Obligaţie de a face. Decizia nr. 358/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 358/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 42729/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6507/2014)
DECIZIE CIVILĂ NR.358/2015
Ședința publică de la 29 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- D. A. T.
JUDECĂTOR - A. I. C.
JUDECĂTOR - M. C.
Grefier – I. L. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-intimată C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4509 din data de 14.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. C., cauza pe fond având ca obiect-recalculare pensie-obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul a depus la data de 15 ianuarie 2015, prin serviciul registratură al acestei secții, întâmpinare la cererea de recurs prin care a invocat nulitatea recursului, solicitând totodată ca judecata cauzei să se desfășoare și în lipsa părților, conform art.242 alin.1 pct.2 C.pr.iv..
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și o reține în pronunțare asupra excepției de nulitate a recursului, invocată prin întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a sub nr._, reclamantul D. C. a chemat în judecată pe pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de pensie corecte, în funcție de actele aflate la dosarul de pensie, și anume cu valorificarea sporurilor din adeverința nr. 1270/05.05.2004 și nr. 722/06.05.2010 emisă de Aviația Utilitară SA, adeverința nr. 6239/11.03.2004 și nr._/14.05.2010 emisă de Tarom SA, la plata diferențelor de drepturi de pensie de la 01.09.2010 actualizate cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.4509 din data de 14.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă acțiunea; a fost obligată intimata să emită o nouă decizie în temeiul Legii 119/2010, prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului, începând cu data de 01.09.2010, cu utilizarea unui punctaj mediu anual de 3,_, corespunzător unui cuantum al pensiei de 2575 lei și să emită o nouă decizie în temeiul OUG 59/2011, prin care să revizuiască drepturile de pensie ale contestatorului, începând cu data de 01.08.2011, cu utilizarea unui punctaj mediu anual de 4,_, corespunzător unui cuantum al pensiei și 3159 lei, precum și o nouă decizie, începând cu data de 01.01.2013, prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului cu utilizarea unui punctaj mediu anual de 4,_, corespunzător unui cuantum al pensiei de 3359 lei.
Prin aceeași sentință a fost obligată intimata să plătească contestatorului diferențele de drepturi cuvenite, conform prezentei hotărâri, în cuantum de 33.055 lei, corespunzător perioadei 01.09._14 și în continuare, până la data plății efective.
De asemenea, a fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că
drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite în baza Legii 19/2000, conform deciziei nr._/06.05.2004 (fila 71), începând cu 01.04.2004.
Ulterior, în baza Legii 223/2007, a fost emisă decizia nr._/21.02.2008 (fila 69) prin care a fost stabilită pensia de serviciu a reclamantului, în calitatea sa de personal aeronautic civil navigant, începând cu 12.12.2007.
Prin decizia nr._/12.04.2010 (fila 6) au fost revizuite drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului, începând cu 01.04.2004, în baza unui stagiu complet de cotizare de 30 ani și 5 luni.
Prin sentința civilă nr. 4291/29.04.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a în dosarul_/3/2010 (filele 90-91), a fost respinsă cererea reclamantului de anulare a deciziei nr._/12.04.2010, în privința stagiului complet de cotizare utilizat de intimată.
Subsecvent, pensia de serviciu a reclamantului a fost recalculată în temeiul Legii 119/2010 și revizuită în temeiul OUG 59/2011, fiind emise deciziile nr._/27.12.2011 (filele 88-89).
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert C. A. (filele 116-139), rezultă că la emiterea deciziilor în baza Legii 119/2010 și OUG 59/2011, intimata nu a valorificat corespunzător veniturile din adeverințele invocate de reclamant și nici stagiul asimilat, reprezentat de perioada în care acesta a urmat Școala militară de aviație, conform mențiunilor înscrise în carnetul de muncă. Totodată, intimata nu a acordat punctajele suplimentare cuvenite pentru activitatea realizată în grupe superioare de muncă și în condiții speciale.
