Pretentii. Decizia nr. 1507/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1507/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 33860/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 374/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1507
Ședința publică de la 06 mai2015
Curtea constituită din
PREȘEDINTE – A. C. B.
JUDECĂTOR - F. – G. R.
GREFIER - S. Ș.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul – reclamant S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE – pentru membrul de sindicat I. N., împotriva sentinței civile nr._ din 03.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. A. INTERNE și C. DE P. SECTORIALĂ A INISTERULUI A. INTERNE, având ca obiect: obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul – reclamant S. C. Militare Disponibilizate – pentru membrul de sindicat I. N., reprezentat de consilier juridic S. N., în baza delegației de reprezentare nr.455/7/21.04.2015, aflată la fila 43, lipsind intimații – pârâți M. A. Interne și C. de P. Sectorială a Ministerului A. Interne.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art.392 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelantului în susținerea cererii de apel.
Apelantul – reclamant, prin consilier juridic, depune la dosar concluzii scrise.
Apelantul – reclamant, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul recunoașteri dreptului pretins urmare a emiterii deciziilor în baza Legii nr.241/2013, sumele reținute contestatorului fiind în cuantum de 5229 lei începând cu luna ianuarie 2012, inclusiv septembrie 2013. Solicită obligarea intimatei la repararea integrală a pagubei cauzate la care să se adauge indicele de inflație și dobânda legală. Totodată, solicită indexarea pensiei în conformitate cu dispozițiile art.102 al.2 din Legea nr.263/2010, începând cu anul 2013. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în raport de prevederile art.394 din Codul de procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr._/03.11.2014,Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea formulată de reclamantul I. N., prin S. C. Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere,în contradictoriu cu pârâții Ministrul A. Interne Și C. de P. Sectorială a Ministerului A. Interne, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a fost beneficiarul pensiei militare de serviciu, ce a intrat în procesul de recalculare prevăzut de Legea nr.119/2010 și ulterior de revizuire, în temeiul OUG nr.1/2011, așa cum atestă deciziile aflate la dosar. Subsecvent, pârâta C. de P. Sectorială a Ministerului A. Interne a emis decizie în baza Legii nr. 241/2013, prin care s-a revenit la cuantumul aflat în plată la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013.
Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamantul a urmărit obținerea diferențelor de drepturi de pensie între cele cuvenite pentru luna decembrie 2010 (repuse în plată în temeiul Legii nr. 241/2013) și cele încasate în temeiul deciziilor de revizuire emise în baza OUG nr. 1/2011, precum și indexarea cuantumului pensiei stabilite în baza Legii nr. 241/2013.
Instanța de fond a constatat că pretențiile deduse judecății sunt neîntemeiate.
Astfel, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 241/2013, pensiile care au intrat în procesul de recalculare și revizuire conform Legii nr.119/2010 și OUG nr.1/2011, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată la nivelul lunii decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, începând cu luna octombrie 2013.
Prin urmare, revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsură reparatorie care produce efecte exclusiv pentru viitor, neexistând nicio dispoziție în cuprinsul Legii nr. 241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - octombrie 2013. În acest sens, rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. 4 din Legea nr. 241/2013, faptul că pensia cuvenită pentru luna decembrie 2010, acordată de legiuitor începând cu 01.10.2013, se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, în temeiul Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Totodată, dispozițiile art.2 din Legea nr.241/2013 nu pot constitui fundamentul juridic al unor despăgubiri constând în diferențele de drepturi de pensie între cele încasate și cele cuvenite prin raportare la pensia aflată în plată la nivelul lunii decembrie 2010, întrucât textul de lege mai sus enunțat are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire în temeiul OUG nr.1/2011.
În ceea ce privește nesocotirea normelor care garantează dreptul de proprietate, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art.1 din Protocolul nr.1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
În accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „bun”, în sensul textului mai sus enunțat, are o semnificație juridică distinctă față de interpretările date în sistemele de drept interne, în sensul că nu privește doar proprietatea asupra bunurilor corporale, ci și alte drepturi ori interese susceptibile de valoare economică, precum dreptul la pensie. (cauza Buchen c. Cehiei, 2002).
