Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1416/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1416/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 2609/2/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2342/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 1416
Ședința publică din data de 14.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – E. L. U.
JUDECĂTOR - L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de B. C. D. împotriva deciziei civile nr.702 din data de 25.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . prin administrator judiciar SMDA INSOLVENCY SPRL, având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 12.05.2015, prin Serviciul Registratură, contestatorul B. C. D. a depus precizări cu privire la decizia atacată și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Din oficiu, Curtea invocă excepția tardivității contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. art.319 alin.2 Cod procedură civilă teza a II a,având în vedere că împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre. Astfel, data la care contestatorul a luat cunoștință de conținutul hotărârii este data de 12.03.2015 când a formulat o altă contestație înregistrată sub nr._ la Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, aceasta fiind data de la care curge termenul de 15 zile.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține în pronunțare.
CURTEA ,
Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:
P. decizia civilă nr.702 din data de 25.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ (număr în format vechi 7624/2014), s-a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul al treilea al cererii de chemare în judecată.
A fost admis recursul declarat de recurentul-reclamant B. C.-D. împotriva sentinței civile nr. 5749 din data de 15.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă .. prin administrator judiciar, consorțiul format din RVA Insolvency Specialists S.P.R.L. și SMDA Insolvency S.P.R.L.
A fost modificată în parte sentința atacată, în sensul că:
S-a respins cererea având ca obiect eliberare adeverință, ca fiind inadmisibilă.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
În considerente s-a reținut că recurentul-reclamant a criticat sentința civilă nr. 5749 din data de 15.05.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei .., susținând mai multe motive de nelegalitate dintre cele enumerate de art. 304 din codul de procedură civilă cu argumentări detaliate pentru pretențiile deduse judecății prin capele 1 și 2 de cerere, respectiv capătul 3 de cerere.
Astfel, față de primele două capete de cerere s-a susținut incidența prevederilor art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, partea recurentă considerând că prima instanță a judecat în mod greșit fondul pretenției, cu ignorarea unei excepții de suspendare a judecării cauzei pe temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Curtea a reținut că temeiul de drept invocat permite instanței de control judiciar casarea acelei hotărâri date prin care instanța de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Această din urmă normă de drept prevede: „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.
Ori, recurentul-reclamant se prevalează de o situație de nepronunțare a instanței de fond asupra cererii de suspendare a judecării cauzei, calificată de parte drept excepția de suspendare, însă, dincolo de faptul că întreruperea cursului judecății nu îmbracă forma juridică a unei excepții procesuale, o nepronunțare asupra cererii în discuție nu constituie formă de procedură care să atragă casarea hotărârii date asupra fondului cauzei pentru că nu este prevăzută sub sancțiunea nulității exprese.
Nici o eventuală situație a nulității virtuale nu poate fi reținută câtă vreme partea nu a arătat și, cu atât mai puțin, dovedit care este vătămarea suferită. Amplele considerente din cererea de recurs în arătarea vătămării suferite prin judecarea fondului cauzei, în sensul încălcării principiilor fundamentale care guvernează procesul civil (principiul disponibilității, principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare), cu consecință încălcării dreptului la un proces echitabil, recunoscut de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, rămân simple considerente teoretice pentru că nu arată vătămarea concretă suferită.
În ceea ce privește critica referitoare la greșita aplicare a legii în privința acestor două capete de cerere, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că trebuie mai întâi lămurit dacă prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 erau sau nu aplicabile cauzei față de obiectul pretenției deduse judecății.
Deși nu se menționează expres în hotărârea pronunțată, prima instanță a procedat implicit la calificarea acțiunii, considerând că nu este învestită cu o acțiune în pretenții, ci cu o acțiune în constatarea discriminării săvârșite de angajator în stabilirea salariului cuvenit reclamantului, acțiune nepatrimonială care nu permite suspendarea pentru deschiderea procedurii de insolvență împotriva angajatorului, ci judecata pretenției.
