Pretentii. Decizia nr. 1663/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1663/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 4359/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8632/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1663/2015
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător P. I. N.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta N. L. împotriva sentinței civile nr.8537/18.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII – a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta, prin avocat B. U. A. V., ce depune delegație de substituire a avocatului G. A. I., cu împuternicire avocațială . nr._, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de apel.
Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a sentinței civile în sensul admiterii acțiunii cu obligarea intimatei la plata drepturilor de pensie ce i se cuvin, având în vedere veniturile suplimentare rezultate din adeverințele depuse. Susține motivele de apel, cu cheltuielile de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr. 4359/10.02.2014 la data de 10.02.2014, reclamanta N. L. a chemat in judecata parata C. de P. a Municipiului București, solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea paratei sa recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului cu valorificarea veniturilor evidentiate in adeverinta nr. SCF 202/15.10.2013 emisa de IPTANA SA .
Prin sentința civilă nr.8537/18.09.2014 Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins cererea de chemare in judecata, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel,instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanta este pensionata în temeiul Legii nr. 263/2010 începând cu data de 13.01.2011 în baza deciziei nr._/31.03.2011.
Reclamanta a depus cererea de recalculare inregistrata la parata sub nr._, prin care a solicitat recalcularea drepturilor de pensie cu valorificarea veniturilor brute evidentiate in adeverinta nr. SCF 202/15.10.2013 emisa de IPTANA SA. Adeverinta nr. SCF 202/15.10.2013, emisa de IPTANA SA, evidențiază venitul lunar suplimentar realizat de către reclamanta in intervalul aprilie 1975-iunie 1994 sub forma de acord/prime/ore suplimentare, fără a se putea verifica din ce se compune în concret venitul lunar realizat de reclamanta, respectiv cât reprezinta fiecare spor acordat, în condițiile în care, potrivit prevederilor art. 96 din Legea nr. 263/2010, „punctajul mediu anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru S., astfel încât atât intimata cât și instanța sunt puse în imposibilitatea de a verifica în funcție de datele din adeverință dacă punctajul lunar a fost corect determinat și calculat .
În cauză, adeverinta nr. SCF 202/15.10.2013 emisa de IPTANA SA nu conține toate mențiunile obligatorii menționate în de art 127 din Normele de aplicare a Legii nr 263/2010 și anume: denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată și perioada în care a primit sporul. Adeverința depusă de contestatoare conține situația veniturilor suplimentare realizate în perioada aprilie 1975-iunie 1994. În condițiile în care adeverința nu evidențiază separat fiecare spor, nu se poate proceda la verificarea veniturilor care pot fi valorificate la stabilirea drepturilor de pensie.
Mai mult, din conținutul adeverinței nu rezulta care este salariul de încadrare, cuantumul fiecarui spor/primă sau orele suplimentare si in baza cărui act normativ au fost acordate, perioada în care au fost acordate eventualele venituri suplimentare incluse în venitul brut, când s-au acordat și în ce temei legal sau contractual, adeverința nefăcând nici o referire la vreun act normativ, prevedere contractuală, etc. articolul sau articolele din această lege care au constituit baza legală a acordării acestor venituri și ca datele din cuprinsul adeverinței sunt echivoce întrucât nu se poate cunoaște componenta veniturilor din adeverință.
În acest context, nefăcându-se dovada existenței unui act întocmit în mod valabil și cu respectarea prevederilor legale din care să rezulte că reclamanta a realizat venituri suplimentare, in ce cuantum si in ce temei, venituri care să nu fi fost avute în vedere în procesul de stabilire a drepturilor de pensie, nu se justifică nici recalcularea drepturilor de pensie, întrucât intimata a îndepărtat în mod corect adeverința nr. adeverinta nr. SCF 202/15.10.2013 emisa de IPTANA SA de la valorificare până la eliberarea unei adeverințe conforme și care să reflecte în mod corect salariul tarifar, sporurile, veniturile suplimentare, primele care sunt incluse în venitul evidențiat în adeverință.
