Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1128/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1128/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 38394/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 347/2015)
DECIZIE Nr. 1128/2015
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. Ș.
Judecător A. F.
Judecător R. G.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta–reclamantă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA împotriva sentinței civile nr._/03.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. G. Ș. - prin SINDICATUL CĂLĂTORI REGIONALA CF C., având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentele au solicitat prin cererea de recurs judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea pricinii, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și în raport de prevederile art. 150 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/ 03. 11. 2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul cu nr._, a fost admisă acțiunea precizată, formulată de reclamanta F. G. Ș., prin Sindicatul Călători Regionala C.F. C., în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SA.A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile de care trebuia să beneficieze prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale de care a beneficiat prin raportare la salariul de bază minim brut de 570 lei, calculate pentru perioada 27.09._10, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe până la data plății efective. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale acordate prin prezenta, calculată de la data introducerii acțiunii – 27.09.2012 și până la achitarea efectivă a debitului principal.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:
Reclamanta F. G. este salariata S.N.T.F.C. "CFR Calatori" SA - Sucursala de Transport Feroviar de Calatori C., în funcția de conductor tren, astfel cum rezultă din mențiunile din carnetul de muncă al acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 41 alin.3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe perioada 2008 - 2010 nr. 722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Alineatul 3 lit. b al aceluiași articol prevede: „Părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.”
În ceea ce privește întinderea efectelor Contractului Colectiv de Muncă, Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 241 alin.1 lit. c Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În anexa nr. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, cuprinzând unitățile la care se aplică contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi în care organizațiile sindicale semnatare au membri, este menționată și pârâta din prezentul dosar.
S-a reținut totodată că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În acest sens dispune și art. 238 alin. 1 din Codul Muncii.
Conform dispozițiilor art. 24 alin.1 din Legea nr. 130/1996, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate.
Prin urmare, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce presupune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale (art. 236 alin. 4 din Codul muncii).
În privința contractului individual de muncă încheiat între părți, Codul muncii, prin art. 238 alin. (2), dispune că acesta nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
Dacă în contractul individual de muncă dreptul salarial stipulat contravine unor dispoziții imperative ale legii sau ale unui act cu forță juridică superioară, clauza este inaplicabilă, fără a fi necesară constatarea nulității sale pe cale jurisdicțională.
În această situație au incidența dispozițiile art. 24 alin. 3 și 4 din Legea nr. 130/1996, republicată, cu consecința aplicării dispozițiilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pe întreaga perioadă.
Tribunalul a mai reținut că clauzele contractuale enunțate nu condiționează acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010.
În alineatul art.3 (3) se prevede că „În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.”
Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate nu pot prevedea drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: … c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 3 din_, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Față de toate aceste considerente, reținând și faptul că pârâta nu a formulat nicio apărare în combaterea pretențiilor reclamantei, Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei, astfel încât va admite acțiunea, astfel cum a fost precizată, și va obligă pârâta la plata către reclamantă a diferențelor dintre drepturile de care trebuia să beneficieze prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale de care a beneficiat prin raportare la salariul de bază minim brut de 570 lei, calculate pentru perioada 27.09._10, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe până la data plății efective, pentru repararea integrală a prejudiciului.
De asemenea, în baza art. 1535 cod civil, Tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale acordate prin prezenta, calculată de la data introducerii acțiunii – 27.09.2012 și până la achitarea efectivă a debitului principal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal și motivat, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători"-S.A.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7, 9 și art.3041 Codul de procedură civilă, recurenta - pârâtă a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii, pentru următoarele motive:
Obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea recurentei pârâte la respectarea unei clauze din CCM și pe cale de consecință, se află în prezența unui conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art. 268, alin. (1), lit. e) din Codul Muncii, în termen de 6 luni.
În măsura în care va fi respinsă această excepție solicită să se analizeze următoarele:
Art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul Colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 prevede: "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Anexele nr. 1 la CCM la nivel de unitate care stabilesc cuantumul salariului brut (încheiate la nivelul C.F.R. Călători S.A și modificate corespunzător prin acte adiționale, anexe însușite de sindicatul al cărui membru era reclamantul, s-au aplicat astfel:
Pe perioada 01.07._09, prin actul adițional nr._/26.03.2008 părțile semnatare au convenit la modificarea salariului de bază corespunzător clasei 1 de salarizare la 540 lei pe perioada 01.03._09, prin actul adițional nr. 437/30.01.2009 părțile semnatare au convenit la modificarea salariului de bază corespunzător clasei 1 de salarizare la 570 lei;
Pe perioada 04.06._11, conform actului adițional nr. 1708/21.04.2010 anexa nr. l la CCM 2009-2010 s-a modificat din nou de către părți, salariul de bază brut fiind stabilit la 600 lei.
