Pretentii. Decizia nr. 510/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 510/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 3012/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 7114/2014)
Decizia civilă nr.510
Ședința publică din data de la 18 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelantul-reclamant S. C. Militare Disponibilizate, în numele membrului de sindicat B. N., împotriva sentinței civile nr.7012 din data de 13.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A. Naționale și C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale, cauza având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: apelantul-reclamant S. C. Militare Disponibilizate, prin consilier juridic S. N., în baza delegației de reprezentare juridică nr.161/2/13.02.2015 depusă la dosar-fila 30, lipsind intimații-pârâți M. A. Naționale și C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că intimata-pârâtă C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea cererii de chemare în judecată, prilej cu care solicită judecarea pricinii în lipsă, în raport de dispozițiile art.411 din Codul de procedură civilă.
Apelantul-reclamant S. C. Militare Disponibilizate, prin consilier juridic, având cuvântul asupra excepției lipsei de interes invocată de intimata-pârâtă C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale, solicită respingerea acesteia, întrucât nu au fost recuperare sumele de bani reținute și ca atare, consideră că există un interes al reclamantului, membru de sindicat, în promovarea cererii de chemare în judecată.
Curtea respinge excepția lisei de interes invocată de intimata-pârâtă C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale, având în vedere criticile aduse sentinței apelate de către apelantul-reclamant S. C. Militare Disponibilizate, în numele membrului de sindicat B. N..
Nemaifiind cereri de formulat și incidente de soluționat, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, Curtea deschide dezbaterile asupra cererii de apel.
Apelantul-reclamant S. C. Militare Disponibilizate, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și pe cale de consecință, recunoașterea dreptului pretins că urmare a emiterii deciziei în baza dispozițiilor Legii nr.241/2013, suma solicitată fiind în cuantum de_ lei și care a fost reținută în baza deciziei de revizuire contestate. Totodată, solicită obligarea intimaților-pârâți la repararea pagubei cauzate, respectiv la achitarea în totalitate a sumei reținute și menționate anterior la care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferent sumelor de bani datorate, în sensul că dobânda solicitată să fie calculată până la data plății efective a acestora. De asemenea, solicită indexarea cuantumului pensiei în urmă ultimei decizii emise în baza Legii nr.241/2013, anual, începând cu anul 2013 în funcție de inflație și de creșterea salariului real, depunând la doar concluzii scrise și practică judiciară în materie, respectiv două hotărâri judecătorești pronunțate în două cauze similare și anume, extras de pe portalul instanțelor judecătorești cu privire la modul de soluționare a cauzei civile înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr._/3/2011 și sentința civilă nr.1373 din 01.07.2014 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ .
Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, închide dezbaterile.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată la data de 31.01.2013 pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ S. C. Militare Disponibilizate în numele și pentru membrii săi de sindicat (A. I., Belaus V., B. F., B. N., B. I., C. M., Donosa C., Mainea A., C. Ș., F. E., I. F., P. V., M. C., T. V., Boala S. și S. C.), a solicitat că în contradictoriu cu intimații C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale și M. A. Naționale să se dispună recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire.
În ședința publică din 13.06.2014 instanța de fond, în temeiul art. 139 alin. 5 din codul de procedură civilă a dispus disjungerea cauzei în ce îi privește pe membrii de sindicat domiciliați în alte județe (formându-se dosarele nr._/3/2014 declinat în favoarea Tribunalului B. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, nr._/3/2014 declinat în favoarea Tribunalului Cluj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, nr._/3/2014 declinat în favoarea Tribunalului B. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și nr._/3/2014 declinat în favoarea Tribunalului Ilfov - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale), prezentul dosar rămânând a fi soluționat în ce îl privește pe membrul de sindicat B. N. domiciliat în București.
Prin sentința civilă nr.7012/13.06.2014 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de S. C. Militare Disponibilizate, în numele și pentru membrul său de sindicat B. N. în contradictoriu cu intimații C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale și M. A. Naționale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr._/15.12.2011 emisă de M. A. Naționale – C. de P. Sectorială, în baza OUG nr.1/2011, pensia de serviciu a reclamantului B. N. a fost revizuită, începând cu data de 1.01.2011, rezultând o pensie în cuantum redus de 2310 ron, față de drepturile inițiale de pensie de 3508 ron.
În ceea ce privește „bunurile” garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, instanța a reținut că acestea se referă la drepturi actuale și nu la drepturi eventuale.
