Obligaţie de a face. Decizia nr. 1896/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1896/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 26222/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 466/2015)
DECIZIE Nr. 1896/2015
Ședința publică de la 25 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. D. B.
Judecător M. P.
Grefier R. N. C.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de apelanta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.9029 din data de 01.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata T. R., cauza având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimata T. R., prin avocat S. C. G., ce depune la dosar împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/13.02.2015, lipsind apelanta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, în cadrul procedurii prealabile motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 03.02.2015, formulând întâmpinare la data de 13.02.2015, comunicată apelantului la data de 19.02.2015, după care:
Nemaifiind cererii de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea apelului.
Intimata T. R., prin avocat,având cuvântul pe fondul apelului solicită respingerea acestuia și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. Astfel cum a arătat în întâmpinarea formulată arată că hotărârea instanței de fond este una corectă și dreptul de a fi salariat la IMNR nu a încălcat art. 17 din Capitolul 4 al Legii 329/2009, și la acel moment între IMNR, Ministerul Muncii și C. de P. a Municipiului București, astfel cum rezultă din actele administrate la dosar a existat corespondență în care s-a stabilit faptul că Institutul IMNR nu face parte din cei exceptați, conform art. 17 din Capitolul 4 al Legii 329/2009. Apreciază că instanța de fond în mod corect a admis acțiunea și a anulat decizia, considerând că art. 18 din Legea 329/2009, impunea persoanelor care cumulau pensia cu un cuantum depășit plafonului limită cu salariul, le impune obligația ca în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii să-și exercite opțiunea între suspendarea pensiei și continuarea ca angajat sau să înceteze raporturile de muncă. Art. 20 din Legea 329/2009 indică că neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în termenul prevăzut de art.18 și 19 alin.3 și 4, constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă.
Pentru cele învederate solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată conform chitanței nr.1206/25.05.2015.
Curtea, în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față:
I.SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 29.07.2013, contestatoarea T. ROMANITA a chemat în judecată pe pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitând să se dispună anularea Deciziei nr._ din 18.07.2013 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale emisă de C. Locală de P. Sector 3 și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să-i returneze sumele deja oprite.
Prin sentința civilă nr.9029 din data 01.10.2014, pronunțată de Tribunalul București a fost admisă contestația formulată de reclamanta T. R., în contradictoriu cu pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI; s-a anulat decizia nr._/18.07.2013 emisă de intimata și în consecință a fost exonerată contestatoarea de plata debitului stabilit prin această decizie; a fost obligată intimata să restituie contestatoarei sumele reținute în baza deciziei nr._/18.07.2013 emise de intimată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este beneficiara unei pensii pentru munca depusă și limită de vârstă, după pensionare aceasta continuând activitatea remunerată, în cadrul Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Metale Neferoase și Rare - IMNR (INCDMNR-IMNR).
Prin Decizia nr._ din 18.07.2013 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale (fila 5) s-a stabilit în sarcina contestatoarei un debit în cuantum de_ lei, reprezentând drepturi necuvenite pe perioada de la 01.07.2010 până la 31.05.2013, plata necuvenită fiind generată de dispozițiile art. 17 din Legea nr. 329/2009 (fila 8).
Tribunalul a reținut că potrivit art. 17 alin 1 din Legea 329/2009, beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societaților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ teritoriala, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
De asemenea, instanța a reținut că dispozițiile art. 18 din același act normativ impune persoanelor care cumulează pensia (cu un cuantum depășind plafonul limită) cu salariul obligația ca în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii să-și exprime opțiunea intre suspendarea plații pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă de serviciu actului de numire în funcție.
Potrivit art. 20 din Legea 329/2009 neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în termenul prevăzut la art. 18 și la art. 19 alin. (3) și (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcție, precum și a raporturilor de serviciu.
Analizând dispozițiile legale enunțate anterior, Tribunalul a constatat că sancțiunea prevăzută de lege pentru neexprimarea opțiunii prevăzută de art. 18 din Legea nr. 329/2009, în situația în care persoana realiza cumulul între pensie și salariu depășind nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, era încetarea de drept a raporturilor de muncă și nicidecum suspendarea pensiei încasate.
Prin urmare, nu se poate vorbi despre existența unor sume încasate de contestatoare în mod necuvenit cu titlu de prestații asigurări sociale, astfel încât decizia de recuperare debit emisă de intimată pe numele contestatoarei apare ca fiind nelegală.
Pe de altă parte, chiar dacă sancțiunea prevăzută de art. 20 din Legea 329/2009 ar fi suspendarea plății pensiei, instanță constată că decizia de debit este tot nelegală, având în vedere că în ceea ce o privește pe contestatoare nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 329/2009, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Metale Neferoase și Rare – INMR neintrând sub incidența Legii nr. 329/2009.
