Recalculare pensie. Decizia nr. 2742/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2742/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 3364/93/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2156/2015)
Decizia Civilă Nr.2742
Ședința publică din data de 15 Iulie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ilfov, împotriva sentinței civile nr.350/05.02.2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. R., cauza pe fond având ca obiect „recalculare pensie”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință în cadrul căruia învederează Curții faptul că apelanta-pârâtă, prin cererea de apel formulată, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor prev. de art.223 din Codul de procedură civilă, cum de altfel s-a solicitat și de către intimata-reclamantă, prin întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauzei.
Curtea în temeiul dispozițiilor art.394 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării, dată fiind solicitarea ambelor părți de judecare a pricinii în lipsă.
După reținerea cauzei în pronunțare, dar nu mai târziu de sfârșitul ședinței de judecată se prezintă intimata-reclamantă I. R., prin avocat S. C., cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 18 dosar apel emisă în baza contractului de asistență îbcheiat sub nr._ din 27.04.2015, lipsind apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ilfov.
Intimata-reclamantă, prin avocat, interpealtă fiind, arată că nu are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de apel deduse judecății.
Intimata-reclamantă, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de către apelanta-pârâtă, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu conform dovezilor atașate la dosar.
Pentru a se pronunța astfel, solicită a se constata faptul că instanța de fond a admis, în mod coect, cererea privind recalcularea pensiei cu utilizarea în determinarea puinctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare prevăzut de Anexa nr. 3 din Legea nr. 19/2000, față de momentul formulării cererii de ieșire la pensie, dar și față de dispozițiile Deciziei nr. 4 din 04.04.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în acest sens.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel formulat, intimata-reclamantă, prin avocat, solicită ca și acesta să fie respins, și, pe cale de consecință, să se constate faptul că nu este vorba de o dublă valorificare a sporurilor ci de faptul că reclamanta a solicitat înlocuirea veniturilor reținute de către pârâtă cu valorificarea celor menționate în adeverința nr. 5779/18.09.2013, eliberată de către M..._, întrucât pentru aceste venituri s-a plătit contribuția CAS iar la determinarera punctajului mediu anual trebuiie luate în calcul toate ventiruile ateste de adeverința menționată.
Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, și anume cheltuielile de judecată, intimata-reclamantă, prin avocat, solicită ca și acesta să fie respins și, în acest sens, a se observa că onorariul solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată este unul decent.
Curtea, în temeiul dispozițiilor prev. de art.394 alin.(1) din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.350/05.02.2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamanta I. R. în contradictoriu cu pârâta C. Județeana de Pensii Ilfov; a fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantei și să emită o decizie de pensionare în acest sens prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 27 ani și 8 luni și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor O.U.G. nr. 209/2008. De asemenea, a obligat pârâta la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei începând cu data de 01.10.2013 cu luarea în considerare a veniturilor brute menționate în adeverința nr. 5779/18.09.2013 emisă de către M.A.N. U.M._. Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferențelor rezultate dintre pensia recalculată conform prezentei sentințe și cea efectiv încasată, retroactiv începând cu data de 04.11.2011, respectiv 01.10.2013, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că reclamanta a beneficiat de acordarea pensiei anticipate parțiale în baza Legii nr.19/2000 începând cu data de 06.05.2010, astfel cum rezultă din Decizia nr._/07.06.2010 depusă, în copie, la fila 18 din dosar.
La data pensionării, reclamantei născută la 21.01.1954, în vârstă de 56 ani și 3 luni, i s-a reținut un stagiu complet de cotizare de 29 ani și 4 luni.
Tribunalul reține că în conformitate cu prevederile Anexei 3 a Legii nr.19/2000, în raport cu data la care reclamanta a formulat cererea de pensionare anticipată parțială, pentru perioada aprilie 2010-iulie2010 vârsta standard de pensionare este de 58 ani și 10 luni și stagiul complet de cotizare de 27 ani și 8 luni.
Totodată, tribunalul constată că pârâta, în raport de anul nașterii reclamate, a reținut vârsta standard de pensionare de 59 ani și 8 luni și stagiul complet de cotizare de 29 ani și 4 luni prevăzute în Anexa 9 a Ordinului MMSS nr. 340/2001.
Or, Ordinului MMSS nr. 340/2001 are forță juridică inferioară Legii nr. 19/2000 și ca urmare nu poate fi aplicat cu prioritate.
Tribunalul mai precizează că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 4/2011 a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J în sensul că modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 și care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispozițiile anexei nr. 3 la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determină în funcție de data formulării cererii de pensionare.
Ca urmare, tribunalul va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantei și să emită o decizie de pensionare în acest sens prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 27 ani și 8 luni și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor O.U.G. nr. 209/2008, având în vedere faptul că reclamanta a beneficiat de majorarea punctajelor anuale.
