Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2052/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2052/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 36591/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1141/2015)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2052
Ședința publică din data de la 3 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A.-C.
JUDECĂTOR: R. F.-G.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, în numele membrului de sindicat C. F., împotriva sentinței civile nr. 165 din data de 09.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. – Sucursala Banat-Oltenia, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții că în data de 03.06.2015, la orele 0800, apelanta-reclamantă a depus la dosar note scrise prin care solicită judecarea pricinii în lipsă, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, dată fiind solicitarea scrisă a apelantei de judecare a pricinii în lipsa părților.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.12.2013 pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2013, reclamanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, în numele membrilor de sindicat indicați nominal în tabelul anexat, a chemat în judecată pe pârâtele S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. – Sucursala Banat-Oltenia, solicitând obligarea pârâtei să plătească: 1) salariul suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariul de bază din luna decembrie a anului respectiv; 2) ajutorul material cu ocazia sărbătorii de C. din anul 2010, echivalent cu salariul de bază la nivelul clasei 1 de salarizare; 3) daune-interese constând în actualizarea sumelor datorate cu rata inflației și dobânda legală la sumele datorate, calculate de la data scadenței lor până la data plății efective; 4) toate drepturile salariate solicitate să fie calculate și plătite, conform art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, la valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei, corespunzător clasei 1 de salarizare.
Prin încheierea de ședință din data de 17.10.2014 s-a dispus disjungerea cauzei și formarea de noi dosare pentru fiecare membru de sindicat în numele căruia s-a formulat acțiunea colectivă.
Cererea formulată în numele membrului de sindicat C. F. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București în dosarul nr._ .
Prin sentința nr. 165 din data de 09.01.2015, Tribunalul București a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea formulată de reclamanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, în numele membrului de sindicat C. F., împotriva pârâtelor S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. – Sucursala Banat-Oltenia ca fiind prescrisă.
În considerentele hotărârii s-a arătat că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată față de dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, potrivit cărora cererea în vederea soluționării unui conflict de muncă poate fi formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Prima instanță a apreciat că acest text de lege este incident în cauză, iar nu art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, care prevede un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate ori a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În cauza pendinte, pretențiile deduse judecății nu au caracterul unor drepturi salariale susceptibile a fi valorificate în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat.
În accepțiunea legiuitorului exprimată la art. 159 din Codul muncii, republicat, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de un salariat în baza contractului individual de muncă, iar în compunerea lui se regăsesc, potrivit art. 160 din Codul muncii, republicat, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Drepturile bănești pretinse în cauză își au fundamentul juridic în clauzele contractelor colective de muncă aplicabile domeniului de activitate în care au lucrat membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acțiunea și sunt concepute ca drepturi suplimentare față de cele salariale, acordate de angajator cu titlu de bonificații pentru angajații săi, în plus față de componentele obligatorii ale salariului. Această concluzie se desprinde și din interpretarea clauzelor contractelor colective de muncă aplicabile.
Astfel, art. 43 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 reglementează categoria altor venituri ce pot fi acordate salariaților, printre care se găsește al 13-lea salariu ce interesează cauza de față. Această clauză este inserată în capitolul IV al contractului colectiv, intitulat „Salarizarea și alte drepturi bănești”. Rezultă, deci, faptul că drepturile pecuniare cuvenite angajaților sunt împărțite în două categorii: drepturile salariale (corespunzătoare elementelor componente ale salariului, anume salariu de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri) și alte drepturi exprimate în bani ce își au izvorul tot în raporturile de muncă dintre părți, însă nu au natură salarială. Or, al 13-lea salariu este încadrat în categoria altor venituri, distinctă de categoria sporurilor și adaosurilor cu caracter salarial.
Similar, art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, a cărui valabilitate s-a prelungit până la 31.01.2011, reglementează salariul suplimentar ce poate fi acordat la finalul unui an calendaristic, având regimul juridic al celui de-al 13-lea salariu prevăzut de art. 43 alin. (2) lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010. Chiar din denumirea de salariu suplimentar rezultă că este conceput ca un beneficiu distinct de venitul salarial, adăugat acestuia, ca drept suplimentar.
În ceea ce privește ajutorul material pentru C., acesta este reglementat de art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 și de art. 64 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității „C.F.R. Marfă” S.A. pe anul 2009-2010, potrivit cărora salariații beneficiază, cu ocazia sărbătorii de C., de un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
S-a reținut caracterul extrasalarial al acestor venituri care au natura juridică a unor drepturi ce izvorăsc din raportul de muncă, însă nu pot fi asimilate elementelor componente ale salariului, reprezentând un beneficiu suplimentar, acordat punctual, în considerarea specificului zilelor de sărbătoare respective.
