Recalculare pensie. Decizia nr. 613/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 613/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 924/122/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8186/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.613/2015
Ședința publică din data 26 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. A. T.
JUDECĂTOR- A. I. C.
GREFIER – I. L. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta S. M. împotriva sentinței civile nr.413/LM/03.09.2014 pronunțată de Tribunalul Giuirgiu – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII G., cauza având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 13.03.2014 sub nr._ reclamantul S. M. a chemat în judecată pârâta C. Județeană de Pensii G., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună revizuirea drepturilor de pensie pentru limita de vârsta, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, plata diferențelor de drepturi de pensie începând cu 3 ani în urmă de la data înregistrării acțiunii actualizate cu indicele de inflație la data plații efective (termenul general de prescripție de la data depunerii acțiunii), precum și plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.413/LM din data de 03.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. M., în contradictoriu cu pârâta C. Teritorială de Pensii G., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă, stabilită în baza Legii nr.3/1977 conform deciziei nr._/30.04.1992.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 13 martie 2014 (a se vedea data certă din cuprinsul documentului de la fila 1 dosar). Prin intermediul ei s-a solicitat obligarea pârâtei C. Județeană de Pensii G. să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului în conformitate cu OUG nr. 4/2005, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani; plata despăgubirilor corespunzătoare.
Această cerere s-a întemeiat în drept pe prevederile Legii nr. 19/2000, Legea nr. 3/1977, H.G. nr.1550/2004, O.U.G. nr.4/2005 și Decizia nr.40/2008 a ÎCCJ. Este adevărat că în temeiul acestor acte normative, ținând seama și de conținutul Deciziei nr.40/2008 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în Secții Unite, reclamantul ar fi avut posibilitatea sau vocația să beneficieze de recalcularea drepturilor sale de pensie prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, față de împrejurarea că a lucrat în grupa I-a de muncă mai mult de 20 ani și s-a pensionat sub imperiul Legii nr.3/1977. În acest sens erau dispozițiile art.14 din Legea nr.3/1977, aplicabile în cazul său în virtutea prevederilor OUG nr.4/2005 și HGR nr.1550/2004. Însă, reclamantul ar fi trebuit să se folosească de această posibilitate în perioada în care actele normative amintite au fost în vigoare și și-au produs efectele, respectiv până la data de 01.01.2011, când au fost abrogate expres prin . Legii nr. 263/2010. Dacă ar fi procedat așa, adică dacă s-ar fi adresat cu o cerere de recalculare Casei de Pensii sau ar fi utilizat calea acțiunii în justiție anterior zilei de 01.01.2011, vocația reclamantului s-ar fi transformat într-un drept care trebuia respectat și valorificat ca atare.
Rămânând în pasivitate până la data sus indicată și neacționând potrivit căilor pe care legea i le-a oferit, reclamantul este singurul în culpă pentru situația creată, adică pentru faptul că nu mai poate beneficia de recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani. Sub acest aspect, este relevant și principiul potrivit căruia nimeni nu-și poate invoca propria vinovăție pentru a-și realiza un interes sau a obține un câștig. El nu mai are îndreptățire în sensul evidențiat mai sus pentru că nu mai există temeiul (izvorul) legal al dreptului său. Vocația sa la recalcularea pensiei rezulta din lege, însă aceasta produce efecte doar cât timp este în vigoare, nu și după ce a fost abrogată. Un act normativ nu mai poate avea consecințe juridice după acest moment pentru că ar însemna să se aducă atingere principiului fundamental al activității legii noi. S-ar ajunge astfel să se să se nesocotească voința puterii legislative (care exprimă suveranitatea poporului român) și să se nege însăși supremația legii, decurgând din dispozițiile art. 1 alineatul 5 și 16 alineatul 2 din Constituție.
Pot exista excepții de la principiul aplicării imediate a legii noi, caz în care se vorbește despre ultraactivitatea legii vechi, însă acestea trebuie să rezulte dintr-o dispoziție legală expresă (căci excepțiile nu se prezumă), cerință neîndeplinită în speță.
Legea nr.263/2010 nu mai prevede posibilitatea recalculării drepturilor de pensie pentru persoanele care s-au pensionat sub imperiul Legii nr.3/1977 și au lucrat în grupe speciale de muncă, ci prin dispozițiile art.100 stabilește un alt sistem, cel al majorării punctajelor lunare pentru perioadele în care s-a prestat activitate în grupe superioare de muncă. Câtă vreme legiuitorul i-a acordat reclamantului anumite drepturi pentru perioada în care a activat în grupe speciale de muncă, el nu mai poate obține beneficii suplimentare pentru aceleași motive, beneficii ce decurgeau din prevederi legale care au fost abrogate. Nu numai că o asemenea situație nu ar avea fundament în drept, dar ar fi nerezonabilă și nejustificată.
În legătură cu dispozițiile Deciziei nr.40/2008 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în Secții Unite se impune o precizare. Prin această hotărâre s-a stabilit că „dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1 și alin.2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Această decizie s-a pronunțat în scopul interpretării și aplicării unitare a legii (în speță a dispozițiilor art.77 și 43 din Legea nr.19/2000) de către instanțele judecătorești), sens în care sunt prevederile art.329 alin.1 Cod Procedură Civilă. Este adevărat că ea are putere obligatorie potrivit art.330/7 Cod Procedură Civilă. Însă acest efect se produce doar în intervalul de timp în care sunt în vigoare normele legale a căror interpretare și aplicare unitară s-a urmărit a fi realizată prin intermediul deciziei pronunțate în recursul în interesul legii.
Or, Legea nr.19/2000 a fost abrogată în întregul ei prin Legea nr.263/2010 și, deci, după data de 01.01.2010 nu mai produce nici un fel de efecte juridice. Aceasta înseamnă că după data de 1 ianuarie 2010, Decizia nr.40/2008 pronunțată de Secțiile Unite ale ÎCCJ nu mai poate fi considerată a avea putere obligatorie, întrucât dispozițiile art.77 și art.43 din Legea nr.19/2000 (în interpretarea și aplicarea unitară a cărora a fost dată) au fost abrogate. Din această perspectivă, concluzia care se impune este aceea că decizia în discuție este lovită de caducitate, adică acea sancțiune de drept civil care lipsește un act juridic de efectele sale datorită intervenirii unei cauze ulterioare perfectării sale. Ca atare, respectiva decizie nu mai poate fi invocată de persoane aflate în situația reclamantului.
În raport de toate cele ce preced, tribunalul a respins acțiunea reclamantului S. M. împotriva pârâtei C. Teritorială de Pensii G..
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, reclamantul S. M. criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, apelantul solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Se arată în fapt că hotărârea instanței de fond este netemeinica și nelegala pentru următoarele considerente:
Apelantul arata ca instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea, invocând abrogarea dispozițiilor OUG 4/2005 prin . Legii 263/2010, temeiul juridic fiind art. 107 din Legea 263/2010.
Astfel, apelantul face referire la dispozițiile Legii nr. 263/2010:
Art. 116. - încetarea, suspendarea sau reluarea plații pensiei, precum și orice modificare a. drepturilor de pensie de fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie. ( adică cu respectarea legii în vigoare la data pensionarii reclamantului adică în baza Legii 3/1977).
Art. 107 . - (1) În situație în care, ulterior stabilirii și/sau plații drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritoriala de pensii, respectiv casa de pensii sectoriala, operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun prin decizie de revizuire.
Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acorda sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.
2)Orice solicitare din partea pensionarului după data de 1.01.2011 cu privire la modificarea stagiului complet de cotizare, se va face în baza dispozițiilor art. 116 din Legea 263/2010 prin decizie emisă de casa teritoriala de pensii, cu respectarea regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.
3)Așa cum instituția intimatei are dreptul de a reține debite pe termen de trei ani în urma revizuirii, și pensionarul are dreptul să solicite revizuirea drepturilor și acordarea eventualelor diferențe pe termen de trei ani în urma conform art. 107 din Legea 263/2010
4)Mai mult ,instanța de fond încalcă dispozițiile art.329 alin. 3 Cprod.civ., având în vedere decizia nr. 40/22.09.2008 pronunțata de înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 334/20.05.2009, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit ca M dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care au desfășurat activitate în grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977privind
5) Pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială . "decizie obligatorie pt. instanța conform art.329 alin. 3 C.prod.civ.
6)Astfel, pentru o activitate desfășurata în grupa I de muncă de cel puțin 20 de ani stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, nu 30 de ani, având în vedere că apelantul a desfășurat o activitate grupa I de munca — 23 ani 13 zile.
Sustine apelantul ca hotărârea data de către instanța de fond a fost dată cu interpretarea greșita a dispozițiilor legale, a deciziei nr. 40/2008 pronunțata de înalta Curte de Casație și Justiție și a codului de procedura civilă, motiv pentru care solicit admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
7) Solicită să se aibă în vedere principiul contributivității, care la contribuții egale, impune drepturi de pensie egale .
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art. 477 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Apelantul-reclamant S. M. a învestit instanța în cauză cu o cerere având ca obiect obligarea intimatei-pârâte C. Județeană de Pensii G. la revizuirea drepturilor sale de pensie prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 ani, începând cu trei ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată (de la 11.03.2011).
Așa cum s-a reținut și de către prima instanță, drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut în baza Legii nr. 3/1977, din vechimea totala in munca realizata retinanu-se 23 ani, 13 zile în grupa I de muncă.
Din înscrisurile depuse la dosar raportat la dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că soluția pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică, stagiul complet de cotizare ce trebuie avut în vedere la determinarea drepturilor de pensie ale apelantului-reclamant fiind de 20 ani, astfel cum acesta solicită, în condițiile în care a desfășurat timp de 23 ani, 13 zile activități încadrate în grupa I de muncă.
Se reține că Legea nr. 3/1977 nu cuprindea noțiunea de „stagiu complet de cotizare”, care a fost introdusă abia începând cu Legea nr. 19/2000.
Art. 41 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevedea că „stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3.”
Art. 8 din Legea nr. 3/1977 stabilea că “personalul muncitor care are o vechime în muncă de minimum 30 ani bărbații și 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații și 57 ani femeile.”
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că noțiunea de “stagiu complet de cotizare” prevăzută de Legea nr. 19/2000 corespunde noțiunii de “vechime în muncă” prevăzută de Legea nr. 3/1977.
De altfel, și în art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004 se arată că “stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.”
De asemenea, potrivit art. 2 alin. 3 din HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, “pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”.
Odată reținut acest aspect, se observă că art. 8 din Legea nr. 3/1977 reprezenta norma generală în materie de vechime în muncă necesară pentru deschiderea dreptului la pensie, dispoziții speciale fiind prevăzute pentru cei care își desfășurau activitatea în grupe superioare de muncă.
Astfel, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, “persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă; b) un an și trei luni pentru grupa II de muncă.
(2) Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de: a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.
(3) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă.”
Deși, aparent, textul este concentrat pe aspectele privitoare la reducerea vârstei standard de pensionare, nu se poate face abstracție de faptul că, în mod real, după 20, respectiv, 25 de ani de activitate în grupa I, respectiv a II-a de muncă, asigurații se puteau înscrie la pensie pentru limită de vârstă, dacă îndeplineau și condiția privitoare la vârsta redusă. Prin urmare, aceasta era vechimea în muncă cerută de lege pentru a putea solicita pensie pentru limită de vârstă, ceea ce înseamnă că acesta era stagiul complet de cotizare, după terminologia folosită de Legea nr. 19/2000.
Totodată, Curtea constată că sunt aplicabile speței de față și cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 40/ 22.09.2008, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Chiar dacă, în raport de obiectul sesizării, decizia respectivă se referă în dispozitiv doar la dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000, pentru identitate de rațiune se pot reține considerentele acesteia cu privire la situația tuturor persoanelor pensionate în baza Legii nr. 3/1977, care se încadrau în prevederile art. 14 din această lege, problema de drept fiind similară.
Astfel, trebuie avut în vedere că modul de stabilire al pensiei în sistemul Legii nr. 3/1977 este fundamental diferit de modul de stabilire al pensiei în sistemul Legii nr. 19/2000, astfel încât, în cazul recalculării pensiilor stabilite conform Legii nr. 3/1977, pe baza formulei folosită de Legea nr. 19/2000, trebuie să se aibă în vedere și finalitatea acestor acte normative. Prin efectul art. 14 din Legea nr. 3/1977, persoanele care au activat cel puțin 20 de ani în grupa I de muncă sau 25 de ani în grupa II de muncă, beneficiau de pensie ca și cum au desfășurat 30, respectiv 25 de ani în condiții normale, deci ca și cum ar fi îndeplinit regula stabilită de art. 8 din lege, deși nu realizaseră acel stagiu minim de cotizare. Potrivit considerentelor Deciziei ÎCCJ nr. 40/2008, „asigurații care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, determinate ca atare, prin ordine ale Ministerului Sănătății și ale căror drepturi la pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977- 31 martie 2001, au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuție, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare”. Totodată, raportat la art. 11 din Legea nr. 3/1977, cuantumul pensiei era mai mare pentru cei care activaseră în grupa I sau II de muncă. Așadar, această categorie de persoane beneficia de pensie într-un cuantum mai mare decât cel al persoanelor care nu activaseră în astfel de condiții 20, respectiv 25 ani, dar în același timp erau considerați a îndeplini condițiile standard de pensionare mai repede. Or, dacă în recalcularea pensiei s-ar folosi stagiul de 30 de ani, punctajul mediu anual ar fi mult diminuat, tocmai pentru această categorie de persoane și s-ar ajunge la situația în care o persoană care a activat în condiții normale 30 de ani să beneficieze de punctaj mai mare, decât una care a activat în grupa I sau II de muncă, prin împărțirea punctajului total realizat doar în 20 sau 25 de ani, tot la un stagiu de 30 de ani, ceea ce contravine scopului și finalității Legii nr. 3/1977, în vigoare la data pensionării, dar și scopului și finalității Legii nr. 19/2000 și OUG nr. 4/2005.
Ca urmare, este necesar ca la calculul punctajului mediu anual să se folosească un stagiu complet de cotizare care să asigure un rezultat de natură a conduce la concluzia că pentru stagiul de cotizare realizat în grupa I sau II de muncă, în numai 20 sau 25 de ani de muncă, asiguratul beneficiază de pensie, ca și cum ar fi realizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei și într-un cuantum mai mare determinat de veniturile mai mari obținute în activitate în grupa I sau II de muncă, ceea ce nu s-ar întâmpla dacă se folosește stagiul de 30 de ani pentru împărțirea punctajului total realizat. În acest scop este necesar a se folosi stagiul complet de 20 de ani pentru grupa I și 25 de ani pentru grupa II de muncă, astfel încât prin trecere dintre cele două sisteme de calcul să nu se contravină finalității legilor aplicabile. Așa cum s-a reținut prin Decizia ÎCCJ nr. 40/2008, raportat la art. 1 din Codul civil și art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cu care legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, „este evident că legea nouă, respectiv Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situațiilor ivite după ., deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu și persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977”. Or, folosirea unui stagiu de 30 de ani ar conduce la efecte contrare prevederilor Legii nr. 3/1977.
OUG nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată într-adevăr prin art. 196 lit. n din actuala Lege a sistemului unitar de pensii publice, nr. 263/2010, în vigoare începând cu 01.01.2011 (art. 193), însă prin dispozițiile art. 107 alin. 1 și 2 din lege (Secțiunea a 7-a „Stabilirea și plata pensiilor”) s-a menținut posibilitatea revizuirii pensiei în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, alin. 2 stabilind că sumele rezultate în urma aplicării acestor prevederi se acordă în cadrul termenului general de prescripție.
Odată identificată o eroare în efectuarea procedurii de recalculare, aceasta poate fi remediată prin revizuirea deciziei, ce nu este supusă unui termen de decădere sau de prescripție, iar efectele unei astfel de revizuiri acoperă toată perioada cuprinsă între data stabilirii inițiale a drepturilor de pensie supuse revizuirii și data efectuării propriu-zise a revizuirii solicitate. Drepturile bănești decurgând dintr-o asemenea operațiune se cuvin pensionarului, însă numai în limita termenului general de prescripție de 3 ani, calculat de la data cererii de chemare în judecată, fiind incidente în acest caz prevederile art. 1 alin. 1 coroborate cu ale art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă (aplicabil în cauză în raport de dispozițiile art. 6 alin. 4 din Noul cod civil și ale art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011).
F. de aceste considerente, Curtea constata ca prima instanță a făcut o gresita aplicare a dispozițiilor legale incidente in cauza, retinand ca cererea reclamantului ce face obiectul prezentei cauze nu ar mai fi intemeiata, ulterior abrogarii Legii nr. 19/2000, Legea nr. 3/1977, H.G. nr.1550/2004, O.U.G. nr.4/2005 prin Legea nr.263/2010. Abrogarea unui act normativ are semnificația că acesta nu se mai poate aplica situațiilor juridice ivite ulterior abrogării, ceea ce nu este cazul in speta.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că apelantul-reclamant era îndreptățit ca la calculul drepturilor sale de pensie să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani, drepturile sale de pensie fiind deschise în baza Legii nr. 3/1977, acesta fiind actul normativ care trebuia avut în vedere pentru determinarea stagiului complet de cotizare aplicabil. Așadar, sub acest aspect se impunea admiterea cererii formulate și obligarea pârâtei să revizuiască drepturile de pensie cuvenite reclamantului prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, precum și să-i plătească diferențele rezultate din revizuire, începând cu 11.03.2011, astfel cum s-a solicitat.
Față de cele expuse, Curtea, în baza art. 480 Cod procedură civilă, va admite apelul și va schimba sentința atacată, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei să revizuiască drepturile de pensie cuvenite reclamantului prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum și să-i plătească diferențele rezultate din revizuire, începând cu 11.03.2011.
În raport de soluția ce va fi pronuntata, raportat la prevederile art.451 C.pr.civ., va fi obligată pârâta să plătească reclamantului 500 lei, cheltuieli de judecată reprezentand onorariu avocat achitat in prima instanta, potrivit chitantei depusa la dosar, urmand a fi respinsa cererea apelantului privind plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată, acestea fiind nedovedite in cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul S. M., domiciliat în ., reprezentat de avocat M. M., cu sediul profesional pentru comunicarea actelor procedurale la Cabinet de Avocat M. M. cu sediul în București, ..2A, ., ., sector.6, în contradictoriu cu C. JUDEȚEANĂ DE PENSII G., cu sediul în G., .-106, jud. G..
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că:
Admite cererea.
Obligă pârâta să revizuiască drepturile de pensie cuvenite reclamantului prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum și să-i plătească diferențele rezultate din revizuire, începând cu 11.03.2011, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data pății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantului 500 lei, cheltuieli de judecată fond.
Respinge cererea apelantului privind plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
D. A. T. A. I. C.
GREFIER,
I. L. B.
red.: D.A.T.
tehnored.: S.Ș./5 ex./02.03.2015
Jud. fond: M. Z. U.
| ← Nulitate act. Decizia nr. 3171/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Recalculare pensie. Decizia nr. 128/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