Față de cele reținute, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel reclamanta N. L., solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 8537/18.09.2014 a Secției a Vlll-a a Tribunalului București, în sensul de a obliga C. de P. Municipiului București la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei începând cu data de 01.01.2014, care să ia în calcul veniturile salariale sub formă de "ore suplimentare", „acord" si „prime" înscrise în adeverința nr. SCF202/15.10.2013 eliberata de S.C. IPTANA SA, precum și la plata sumelor reprezentând diferența dintre cuantumul pensiei lunare la care avea dreptul potrivit și cuantumul pensiei încasate lunar, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamanta critică cele reținute de prima instanță cu privire la faptul că adeverința nr. SCF202/15.10.2013, eliberata de S.C. IPTANA S.A., nu respectă condițiile de formă prevăzute de lege deoarece în cuprinsul lor este menționat generic temeiul legal al acordării veniturilor salariale sub formă de „ore suplimentare", „acord" si „prime" ca fiind Legea nr.57/1974 și CCM, fără indicarea vreunui text de lege concret sau vreunui temei contractual.
Apelanta consideră că prima instanță a greșit, întrucât în adeverința nr. SCF202/15.10.2013, eliberata de S.C. IPTANA S.A., apar menționate ca bază legală a plății veniturilor salariale suplimentare Legea nr.62/1972, Legea 3/1950 si Decretul nr. 389/1972. Ori, în Legea nr.62/1972 există o singură categorie de venit salarial sub formă de „ore suplimentare", „acord" și de „prime/premii" reglementate de dispozițiile acestui act normativ.
Mai mult, potrivit regulilor generale de interpretare ale unui act juridic, un act juridic se interpretează în sensul în care ar produce efecte juridice, iar nu în sensul în care ar fi lipsit de efecte, fiind suficientă referirea pe care adeverința o face la Decretul 389/1972 și Contractul colectiv de muncă, fără a mai fi necesară și indicarea precisă a articolului.
Referitor la faptul că adeverința nu evidențiază „venitul brut" sau „câștigul brut" pentru veniturile sub formă de „acord global", apelanta consideră că argumentarea primei instanțe este greșită deoarece nicăieri în legislație nu se prevede ca adeverința angajatorului să menționeze „venitul brut" sau „câștigul brut" al salariatului, indiferent de categoriile de drepturi salariale atestate.
Astfel, atât art.127 alin.2-3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010, cât și în punctul VI al Anexei nr.15 a HG nr.257/2011 prevăd expres ceea ce trebuie să cuprindă adeverința unității referitoare la sporuri:denumirea angajatorului;datele de identificare ale salariatului; perioada de activitatea (data de începere și de încetare a acesteia);funcția, meseria sau specialitatea exercitată;denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat;numărul și data de înregistrare;ștampila unității emitente; semnătura.
Apreciază apelanta ca fiind excesivă această exigență stabilită de prima instanță în sensul evidențierii separate și a venitului brut în adeverințele ce cuprind și venituri sub formă de „acord" în deoarece procedând astfel instanța s-a substituit legiuitorului reglementând cerințe suplimentare pentru angajator, fapt ce nu intră în sfera de atribuții constituționale și legale a puterii judecătorești.
Referitor la inexistența unui temei legal a acordare a veniturilor „în acord" pentru perioada ulterioară anului 1983, judecătorul fondului a reținut în considerentele sentinței apelate faptul că nu se face dovada existentei unui act întocmit în mod valabil și cu respectarea prevederilor legale din care sa rezulte ca reclamanta a realizat venituri suplimentare, în ce cuantum și în ce temei.
Și acest argument este fragil, în condițiile în care forma de retribuire în acord global a fost generalizată începând cu luna iulie 1983 la nivelul tuturor unităților economice prin prevederile art.4 alin.2 ale Legii nr. 2/1983 cu privire la principiile de bază ale perfecționării sistemului de retribuire a muncii și repartiție a veniturilor oamenilor muncii.
Ulterior, începând cu 01.10.1983 retribuirea în acord s-a aplicat în mod generalizat în unitățile economice din transporturi conform art.3 alin.1 din Decretul nr.335/1983 privind aplicarea formei de retribuire în acord global și a altor forme de retribuire specifice unor ramuri sau activități.
Prin urmare, nu se poate vorbi despre inexistența unei baze legale a plății venitului în acord, ci dimpotrivă, baza legală a acordării venitului în acord au constituit-o aceste 3 acte normative: Legea nr.57/1974, Decretul nr.335/1983 și Legea nr. 2/1983.
