Obligaţie de a face. Decizia nr. 1327/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1327/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 33845/3/2013
Dosar nr._ (8601/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1327
Ședința publică din data de 23 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant C. A. împotriva sentinței civile nr._ din data de 14 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET DIN BUCUREȘTI, în cauza având ca obiect – obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns că intimata-pârâtă U. S. Haret Din București, prin avocat M. A., cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/2015, atașată la fila 33 dosar, lipsind apelantul-reclamant C. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Avocatul intimatei-pârâte U. S. Haret Din București solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18.10.2013 reclamantul C. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Adresei 1628/1.10.2013 prin care s-a dispus desfacerea contractului sau de muncă, deși cursul al cărui titular este exista conform planului de învățământ în programa universității.
Arată și faptul că începând cu luna februarie 2013 salariul net s-a diminuat gradual, încasând diverse sume în jurul a 1100 lei/lună net în loc de 2077 lei lunar.
Solicită așadar repunerea sa în funcția de lector universitar cu plata drepturilor salariale cuvenite la zi și restituirea sumelor neplătite ca drepturi salariale din luna februarie 2013 și până la data pronunțării hotărârii.
Prin sentința civilă nr._ din data de 14 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul C. A., în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferența de drepturi salariale neachitate, pentru perioada iunie 2013-octombrie 2013, ca urmare a diminuării salariului cu 20% și a fost respinsă ca nefondată acțiunea pentru rest.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în ceea ce privește decizia de desfacere a contractului de munca, că prin adresa 1628/1.10.2013 a fost informat reclamantul despre acordarea preavizului de 20 zile lucrătoare în perioada 1.10._13, perioada de preaviz la capătul căreia urmează a fi desfăcut contractul de muncă.
Prin decizia 566/29.10.2013 a fost desfăcut contractul de muncă al reclamantului, reținându-se ca postul acestuia de lector universitar în cadrul Facultății de Relații Internaționale, Istorie și Filozofie a fost desființat potrivit hotărârii Senatului Universității nr.282/17 septembrie 2013.
Analizând decizia de concediere atacată, prin prisma criticilor formulate de reclamanta și prin raportare la dispozițiile art.75, 76 și 78 Codul muncii tribunalul a reținut ca aceasta cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art.76 Codul muncii.
În ce privește temeinicia deciziei de concediere tribunalul a analizat dacă în cauză au fost îndeplinite condițiile art.65 din Codul muncii.
Potrivit art.65 alin.1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Analizând măsura concedierii, trebuie verificat dacă desființarea locului de muncă a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, astfel cum impune art.65 alin.2 din Codul muncii.
În această privință s-a reținut că între cauzele reale și serioase ale desființării unui loc de muncă nu se încadrează numai încetarea unei anumite activități ci și schimbarea modului de realizare a acesteia pentru creșterea calității, scăderea costurilor, creșterea vitezei de realizare, care conduc la creșterea competitivității sau reducerea activității.
Scopul declarat al oricărei societăți comerciale este obținerea de profit și maximizarea acestuia, desigur, protejând drepturile salariaților.
De asemenea, se poate urmări îmbunătățirea relațiilor cu clienți, a comunicării între societate și potențialii clienți, flexibilizarea procedurilor interne, centralizarea activităților de coordonare și control sau evitarea și eliminarea situațiilor în care atribuțiile mai multor angajați se suprapun.
Așadar, angajatorul poate lua unilateral măsura de reorganizare a societății, inclusiv prin desființarea unor posturi, în baza prerogativei sale de stabilire a organizării și funcționării unității prevăzute de art.40 (1) lit.a din Codul muncii.
Această concluzie rezultă și din faptul că, de exemplu, consultarea cu organizația sindicală, impusă de art.69 din Codul muncii nu vizează oportunitatea măsurilor de reorganizare, care este la aprecierea angajatorului în funcție de propriile analize economice, întrucât respectivele consultări nu poartă numai asupra mijloacelor și metodelor de evitare a concedierilor colective ci și asupra posibilității reducerii numărului de salariați care urmează a fi concediați și asupra unor măsuri de protecție socială în cazul în care concedierea colectivă nu poate fi evitată.
Așa stând lucrurile, tribunalul a verificat dacă, în procesul de reorganizare a activității ce a avut ca efect inclusiv concedierea reclamantei angajatorul a respectat principiile generale care trebuie să guverneze desfășurarea raporturilor de muncă și dacă nu cumva măsura concedierii, astfel cum a fost dispusă, a fost una abuziva.
În acest context tribunalul a reținut ca prin Hotărârea 20/25.09.2012 a Consiliului de administrație al Universității S. Haret a fost aprobată încetarea programelor de studii care nu se mai încadrează în misiunea universității și care sunt ineficiente sub aspect academic și financiar.