În ceea ce privește diferențele rezultate din recalcularea pensiei cu luarea în considerare a unui stagiului complet de cotizare de 27 ani și 8 luni și cea efectiv încasată, tribunalul, ținând cont de termenul de prescripție de 3 ani precum și de faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 5.11.2014,urmează a obligă pârâta la plata acestora retroactiv începând cu data de 04.11.2011, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește capătul de cerere privind valorificarea veniturilor menționate în Adeverința nr. 5779/18.09.2013 emisă de către M.A.N. U.M._.( filele 11-15 dosar), tribunalul reține următoarele:
La data de 24.09.2013 reclamanta a depus la C. Județeană de Pensii Ilfov cererea de recalculare a pensiei ținând cont de veniturile din adeverința susmenționată.
Pârâta prin decizia_/14.07.2014 ( fila 10 dosar) a respins cererea reclamantei motivând că primele, majorare retribuție și indexare salariu nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute în anexa15 din HG nr. 257/2011.
Tribunalul apreciază că la stabilirea punctajului mediu anual, veniturile brute menționate în coloana „ total venit brut ” din adeverința nr. 5779/18.09.2013 emisă de către M.A.N. U.M._ trebuie valorificate, având în vedere următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 107 alin 3 din Legea nr. 263/2010, „pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia”.
Prin adeverința nr. 5779/18.09.2013 se face dovada tuturor veniturilor obținute de reclamantă în perioada mai 1987 - martie 2001.
Tribunalul reține dispozițiile art. 125 din H.G. nr. 257/20.03.2011 potrivit cărora” Angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.”
Ca urmare, în lipsa unor dispoziții legale care să confere Casei de Pensii dreptul de a cenzura adeverința eliberată de fostul angajator și a unor dovezi produse de către pârâtă că ar fi inițiat o procedură de contestare prin care ar fi obținut anularea acesteia, tribunalul apreciază că la stabilirea stagiului de cotizare realizat de către reclamantă trebuia să fie valorificate veniturile brute realizate în perioada mai 1987 - martie 2001 astfel cum rezultă din adeverința nr. 5779/18.09.2013
Tribunalul are în vedere și dispozițiile Legii nr. 27/1966 care prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, precum și prevederile art. 1 din Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția de asigurări sociale de stat prin care de dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15%, asupra câștigului brut realizat de personalul salariat.
Se observă, așadar, că pentru toate aceste sume angajatorii calculau și virau contribuții de asigurări sociale.
Odată reținut acest aspect se cuvin a fi menționate și prevederile art. 2 lit.c din Legea nr. 263/2010 care statornicesc principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
De altfel principiul contributivității este preluat din vechea reglementare respectiv din Legea nr. 19/2000 și se rezumă în esență la faptul că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
Principiul contributivității este respectat pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001 ( . Legii nr. 19/2000), prin urmare aceeași ar trebui să fie soluția și cu privire la stagiile de cotizare realizate anterior acestei date pentru a fi respectat spiritul acestui principiu.
Așadar, Tribunalul consideră că valorificarea veniturilor brute evidențiate în coloana „ total venit brut ” din adeverința nr. 5779/18.09.2013. era posibilă fiind în concordanță cu principiul contributivității instituit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, dar și cu prevederile art. 165 din Legea nr. 263/2010 întrucât incidența acestora se analiza raportat la art. 2 lit. c., iar pe de altă parte pentru a da eficiență dispozițiilor art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010.
Pentru motivele de fapt și de drept anterior expuse, în baza art. 2 lit. c raportat. la art. 96 precum și în temeiul art. 107 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, tribunalul va admite și acest capăt de cerere și va obliga pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantei începând cu data de 01.10.2013 cu luarea în considerare a veniturilor brute menționate în Adeverința nr. 5779/18.09.2013 emisă de către M.A.N. U.M._.
În ceea ce privește data emiterii deciziei de recalculare, Tribunalul are în vedere prevederile art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 potrivit cu care sumele rezultate în urma recalculării se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Având în vedere dreptul beneficiarului prestației de asigurări sociale de a încasa pensia în cuantumul legal cuvenit, ținând cont de obligația pârâtei de a face plata acestor drepturi, de faptul că prin plata unei pensii cu o valoare mai mică decât cea cuvenită, în patrimoniul reclamantei s-a cauzat un prejudiciu constând în diferența dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată, Tribunalul va obliga pârâta la plata către reclamantă a diferențelor rezultate dintre pensia recalculată conform prezentei sentințe și cea efectiv încasată, retroactiv începând cu data 01.10.2013, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește măsura de actualizare a diferențelor de drepturi de pensie cu indicele de inflație, Tribunalul face mențiunea că este justificata, pentru a respecta proporția dintre valoarea drepturilor cuvenite la data scadenței și cea de la data plății efective, având în vedere devalorizarea monedei naționale datorită procesului de inflație.
În baza art. 453 Cod de procedură civilă, va obliga pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecata in suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la fila 4 din dosar.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel motivat, apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ilfov, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, apel întemeiat pe dispozițiile art.50, art. 167 alin.2 și art.78A 2 din Legea nr. 19/2000 modificată, Legea nr, 263/_ cu modificările și completările ulterioare, art. 127 din HG nr.257/2011, Legea nr.3/1977, Legea nr.27/1966, Legea nr.49/1992, art.447, art.452 și art.451 alin.2. C. pr. civilă și orice dispoziții legale privind drepturile de asigurări sociale.
