Obligaţie de a face. Decizia nr. 680/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 680/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 35072/3/2013
Dosar nr._ (6960/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.680
Ședința publică din data de 05 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - E. L. U.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant C. P. împotriva sentinței civile nr. 6069 din data de 23 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cauza având ca obiect pretenții bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant C. P., personal, lipsind intimata-pârâtă C. de P. a Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-pârâtă C. de P. a Municipiului București a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelantul-reclamant C. P., personal, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 6069 din data de 23 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamantul C. P. a solicitat obligarea pârâtei C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI să calculeze, începând cu luna ianuarie 2011, indemnizația lunară reparatorie datorată conf. art. 4 din L. nr. 341/2004 și indemnizația reparatorie lunară datorată conform art. 5, alin. 1 lit. m din același act normativ, prin raportare la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăzut de art.15 din Legea nr.287/2010, să acorde indemnizațiile lunare reparatorii calculate la valoarea corectă, să achite diferența de drepturi dintre indemnizația calculată și cea plătită, să îi restituie sumele datorate prin calcularea și perceperea greșită a cotei CAS de 5,5 %, să pună în aplicare în totalitate decizia nr._/08.01.2009 prin reînceperea plăților prevăzute în respectiva decizie și la plata unor penalități de întârziere în valoare de 100 lei pentru fiecare zi începând cu ziua de 16 de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce se va pronunța.
Reclamantul a declarat recurs, criticând sentința precitată sub următoarele aspecte, în esență:
1. Afirmația pârâtei potrivit căreia indicatorul „salariul mediu brut" este o noțiune total diferită, cu conținut diferit față de „câștigul salarial mediu brut" nu este susținuta de nici o probă aflată la dosar. În schimb afirmația mea că indicatorul „salariul mediu brut" este folosit în continuare în Legea Bugetului Asigurărilor de Stat, este susținuta de adresa oficială primită de la Institutul Național de S., adresa în copie atașata la cererea de apel.
Instanța ar fi trebuit să se pronunțe explicit asupra acestei cereri, formulata și la punctul 1 din răspunsul la întâmpinare din dosar, cu toate că în sentința civilă nr.6069 din 23.05.2014 la un moment dat se folosește „câștigul salarial mediu brut pentru anul 2011 de 20221ei înmulțit cu coeficientul 1,10 (conform Legii 341/2004) fiind deci o recunoaștere a identității celor două sintagme.
2. Instanța nu a studiat cu atenție dosarul. Dacă ar fi studiat probele, ar fi observat că pârâta a atașat în timpul ședinței de judecată unele înscrisuri din care rezultă că, în afara celor 15% din indemnizație ce i s-au redus conform art.14 lit. d din Legea 118/2010, i-a mai fost reținută suma de 7951 lei în mod abuziv în lunile iulie, august, septembrie 2012. A observat că în sentință nu se pomenește nimic față de aceste rețineri și nici de Decizia nr. 22/2013 din 18.11.2013, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 790 din 16.12.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a decis ca indemnizațiile lunare reparatorii și indemnizațiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizației aflată în plata în luna octombrie 2010, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. 4 din Codul de Procedura Civilă
3. Instanța nu face nici o referire la punctul II din acțiune prin care cerea obligarea la plata diferenței rezultate dintre indemnizația lunară efectiv plătită reclamantului în temeiul art. 5 alin. 1 lit. m din Legea 341/2004, în coeficient de 0,6% și suma cuvenită pentru anii 2011, 2012, 2013, 2014, suma care se mărește în fiecare an, afirmația sa fiind susținuta și de adresa primită de la Institutul Național de S..
4. Instanța de fond, dacă ar fi binevoit să citească cu atenție și punctul III din acțiune, ar fi reținut că se referă la perceperea greșita a cotei CAS, adică impozitarea cu 5,5% a sumei de peste 750 lei, după cum prevede Legea nr. 95/2006, modificată prin OUG nr. 107/2010 și nu exceptarea de la plata a CAS după cum afirma instanța că a cerut, adică trebuie să i se restituie suma de 1,094 lei pentru anii 2011, 2012, 2013, calculul acestei sume fiind în dosar. În acest caz este evident că instanța s-a pronunțat asupra a ceea nu a cerut.
Prin întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
În baza art. 480 alin. 1 Cod Procedură Civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Criticile exprimate în motivarea apelului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a respins acțiunea cu care a fost sesizat.
Primul motiv de apel este nefondat.
Printre altele, prin acțiune s-a solicitat obligarea CPMB să calculeze, începând cu luna ianuarie 2011, indemnizația lunară reparatorie datorată conf. art. 4 din L. nr. 341/2004 și indemnizația reparatorie lunară datorată conform art. 5 alin. 1 lit. m din același act normativ, prin raportare la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăzut de art.15 din Legea nr.287/2010, să acorde indemnizațiile lunare reparatorii calculate la valoarea corectă, să achite diferența de drepturi dintre indemnizația calculată și cea plătită.
