Pretentii. Decizia nr. 3113/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3113/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 3895/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3271/2015)
Decizia Civilă nr.3113
Ședința publică din data de 17 Septembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE S. G. I.
JUDECĂTOR M. C.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de către contestatoarea C. Județeană de Pensii Ialomița, împotriva deciziei civile nr.1750/18.05.2015, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata A. D., cauza pe fond având ca obiect „recalculare pensie”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, în cadrul căruia se învederează faptul că pricina se află primul termen de judecată, cât și împrejurarea că pentru această dată s-a procedat la comunicarea motivelor contestației în anulare deduse judecății, către partea intimată adversă, astfel cum rezultă din citativul întocmit la data de 30.06.2015, atașat la fila 16 dosar, precum și la atașarea dosarului de fond nr._, al Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în care s-a pronunțat decizia civilă atacată cu prezenta cale extraordinară de atac.
Se mai arată, totodată, faptul că prin cererea dedusă judecății contestatoarea C. Județeană de Pensii Ialomița a înțeles să solicite judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor prev. de art. 411 din Codul de procedură civilă.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării contestației în anulare și, față de solicitarea contestatoarei de judecare a pricinii în lipsă, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:
La data de 24.06.2015, contestatoarea – apelantă - pârâtă C. Județeană de Pensii Ialomița a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.1750/18.05.2015, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, intimată în cauză fiind intimata A. D..
Prin decizia atacată cu prezenta cale de atac extraordinară, Curtea de Apel București - Secția a - VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins apelul formulat de apelanta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, împotriva sentinței civile nr.2113/F din data de 20.11.2014 pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata A. D., ca nefondat.
A fost obligată apelanta la plata către intimată a sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată avansate în apel.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prima instanță a făcut o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt și de drept ce au stat la baza soluției pronunțate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însușindu-și constatările instanței de fond.
Ca principiu, întreaga răspundere pentru mențiunile cuprinse în adeverințele eliberate de fostul angajator sau de lichidator revine exclusiv emitentului, iar refuzul de valorificare a mențiunilor cuprinse în adeverință este lipsit de temei legal, întrucât adeverințele supuse valorificării se bucura de prezumția de validitate.
Din adeverința nr. 506/09.03.2009 emisă de Filiala CCF Poduri Dunărene S.A. reiese că reclamanta a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă, conform reglementărilor legale în vigoare, respectiv H.G. nr. 1223/1990, în procent de 100%, în perioada 06.11._01, conform nominalizării efectuate prin Hotărârea nr. 4 din 22.04.1991 a Consiliului de Administrație.
În cauză, situația de fapt și de drept atestată de această adeverință corespunde realității, fapt ce reiese din simpla examinare a înscrisurilor depuse și a textelor normative incidente.
Nu trebuie ignorat faptul că potrivit art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 “nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective”, iar potrivit art. 15 din același ordin, „ținând seama de prevederile art. 2 și 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unitățile au obligația sa analizeze și sa precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de munca începând cu 18.03.1969 și până în prezent”.
Încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit art. 7 din Ordinul nr. 50/1990, se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I - personalul să lucreze cel puțin 50 % din timp, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de muncă.
Potrivit art. 15 alin. 1 și 2 din același ordin, „dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
În Anexele nr. 1 și 2 la Ordinul nr. 50/1990 au fost enumerate în mod expres și limitativ de către legiuitor locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă, enumerare care nu permite nicio asimilare între diversele locuri de muncă, astfel încât instanța nu poate proceda la încadrarea altor activități sau meserii în grupa de muncă, rolul de legiferare aparținând puterii legislative și nu celei judecătorești. În acest context, o eventuală extindere a sferei de aplicare a ordinului și la alte categorii de beneficiari ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce este inadmisibil, întrucât instanța este chemată să aplice legea, iar nu să o creeze.