Pentru a constitui un „bun” în sensul Convenției, dreptul la pensie trebuie să reflecte o așteptare legitimă a beneficiarului la plata unor sume determinate, calculate în raport de contribuția avută în timp la constituirea fondului de pensii. Obligația de a contribui la un sistem de securitate socială poate da naștere unui drept de proprietate la o fracțiune din patrimoniul astfel constituit (Muller contra Austriei), în cazul în care există o relație directă între totalul cotizațiilor vărsate și pensia obținută (deci cotizantul are un drept asupra unei fracțiuni identificabile și exigibile din fondurile disponibile).
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a mai reținut și faptul că dreptul la pensie, fondat pe muncă, poate în anumite circumstanțe să fie asimilat dreptului de proprietate (Decizia T. împotriva Suediei - 1985). În această situație însă, dreptul garantat de art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, nu este dreptul de a primi o anumită sumă, întrucât aceasta poate fi supusă unor schimbări datorate în special modificărilor legislative.
Prin urmare, modificările privind cuantumul pensiei nu afectează dreptul de proprietate, „bunul” garantat fiind dreptul la pensie, nu și cuantumul acesteia.
A reținut instanța de fond că nu se poate vorbi nici de o afectare a substanței dreptului la pensie prin revizuirea „pensiei de serviciu”, atâta timp cât aceasta a avut o bază legală, a existat un scop legitim pentru a se proceda în acest mod (scopul legitim este dat de expunerea de motive a OUG nr. 1/2011, respectiv necesitatea instituirii unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere, precum și expunerea de motive a Legii nr. 119/2010, respectiv reducerea cheltuielilor bugetare), iar dreptul garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale nu este de a primi o anumită sumă, aceasta putând suferi modificări datorită schimbărilor legislative.
Tribunalul a reținut că, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituție.
Pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de față, o atare rațiune a fost, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii, atât gravă situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, respectiv suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.
Or, pe cale legislativă, prin Legea nr. 241/2013 se revine la pensia în plată acordată anterior, astfel că în situația în care bugetul de stat a fost revigorat, s-au dispus și măsurile de rigoare, statul având o marjă mare de apreciere.
„Bunul” garantat de Convenție este „pensia”, așa cum rezultă aceasta în urma contribuțiilor de-a lungul unei activități profesionale și nu un anumit cuantum al acesteia și, nicidecum, dreptul la o prestație suplimentară din partea statului, care se apropie mai degrabă de natura unei prestații sociale, care nu este garantată de Convenție.
În speță, reclamantul a beneficiat de un „bun”, atâta timp cât dreptul său la pensia specială a fost recunoscut print-o lege națională în vigoare.
Or, de la momentul intrării în vigoare a Legii nr.119/2010 și OUG nr. 1/2011, acest drept a fost revizuit, pensiile fiind raportate la Legea nr.19/2000 care a devenit singura garantă a existenței unui bun în patrimoniul său, constituit însă din pensia de asigurări sociale.
Mai mult decât atât, în considerentele Deciziei nr.149/2014, Curtea Constituțională a statuat în aprecierea criticilor de neconstituționalitate aduse dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 și celor ale art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 că, dreptul ca, în urma recalculării, să fie păstrat în plată cuantumul pensiei cel mai avantajos a fost prevăzut de Legea nr. 19/2000 numai pentru pensiile din sistemul public de pensii, respectiv cele întemeiate pe sistemul contributiv, întrucât numai în acest caz cuantumul pensiei poate fi considerat ca fiind un drept câștigat. Prin urmare, Curtea a reținut că "nu se poate vorbi despre o identitate de situații între prevederile Legii nr. 19/2000 și dispozițiile de lege criticate ale Legii nr. 119/2010, astfel că tratamentul juridic diferit nu poate dobândi semnificația unei încălcări a principiului egalității în drepturi a cetățenilor ori a principiului neretroactivității legii civile".
În consecință, instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar prin Legea nr. 241/2013 s-a revenit la pensia în plată acordată anterior, astfel că nu se pot acorda diferențele de pensie neacordate în perioada ianuarie 2012-sepetembrie 2013, decât în situația anulării deciziei de revizuire emisă la data de 15.12.2011, care însă nu face obiectul prezentei cauze.