În concluzie, drepturile bănești solicitate nu au natură salarială și nu intră în sfera de aplicare a art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, însă sunt consacrate prin contractele colective de muncă ca beneficii cu caracter pecuniar în favoarea salariaților, astfel încât valorificarea lor pe cale jurisdicțională intră sub incidența art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat.
Dacă s-ar considera că drepturile solicitate au caracterul unor drepturi salariale atunci ar putea fi pretinse în termenul de prescripție prevăzut de art. 171 alin. (1) din Codul muncii, republicat, în conformitate cu care „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”. Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a textelor de lege din Codul muncii, republicat, rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună. Însă, drepturile suplimentare la care fac referire contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și grup de unități nu pot fi considerate drepturi salariale, în sensul definiției legale, pentru că nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajați și nu se plătesc lunar.
Alt argument în susținerea caracterului nesalarial al drepturilor în discuție este faptul că sunt reglementate de contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate și grup de unități, fiind incluse în capitolul referitor la protecția salariatului, nu la cel referitor la salarizare. Așadar, scopul acordării lor este de a oferi salariaților protecție socială, iar plata lor se circumscrie sferei de neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Din acest punct de vedere, nejustificat pretinde reclamanta că drepturile solicitate prin acțiune sunt drepturi ce derivă din contractul individual de muncă al salariatului. Este adevărat că, potrivit art. 238 alin. (2) din Codul muncii (anterior modificării aduse prin Legea nr. 40/2011) și a art. 132 alin. (4) din Legea dialogului social nr. 62/2011, „contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile”. Cu toate acestea, izvorul obligației de plată a drepturilor solicitate este contractul colectiv de muncă.
Reglementând regimul prescripției extinctive în materia conflictelor de muncă, legiuitorul a stabilit un regim juridic distinct, după cum temeiul de drept invocat de părți este contractului individual de muncă sau contractul colectiv de muncă. Astfel, în cazul conflictelor de muncă prin care se solicită drepturi salariale întemeiate pe clauzele contractului individual de muncă termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar în cazul în care conflictul are ca obiect neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă termenul special de prescripție este de 6 luni, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
Întrucât drepturile bănești pretinse în cauză sunt aferente anului 2010 și se întemeiază pe contractele colective de muncă, față de data introducerii acțiunii, 23.12.3013, termenul de prescripție de 6 luni este împlinit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, în numele membrului de sindicat C. F., la data de 18.02.2015, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 20.02.2015, în dosarul nr._ .
Prin cererea de apel s-a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. 165 din data de 09.01.2015 pronunțată de Tribunalul București și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond competentă.
A arătat apelanta-reclamantă că instanța de fond a soluționat în mod eronat cauza, calificând drepturile salariale solicitate ca fiind prescriptibile în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisă, fără a intra în dezbaterea fondului cauzei.
Se precizează că în jurisprudența majoritară în materie s-a considerat că drepturile salariale solicitate reprezentând salariul suplimentar și ajutorul material cu ocazia Crăciunului sunt suplimente ale drepturilor salariale, au o legătură directă și indisolubilă cu calitatea de salariat a reclamanților, se acordă corespunzător și proporțional muncii prestate de aceștia, regulat, și nu excepțional și, nu în ultimul rând, sumele de bani corespunzătoare sunt fiscalizate în cadrul unui raport de muncă. Această interpretare a clauzelor contractuale este corectă și se impune în conformitate cu principiul stabilirii voinței reale a părților întrucât, în faza negocierii drepturilor salariale, organizația sindicală reprezentativă a solicitat și a obținut recunoașterea lor ca beneficii bănești, iar nu ca drepturi independente de activitatea prestată de angajați.
Consideră apelanta-reclamantă că salariul suplimentar și ajutorul material pentru sărbătoarea Crăciunului sunt drepturi salariale, în sensul art. 159 și art. 160 din Codul muncii, republicat.
Referitor la natura salarială a dreptului la salariul suplimentar, se arată că, în conformitate cu art. 30 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional până la data de 28.12.2010, „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”. Același lucru este stipulat și în art. 43 alin. (2) lit. a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 unde se prevede că alte venituri sunt „al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor”. Din aceste reglementări rezultă natura salariată a dreptului, identificată prin însăși valoarea sa prevăzută legal ca fiind cuantumul salariului de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului 2010.