Instanța a acordat valoare probatorie raportului de expertiză, apreciind că lucrarea este fundamentată prin raportare la metodologia de specialitate aplicabilă și prin prisma înscrisurilor examinate. Totodată, părțile nu au contestat concluziile raportului de expertiză.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 7 din Legea 119/2010, art. 87 din Legea 19/2000, art. 22 din Metodologia Anexă a OUG 59/2011, art. 107 și art. 116 din Legea 263/2010, instanța a admis acțiunea și a obligat intimata să emită o nouă decizie în temeiul Legii 119/2010, prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului, începând cu data de 01.09.2010, cu utilizarea unui punctaj mediu anual de 3,_, corespunzător unui cuantum al pensiei de 2575 lei și să emită o nouă decizie în temeiul OUG 59/2011, prin care să revizuiască drepturile de pensie ale contestatorului, începând cu data de 01.08.2011, cu utilizarea unui punctaj mediu anual de 4,_, corespunzător unui cuantum al pensiei și 3159 lei, precum și o nouă decizie, începând cu data de 01.01.2013, prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului cu utilizarea unui punctaj mediu anual de 4,_, corespunzător unui cuantum al pensiei de 3359 lei.
Întrucât dreptul beneficiarului prestației de asigurări sociale este de a încasa pensia în cuantumul legal cuvenit, corelativ obligației intimatei de a face plata acestui drept conform art. 24 lit. e) din HG 13/2004, rezultă că prin plata unei pensii cu o valoare mai mică decât cea cuvenită, în patrimoniul contestatorului s-a înregistrat un prejudiciu constând în diferența dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată. În consecință, instanța a obligat intimata la plata diferențelor de drepturi de pensie cuvenite conform prezentei hotărâri, în cuantum de 33.055 lei, corespunzător perioadei 01.09._14 și în continuare, până la data plății efective.
În baza art. 274 C.p.civ, a obligat intimata să plătească contestatorului suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert, conform chitanței aflate la fila 113.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal și motivat, pârâta C. de P. a Municipiului București, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Intimata solicită admiterea recursului, casarea in tot a sentinței pronunțate de către instanța de fond.
Învederează faptul că prin hotărârea pronunțata de instanța de fond s-au încălca formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105, alin. (2) (art. 304, pct. 5 Cod procedura civila) si a fost pronunțata cu încălcarea legii (art. 304. pct. 9 Cod procedura civila).
În susținerea legalității deciziilor recalculate/revizuite arătă că acestea au fost emise cu respectarea întocmai a dispozițiilor legii în vigoare Ia momentul emiterii, motiv pentru care criticile de nelegalitate apar ca neîntemeiate.
Astfel, revizuirea pensiilor de serviciu ale personalului se realizează prin determinarea punctajului mediu anual, și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare și respectându-se metodologia stabilită prin hotărârea de guvern, pe baza documentelor existente în dosarele de pensii iar drepturile de pensie de serviciu recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 se vor acorda pe baza deciziei de recalculare emisă de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află beneficiarii pensiilor de serviciu. Ulterior acestei etape, în scopul asigurării principiului egalității de tratament pentru toți beneficiarii sistemului de asigurări sociale, a fost dispusă revizuirea acestor decizii.
Scopul revizuirii a fost acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de Ordonanța 59/2011 sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.
În ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, apreciază că deși reclamanții consideră că prin recalcularea pensiilor speciale a avut loc o ingerința în dreptul sau de proprietate, fiind privați de un bun in sensul Convenției fără o prealabila si justa despăgubire, sens in care au fost invocate mai multe hotărâri ale Curții, respectiv cauzele GAYGUSUZ contra Austriei, STUBBINGS contra Marii Britanii, ANDREJEVNA contra Letoniei si MULLER contra Austriei, înlăturând aceste susțineri pentru următoarele considerente: in primul rând, in ce privește
Prin adoptarea de către Statul Român a unui sistem din ultima categorie, criteriile avute in vedere la stabilirea drepturilor Ia emiterea de norme legislative, au fost dintotdeauna daca nu determinate cel puțin determinabile.
Atunci când sistemul este bazat pe principiul solidarității, cum este sistemul românesc, care reflecta responsabilitatea comunității ca întreg, beneficiarul nu poate revendica o parte exclusiva si determinata din fond ci are doar o așteptare sa i se plătească niște sume la data acordării pensiei - doar în aceste împrejurări sunt de reținut considerentele enunțate in decizia MULLER contra Austriei, respectiv faptul ca
In cazul enunțat insa era vorba despre o reducere a drepturilor calculate in baza contribuțiilor beneficiarului si nu de o reducere a indemnizației acordata de stat din bugetul propriu fără a avea la baza sistemul contributivității.
Contestatorii au beneficiat de un
Pe cale de consecința, se impune a se retine faptul că aceasta a deținut un
Referitor la situația de încălcare a normelor comunitare instituția consideră că nu se poate evidenția o atare încălcare de drepturi atunci când se invocă o înlăturare din partea statului a unui drept de pensie recunoscut ca parte a Pilonului I Comunitatea Europeană, considerând că art.153 din Tratat prevede la pct.4 că (dispozițiile adoptate în temeiul prezentului articol nu aduc atingere dreptului recunoscut al statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere în mod semnificativ echilibrului financiar. Așadar, dreptul suveran al statului de a dispune cu privire la modalitatea de organizare a sistemului de securitate socială este absolut și recunoscut de normele comunitare.
Principiul solidarității recunoscut de legislația asigurărilor sociale române nu poate impune obligația cetățenilor țării care contribuie la un sistem de pensii de asigurări sociale, ca, suplimentar acestei contribuții să susțină și parte din bugetul statului cu destinația de a completa pensiile de asigurări sociale până la nivelul pensiilor de serviciu. Solidaritatea este recunoscută și garantata doar în ceea ce privește constituirea bugetului de asigurări sociale, tot ceea ce excede sumelor provenind de la acest buget nefiind garantat și fiind supus constrângerilor generale suportate de bugetul de stat.
Așadar, în virtutea dreptului său suveran de a-și gestiona bugetul după cum crede de cuviință, statul este îndreptățit ca în vremuri în care se confrunta cu dificultăți economice să poată interveni asupra tuturor facilitaților acordate exclusiv de la bugetul sau în sensul reducerii ori înlăturării acestora fără a se putea susține că are loc o încălcare a dreptului de proprietate al beneficiarilor acestor facilitați.
Este drept că România prin semnarea Convenției a recunoscut preeminența acesteia și a normelor ce decurg din acesta față de orice prevedere contrară din legislația națională, dar instanța a făcut abstracție de următoarea prevedere din LEGEA Nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție care conform primului Protocol la Convenție precizează:
" ART. 1 Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Analizând textul anterior editat este lesne de înțeles că normele ce se impun a fi aplicate sunt cele naționale în acord cu dreptul comunitar, și care împreună să conducă spre aplicarea corectă a legii care să protejeze interesul general și nu pe cel ocazional, căci regulă în sistemul de pensii în România o reprezintă marea masă de contribuabili la sistemul de asigurări sociale, sistem ce în situații de criză nu mai poate suporta sarcini suplimentare exercitate de favoruri acordate de legea națională.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011(5) pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, a respins recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale Curților de Apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.
Într-o primă orientare jurisprudențială, instanțele de judecată au admis contestațiile formulate de reclamanți - pensionari aflați în categoriile prevăzute de art. 1 lit. a) - h) din Legea nr. 119/2010 - și au dispus anularea deciziilor de recalculare a pensiilor emise în temeiul art. 3 și 4 din lege, fiind menținute în plată pensiile în cuantumul stabilit anterior intrării în vigoare a acestei legi. În adoptarea acestor soluții, instanțele de judecată au realizat un examen de compatibilitate a prevederilor din dreptul intern cu exigențele impuse de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului și de art. 14 din aceeași convenție, în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și au concluzionat în sensul încălcării.
Într-o altă orientare jurisprudențială, instanțele de judecată au respins contestațiile formulate de reclamanți - pensionari aflați În categoriile prevăzute de art. 1 lit. a) - h) din Legea nr. 119/2010 - împotriva deciziilor de recalculate a pensiilor emise în temeiul art. 3 și 4 din lege. În motivare a acestor soluții, instanțele au reținut că au obligația de a respecta Decizia Curții Constituționale nr. 871 din 25 iunie 2010(6), prin care, în soluționarea unei obiecții de neconstituționalitate, s-a constatat că sunt constituționale dispozițiile Legii nr. 119/2010, și, doar în mod cu totul excepțional. În funcție de circumstanțele speței, iar nu în abstract, pot constata că o anumită normă, deși declarată constituțională, produce efecte contrare Convenției europene a drepturilor omului, ceea ce aceste instanțe nu au reținut.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a reținut că aplicarea acestui Legii nr. 119/2010 a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de-recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
S-a apreciat că, pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a constatat că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Înalta Curte constată, însă, că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "Ingerință”, în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamant - de exemplu, Alzpurua Ortiz si al îi c. Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În aceiași timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului
bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în decizia asupra admisibilității în cauza Hasani c. Croației),
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional ia Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiționai, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, reținând cauza spre rejudecare, și pronunțarea unei decizii civilă prin care să se dispună casarea sentinței civile nr. 4509/14.04.2014 pronunțata de Tribunalul București in dosarul nr._ în sensul respingerii in tot a acțiunii contestatorului D. C..
Totodată, solicită instanței în temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.civ. ca în situația în care va admite acțiunea reclamantului să procedeze la cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate în raport de munca îndeplinita de avocat.
S-a solicitat judecata în lipsă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Asupra excepției nulității recursului, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță contestatorul D. C. a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de pensie cu valorificarea sporurilor menționate în adeverințele nr. 1270/05.05.2004 și nr. 722/06.05.2010 emisă de Aviația Utilitară SA, adeverințele nr. 6239/11.03.2004 și nr._/14.05.2010 emisă de Tarom SA, precum și la plata diferențelor de drepturi de pensie de la 01.09.2010 actualizate cu rata inflației, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. nr.4509 din data de 14.04.2014, recurată în cauză, prima instanță a obligat intimata să emită o nouă decizie în temeiul Legii 119/2010, prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului, începând cu data de 01.09.2010, cu utilizarea unui punctaj mediu anual de 3,_, corespunzător unui cuantum al pensiei de 2575 lei și să emită o nouă decizie în temeiul OUG 59/2011, prin care să revizuiască drepturile de pensie ale contestatorului, începând cu data de 01.08.2011, cu utilizarea unui punctaj mediu anual de 4,_, corespunzător unui cuantum al pensiei și 3159 lei, precum și o nouă decizie, începând cu data de 01.01.2013, prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului cu utilizarea unui punctaj mediu anual de 4,_, corespunzător unui cuantum al pensiei de 3359 lei. Totodată, a obligat intimata să plătească contestatorului diferențele de drepturi cuvenite, conform prezentei hotărâri, în cuantum de 33.055 lei, corespunzător perioadei 01.09._14 și în continuare, până la data plății efective, precum și la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Considerentele reținute de instanța de fond au vizat, în esență, faptul că în cauză se impune valorificarea veniturilor suplimentare solicitată de către contestator, reținându-se că potrivit raportului de expertiză efectuat rezultă că la emiterea deciziilor în baza Legii 119/2010 și OUG 59/2011, intimata nu a valorificat corespunzător aceste veniturile rezultate din adeverințele invocate de reclamant și nici stagiul asimilat, reprezentat de perioada în care acesta a urmat Școala militară de aviație, conform mențiunilor înscrise în carnetul de muncă. Totodată, prima instanță a reținut că intimata nu a acordat punctajele suplimentare cuvenite pentru activitatea realizată în grupe superioare de muncă și în condiții speciale.