În ceea ce privește neindicarea temeiului legal al acordării veniturilor sub formă de„prime", venituri care se achitau din fondul de premiere anuală, iar nu din fondul de salarii, instanța de fond a greșit întrucât în adeverința nr. SCF202/15.10.2013, eliberata de S.C. IPTANA S.A., apar menționate ca bază legală a plății "primelor" Legea nr.62/1972, Legea 3/1950 si Decretul nr. 389/1972, iar actul juridic, adică adeverința, se interpretează în sensul în care ar produce efecte juridice, iar nu în sensul în care nu ar avea efecte.
Referitor la inexistența dovezilor privind plata CAS pentru veniturile atestate de angajator, apelanta arată că, până în 1992, nici nu se punea problema neplății de către angajator a contribuției la bugetul asigurărilor sociale, deoarece acest fapt constituia infracțiune, care era pedepsită cu închisoarea, iar în timpul regimului comunist era imposibil de imaginat ipoteza în care s-ar fi întârziat acele plăți, nicidecum aceea de a nu se fi plătit.
Apreciază apelanta că instanța de fond a greșit respingând solicitarea de valorificare a veniturilor salariale sub formă de „acord" si „prime" înscrise în adeverința nr. SCF202/15.10.2013 eliberata de S.C. IPTANA S.A. deoarece:
Prevederile art.1 alin.1 din Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția de asigurări sociale de stat erau imperative, excepțiile fiind prevăzute expres de lege.
Art. 33 alin.1 lit.a) din Legea nr. 263/2010 prevede că baza de calcul o constituie câștigul salarial brut.
Art.2 lit.c) din Legea nr.263/2010 consacră principiul contributivității potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Concluzia apelantei este că drepturile de natură salarială sub formă de „majorare retribuție" dovedite cu adeverința nr. SCF202/15.10.2013 eliberata de S.C. IPTANA SA. nu pot fi omise în stabilirea punctajelor anuale, deoarece pentru aceste venituri s-a achitat contribuția
la bugetul asigurărilor sociale, conform mențiunii exprese a angajatorului din cuprinsul adeverinței nr. SCF202/15.10.2013, eliberata de S.C. IPTANA SA.
Aceste venituri au avut caracter permanent, astfel încât este legal să fie luate în calcul la emiterea deciziei de stabilire a pensiei.
Prevederile Legii nr.263/2010 trebuie înțelese în lumina principiilor care le guvernează și interpretate corespunzător, întrucît dispozițiile acestora se subordonează acestor principii. în condițiile în care există anumite dispoziții legale exprese care derogă de la principiile pe care însăși legea le enunță în debutul ei, prioritate nu pot avea decît principiile, acestea fiind cele care generează starea de drept, iar dispozițiile ce le încalcă trebuie cenzurate în limita în care exced sferei reglementate, întrucît acestea determină aplicarea unui tratament discriminatoriu.
Nu în ultimul rând, apreciază apelanta că pot fi avute în vedere și argumentele Deciziilor nr. 19/17.10.2011 și nr. 19/10.12.2012[1] ale Secțiilor unite ale ICCJ, prin care au fost admise recursurile în interesul legii, care, chiar dacă vizează situația deciziilor de pensie emise în temeiul OUG nr.4/2005 și al Legii nr.19/2000, sunt pertinente și concludente în cauză.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 din Noul Cod de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Criticile din conținutul motivelor de apel privesc dispoziția sentinței apelate de respingere a cererii de valorificare la recalcularea pensiei cuvenite reclamantei a veniturilor salariale sub formă de „acord" si „prime" înscrise în adeverința nr. SCF202/15.10.2013, eliberată de S.C. IPTANA S.A., considerentele reținute de prima instanță la pronunțarea acestei soluții referindu-se, în esență, la faptul că adeverința sus menționată nu respectă condițiile de formă prevăzute de lege, întrucât veniturile suplimentare nu sunt evidențiate separat, nu rezultă care este salariul de încadrare, eventualele venituri suplimentare incluse în venitul brut, temeiul legal sau contractual al acordări acestor venituri suplimentare.
