Pretentii. Decizia nr. 1447/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1447/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 35476/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 738/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1447/2015
Ședința publică de la 04 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. E.
Judecător D. A. C.
Grefier I. R. M.
Pe rol, soluționarea apelului declarat de apelantul M. G., PRIN S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, împotriva sentinței civile nr._ din data de 03.12.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. INTERNE și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. INTERNE, cauza având ca obiect obligație de a face disjuns din dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul S. C. Militare Disponibilizatem în numele membrului de sindicat M. G., prin consilier juridic S. N., ce depune delegație de reprezentare la dosar, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, înainte de stabilirea primului termen de judecată, în faza procedurii prealabile, au fost comunicate motivele de apel intimaților, în urma cărora aceștia au formulat întâmpinări, fiind înregistrate la dosar la data de 26.02.2015 și respectiv 27.02.2015.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul consilierului juridic al apelantului, în susținerea apelului.
Apelantul S. C. Militare Disponibilizate, în numele membrului de sindicat B. D. V., prin consilier juridic, depune la dosar concluzii scrise și solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul recunoașterii dreptului pretins, ca urmare a deciziilor de revizuire emise în baza Legii nr.241/2013, suma reținută reclamantului fiind de 23.141 lei. De asemenea, solicită obligarea intimaților la repararea pagubei cauzate, prin achitarea sumelor reținute la care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație, precum și indexarea cuantumului pensiei stabilite în funcție de inflație și de creșterea salariului real.
În temeiul art.394 din Codul de procedură civilă, Curtea închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._, disjunsă la termenul din data de 15.10.2014 din cauza cu nr. unic_, contestatorul S. C. Militare Disponibilizate, în numele a 18 membrii de sindicat, printre care și numitul M. G., lt. colonel (r), în contradictoriu cu intimații M. Justiției, M. A. Interne și C. de P. Sectorială a Ministerului A. Interne, a solicitat recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziei emisă in baza Legii nr.241/2013 și acordarea sumelor reținute in baza deciziei de revizuire, respectiv a sumei totale de_ lei, reținuta in baza deciziei de revizuire nr._ din 12.12.2011, începând cu luna ianuarie 2012 pana in luna septembrie 2013, inclusiv; obligarea intimaților la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumei reținute menționate mai sus, la care sa se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plății efective a acestuia; indexarea cuantumului pensiei stabilită prin decizia nr._/09.10.2013 anual, începând cu anual 2013, în funcție de inflație și de creșterea salariului real.
Deși în cauză, contestatorul a formulat mai multe cereri completatoare, tribunalul le-a avut în vedere doar pe cele care îl privesc pe membrul de sindicat reprezentat în prezenta cauză – M. G..
La termenul din data de 10.05.2014, la interpelarea instanței cu privire la cadrul procesual pasiv și obiectul cauzei, contestatorul și-a precizat oral acțiunea, arătând că nu mai dorește să se judece în contradictoriu cu intimatul M. Justiție și contestă inclusiv hotărârile Comisiei de Contestații din cadrul M.A.I., pronunțate în legătură cu contestațiile administrative formulate de pensionari împotriva deciziilor contestate în prezenta cauză.
La același termen, instanța a dispus disjungerea acțiunii în mai multe dosare, cauza de față privind acțiunea formulată în numele membrului de sindicat M. G..
La ultimul termen de judecată, instanța a pus în discuție excepțiile invocate în cauză pe care le-a unit cu fondul, cu excepția celei invocate de intimatul M. Justiției, care nu mai este parte în cauză.
Prin sentința civilă nr._/03.12.2014 Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului M. A. Interne; a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Cu privire exclusiv la membrul M. G.:
Pensia revizuită în baza O.U.G. nr. 1/2011 este în cuantum de 2976 lei, pentru un punctaj mediu anual de 3,_ puncte, la care se adaugă începând cu data de 01.07.2011, pensia recalculată în baza art. 107 alin. 4 din Legea nr. 263/2010, pentru perioada lucrată de reclamant după data trecerii în rezervă, în cuantum de 641 Iei, pentru un punctaj mediu anual de 0,_ puncte.