Această calificare dată cererii introductive de instanță este corectă câtă vreme pretenția reclamantului de a fi obligat fostul angajator la plata unor diferențe de drepturi salariale provenite din discriminare nu poate fi analizată ca pretenție principală decât dacă este subsecventă unei alte pretenții principale care să permită instanței analiza situației de discriminare invocate. Așadar, o acțiune în constatarea discriminării este petitul principal, urmat, în măsura constatării temeiniciei lui și admiterii, de plata despăgubirilor. Situația inversă, în care petitul principal este acțiunea în pretenții, iar discriminarea doar situația premisă care să susțină pretențiile bănești, nu poate fi reținută, deoarece drepturile salariale în conflictele de muncă se limitează la cele decurgând din contractul individual de muncă încheiat de părți, iar nu la cele care ar fi trebuit prevăzute în actul juridic dintre părți, astfel cum pretinde recurentul.
În consecință, față de calificarea acțiunii ca fiind o acțiune în constatarea discriminării în privința stabilirii salariului, urmată de o acțiune în despăgubiri a cărei soluție este strâns legată de soluția dată acțiunii în constatare, Curtea a considerat că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 în mod corect nu au fost aplicate de prima instanță, impunându-se judecata pe fond.
Referitor la soluția dată fondului acestor două petite din cererea introductivă, recurentul a susținut motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”. Însă, actul juridic care în opinia recurentului, a fost greșit interpretat este contractul individual de muncă, susținere ce nu poate fi reținută față de considerentele sentinței în care se consemnează corect natura juridică a acestuia.
De asemenea, Curtea a considerat corect soluționat și fondul cauzei, în limitele primelor două capete de cerere, fiind aplicate corespunzător de către prima instanță normele juridice incidente în materia discriminării în raporturile de muncă.
S-a observat ,că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 31.01.2013, recurentul-reclamant s-a limitat la a formula două petite ample, fără a indica însă și motivele de fapt și de drept în susținerea acestora, astfel cum impune art. 112 pct. 4 din codul de procedură civilă.
În cuprinsul ambelor petite, partea s-a referit la un drept salarial, necuantificat, ce ar rezulta urmare declarării discriminării și care ar face parte din despăgubirile acordate în temeiul art. 78 din Codul muncii (art. 80 din Codul muncii, republicat), urmare a concedierii sale dispusă în data de 19 sau 20.07.2010. La primul petit se susține că a fost concediat din funcția de referent economic ocupată în 19.07.2010, adică în aceeași zi în care a avut loc concedierea, iar în al doilea petit se susține că a fost concediat din funcția deținută în baza contractului individual de muncă încheiat în data de 28.06.2010.
Primul petit nu permite altă concluzie decât a netemeiniciei câtă vreme se fac referiri la un raport de muncă inexistent, încheiat și încetat în aceeași zi, fără nicio dovadă administrată în cauză, astfel că nu se poate face nicio comparație cu vreun alt salariat pentru starea de discriminare afirmată.
În al doilea petit se fac referiri la datele raportului de muncă încheiat de reclamantul B. C.-D. cu angajatorul .., astfel cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat sub nr._/14.07.2010 unde se prevede durata contractului de 3 luni, începând cu data de 29.06.2010, funcția de referent economic ocupată de salariat, salariul de bază brut lunar de 2.552 lei. Însă, temeiul juridic afirmat, art. 78 din Codul muncii, este inaplicabil câtă vreme angajatorul nu a dispus concedierea salariatului B. C.-D., ci contractul individual de muncă a încetat urmare a demisiei acestuia datată 16.07.2010, urmată de decizia directorului nr. 1378 din 30.07.2010 prin care se constată încetarea contractului, începând cu data de 19.07.2010, în temeiul art. 79 alin. (7) din Codul muncii.