În ceea ce privește ajutorul material, se arată că este reglementat de art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, astfel: „cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”, fiind indiscutabilă natura salarială a acestui adaos acordat de angajator.
Întrucât părțile raportului juridic individual sau colectiv de muncă sunt obligate ca la încheierea convențiilor individuale sau colective de muncă să respecte dispozițiile legale, nu se poate deroga de la lege în domeniul elementelor componente ale unui drept salarial.
Instanța de fond nu a fost învestită să analizeze natura juridică a drepturilor care fac obiectul conflictului de muncă declanșat ca urmare a nerespectării unor clauze ale contractelor colective ori individuale de muncă, ci modalitatea de executare a clauzelor, în sensul că trebuia verificată îndeplinirea condițiilor prestabilite de acordare, salariații care beneficiază de aceste drepturi salariale, eventualele cazuri de neexecutare justificată, cuantumul acestor drepturi.
În opinia apelantei, drepturile bănești invocate au natură salarială chiar dacă izvorăsc din clauze ale contractelor colective de muncă și sunt premii, se acordă corespunzător muncii prestate, proporțional cu aceasta și în mod regulat, nu periodic. În consecință, este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Prin întâmpinarea formulată la data de 06.03.2015 de intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. – Sucursala Banat-Oltenia s-a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat. Concluzii similare a formulat și intimata-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. prin întâmpinarea formulată la data de 11.03.2015.
Apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial a răspuns întâmpinărilor la data de 24.03.2015.
Examinând apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță și rejudecând fondul cauzei în limitele prevăzute de art. 477 din Codul de procedură civilă, republicat, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
În esență, în apel se susține nelegalitatea hotărârii supuse controlului jurisdicțional față de modul de interpretare și aplicare a normelor de drept ce reglementează prescripția dreptului material la acțiunea în realizarea unor drepturi bănești prevăzute în contractele colective de muncă care au și valoare de reglementare, fiind izvor de drept în conflictele de muncă.
Se impune mai întâi o prezentare a reglementării drepturilor bănești solicitate, drepturi față de care tribunalul a analizat numai condiția de fond a prescripției dreptului material la acțiune, limitând, implicit, și analiza cauzei în apel.
Astfel, în Contractul colectiv de muncă al „C.F.R. Marfă” S.A. pe anul 2009-2010 încheiat între S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. și sindicatele reprezentative la nivelul unității, contract înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București sub nr. 2584/04.06.2009, se prevăd următoarele:
Art. 30: (1) Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (…) (3) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar. (4) Pentru evitarea evenimentelor de cale ferată, preîntâmpinarea producerii pagubelor etc., din fondul astfel constituit, până la 5 la sută poate fi utilizat pentru acordarea de salarii suplimentare în sumă de cel mult zece salarii de bază lunare corespunzătoare clasei 1 de salarizare. Aceste salarii suplimentare se acordă la propunerea subunității, cu aprobarea directorului general al SNTFC.
Art. 33: (1) Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din anexa nr. 6.
Aceste prevederi sunt incluse în Capitolul II Sistemul de salarizare.
De asemenea, se prevede în capitolul VI Protecția salariatului:
Art. 64: În afara ajutoarelor la care au dreptul, potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații SNTFM care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se află în concediu fără plată cu o durată de un an.
Prevederi similare există în art. 30 și art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008.
Cât privește aplicarea acestor norme contractuale pretențiilor formulate în numele membrului de sindicat reclamantă, din perspectiva prescripției dreptului material la acțiune, Curtea consideră greșită soluția tribunalului care a declarat că drepturile solicitate sunt prescriptibile în termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, pe considerentul că sunt prevăzute de contractul colectiv de muncă și au caracter suplimentar, iar nu caracter salarial prevăzut de contractul individual de muncă.
Concluzia incidenței termenului de prescripție de 3 ani, atât pentru salariul suplimentar, cât și pentru ajutorul material pentru sărbătoarea de C. se sprijină pe următoarele argumente:
Potrivit art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate (…) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator”.
Ca o primă observație, legea se referă la „drepturi salariale”, iar nu la „salarii”, iar în absența definiției lor sau a enumerării lor în Codul muncii rezultă că termenul de prescripție de 3 ani nu se aplică numai strict salariilor exprimate în bani reprezentând contraprestația lunară a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, cum se prevede la art. 159 din cod, și nici la componentele salariului, anume salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, cum se prevede la art. 160 din cod. De altfel, pentru ipoteza neplății drepturilor salariale s-a prevăzut un termen de prescripție expres de 3 ani de la data la care erau datorate, la art. 171 din Codul muncii, republicat.
