ulterior, respectiv cele ale OUG nr.136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, sunt neconstituționale, iar prin decizia nr.842/2.06.2009, a admis excepția de neconstituționalitate a art.1 pct.2 și 3 din OUG nr.151/2008, pentru aceleași considerente care au stat la baza deciziei nr.1221/12.11.2008, și, în fine, prin decizia nr.989/30 iunie 2009, a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.1 pct.2 și 3 din OUG nr.151/2008, precum și neconstituționalitatea prevederilor art.2 și 3 din OUG nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.

În considerentele deciziei nr.842/2.06.2009, raportându-se la decizia anterioară cu nr.1221/12.11.2008, Curtea Constituțională a subliniat caracterul neconstituțional al procedeului la care a recurs executivul, prin emiterea unor ordonanțe de urgență succesive, al căror scop a fost contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament.

Curtea consideră astfel că, în raport de constatarea prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de executiv Ordonanței Guvernului nr.15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, actul normativ invocat de reclamanți ca temei al cererii de chemare în judecată, respectiv OG nr.15/2008, a rămas în vigoare în forma în care acesta a fost aprobat prin Legea nr.221/2008 și, în consecință, trebuie să i se dea eficiență.

Se are în vedere și faptul că potrivit dispozițiilor art.10 al OG nr.15/2008, act normativ prin care s-au prevăzut creșterile salariale referitoare la personalul din învățământ aferente anului 2008, s-a stipulat expres de către legiuitor faptul că „prevederile prezentei ordonanțe se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2008”, iar Legea nr.221/2008 ce a aprobat cu modificări primul act normativ, și care a intrat în vigoare la data de 31 octombrie 2008, prevede că … „c) pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr.1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este următoarea: - 1 ianuarie - 31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei; -1 aprilie - 30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 275,168 lei, respectiv o creștere de 6%; - 1 octombrie - 31 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 400,00 lei, care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare”, textul de lege vizând deci și perioada 1 octombrie - 30 octombrie 2008.

Este nefondată critica recurentei referitoare la faptul că pentru perioada 01.04._09, cadrul legislativ îl reprezenta OUG nr.31/2009 și OUG nr.41/2009, acte normative care nu au fost declarate neconstituționale, excepția de neconstituționalitate a OUG nr.41/2009, fiind respinsă de Curte Constituțională ca devenită inadmisibilă, pe considerentul că acest act normativ a fost abrogat la data de 01.01.2010.

Sub acest aspect, Curtea reține că atât OUG nr.31/2009, cât și OUG nr.41/2009, au avut ca obiect modificarea, sub aspectul perioadei de aplicabilitate, a prevederilor art.11, introdus în textul OG nr.15/2008 de art.I pct.3 din OUG nr.151/2008.

Or, Curtea Constituțională, prin decizia nr.842/2 iunie 2009, publicată în M.O. - Partea I, nr.464/6 iulie 2009, a constatat neconstituționalitatea art.I pct.2 și 3 din OUG nr.151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr.136/2008.

Cum modificările aduse OG nr.15/2008 prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din OUG nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art.31 alin.3, fraza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare, în speță OUG nr.41/2009 și OUG nr.31/2009, unor prevederi legale suspendate de drept, nu pot produce efecte.

Așadar, urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse OG nr.15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, se constatată că OG nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ, funcționează în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr.221/2008.

În acest sens a dispus și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.3/2011 în care, admițând recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit „ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr.136/2008, nr.151/2008 și nr.1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009”.

De asemenea, se reține că prin decizia nr.11/8.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr.734 din 31.10.2012, au fost admise recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și, în consecință, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 alin.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art.30 din Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.

Deciziile nr.3/2011, nr.11/08.10.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt obligatorii pentru instanțe, în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate, în conformitate cu art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.

Prin urmare, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate și Decizia nr.11/08.10.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, Curtea reține dreptul la salarizare potrivit dispozițiilor Legii nr.221/2008 pentru intervalul de timp ulterior datei de 31.12.2009, acestea fiind aplicabile personalului din învățământ până la data intrării în vigoare a Legii nr.63/2011 a salarizării în învățământ (13.05.2011), care cuprinde dispoziții noi, cu privire la modalitatea de salarizare a personalului din învățământ.