În susținerea motivelor de apel a arătat că motivarea unei hotărâri poate suferi de trei feluri de vicii: să fie inexistentă; să fie inexactă; să fie insuficientă.
Hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea constituind pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.
Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de către părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.
Față de obligație stabilită prin sentința civil privind utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 27 ani 8 luni pentru determinarea punctajului mediu anual, arată căinstanța de fond a încălcat dispozițiile art.50 coroborat cu art.167 alin. 2 din Legea nr.19/2000 modificată prevăd ca, stagiul complet de cotizare în funcție de care se determină punctajul mediu anual pentru perioada aprilie 2001-noiembrie 2014 vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare, în înțelesul art. 49 și 50, sunt cele prevăzute în anexa nr. 3, la care asiguratul ar avea dreptul la pensie pentru limita de vârstă în raport cu data nașterii, iar dispozițiile art. 53 alin.1 din Legea nr.263/2010 care prevede, vârsta standard de pensionare ca fiind de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.
În considerentele sentinței civile ce face obiectul prezentului apel instanța de fond a reținut Decizia nr. 4/2011 prin care Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ în sensul că modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stadiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 01 aprilie 2001 și care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispozițiile anexei nr. 3 la Legea nr, 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determina în funcție de data formulării cererii de pensionare."
În mod eronat a reținut instanța de fond Decizia nr.4/04.04.2011 pronunțată de Î.C.C.J. - Secțiile Unite deoarece reclamanta nu îndeplinea condițiile cumulative prevăzute de art.41 alin. 1 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În al doilea rând, nu se aplică anexa nr, 3 la Legea nr.19/2000 deoarece această anexă se referă numai la cei care îndeplinesc cumulative la data depunerii cererii condițiile prevăzute de art.41 alin.1 din Legea nr, 19/2000 modificată (vârsta standard de pensionare) sau au desfășurat activitatea în grupa l de muncă, așa cum prevede art. 167/1 din Legea nr, 19/2000, în toate celelalte cazuri, reducerile de vârstă, operând din vârsta standard de 65 de ani,
În speță, reclamanta la data depunerii cererii 06,05.2010 avea vârsta de 56 ani și 3 luni, iar Anexa nr.3 prevedea vârsta de 58 ani și 10 luni și un stagiu complet de cotizare de 27 ani și 8 luni.
Apelanta a învederat instanței să constate că reclamanta este născuta la data de 21.01.1954 și îndeplinește condițiile de acordare a drepturilor de pensie limita de vârsta în "Septembrie 2013" la împlinirea vârstei standard de pensionare de 59 ani și 8 luni: un stagiu complet de cotizare de 29 ani și 4 luni.
Reclamanta beneficiază de pensie de limită de vârsta stabilită conform art.55 din Legea nr.263/2010 începând cu data de 21.09.2013.
Ținând seama de cele de mai sus, apelanta a solicitat modificarea sentinței civile nr.350/2015 în sensul respingerii acestui capăt de cerere ca fiind netemeinic și nelegal.
Referitor la obligația privind emiterea unei decizii începând cu data de 01.10.2013 cu luarea în calcul a veniturilor brute menționate în adeverința nrt5779/18.09.2013 emisă de MAPN - UM_, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 165 din Legea nr.263/2010 care prevăd:
„La determinarea punctajelor anuale, corespunzătoare perioadelor de activitate lucrate până la data de 01 aprilie 2001 se utilizează salariile brute sau nete, după caz, așa cum sunt înregistrate în carnetul de muncă”.
Dispozițiile art. 165 din Legea nr.263/20T0 prevăd clar care sunt veniturile care se au în vedere la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 01 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:salariile brute, până la data de 01 iulie 1977;- salariile nete, de la data de 01 iulie 1977 până la data de 01 ianuarie 1991;- salariile brute, de la data de 01 ianuarie 1991.
O altă critica constă în încălcarea dispozițiilor art. 127 alin. 2 lit. d), e) și lit. f) din HG nr.257/2011 care prevede: " Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea șl/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15.(2) Adeverința prin care se dovedesc aceste sporuri va cuprinde obligatoriu cel puțin următoarele elemente:denumirea angajatorului;datele de identificare a persoanei;perioada în care s-a desfășurat activitatea, cu indicarea datei de începere și de încetare a acesteia;funcția, meseria sau specialitatea exercitată;denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat."
Din lecturarea adeverinței nu rezultă care este temeiul legal în baza căruia au fost acordate sporurile iar angajatorul nu a plătite contribuțiile de asigurări pentru sumele menționate în adeverință.
Având în vedere cele menționate mat sus dacă apelanta ar fi obligată la luarea în calcul a primelor, majorare retribuție și indexare salariu menționate în adeverința nr. 5779/16.09,2013 emisă de MAPN - UM_, aferente perioadei_01, ar conduce la încălcarea dispozițiilor art. 165 din Legea nr.263/2010 și implicit a dispozițiilor art. 2 din aceeași lege.