Astfel, începând cu data de 01.07.2011, calculul pensiei totale este următorul; 3,_ punctaj mediu anual pentru stagiul de cotizare realizat până la trecerea în rezervă x 732,8 lei valoarea punctului de pensie aferent anilor 2011 și 2012 x 10 % procent acordat pentru Ordinul Meritul M. clasa III = 2976 lei; 0,_ punctaj mediu anual pentru stagiul de cotizare realizat după trecerea în rezervă (se adaugă la punctajul mediu anual al revizuirii 0,U,G, nr. 1/2011) x732,8 lei valoarea punctului de pensie aferent anilor 2011 si 2012 = 64 lei; Total = 3040 lei; la 01.01.2013 valoarea punctului de pensie a crescut la 762,1 lei.
Calculul pensiei este următorul: 3,_ punctaj mediu anual pentru stagiul de cotizare realizat până la trecerea în rezervă (O.U.G. nr. 1/2011) x 762,1 lei x 10 % procent acordat pentru Ordinul Meritul M. clasa III =2939 lei; 0,_ punctaj mediu anual pentru stagiul de cotizare realizat după trecerea în rezervă (recalculare art. 107 alin. 4 din Legea nr. 263/2010) x 762,1 lei - 66 lei. Total= 3005 lei; la 01.10.2013, potrivit dispozițiilor Legii nr. 241/2013, reclamantul a fost repus în plată cu pensia aferentă lunii decembrie 2010, în cuantum de 4027 lei la care s-a adăugat pensia de 66 lei aferentă stagiului de cotizare realizat după trecerea în rezervă, rezultând un cuantum total al pensiei de 4093 lei.
Se precizează că această pensie de 4027 lei (decembrie 2010) a fost stabilită în baza unei legi speciale care nu avea la bază principiul contributivității.
Prin urmare majorarea punctului de pensie se aplică numai unui punctaj mediu anual stabilit în urma revizuirii pensiei în baza O.U.G. nr. 1/2011.
Astfel, în anul 2013 și anul 2014 nu se poate vorbi de o indexare a cuantumului pensiei, ci de o indexare a valorii punctului de pensie; la 01.01.2014 valoarea punctului de pensie a crescut la 790,7 lei. Calculul pensiei este următorul: 3,_ punctaj mediu anual pentru stagiul de cotizare realizat până la trecerea în rezervă x790,7 lei x 10 % procent acordat pentru Ordinul Meritul M. clasa III =3049 lei; 0,_ punctaj mediu anual pentru stagiul de cotizare realizat după trecerea în rezervă x790,7 lei = 69 lei; Total= 3118 lei.
Cuantumul pensiei de 3118 lei nu a fost pus în plată deoarece s-au menținut prevederile Legii nr. 241/2013, în plată fiind pensia aferentă lunii decembrie 2010, respectiv 4027 lei la care s-a adăugat pensia de 69 lei aferentă stagiului de cotizare realizat după trecerea în rezervă, rezultând un cuantum total al pensiei de 4096 lei.
Astfel, pensionarului al cărui cuantum al pensiei rezultat în urma aplicării dispozițiilor legale este mai mic decât cel din decembrie 2010, începând cu luna octombrie 2013, i se plătește cuantumul din decembrie 2010 și rămâne cu același cuantum până la data când punctajul rezultat ca urmare a revizuirii depășește acest cuantum.
În concluzie, drepturile de pensie ale membrului de sindicat M. G. au fost calculate și achitate corect, conform prevederilor legale în vigoare.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Ministerului A. Interne, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Având în vedere motivarea excepției invocate, raportat la obiectul contestației de față, tribunalul reține că intimatul face referire la lipsa sa de calitate procesuală pasivă prin raportare la obiectul acțiunii, așa cum a fost formulat inițial, în sensul că se solicită doar anularea deciziei emise de intimata C. de P. Sectorială a M.A.I..