La baza acestei hotărâri a stat propunerea înaintată Consiliului de Conducere sub nr.19/25.09.2012, în cuprinsul căreia se regăsește și încetarea programului de studii filozofie și istorie din cadrul Facultății de Relații Internaționale, Istorie și Filozofie București.
D. urmare, având în vedere că desființarea postului reclamantului a fost efectivă, justificată fiind de încetarea programului de studii în care acesta era implicat, tribunalul a respins, ca nefondat, acest capăt de cerere.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale, tribunalul a reținut ca prin Hotărârea nr.6/24 aprilie 2013 Consiliul de Administrație al Universității S. Haret a decis, față de reducerea drastică a numărului de studenți, diminuarea cu 20% a fondului de salarii pe anul 2013, începând cu data de 1.06.2013.
D. urmare salariul reclamantului a fost redus corespunzător, cu un procent de 20%.
Tribunalul a reținut, totodată, dispozițiile art.41 alin.1 Codul muncii conform cu care „Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților”.
Totodată tribunalul a reținut că salariul este un element esențial al contractului de muncă, orice modificare a acestuia putând fi operată, potrivit dispozițiilor art.41 alin.1 și 3, exclusiv prin acordul parților, consemnat într-un act adițional la contractul de muncă.
În speță s-a constatat că pârâta a procedat la modificarea unilaterală a acestui element al contractului de muncă, prin reducerea unilaterală a salariului cu 20%, astfel încât, sub acest aspect, acțiunea reclamantului se dovedește a fi fondată și a fost admisă.
În ce privește însă variațiile de drepturi salariale pentru perioada 1.02.2013 – 1.06.2013 tribunalul a reținut, din analiza înscrisurilor aflate la dispoziția sa, că reclamantul a absentat de la serviciu în această perioadă, după cum urmează: în luna februarie – 5 zile, în luna martie 3 zile, în luna aprilie – 6 zile, în luna mai – 7 zile, astfel încât în mod firesc pârâta a calculat și plătit acestuia drepturile salariale raportat la numărul de ore efectiv lucrate, acțiunea vădindu-se ca nefondată sub acest aspect.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal și motivat, reclamantul C. A..
În motivarea apelului, apelantul a susținut că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecații, pronunțând o sentința nefundamentată în fapt și în drept.
Deși a reținut apărările din întâmpinare, potrivit cărora prin program de Studii, așa cum este definit prin HG 1418/2006, se înțelege nu numai activitatea de predare ci totalitatea activităților de proiectare și cercetare din respectivul domeniu, prin sentința instanța reține numai împrejurarea desființării postului de lector universitar din cadrul Facultății de Relații Internaționale, Istorie și Filozofie.
În speță, programul de studii a fost menținut, iar acest fapt este recunoscut de către intimata în întâmpinare, astfel că este evident greșita interpretarea dată de către instanța, care a reținut în considerente drept cauză a încetării contractului, „desființarea locului de munca ocupat de salariat".
În condițiile în care programul de studii, care cuprinde și materia predată de către apelant nu s-a modificat, nu se justifica desființarea postului, mai ales ca și la data formulării prezentelor motive de apel, materia este predată de către alte persoane.
La baza emiterii Deciziei nr.566/29.10.2013 nu s-au aflat cauze reale și serioase, așa cum prevede art.65 alin 2 din Codul muncii, deoarece locul de munca exista și nu a fost desființat. Ceea ce s-a desființat efectiv a fost doar postul de Lector Universitar al subsemnatului, fapt care atrage și nelegalitatea Hotărârii Senatului Universității nr.282/17.09.2013.
Nu s-a reținut ca fiind legală desființarea postului, în condițiile în care locul de muncă, definit ca fiind totalitatea atribuțiunilor și activităților prestate de către angajat, a fost menținut iar respectivele atribuțiuni sunt în prezent îndeplinite de către o altă persoană.
Conceptual, sentința pronunțata s-a întemeiat pe o situație de fapt interpretata profund eronat, deoarece tratează temeinicia încetării Contractului de Munca pe raționamentul activităților desfășurate de către o societate comercială.
În pagina 2, penultimul paragraf, se reține că „scopul declarat al oricărei societăți comerciale este obținerea de profit și maximizarea acestuia", iar în vederea atingerii acestui scop se admit măsurile adoptate de intimata pentru „creșterea calității, scăderea costurilor, creșterea vitezei de realizare care conduc la creșterea competitivității sau reducerea activității".
Trecând cu vederea aspectele de ordin morfologic și sintactic ale frazei citate, este evident că instanța a făcut o confuzie gravă, punând semnul egalității între activitatea de învățământ superior reglementata de Legea Educației Naționale și activitatea unei societăți comerciale reglementata de Legea 31/1990.