A prezentat succesiunea actelor de mai sus pentru că instanță de recurs să observe faptul că până la apariția acestui litigiu, intimații reclamanți membrii de sindicat a fost participant la negocierile produse și nu au solicitat preluarea prevederilor art. 41 alin (3) lit. a din CCM Ia Nivel de Ramura Transporturi.
Apreciază faptul că, pretențiile astfel cum au fost formulate, urmează să fie respinse ca neîntemeiate, motivat de următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicata: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicita constatarea nulității unui contract colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
Contractul Colectiv de Munca pe anii 2007-2008, încheiat la nivelul C.F.R. Călători S.A. și înregistrat la M.M.S.S.R-D.M.S.S.F.M.B. sub nr. 1625 din 29.03,2007, s-a aplicat pentru perioada 29.03._09.Contractul Colectiv de Munca pe anii 2009-2010, încheiat la nivelul C.F.R. Călători S.A. și înregistrat la M.M.S.S.F.-D.M.P.S. sub nr. 2572/04.06.2009, s-a aplicat pentru perioada 04.06.2009 până la 31.01. 2011.
Rezultă că cererea intimatului reclamant ar fi fost întemeiată, dacă acesta solicita salarizarea prevăzută în Anexa nr. 1 la Contractele Colective de Munca încheiate la nivelul C.F.R. Călători pe anii 2007-2008 și 2009-2010 pe durata valabilității acestora, ori, față de momentul introducerii acțiunii, respectiv 09.12.2011, au expirat atât Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008, cât și Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010.
Raportat la dispozițiile art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de munca încheiat la nivel superior incumba doar în cazul în care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de muncă. De asemenea, dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul că „drepturile și obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator și salariat se stabilesc prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de munca."
Pe cale de consecința, salariul fiind un drept de natura consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada 01.01._09, au existat încheiate la nivel de unitate contracte colective de muncă, unde în Anexa nr. 1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, consideră că obligarea recurentei pârâte la înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzută de art. 41 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 este netemeinica și nelegala.
Mai mult decât atât, intimatul reclamant, prin sindicatul din care făcea parte este afiliat la Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), semnatara a contractului colectiv de mutica la nivel de unitate, motiv pentru care prin introducerea prezenței acțiuni se invoca propria culpa, ceea ce nu poate constitui temeiul pentru protecția unor drepturi, în măsura în care aceasta nu a fost diligent în a le conserva și proteja prin mijloacele aflate la dispoziția sa la momentul negocierii și încheierii contractului colectiv de muncă.
Pentru perioada 01.03._09, la nivelul C.F.R. nu a existat încheiat contract colectiv de muncă, aplicându-se astfel, raportat la dispozițiile art. 247 din Codul Muncii, prevederile contractului colectiv de munca încheiat la nivelul imediat superior, respectiv prevederile Contractului Colectiv de Munca Ia Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pentru anii 2006-2008, valabil de Ia data înregistrării respectiv 28.12.2006 până Ia 31 ianuarie 2011.
Astfel, conform actului adițional la Contractul Colectiv de Munca Ia Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat Ia M.M.F.F.S.-D.D.S.R.P. cu nr. 370 din 20.06.2008, clasa 1 de salarizare a fost Ia nivelul de 570 de lei, cu aplicare de la 01.07.2008.
Pentru perioada 04.06._11, la nivelul C.F.R. Călători S.A. s-a încheiat Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate pe anii 2009-2010, înregistrat la M.M.F.P.S.-D.M.P.S. sub nr. 2572/04.06.2009. În conformitate cu Anexa nr. 1 la contract, nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la valoarea de 570 de lei brut, iar prin actul adițional înregistrat sub nr. 1708 din 21.04.2010, Anexa nr. 1 s-a modificat, iar nivelul clasei 1 de salarizare a fost stabilit la 600 de lei brut.
Precizează că bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a) din OUG nr. 79/2008 coroborate cu art. 15 alin. (1) din O.U.G nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
În conformitate cu prevederile legale de mai sus, recurenta pârâtă a înaintat proiectul de BVC pe anul 2009 la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii cu adresa nr.30/A2/l 98/22.12.2009.
În acest proiect, la rubrica aferentă fondului de salarii s-a prevăzut suma de 456,000 mii lei, în timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost în valoare de 486.489 mii lei, astfel cum rezult din pct. 115 cap LIX din execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009.
Avându-se în vedere depășirea înregistrată de 30.488 mii lei, societatea s-a aflat în imposibilitatea de a acorda drepturile patrimoniale conform CCM la nivel de ramura.
Mai mult, în anul 2009, societatea a înregistrat o pierdere în valoare de 210.377,85 mii lei și o pierdere cumulată din anii precedenți în valoare de 535.423,74 mii lei (pct.79 cap. V din bilanț).
Apreciază că, la soluționarea fondului cauzei trebuie ținut seama de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicata, cu modificările ulterioare, conform cărora: "contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale":
Acest text se aplică prin analogie și salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, cum este recurenta pârâtă, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzută de O.U.G. nr.79/2008.
In lipsa unei dispoziții contrare care să acopere ipoteza negocierii prin contractele colective de muncă a unor drepturi salariale care nu sunt prevăzute prin actul normativ de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli a societății în care statul este acționar majoritar, textul art. 12 din Legea nr. 130/1996 este aplicabil, neputându-se da eficiența convenției părților, prin ignorarea unor ordonanțe de urgență aprobată prin lege.
Este important de reținut că prin O.U.G. nr.79/2008 s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri și cheltuieli al societăților cu capital majoritar die stat, respectiv și pentru recurenta pârâtă.
Caracterul de normă convenționala a contractului colectiv de munca face ca acesta să devină inaplicabil în situația în care vine în contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum este solicitarea reclamanților, fără ca acestea să poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plată. A admite contrariu, echivalează cu a admite că părțile unui contract colectiv de muncă la nivel de ramura pot negocia drepturi de natura salarială fără nici un fel de limita, ca lege a parților, având eficienta chiar cu încălcarea legii.
Pentru motivele mai sus arătate solicită Curții să constate, că recurenta pârâtă s-a aflat în imposibilitatea legală de a executa clauzele contractuale referitoare la drepturile bănești.
Trebuie observat că în anul 2009 intimata reclamantă a avut un salariu de bază de 1054 lei corespunzător clasei 20 de salarizare, iar în anul 2010 salariul de bază a fost de 1109 lei, cu mult superior salariului de bază minim brut de 700 lei (așa cum rezultă din actele adiționale pe care la atașam prezentului recurs).
În concluzie, solicită să fie admis recursul și să fie modificată hotărârea primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
Intimata-reclamanta nu a formulat întâmpinare in cauza de față .
În fața instanței de recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele dosarului prin prisma criticilor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct 7 și 9 C., precum și din oficiu conform art. 304 ind. 1 C., Curtea apreciază recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la prescriptie dreptului material la actiune, respectiv incidența in cauza a dispozițiilor art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii, sau a prevederilor art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii , Curtea retine următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii (art. 159 din Codul muncii republicat), salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
In temeiul art. 41 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel N., adaosurile la salariul de baza sunt:
a) Adaosul de acord;
b) Premiile acordate din fondul de premiere calculate . minim 1,5% din fondul de salarii realizat lunar si cumulat;
c) Alte adaosuri convenite la nivelul unitatilor si institutiilor;
Drepturile cu privire la care se invoca incidenta prescriptiei extictive în termen de 6 luni sunt prevăzute in contractul colectiv de munca la nivel de ramură .
În raport de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Nu pot fi primite de către Curte sustinerile recurentei i-pârâte in sensul ca sunt aplicabile in cauza prevederile art. 283 alin.1) lit.e) din Codul muncii, care fixează un termen de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului material la acțiune in considerarea faptului ca dreptul la plata este prevăzut in contractul colectiv de muncă.
Sumele reprezentând diferențe salariale rezultate din calcularea la clasa de salarizare nr. 31 pentru o valoare de 570 lei pentru perioada 01 10 ._10, respectiv 600 lei pentru 01.04._10 față de o valoare a salariului mediu brut de 700 lei, au incontestabil semnificația unor drepturi salariale, întrucât sunt plătite în executarea unui raport de muncă si in considerarea calității intimatei-reclamante de salariat al recurentei, indiferent de izvorul lor, deci chiar dacă acesta sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Aceasta soluție se impune întrucât textul legal anterior enunțat nu impune pentru drepturile in raport cu care instituie un termen de prescripție de 3 ani, ca ele să decurgă din lege, cu excluderea drepturilor salariale de origine contractuală.
Este prin urmare indiscutabilă natura salarială a drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii introductive, chiar dacă izvorăsc din clauze ale contractelor colective de muncă, cu atât mai mult cu cât acestea se acordă corespunzător muncii prestate, proporțional cu aceasta, și în mod regulat, iar nu periodic.
Din această perspectivă, termenul de prescripție de 6 luni este stipulat de art. 283 alin.1 lit.e) din Codul muncii pentru alte situații de neexecutare a contractului colectiv de muncă decât cele care beneficiază de reglementare expresă prin textele anterioare, cum este cazul drepturilor evaluabile în bani datorate ca echivalent al muncii prestate.
Pentru aceste motive Curtea rețină că instanța de fond a făcut o corecta aplicare si interpretare a dispozitiilor legale, respectiv ale art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, când a constatat că dreptul la acțiune în privința drepturilor in cauză nu se prescrie in termen de 6 luni, ci in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune si că pretențiile reclamantului au fost formulate cu respectarea acestui termen de prescripție .
A invocat recurenta motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C., respectiv „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Curtea Constată că acest motiv de recurs este neîntemeiat, in condițiile inn care instanța de fond a expus pe larg considerentele pentru care a apreciat că acțiunea este întemeiată, iar recurenta nu a precizat in ce constă eventuala contrarietate de motive, sau care anume considerente sunt străine de natura pricinii.
Analizând cauza pe fond prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozitiile art. 304 pct. 9 C. si sub toate aspectele in temeiul prevederilor art. 304 ind. 1 C., Curtea reține următoarele:
Potrivit art.41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 "Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta."
Din Contractul nr.722/ 24.01.2008, contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008 - 2010, publicat in Monitorul Oficial partea V, nr. 3 din 11.02.2008, reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor legii nr. 356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, Uniunea Naționala a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. si reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor legii nr. 54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate in acest contract colectiv de munca.
Instanta de fond a făcut aplicarea acestor prevederi contractuale in mod legal, atâta timp cat unitatea angajatoare face parte din ramura transporturi, astfel încât prevederile CCM la nivel de ramura sunt aplicabile angajaților săi .
Prin cererea de chemare in judecată formulată de intimata-reclamantă nu s-a solicitat si constatarea nulității clasei 1 din salarizare prevăzută in Anexa nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul C.F.R. Călători pe anii 2009-2010 . Prin urmare toate susținerile recurentei in sensul că nu se mai poate cerere obligarea sa la acordarea drepturilor din acest contract colectiv de muncă, pe motiv că nu mai este in vigoare, sunt neîntemeiate . Constatarea nulității unei clauze contractuale se poate invoca doar pe durata de existență a contractului, pe când obligarea angajatorului la executarea obligațiilor asumate prin contract se poate solicita in termenul de prescripție de 3 ani, după cum s-a reținut anterior de către Curte.
De asemenea este neîntemeiată susținerea recurentei în sensul că intimata iși invocă propria culpă. În realitate, atâta timp cât este beneficiara drepturilor din Contractul colectiv de muncă, intimata poate invoca acest temei al acțiunii sale, indiferent de prevederile contractului colectiv încheiat la nivel de unitate .
In cauza de fata sunt aplicabile dispozițiile art. 238 din Codul muncii potrivit cu care „ contractele colective de muncă nu pot contine clauze care sa stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior ”. În măsura in care ne aflam in situatia in care CCM la nivel de unitate contine clauze mai putin favorabile decat CCM la nivel de ramura ( la nivel superior) se va face aplicarea dispozitiilor legale anterior citate si pur si simplu nu se va da eficienta dispozitiilor mai putin favorabile din CCM la nivel de unitate, făcându-se aplicarea directa a prevederilor din CCM la nivel de ramură .
Nu are relevanță faptul ca există o prevedere in contractul colectiv de munca la nivel de unitate, mai puțin favorabilă si care nu a fost niciodată anulată sau că o atare prevedere nu există deloc, atâta timp cât drepturile ce fac obiectul actiunii sunt prevăzute in contractul colectiv de munca la nivel superior și, implicit direct aplicabile în cauză, fără a fi necesară preluarea lor in contractul colectiv de muncă la nivel de unitate .
Într-adevăr un contract colectiv de muncă poate fi izvor de drepturi si obligații numai dacă se înscrie in limitele legii, însă în cauza de fata nu s-a constatat nicio încălcare a vreunei dispozitii legale prin inserarea în contractul colectiv de muncă de la nivel de ramură a unor drepturi bănesti in favoarea angajatilor din unitătile ce apartin respectivei ramuri .
Susținerea recurentei in sensul că in temeiul art. 247 din Codul muncii obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumbă doar in cazul in care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă este vădit neîntemeiată . După cum s-a expus anterior, potrivit art. 238 din Codul muncii „ contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior ”. În măsura in care ne aflăm in situatia in care CCM la nivel de unitate contine clauze mai putin favorabile decât CCM la nivel de ramura ( la nivel superior) se va face aplicarea dispozitiilor legale anterior citate si pur si simplu nu se va da eficienta dispozitiilor mai putin favorabile din CCM la nivel de unitate, făcându-se aplicarea directa a prevederilor din CCM la nivel de ramură .
Conform CCM la nivel de unitate, anexa nr. l, formula de calcul a salariului de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare este:S=S (CLASA 1) X K unde:- S este salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective;- S (clasa 1) este salariul de bază corespunzător clasei 1 de salarizare;- K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
În atare situație, dacă clasa 1 de salarizare este de 570 sau 600 de lei și nu de 700 de lei așa cum prevedea CCM la nivel de Ramura Transporturi, atunci toate salariile au fost calculate greșit pornindu-se de la o sumă de bază mai mică, inclusiv cel al intimatei-reclamante din prezenta cauză.
Relativ la acordarea lor în timp a drepturilor, Curtea constată că în mod întemeiat instanța de fond s a obligat paratele la plata drepturilor bănești până la data de 31 12 2010 . Astfel, Curtea retine ca durata de aplicare a contractul colectiv de muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 a expirat la 31.12.2010.
Potrivit art.4 alin. 2) din CCM Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008 - 2010 prevede că: "dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic ", însă, așa cum recurenta a arătat, potrivit adresei nr. 127/DDS/02.03.2011 emisă de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale " Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului R. si respectiv Alianța Sindicatelor Transportatorilor din România, părți semnatare ale contractului.
In consecință, in condițiile in care nu a operat prelungirea duratei de valabilitate ca urmare a denunțării de către una dintre părți, contractul mai sus menționat a încetat să mai producă efecte ulterior datei de 31.12.2010.
Pe de altă parte, lipsa fondurilor necesare pentru acordarea drepturilor rezultând din contractul colectiv de muncă la nivel superior nu justifică neacordarea lor, deoarece existența dreptului este certă și nu a fost condiționată în vreun fel de crearea fondurilor pentru plata lor. Se impunea aprobarea bugetului unității angajatoare astfel încât să poată fi executate toate obligațiile contractuale asumate de aceasta, fără ca lipsa resurselor să poată fi imputată angajaților si să poată constitui motiv de neexecutare a clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Recurenta apreciază că, la soluționarea fondului cauzei trebuie ținut seama de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicata, cu modificările ulterioare, conform cărora: "contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale":
Curtea constată că acest text de lege nu se aplică prin analogie cauzei de față, astfel cum invocă recurenta, atâta timp cât salariul intimatei-reclamante nu este stabilit prin lege, astfel încât, cuantumul salariului fiind negociat de părți, sunt aplicabile în cauză dispozițiile contractelor colective de muncă încheiate la nivel de unitate, respectiv de ramură, în funcție de care anume prevederi sunt favorabile angajatului.
Pentru considerentele mai sus expuse, in temeiul dispozițiilor art. 312 C., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta–reclamantă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA și recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C. împotriva sentinței civile nr._/03.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă F. G. Ș. - prin SINDICATUL CĂLĂTORI REGIONALA CF C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2015.
Președinte, A. D. Ș. | Judecător, A. F. | Judecător, R. G. |
Grefier, Ș. T. |
Red. ADȘ/09 aprilie 2015
Ș.T./D.A.M/ 02 Aprilie 2015/2ex.
Jud. fond: B. D. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 3184/2015. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 416/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