Deoarece în cauză au fost formulate mai multe capete de cerere, unele prin completări, printre care și de anulare a Hotărârii pronunțate de Comisia de Contestații din cadrul M.A.I în legătură cu contestația administrativă a pensionarului/respingerea implicită a contestației sale rămase fără răspuns, tribunalul apreciază că această parte a fost introdusă în cauză prin raportare la acest capăt de cerere, chiar dacă contestatorul nu a justificat expres calitatea procesuală a fiecărei părți.
D. fiind faptul că legea reglementează ca și acțiune judiciară doar formularea unor contestații împotriva hotărârilor emise cu privire la deciziile contestate sau respingerea implicită a contestațiilor sale rămase fără răspuns, tribunalul apreciază că cererile de anulare directă a deciziilor au caracter accesoriu și se impun a fi formulate, acesta fiind efectul firesc al constatării nelegalității hotărârilor contestate.
A fost respinsă astfel excepția invocată ca neîntemeiată pentru faptul că intimatul a fost chemat doar cu privire la anularea actelor emise de către aceasta.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatorul a fost beneficiarul unei pensii militare de serviciu, ce a intrat în procesul de recalculare prevăzut de Legea nr.119/2010 și ulterior, de revizuire, în temeiul O.U.G. nr. 1/2011 (a se vedea decizia nr._/11.06.2013 prin care i s-a stabilit o pensie în cuantum de 2934 lei).
Subsecvent, în baza Legii nr. 241/2013, intimata C. de P. Sectorială a M.A.I. a emis decizia nr._/09.10.2013 – f. 82 prin care s-a revenit la cuantumul aflat în plată la nivelul lunii decembrie 2010 (4093 lei), începând cu 01.10.2013.
Nemulțumit de această decizie, pensionarul a formulat o contestație administrativă la Comisia de Contestații din cadrul M.A.I..
Prin hotărârea nr._/12.02.2014 pronunțată de Comisia de Contestații din cadrul M.A.I. a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă a pensionarului.
Raportând situația de fapt de mai sus la prevederile legale în materie, tribunalul a apreciat că acțiunea este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin promovarea acțiunii de către organizația sindicală, pentru membrul de sindicat M. G., s-a urmărit obținerea diferențelor de drepturi de pensie între cele cuvenite pentru luna decembrie 2010 (repuse în plată în temeiul Legii nr. 241/2013) și cele încasate în temeiul deciziei de revizuire emisă în baza O.U.G. nr.1/2011, precum și indexarea cuantumului pensiei stabilite în baza Legii nr.241/2013.
Instanța de fond a constatat că pretențiile deduse judecății sunt neîntemeiate, întrucât potrivit prevederilor art. 1 din acest act normativ, pensia care a intrat în procesul de recalculare și revizuire conform Legii nr.119/2010 și O.U.G. nr.1/2011, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată la nivelul lunii decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, începând cu luna octombrie 2013.
Prin urmare, revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsură care produce efecte exclusiv pentru viitor, neexistând nicio dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-octombrie 2013.
În acest sens, rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. 4 din Legea nr.241/2013, faptul că pensia cuvenită pentru luna decembrie 2010, acordată de legiuitor începând cu 01.10.2013, se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, în temeiul Legii nr.119/2010 și O.U.G. nr.1/2011, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010.
Totodată, dispozițiile art.2 din Legea nr.241/2013 nu pot constitui fundamentul juridic al unor despăgubiri constând în diferențele de drepturi de pensie între cele încasate și cele cuvenite prin raportare la pensia aflată în plată la nivelul lunii decembrie 2010, întrucât textul de lege mai sus enunțat are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziei de revizuire în temeiul O.U.G. nr.1/2011.