U. S. Haret a fost constituită, de către Fundația România de Mâine, ca persoana juridică de drept privat și interes public, non-profit, care a Fost recunoscută ulterior ca fiind de utilitate publică.
Art.41 din OG 26/2000 prevede ca persoanele juridice de drept privat cărora li s-a recunoscut utilitatea publică, au dreptul la subvenții și alte drepturi din partea Guvernului României.
Printre obligațiile prevăzute de lege art.41 alin.2 lit.a din OG 26/2000 este și aceea de „a menține cel puțin nivelul activității și performanțele care au determinat recunoașterea”.
În raportul aprobat de către secretariatul general al guvernului, este prevăzuta Facultatea de Relații Internaționale, Istorie și Filosofie din cadrul departamentului de Relații Internaționale, Istorie și Filologie, ce a stat la baza acordării statutului de „utilitate publică".
Atât departamentul cât și facultatea exista și în prezent, cu același program de studii, fapt nereținut de către instanța, care își fundamentează sentința pe rațiuni existente în cadrul agenților economici.
Aceasta este rațiunea pentru care art.123 din Legea Educației Naționale consacra principiul autonomiei universitare, numai la nivelul organizării și funcționării.
Universitățile, indiferent de formă de organizare, de stat sau particulare, sunt obligate să respecte legislația în vigoare, deoarece răspunderea pentru nerespectarea normelor legale este de ordine publică, așa cum expres prevede art.124 din aceiași lege.
Autonomia funcționala și Legea 443/2002 nu permite intimatei să adopte măsuri contrare legii.
În întâmpinare se citează incomplet art.7 din această lege omițând donațiile, subvențiile, sponsorizările și alte surse legale.
Dacă se admite punctul de vedere al instanței de fond, ar însemna că donațiile, subvențiile, sponsorizările, acordate de către donatori, stat și sponsori, pentru desfășurarea activității, să fie întrebuințate sau reținute în vederea maximizării profitului.
Fără a depune niciun fel de probă la dosar, instanța a reținut apărările paratei prevăzute în întâmpinare și a reținut că desființarea postului echivalează cu desființarea programului de studii, acesta fiind principalul motiv ce a stat la baza pronunțării unei sentințe netemeinice.
În legătura cu lipsa în serviciu, menționată drept cauză a reducerii parțială veniturilor salariale, menționează că instanța de fond a acceptat ca baza de fundamentare documente fără valoare juridică, privind presupuse absente nemotivate.
Menționează că singurele documente legale prevăzute a fi constatatorii pentru absentele nemotivate sunt: Comunicarea de Cercetare Disciplinară pentru absențe nemotivate și decizia de suspendare a Contractului Individual de Munca pe perioada absentelor nemotivate cu semnătura de luare la cunoștința a salariatului/reclamantul, niciodată astfel de documente nu au fost aduse la cunoștința apelantului și nici depuse la dosar.
Susține că în perioada menționata nu au existat niciun fel de absențe nemotivate, iar instanța de fond a luat în considerare ca probă, documente lipsite de orice valoare legală și probatorie.
Prin întâmpinarea formulată intimata U. S. Haret a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Alegatiile legate de pretinsa ,,confuzie’’ care a generat in motivarea sentintei ,,semnul egalității între activitatea de învățământ superior reglementata de Legea Educației Naționale și activitatea unei societăți comerciale reglementata de Legea 31/1990” introduse in motivarea apelului prin ‚,trecerea cu vederea a aspectelor de ordin morfologic si sintactic al frazei” reprezinta fie exprimarea unei confuzii proprii a apelantului, fie reaua credinta a acestuia care, persoana cu studii universitare fiind, are a intelege contextul in care tribunalul a enuntat in motivarea sentintei argumente referitoare la eficientizarea organizarii activitatii la nivelul oricarui angajator.
In speta, se observa ca in inscrisuri ce emana chiar de la intimata parata U. S. Haret se face raferire la eficienta sub raport academic si financiar ( fila 66 dosar fond- Propuneri privind incetarea programelor de studiicare nu se mai incadreaza in misiunea Universitatii S. Haret si care sunt ineficiente sub raport academic si financiar).
Nefondate sunt si criticile intemeiate pe distinctia pe care o propune apelantul legat de locul muncii si postul in discutie.
Tribunalul a retinut in mod corect ca potrivit art.65 alin.1 C.muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia si ca angajatorul, in virtutea prerogativei sale manageriale, poate lua unilateral măsura de reorganizare a societății prin desființarea unor posturi.