Așa fiind, în practică instanței europene, dreptul la pensie este asimilabil unui drept de proprietate, în cauza Vasilopoulou c. Greciei, Curtea statuând că termenul de bunuri cuprinde și drepturile obținute în cadrul unui regim de pensionare sau securitate socială. Totodată, în cauza Azinas c. Cipru, s-a reținut că dreptul la pensie care este fondat pe prestații periodice vărsate anterior sau pe dispozițiile unui contract de muncă, este asimilabil dreptului de proprietate.
Cu toate acestea, în cauza Skorkiewicz c. Poloniei (_/1998), Curtea a arătat că art.1 din Protocolul Adițional garantează acordarea unei indemnizații oricărei persoane care a contribuit la asigurările sociale, dar nu garantează acordarea unei anumite sume.
Instanța de fond a reținut că practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul că este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate introduce, suspenda sau înceta plata unor anumite drepturi, prin edictarea unor modificări legislative adecvate. (Kechko v. Ucraina, dec. din 8.02.2006)
În cauza Vilho Eskelinen și alții c Finlanda, Curtea a statuat că nu există un drept protejat de convenție la menținerea în plată a unui salariu într-un anumit cuantum.
În speță, nu se putea considera că reclamantul a fost lipsit de proprietatea lor, în sensul art. 1 din Protocolul Adițional, dreptul la pensie rămânând în vigoare, modificându-se numai cuantumul acesteia, cuantum care, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.119/2010 a fost calculat în baza principiilor Legii nr.19/2000, așadar cu respectarea principiului contributivității.
Prin urmare, deși dreptul la pensie este asimilabil dreptului de proprietate, cu toate acestea, cuantumul pensiei cuvenite pentru viitor nu constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul Adițional, deoarece acesta nu garantează vreun drept la pensie într-un anumit cuantum ci garantează dreptul la pensie.
Însă, tot în jurisprudența instanței europene în materia drepturilor omului, s-a cristalizat conceptul de speranță legitimă (cauza Pine Valley Developments și alții c. Irlandei), concept legitimat fie pe existența unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, prin care să fie recunoscut dreptul celui interesat, fie fondat de o manieră rezonabil justificată pe un act juridic având o bază juridică solidă și o incidență asupra drepturilor de proprietate (Strech c. Marii Britanii, 2003).
Prin urmare, când un interes patrimonial aparține categoriei juridice de “creanță”, el poate fi considerat ca ,,valoare patrimonială” și implicit ca “speranță legitimă” dacă are o bază suficientă în dreptul intern, reprezentată de o dispoziție legală sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (cauza Kopecky c/a Slovacia, Hotărâre din 28 septembrie 2004). În cauză, pensia reclamanților a fost recunoscută și calculată în temeiul Legii nr.164/2001, având, deci, o bază suficientă în dreptul intern, de natură să le confere acestora o așteptare legitimă cu privire la dobândirea și exercitarea dreptului la pensie.
În consecință, modificarea dispozițiilor legale privind modalitatea de calcul a drepturilor de pensie, prin . Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011, reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al reclamanților.
Pentru ca această ingerință să nu constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional, trebuie să respecte anumite limite ce au fost trasate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Sporrong și Lonnroth c Suediei (1982), s-a statuat că o măsură care reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de o cauză de utilitate publică sau de un scop legitim de interes general și să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat și mijloacele folosite (Pressos Compania Naviera SA și alții c. Belgiei, 20 nov. 1995).
În cauză, ingerința analizată este prevăzută de un act normativ (Legea nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011) și este justificată de un scop legitim de interes general, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, pe baza principiului contributivității, pe fondul situației de criză economică și financiară, care impune reducerea cheltuielilor bugetare (astfel cum se arată în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010).