Ulterior, în cererea precizatoare din data de 08.05.2014 adresată instanței de fond, recurentul-reclamant a indicat motivele de fapt în susținerea discriminării, anume salariul său net de 1.800 lei încasat pentru funcția de referent era inferior salariului net de 3.000 lei obținut de altă salariată, P. M., care ocupa funcția de contabil salarizare în cadrul aceleiași firme, după criteriul categoriei sociale. Nu s-a indicat nici un temei de drept.
În atare situație, prima instanță în mod corect a avut în vedere normele generale în materie cuprinse în O.G. nr. 137/2000 și normele speciale cuprinse în Codul muncii, aplicând criteriul funcției ocupate de salariatul care se pretinde discriminat în stabilirea salariului pentru a verifica dacă a existat muncă egală cu un alt salariat comparabil.
Opinia recurentului, în sensul că această comparație trebuia făcută după criteriul atribuțiilor concrete îndeplinite, iar nu al funcției ocupate, nu poate fi considerată pertinentă câtă vreme nu este susținută de nici un temei de drept. De altfel, atribuțiile postului menționate în fișa postului sunt indisolubil legale de funcția ocupată, conform art. 17 alin. (3) lit. d) din Codul muncii, republicat, însă elementul principal al raportului de muncă este funcția/ocupația. P. urmare, prima instanță a procedat corect în analiza fondului cauzei, modificarea hotărârii neputând fi dispusă pe temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Referitor la al 3-lea petit al cererii de chemare în judecată, introdus prin cererea completatoare din data de 26.03.2014, recurentul-reclamant a susținut în calea de atac faptul că este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, întrucât s-a judecat greșit fondul cauzei fără a fi soluționată concret pretenția, dar și cel de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, deoarece nu s-a observat că se solicită eliberarea unei adeverințe referitoare la alte date ale raportului său de muncă.
Curtea a înlăturat aceste susțineri ca fiind nefondate, câtă vreme cererea formulată de partea reclamantă a fost respinsă prin hotărârea recurată, ceea ce înseamnă că s-a analizat cauza pe fond, situație ce exclude casarea pe temeiul invocat, iar analiza unei eventuale dezlegări greșite a acestui capăt de cerere este subsidiară analizei excepției autorității de lucru judecat, invocată de instanța de recurs, din oficiu, la termenul de judecată din data de 25.02.2015.
Cu referire la excepția autorității de lucru judecat pentru capătul 3 al cererii, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 1201 din Codul civil, potrivit cărora: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”. P. urmare, dacă este îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și părți, a doua cerere de chemare în judecată este inadmisibilă prin efectul lucrului judecat prin prima hotărâre pronunțată.
În cauză, s-a reținut faptul că prin sentința civilă nr. 8724/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012, a fost admisă cererea formulată de reclamantul B. C.-D. și obligată pârâta .., prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania – Filiala București P.R.R.L., să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte veniturile realizate, în mod detaliat, de care a beneficiat în perioada derulării raporturilor de muncă, pentru care au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
P. sentința civilă nr. 666/22.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012/a1, a fost admisă în parte cererea reclamantului de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 8724/09.10.2013, în sensul că adeverința ce va fi eliberată reclamantului de către Casa de Insolvență Transilvania – Filiala București, în calitate de administrator judiciar al pârâtei, va cuprinde următoarele mențiuni: data începerii activității 29.06.2010, data încetării activității 19.07.2010, un salariu de încadrare brut de 2.552 lei, funcția deținută, contractul individual de muncă în baza căruia s-au derulat raporturile de muncă, durata programului de lucru, numărul de zile de concediu efectuate, precum și indemnizația de concediu brută și prima de concediu brută plătită.
P. încheierea dată în ședința publică din 26.11.2014, în dosarul nr._/3/2012/a1, Tribunalul București a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 8724/09.10.2013, în sensul că data încetării activității, 19.07.2010, menționată în hotărâre, reprezintă ultima zi în care reclamantul a desfășurat raporturi de muncă cu pârâta.