Apelanta a solicitat instanței să constate că, adeverința nr.5779/18.09.2013 emisă de MAPN - UM_, este lovită de nulitatea absolută pentru neîndeplinirea condițiilor de fond prevăzute de art.165 din Legea nr.263/2010 și dispozițiile art. 127 alin.2 lit. d-e și lit. f din HG nr.257/2011.
Or, nulitatea se îndreaptă împotriva efectelor unui act juridic, nu a actului, ca atare, pentru că nu actul în sine, ci efectele sale contravin legii.
În sistemul dreptului, nulitatea este o sancțiune legală care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea să valabilă. Concepția cristalizată în doctrină și practica judecătorească exprimă ideea că nulitatea nu este o sancțiune îndreptată împotriva actului juridic, ci exclusiv împotriva acelor efecte ce ar contrazice scopul dispozițiilor legale încălcate.
Astfel, nulitatea nu constituie decât mijlocul de restabilire a concordanței dintre prevederea legală și actul juridic încălcat.
Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, nulitatea nu este considerată o stare organică a actului juridic, ci o măsură care tinde că anumite efecte - acelea viciate de nulitate - să nu se producă.
Nulitatea este mijlocul tehnic prevăzut de lege pentru a se asigura respectarea condițiilor de validitate a actului juridic, indiferent de forma acestuia, în măsura în care un act juridic nesocotește aceste condiții, el este lipsit de efectele sale prin mijlocirea nulității, definită ca fiind sancțiunea îndreptată împotriva acelor efecte ale actului juridic care contravin scopului urmărit prin stabilirea, de către legiuitor sau de către părți, a condițiilor de validitate a actului juridic.
Nulitatea în dreptul administrativ apare ca o sancțiune care intervine după ce o dispoziție legală a fost încălcată, lipsind actul juridic viciat de efectele juridice în vederea căruia a fost emis.
Totodată adeverința nu poate fi valorificată în forma emisă de angajator întrucât angajatorul nu s-a asumat responsabilitatea menționării aspectului reținerii și virării contribuției de asigurări sociale pentru sumele menționate în adeverință, aceasta neconținând" o mențiune explicită din care să rezulte reținerea contribuțiilor și efectuarea vărsămintelor de asigurări sociale pentru veniturile atestate de adeverință.
Or, legea prevedea ca anumite sume nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei, baza de calcul care era constituită din retribuțiile tarifare.
Având în vedere că din lecturarea adeverinței nu rezultă temeiul legal al acordării lor neputându-se verifica dacă aceste venituri au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, angajatorul trebuia să-și asume răspunderea de a declara dacă a virat contribuția (a sumele menționate în adeverința și pentru care legislația de la acea dată nu prevedea reținerea contribuției asupra unor sume care nu au avut caracter permanent ci sporadic, astfel încât, nu au făcut parte, de asemenea, din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, act normativ care guvernează realizarea veniturilor și a stagiului de cotizare din adeverința în discuție, baza de calcul ce era constituită din retribuții tarifare (numai după data de 01 aprilie 1992, prin art. 3 din Legea nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale s-a modificat baza de calcul la stabilirea pensiei, fiind incluse și anumite categorii de sporuri, inclusiv sporurile cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii, însă primele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei nici în perioada ulterioară acestei modificări a bazei de calcul), angajatorul trebuia să elibereze o adeverința care să respecte modelul prevăzut de art. 127 alin.2 din HG nr._.
Practica asiguraților cât și a angajatorilor de a solicita și a elibera adeverințe neconforme care nu menționează salariul de bază, sporurile și adaosurile acordate salariaților și temeiul legal al acordării acestor drepturi după cum nu menționează nici care este baza de calcul a contribuției de asigurări sociale și dacă aceasta a fost achitata la data realizării veniturilor, este incorectă și nu poate fi validată de instanța prin obligarea casei județene de pensii la valorificarea unor adeverințe care nu respecta cerințele legale nici măcar sub aspectul elementelor-minime care să le asigure validitatea.
Apelanta a solicitat instanței să aibă în vedere dispozițiile art. 447 Cod pr. civ. iar în cazul în care se face dovada cheltuielilor de judecată, să aibă în vedere dispozițiile art.452 C. pr, civilă coroborat cu art.451 alin.2 C. pr. civilă, să procedeze la cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate, în raport de complexitatea dosarului. munca îndeplinită de avocat și termenele acordate în cauză, instanța nu va acorda părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoare disproporționată în raport cu valoarea cererii.
Ținând seama de cele de mai sus, apelanta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr. 350/2015 pronunțată în data de 05.02.2015 și reținând cauza spre competentă soluționare pe fondul cauzei respingerea acțiunii formulată de llie R. ca fiind netemeinică și nelegală.
Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Soluția pronunțată de prima instanță este netemeinică și nelegală, aspect ce rezultă din analizarea situației de fapt prin prisma probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente, criticile apelantei fiind fondate.