În ceea ce privește raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale vizate și interesul particular ocrotit, trebuie verificat dacă prin recalcularea și revizuirea pensiei în temeiul Legii nr.119/2010 și OUG nr. 1/2011, a fost adusă dreptului reclamantului o atingere de natură să afecteze însăși substanța dreptului la pensie. În acest sens, testul de proporționalitate constă în a analiza dacă reclamantul au fost lipsit în totalitate de mijloacele de subzistență (Azinas c. Cipru) ori dacă măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei).
Or, s-a reținut că, în urma recalculării și revizuirii, pensia are un cuantum brut cu valoare superioară celei a salariului mediu brut pe economie la nivelul anului 2011, astfel încât nu poate fi validată concluzia conform căreia reclamantul ar fi fost lipsit de mijloace de subzistență.
Nu a fost reținută o afectare a substanței dreptului la pensie prin recalcularea pensiei de serviciu, câtă vreme dreptul garantat de art. 1 din Protocolul 1 este dreptul la pensie, iar nu dreptul de a primi o anumită sumă, cuantumul putând suferi modificări datorită schimbărilor legislative, fără a se putea considera că aceste fluctuații afectează substanța însăși a dreptului, încât să se susțină că reclamantul și-a pierdut chiar dreptul la pensie.
Este de menționat faptul că la elaborarea politicilor sale bugetare, statul se bucură de o marjă largă de apreciere, prin jurisprudența sa constantă, Curtea statuând că, în ce privește cunoașterea directă a societății și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt mai bine plasate decât judecătorii internaționali în aprecierea „interesului public”, revenindu-le așadar în primul rând acestora să aprecieze asupra existenței unei probleme de interes public. De aceea, în acest domeniu, ca și în altele ce fac obiect de protecție a Convenției, autoritățile naționale dispun de o anumită marjă de apreciere. În plus, noțiunea de „interes public” este în mod necesar pasibilă de o interpretare extensivă. (The former king of Greece vs. Greece, Application no._/94). Totodată, Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989).
În aceste condiții, instanța de fond a reținut că nu a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.
În ceea ce privește principiul drepturilor câștigate, invocat de reclamant, instanța de fond a constatat că Legea nr.119/2010 și OUG nr.1/2011 nu suprimă dreptul la pensie, ci doar dispun recalcularea și revizuirea cuantumului acesteia, în acord cu sistemul public de asigurări sociale de drept comun, renunțând să mai acorde o sumă cu caracter necontributiv. În opinia reclamantului, dreptul la pensia de serviciu rămâne un drept dobândit ce nu poate fi afectat prin acte normative ulterioare, astfel încât a fost încălcat prin intervenția legiuitorului și prin înlăturarea acestui tip de pensie. Or, acordarea pensiei de serviciu poate fi privită doar ca un act benevol din partea statului, de a-și asuma anumite cheltuieli din bugetul propriu prin care să contribuie la majorarea drepturilor de pensie pentru anumite categorii profesionale, cu posibilitatea de a reveni asupra politicilor sale economice și implicit asupra acestei decizii, o atare obligație nefiind asumată pentru viitor. În consecință, în speță nu poate fi vorba despre un „drept câștigat” garantat pentru viitor, ci despre un drept acordat temporar de stat, în limita posibilităților economice.
Deopotrivă, nu se putea reține o încălcare a principiului nediscriminării, câtă vreme măsura recalculării pensiilor speciale a fost justificată de rațiuni de echitate, precum și de politica bugetară, afectând deopotrivă toate categoriile de pensionari care beneficiau de pensii speciale și care, potrivit art. 1 din Legea nr. 119/2010 au devenit pensii în sensul Legii nr. 19/2000.