Potrivit dispozițiilor art. 3021 alin. 1 lit. c Cod proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub pedeapsa nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În cauză recurenta-pârâtă CPMB a înțeles să prezinte motivarea recursului prin însăși cererea de recurs, depusă la data de 28.07.2014, potrivit art. 303 alin. 1 teza I Cod proc. civ.
Procedând însă la analizarea motivelor pe care partea recurentă a înțeles să-și întemeieze recursul, mai sus detaliate, Curtea constată că deși s-au indicat dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 art. 3041, art. 312 alin. 3 teza a II-a Cod proc. civ., această încadrare s-a făcut doar în mod formal întrucât nu a fost dezvoltat niciun motiv de nelegalitate. Practic, în cuprinsul recursului sunt expuse doar anumite aspecte privind recalcularea/revizuirea pensiilor de serviciu – respectiv, analizarea încălcării art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, a situației de încălcare a normelor comunitare, cu menționarea considerentelor deciziei nr. 29 din 12 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție –, fără a se arată însă ce relevanță prezintă în cauza de față, care este legătura cu soluția instanței de fond și dispozițiile legale menționate ca temei de drept.
Prin urmare, în pricina de față, așa cum rezultă din analiza susținerilor expuse în cadrul recursului, autorul acestei căi de atac nu relevă nicio nemulțumire concretă din care să reiasă în ce constă nelegalitatea și/sau netemeinicia hotărârii atacate ori care sunt greșelile de judecată eventual săvârșite de instanța de fond. Obiectul acțiunii dedusă judecății a constat în valorificarea unor venituri suplimentare realizate de contestator, atestate de adeverințele invocate de acesta. Aspectele expuse în cererea de recurs nu pot fi asimilate exprimării unor nemulțumiri concrete în legătură cu sentința atacată, prin recursul formulat nu se relevă care au fost greșelile de judecată (de exemplu, aprecierea greșită a probatoriului, interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale relevante în cauză, etc.) săvârșite de instanța de fond.
Practic, recurenta nu exprimă nicio critică pertinentă sau concludentă, susținerile sale neavând nicio legătură cu motivele de fapt și de drept ce au format convingerea primei instanțe și au dus la pronunțarea hotărârii atacate în prezentul proces.
Împrejurarea că în recursul în materie sunt aplicabile dispozițiile art. 3041 Cod proc. civ., potrivit cărora instanța poate să examineze cauza sub toate aspectele, nu scutește recurenta de obligația de a indica motivele pentru care apreciază că soluția instanței de fond este nelegală. Prin aceste dispoziții s-a prevăzut expres că recursul declarat în aceste condiții nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, însă nici în acest caz judecătorul nu se substituie recurentei în completarea cererii de recurs cu împrejurări pe care aceasta nu le-a criticat. Instanța de control judiciar procedează conform art. 3041 Cod proc. civ. în raport de aspectele care în mod concret au fost criticate în cererea de recurs, or prin intermediul cererii de recurs în cauză nu s-a expus niciun argument logico-juridic din care să reiasă în ce mod trebuie reformate considerentele și/ori dispozitivul hotărârii recurate.
Procedând în acest fel, recurenta nu a respectat prevederile art. 3021 alin. 1 lit. c Cod proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, aspectele cuprinse în cererea de recurs formulată neavând legătură cu considerentele și dispozitivul hotărârii recurate.
Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art. 306 alin. 1 Cod proc. civ., potrivit cărora recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, precum și faptul că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 306 alin. 2 și 3 Cod proc. civ., Curtea va constata nul recursul pentru nemotivare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului formulat de recurenta-intimată C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4509 din data de 14.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul D. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. A. I. M. C.
T. Cotorgea
GREFIER
I. L. B.
RED:D.A.T/
Dact:I.B/30 ianuarie 2015
Tehnored:S.Ș/02.02.2015
Jud.fond:L. B.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 633/2015. Curtea... | Pretentii. Decizia nr. 2384/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