A doua observație este aceea că prin contractul colectiv de muncă încheiat între angajator și salariații dintr-o unitate se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform art. 236 din Codul muncii, în forma în vigoare la data negocierii colective din societatea națională intimată din mai-iunie 2009. De asemenea, art. 238 alin. (3) din Codul muncii prevedea că la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Prin urmare, dreptul la salariul cuvenit pentru munca prestată, reglementat la art. 159 (fost art. 154) și art. 160 (fost art. 155) din Codul muncii, republicat, are conținutul minimal pe care partenerii sociali din „C.F.R. Marfă” S.A. l-au completat în contractul colectiv de muncă atât în privința elementelor componente ale salariului (art. 7: salariul personalului din SNTFM cuprinde salariul de bază, sporuri, adaosuri, premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală), cât și în privința unor ajutoare materiale cuantificabile în bani. Dacă premiile se includ în noțiunea de salariu prin convenția directă a partenerilor sociali, în privința ajutoarelor materiale intervine interpretarea tuturor normelor expuse, în sensul că acestea devin drepturi salariale pentru că decurg din executarea raportului de muncă, fiind fără relevanță faptul că nu se acordă lunar, asemeni salariului, ci numai o dată pe an, de C., respectiv după împlinirea anului calendaristic. În măsura în care sunt cuantificabile în bani, asemeni salariului (care poate la rândul său să fie plătit în natură – art. 166 din Codul muncii republicat – deci în bunuri materiale), cu atât mai mult cu cât sunt stabilite cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare din grila pe baza căreia se determină salariile de bază ale personalului, atunci aceste ajutoare materiale devin adaosuri la salariu, iar nu simple măsuri de protecție socială a salariaților.
Privite astfel, pretențiile deduse judecății în cauza pendinte reprezintă drepturi salariale supuse termenului de prescripție de 3 ani.
Susținerea intimatelor-pârâte, ca de altfel și a primei instanțe, privind incidența dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, republicat, va fi înlăturată, termenul de prescripție de 6 ani fiind aplicabil unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării contractului colectiv de muncă sub alte aspecte decât drepturile bănești recunoscute salariatului prin negocierile dintre partenerii sociali. Cu titlu de exemplu, un astfel de drept ce poate fi recunoscut salariatului prin contractul colectiv de muncă, supus prescripției dreptului la acțiune în termen de 6 luni este dreptul la tichete de masă sau tichete cadou.
În concluzie, față de calificarea salariului suplimentar și a ajutorului material ca fiind drepturi salariale, Curtea consideră că acestea pot face obiectul unui conflict de muncă în termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, conform art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, termen respectat de apelanta-reclamantă prin raportare la data scadenței fiecăruia și data formulării cererii. Astfel, ajutorul material pentru C. avea scadența de plată la 25.12.2010, iar prescripția se împlinea la 25.12.2013, însă reclamanta a formulat cererea și a trimis-o prin poștă instanței, fiind predată recomandat la oficiul poștal, conform art. 183 din Codul de procedură civilă, la data de 23.12.2013, după cum rezultă din practicaua sentinței apelate, fără a se fi dovedit contrariul în apel.
Întrucât tribunalul a făcut o greșită aplicare a normelor arătate anterior în soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, fără a intra în judecata fondului, în temeiul art. 480 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul și va anula sentința apelată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, măsură solicitată expres prin cererea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, având C._ și sediul procesual ales la Cabinet de Avocat Gătejescu A.-F., cu sediul în municipiul C., ., nr. 10, județul D., în numele membrului de sindicat C. F., împotriva sentinței civile nr. 165 din data de 09.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având CUI_, cont bancar RO30 BPOS_ROL01 deschis la B. Post S.A. – Sucursala Palat CFR și sediul în municipiul București, .. 38, sectorul 1 și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. – Sucursala Banat-Oltenia, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_, având CUI_, cont bancar RO26 BPOS_ROL01 deschis la B. Post S.A. – Sucursala C. și sediul în municipiul C., ., județul D..
Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 iunie 2015.
Președinte, Judecător,
B. A.-C. R. F.-G.
Grefier,
B. M.
Red./tehn. B.A.C./11.09.2015
Tehn. D.A.M./5 ex./19.06.2015
Tribunalul București
Judecător fond V.-C. M.-S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 931/2015.... → |
|---|