De altfel, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la 07.02.2012 în cauzele conexate A. M. F. ș.a. contra României, Curtea a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii din sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010. În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
Prin urmare, nu a fost primită teza avansată de reclamant, în sensul că Legea nr. 241/2013 a restabilit principii încălcate anterior prin operațiunea de revizuire a pensiilor în temeiul OUG nr.1/2011, de natură să justifice acoperirea unui prejudiciu constând în diferențele de pensie clamate în cauză. Pentru aceleași argumente, nu s-a considerat că prin neplata acestor diferențe s-ar ajunge la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 sau a art. 14 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.
Deopotrivă, solicitarea de indexare a pensiei stabilită prin decizia emisă în baza Legii 241/2013, a fost apreciată ca neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 102 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, în sensul invocat de reclamant, deoarece acesta beneficiază de repunerea în plată a pensiei în cuantumul existent la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013 și până la momentul la care cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr.119/2010 și ale OUG nr.1/2011, va fi mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, așa cum prevede art. 1 alin. 4 din Legea nr.241/2013. Prin urmare, pentru ipoteza pensiilor revizuite în temeiul OUG nr. 1/2011, legiuitorul a instituit principiul conservării acestora în cuantumul existent în luna decembrie 2010, independent de majorarea anuală a valorii punctului de pensie, aceasta devenind relevantă doar la momentul la care înmulțită cu punctajul mediu anual atestat în decizia de revizuire emisă în baza OUG nr. 1/2011 ar conduce la o valoare superioară a pensiei față de cea din decembrie 2010, repusă în plată începând cu 01.10.2013. Situația nu este discriminatorie, neputându-se reține existența unui tratament diferențiat pentru aceeași categorie socială. În acest sens, optând pentru repunerea în plată a pensiei în cuantumul existent în luna decembrie 2010 (în situația în care în urma revizuirii operate în temeiul OUG nr. 1/2011, cuantumul pensiei a fost redus), legiuitorul a oferit un beneficiu categoriei pensionarilor care au intrat sub incidența OUG nr.1/2011. Or, pensia în plată în luna decembrie 2010 avea natura juridică a unei pensii de serviciu, calculate în baza unor dispoziții legale speciale, în speță Legea nr.164/2001, nefiind, deci, stabilită în baza unui punctaj mediu anual, determinat conform dispozițiilor Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011. Prin urmare, pensia repusă în plată începând cu octombrie 2010 nici nu ar putea fi indexată în sensul art. 102 din Legea nr. 263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel S. C. Militare Disponibilizate în numele membrului de sindicat I. N., criticând-o pentru următoarele motive:
Prima instanță a reținut greșit că revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsură reparatorie exclusiv pentru viitor, neexistând nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - septembrie 2013.
În mod greșit, instanța de fond a reținut că art.2 din Legea nr. 241/2013 are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire în temeiul OUG nr. 1/2011.
În mod eronat, prima instanță a considerat un beneficiu acordat de legiuitor categoriilor pensionarilor care au intrat sub incidența OUG nr. 1/2011, motiv pentru care pensia repusă în plată începând cu luna octombrie 2013 nici nu ar putea fi indexată, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Pensia contestatorului din prezentul apel a fost stabilită în baza Legii nr. 164/2001 și s-au avut în vedere următoarele: activitatea cadrelor militare din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională nu s-a limitat în timp la durata programului normal de lucru și nu a existat posibilitatea compensării muncii prestate cu timp liber sau plați suplimentare.
Exercitarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publică și securitate națională se caracterizează prin continuitate. Instituțiile publice au obligația legală de a asigura realizarea drepturilor prin dispozițiile în vigoare referitoare la specificul muncii prestate, importanță socială și restricțiile aferente, expunerea cadrelor militare la un grad ridicat de stres și risc.
Având în vedere necesitatea corectării unor neconcordante la nivelul reglementărilor, în privința modului de calcul al drepturilor de pensie, corelate cu încălcarea principiilor neretroactivității legii, dreptului de proprietate, drepturilor câștigate, precum și discriminarea în raport de alte categorii de pensionari, legiuitorul prin Legea nr. 241/2013 a revenit la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 ca o măsură reparatorie.