În cauză,nu se putea pune însă în discuție legalitatea deciziei emise în baza O.U.G. nr. 1/2011, care nefiind astfel contestată din acest punct de vedere își produce în continuare efectele juridice.
Criticile de nelegalitate invocate de contestator, care au în vedere neconformitatea legislației în materia pensiilor anterioară apariției Legii nr. 241/2013, deci inclusiv a O.U.G. nr. 1/2011, cu prevederile și practica CEDO nu sunt specifice deciziei atacate.
Aceasta deoarece prin decizia emisă în baza Legii nr. 241/2013, intimata C. de P. Sectorială a M.A.I. nu a făcut decât să prezinte situația pensiei din decembrie 2010, respectiv 30.09.2013, pentru a stabili cuantumul cel mai avantajos, respectiv cel din decembrie 2010, care urmează a se plăti începând cu data de 01.10.2013.
Intimata C. de P. Sectorială a M.A.I. nu a făcut nicio recalculare a pensiei cuvenite pensionarului reprezentat în cauză care să poată fi astfel contestată.
Aceasta nu a schimbat algoritmul de calcul și nici nu a adăugat noi date care să conducă la un alt cuantum al pensiei, ci doar a ales valoarea cea mai mare a acesteia de la cele două date arătate mai sus.
Legea nr.241/2013 nu a restabilit principii încălcate anterior prin operațiunea de revizuire a pensiei în temeiul O.U.G. nr.1/2011, de natură să justifice acoperirea unui prejudiciu constând în diferențele de pensie clamate în cauză.
Urmare celor reținute, tribunalul a reținut că nu există astfel nici un temei juridic pentru pretențiile constând în plata diferențelor solicitate pentru perioada ianuarie 2012 – 30.09.2013.
Aceasta deoarece aceste diferențe sunt determinate de nelegalitatea deciziei de revizuire emisă în baza O.U.G. nr. 1/2011 care nu face obiectul prezentei cauze.
Și solicitarea de indexare a pensiei stabilite prin decizia emisă în baza Legii nr.241/2013 a fost găsită neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 102 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.
Aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, în sensul invocat de contestator, deoarece acesta beneficiază de repunerea în plată a pensiei în cuantumul existent la nivelul lunii decembrie 2010, începând cu 01.10.2013 și până la momentul la care cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr.119/2010 și ale OUG nr.1/2011, va fi mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, așa cum prevede art. 1 alin. 4 din Legea nr.241/2013.
Prin urmare, pentru ipoteza pensiei revizuite în temeiul OUG nr.1/2011, legiuitorul a instituit principiul conservării acestuia în cuantumul existent în luna decembrie 2010, independent de majorarea anuală a valorii punctului de pensie, aceasta devenind relevantă doar la momentul la care înmulțită cu punctajul mediu anual atestat în decizia de revizuire emisă în baza OUG nr.1/2011 ar conduce la o valoare superioară a pensiei față de cea din decembrie 2010, repusă în plată începând cu 01.10.2013.
Situația nu este discriminatorie, neputându-se reține existența unui tratament diferențiat pentru aceeași categorie socială. În acest sens, optând pentru repunerea în plată a pensiei în cuantumul existent în luna decembrie 2010 (în situația în care în urma revizuirii operate în temeiul OUG nr.1/2011, cuantumul pensiei a fost redus), legiuitorul a oferit un beneficiu categoriei pensionarilor care a intrat sub incidența OUG nr.1/2011.
Or, pensia în plată în luna decembrie 2010 avea natura juridică a unei pensii de serviciu, calculate în baza unor dispoziții legale speciale, în speță, Legea nr.164/2001, nefiind, deci, stabilită în baza unui punctaj mediu anual, determinat conform dispozițiilor Legii nr.119/2010 și OUG nr.1/2011. Prin urmare, pensia repusă în plată începând cu octombrie 2010 nici nu ar putea fi indexată în sensul art.102 din Legea nr.263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel S. C. Militare Disponibilizate în numele membrului de sindicat M. G., criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Prin acțiunea formulată, a solicitat reclamantul recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise in baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute in baza deciziilor de revizuire, obligarea intimatelor la repararea pagubei cauzate si indexarea cuantumului pensiilor stabilite in urma ultimelor decizii emise in baza Legii nr. 241/2013, pentru toți contestatorii susmenționați, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale in vigoare.
