Obligaţie de a face. Decizia nr. 139/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 139/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 16590/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (6831/2014)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.139
Ședința publică de la 16.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- M. V. D.
JUDECĂTOR - N. R. I.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul C. S. împotriva sentinței civile nr.7179/18.06.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul prin avocat Ț. C., potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2014, emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/2014, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Reprezentantul avocat al apelantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și adeverința detaliată, depusă la dosarul de apel.
Curtea, în temeiul art.479 alin.2 și art.478 alin.2 din Codul de procedură civilă, încuviințează pentru apelant proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă cauzei.
La întrebarea adresată de președintele completului de a preciza dacă adeverința detaliată, nr.992/17.09.2014, a fost depusă și la C. de P., reprezentantul avocat al apelantului a răspuns negativ.
Curtea constată închisă etapa cercetării judecătorești, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelantul, prin avocat, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu emiterea unei decizii de pensie din 04.12.2011 și nu din 12.03.2012, așa cum eronat a fost trecut în cererea de apel.
În susținerea motivelor de apel, reprezentantul avocat al apelantului arată, făcând referire la aspectul reținut de instanța de fond în respingerea acțiunii, că aprecierea instanței de fond a fost că nu s-ar fi putut identifica sporurile, nu că apelantul nu ar fi avut venituri suplimentare. Intimata nu a respectat dispozițiile art.150 din Legea nr.253/2010, respectiv să răspundă la contestație în termen legal de 45 zile. Susține că a depus la dosar adeverința nr.390, care a fost respinsă de către intimată, cu precizarea că nu reprezintă venituri permanente, fapt ce l-a determinat pe apelant să formuleze altă contestație la care a atașat din nou această adeverință, dar C. de pensii a refuzat primirea. Apreciază că dacă intimata ar fi răspuns în sensul că nu este detaliat și că au nevoie de o detaliere nu s-ar mai afla azi în această situație.
Un al doilea aspect pe care instanța l-a apreciat în respingerea contestației este în sensul că simpla afirmație a angajatorului că au fost virate contribuțiile nu reprezintă asumarea răspunderii, or, potrivit art.4 alin.3 din OUG 4/2005, angajatorul își asumă întreaga răspundere prin mențiunea în adeverință dacă s-au achitat contribuțiile pentru stat.
Susține că adeverința nr.390, care a fost depusă la C. de P. iar adeverința nr.992, depusă în apel, reprezintă o detaliere a adeverinței nr.390. Mai arată că intimata, prin întâmpinare, a recunoscut că sunt niște venituri suplimentare în acord, dar că nu pot fi evidențiate. De asemenea, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr.143/12.08.2014, pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7179 din data de 18.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ a fost respinsă cererea promovată de reclamantul C. S., în contradictoriu cu pârâta C. de P. a Municipiului București.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost pensionat pentru limita de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977, începând cu data de 01.07.1999( f. 7).
La data de 14.11.2011, reclamantul a solicitat Casei de P. Sector 1, prin cererea cu nr._, recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea salariilor brute pe perioada 1961-1999, menționate in adeverința nr. 390/12.07.2011 eliberata de S.C. SEMANATOAREA S.A.
Intimata, prin decizia_/12.03.2012(f. 12), a respins valorificarea veniturilor brute suplimentare, din adeverință, întrucât acestea nu reprezinta sporuri cu caracter permanent prevăzute în anexa nr. 15, din normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin HG nr.257/2011.
Adeverința nr. 390/12.07.2011 eliberată de S.C. SEMANATOAREA S.A., în raport de care reclamantul a solicitat recalcularea, atestă câștigul brut lunar realizat de reclamant în perioada septembrie 1961- martie 1999(filele 8-11).
Această adeverință, astfel cum a fost eliberată de fostul angajator, nu a putut fi valorificată la stabilirea drepturilor de pensie întrucât încalcă prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010 care stabilesc veniturile utilizate la determinarea punctajului mediu anual până la . Legii nr. 19/2000.
Evidențiind venitul brut lunar realizat, adeverința nu a permis identificarea sporurilor și adaosurilor acordate pe lângă salariul tarifar de încadrare, făcând astfel imposibil de verificat corectitudinea punctajului lunar determinat prin decizia nr._/12.03.2012 în baza art. 96 și urm. din Legea nr. 263/2010.
În plus, potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010, punctajele lunare se stabilesc, după caz (respectiv în funcție de perioadă și de înregistrările din carnetele de muncă), prin raportare la salariile brute sau nete. Obligarea intimatei la efectuarea calculului punctajului mediu anual prin utilizarea, pentru perioada 1 iulie 1977 – 1 ianuarie 1991, a salariilor brute ar conduce la obținerea unui rezultat fals, majorat în mod artificial. Procedând astfel, nu s-ar ține cont de reținerile efectuate din aceste sume brute (e.g. contribuția pentru pensia suplimentară).