Din probele administrate rezultă că activitatea desfășurată de intimata reclamantă, muncitor cantină, a fost nominalizată de angajator printre cele ce îndeplineau condițiile pentru a fi încadrate în grupa a II-a de muncă, încadrarea locurilor de muncă în grupele de muncă reprezentând un atribut al angajatorului, care se exercită în condițiile Ordinului nr. 50/1990 și Ordinului MMPS nr. 125/1990.
În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea art. 480 C.pr.civ., Curtea a fost respins apelul declarat de apelanta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, ca nefondat.
Prin contestația în anulare formulată, contestatoarea-apelantă-pârâtă C. Județeană de Pensii Ialomița solicită să fie admisă contestația în anulare pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a pronunțat această soluție argumentând că din adeverința nr. 506/09.03.2009 emisă de Filială CCF Poduri reiese că intimata a desfășurat activitate în grupa II a de muncă, conform H.G. nr. 1123/1990 în procent de 100%și a nominalizării efectuate prin Hotărârea Consiliului de Administrație.
Față de aceasta împrejurare apreciază că în conformitate cu art.503 alin.2 pct.2 din Codul de Pr. Civilă dezlegarea data apelului este rezultatul unei erori materiale.
Aceasta constă în faptul că invocând Ordinul 50/1990 instanța de apel avea obligația să arate cu care loc de muncă, activitate ori categorie profesională înscrise în anexele ordinului său ale H.G. 1223/1990 este similar locul de muncă al intimatei.
Chiar dacă art.6 din Ordinul nr. 50/1990 prevede ca nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea întreprinderilor împreuna cu Sindicatele libere, din unități, în cazul de fata Hotărârea Consiliului de Administrație, instanță de apel trebuia să coroboreze acest text de lege cu prevederile H.G. 1223/1990 care stipulează expres că activitățile ce sunt încadrate în grupa a II a de muncă presupun un efort fizic mare în condiții de lucru în aer liber, sub influența permanentă a intemperiilor și temperaturilor mediului ambiant, etc., activități la care salariații au fost supuși unor solicitări fizice și nervoase deosebite.
Ori în speța dedusă judecații intimata nu a produs dovezi în acest sens.
La termenul din data de 17.09.2015, din oficiu, Curtea a invocat, în ședință publică, excepția tardivității declarării contestatiei in anulare.
Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă, excepția tardivității declarării contestatiei, în raport și de dispozițiile art. 506 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că aceasta este întemeiată, astfel că o va admite ca atare și, în consecință, va respinge contestatia in anulare formulata de C. Județeană de Pensii Ialomița, ca tardiv declarată, din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.506 alin.1 din Codul de procedură civilă, contestatia in anulare poate fi introdusa in termen de 15 zile de la data comunicarii hotararii, dar nu mai tarziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.
În raport de dispozițiile legale menționate (norme cu caracter imperativ), precum și în raport de împrejurarea că decizia pronunțată în apel a fost comunicată contestatoarei la data de 04.06.2015, aspect ce rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 26 din dosarul de apel, iar contestatia a fost declarata de aceasta la data de 24.06.2015, potrivit mențiunii serviciului Registratură al instanței, Curtea constată că petenta C. Județeană de Pensii Ialomița a exercitat această cale extraordinară de atac cu depășirea termenului legal de 15 zile, calculat pe zile libere, conform art. 181 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
Față de toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art.506 alin1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge contestatia în anulare, ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv declarată, contestația în anulare formulată de contestatoarea C. Județeană de Pensii Ialomița, cu sediul aflat în Slobozia, ., județ Ialomița, având CF nr._, C. Iban Nr. RO76TREZ_, deschis la Trezoreria Slobozia împotriva deciziei civile nr.1750/18.05.2015, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata A. D., identificată cu CNP:_, cu domiciliul situat în Oraș Fetești, .. 9, ., ., județ Ialomița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. G. I. M. C. M. Colindeață
Red.I.S.G.
Tehnored. I.S.G./D.M.
4 ex./ 06.10.2015
Jud.fond: T. I.
Jud.C.: D. A. C.
D. G. E.
| ← Plângere contestaţie tergiversare. Decizia nr. 1772/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 2659/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