Instanța a respins acțiunea formulata ca neîntemeiată, motiv pentru care a formulat reclamantul prezentul apel prin care solicită admiterea acestuia, așa cum a fost formulat si motivat si schimbarea in tot a hotărârii apelate, conform art.480 alin. 2 NCPC, pentru următoarele considerente:
In mod greșit, instanța a reținut ca revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsura reparatorie exclusiv pentru viitor, neexistând nici o dispoziție in cuprinsul Legii nr. 241/2013 care sa confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - septembrie 2013.
In mod greșit, instanța a reținut ca art.2 din Legea nr. 241/2013 are in vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire in temeiul OUG nr. 1/2011.
In mod greșit, instanța a considerat un beneficiu acordat de legiuitor categoriilor pensionarilor care au intrat sub incidența OUG nr. 1/2011, motiv pentru care pensia repusa in plata începând cu luna octombrie 2013 nici nu ar putea fi indexata, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual si valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea speciala.
Față de cele menționate mai sus, se arată următoarele:
Pensia contestatorului din prezentul apel, a fost stabilită in baza Legii nr. 164/2001 si s-au avut in vedere următoarele: activitatea cadrelor militare din sistemul național de apărare, ordine publica si securitate naționala nu s-a limitat in timp la durata programului normal de lucru si nu a existat posibilitatea compensării muncii prestate cu timp liber sau plați suplimentare; exercitarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publica si securitate naționala se caracterizează prin continuitate;Instituțiile publice au obligația legala de a asigura realizarea drepturilor prin dispozițiile in vigoare referitoare la specificul muncii prestate, importanta sociala si restricțiile aferente; expunerea cadrelor militare la un grad ridicat de stres si risc.
Având in vedere necesitatea corectării unor neconcordante la nivelul reglementarilor, in privința modului de calcul al drepturilor de pensie, corelate cu încălcarea principiilor neretroactivității legii, dreptului de proprietate, drepturilor câștigate, precum si discriminarea in raport de alte categorii de pensionari, legiuitorul prin Legea nr. 241/2013, a revenit la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 ca o măsura reparatorie. In aceasta situație, considera apelantul ca măsura reparatorie trebuie sa privească un just echilibru intre interesul general si imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, echilibru care nu este menținut ori de cate ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie sa suporte o sarcina excesiva si disproporționata.
O.U.G. nr. 1/2011, actul normativ in baza căruia au fost emise deciziile de revizuire care au condus la diminuarea pensiei contestatorilor, a avut ca scop reformarea sistemului de pensii si înlăturarea situațiilor inechitabile pe fondul crizei economicio-financiare cu care statul roman s-a confruntat in momentul apariției acestor dispoziții legale. Este evident si de netăgăduit dreptul statului de a legifera si de a înlătura eventualele inechități, dar aceasta operațiune se impune a fi efectuata astfel încât sa nu aducă atingere dreptului de pensie dobândit legal ca urmare a desfășurării unor activități in calitate de militari activi, in care s-au supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că vor beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-au suferit.
Față de cele menționate, apreciază apelantul ca intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin revizuire numai in raport de principiul contributivității, reprezintă in mod incontestabil o ingerința in exercițiul unui drept legal dobândit. Prin urmare, statul avea obligația de a tine cont de asigurarea unei proporționalitati intre acest interes si speranța legitima a contestatorilor de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor. Consideră apelantul ca dreptul de pensie le-a fost stabilit contestatorilor sub imperiul Legii nr.164/2001, având dreptul la o continuitate in ceea ce privește evoluția acelei legi in viitor. Or, reducerea pensiei s-a produs in mod total si evident imprevizibil. Mai mult, imposibilitatea de a-si recupera vreodată sumele de bani pierdute si neindexarea pensiilor au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat intre protecția proprietății si cerințele interesului general.
