Obligaţie de a face. Decizia nr. 2005/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2005/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 33866/3/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (379/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2005
Ședința publică de la 29.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- N. R. I.
JUDECĂTOR - M. V. D.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, ÎN RETRAGERE ȘI ÎN REZERVĂ în numele membrului de sindicat B. S. împotriva sentinței civile nr._/03.11.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. INTERNE și C. DE P. A MINISTERULUI AFAFCERILOR INTERNE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul prin consilier juridic S. N., care depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul convențional al apelantului arată că nu are alte cereri de formulat, care să conducă la amânarea dezbaterilor.
Curtea constată închisă etapa cercetării judecătorești, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelantul, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul recunoașterii dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, inspector de poliție B. S.-suma totală de_ lei, reținută în baza Deciziei de revizuire nr._/12.12.2011, începând cu luna ianuarie 2012 până în luna septembrie 2013, inclusiv, obligarea intimaților la repararea pagubei cauzate, la care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plății efective a acestora. De asemenea, solicită indexarea cuantumului pensiei stabilite în urma ultimei decizii emise în baza Legii nr.241/2013, în conformitate cu dispozițiile art.102 din Legea nr.263/2010, anual, începând cu anul 2013, în funcție de inflație și de creșterea salariului real. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea inițială înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ la data de 07.02.2014, reclamanții S. E. - L., N. I., P. I., R. Doremi G., Z. I., I. M., Ivascu N., Hustiu I., L. S., P. M., T. C., M. C. și B. S., prin S. C. Militare Disponibilizate, au solicitat, în contradictoriu cu parații M. Justiției, M. A. Interne si C. de P. Sectorială a Ministerului A. Interne, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise in baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute in baza deciziilor de revizuire, dupa cum urmează:
1. comisar sef de politie (r) S. E.-L. - suma totala de 9674 lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
2. comisar sef de politie (r) N. I. - suma totala de_ lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
3. colonel (r) P. I. - suma totala de_ lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
4. colonel (r) R. Doremi - G. - suma totala de_ lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
5. colonel (r) Z. I. - suma totala de 4041 lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
6. colonel (r) I. M. - suma totala de 3599 lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
7. comisar de politie (r) Ivascu N. - suma totala de 5229 lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
8. lt.colonel (r) Hustiu I. - suma totala de 4330 lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
9. lt.colonel (r) L. S. - suma totala de_ lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
10. lt.colonel (r) P. M. - suma totala de 7146 lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
11. subcomisar sef de politie (r) T. C. - suma totala de_ lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
12. inspector sef principal de penitenciare (r) M. C. - suma totala de 4873 lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
13. inspector de politie (r) B. S. - suma totala de_ lei, reținuta in baza Deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, incepand cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv;
- obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumelor reținute menționate mai sus, la care sa se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plății efective a acestora;
- indexarea cuantumului pensiilor stabilite in urma ultimelor decizii emise in baza Legii nr. 241/2013, dupa cum urmează: comisar sef de politie (r) S. E.-L. - Decizia de pensie nr._/ 09.10.2013; comisar sef de politie (r) N. I. - Decizia de pensie nr._/ 09.10.2013; colonel (r) P. I. - Decizia de pensie nr._/09.10.2013; colonel (r) R. Doremi - G. - Decizia de pensie nr._/09.10.2013; colonel (r) Z. I. - Decizia de pensie nr._/ 09.10.2013; colonel (r) I. M. - Decizia de pensie nr._/09.10.2013; comisar de politie (r) Ivascu N. - Decizia de pensie nr._/09.10.2013; lt.colonel (r) Hustiu I. - Decizia de pensie nr._/ 09.10.2013; lt.colonel (r) L. S. - Decizia de pensie nr._/09.10.2013; lt.colonel (r) P. M. - Decizia de pensie nr._/ 09.10.2013; subcomisar sef de politie (r) T. C. - Decizia de pensie nr._/ 09.10.2013; inspector sef principal de penitenciare (r) M. C. - Decizia de pensie nr._/09.10.2013; inspector de politie (r) B. S. - Decizia de pensie nr._/ 09.10.2013, anual, începând cu anul 2013, in funcție de inflație si de creșterea salariului real.