În primul rând, prima instanță a reținut doar parțial corect situația de fapt, deoarece intimata-reclamantă a beneficiat de pensie anticipată parțial în baza Legii nr.19/2000 doar până la data îndeplinirii condițiilor pentru pensia pentru limită de vârstă, când, prin decizia nr._ din 24.10.2013, s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă începând cu data de 21.09.2013, în baza Legii nr.263/2010. În aceste condiții, în mod greșit a dispus prima instanță obligarea apelantei-pârâte să emită o decizie de pensionare prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 27 ani și 8 luni, în conformitate cu prevederile Anexei 3 a Legii nr.19/2000. Calcularea drepturilor de pensie în baza unui stagiu complet de cotizare prevăzut de Legea nr.19/2000, nu însă cel reținut de prima instanță, după cum vom arăta, ar fi putut fi dispusă doar pentru pensia anticipată parțială, deoarece doar aceasta a fost stabilită în baza actului normativ reținut de prima instanță. Începând cu 21.09.2013, intimata a îndeplinit condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, fiind emisă decizia de pensionare din 24.10.2013, în temeiul Legii nr.263/2010, act normativ aplicabil la data deschiderii dreptului de pensie pentru limită de vârstă, care a abrogat Legea nr.19/2000, motiv pentru care prima instanță nu putea dispune și recalcularea pensiei pentru limită de vârstă în baza stagiului de cotizare prevăzut de legea abrogată, neaplicabilă deciziei pentru limită de vârstă, deoarece aceasta era guvernată de legea în vigoare la data emiterii ei, fiind o pensie diferită de cea anterioară. Trebuie reținut că și diferențele de pensie rezultate în urma aplicării stagiului complet de cotizare de 27 ani și 8 luni, potrivit Anexei 3 a Legii nr.19/2000, au fost acordate de prima instanță începând cu 1.10.2011, deci și pentru perioada ulterioară stabilirii pensiei pentru limită de vârstă, care nu putea fi calculată în baza actului normativ abrogat, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
În al doilea rând, și stagiul complet de cotizare reținut de prima instanță este greșit, deoarece în speță este vorba de o pensie anticipată parțială, intimata neîndeplinind până la abrogarea Legii nr.19/2000 condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.
Din coroborarea dispozițiilor art.167 alin.2 din Legea nr. 19/2000, conform cărora pentru perioada aprilie 2001 - noiembrie 2014 vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare, în înțelesul art. 49 și 50, sunt cele prevăzute în anexa nr. 3, la care asiguratul ar avea dreptul la pensie pentru limită de vârstă în raport cu data nașterii cu cele din anexa nr. 9 a OMMSSF nr. 340/2001, în care sunt prezentate eșalonat vârstele standard de pensionare și stagiile complete de cotizare în funcție de data nașterii, rezultă că eșalonarea din această anexă se referă la pensia anticipată și pensia anticipată parțială.
D. în cazul pensiei pentru limita de vârstă, în baza dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 19/2000 și a mențiunilor din anexa nr. 3 a Legii nr. 19/2000, vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare sunt cele la care s-a ajuns, ca urmare a eșalonării, în perioada în care se solicită deschiderea dreptul la pensie. Deci, în mod greșit prima instanță a aplicat stagiul complet de cotizare prevăzut de Anexa 3 la Legea nr.19/2000 în cazul intimatei, care nu îndeplinea până în septembrie 2013 condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, beneficiind în baza Legii nr.19/2000 doar de o pensie anticipată parțial.
Or, în cazul pensiei anticipate parțial, potrivit art.167 alin.2 din Legea nr. 19/2000 și Anexei nr. 9 a OMMSSF nr. 340/2001, stagiul complet de cotizare se stabilea doar în raport de data nașterii, deci în funcție de eșalonarea prevăzută de Anexa 9.
Instanța de fond a analizat aceste condiții prin prisma anexei 3 la Legea nr.19/2000. Art. 41 din Legea nr. 19/2000 este formulat in felul următor: „Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza in termen de 13 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, prin cresterea varstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei si de la 62 de ani pentru barbati, conform eșalonării prevăzute in anexa nr. 3.(...)
(4) Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei si de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza in termen de 13 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, prin creșterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei si de la 30 de ani pentru barbati, conform eșalonării prevăzute in anexa nr. 3.”
Vârsta de pensionare si stagiul complet de cotizare constituie niște elemente obiective, care trebuie sa se aplice tuturor persoanelor care au calitatea de asigurat pe teritoriul Romaniei. Aceste elemente obiective cunosc in prezent modificări periodice, prin voința legiuitorului, care dorește sa crească treptat vârstele standard la care asigurații pot solicita pensionarea, precum si stagiile complete de cotizare. Aceasta creștere treptata a valorilor se realizează conform unui grafic de eșalonare prevăzut de Anexa 3 a Legii nr. 19/2000. Prima coloana din tabel cuprinde intervalele de timp in care se va face eșalonarea. Prin urmare, semnificația întregului tabel este aceea ca, in perioada indicata in prima coloana, vârsta standard de pensionare, stagiul minim de cotizare si stagiul complet de cotizare sunt cele indicate in coloanele 2-4. Anexa 3 a legii este perfect convergenta cu Anexa 9 a Ordinului nr. 340/2001 numai in privința persoanelor care solicita înscrierea la pensie pentru limita de vârsta si nu beneficiază de nicio reducere a vârstei standard de pensionare.
Ori de cate ori însa se solicita înscrierea la pensie anticipata sau anticipata parțiala sau asiguratul beneficiază de vreo reducere a vârstei standard de pensionare, calculele efectuate in baza celor doua anexe conduc la rezultate diferite. În aceste condiții, este de competența instanței să stabilească ce act normativ este aplicabil situației de fapt concrete cu care a fost sesizată.
In ceea ce privește vârsta si stagiu, Curtea retine ca legiuitorul a prevăzut la art. 167 alin. 2 ca ”pentru perioada aprilie 2001 - noiembrie 2014 vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare, în înțelesul art. 49 și 50 (n.n. privind pensia anticipata si pensia anticipata partiala) sunt cele prevăzute în anexa nr. 3, la care asiguratul ar avea dreptul la pensie pentru limită de vârstă în raport cu data nașterii”. De aceea in cauza sunt incidente dispozițiile Anexei 9 a Ordinului nr. 340/2001 al Ministerului Muncii si Solidarității Sociale, care stabilește vârsta standard si stagiu de cotizare nu doar in funcție de data pensionarii, ci si prin raportare la data nasterii, asa cum prevede art.167 al.2. Așadar, trebuie avute in vedere de la început condițiile prevăzute de lege pentru acordarea pensiei pentru limita de vârsta, întrucât acelea constituie reperele de la care pornesc ulterior celelalte calcule.
Or, în speță, intimata fiind născută la data de 21.01.1954, drepturile de pensiei anticipată parțial stabilite începând cu 6.05.2010 trebuiau calculate în funcție de un stagiu complet de cotizare de 29 ani și 4 luni, așa cum corect a procedat apelanta, în baza art. 167 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 și Anexei nr. 9 a OMMSSF nr. 340/2001, aspect ce rezultă din decizia depusă la fila 18 dosar fond.
În cazul intimatei, care în baza Legii nr.19/2000 a beneficiat doar de o pensie anticipată parțială, neîndeplinind condițiile de pensionare pentru limită de vârstă potrivit art.41 din acest act normativ, nu este aplicabilă nici Decizia nr.4/04.04.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație Justiție - Secțiile Unite, așa cum greșit a reținut prima instanță. Respectiva decizie se referă exclusiv la persoanele care îndeplineau condițiile de pensionare pentru limită de vârstă, aspect ce rezultă din considerentele acesteia.
În ceea ce privește pensia pentru limită de vârstă stabilită prin decizia nr._ din 24.10.2013 începând cu data de 21.09.2013, calcularea acesteia în funcție de stagiul de cotizare de 27 ani și 8 luni, prevăzut de Legea nr.19/2000, așa cum a reținut prima instanță este cu atât mai lipsită de temei legal, deoarece, după cum am mai arătat, aceasta nu poate fi stabilită în raport de elementele prevăzute de Legea nr.19/2000, abrogată la momentul deschiderii drepturilor de pensie pentru limită de vârstă(21.09.2013).
Pensia pentru limită de vârstă s-a deschis sub imperiul Legii nr.263/2010, iar stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de Anexa 5 la acest act normativ, în cazul intimatei, născută la data de 21.01.1954, stagiul complet prevăzut de lege fiind de 29 ani și 4 luni, așa cum corect a fost stabilit de apelantă prin decizia nr._ din 24.10.2013, drepturile de pensie fiind calculate corect prin raportare la acest stagiu, motiv pentru care în mod greșit prima instanță a dispus plata unor diferențe începând cu 4.11.2011.
Nu sunt întemeiate nici pretențiile reclamantei privind recalcularea în baza OUG nr.209/2008 pentru cei 4 ani, 10 luni și 16 zile lucrați în grupa a II a de muncă, deoarece apelanta a acordat majorarea punctajelor anuale pentru perioadele în care aceasta a desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II de muncă, potrivit actului normativ respectiv. Și în cazul acestor pretenții, prima instanță nu a analizat separat cele două feluri de pensii de care a beneficiat intimata, pensii guvernate de legi diferite, majorările de punctaj în baza OUG nr.209/2008 putând fi acordate doar în cazul celei anticipate parțial, deoarece pensia pentru limită de vârstă este guvernată de legea nr.263/2010, care are propriile dispoziții pe acest aspect. Or, în cazul pensiei anticipate parțiale, așa cum rezultă din decizia nr._/7.06.2010(fila 18 dosar Tribunal), apelanta a valorificat cei 4 ani, 10 luni și 16 zile în grupa a II a de muncă și a acordat conform OUG nr.209/2008 un număr de 1,_ puncte, după cum expres se arată în decizie.
Hotărârea primei instanțe este netemeinică și sub aspectul obligării pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei începând cu data de 01.10.2013 cu luarea în considerare a veniturilor brute menționate în adeverința nr. 5779/18.09.2013 emisă de către M.A.N. - U.M._ și la plata către reclamantă a diferențelor rezultate dintre pensia recalculată conform prezentei sentințe și cea efectiv încasată, retroactiv începând cu data de 01.10.2013, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Curtea constată că întreaga motivare a instanței de fond este axată pe principiul contributivității, reglementat de dispozițiile art. 2 lit. c din Legea 263/2010, potrivit cărora „sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite”.