De aceea, susținerea recurentei referitoare la faptul că OG nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată, în mod expres, prin art.48 pct.16 cap.VI din Legea nr.330/2009, nu prezintă relevanță, în contextul în care stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportare la o valoare de referință redusă a fost apreciată ca fiind contrară Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale.

Sunt neîntemeiate și susținerile recurentei formulate în raport de dispozițiile art.34 din Legea nr.330/2009 și art.30 din Legea nr.284/2010, în sensul că reclamanții nu ar fi făcut dovada respectării procedurii prealabile și a termenului de 30 de zile prevăzute de aceste texte legale.

Curtea constată că, în speță, nu s-a făcut dovada existenței vreunui act de dispoziție din partea angajatorului în ceea ce îi privește pe reclamanți referitor la stabilirea drepturilor salariale ale acestora pentru anul 2010, respectiv pentru anul 2011 și nici a comunicării respectivului act către aceștia, astfel încât, în situația în care pârâții nu au dovedit comunicarea către reclamanți a unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale ale acestora pentru anul 2010, respectiv pentru anul 2011, reclamanții nu pot fi sancționați pentru nerespectarea procedurii prevăzute de dispozițiile art.34 din Legea nr.330/2009 și art.30 din Legea nr.284/2010.

Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge,ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Școala Gimnazială nr.27 București.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenții-pârâți C. L. al Sectorului 2 București și M. București Sector 2 prin Primarul Sectorului 2, se are în vedere că prin acesta se susține că instanța de fond ar fi omis să se pronunțe cu privire la pârâtul M. București-Sector 2 prin reprezentant legal Primarul Sectorului 2, respectiv că a admis acțiunea în contradictoriu cu Primarul Sectorului 2, deși acesta nu a fost citat în cauză și nu s-a formulat vreo cerere de introducere în cauză a acestuia.

Urmează a se constata, sub acest aspect, că acțiunea dedusă judecății a fost formulată în contradictoriu cu „M. București-Sector 2 prin reprezentant legal Primarul Sectorului 2”, că acesta a fost citat în calitate de pârât în faza judecății în primă instanță a cauzei și că prin hotărârea recurată, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată și de pârâtul Muincipiul București-Sector 2 prin reprezentant legal Primarul Sector 2, reținându-se prin urmare justificarea calității procesuale pasive a acestuia în cauza dedusă judecății.

În aceste condiții, menționarea în hotărârea atacată în calitate de pârât a „Primarului Sectorului 2-Instituția Primarului” ar putea reprezenta, eventual, o înscriere eronată care însă, ca de altfel, și o eventuală omisiune a instanței de a se pronunța cu privire la pârâtul M. București-Sector 2 prin reprezentant legal Primarul Sector 2, nu poate forma obiectul analizei în recurs, pentru că potrivit art.2812a Cod procedură civilă, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art.281-2812.

În ceea ce privește obligarea pârâților, prin hotărârea primei instanțe, la calculul și plata diferențelor salariale în favoarea membrilor de sindicat în numele și pentru care a fost promovată, în cauză acțiunea, de către S. L. al Salariaților din Învățământ Sector 2 București, această dispoziție a instanței se raportează, în mod evident, la atribuțiile fiecăruia dintre pârâți în calculul sau în ceea ce privește plata unor atare drepturi, potrivit reglementărilor legale în vigoare, prin bugetul unităților administrativ teritoriale fiind asigurate sumele reprezentând cheltuielile cu salariile, așa încât sunt avute în vedere atribuțiile referitoare la asigurarea finanțării necesară plății drepturilor salariale.

Sunt lipsite de relevanță susținerile recurenților referitoare la faptul că nu le incumbă obligația stabilirii și calculării drepturilor salariale, în condițiile în care aceștia asigură, în condițiile legii, finanțarea unităților de învățământ și fundamentează bugetul local cu sumele necesare plății drepturilor.

Sub acest aspect se are în vedere că potrivit art.13 alin.1 din OUG nr.32/2001 aprobată prin Legea nr.374/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.

În conformitate cu dispozițiile art.20 din Legea educației naționale nr.1/2011, autoritățile administrației publice locale asigură, în condițiile legii, buna desfășurare a învățământului preuniversitar în localitățile în care acestea își exercită autoritatea, neîndeplinirea de către autoritățile administrației publice locale a obligațiilor ce le revin în organizarea și funcționarea învățământului preuniversitar fiind sancționate conform legii.