Prin sentință civilă nr._ din data de 03 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. S., în contradictoriu cu pârâții MINISTRUL A. INTERNE și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. INTERNE, sector 4 ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a fost beneficiarul pensiei militare de serviciu, ce a intrat în procesul de recalculare prevăzut de Legea 119/2010 și ulterior, de revizuire, în temeiul OUG 1/2011, așa cum atestă deciziile aflate la dosar. Subsecvent, pârâta C. de P. Sectorială a Ministerului A. Interne a emis decizie în baza Legii nr. 41/2013, prin care s-a revenit la cuantumul aflat în plată la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013.
Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamantul a urmărit obținerea diferențelor de drepturi de pensie între cele cuvenite pentru luna decembrie 2010 (repuse în plată în temeiul Legii nr. 241/2013) și cele încasate în temeiul deciziilor de revizuire emise în baza OUG nr. 1/2011, precum și indexarea cuantumului pensiei stabilite în baza Legii nr. 241/2013.
Instanța a constatat că pretențiile deduse judecății sunt neîntemeiate.
Astfel, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 241/2013, pensiile care au intrat în procesul de recalculare și revizuire conform Legii 119/2010 și OUG 1/2011, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată la nivelul lunii decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, începând cu luna octombrie 2013.
Prin urmare, revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsură reparatorie care produce efecte exclusiv pentru viitor, neexistând nicio dispoziție în cuprinsul Legii nr. 241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - octombrie 2013. În acest sens, rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. 4 din Legea nr. 241/2013, faptul că pensia cuvenită pentru luna decembrie 2010, acordată de legiuitor începând cu 01.10.2013, se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, în temeiul Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Totodată, dispozițiile art. 2 din Legea nr. 241/2013 nu pot constitui fundamentul juridic al unor despăgubiri constând în diferențele de drepturi de pensie între cele încasate și cele cuvenite prin raportare la pensia aflată în plată la nivelul lunii decembrie 2010, întrucât textul de lege mai sus enunțat are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire în temeiul OUG 1/2011.
În ceea ce privește nesocotirea normelor care garantează dreptul de proprietate, instanța a reținut:
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
În accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „bun”, în sensul textului mai sus enunțat, are o semnificație juridică distinctă față de interpretările date în sistemele de drept interne, în sensul că nu privește doar proprietatea asupra bunurilor corporale ci și alte drepturi ori interese susceptibile de valoare economică, precum dreptul la pensie (cauza Buchen c. Cehiei, 2002).
Așa fiind, în practica instanței europene, dreptul la pensie este asimilabil unui drept de proprietate, în cauza Vasilopoulou c. Greciei, Curtea statuând că termenul de bunuri cuprinde și drepturile obținute în cadrul unui regim de pensionare sau securitate socială. Totodată, în cauza Azinas c. Cipru, s-a reținut că dreptul la pensie care este fondat pe prestații periodice vărsate anterior sau pe dispozițiile unui contract de muncă, este asimilabil dreptului de proprietate.
Cu toate acestea, în cauza Skorkiewicz c. Poloniei (_/1998), Curtea a arătat că art. 1 din Protocolul Adițional garantează acordarea unei indemnizații oricărei persoane care a contribuit la asigurările sociale, dar nu garantează acordarea unei anumite sume.
Instanța a reținut că practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului este in sensul că este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate introduce, suspenda sau înceta plata unor anumite drepturi, prin edictarea unor modificări legislative adecvate. (Kechko v. Ucraina, dec. din 8.02.2006)
În cauza Vilho Eskelinen si altii c Finlanda, Curtea a statuat că nu există un drept protejat de convenție la menținerea în plată a unui salariu într-un anumit cuantum.
În speță, nu s-a putut considera că reclamantul a fost lipsit de proprietatea sa, în sensul art. 1 din Protocolul Adițional, dreptul la pensie rămânând în vigoare, modificându-se numai cuantumul acesteia, cuantum care, ulterior intrării in vigoare a Legii 119/2010 a fost calculat în baza principiilor Legii 19/2000, așadar cu respectarea principiului contributivității.
Prin urmare, deși dreptul la pensie este asimilabil dreptului de proprietate, cu toate acestea, cuantumul pensiei cuvenite pentru viitor nu constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional, deoarece acesta nu garantează vreun drept la pensie într-un anumit cuantum, ci garantează dreptul la pensie.
Însă, tot în jurisprudența instanței europene în materia drepturilor omului, s-a cristalizat conceptul de speranță legitimă (cauza Pine Valley Developments și altii c. Irlandei), concept legitimat fie pe existența unei hotărâri judecatorești, chiar nedefinitive, prin care sa fie recunoscut dreptul celui interesat, fie fondat de o manieră rezonabil justificată pe un act juridic având o bază juridică solidă și o incidență asupra drepturilor de proprietate (Strech c. Marii Britanii, 2003).
