Pretentii. Decizia nr. 1054/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1054/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 11136/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 45/2015)
Decizia civilă nr.1054
Ședința publică din data de la 1 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A. C.
JUDECĂTOR: R. F. G.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelantul-reclamant R. M.-I. împotriva sentinței civile nr.9698 din data de 17.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. A. de Distribuție a Energiei Termice București – R.A.D.E.T., cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelantul-reclamant R. M.-I., prin avocat V. C.-B., cu împuternicire avocațială depusă la dosar-fila 8, emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/2014 și intimata-pârâtă R. A. de Distribuție a Energiei Termice București – R.A.D.E.T., prin consilier juridic Ș.-V. Ș., cu împuternicire de reprezentare juridică depusă la dosar-fila 18.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Curtea procedează la comunicarea răspunsului la întâmpinare formulat de apelantul-reclamant R. M.-I. către intimata-pârâtă R. A. de Distribuție a Energiei Termice București – R.A.D.E.T., prin consilier juridic.
Nefiind cereri de formulat, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, Curtea deschide dezbaterile asupra cererii de apel.
Apelantul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul obligării intimatei-pârâte la plata celor 35 de salarii compensatorii în cuantum de 268.695 lei, având în vedere că partea apelantă îndeplinea toate condițiile prevăzute de dispozițiile art.154 alin.1 lit. c), cât și alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de unitate, care prevăd acordarea celor 5 salarii compensatorii, în ipoteza în care salariatul acceptă în mod voluntar concedierea. În atare situație, consideră că în mod greșit prima instanță nu a făcut aplicarea dispozițiilor acestui articol, deși prevederile alin.1 lit. c) au fost analizate și s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de pensionare la data concedierii, în condițiile în care salariatul a fost concediat pentru motive care nu țin de persoana acestuia. În ceea ce privește alin.2 a art.154 care prevede că o astfel de concediere trebuie să fie acceptată voluntar, arată că prima instanță, prin hotărârea pronunțată, în mod eronat a constatat că în mod voluntar, prin notificarea expediată intimatei, apelantul și-a manifestat punctul de vedere în sensul că este de acord cu concedierea.
Interpelat fiind, precizează că suma pretinsă a fost calculată la plafonul maxim prin raportare la ultimul salariul încasat de apelant la data concedierii, în aplicarea dispozițiilor art.154 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de unitate, prin care se prevede că salariatul pentru fiecare an de muncă în cadrul unității are dreptul la două salarii compensatorii, fiind înmulțite cele 35 de salarii cu ultimul salariul net prevăzut în contractul individual de muncă încheiat între părți.
Raportat la apărările formulate de partea adversă, solicită a se avea în vedere doar acele apărări care au legătură cu cadrul devoluțiunii apelului dedus judecății, respectiv criticile referitoare la faptul că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.154 și nicidecum dacă acesta este admisibil sau nu în principiu, întrucât această problemă de drept a fost tranșată de către prima instanță care a considerat că textul de lege invocat ar fi fost aplicabil. În același context, arată că prima instanță a avut în vedere numai faptul că apelantul și-ar fi întemeiat cererea de chemare în judecată numai pe dispozițiile alin.2 a art.154, în sensul dacă acesta ar fi acceptat sau nu concedierea în mod voluntar, considerând, totodată, că respectiva concediere nu ar fi fost acceptată voluntar, doar pentru simplul fapt că intimata-pârâtă a propus prin decizia de concediere alte posturi care erau vacante și care puteau fi ocupate de către apelant, întrucât erau corespunzătoare pregătirii profesionale. Or, aceste aspecte nu au fost analizate de către instanța de fond, întrucât nu a fost depusă la dosar fișa posturilor oferite de angajator, iar nivelul de salarizare al respectivelor posturi erau sub nivelul pe care îl primea salariatul la data concedierii. Ca atare, consideră că partea apelantă nu era obligată să accepte anumite posturi pe care le-a considerat că nu erau corespunzătoare pregătirii sale, iar pe acest temei s-a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de acordare a salariilor compensatorii.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea apelului și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată conform înscrisurilor doveditoare existente la dosar.
Intimata-pârâtă, prin consilier juridic, consideră că în cauza de față nu sunt aplicabile dispozițiile art.154 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de unitate, întrucât în cadrul regiei nu a existat o disponibilizare de personal, o concediere colectivă sau individuală în înțelesul prevederilor Codului muncii, pe de o parte, iar pe de alta, contractul individual de muncă încheiat între părți a încetat numai din inițiativa salariatului, ca urmare a refuzului de a ocupa unul din posturile vacante propuse de angajator. Or, așa cum a menționat prin întâmpinarea formulată, la nivelul regiei au apărut anumite modificări ale organelor de conducere, în sensul că a avut loc o restructurare internă a activității în raport de care au fost comasate unele compartimente, iar posturile din compartimentele desființate au fost transformate în alte posturi, dar cu menținerea acelorași atribuții. Așa s-a întâmplat și cu postul de consilier ocupat de apelant, în sensul că respectivul compartiment unde își desfășurau activitatea 5 consilieri a fost desființat, iar posturile de consilier au fost transformate în 2 posturi de inginer și 2 posturi de responsabil proces, posturi care de altfel unitatea angajatoare le-a propus salariatului în vederea ocupării unuia dintre acestea. Mai mult, arată că în urma refuzului repetat al salariatului, regia angajatoare a înțeles de cuviință să propună acestuia un post de conducere și anume postul de șef serviciu, însă salariatul nu a dat curs acestei oferte, astfel încât, prin notificarea formulată a precizat că acceptă în mod voluntar concedierea, deși nu era vorba de o concediere. Or, având în vedere pregătirea profesională și experiența în muncă a apelantului, care în trecut a ocupat funcția de director de producție, funcția care i-a adus multe cunoștințe în ceea ce privește activitatea pârâtei, era util în scopul ocupării unor posturi propuse de angajator, dat fiind faptul că angajatorul avea nevoie de utilizarea acestei forțe de muncă, totuși acesta a înțeles să nu mai presteze nicio activitate în cadrul societății, solicitând, totodată, în temeiul art.154 din contractul colectiv de muncă, respective plăți compensatorii.
Cu privire la salariul luat în calcul de către apelantul-reclamant, arată că acesta reprezintă salariul de bază brut lunar prevăzut în contractul individual de muncă în care au fost introduse sporurile aferente încă din data de 01.04.2009.
Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea apelului declarat de apelantul-reclamant R. M.-I. ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Apelantul-reclamant, prin avocat, în replică în ceea ce privește dispozițiile art.154 din contractul colectiv de muncă, arată că partea intimată susține că în cadrul societății nu a fost vorba de o concediere colectivă, însă dispozițiile acestui articol vizează atât concedierea colectivă cât și cea individuală fără a face vreo distincție, fiind prevăzut în mod expres faptul că salariații sunt îndreptățiți să beneficieze de aceste drepturi salariale compensatorii, având în vedere că partea apelantă nu și-a dorit să fie concediat, ci angajatorul a înțeles să emită decizia de concediere și nicidecum de a face o ofertă în vederea ocupării unui alt post.
Curtea în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, închide dezbaterile.
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată la data de 1.04.2014 pe rolul Tribunalului București Secția a VIII a Civila Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ reclamantul R. M. I. a chemat în judecată pârâta R. A. de Distribuție a Energiei Termice București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata a 35 salarii compensatorii în cuantum de 268.695 Ron, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.9698/17.10.2014,Tribunalul București - Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins acțiunea formulată de reclamantul R. M. I., în contradictoriu cu pârâta R. A. de Distribuție a Energiei Termice București ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Între părțile litigante din cauză au existat raporturi de muncă, conform contractului individual de muncă nr._/3.01.1994 (1983). Prin Actul adițional nr. 3532/17.12.2013 a fost modificat salariul reclamantului, acesta fiind de 7677 ron brut lunar.
Prin Decizia nr. 54/23.01.2014 emisă de Radet, raporturile de muncă au încetat începând cu data de 20.02.2014, după epuizarea perioadei de preaviz, în temeiul art. 55 lit. c din Codul muncii, ca urmare a faptului că postul de consilier din cadrul Compartimentului Consilieri s-a desființat ca urmare a intrării în vigoare a noii organigrame a Radet București.
La art. 4 alin.2 din decizia menționată, reclamantului i-au fost aduse la cunoștință cele 4 posturi disponibile din unitate și pentru care ar fi putut să își exprime opțiunea până la expirarea termenului de preaviz, la 19.02.2014.
Printre posturi, reclamantul a avut la dispoziție și poziția de Șef Serviciu din cadrul Serviciului Administrativ cu un salariu de bază lunar brut de 7312 ron, deci cu 365 ron mai puțin decât postul pe care l-a deținut și care a fost desființat (7677 ron lunar brut).
Potrivit art. 154 alin. 1 lit. c din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice București pe anii 2013-2015, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București sub nr. 140/12.03.2013, „în cazul concedierii individuale sau colective efectuată de unitate determinată de motive de natură economică, tehnologică sau structurală ori altele similare, salariații disponibilizați beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului, precum și de compensații bănești, astfel: salariații unității care nu îndeplinesc condițiile pentru pensionare primesc 2 compensații bănești pentru fiecare an de muncă, dar nu mai mult de 30 de compensații bănești”.
Potrivit alin. 2 al aceluiași articol stipulează că, salariații care acceptă în mod voluntar disponibilizarea vor primi în plus 5 compensații bănești față de cele la care au dreptul conform alin. 1, dar fără a depăși 35 de compensații bănești.
Așadar, pentru ca un fost angajat al RADET să beneficieze de plata plăților compensatorii, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: concedierea să fi fost determinată de motive care nu țin de persoana angajatului, iar aceasta să nu îndeplinească condițiile pentru pensionare.
Instanța de fond a reținut că reclamantul a invocat cel de-al doilea aliniat al art. 154 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice București pe anii 2013-2015, care, față de alin. 1 impune o condiție suplimentară și anume ca angajatul să fi acceptat în mod voluntar disponibilizarea.
Tribunalul a constatat că reclamantul a fost concediat din motive de reorganizare a unității, deci din motive care nu țin de persoana sa și nici nu îndeplinește condițiile de pensionare, întrucât nu are încă vârsta de pensionare de 65 de ani.
Cu toate acestea, Tribunalul a reținut că pentru a opera dispozițiile art. 154 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice București pe anii 2013-2015, ar fi trebuit ca disponibilizarea să nu fie urmată de alte propuneri din partea angajatorului.
Or, acesta a pus la dispoziția persoanei concediate alte 4 posturi în aceeași unitate, unul dintre posturi fiind chiar cu o salarizare, deși mai mică, foarte aproape de salarizarea acesteia înainte de concediere.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul apreciind că Notificarea nr.3801/28.01.2014, prin care contestatorul a acceptat concedierea nu este echivalentă cu acceptarea în mod voluntar a disponibilizării, atâta vreme cât angajatorul a oferit contestatorului un post cu o salarizare echivalentă, corespunzător pregătirii sale profesionale, vechimii totale și experienței în unitate, accesibil doar prin exprimarea unei opțiuni, a respiuns acțiunea ca neîntemeiată.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelantul R. M. I., solicitând admiterea cererii de apel și modificarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul admiterii contestației și obligării intimatei-pârâte R. A. de Distribuție a Energiei Termice București la plata către pârât a 35 de salarii compensatorii, în cuantum de 268.695 lei pentru următoarele motive:
În mod greșit, instanța de fond nu a analizat distinct îndeplinirea condițiilor art.154 alin.1 din contractul colectiv de muncă, ci s-a limitat doar la a verifica îndeplinirea condițiilor alin. 2 din art. 154 din contractul colectiv de muncă, ceea ce a dus la respingerea eronată a pretențiilor reclamantului în integralitatea lor.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 154 alin.1 lit. c și alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă, acestea fiind citate și reproduse chiar în motivarea cererii de chemare în judecată.
A..1 lit. c al art. 154 din Contractul colectiv de muncă îndreptățește reclamantul la plata a 30 de salarii compensatorii, în timp ce alin. 2 al art. 154 din CCM îndreptățește reclamantul la plata a încă 5 salarii compensatorii suplimentare.
Tribunalul a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 154 alin.1 lit. c din Contractul colectiv de muncă, dar, în mod eronat, a constatat că reclamantul și-a întemeiat cererea doar pe dispozițiile art. 154 alin.2 din același contract. Ori, întemeierea cererii doar pe alin. 2 al art. 154 din Contractul colectiv de muncă era imposibilă, deoarece alin. 2 este lipsit de conținut în lipsa alin.1. A..2 al art. 154 din Contractul colectiv de muncă prevede un spor de 5 salarii compensatorii pentru salariații care acceptă concedierea în mod voluntar. Dar condițiile de acordare a salariilor compensatorii sunt enumerate la alin.1 al art. 154, iar apelantul - reclamant le-a invocat și a arătat că le îndeplinește, fapt constatat și de către prima instanță.
Reținând că nu este îndeplinită condiția suplimentară prevăzută de alin. 2 („salariatul să fi acceptat voluntar disponibilizarea"), în mod greșit, prima instanță a respins cererea în integralitatea sa.
Având în vedere acest fapt, consideră apelanta că prima instanță, dacă și-ar fi urmat propria motivare, ar fi trebuit să dispună acordarea a 30 de salarii compensatorii în baza art. 154 alin.1 lit. c din contractul colectiv de muncă ale cărui condiții le-a considerat îndeplinite, și anume: reclamantul a fost concediat din motive de reorganizare a unității, deci din motive care nu țin de persoana sa, reclamantul nu îndeplinea condițiile de pensionare întrucât nu are încă 65 de ani, iar până la data concedierii, reclamant a acumulat în cadrul unității intimatei - pârâte o vechime în muncă de peste 30 de ani.
În mod greșit, instanța de fond a considerat că apelantul reclamant nu a înțeles să invoce prin cererea sa și art. 154 alin.1 din Contractul colectiv de muncă.
În mod greșit, instanța de fond a considerat în mod netemeinic și nelegal că în cauză nu sunt incidente dispozițiilor art. 154 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă.
În mod greșit, Tribunalul a reținut că pentru a opera dispozițiile art. 154 alin 2 din CCM ar fi trebuit ca disponibilizarea să nu fie urmată de alte propuneri din partea angajatorului.
Această interpretare nu ține cont de acordul de voință al părților care au încheiat contractul colectiv de muncă invocat, ci adaugă la conținutul său, ceea ce este nelegal. Din analiza dispozițiilor art. 154 alin 2 din CCM nu rezultă condiția ca „angajatorul să nu fi oferit alte locuri de muncă disponibile în unitate".
Textul art.154 alin. 2 din contractul colectiv de muncă este, în mod clar, condiționat doar de manifestarea de voință a angajatului („a acceptat în mod voluntar disponibilizarea"), nu și de vreo manifestare de voință sau de vreun fapt al angajatorului. Ori în cauză, reclamantul a acceptat în mod voluntar concedierea și și-a manifestat în scris acest fapt prin intermediul Notificării nr. 3801/28.01.2014, dar și în mod tacit prin neatacarea deciziei de concediere.
Prin Decizia 54 din data de 23.01.2014, art. 3 lit. e), intimatul - pârât a recunoscut faptul că în unitate nu există post de natura celui ocupat de salariat anterior.
În plus, apelantul - reclamant nu era obligat din punct de vedere legal să accepte ocuparea unui alt post mai ales ca acestea au fost mult sub pregătirea profesională a reclamantului și cu un nivel de salarizare inferior (apelantul - reclamant a fost anterior disponibilizării director de producție și ulterior consilier al directorului general).
De asemenea, consideră că reclamantul nu poate să fie sancționat în vreun fel dacă nu a fost de acord cu ocuparea unui alt post, atâta timp cât acesta este un drept recunoscut reclamantului de art. 64 alin. 3 din Codul muncii și nu o obligație.
Astfel, oferirea unor posturi vacante în acest caz și neexprimarea acordul în privința ocupării acestora, nu schimbă nici motivul concedierii, nici natura concedierii și nici drepturile legale de care beneficiază salariatul în baza contractului colectiv de muncă.
La data de 27.01.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimată R. A. de Distribuție a Energiei Termice București-RADET, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat, apelantul combate apărările formulate de intimată.
Analizând actele dosarului în limitele apelului, în conformitate cu prevederile art.477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Art. 154 alin. 1 lit. c din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice București pe anii 2013-2015, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București sub nr. 140/12.03.2013, invocat în acțiunea dedusă judecății, prevedea în favoarea salariaților disponibilizați care nu îndeplineau condițiile pentru pensionare, dreptul la anumite măsuri active de combatere a șomajului, precum și la compensații bănești, respectiv 2 compensații bănești pentru fiecare an de muncă, dar nu mai mult de 30 de compensații bănești, în ipoteza concedierii individuale sau colective efectuată de unitate determinată de motive de natură economică, tehnologică sau structurală ori altele similare.
Totodată, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, salariații care acceptau în mod voluntar disponibilizarea, aveau dreptul la 5 compensații bănești în plus față de cele la care aveau dreptul conform alin. 1, dar fără a depăși 35 de compensații bănești.
Apelantul a enunțat și reprodus în cuprinsul cererii de chemare în judecată dispozițiile art. 154 din Contractul Colectiv de Muncă alin.1 lit. c și alin. 2, astfel că prima instanță s-a limitat în mod greșit doar la verificarea îndeplinirii condițiilor alin. 2 din art. 154 din contractul colectiv de muncă, ignorând dispozițiile art.154 alin.1 lit. c din același contract.
Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de fond a considerat în mod netemeinic și nelegal că în cauză nu sunt incidente dispozițiilor art. 154 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă, de vreme ce partenerii sociali au impus condiția acordării compensațiilor în cazul în care angajatul acceptă voluntar disponibilizarea, indiferent dacă a refuzat sau nu propuneri din partea angajatorului pentru alte posturi vacante din unitate.
De vreme ce art. 154 alin 2 din contractul colectiv de muncă nu prevede cele reținute de prima instanță ( disponibilizarea să nu fi fost urmată de alte propuneri din partea angajatorului), interpretarea dată prin sentința apelată contravine acordului de voință al părților care au încheiat contractul colectiv de muncă aplicabil în cauză.
Partenerii sociali nu au condiționat acordarea compensațiilor bănești de vreo manifestare de voință a angajatorului, care a recunoscut faptul că în unitate nu există un post de natura celui ocupat de salariat anterior prin emiterea deciziei nr. 54/23.01.2014 de încetare a raporturilor de muncă dintre părți, în temeiul art.65 Codul muncii.
Apelantul - reclamant nu era obligat din punct de vedere legal să accepte ocuparea unui alt post, apreciat de acesta ca fiind sub pregătirea sa profesională și cu un nivel de salarizare inferior.
Prin urmare, de vreme ce apelantul-reclamant, a fost concediat pentru motive care nu țin de persoana sa ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de acesta, astfel cum rezultă din decizia nr.54/23.01.2014 emisă de intimată, în temeiul art.65 Codul muncii, fiind de acord cu disponibilizarea, astfel cum reiese din Notificarea nr. 3801/28.01.2014, precum și din necontestarea deciziei de concediere, Curtea reține că acesta era îndreptățit la plata celor 35 salarii compensatorii, în temeiul dispozițiile art.154 alin.1 lit. c) și alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de unitate, în cauză nefiind contestat că nu avea o vechime în muncă de peste 30 de ani și nici faptul că nu îndeplinea condițiile pentru pensionare.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va admite apelul, în temeiul art.480 C.pr.civ., va schimba sentința apelată, în sensul că va admite acțiunea, va obliga pârâta la plata a 35 compensații bănești către reclamant.
În baza art.451 alin.2 C.pr.civ., Curtea va obliga pârâta la sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocațial redus, având în vedere complexitatea cauzei, durata procesului și munca prestată în concret de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-reclamant R. M.-I., având CNP_ și domiciliul ales la SCPA T., T. și Asociații, cu sediul în București, . nr.16-18, ., împotriva sentinței civile nr.9698 din data de 17.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. A. de Distribuție a Energiei Termice București – R.A.D.E.T., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J_, având C. RO361218, cont bancar RO87RNCB_0001 deschis la Banca Comercială Română – Filiala Sector 3 și sediul în București, ..15, sector 3.
Schimbă sentința apelată, în sensul că:
Admite acțiunea.
Obligă pârâta la plata a 35 compensații bănești către reclamant.
Obligă pârâta la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu avocațial redus.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi,1 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
B. A. C. R. F. G.
Grefier,
B. M.
Red. Jud. RFG
Dact: Z.G./4 ex
Jud.fond.N.D.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1214/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 274/2015.... → |
|---|