Față de obiectul și natura acestor pretenții care au fost deduse judecății, în speță trebuie avute în vedere considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 22/18.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în completul prevăzut de art. 517 Cod Procedură Civilă, decizie care este obligatorie pentru instanțele judecătorești din România.
Astfel, prin această hotărâre a instanței supreme s-au admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Avocatul Poporului și s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) și art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, ….indemnizațiile lunare reparatorii și indemnizațiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizației aflat în plată în luna octombrie 2010.”
În considerentele acestei decizii, care și ele sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești, s-au evidențiat următoarele aspecte:
„Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, indemnizația reparatorie lunară reglementată de acest act normativ se calculează prin aplicarea unor coeficienți asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului în care se face plata.
Prin art. 14 lit. d) din Legea nr. 118/2010 s-a stabilit că aceste drepturi se reduc cu 15% de la data intrării în vigoare a acestei legi iar, ulterior, prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, s-a statuat că, începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1), lit. a), b), și d) și alin. (4), art. 13 și 14 din Legea nr. 118/2010 se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.
Rezultă deci că legea nouă, derogând de la cea anterioară în materie, Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, instituie un alt criteriu în funcție de care să se cuantifice indemnizațiile lunare reparatorii.
În raport cu această reglementare expresă, a susține că, în continuare, determinarea cuantumului indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, trebuie realizat după algoritmul prevăzut de acest act normativ, respectiv prin aplicarea unor coeficienți asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului în care se face plata, înseamnă a ignora caracterul normelor temporare și speciale.
Deși Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă, ea însăși, o reglementare specială în materia drepturilor cuvenite eroilor-martiri, luptătorilor în Revoluția din 1989 și a celor din revolta muncitorească anticomunistă de la B., aceasta nu înseamnă că în același domeniu nu pot fi adoptate norme de excepție, cu caracter temporar, determinate, în speță, de condițiile economice generate de criza economică, care să deroge de la o altă normă specială.
Astfel, normele de excepție sunt cele care completează normele generale sau speciale, fără ca excepția prevăzută să fie considerată a aduce atingere ordinii de drept.
În ipoteza analizată, Legea nr. 118/2010 a intervenit cu caracter de excepție, derogatoriu de la norma anterioară, pentru a regla pe o perioadă de timp - intervalul în care a fost activă fiind iunie 2010-decembrie 2010 - reducerea indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, și, tot astfel, a fost adoptată și și-a produs efectele Legea nr. 285/2010 care, majorând din luna ianuarie 2011, drepturile respective cu 15%, s-a referit, de data aceasta, la cuantumul indemnizațiilor aflate în plată în luna octombrie 2010, iar nu la criteriile consacrate prin Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Faptul că în această materie s-a intervenit cu reglementări speciale, temporare, care își găsesc aplicare atât timp cât se mențin condițiile particulare care le-au impus rezultă, o dată în plus, și din evoluția ulterioară a legislației în acest domeniu.
Astfel, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. II art. 8, așa cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, s-a stabilit că în anul 2012 cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010 se menține la același nivel cu cel acordat în decembrie 2011, iar potrivit art. II art. 18 din aceeași ordonanță de urgență, indemnizația prevăzută la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu se mai acordă.
Totodată, conform art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, prevederile art. 18 al art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2012 se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
Aceasta înseamnă, în termenii Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 59-62), că prin reglementări ulterioare a avut loc o schimbare a conținutului normativ al legii inițiale, cel puțin pentru intervalul de timp pentru care a fost justificată, pe considerente economice, de restabilire a echilibrului bugetar, măsura vizând o altă modalitate de calcul al indemnizațiilor respective.
Nu este vorba, așadar, de o succesiune pur formală a unor legi, care ar avea același conținut juridic în privința aceleiași materii, pentru a nu se pune problema conflictului de legi în timp și a nu se stabili dacă legea care intervine ulterior este sau nu derogatorie, cu caracter special de la cea anterioară, chiar în condițiile în care aceasta din urmă constituie ea însăși o reglementare specială într-un anumit domeniu.
Dimpotrivă, așa cum s-a arătat, introducând elemente noi, diferite de cele existente în Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, actul normativ ulterior derogă de la prima reglementare, neputându-se susține că majorarea de 15%, prevăzută de aceasta din urmă, ar trebui calculată prin luarea în considerare a salariului mediu brut, în condițiile în care, în mod expres, ca element de referință, Legea nr. 285/2010 prevede nivelul indemnizației existente în plată în luna octombrie 2010.
Fără a fi vorba despre o abrogare a dispozițiilor Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nefiind incident principiul după care lex posterior contraria abrogat, în realitate, situația supusă interpretării vizează eficiența unei legi temporare, care, având caracter derogatoriu și excepțional, se aplică pentru intervalul de timp în care îi este justificată activitatea, derogând de la norma anterioară care, deși ea însăși specială, are suspendate efectele pe perioada de timp pentru care se justifică acțiunea legii temporare.
Faptul că legiuitorul nu a apelat la modificarea expresă a textului Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, în privința plății indemnizațiilor nu reprezintă decât o opțiune a acestuia pentru o eventuală revenire la dispozițiile legii atunci când situația economică o va permite.