În această situație, apelantul consideră că măsura reparatorie trebuie să privească un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționata.
O.U.G. nr. 1/2011, actul normativ în baza căruia au fost emise deciziile de revizuire care au condus la diminuarea pensiei contestatorilor, a avut ca scop reformarea sistemului de pensii și înlăturarea situațiilor inechitabile pe fondul crizei economicio-financiare cu care statul roman s-a confruntat în momentul apariției acestor dispoziții legale.
Este evident și de netăgăduit dreptul statului de a legifera și de a înlătura eventualele inechități, dar această operațiune se impune a fi efectuată astfel încât să nu aducă atingere dreptului de pensie dobândit legal ca urmare a desfășurării unor activități în calitate de militari activi, în care s-au supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că vor beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-au suferit.
Față de cele menționate, apreciază apelantul ca intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin revizuire numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerință în exercițiul unui drept legal dobândit.
Prin urmare, statul avea obligația de a ține cont de asigurarea unei proporționalități între acest interes și speranța legitimă a contestatorilor de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor.
Consideră apelantul că dreptul de pensie a fost stabilit sub imperiul legii nr.164/2001, având dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor. Or, reducerea pensiei s-a produs în mod total și evident imprevizibil.
Mai mult, imposibilitatea de a-și recupera vreodată sumele de bani pierdute și neindexarea pensiilor au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat intre protecția proprietății și cerințele interesului general.
Dacă s-ar interpreta imposibilitatea indexării pensiilor în sensul art.102 din Legea nr.263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, fiind rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială, pe cale de consecință această indexare nu s-ar aplica nici celor care în urma revizuirii au obținut un cuantum mai mare al pensiei - fapt care nu corespunde realității.
Menționează apelantul că pe toată durata exercitării activității de cadru militar activ, nu a avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentarii veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și restricții.
Totodată, invocă apelantul obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, care se impune tuturor autorităților publice române.
Constatarea că nu există nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-septembrie 2013 nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea art. 20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și să analizeze nemijlocit convenționalitatea acestor norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele fiecărei spete.
În cauză, apelantul consideră că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
La datele de 16.02.2015 și respectiv 18.02.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, au depus întâmpinări intimații M. A. Interne și C. de P. Sectorială a Ministerului A. Interne, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
La data de 10.03.2015 apelantul a formulat răspuns la întâmpinare în combaterea apărărilor formulate de intimați prin întâmpinările formulate.
Analizând actele dosarului în limitele apelului, în conformitate cu prevederile art.477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea dedusă judecății, apelantul reclamant a solicitat recunoașterea dreptului pretins, urmare a emiterii deciziei emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumei de 5229 lei reținută în baza deciziei de revizuire nr._/12.12.2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în septembrie 2013 inclusiv; obligarea intimaților la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
Prin decizia nr._/9.10.2013 emisă în conformitate cu prevederile Legii nr.241/2013 s-a stabilit dreptul apelantului la plata pensiei în cuantum de 2576 lei, cu începere din 1.10.2013, avându-se în vedere pensia cuvenită acestuia pentru luna decembrie 2010 (2332 lei) și cuantumul aferent art.1 alin.3 din legea nr.241/2013 (244 lei).
Curtea reține că prin Legea nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor s-a reglementat recalcularea pensiilor speciale, în conformitate cu procedură prevăzută în Legea nr. 19/2000, adică având la bază principiul contributivității.
Pensia este un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție (cauza Buchen contra Cehia din 2002). În acest sens, prin jurisprudența Curții Europene s-a stabilit că noțiunea de „bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată. Cu toate acestea, jurisprudența Curții Europene a precizat că acest lucru nu înseamnă o garantare a dreptului de a primi o pensie într-un anumit cuantum.
Însă, dreptul ocrotit prin art. 1 din protocol nr. 1 la Convenție nu este un drept absolut, el comportând limitări aduse de către stat, care sub acest aspect are o largă marjă de apreciere.