Legea nu prevede obligația angajatorului de a detalia în ce constă reorganizarea, care au fost în concret dificultățile economice și care ar fi urmările reorganizării. În cadrul controlului legalității deciziei, instanța este chemată să verifice doar dacă angajatorul a inserat motivul concedierii și acesta este desființarea postului ca urmare a unor dificultăți financiare, reducerii activității, necesității eficientizării schemei de personal raportat la volumul de activitate. Existența în concret a cauzelor respective este analizată în cadrul temeiniciei deciziei, ținând seama și de prerogativele societății legate de organizare internă, de rezultate financiare, economice.
În ceea ce privește temeinicia concedierii, având în vedere criticile dezvoltate în recurs, din conținutul Adresei nr.1628/01.10.2013 contestate si din actele care au stat la baza acesteia, Curtea constata ca respectiva concediere a fost motivata pe faptul desființării postului ocupat de salariat, in baza art.65 al.1 Codul muncii si nicidecum nu contravine principiului autonomiei universitare pe care il invoca apelantul.
Așa cum s-a arătat, în adresa se arată că postul apelantului de lector universitar în cadrul Facultății de Relații Internaționale, Istorie și Filozofie a fost desființat potrivit hotărârii Senatului Universității nr.282/17 septembrie 2013 si a avut la baza Hotărârea 20/25.09.2012 a Consiliului de administrație al Universității S. Haret, prin care a fost aprobată încetarea programelor de studii care nu se mai încadrează în misiunea universității și care sunt ineficiente sub aspect academic și financiar.
La baza acestei hotărâri a stat propunerea înaintată Consiliului de Conducere sub nr.19/25.09.2012, în cuprinsul căreia se regăsește și încetarea programului de studii ,,Istorie si filosofie” din cadrul Facultății de Relații Internaționale, Istorie și Filozofie București.
Având în vedere criticile apelantului, Curtea reține prevederile art.65 al.1 din Codul muncii, potrivit cărora cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desființarea locului de muncă determinată de dificultățile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activității acestuia, desființare ce trebuie să fie efectivă, reală și serioasă (art.65 al.2 din Codul muncii).
Desființarea locului de muncă este efectivă, atunci când acesta este suprimat din structura funcțional-organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Sub acest aspect este de remarcat că din adresa contestata cât și din celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, reiese caracterul efectiv al desființării locului de muncă, în realitate având loc o suprimare efectivă și definitivă a acestuia din structura funcțional-organizatorică a angajatorului.
Curtea constată ca postul apelantului a fost desființat definitiv și nu s-a dovedit ca pentru exercitarea atribuțiilor aferente postului apelantului s-au creat noi posturi în structura organizatorică internă a societății.
Desființarea locului de muncă a avut o cauza reala si serioasa, din actele care au stat la baza acesteia rezultând ca are la bază o analiza vizând îmbunătățirea activității, fără a disimula realitatea. Având in vedere dispozițiile Codului muncii, instanța poate verifica legalitatea si temeinicia concedierii prin prisma cerintelor prevazute de lege, fara a putea aprecia asupra aspectelor de oportunitate, care rămân la latitudinea angajatorului. In aceste conditii, instanta nu poate cenzura hotărârea de eficientizare a activitatii, sub aspectul utilității acesteia pe aspect organizatoric sau al modalității alese de angajator și nici nu rezultă indiciile unui abuz împotriva salariatului.
In analizarea temeiniciei măsurii concedierii, Curtea are in vedere atât decizia de concediere, cat si actele care au stat la baza acesteia.
Din actele dosarului rezulta ca angajatorul a urmarit eficientizarea si coerenta activitatii la nivelul societății, acesta fiind scopul desfiintarii postului si nu a urmarit inlaturarea unui salariat pe motive ce țin de persoana acestuia.
Faptul că programul de studii care cuprinde și materia predată de către apelant nu s-a modificat nu înlătura cauza reală a desființării postului pentru ca desființarea postului reclamantului a fost efectivă, justificată fiind de încetarea programului de studiu ,,Istorie si filosofie” în care acesta era implicat.
Nefondata este si critica referitoare la retinerea de catre tribunal a situatiei de fapt care motiveaza sentinta pe aspectul absentelor din perioada 1.02.2013 – 1.06.2013.
Din inscrisurile depuse la filele 36-65 ale dosarului de fond rezulta cu evidenta faptul ca apelantul a absentat de la serviciu 5 zile în luna februarie, 3 zile în luna martie, 6 zile în luna aprilie si 7 zile în luna mai, iar conform fluturasilor depusi drepturile salariale i-au fost achitate corespunzator numarului de zile lucrate.
Pentru considerentele arătate, constatand legalitatea si temeinicia sentintei atacate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant C. A., domiciliat în București, ., ., apt. 8, sector 2 si CNP_ împotriva sentinței civile nr._ din data de 14 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET DIN BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..13, sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
P. A. L. H.
GREFIER
F. V.
Red.: L.H./11.05.2015
Dact.: A.C.
27.04.2015
Jud. fond: A. C.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 416/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
