Obligaţie de a face. Decizia nr. 2856/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2856/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 866/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3235/2015)
Decizia Civilă Nr.2856
Ședința publică din data de 03 Septembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE S. G. I.
JUDECĂTOR M. C.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-pârâtă C. de P. a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr.1310/16.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. T., cauza pe fond având ca obiect „recalculare pensie”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, în cadrul căruia se învederează că pricina se află la primul termen de judecată, precum și faptul că s-au depus la dosarul cauzei, la data de 17.08.2015, prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secții, de către intimatul-reclamant A. T., „note scrise”, în dublu exemplar, la care a atașat, în original, împuternicire avocațială de reprezentare precum și dovada cheltuielilor de judecată pe care înțelege să le solicite, în cuantum de 600 lei, conform chitanței nr. 6653/11.08.2015 - fila 16 dosar.
În același context se arată și faptul că apelanta-pârâtă C. de P. a Municipiului București a solicitat, prin cererea de apel dedusă judecății, soluționarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 223 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Curtea în temeiul dispozițiilor art.394 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării, dată fiind solicitarea părții apelante de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1310/16.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea privind pe contestatorul A. T., în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
A fost obligată intimata să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului cu valorificarea veniturilor menționate în adeverința nr. 2076/28.11.2013 emisă de SNTFM CFR Marfă SA- Depoul București Triaj, reprezentând „indemnizație tură”, „ore depășire normă”, „primă”, „ore noapte”, „beneficiu”, „ore suplimentare”, „indemnizație parcurs”, „spor acord”, „periculoase” „compensații”, „spor muncă grea” începând cu data de 01.01.2014 și să plătească contestatorului diferențele de drepturi de pensie cuvenite conform acestei recalculări, începând cu data de 01.01.2014.
A fost respins capătul de cerere având ca obiect acordarea punctajului suplimentar conform OUG 100/2008 și art. 169 din Legea 263/2010 ca neîntemeiat.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite sub imperiul Legii 3/1977, așa cum atestă decizia nr._/1997 (fila 11), intrând în procesul de recalculare prevăzut de OUG 4/2005, în temeiul căreia a fost emisă decizia nr._/06.08.2009 (fila 20) din buletinul de calcul aferent rezultând un stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Această decizie a fost emisă în executarea sentinței civile nr. 6337/2008, așa cum se arată în cuprinsul său.
Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamantul urmărește valorificarea punctajului suplimentar conferit de OUG100/2008, respectiv de dispozițiile art. 169 din Legea 263/2010, în considerarea perioadelor lucrate de acesta în grupa I de muncă.
Instanța a constatat că pretențiile deduse judecății sunt nefondate.
Potrivit art. I și II din OUG 100/2008, Legea 19/2000 a fost modificată prin introducerea art. 782 prin care se recunoaște asiguraților care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, dreptul la un număr suplimentar de puncte, același beneficiu fiind recunoscut și persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, cu excepția acelora în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
Similar, potrivit art. 169 alin. 1 din Legea 263/2010, se acordă pensionarilor sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade. Potrivit art. 169 alin. 2, prevederile de ai sus nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, invocate de reclamant ca fundament juridic al pretențiilor sale, rezultă că voința legiuitorului a fost aceea de a exclude cumulul celor două beneficii, și anume stagiul derogator și punctajul suplimentar, întrucât ambele sunt concepute în scopul recompensării asiguraților care au desfășurat stagii de cotizare în grupele superioare de muncă.
Situația reclamantului din prezenta cauză se circumscrie ipotezei de excepție vizate de cele două texte de lege mai sus enunțate, întrucât drepturile sale de pensie au intrat în procesul de recalculare conform OUG 4/2005, iar la determinarea punctajului mediu anual a fost utilizat un stagiu derogator, prevăzut de o normă cu caracter special, și anume art. 14 din Legea 3/1977.
Nu poate fi primită teza invocată de reclamant, referitoare la faptul că nu aparține anumitor categorii profesionale exceptate, întrucât textele de lege mai sus menționate nu fac trimitere la astfel de categorii, pentru a justifica neaplicarea punctajelor suplimentare, ci se raportează la existența unor dispoziții legale speciale care reglementează condițiile deschiderii dreptului la pensie.
În pofida faptului că Legea 3/1977 reprezenta dreptul comun în materia drepturilor de pensie, anterior datei de 01.04.2001, instanța apreciază că dispozițiile art. 14 din această lege pot fi asimilate unor norme speciale, in sensul art. II din OUG 100/2008 și art. 169 alin. 2 din Legea 263/2010, întrucât instituie un stagiu complet de cotizare derogator, prin raportare la cel reglementat de art. 8 din același act normativ, caracterul special al normei decurgând din aceea că se referă la persoanele care au desfășurat activități în grupele superioare de muncă.
În același sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 40/2008, pronunțată asupra recursului în interesul legii, reținând că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07._01 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art. 14 din Legea 3/1977.