Tribunalul a obligat-o pe apelanta-pârâtă să valorifice veniturile brute menționate în adeverința nr. 5779/18.09.2013 emisă de către Ministerul Apărării Naționale - U.M._, reținând că acestea au făcut parte din baza de calcul a contribuției la asigurările sociale, motiv pentru care intimata-reclamantă ar trebui să beneficieze de valorificarea acestora la stabilirea cuantumului pensiei.
La dosar nu există nicio dovadă că veniturile brute respective au făcut parte din baza de calcul a contribuțiilor la bugetul de asigurări sociale datorate potrivit legii din acea perioadă de angajator și/sau angajat.
Adeverința nu menționează faptul că angajatorul a reținut și virat pentru respectivele venituri suplimentare contribuția prevăzută de lege la asigurările sociale, motiv pentru care nu se poate invoca valorificarea acestora în baza principiului contributivității.
Numai dacă pentru drepturile respective s-ar fi contribuit la sistemul de asigurări sociale ar da dreptul salariatului la valorificarea acestor venituri în calculul drepturilor de pensie potrivit art.2 al.1 lit.c din Legea nr.263/2010. Acest act normativ este construit în jurul acestui principiu fundamental, și anume ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie sa se reflecte în cuantumul pensiei.
Adeverința nu menționează însă dacă pentru veniturile suplimentare s-au achitat contribuțiile la asigurările sociale, acesta fiind un motiv întemeiat pentru care apelanta a refuzat valorificarea lor în calculul pensiei.
În plus, în cazul veniturilor suplimentare, legea prevede ca adeverința să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, în acest sens fiind aplicabile dispozițiile art.127 din HG nr.257/2011 privind Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Întrucât aceste adeverințe se eliberează în scopul valorificării la stabilirea/recalcularea pensiei a perioadelor contributive și a stagiilor de cotizare sau sumelor contributive, eliberarea unei adeverințe conform legislației în vigoare presupune implicit și că această adeverință atestă că angajatorul a indicat temeiul legal al acordării venitului cât și că a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Alineatul 5 prevede că pentru perioadele lucrate anterior datei de 1 ianuarie 2011, veniturile brute/nete, după caz, realizate lunar, ce se utilizează la calculul punctajului lunar, cuprind drepturile salariale și cele asimilate acestora, încasate de beneficiari potrivit legislației în vigoare la data acordării lor, respectiv:
a) retribuția tarifară lunară/salariul de bază lunar/solda lunară/salariul de bază de încadrare lunar, inclusiv indexări, compensații, indemnizații de conducere/comandă, salarii/solde de merit și alte drepturi similare prevăzute de legislația în vigoare la acea dată;
b) sporurile și indemnizațiile acordate în sume fixe sau sub formă de procent din retribuția tarifară lunară/salariul de bază lunar/solda lunară/salariul de bază de încadrare lunar ori din salariul funcției de bază/salariul funcției îndeplinite/solda de funcție/solda funcției de bază, potrivit legislației în vigoare la acea dată;
c) primele/premiile din cursul anului și cele anuale, acordate potrivit legislației în vigoare la acea dată;
d) sumele reprezentând compensarea concediului de odihnă neefectuat, potrivit legii;
e) sumele cuvenite ca reprezentanți în adunările generale ale acționarilor, în consiliile de administrație, în comitetele de direcție, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislației în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau denumirea angajatorului ori a entității asimilate acestuia, după data de 1 ianuarie 2008;
f) venitul corespunzător funcției pe care a fost încadrat în țară personalul trimis în străinătate în misiune permanentă sau, după caz, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, inclusiv pentru perioada efectuării concediului de odihnă/de misiuni în țară;
g) orice alte elemente salariale asimilate celor prevăzute la lit. a) - d), acordate potrivit legislației în vigoare la acea dată.
Adeverințele care atestă astfel de drepturi trebuie să cuprindă cel puțin următoarele elemente: a) denumirea angajatorului; b) datele de identificare a persoanei; c) perioada în care s-a desfășurat activitatea, cu indicarea datei de începere și de încetare a acesteia; d) funcția, meseria sau specialitatea exercitată; e) denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată; f) perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.
Adeverința a fost eliberată în 2013, motiv pentru care trebuia să respecte rigorile art.127 din HG nr.257/2011 privind Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Or, adeverința menționată nu precizează temeiul în baza căruia s-au acordat veniturile suplimentare. În lipsa acestuia, instanța nu poate verifica dacă acestea au fost incluse în baza de calcul a contribuției pentru asigurările sociale, având în vedere că potrivit legislației aplicabile în perioada în care acestea au fost realizate, contribuțiile nu se plăteau pentru toate veniturile.
În mod concret, Curtea nu poate stabili dacă pentru sumele plătite cu titlu de spor import MFA, majorare retribuție, spor MApN, spor M., indexare, prime, indemnizație dispozitiv, compensare, salariu merit, spor radiații, s-a plătit contribuția la asigurările sociale. Potrivit legislației aplicabile în perioada în care acestea au fost realizate, contribuțiile nu se plăteau pentru toate veniturile.
Instanța de fond a reținut că art. 1 Decretul nr. 389/1972 dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Dar la emiterea adeverinței fostul angajator nu a confirmat îndeplinirea obligației prevăzute de art. 1 Decretul nr. 389/1972, Curtea neputând reține considerentele primei instanțe în sensul că acest aspect ar fi confirmat și de către unitatea emitentă a adeverinței din cauza de față. Din contră, adeverința nu conține nici un element din care să rezulte că pentru veniturile brute angajatorul a achitat contribuțiile legale la asigurările sociale.
Adeverința menționează și sume cu titlu de compensații, prime, majorări, fără a indica temeiul în baza căruia acestea au fost plătite. Or, aceste sume, deși nu se precizează temeiul acordării lor, nu erau plătite din fondul de salarii, iar angajatorul nu reținea contribuția la asigurări sociale potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972. Compensațiile nu intră în categoria drepturilor salariale ci a unor ajutoare, fiind măsuri de compensare a majorărilor de prețuri și tarife, acordate în vederea compensării majorării prețurilor și tarifelor la combustibili, energie termică și gaze naturale prevăzute în decret, dintr-un fond distinct decât cel de salarii, respectiv se asigura din fondul de participare a oamenilor muncii la realizarea producției, a beneficiarilor și la împărțirea beneficiilor sau din fondul de premiere anual. Veniturile suplimentare cu titlu de premii prevăzute de adeverința în discuție nu făceau parte din fondul de salarii, fiind exceptate de la plata contribuției la asigurări sociale. Aceleași considerente se mențin și cu privire la cele obținute cu titlu de majorări, nici acestea nefiind incluse în fondul de salarii pentru care se achita contribuția la asigurări sociale potrivit legii.
Potrivit art.2 din Decretul nr. 389/1972, contribuția pentru asigurările sociale de stat nu se datorează asupra sumelor reprezentând: drepturile plătite asiguraților din fondurile asigurărilor sociale de stat; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale în cazul desfacerii contractelor de muncă; diurnele de deplasare, detașare și indemnizațiile de transferare; drepturile de autor sau de colaborator extern; retribuțiile pentru executarea de lucrări sau pentru prestarea de servicii pe bază de contracte civile ori pentru alte categorii de lucrări care nu au la bază contracte de muncă reglementate, ca atare, prin legislația muncii; premiile acordate de unitățile economice din beneficiile realizate.
În ceea ce privește veniturile suplimentare cu titlu de spor import MFA, spor MApN, spor M., indexare, indemnizație dispozitiv, salariu merit, spor radiații, Curtea nu poate verifica dacă, potrivit legilor în vigoare în perioada respectivă, acestea făceau parte din baza de calcul a contribuției la asigurările sociale, fostul angajator nespecificând nici temeiul acordării lor și nici că a reținut și virat contribuția la asigurările sociale.
Așa cum am arătat, valorificarea eventualelor venituri suplimentare incluse în adeverință este posibilă doar în măsura în care rezultă că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare, așa cum s-a reținut și în decizia pronunțată de ICCJ în interesul legii, nr. 19/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 824/22.11.2011, ale cărei considerente se mențin.
Dar, Înalta Curte a reținut că apariția Legii nr. 19/2000 a dus la crearea unui sistem de asigurări sociale de tip nou, construit în jurul unui principiu fundamental, și anume că orice element salarial, efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au/a achitat statului contribuții de asigurări sociale trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
Astfel fiind, în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale.
Curtea s-a pronunțat în sensul luării în considerare a sumelor care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, cu respectarea principiului contributivității, instanța fiind chemată să verifice dacă adeverința invocată de reclamantă cuprinde astfel de venituri.
Interpretarea dată de Înalta Curte este obligatorie și se impune și în cazul Legii nr.263/2010, deoarece aceasta a preluat principiului contributivității, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, stabilind că „sistemul public se organizează si funcționează având ca baza acestui principiul.
Întrucât, în speță, din adeverința nr. 5779/18.09.2013 emisă de către Ministerul Apărării Naționale - U.M._ a cărei valorificare se solicită nu rezultă că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale aferentă acestor venituri salariale suplimentare, parata nu putea fi obligată la valorificarea acestora în calculul pensiei.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, având în vedere art. 480 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba in parte sentința apelata in sensul ca va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă, având în vedere soluția ce urmează a se pronunța, culpa procesuală aparținând intimatei-reclamante, Curtea va respinge pretențiile acesteia cu titlu de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ilfov, cu sediul situat în Municipiul București, .. 17, sector 2, având CF_, împotriva sentinței civile nr.350/05.02.2015, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. R., identificată cu CNP:_, cu domiciliul situat în ., ., județ Ilfov.
Schimbă sentința civilă apelată în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Respinge pretențiile intimatei-reclamante cu titlu de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 iulie 2015.
Președinte,Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red.M.C.
Tehnored.:C.C./4 ex./ 23.07.2015
Jud.fond: G. N.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 2287/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 70/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