Astfel, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Metale Neferoase și Rare - IMNR, funcționează și este organizat în conformitate cu OG nr. 57/16.08.2002 privind cercetarea științifica și dezvoltarea tehnologică, cu modificările ulterioare, fiind înființat prin HG nr. 2115/2004.
Potrivit art. 17 alin. 1 din OG nr. 57/16.08.2002 regimul juridic al Institutului este de Institut de Cercetare - Dezvoltare și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile art. 17 alin. 2 și 3 din OG nr. 57/16.08.2002 ("(2) Institutul național este persoana juridică română care are ca obiect principal activitatea de cercetare-dezvoltare și care funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, calculează amortismente și conduce evidenta contabilă în regim economic. (3) Institutul național are patrimoniu propriu și administrează patrimoniul public și privat al statului pentru asigurarea desfășurării activității și funcționează în coordonarea unui organ de specialitate al administrației publice centrale.")
De asemenea, instanța a reținut în cauză că fiind aplicabile și dispozițiile O.G nr. 57/2002 nu distinge niciun fel de similitudini între Institutule Naționale de Cercetare - Dezvoltare și regiile autonome, companiile naționale și societățile comerciale la care capitalul social este definit integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ teritorială.
Cum Legea nr. 329/2009 în art. 17 din Capitolul IV "Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale în scopul reducerii cheltuielilor bugetare" se referă la: "Beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat", iar IMNR nu se încadrează în niciuna din categoriile de angajatori enumerați în acest articol, Tribunalul a apreciat că dispozițiile Legii nr. 329/2009 nu sunt incidente, astfel încât contestatoarea avea dreptul să cumuleze pensia cu salariul.
III. APELUL FORMULAT DE C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 și art.470 din Codul de procedură civilă, apelanta a susținut că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr._/18.07.2013, prin care s-a stabilit în sarcina să un debit în cuantum de 84.493 lei, ca urmare a cumulului pensiei cu salariul, conform Legii nr.329/2009. În susținerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei, în copie actele din dosarul de pensie.
Prin sentința civilă nr. 9029/01.10.2014 instanța de fond a dispus anularea Deciziei nr._/18.07.2013 și restituirea sumelor reținute în baza deciziei anulate.
Consideră că hotărârea pronunțată de către instanța de fond a dispus cu încălcarea prevederilor Legii nr.329/2009 în ceea ce privește cumulul pensiei cu salariul.
În perioada 01.07._13 contestatoarea a desfășurat activitate la Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Metale Neferoase și Rare - INMR, cumulând veniturile din pensie cu veniturile obținute în calitate de angajat.
Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Metale Neferoase și Rare - INMR se încadrează în prevederile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, întrucât conform art.1 alin.(2) din HGR nr.2115/24.11.2004, statul are calitate de acționar, iar drepturile și obligațiile ce-i revin din această calitate sunt preluate de Ministerul Economiei și Comerțului.
Totodată potrivit art. 10 din aceeași hotărâre, Ministerul Economiei și Comerțului are calitatea de minister coordonator al Institutului, poate cuprinde în bugetul sau fonduri necesare Institutului, iar potrivit art.6 alin.2 cap.IV din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Institutului, structura organizatorică a Institutului se aprobă prin ordin al ministrului coordonator.
Având în vedere cele prezentate, se apreciază că reclamanta a încălcat prevederile Legii nr. 329/2009, cumulând veniturile din pensie cu veniturile salariale.
Consideră că în această situație s-a efectuat o plată nedatorată care trebuie restituita, obligația de restituire existând atât în sarcina celui care a primit plată cu bună credința, precum și în sarcina accipiensului de rea credința.
Mai mult, consideră că, în mod eronat, în toată această perioadă, contestatorul a încasat suma de 84.493 lei, fiind încălcate prevederile legale din Codul Civil, deoarece încasarea unei sume nedatorate reprezintă o îmbogățire fără just temei.
Mai mult, dispozițiile art.179 din Legea nr.263/2010 actualizata sunt imperative ȘI INSTITUIE OBLIGATIVITATEA PENTRU CASELE TERITORIALE DE P. DE A RECUPERA SUMELE ÎNCASATE NECUVENIT.
Conform prevederilor art.179, alin.1 și 4 din Legea nr.263/2010 actualizată:
alin.(1) - "Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani." și alin.(4) - "Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii și al caselor sectoriale pensii se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu".
Solicită instanței în temeiul art.451, alin.2 NCPC, ca în situația în care va găsi întemeiată cererea de chemare în judecată promovată de către reclamant, să se procedeze Ia cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate, în raport de munca depusă de avocat.
Se precizează că aplicarea măsurii de micșorare sau de mărire a onorariilor se face de către instanță, în virtutea rolului activ al judecătorului, pentru o justă decizie. Se apreciază ca reală posibilitatea instanței de judecată de a aprecia valoarea onorariului stabilit prin convenția dintre avocat și clientul său care nu numai că nu încalcă prevederile constituționale referitoare la accesul la justiție și dreptul la apărare, dar chiar vine în completarea prevederilor legale care dau expresie acestor principii.