Prin urmare, când un interes patrimonial aparține categoriei juridice de ,,creanță”, el poate fi considerat ca ,,valoare patrimonială” și implicit ca ,,speranță legitimă” dacă are o bază suficientă în dreptul intern, reprezentată de o dispoziție legală sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (cauza Kopecky c/a Slovacia, Hotărâre din 28 septembrie 2004). În cauză, pensia reclamanților a fost recunoscută și calculată în temeiul Legii 164/2001, având, deci, o bază suficientă în dreptul intern, de natură să le confere acestora o așteptare legitimă cu privire la dobândirea și exercitarea dreptului la pensie.
În consecință, modificarea dispozițiilor legale privind modalitatea de calcul a drepturilor de pensie, prin . Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011, reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al reclamanților.
Pentru ca această ingerință să nu constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional, trebuie să respecte anumite limite ce au fost trasate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în cauza Sporrong și Lonnroth c. Suediei (1982), s-a statuat că o măsură care reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să fie justificată de o cauză de utilitate publică sau de un scop legitim de interes general și să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității si imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului. În special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat și mijloacele folosite (Pressos Compania Naviera SA si altii c. Belgiei, 20 nov. 1995).
În cauza de față, ingerința care a fost analizată este prevăzută de un act normativ (Legea nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011) și este justificată de un scop legitim de interes general, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, pe baza principiului contributivității, pe fondul situației de criză economică și financiară, care impune reducerea cheltuielilor bugetare (astfel cum se arată în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010).
În ceea ce privește raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale vizate și interesul particular ocrotit, a trebuit verificat dacă prin recalcularea și revizuirea pensiei în temeiul Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011, a fost adusă dreptului reclamantului o atingere de natură să afecteze însăși substanța dreptului la pensie. În acest sens, testul de proporționalitate a constat în a analiza dacă reclamantul a fost lipsit în totalitate de mijloacele de subzistență (Azinas c. Cipru) ori dacă măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei).
Or, s-a observat că, în urma recalculării și revizuirii, pensia are un cuantum brut cu valoare superioară celei a salariului mediu brut pe economie la nivelul anului 2011, astfel încât nu poate fi validată concluzia conform căreia reclamantul ar fi fost lipsit de mijloace de subzistență.
Nu a putut fi, deci, reținută o afectare a substanței dreptului la pensie prin recalcularea pensiei de serviciu, câtă vreme dreptul garantat de art. 1 din Protocolul 1 este dreptul la pensie, iar nu dreptul de a primi o anumită sumă, cuantumul putând suferi modificări datorită schimbărilor legislative, fără a se putea considera că aceste fluctuații afectează substanța însăși a dreptului, încât să se susțină că reclamantul și-a pierdut chiar dreptul la pensie.
A fost de menționat faptul că la elaborarea politicilor sale bugetare, statul se bucură de o marjă largă de apreciere, prin jurisprudența sa constantă, Curtea statuând că, în ce privește cunoașterea directă a societății și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt mai bine plasate decât judecătorii internaționali în aprecierea „interesului public”, revenindu-le așadar in primul rând acestora să aprecieze asupra existentei unei probleme de interes public. De aceea, în acest domeniu, ca și in altele ce fac obiect de protecție a Convenției, autoritățile naționale dispun de o anumită marjă de apreciere. În plus, noțiunea de „interes public” este in mod necesar pasibilă de o interpretare extensiva. (The former king of Greece vs. Greece, Application no._/94). Totodată, Curtea a constatat că nu este rolul sau de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotarare din 8 decembrie 2009, sau Mellacher c. Austriei, hotarare din 19 decembrie 1989).
În aceste condiții, instanța a reținut că nu a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.
În ceea ce privește principiul drepturilor câștigate, invocat de reclamant, instanța a constatat că Legea nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011 nu suprimă dreptul la pensie, ci doar dispun recalcularea și revizuirea cuantumului acesteia, în acord cu sistemul public de asigurări sociale de drept comun, renunțând să mai acorde o sumă cu caracter necontributiv. În opinia reclamantului dreptul la pensia de serviciu rămâne un drept dobândit ce nu poate fi afectat prin acte normative ulterioare, astfel încât a fost încălcat prin intervenția legiuitorului și prin înlăturarea acestui tip de pensie. Or, acordarea pensiei de serviciu poate fi privită doar ca un act benevol din partea statului, de a-și asuma anumite cheltuieli din bugetul propriu prin care să contribuie la majorarea drepturilor de pensie pentru anumite categorii profesionale, cu posibilitatea de a reveni asupra politicilor sale economice și implicit asupra acestei decizii, o atare obligație nefiind asumată pentru viitor. În consecință, în speță nu poate fi vorba despre un „drept câștigat” garantat pentru viitor, ci despre un drept acordat temporar de stat, în limita posibilităților economice.
Deopotrivă, nu s-a putut reține o încălcare a principiului nediscriminării, câtă vreme măsura recalculării pensiilor speciale a fost justificată de rațiuni de echitate, precum și de politica bugetară, afectând deopotrivă toate categoriile de pensionari care beneficiau de pensii speciale și care, potrivit art. 1 din Legea nr. 119/2010 au devenit pensii în sensul Legii nr. 19/2000.
De altfel, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la 07.02.2012 în cauzele conexate A. M. F. ș.a. contra României, Curtea a constatat neîncălcarea de către Statul Român a dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii din sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010. În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
Prin urmare, nu a putut fi primită teza avansată de reclamant, în sensul că Legea nr. 241/2013 a restabilit principii încălcate anterior prin operațiunea de revizuire a pensiilor în temeiul OUG 1/2011, de natură să justifice acoperirea unui prejudiciu constând în diferențele de pensie clamate în cauză. Pentru aceleași argumente, nu se poate considera că prin neplata acestor diferențe s-ar ajunge la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 sau a art. 14 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.
Deopotrivă, solicitarea de indexare a pensiei stabilită prin decizia emisă în baza Legii 241/2013, a apărut ca neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 102 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, în sensul invocat de reclamant, deoarece acesta beneficiază de repunerea în plată a pensiei în cuantumul existent la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013 și până la momentul la care cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale OUG nr. 1/2011, va fi mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, așa cum prevede art. 1 alin. 4 din Legea nr. 241/2013. Prin urmare, pentru ipoteza pensiilor revizuite în temeiul OUG nr. 1/2011, legiuitorul a instituit principiul conservării acestora în cuantumul existent în luna decembrie 2010, independent de majorarea anuală a valorii punctului de pensie, aceasta devenind relevantă doar la momentul la care înmulțită cu punctajul mediu anual atestat în decizia de revizuire emisă în baza OUG nr. 1/2011 ar conduce la o valoare superioară a pensiei față de cea din decembrie 2010, repusă în plată începând cu 01.10.2013. Situația nu este discriminatorie, neputându-se reține existența unui tratament diferențiat pentru aceeași categorie socială. În acest sens, optând pentru repunerea în plată a pensiei în cuantumul existent în luna decembrie 2010 (în situația în care în urma revizuirii operate în temeiul OUG nr. 1/2011, cuantumul pensiei a fost redus), legiuitorul a oferit un beneficiu categoriei pensionarilor care au intrat sub incidența OUG nr. 1/2011. Or, pensia în plată în luna decembrie 2010 avea natura juridică a unei pensii de serviciu, calculate în baza unor dispoziții legale speciale, în speță Legea nr. 164/2001, nefiind, deci, stabilită în baza unui punctaj mediu anual, determinat conform dispozițiilor Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011. Prin urmare, pensia repusă în plată începând cu octombrie 2010 nici nu ar putea fi indexată în sensul art. 102 din Legea nr. 263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Pentru considerentele expuse, instanța a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, reclamantul Sinidcatul C. Militare Disponibilizate, în numele membrului de sindicat B. S., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 466 pct.1, art.470-471, art.480 pct.2 din Codul de procedură civilă, apelantul solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a Sentinței Civile nr._/03.11.2014 pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, in dosarul nr._, in sensul recunoașterii dreptului pretins, urmare a deciziilor emise in baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute in baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor Ia repararea pagubei cauzate si indexarea cuantumului pensiilor stabilite in urma ultimelor decizii emise in baza Legii nr.241/2013.
Se arată în fapt că prin acțiunea formulată, a solicitat recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise in baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute in baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate si indexarea cuantumului pensiilor stabilite in urma ultimelor decizii emise in baza Legii nr.241/2013, pentru contestatorul sus menționat, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale in vigoare.
Instanța a respins acțiunea formulata ca neîntemeiata, motiv pentru care a formulat prezentul apel, motivat pe următoarele considerente:
In mod greșit, instanța a reținut ca revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsura reparatorie exclusiv pentru viitor, neexistând nici o dispoziție in cuprinsul Legii nr.241/2013 care sa confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - septembrie 2013.
In mod greșit instanța a reținut ca art.2 din Legea nr.241/2013 are in vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire in temeiul OUG nr.1/2011.
In mod greșit instanța a considerat un beneficiu acordat de legiuitor categoriilor pensionarilor care au intrat sub incidența OUG nr.1/2011, motiv pentru care pensia repusa in plata începând cu luna octombrie 2013 nici nu ar putea fi indexata, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual si valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea speciala.
F. de cele menționate mai sus, arătată următoarele:
Pensia contestatorului din prezentul apel a fost stabilită in baza Legii nr.164/2001 si a avut in vedere următoarele:
Activitatea cadrelor militare din sistemul național de apărare, ordine publica si securitate naționala nu s-a limitat in timp la durata programului normal de lucru si nu a existat posibilitatea compensării muncii prestate cu timp liber sau plați suplimentare;
Exercitarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publica si securitate naționala se caracterizează prin continuitate;
Instituțiile publice au obligația legala de a asigura realizarea drepturilor prin dispozițiile in vigoare referitoare la specificul muncii prestate, importanta sociala si restricțiile aferente;
Expunerea cadrelor militare Ia un grad ridicat de stres si risc.
Având in vedere necesitatea corectării unor neconcordante la nivelul reglementarilor, in privința modului de calcul al drepturilor de pensie, corelate cu încălcarea principiilor neretroactivității legii, dreptului de proprietate, drepturilor câștigate, precum si discriminarea in raport de alte categorii de pensionari, legiuitorul prin Legea nr.241/2013, a revenit la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 ca o măsura reparatorie.
In aceasta situație, consideră ca măsura reparatorie trebuie sa privească un just echilibru intre interesul general si imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, echilibru care nu este menținut ori de cate ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie sa suporte o sarcina excesiva si disproporționata.
O.U.G. nr. 1/2011, actul normativ in baza căruia au fost emise deciziile de revizuire care au condus la diminuarea pensiei contestatorilor, a avut ca scop reformarea sistemului de pensii si înlăturarea situațiilor inechitabile pe fondul crizei economicio-financiare cu care statul roman s-a confruntat in momentul apariției acestor dispoziții legale.
Este evident si de netăgăduit dreptul statului de a legifera si de a înlătura eventualele inechități, dar aceasta operațiune se impune a fi efectuata astfel încât sa nu aducă atingere dreptului de pensie dobândit legal ca urmare a desfășurării unor activități in calitate de militari activi, in care s-au supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că vor beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-au suferit.
F. de cele mai sus menționate, apreciază ca intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin revizuire numai in raport de principiul contributivitatii, reprezintă in mod incontestabil o ingerința in exercițiul unui drept legal dobândit.
Prin urmare, statul avea obligația de a tine cont de asigurarea unei proporționalități intre acest interes si speranța legitima a contestatorilor de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor.
Consideră ca dreptul de pensie Ie-a fost stabilit contestatorilor sub imperiul legii nr.164/2001, având dreptul la o continuitate in ceea ce privește evoluția acelei legi in viitor. Or, reducerea pensiei s-a produs in mod total si evident imprevizibil.
Mai mult, imposibilitatea de a-si recupera vreodată sumele de bani pierdute si neindexarea pensiilor au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat intre protecția proprietății si cerințele interesului general.
Daca am interpreta imposibilitatea indexării pensiilor in sensul art.102 din Legea nr.263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual si valoarea punctului de pensie, fiind rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea speciala, pe cale de consecința aceasta indexare nu s-ar aplica nici celor care in urma revizuirii au obținut un cuantum mai mare al pensiei - fapt care nu corespunde realității.
Menționează ca pe toata durata exercitării activității lor de cadre militare active, contestatorii nu au avut șansa de a-si suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități si interdicții totale in vreme ce categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentarii veniturilor lor in lipsa oricăror incompatibilități si restricții.
Totodată, invocă obligația interpretării si aplicării dispozițiilor constituționale in materia drepturilor omului in conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci si in conformitate cu dispozițiile Convenției, care se impune tuturor autorităților publice romane.
Constatarea ca nu exista nici o dispoziție in cuprinsul Legii nr.241/2013 care sa confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-septembrie 2013, nu împiedica instanțele de judecata sa faca aplicarea art.20 din Legea fundamentala si sa dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte si sa analizeze nemijlocit convenționalitatea acestor norme si a efectelor ei concrete asupra părtilor cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, in raport cu circumstanțele fiecărei spete.
In prezenta cauză, consideră că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Intimații au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea apelului.
Cercetând apelul declarat prin prisma criticilor formulate, dar și în limita învestirii primei instanțe, Curtea constată că acesta este nefondat.
Se reține în primul rând, că plata unor diferențe de pensie nu-și poate avea izvorul decât într-o eventuală anulare a deciziei prin care drepturile au fost stabilite, fie și numai cu privire la un singur element al ei, cum ar fi data de la care aceasta produce efecte. În speță însă, pe de o parte, nu s-a solicitat și nu s-a pronunțat nulitatea deciziei emise în temeiul legii nr.241/2013 sub aspectul datei de la care se plătesc drepturile pe care le recunoaște. De asemenea, nu s-a dovedit nici lipsirea de legitimitate juridică, prin anulare, a deciziilor de pensie anterioare, a căror origine s-a aflat în dispozițiile de recalculare ale Legii nr.119/2010, cu efectul repunerii în plată, retroactiv, a drepturilor avute în decembrie 2010.
Nici pretenția achitării acestor diferențe de pensie, direct, în puterea Legii nr.241/2013, nu are vreun temei. Precum a statuat și Tribunalul, legea menționată conține doar din punct de vedere material dispoziția de repunere în plată a pensiei în cuantumul din luna decembrie 2010, pentru situația în care acesta ar fi superior celui rezultat din recalculare/revizuire, dar nu face nicio derogare de la neretroactivitatea legii, intenția Parlamentului care a edictat-o neputând fi nici ea identificată într-un sens care-ar contrazice regula constituțională. De asemenea, nicio normă din ordinea juridică comunitară sau principiu jurisprudențial european nu poate fi interpretat în sensul în care s-ar acorda putere retroactivă unei legi, aplicarea acesteia numai pentru viitor fiind, dimpotrivă, expresia securității circuitului juridic, care cere ca situațiile juridice născute și epuizate sub imperiul unei legi să nu fie repuse în discuție de îndată ce apare o nouă reglementare. Din această perspectivă, câtă vreme nici legea nr.119/2010 care a stat la baza recalculării pensiei reclamantului, nici OUG nr.1/2011, pentru revizuirea aceluiași drept, nu au fost declarate neconstituționale, iar dreptul la pensia de stat vizată, dincolo de partea contributivă sau corespunzătoare ei, nu este un drept fundamental dintre cele protejate de ordinea juridică comunitară, indiferent de cât de puternice sunt rațiunile care au stat la baza instituirii (restabilirii) sale, plata unor diferențe față de pensia din decembrie 2010, repusă în plată cu începere din octombrie 2013, pentru acest interval, este lipsită de temei în drept.
În fine, este incontestabil că textul art.102 din Legea nr.263/2010 nu este aplicabil pensiilor pentru stabilirea cărora nu a fost utilizată valoarea, indexabilă anual, a punctului de pensie, ci sunt rezultatul unui mod de calcul specific, căruia îi este indiferent un punctaj determinat pe baza contribuției la fondul de pensii. Aplicarea aceleiași indexări pensiilor rezultate în urma revizuirii, rămase în plată ca având un cuantum superior pensiei de serviciu, nu schimbă perspectiva și criteriile acestei logici, câtă vreme revizuirea nu s-a făcut altfel decât pe baza principiilor legii pensiilor publice și utilizând algoritmul de calcul pe care ea îl instituie, adică înmulțind un punctaj mediu anual cu valoarea de la un moment dat, predeterminată legal, a punctului de pensie.
Rezultă urmare a celor expuse, că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, în mod temeinic, apelul declarat fiind nefondat și de respins, în conformitate cu prevederile art.480(1) din Noul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, ÎN RETRAGERE ȘI ÎN REZERVĂ, cu sediul în București, ., sector 1 în numele membrului de sindicat B. S., având CNP_, domiciliat în G., ./5D, ., . împotriva sentinței civile nr._/03.11.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. INTERNE, cu sediul în București, Piața Revoluției nr.1 A, sector 1 și C. DE P. A MINISTERULUI AFAFCERILOR INTERNE, cu sediul în București, ..3, sector 4, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 mai 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
N. R. I. M. V. D.
GREFIER,
E. D. C.
Tehnored.: N.R.I./10.06.2015
Dact: S.Ș./5 ex./08.06.2015
Jud. fond: D. C. B.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 885/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 279/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