Daca s-ar interpreta imposibilitatea indexării pensiilor in sensul art.102 din Legea nr.263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual si valoarea punctului de pensie, fiind rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea speciala, pe cale de consecința aceasta indexare nu s-ar aplica nici celor care in urma revizuirii au obținut un cuantum mai mare al pensiei - fapt care nu corespunde realității.
Menționează apelantul ca pe toata durata exercitării activității lor de cadre militare active, contestatorii nu au avut șansa de a-si suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități si interdicții totale in vreme ce categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentarii veniturilor lor in lipsa oricăror incompatibilități si restricții.
Totodată, invocă apelantul obligația interpretării si aplicării dispozițiilor constituționale in materia drepturilor omului in conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci si in conformitate cu dispozițiile Convenției, care se impune tuturor autorităților publice romane.
Constatarea ca nu exista nici o dispoziție in cuprinsul Legii nr. 241/2013 care sa confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - septembrie 2013, nu împiedica instanțele de judecata sa faca aplicarea art. 20 din Legea fundamentala si sa dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte si sa analizeze nemijlocit conventionalitatea acestor norme si a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, in raport cu circumstanțele fiecărei spete.
La datele de 26.02.2015 și respectiv 27.02.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, au depus întâmpinări intimații M. A. Interne și C. de P. Sectorială a Ministerului A. Interne, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
La data de 13.03.2015, apelantul a formulat răspuns la întâmpinare în combaterea apărărilor formulate de intimați prin întâmpinările formulate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, pentru următoarele motive:
Prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însușindu-și constatările instanței de fond.
În privința cererii de plată a diferențelor din pensia avută în decembrie 2010 și pensia revizuită, în intervalul ianuarie 2012 – septembrie 2013, Curtea constată că, în conformitate cu art. 1 alin. 2, „plata drepturilor bănești prevăzute la alin. (1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013”. Prin urmare, nu există temei pentru plata unor diferențe începând cu ianuarie 2012, așa cum a pretins apelanta. În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din această lege, care are în vedere ipotezele în care au fost constatate, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie revizuite conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite. Aceasta este o dispoziție autonomă și independentă în raport cu art. 1 din legea menționată. Acest art. 1 reprezintă o dispoziție de favoare, pe termen limitat (până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010) pentru pensionarii militari ale căror pensii recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 au un cuantum mai mic decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, aceștia urmând să beneficieze de cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010. Nu este vorba de o constatare a unor diferențe în urma unor recalculări/revizuiri succesive, ci de o dispoziție aplicabilă pentru viitor, începând cu 01.10.2013.
Așadar, pretenția achitării acestor diferențe de pensie, direct, în puterea Legii nr.241/2013, nu are vreun temei. Precum a statuat și Tribunalul, legea menționată conține doar din punct de vedere material dispoziția de repunere în plată a pensiei în cuantumul din luna decembrie 2010, pentru situația în care acesta ar fi superior celui rezultat din recalculare/revizuire, dar nu face nicio derogare de la neretroactivitatea legii, intenția Parlamentului care a edictat-o neputând fi nici ea identificată într-un sens care-ar contrazice regula constituțională. De asemenea, nicio normă din CEDO sau principiu jurisprudențial european nu poate fi interpretat în sensul în care s-ar acorda putere retroactivă unei legi, aplicarea acesteia numai pentru viitor fiind, dimpotrivă, expresia securității circuitului juridic, care cere ca situațiile juridice născute și epuizate sub imperiul unei legi să nu fie repuse în discuție de îndată ce apare o nouă reglementare. Din această perspectivă, câtă vreme nici Legea nr.119/2010 care a stat la baza recalculării pensiei reclamantului, nici O.U.G. nr.1/2011, pentru revizuirea aceluiași drept, nu au fost declarate neconstituționale, iar dreptul la pensia de stat vizată, dincolo de partea contributivă sau corespunzătoare ei, nu este un drept fundamental, indiferent de cât de puternice sunt rațiunile care au stat la baza instituirii (restabilirii) sale, plata unor diferențe față de pensia din decembrie 2010, repusă în plată cu începere din octombrie 2013, pentru acest interval, este lipsită de temei în drept.