Din interpretarea art. 14 din Legea 3/1977, rezultă că, pentru o activitate desfășurată în grupa întâi de muncă de cel puțin 20 ani și 25 ani în grupa doi, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, respectiv de 25 de ani. Activitatea de cel puțin 20 ani desfășurată în grupa I, respectiv de cel puțin 25 ani desfășurată în grupa II, reprezenta vechimea în muncă cerută de Legea 3/1977 pentru a se putea solicita pensie pentru limită de vârstă de către cei ce au lucrat în grupele superioare de muncă, cu condiția să fi îndeplinit și condiția privind vârsta redusă, ceea ce înseamnă că acesta reprezintă stagiul complet de cotizare, în accepțiunea Legii 19/2000, raportat la art. 2 alin. 1 din Normele Metodologice – Anexă la HG 1550/2004, conform cu care stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins capătul de cerere având ca obiect acordarea punctajului suplimentar conform OUG 100/2008 și art. 169 din Legea 263/2010 ca neîntemeiat.
În ceea ce privește adeverința nr. 2076/28.11.2013 emisă de SNTFM CFR MARFA SA- Depoul București Triaj (filele 30-55), instanța a constatat că reclamantul a realizat o . venituri suplimentare pentru care au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale.
Instanța a constatat că intimata, în mod nejustificat, nu a procedat la valorificarea veniturilor realizate de reclamant potrivit acestei adeverințe.
Conform Legii 57/1974 și Legii 2/1983, pe lângă retribuția tarifară, anumite categorii de salariați beneficiau de venituri suplimentare, în cadrul retribuirii în acord global, participării la beneficii, premii, stimulente, sporuri, indemnizații și compensații prevăzute de lege.
În virtutea principiului contributivității, consacrat de art. 2 lit.c) din Legea 263/2010, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Prin urmare, ceea ce interesează pentru stabilirea punctajului mediu anual, sunt toate veniturile salariale efectiv încasate, cu privire la care au fost achitate contribuțiile individuale de asigurări sociale, independent de caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Acest principiu este respectat pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei intrării în vigoare a Legii 19/2000, respectiv ulterior datei de 01.04.2001, însă soluția trebuie să fie aceeași și în cazul stagiilor de cotizare realizate anterior deoarece, în caz contrar, principiul enunțat ar fi încălcat.
În consecință, veniturile suplimentare analizate în cauză trebuie avute în vedere în calculul punctajului mediu anual, pentru ca, pe de o parte, să fie respectat principiul contributivității, conform căruia drepturile de asigurări sociale sunt corelative contribuțiilor de asigurări sociale plătite și, pe de altă parte, pentru a se da eficiență dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 263/2010, conform cărora punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv. Punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S..
Așa fiind, în condițiile în care veniturile examinate în cauză au intrat în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, atunci nu pot fi excluse cu ocazia stabilirii punctajului mediu anual și, deci, a drepturilor de pensie cuvenite contestatorului.
Valorificarea acestor sume în calculul punctajului mediu anual este în concordanță și cu dispozițiile art. 165 din Legea 263/2010, deoarece incidența acestora se analizează prin coroborare cu dispozițiile art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010.
Potrivit art. 165 alin.2 din Legea nr. 263/2010 la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Pe de altă parte, potrivit art. 127 alin. 1 din Hotărârea nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15.
Instanța a constatat că, prin normele de aplicare a Legii 263/2010, legiuitorul se abate de la principiul contributivității afirmat în Legea 263/2010, câtă vreme în anexa nr. 15 din HG 257/2011, enumeră sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare, care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual. Astfel, se limitează nejustificat principiul contributivității consacrat prin lege, înlăturându-se din calculul pensiilor anumite venituri și sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv că nu ar avea caracter permanent. Cu toate acestea, la pct. IV din anexa 15, se recunoaște posibilitatea valorificării unor sporuri, în măsura în care pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
În consecință, instanța a apreciat că au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, și anume art. 2 lit.c) din Legea 263/2010, întrucât își au izvorul în actul normativ cu forța juridică superioară, pe când HG 257/2011 este un act normativ emis în scopul executării prevederilor Legii 263/2010, neputând să încalce legea în aplicarea căreia a fost edictat.
Totodată, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia 19/2011, dată asupra recursului în interesul legii, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având ca finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii 19/2000, OUG 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii 3/1977, în raport de cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea 19/2000, în ceea ce privește cuantumul acestor drepturi.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis acțiunea, în baza art. 107 alin. 3 și 5 și art. 116 din Legea 263/2010 și a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului cu valorificarea veniturilor menționate în adeverința nr. 2076/28.11.2013 emisă de SNTFM CFR Marfă SA- Depoul București Triaj, reprezentând „indemnizație tură”, „ore depășire normă”, „primă”, „ore noapte”, „beneficiu”, „ore suplimentare”, „indemnizație parcurs”, „spor acord”, „periculoase” „compensații”, „spor muncă grea” începând cu data de 01.01.2014, reprezentând luna următoare înregistrării cererii de recalculare (fila 13)
Întrucât dreptul beneficiarului prestației de asigurări sociale este de a încasa pensia în cuantumul legal cuvenit, corelativ obligației intimatei de a face plata acestui drept conform art. 18 lit. e) din HG 118/2012, rezultă că prin plata unei pensii cu o valoare mai mică decât cea cuvenită, ca urmare nevalorificării adeverinței, în patrimoniul contestatorului s-a înregistrat un prejudiciu constând în diferența dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată. În consecință, instanța a obligat intimata la plata diferențelor de drepturi de pensie cuvenite conform prezentei hotărâri începând cu data de 01.01.2014.