În cadrul finanțării de bază a învățământului preuniversitar de stat, care se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat sunt cuprinse și cheltuielile de personal.

Potrivit dispozițiilor art.104 alin.2 din Legea nr.1/2011, sumele reprezentând cheltuielile cu salariile sunt asigurate prin bugetul unității administrativ-teritoriale.

Prin urmare, sumele reprezentând drepturile salariale ale personalului din învățământ se propun de către unitățile de învățământ și se înaintează Primarului, care exercită funcția de ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local (art.63, alin.1 lit.c și alin.4 lit.a și b din Legea nr.215/2001 republicată), care se aprobă de C. L., drepturile salariale fiind asigurate de la bugetul de stat prin bugetele locale.

Astfel, deși nu au calitatea de angajator, recurenții asigură în condițiile legii, finanțarea unităților de învățământ și fundamentează bugetul local cu sumele necesare plății drepturilor.

Se mai reține faptul că potrivit art.267 lit.d din Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă, alături de salariați și angajatori, și alte persoane juridice sau fizice, care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă, ipoteză legală care se regăsește în cauza de față.

Așadar, cheltuielile cu salariile sunt asigurate, potrivit dispozițiilor legale menționate în cele ce preced, prin bugetul unității administrativ-teritoriale, recurenții-pârâți fiind astfel implicați în asigurarea finanțării pentru plata sumelor stabilite în favoarea reclamanților, neputând fi reținute, în consecință, nici criticile din recurs vizând soluția primei instanțe de respingere, prin hotărârea atacată, a excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de C. L. sector 2 și M. București Sector 2 prin reprezentant legal Primarul sector 2.

În ceea ce privește susținerile recurenților-pârâți C. L. al Sectorului 2 București și M. București Sector 2 prin Primarul Sectorului 2, referitoare la fondul cauzei, sunt pe deplin aplicabile considerentele deja expuse în analiza recursului declarat de recurenta-pârâtă Școala Gimnazială nr.27, sub aspectul fondului pretențiilor deduse judecății, neimpunându-se reiterarea lor.

În plus, se reține în privința aspectelor vizând aplicarea Legii nr.118/2010, că acestea nu au legătură cu speța dedusă judecății, de asemenea, că nu prezintă relevanță susținerile recurenților referitoare la . Legii nr.25/2013, față de ceea în cauză a format obiectul judecății, respectiv diferențe salariale solicitate de reclamanți prin acțiunea promovată la data de 27.12.2012, pentru intervalul 01.11._11.

Recurenții au făcut referire la faptul că diferențele salariale au fost acordate prin hotărârea primei instanțe actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Dincolo de faptul că recurenții nu au formulat critici concrete sub acest aspect, urmează a se reține că actualizarea diferențelor de drepturi de pensie cu indicele de inflație are în vedere procesul existent de erodare a monedei naționale prin inflație, prin acordarea actualizării sumelor reclamanții fiind la adăpost de scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale. Devalorizarea monetară constituie o dezdăunare la care aceștia sunt îndreptățiți, în temeiul art.1531-1533 Cod civil.

Pentru considerentele arătate, în baza art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții C. L. al Sectorului 2 și M. București Sector 2 prin Primarul Sectorului 2.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurentul S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNT SECTOR 2 BUCUREȘTI, în numele și pentru membrii de sindicat P. M., D. M., O. A. R., M. A., împotriva sentinței civile nr.2763 din data de 10.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /LM/2012, în contradictoriu cu intimatul C. M. BUCUREȘTI DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ și cu recurenții-pârâți ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.27, C. L. AL SECTORULUI 2 și M. BUCUREȘTI SECTOR 2 prin PRIMARUL SECTORULUI 2 .

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.27, C. L. AL SECTORULUI 2 și M. BUCUREȘTI SECTOR 2 prin PRIMARUL SECTORULUI 2, împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. G. D. E. N. R.

C. O. I.

GREFIER N. C.

Red.: D.E.O.

Dact.: A.C./2ex.

15.06.2015

Jud. fond: C. J.

← Despăgubire. Decizia nr. 1670/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI  Despăgubire. Decizia nr. 1336/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 473/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI