Obligaţie de a face. Decizia nr. 1384/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1384/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 3914/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2645/2014)
DECIZIE Nr. 1384/2015
Ședința publică de la 27 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. D. B.
Judecător M. P.
Grefier R. N. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul-reclamant S. D. împotriva sentinței civile nr.129/06.02.2014, pronunțate Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, Asigurări sociale, C. administrativ fiscal – complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN, cauza având ca obiect: obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-reclamant S. D., personal, legitimat în fața instanței de judecată, lipsind intimata C. JUDETEANA DE PENSII TELEORMAN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că prezentul apel a fost suspendat prin încheierea de ședință pronunțată la data de 20.06.2014, pentru lipsa nejustificată a părților, conform dispozițiilor prevăzute de art.411 alin.1, pct.2 din Codul de procedură, fiind repus pe rol la cererea C.E.D.O. înregistrată la dosar la data de 27.04.2015, după care:
Curtea procedează la identificarea apelantului-reclamant S. D., acesta legitimându-se cu Cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Apelantul-reclamant S. D., arată că prin cererea de apel a solicitat judecata pricinii în lipsă și eronat a fost suspendată cauza.
Curtea, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea indicării de către apelantul-reclamant S. D., paragraful în cuprinsul căreia a solicitat judecata pricinii în lipsă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a pricinii, a răspuns apelantul-reclamant S. D., lipsind intimata C. JUDETEANA DE PENSII TELEORMAN.
S-a făcut din nou referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul-reclamant S. D., arată că a solicitat judecata pricinii în lipsă prin cererea depusă la data de 02.03.2015.
Curtea repune cauza pe rol și pune în discuție excepția de perimare a apelului.
Apelantului C. S., având cuvântul arată că prezentul apel nu este perimat atâta timp cât a solicita judecata pricinii în lipsă.
Curtea, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra excepției de perimare a apelului.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr._, reclamantul SALCIANU D. a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 129/06.02.2014 a Tribunalului Teleorman, în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN.
În fapt, s-a arătat că în mod nejustificat a respins prima instanță cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă, fără a intra în cercetarea fondului.
În drept, nu s-au invocate dispoziții legale.
La data de 20.06.2014 cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
La data de 17.11.2014 apelantul a formulat cerere de repunere pe rol, fără a solicita judecarea cauzei în lipsă.
Prin încheierea din data de 23.02.2015 cererea de repunere pe rol a fost respinsă, întrucât niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei, menținând măsura suspendării dispuse conform art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
La data de 02.03.2015 apelantul a formulat o nouă cerere de repunere pe rol, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Cauza a fost repusă pe rol, iar instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de față.
Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.
Cererea de repunere pe rol, respinsă la data de 23.02.2015 nu reprezintă un act de procedură care întrerupe termenul de perimare. De asemenea, cererea de repunere pe rol formulată la data de 02.03.2015 a fost depusă după după împlinirea termenului de perimare.
Având în vedere că de la data de 20.06.2014 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantului și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Repune cauza pe rol.
Constată perimată cererea de apel formulată de apelantul-reclamant S. D. CNP_, domiciliat în com. B., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr.129/06.02.2014, pronunțate Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, Asigurări sociale, C. administrativ fiscal – complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN cu sediul în A. ., județul Teleorman, CUI_.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Aprilie 2015.
Președinte, E. D. B. | Judecător, M. P. | |
Grefier, R. N. C. |
← Recalculare pensie. Decizia nr. 251/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 1400/2015. Curtea de Apel... → |
---|