Instanța nu a reținut nici încălcarea principiului nediscriminării, având în vedere că Legea nr. 241/2013 s-a aplicat tuturor pensiilor speciale din sistemul apărării naționale, iar o hotărâre judecătorească produce efecte numai între părți și succesorii acestora potrivit art. 435 din Codul de procedură civilă, nefiind de natură a crea situații asemănătoare și implicit discriminatorii.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelantul S. C. Militare Disponibilizate în numele membrului de sindicat Brasoveanu N., pentru următoarele motive:
Prima instanța a reținut greșit că revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsură reparatorie exclusiv pentru viitor, neexistând nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - septembrie 2013.
De asemenea, instanța de fond a reținut eronat că art.2 din Legea nr.241/2013 are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire în temeiul OUG nr.1/2011.
Instanța a considerat un beneficiu acordat de legiuitor categoriilor pensionarilor care au intrat sub incidența OUG nr.1/2011, motiv pentru care pensia repusă în plata începând cu luna octombrie 2013 nici nu ar putea fi indexată, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Pensia contestatorului a fost stabilită în baza Legii nr. 164/2001, avându-se în vedere următoarele: activitatea cadrelor militare din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională nu s-a limitat în timp la durata programului normal de lucru și nu a existat posibilitatea compensării muncii prestate cu timp liber sau plăți suplimentare; exercitarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională se caracterizează prin continuitate; instituțiile publice au obligația legală de a asigura realizarea drepturilor prin dispozițiile în vigoare referitoare la specificul muncii prestate, importanță socială și restricțiile aferente; expunerea cadrelor militare la un grad ridicat de stres și risc.
Având în vedere necesitatea corectării unor neconcordante la nivelul reglementărilor, în privința modului de calcul al drepturilor de pensie, corelate cu încălcarea principiilor neretroactivității legii, dreptului de proprietate, drepturilor câștigate, precum și discriminarea în raport de alte categorii de pensionari, legiuitorul prin Legea nr.241/2013 a revenit la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 ca o măsura reparatorie.
În această situație, apelantul consideră că măsura reparatorie trebuie să privească un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.
O.U.G. nr.1/2011, actul normativ în baza căruia au fost emise deciziile de revizuire care au condus la diminuarea pensiei contestatorilor, a avut ca scop reformarea sistemului de pensii și înlăturarea situațiilor inechitabile pe fondul crizei economicio-financiare cu care statul român s-a confruntat în momentul apariției acestor dispoziții legale.
Este evident și de netăgăduit dreptul statului de a legifera și de a înlătura eventualele inechități, dar această operațiune se impune a fi efectuată astfel încât să nu aducă atingere dreptului de pensie dobândit legal ca urmare a desfășurării unor activități în calitate de militari activi, în care s-au supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că vor beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-au suferit.
Apelantul apreciază că intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin revizuire numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerință în exercițiul unui drept legal dobândit.
Prin urmare, statul avea obligația de a ține cont de asigurarea unei proporționalități între acest interes și speranța legitimă a contestatorilor de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor.
Consideră apelantul că dreptul de pensie stabilit sub imperiul legii nr.164/2001 a avut în vedere dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor. Or, reducerea pensiei s-a produs în mod total și evident imprevizibil.
Mai mult, imposibilitatea de a-și recupera vreodată sumele de bani pierdute și neindexarea pensiilor au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat intre protecția proprietății și cerințele interesului general.
Dacă s-ar interpreta imposibilitatea indexării pensiilor în sensul art.102 din Legea nr.263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, fiind rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială, pe cale de consecință această indexare nu s-ar aplica nici celor care în urma revizuirii au obținut un cuantum mai mare al pensiei, fapt care nu corespunde realității.
Menționează apelantul că pe toată durata exercitării activității sale de cadru militar activ, contestatorul nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale, în vreme ce categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentarii veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și restricții.
Totodată, invocă apelantul obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, care se impune tuturor autorităților publice romane.
Constatarea că nu exista nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-septembrie 2013, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea art.20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și să analizeze nemijlocit convenționalitatea acestor norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele fiecărei spete.
La data de 09.10.2014, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimată C. Sectorială de P. a Ministerului A. Naționale, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, invocând totodată excepția lipsei de interes.
La data de 04.11.2014, apelantul a depus răspuns la întâmpinare, în combaterea apărărilor formulate de intimată.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, care se încadrează în motivul de recurs prevăzute de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr._/1.10.2013 pentru punerea în plată a drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile legii nr.241/2013 emisă de ministerul A. Naționali C. de P. Sectorială s-a stabilit plata către apelantul reclamant, cu începere din 1.10.2013 a drepturilor de pensie în cuantum brut de 4034 lei, compus din cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010: 3508 lei (se menține în plată în condițiile art.1 alin.4 din Legea nr.241/2013); 526 lei – cuantumul aferent stagiilor de cotizare realizate după înscrierea la pensie.
În ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate garantat și ocrotit de dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea reține că prin Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor s-a reglementat recalcularea pensiilor speciale, în conformitate cu procedură prevăzută în Legea nr. 19/2000, adică având la bază principiul contributivității.
Pensia este un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție (cauza Buchen contra Cehia din 2002). În acest sens, prin jurisprudența Curții Europene s-a stabilit că noțiunea de „bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată. Cu toate acestea, jurisprudența Curții Europene a precizat că acest lucru nu înseamnă o garantare a dreptului de a primi o pensie într-un anumit cuantum.
Însă, dreptul ocrotit prin art. 1 din protocol nr. 1 la Convenție nu este un drept absolut, el comportând limitări aduse de către stat, care sub acest aspect are o largă marjă de apreciere.
În acest sens, Curtea Europeană a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului unor pensii sau altor beneficii de asigurări sociale, fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr.1.
În hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austria, 1977, s-a subliniat faptul că art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție „nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum”.
Prin urmare, apelantul nu poate susține că avea la data intrării în vigoare a Legii nr.119/2010un bun actual în accepțiunea Convenției, reprezentat de un anumit cuantum al pensiei și nu de dreptul la pensie în sine.
De altfel, de vreme ce prima instanța nici nu a fost învestită în prezenta cauză cu o contestație împotriva deciziei emise în temeiul Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 1/2011, Curtea nu poate reține că în urma recalculării/revizuirii intervenite în baza acestor acte normative, cuantumul pensiei apelantului a fost stabilit la un nivel mai mic decât cel determinat prin decizia anterioare.
Adoptarea Legii nr. 241 din 17 iulie 2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională nu confirmă susținerile apelantului privind nelegalitatea deciziei de revizuire emisă în baza OUG nr.1/2011 întrucât acest act normativ produce efecte doar pentru viitor, iar nu și pentru intervalul decembrie 2010 – octombrie 2013.
Curtea reține că pentru intervalul decembrie 2010 – octombrie 2013, în care au fost aplicabile alte acte normative (Legea nr.119/2010, OUG nr.1/2011), Legea nr.241/2013 nu prevede dreptul la vreo despăgubire.
Astfel, potrivit art.1 din această lege, pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, începând cu data de 1 octombrie 2013.
Totodată, potrivit acestui act normativ, cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin. (1), se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, conform legii enunțate, casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
De asemenea, sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se plătesc în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor, iar cele de recuperat, prin derogare de la prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.
Prin urmare, având în vedere că potrivit actului normativ amintit, abia din 1.10.2013 se revine la cuantumul pensiei din luna decembrie 2010, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată cererea dedusă judecății.
Jurisprudența instanțelor din alte cauze nu poate atrage o anumită soluție într-o cauză care, chiar purtată împotriva aceluiași intimat, diferă sub aspectul situației de fapt și de drept rezultată în urma cererilor părților, a actelor contestate și a probelor administrate.
De altfel, practica judiciară nu reprezintă izvor de drept, iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, având obligația de a proceda în fiecare caz în parte la identificarea, interpretarea și aplicarea dispozițiile legale incidente.
De asemenea, Curtea reține că nu există discriminare nici față de cei care au beneficiat de majorarea pensiei după 1.01.2011 în temeiul Legii nr.119/2010 și OUG nr. 1/2011 și au primit și diferențele bănești aferente, de vreme ce cuantumul majorat al pensiilor a fost obținut în conformitate cu algoritmul de calcul stabilit de noua legislația care a impus recalcularea pensiilor.
Pentru toate considerentele arătate, constatând că în cauză instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, Curtea va respinge apelul ca nefondat, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant S. C. Militare Disponibilizate, cu sediul în București, ., sector 1, în numele membrului de sindicat B. N.- CNP_, împotriva sentinței civile nr.7012 din data de 13.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A. Naționale, cu sediul în București, ., sector 5 și C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale, cu sediul în București, ..7-9, sector 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
R. F. G. B. A. C.
Grefier,
B. M.
Red. Jud. RFG, 16.03.2015
Dact: Z.G./5 EX/25.02.2015
Jud.fond:N.D.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 610/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 152/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