Este un drept recunoscut instanței de judecată, în exercitarea funcției sale generale, de a urmări bună desfășurare a procesului, pentru a se evita exercitarea abuzivă a unor drepturi, inclusiv în raporturile dintre avocat și client.
Acest drept este acordat judecătorului în considerarea rolului activ al instanței de judecată pe care îl are în desfășurarea procesului și care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și muncii îndeplinite de avocat.
Față de aceste aspecte, solicită admiterea apelului, și modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
III. ANALIZA APELULUI
Examinând sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I C. pr. civ., potrivit cărora „instanța de apel va verifica, în limita cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”, precum și ale art. 477 alin. (2) C. pr. civ., în cazul în care „…motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”, Curtea pentru motivele de fapt și de drept ce se vor arăta, în temeiul art. 480 alin. (1) C. pr. civ., va respinge apelul ca nefondat.
Apelanta a criticat hotărârea primei instanțe numai cu privire la constatare conform căreia Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Metale Neferoase și Rare - INMR nu se încadrează în prevederile Legii nr. 329/2009, nefăcând referire la modul de interpretare a articolelor, 18, 19 și 20 din Legea nr.329/2009.
Curtea constată că soluția primei instanțe este întemeiată pe interpretarea articolelor 18-20 din Legea nr. 329/2009, iar argumentul conform căreia Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Metale Neferoase și Rare - INMR nu se încadrează în prevederile Legii nr. 329/2009 este subsidiar și nu poate influența soluția în cauză în condițiile în care argumentul privind interpretarea art. 18-20 din Legea nr. 329/2009 este cel determinant pentru soluția primei instanțe.
De asemenea, în cauză nu s-a formulat apel împotriva considerentelor sentinței civile, ci s-a urmărit schimbarea soluției, în sensul respingerii contestației.
Față de aceste considerente, Curtea constată că soluția primei instanțe este legală în condițiile în care argumentul bazat pe interpretarea articolelor 18-20 din Legea nr. 329/2009 este valabil.
Conform art. 17 alin 1 din Legea 329/2009, beneficiarii dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii, cât și sistemelor neintegrate sistemului public care realizează venituri salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activități pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societaților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ teritoriala, pot cumula pensia netă cu veniturile astfel realizate, dacă nivelul acesteia nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Art. 18 din același act normativ impune persoanelor care cumulează pensia (cu un cuantum depășind plafonul limită) cu salariul obligația ca în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii să-și exprime opțiunea intre suspendarea plații pensiei pe durata exercitării activității și încetarea raporturilor de muncă, de serviciu, sau a actului de numire în funcție.
Potrivit art. 20 din Legea 329/2009 neîndeplinirea obligației privind exprimarea opțiunii în termenul prevăzut la art. 18 și la art. 19 alin. (3) și (4) constituie cauză de încetare de drept a raporturilor de muncă stabilite în baza contractului individual de muncă sau a actului de numire în funcție, precum și a raporturilor de serviciu.
Față de aceste dispoziții legale, Curtea constată că, în condițiile în care există un cumul între pensie (care depășește plafonul limită) și salariu, iar angajatul nu își exprimă opțiunea între suspendarea pensiei și încetarea raporturilor de muncă, contractul individual de muncă/raportul de serviciu încetează de drept.
Așadar, existența acestui cumul nu determină suspendarea plății drepturilor de pensie, ci încetarea de drept a raporturilor de muncă. Prin urmare, pensia contestatoarei nu a fost încasată necuvenit, întrucât, deși actul normativ menționat interzice cumulul pensiei cu salariul în condițiile prezentate, sancțiunea aplicabilă nu are legătură cu drepturile de pensie.
În consecință, întrucât soluția primei instanțe de anulare a deciziei de debit este legală, nu se impune analizarea soluției și din prisma criticii apelantei, care indiferent dacă este întemeiată sau nu este întemeiată, nu poate determina admiterea apelului.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefundat.
În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 452 Cod procedură civilă, Curtea va obliga apelanta la plata către intimată a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în apel, conform chitanței nr. 1206/25.05.2015 (fila 17).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având CF_, cu sediul în București, Calea V. nr. 6, sector 3, împotriva sentinței civile nr.9020 din data de 01.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. R., având CNP_, cu domiciliul în București, ..306, ., ., sector 3.
Obligă apelanta la plata către intimată a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Mai 2015.
Judecător, E. D. B. | Președinte, M. P. | |
Grefier, R. N. C. |
Tehnored.: E.D.B./01.07.2015
Dact: V.N./4 ex./09.06.2015
Jud. fond: D. M.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1895/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 139/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