În acest sens, Curtea Europeană a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului unor pensii sau altor beneficii de asigurări sociale, fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr.1.
În hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austria, 1977, s-a subliniat faptul că art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție „nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum”.
Prin urmare, apelantul nu ar putea susține că avea la data intrării în vigoare a Legii nr.119/2010 un bun actual în accepțiunea Convenției, reprezentat de un anumit cuantum al pensiei și nu de dreptul la pensie în sine.
De altfel, de vreme ce prima instanța nici nu a fost învestită în prezenta cauză cu o contestație împotriva deciziei emise în temeiul Legii nr. 119/2010 și a O.U.G. nr. 1/2011, Curtea nu poate reține că în urma recalculării/revizuirii intervenite în baza acestor acte normative, cuantumul pensiei apelantului a fost stabilit la un nivel mai mic decât cel determinat prin decizia anterioare.
Adoptarea Legii nr. 241 din 17 iulie 2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională nu confirmă susținerile apelantului privind nelegalitatea deciziei de revizuire emisă în baza OUG nr.1/2011 întrucât acest act normativ produce efecte doar pentru viitor, iar nu și pentru intervalul decembrie 2010 – octombrie 2013.
Curtea reține că pentru intervalul decembrie 2010 – octombrie 2013, în care au fost aplicabile alte acte normative (Legea nr.119/2010, OUG nr.1/2011), Legea nr.241/2013 nu prevede dreptul la vreo despăgubire.
Astfel, potrivit art.1 din această lege, pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, începând cu data de 1 octombrie 2013.
Totodată, potrivit acestui act normativ, cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin. (1), se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
În situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, conform legii enunțate, casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
De asemenea, sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se plătesc în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor, iar cele de recuperat, prin derogare de la prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens.
Legea nr.241/2013 nu lipsește de efecte deciziile privind recalcularea și revizuirea pensiei cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii lor, ci reglementează prin art.1 alin.4 doar faptul că, începând cu luna octombrie 2013, se menține în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010, până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Așadar, dispozițiile art.2 din Legea nr.241/2013 nu pot constitui fundamentul juridic al unor despăgubiri constând în diferențele de drepturi de pensie între cele încasate și cele cuvenite prin raportare la pensia aflată în plată la nivelul lunii decembrie 2010, întrucât textul de lege mai sus enunțat are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire în temeiul OUG 1/2011.
Curtea reține că art. 102 din Legea nr. 263/2010 invocat de apelant reprezintă dreptul comun în materia pensiilor și are în vedere pensiile stabilite în baza unor contribuții, situație ce nu se regăsește în speță, care vizează o decizie emisă în conformitate cu art.1 din Legea nr. 241/2013.
Prezintă relevanță sub acest aspect și Decizia nr. 651/2014 a Curții Constituționale, prin care s-a decis că dispozițiile art.1 din Legea nr. 241/2013 instituie o măsură cu caracter reparator ce face excepție de la principiul contributivității, tocmai pentru că, din motive obiective, acest principiu nu a putut fi aplicat în cazul unor pensionari provenind din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Curtea Constituțională reține că situația acestor pensionari este diferită de cea a pensionarilor din sistemul public de pensii ale căror pensii au fost stabilite potrivit principiului contributivității, astfel încât instituirea unui tratament juridic diferențiat nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.
Pentru toate considerentele arătate, constatând că în cauză instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, Curtea va respinge apelul ca nefondat, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE cu sediul în sector 1, București,. în numele și pentru membrul său I. N. împotriva sentinței civile nr._ din data de 03.11.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. INTERNE cu sediul în sector 1, București, Piața Revoluției, nr. 1A și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. INTERNE cu sediul în sector 4, București, .. 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 mai 2015.
Președinte, Judecător,
B. A. C. R. F. G.
Grefier,
Ș. S.
Red. Jud. RFG
Dact: Z.G./4 ex/
Jud.fond: D.C.B.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2288/2015.... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 291/2015. Curtea... → |
|---|