Respectarea principiului proporționalității pe care Înalta Curte l-a impus analizat de la caz la caz, presupune tocmai cercetarea situației particulare deduse judecății, anume dacă nivelul care rezultă corespunde sau nu celui de subzistență și care poate fi reflectat de respectivul sistem de drept prin venitul minim pe economie ori pensia minim garantată, dar nu implică și considerarea întinderii acestei reduceri, a diferenței de stare financiară care se creează astfel ori comparații cu pensiile altor categorii profesionale, cărora le păstrează privilegiul răpit reclamantului ori îl reconferă după un anumit timp (cazul în speță, al pensiilor militare).
În același sens trebuie înțelese și răspunderea și obligațiile care revin statului din presupusul contract social pe care-l are cu societatea, iar nu în sensul în care dreptul la pensie specială, odată dobândit, ar institui o obligație ad aeternum a statului, ci doar că nu pot fi atinse prestațiile scadente până la data intrării în vigoare a noii legi, asupra cărora statul nu ar putea interveni fără nesocotirea art. 15 alin.2 din Constituție, cu corolarul său, posibilitatea de a interveni și a modifica pentru viitor un regim consimțit anterior, dacă acesta respectă exigențele de proporționalitate și echilibru anterior expuse. Aceeași este și situația Legii nr.241/2013, care, potrivit aceluiași principiu, interpretat în același fel, nu are a produce efectul favorabil beneficiarilor ei, decât începând cu data intrării în vigoare, acordarea diferențelor de pensie presupuse de aplicarea ei retroactivă, fiind exclusă. De asemenea, o eventuală practică judiciară diferită nu constituie nici ea temei legal la baza pretențiilor de dezdăunare retroactivă, câtă vreme nu i se recunoaște valoarea de izvor de drept, ce revine numai legii, supuse unei interpretări independente în fiecare caz în parte.
În fine, este incontestabil că textul art.102 din Legea nr.263/2010 nu este aplicabil pensiilor pentru stabilirea cărora nu a fost utilizată valoarea, indexabilă anual, a punctului de pensie, ci sunt rezultatul unui mod de calcul specific, căruia îi este indiferent un punctaj determinat pe baza contribuției la fondul de pensii. Aplicarea aceleiași indexări pensiilor rezultate în urma revizuirii, rămase în plată ca având un cuantum superior pensiei de serviciu, nu schimbă perspectiva și criteriile acestei logici, câtă vreme revizuirea nu s-a făcut altfel decât pe baza principiilor legii pensiilor publice și utilizând algoritmul de calcul pe care ea îl instituie, adică înmulțind un punctaj mediu anual cu valoarea de la un moment dat, predeterminată legal, a punctului de pensie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul M. G., PRIN S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, cu sediul în București, sector 1, . împotriva sentinței civile nr._ din data de 03.12.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. INTERNE, cu sediul în București, sector 1, Piața Revoluției nr. 1A și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. INTERNE, cu sediul în București, sector 4, .. 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Mai 2015.
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | |
Grefier, I. R. M. |
Red. DAC
Dact: Z.G./5 ex/19.05.2015
Jud.fond: F.I. C.
← Recalculare pensie. Decizia nr. 1573/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 2652/2015. Curtea de Apel... → |
---|