Aprecierea asupra caracterului special al Legii nr. 285/2010 este în acord cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora "Caracterul special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul acesteia, circumstanțiat la anumite categorii de situații, și de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie".
Așadar, nu poate fi considerat corect argumentul conform căruia prin adoptarea Legii nr. 285/2010 s-ar fi intenționat, în realitate, revenirea la modalitatea de calcul al indemnizațiilor prevăzută de Legea nr. 341/2010, cu modificările și completările ulterioare, cu motivarea că textul art. 10 din Legea nr. 285/2010 ar fi realizat "doar o întregire a cuantumului indemnizațiilor, în sensul restituirii diminuării cu 15%, care s-ar aplica la algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 341/2004".
În realitate, din succesiunea actelor normative adoptate în materie rezultă că această întregire, operată în temeiul Legii nr. 118/2010, a fost recuperată în baza unor măsuri legislative ulterioare Legii nr. 285/2010 întrucât abia în luna iunie 2012 indemnizațiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 118/2010 au atins nivelul avut în luna iunie 2010, fără a-l putea depăși, conform art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale.
Rezultă că, la nivelul anului 2011, modalitatea de calcul al indemnizațiilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, trebuie determinată prin luarea în considerare a criteriului introdus de Legea nr. 285/2010, care nu mai operează cu criteriul salariului mediu brut asupra căruia să se aplice coeficienții de multiplicare, ci are în vedere, în mod special și derogatoriu, cuantumul indemnizației aflate în plată la nivelul lunii octombrie 2010, asupra căruia trebuie aplicată majorarea de 15%.”
Față de conținutul explicit al acestor considerente, concluzia care se impune este aceea că indemnizațiile lunare reparatorii și indemnizațiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează în anul 2011 prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizației aflat în plată în luna octombrie 2010, iar nu așa cum s-a solicitat prin acțiunea formulată de apelantul-reclamant.
Cât privește modul de calcul al acelorași indemnizații pentru anii 2012 și 2013, trebuie avute în vedere prevederile art. OUG nr. 80/2010 completată prin Legea nr. 283/2011, precum și cele ale OUG nr. 19/2012.
Astfel, potrivit art. II, art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, completată prin Legea nr. 283/2011, în anul 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011.
Potrivit art. 3 alin. (2) din OUG nr. 19/2012, începând cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 2,3% față de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăși nivelul în vigoare în luna iunie 2010.
În anul 2013 indemnizațiile se supun legislației în vigoare, adică tot art. 3 alin. (2) din OUG nr. 19/2012, care arată că începând cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 2,3% față de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăși nivelul în vigoare în luna iunie 2010.
Nici cel de-al doilea motiv de apel nu este întemeiat. Prima instanță nu avea obligația legală de a se pronunța cât privește faptul că apelantului-reclamant i-ar fi fost reținută suma de 7951 lei în lunile iulie, august, septembrie 2012, câtă vreme nu s-a formulat nicio pretenție explicită în acest sens prin cererea de chemare în judecată.
Sub acest aspect, trebuie să se țină seama de dispozițiile imperative și de ordine publică ale art. 22 alin. 6 Cod Procedură Civilă, potrivit cu care „judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii…”.
Argumentele pe baza cărora s-a demonstrat netemeinicia primului motiv de apel justifică înlăturarea criticilor formulat în cuprinsul celui de-al treilea motiv al căii de atac ce face obiectul pricinii de față.
În sfârșit, ultimul motiv de apel va fi și el îndepărtat.
Apelantul-reclamant face referire la dispozițiile Legii nr. 95/2006, astfel cum aceasta a fost modificată prin OUG nr. 107/2000.
Potrivit art. 257 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, „persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate…”.
Această contribuție, cunoscută sub denumirea prescurtată CASS (contribuția pentru asigurări sociale de sănătate), se cuvine și se plătește Caselor Teritoriale de Asigurări Sociale de Sănătate, respectiv cele județene și cea a Municipiului București.
Așa fiind, în măsura în care s-au produs erori, iar asiguratul pretinde că a plătit o cotă mai mare a CASS decât cea care se cuvenea potrivit legii, trebuie să se îndrepte împotriva Casei de Asigurări Sociale de Sănătate, căci această persoană juridică a încasat suma de bani respectivă, virând-o către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). A se vedea în acest sens prevederile art. 209 din Legea nr. 95/2006.
Intimata-pârâtă CPMB nu are vreo obligație sub acest aspect față de apelantul-reclamant, astfel că pretențiile acestuia privind perceperea greșita a cotei CASS sunt lipsite de fundament și în mod corect au fost respinse de Tribunal.
În raport de toate cele ce preced, apelul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant C. P., domiciliat în București, .. 47, sector 2, CNP_, împotriva sentinței civile nr.6069 din data de 23 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea V. nr.6, sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
L. C. Dobraniște E. L. U.
GREFIER
F. V.
Red.: C.D.
Dact.: A.C./4 ex.
19.03.2015
Jud. fond: D. M. D.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1531/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 1157/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