Curtea apreciază că motivele de apel invocate sunt nefondate, întrucât, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, adeverința a cărei valorificare a fost solicitată (adeverința nr. SCF202/15.10.2013, eliberată de S.C. IPTANA S.A – filele 6,7 dosar fond), menționează global veniturile realizate de apelantă suplimentar retribuției tarifare între aprilie 1975- iunie 1994, fără a le defalca și fără a indica, cel puțin generic, în ce temei legal sau contractual au fost acestea acordate.
Contrar susținerilor apelantei, Curtea constată că Legea nr.62/1972, art.39 din Legea 3/1950 și art.1 din Decretul nr. 389/1972 sunt indicate ca temei al plății de către angajator a contribuției de asigurări sociale pentru întreg fondul de salarii, iar nu ca temei al acordării veniturilor salariale sub formă de „acord", „prime" și „ore suplimentare”.
Este adevărat că sumele realizate în acord nu reprezintă sporuri, în sensul restrâns al termenului, ci chiar o formă de retribuire, prevăzută de art.12 alin. 1 lit. a din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, însă adeverința a cărei valorificare s-a solicitat nu face nicio referire la acest act normativ sau la altul care să fi stat la baza acordării acordului.
Mai mult decât atât, impedimentul esențial în valorificarea veniturilor suplimentare menționate în adeverința nr. SCF202/15.10.2013, eliberată de S.C. IPTANA S.A., este acela că veniturile salariale sub formă de „acord", „prime" și „ore suplimentare” sunt înscrise ca sumă globală, fără a fi evidențiate distinct, ceea ce face imposibilă verificarea valorificării acestor venituri la calculul pensiei.
În conformitate cu dispozițiile art.127 alin 2 din HG 257/2011, de punere în aplicare a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, adeverința prin care se dovedesc sporurile obținute de reclamant va cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente: a) denumirea angajatorului; b) datele de identificare a persoanei; c) perioadă în care s-a desfășurat activitatea, cu indicarea datei de începere și de încetare a acesteia; d) funcția, meseria sau specialitatea exercitată; e) denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată; f) perioadă în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.
Aplicarea principiului contributivității impune asiguratului să dovedească prin adeverința eliberată de angajator componența veniturilor lunare brute, cu ce titlu au fost achitate recurentului-reclamant, precum și dacă pentru fiecare din aceste venituri ce compun sumele totale lunare brute au fost sau nu achitate contribuțiile aferente către stat, în caz contrar instanța aflându-se în imposibilitatea obiectivă de a verifica, pe baza înscrisului înfățișat, dacă aceste venituri trebuie luate în considerare la recalcularea drepturilor de pensie, respectiv dacă fac parte din categoria veniturilor pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale sau din categoria veniturilor exceptate de la plata contribuției și care nu sunt avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie și nici dacă aceste venituri au fost avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, existând și riscul ca o parte din aceste venituri să fie valorificate de două ori, în raport de veniturile rezultate din carnetul de muncă al reclamantei.
Prin urmare, nu este vorba de instituirea de către judecător a unor cerințe suplimentare celor prescrise de lege, așa cum susține apelanta, ci de imposibilitatea verificării componenței venitului lunar realizat de apelanta-reclamantă în perioada de referință, astfel că până la eliberarea unei adeverințe conforme și care să reflecte în mod corect salariul tarifar, sporurile, veniturile suplimentare, primele care sunt incluse în venitul evidențiat în adeverință, aceasta nu poate pretinde valorificarea veniturilor menționate în adeverința nr. SCF202/15.10.2013, eliberată de S.C. IPTANA S.A .
De asemenea, față de cele mai sus expuse, Curtea apreciază că referirea apelantei la cele statuate prin Deciziile nr.19/17.10.2012 și nr. 19/10.12.2012[2] ale Secțiilor unite ale ICCJ, nu este de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții în cauză.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta N. L. CNP_, cu domiciliul ales la CA G. A. I. cu sediul în București, ., ., . împotriva sentinței civile nr.8537/18.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII – a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, Calea V. nr.6.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi,13 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. M. P. I. N.
GREFIER,
M. P.
Red. Jud. PIN
Dact.: Z.G./4 ex/29.05.2015
Jud.fond: A..V.T.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 278/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 910/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