Mai mult, în absența denumirii sporurilor sau adaosurilor incluse în venitul brut, în absența arătării actului normativ/contractual în baza căruia au fost acordate acestea, nu se poate verifica dacă intimata nu a valorificat deja sporurile reglementate de lege ca procent (e.g. sporul de vechime), după cum nu se poate verifica dacă aceste sume au fost incluse în totalitate în fondul de salarii și au constituit baza reținerii și virării contribuției de asigurări sociale. Afirmația generică înscrisă în adeverință potrivit căreia angajatorul era obligat legal să rețină CAS-ul nu echivalează cu asumarea răspunderii privind plata acestei contribuții la aceste sume brute atestate de adeverință.
Valorificarea eventualelor venituri suplimentare incluse în adeverință este posibilă doar prin atestarea acestora în forma solicitată de lege (Anexa nr. 5 la Normele de punere în aplicare a Legii nr. 263/2010, art. VI), din care să rezulte că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare (decizia pronunțată de ICCJ în interesul legii, nr. 19/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 824/22.11.2011).
Pentru aceste motive, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul C. S..
În motivarea apelului, apelantul arată că, în mod greșit instanța a respins acțiunea ca neintemeiata, fata de imprejurarea ca, din cuprinsul sentinței apelate, nu reiese ca apelantul nu a beneficiat de venituri suplimentare in acord global, ci doar ca din cuprinsul adeverinței aceste venituri nu pot fi identificate.
De asemenea, instanța de fond a constatat in mod greșit ca, „afirmația angajatorului" precum ca a achitat contribuția sa la fondul asigurărilor sociale de stat, nu echivalează cu răspunderea privind plata acestei contribuții.
Or, în temeiul art. 4 alin. 3 din O.U.G. nr. 4/2005, angajatorul isi asuma întreaga responsabilitate cu privire la valabilitatea și corectitudinea datelor furnizate în cuprinsul acesteia. Adeverințele emise în acest sens, în condițiile OUG 4/2005 reprezintă un act de voință al angajatorului care răspunde pentru toate mențiunile cu privire la contribuția pentru asigurări sociale de stat.
Mai mult, Lg.27/1966 prevedea ca plata contribuției de asigurări sociale era datorata de angajator si se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
Prin art. 1 din decretul nr.289/1972 se dispunea ca angajatorii sa verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
Deci, pentru toate aceste sume, angajatorii calculau si virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat si de către angajatorul emitent la adeverinței nr.390/12.07.2011. S.C. SEMĂNĂTOAREA S.A.
La data de 05.04.2012, apelanul-reclamant a depus la intimata contestație împotriva deciziei de pensionare nr._/12.03.2012 având in vedere respingerea cererii de recalculare dispusa de către intimata.
Din cuprinsul deciziei de pensionare nr._/12.03.2014 reiese ca intimata a respins valorificarea veniturilor suplimentare deoarece „acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent", nu pentru ca veniturile suplimentare nu puteau fi evidențiate asa cum rezulta din adeverința nr.390/12.07.2011, inducând astfel in eroare apelantul fata de motivul respingerii luării in calcul a veniturilor suplimentare.
In situația in care intimata ar fi respectat termenul de soluționare a contestației potrivit dispozițiilor art. 150 alin 4 din Lș.263/2010 si ar fi comunicat apelantului ca dorește o detaliere a adeverinței nr.390/12.07.2011, apelantul nu ar fi ajuns in situația in care la unicul termen acordat in dosar pentru judecarea cauzei, sa nu aibă asupra sa defalcarea adeverinței nr.390/12.07.2011, situație care a dus inevitabil la respingerea cererii de chemare in judecata.
La termenul din 18.06.2014, termen la care s-a judecat cauza in fond, intimata a recunoscut, prin întâmpinare, ca diferențele dintre salariile brute raportate in cartea de munca si salariile evidențiate in adeverințele depuse, sunt diferite iar diferența rezulta din includerea sporurilor acordate.
Deci, nici intimata nu a contestat faptul ca apelantul nu ar fi avut venituri suplimentare permanente fata de salariul tarifar, ci doar ca nu rezulta exact care sunt veniturile suplimentare realizate diferit de salariul tarifar, deși pe procedura administrativa nu a comunicat acest aspect,
Mai mult, nici instanța de fond nu a apreciat ca apelantul nu ar fi lucrat in acord global, ci doar ca aceste venituri nu se pot identifica separat de salariul tarifar.
Împrejurarea ca, adeverința nu era detaliata, nu duce la concluzia ca apelantul nu a lucrat in perioada 1961-1991 in acord global, respingerea acțiunii pentru acest motiv reprezentând o incalcare a principiului contributivitatii prevăzut de Lg. 19/2000, cat si dispozițiile OUG 4/2005 emise in considerarea atingerii scopului fundamental al inlaturarii inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Lg.3/1977 in raport cu cele pensionate sub imperiul Lg. 19/2000, considerente statuate in Decizia nr 19/2011 pronunțata de ICCJ asupra recursului in interesul legii.