P. decizia civilă nr. 5519 din data de 28.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012/a1, au fost respinse recursurile formulate de recurentul-reclamant B. C.-D. împotriva sentinței civile nr. 666 din data de 22.01.2014 și a încheierii din data de 11.06.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâta .., prin administrator judiciar Casa de Insolvență Transilvania – Filiala București S.P.R.L.
Rezultă că între litigiul pendinte și litigiul anterior soluționat prin sentința civilă nr. 8724/09.10.2013, astfel cum a fost lămurită prin sentința civilă nr. 666/22.01.2014, pronunțate de Tribunalul București există identitate cât privește obiectul cauzei, anume obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverințe care să cuprindă referiri la durata raportului de muncă, salariul, funcția ocupată, contractul individual de muncă și indemnizația pentru concediul de odihnă. Susținerile contrare ale recurentului sub acest aspect, formulate în cererea de recurs, în sensul că în cauza pendinte a solicitat eliberarea unei adeverințe cu mențiunea datei începerii raportului de muncă, 28.06.2010, iar nu 29.06.2010 cum s-a cerut în litigiul anterior, se impun a fi înlăturate câtă vreme în cererea care a învestit instanța de fond nu a indicat o astfel de dată exactă de început a raportului de muncă.
De asemenea, există identitate de cauză juridică, anume raportul juridic de muncă încheiat de părți care impune angajatorului respectarea obligației legale prevăzută de art. 34 alin. (5) din Codul muncii, republicat, aceea de emitere a unei adeverințe care să ateste activitatea desfășurată de salariat, durata activității, salariul, etc.
Nu în ultimul rând, s-a apreciat îndeplinită și condiția identității de părți, ambele cereri fiind formulate de reclamantul B. C.-D. împotriva pârâtei .., fiind irelevant faptul că societatea pârâtă este reprezentată în fața instanței de alt administrator judiciar, legal numit însă în procedura reglementată de legea insolvenței.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul al treilea al cererii de chemare în judecată și, în consecință, a admis recursul și a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a respins cererea având ca obiect eliberare adeverință ca fiind inadmisibilă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
P. cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._, contestatorul B. C.-D. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.702 din data de 25.02.2015, pronunțată de această instanță, în dosarul nr._ .
Din oficiu, Curtea la termenul din data de14.05.2015,a invocat excepția tardivității contestației în anulare, conform art. art.319 alin.2 Cod procedură civilă teza a II a,având în vedere că în raport de dispozițiile precitate împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre. Astfel, data la care contestatorul a luat cunoștință de conținutul hotărârii atacate,(hotărâre irevocabilă care nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită) este data de 12.03.2015 când a formulat o altă contestație în anulare înregistrată în dosarul nr._ al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, împotriva aceleași hotărâri,decizia civilă nr.702 din data de 25.02.2015, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr._ (număr în format vechi 7624/2014), aceasta fiind data de la care curge termenul de 15 zile. Formularea unei alte contestații în anulare împotriva deciziei civile nr.702 din data de 25.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a,contestate și în pricina pendinte face să curgă termenul de 15 zile în care contestația în anulare poate fi introdusă. Prezenta contestație în anulare a fost formulată la data de 30.04/2013,cu depășirea termenului de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărârea atacată,respectiv data de 12.03.2015 .
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea va respinge, ca tardiv formulată, contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B. C. D. împotriva deciziei civile nr.702 din data de 25.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ (număr în format vechi 7624/2014), în contradictoriu cu intimata .. prin administrator judiciar ZRP Insolvency S.P.R.L, ca tardivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, E. L. L. C. L. H.
U. Dobraniște
GREFIER,
F. V.
Red.E.L.U.
Dact. V.N./2 ex./25.05.2014
Jud. fond: I. P.
Jud.recurs: P.-I. N.;
M. G.; A.-C. B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1327/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