Instanța nu a avut în vedere o . venituri menționate în această adeverință, și anume: festive, dormitor, simplificat, școala, sumă fixă, compensat, întrucât prin modul succint de redactare, aceste venituri nu sunt suficient identificate, nerezultând la ce se referă, or denumirea sporului este o cerință esențială de validitate a adeverinței doveditoare, conform art. 127 alin. 2 lit. e) din HG 257/2011. Totodată, în ceea ce privește veniturile înscrise la rubrica CM și CO, acestea nu au fost avute în vedere de instanță, deoarece indemnizațiile de concediu medical, respectiv de concediu de odihnă, nu reprezintă sporuri ori venituri suplimentare în accepțiunea legii (art. 165 din Legea 263/2010) ci înlocuiesc salariul aferent perioadei în care a survenit incapacitatea temporară de muncă, respectiv perioadei în care salariatul beneficiază de concediu de odihnă.
În baza art. 453 NCPC, a fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul avocațial, conform chitanței aflate la fila 8, față de împrejurarea că pretențiile deduse judecății au fost admise în parte.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta C. de P. a Municipiului București, pentru următoarele motive:
Instanța de fond nu a analizat înscrisurile din dosarul cauzei (decizia_/06.08.2009) și încuviințate ca proba pronunțând astfel o hotărâre netemeinică.
La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 01.04.1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Din analiza datelor privitoare la activitatea în muncă ce însoțesc decizia_/06.08.2009 reiese că la stabilirea drepturilor de pensie au fost deja utilizate anumite sporuri potrivit adeverințelor prezentate de către intimatul reclamant.
Obligarea apelantei pârâte la valorificarea sporurilor așa cum a dispus instanța de fond alături de cele valorificate deja, ar duce la dubla valorificare a acestora și la o îmbogățire fără justa cauza a intimatului reclamant.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins.
Prima instanță a dispus în mod corect obligarea pârâtei la valorificarea veniurilor atestate de adeverința nr. 2076/28.11.2013 emisă de SNTFM CFR Marfă SA- Depoul București Triaj, reprezentând „indemnizație tură”, „ore depășire normă”, „primă”, „ore noapte”, „beneficiu”, „ore suplimentare”, „indemnizație parcurs”, „spor acord”, „periculoase” „compensații”, „spor muncă grea”. Curtea își însușește în întregime argumentele ample și explicite ale tribunalului, pentru a nu le mai relua.
Singura critică formulată de apelantă este aceea că o parte din aceste venituri au fost deja valorificate la emiterea deciziei nr._/06.08.2009.
Critica este neîntemeiată, întrucât apelanta nu a indicat în mod concret care anume dintre veniturile suplimentare menționate în dispozitivul sentinței au fost deja valorificate, pe ce perioade și de unde ar rezulta aceste aspecte. Apelanta nu a dezvoltat această critică și nu a indicat punctual erorile de apreciere pretins a fi fost săvârșite de prima instanță.
În lipsa unor astfel de precizări, Curtea se află în imposibilitate de a verifica aspectele semnalate, criticile apelantei fiind lipsite de substanță și având un caracter pur formal. În fapt, lipsesc cu desăvârșire motivele de nelegalitate sau de netemeinicie. Sentința nu poate fi reformată pe baza unor susțineri de ordin general, apelantei revenindu-i obligația de a detalia nemulțumirile privind soluția tribunalului, pe care a înțeles să o atace, pentru ca instanța de apel să poată exercita un control judiciar efectiv.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea, în baza art. 480 C.pr.civ., va respinge apelul ca nefondat și va menține sentința primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.
Vor fi incidente prevederile art. 453 C.pr.civ., apelanta în calitate de parte căzută în pretenții urmând a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat, în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 6653/11.08.2015, de la fila 16 din dosarul de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă C. de P. a Municipiului București, cu sediul situat în Municipiul București, Calea V., nr.6, sector 3, având CF_, împotriva sentinței civile nr.1310/16.02.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. T., identificat cu CNP:_, cu domiciliul situat în Municipiul București, ., sector 4.
Obligă apelanta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 septembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. G. I. M. C. M. Colindeață
Red.I.S.G
Tehnored.I.S.G./D.M.
4 ex./ 11.09.2015
Jud.fond: B. L.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 485/2015. Curtea... | Despăgubiri. Decizia nr. 2986/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