Mai mult, având in vedere ca intimata-parata nu a răspuns in termenul de 45 zile prevăzut de art.150 alin 4 Lg.230/2010 la contestația depusa de apelant, l-a pus pe acesta intenționat in situația in care, o noua adeverința emisa de S.C. SEMNATOAREA S.A. ulterior investirii instanței sa duca la neluarea acesteia in seama.
Nu s-a formulat întâmpinare în cauză.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri pentru apelantul reclamant, în cadrul acesteia fiind depusă la dosarul cauzei adeverința nr.992/17.09.2014 emisă de .>
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de apelantul reclamant sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În fapt, prin decizia nr._/12.03.2012, C. Locală de P. Sector 1 a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite apelantului reclamant C. S. (depusă la casa de pensii la data de 14.11.2011), prin valorificarea veniturilor brute suplimentare evidențiate în adeverința nr.390/12.07.2011 emisă de . motivarea că aceste venituri nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute de Anexa nr.15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, aprobate prin HG nr.257/2011.
Conform dispozițiilor art.149 alin.1 din Legea nr.263/2010, apelantul reclamant a formulat contestație împotriva acestei decizii, contestație ce face obiectul prezentei cauze și vizează legalitatea și temeinicia acestei decizii.
Prima instanță de judecată, în mod judicios, a analizat conținutul adeverinței nr.390/12.07.2011, prin prisma dispozițiilor legale incidente și a concluzionat că, în forma în care aceasta a fost redactată, nu permite nici organului de pensie și nici instanței să stabilească dacă veniturile suplimentare pe cale le atestă pot fi avute în vedere pentru recalcularea pensiei. În esență, Tribunalul a identificat următoarele dispoziții legale ce nu au fost respectate de reclamant: art.165 din Legea nr.263/2010, întrucât veniturile brute atestate de adeverință nu erau defalcate, nu erau precizate sporurile și adaosurile, nediferențierea veniturilor brute de cele nete pentru a se putea stabili punctajele lunare conform art.165 din Legea nr.263/2010, arătarea temeiului legal în baza căruia au fost acordate.
În apel, apelantul reclamant depune la dosarul cauzei adeverința nr.992/17.09.2014 emisă de . completarea adeverinței nr.390/12.07.2011, ce privește aceeași perioadă și aceleași venituri, dar, de această dată, cu evidențierea salariului tarifar, a sporurilor și a adaosurilor, a temeiului legal în baza căruia au fost acordate, cu mențiunea că pentru perioadele lucrate a fost reținut și virat CAS și contribuția pentru pensia suplimentară în condițiile prevăzute de lege.
Adeverința nr. 992/17.09.2014 emisă de . a mai fost depusă de apelantul reclamant la C. de pensii.
În drept, art.107 alin.3 și alin.5 din Legea 263/2010 prevede că pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Potrivit art.478 alin.1 Cod pr. Civilă, prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. Art.478 alin.3 Cod pr. Civilă arată că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt reținută, Curtea apreciază că cererea de valorificare a adeverinței nr.390/12.07.2011 prin raportare la adeverința nr.992/17.09.2014, ce nu a fost avută în vedere nici de organul de pensie, nici de prima instanță de judecată reprezintă în fapt o pretenție nouă ce nu este admisibilă în apel. Admiterea uneia astfel de cereri ar însemna să se încalce principiul dublului grad de jurisdicție, dreptul la apărare al intimatei, precum și schimbarea obiectului cererii introductive de instanță. S-ar eluda și dispozițiile art.107 alin.5 din Legea nr.263/2010, ce prevăd acordarea sumelor începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea, or adeverința nr.992/17.09.2014 nici nu a fost depusă la C. de pensii pentru ca aceasta să aprecieze dacă există venituri suplimentare, dacă acestea pot fi avute în vedere în procesul de recalculare al pensiei.
Depunerea de către apelantul reclamant a unui înscris doveditor inform denotă strict culpa acestuia, deoarece necunoașterea legii nu este o cauză exoneratoare de răspundere (nemo censetur ignorare legem).
Aplicarea corectă a principiului contributivității presupune ca veniturile suplimentare incluse în adeverință să fie atestate în forma prevăzută de lege.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul C. S., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat T. C. A., cu sediul în București, ..23, sector 1, împotriva sentinței civile nr.7179/18.06.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea V. nr.6, sector 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. V. N. R.
D. I.
GREFIER
E. D. C.
Red.: M.V.D.
Dact.: Ș.S./4ex.
21.01.2015
Jud. fond: G. A. V.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1896/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 717/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
