Pretentii. Decizia nr. 2084/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2084/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 35458/3/2014
Dosar nr._ (729/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2084
Ședința publică din data de 04 iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - E. L. U.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul E. I., reprezentat prin S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, împotriva sentinței civile nr._ din data de 03 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. A. INTERNE și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. INTERNE, în cauza având ca obiect-obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelantul S. C. Militare Disponibilizate a depus la dosar concluzii scrise, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 03.06.2015, precum și faptul că atât apelantul cât și intimații au solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea conform art. 411 alin. 1 pct. 2 ultima teză Cod procedură civilă, Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr._ din data de 03 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamantul E. I., în contradictoriu cu pârâții M. A. INTERNE și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. INTERNE, a solicitat recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
Reclamantul a declarat apel, criticând sentința precitată sub următoarele aspecte, în esență:
Prin acțiunea formulată a solicitat recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziilor emise în baza Legii nr.241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr.241/2013, ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
Instanța a respins acțiunea formulată ca neîntemeiata.
1. În mod greșit, instanța a reținut că revenirea la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 reprezintă o măsura reparatorie exclusiv pentru viitor, neexistând nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010 - septembrie 2013.
2. În mod greșit, instanța a reținut că art. 2 din Legea nr. 241/2013 are în vedere ipoteza constatării diferențelor provenind din greșita valorificare a veniturilor realizate ori a stagiilor de cotizare, cu ocazia emiterii deciziilor de revizuire în temeiul OUG nr.1/2011.
3. În mod greșit, instanța a considerat un beneficiu acordat de legiuitor categoriilor pensionarilor care au intrat sub incidența OUG nr.1/2011, motiv pentru care pensia repusă în plata începând cu luna octombrie 2013 nici nu ar putea fi indexata, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, ci este rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială.
Pensia contestatorului din prezentul apel a fost stabilită în baza Legii nr. 164/2001 și a avut în vedere următoarele:
Activitatea cadrelor militare din sistemul național de apărare, ordine publica și securitate naționala nu s-a limitat în timp la durata programului normal de lucru și nu a existat posibilitatea compensării muncii prestate cu timp liber sau plați suplimentare;
Exercitarea prerogativelor constituționale de apărare, ordine publica și securitate naționala se caracterizează prin continuitate;
Instituțiile publice au obligația legală de a asigura realizarea drepturilor prin dispozițiile în vigoare referitoare la specificul muncii prestate, importanță socială și restricțiile aferente;
Expunerea cadrelor militare la un grad ridicat de stres și risc.
Având în vedere necesitatea corectării unor neconcordante la nivelul reglementărilor, în privința modului de calcul al drepturilor de pensie, corelate cu încălcarea principiilor neretroactivității legii, dreptului de proprietate, drepturilor câștigate, precum și discriminarea în raport de alte categorii de pensionari, legiuitorul prin Legea nr. 241/2013, a revenit la cuantumul pensiei existent la nivelul lunii decembrie 2010 ca o măsura reparatorie.
În această situație, măsura reparatorie trebuie să privească un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanelor, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoanele trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționata.
O.U.G. nr.1/2011, actul normativ în baza căruia au fost emise deciziile de revizuire care au condus la diminuarea pensiei, a avut ca scop reformarea sistemului de pensii și înlăturarea situațiilor inechitabile pe fondul crizei economicio-financiare cu care statul roman s-a confruntat în momentul apariției acestor dispoziții legale.
Este evident și de netăgăduit dreptul statului de a legifera și de a înlătura eventualele inechități, dar această operațiune se impune a fi efectuată astfel încât să nu aducă atingere dreptului de pensie dobândit legal ca urmare a desfășurării unor activități în calitate de militari activi, în care s-au supus tuturor rigorilor specifice vieții militare, cu promisiunea certă din partea statului că vor beneficia de un cuantum al pensiei care să compenseze restricțiile pe care le-au suferit.
Față de cele mai sus menționate, intervenția statului de a elimina pensia de serviciu prin revizuire numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerința în exercițiul unui drept legal dobândit.
Prin urmare, statul avea obligația de a ține cont de asigurarea unei proporționalități între acest interes și speranța legitimă a contestatorului de a se bucura de dreptul câștigat pe viitor.
Dreptul de pensie i-a fost stabilit contestatorului sub imperiul Legii nr. 164/2001, având dreptul la o continuitate în ceea ce privește evoluția acelei legi în viitor. Or, reducerea pensiei s-a produs în mod total și evident imprevizibil.
Mai mult, imposibilitatea de a-și recupera vreodată sumele de bani pierdute și neindexarea pensiilor au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat intre protecția proprietății și cerințele interesului general.
Dacă s-ar interpreta imposibilitatea indexării pensiilor în sensul art.102 din Legea nr.263/2010, deoarece cuantumul acesteia nu este produsul dintre punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, fiind rezultatul aplicării modului de calcul prevăzut de legea specială, pe cale de consecința aceasta indexare nu s-ar aplica nici celor care în urma revizuirii au obținut un cuantum mai mare al pensiei - fapt care nu corespunde realității.
Pe toată durata exercitării activității lor de cadre militare active, contestatorii nu au avut șansa de a-și suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale în vreme ce categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentarii veniturilor lor în lipsa oricăror incompatibilități și restricții.
Trebuie avută în vedere obligația interpretării și aplicării dispozițiilor constituționale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internaționale ratificate de România, deci și în conformitate cu dispozițiile Convenției, care se impune tuturor autorităților publice române.
Constatarea că nu exista nici o dispoziție în cuprinsul Legii nr.241/2013 care să confere dreptul la despăgubiri pentru perioada decembrie 2010-septembrie 2013, nu împiedica instanțele de judecata să facă aplicarea art.20 din Legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și să analizeze nemijlocit convenționalitatea acestor norme și a efectelor ei concrete asupra părților cauzei din litigiul cu care sunt sesizate, în raport cu circumstanțele flecarei spete.
În prezenta cauză, instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin întâmpinarea formulată de către intimați s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză, solicitându-se judecarea pricinii în lipsa părților conform art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod Procedură Civilă.
Curtea, văzând prevederile art. 480 alineatul 1 Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice relevante, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge apelul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În primul rând, Curtea observă faptul că în cuprinsul apelului nu se aduc critici concrete cu privire la sentința atacată, critici din care să se desprindă care sunt elementele de nelegalitate și/sau netemeinicia ale hotărârii Tribunalului ori în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de fond atunci când a soluționat pricina ce i-a fost dedusă judecății.
Apelantul-reclamant nu combate în vreun fel argumentele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, argumente prezentate pe larg în considerentele hotărârii atacate, și nu face nicio referire la acestea.
În aceste condiții apelul apare ca fiind lipsit de substanță logico-juridică și nu oferă nici un element care să justifice luarea sa în considerare.
Tribunalul a procedat corect atunci când a respins acțiunea cu care a fost sesizat, acțiune prin care s-a solicitatrecunoașterea dreptului pretins urmare a deciziilor emise în baza Legii nr. 241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, obligarea la repararea pagubei cauzate și indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013 ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare.
În cazul apelantului-reclamant s-au emis decizii de revizuire a drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010 și ale OUG nr. 1/2011.
Aceste acte normative au fost și sunt încă în vigoare, producându-și deci toate efectele juridice în vederea cărora au fost adoptate, potrivit principiilor supremației legii și aplicării imediate a legii civile noi (ce decurg din conținutul art. 1 alineatul 5 și art. 15 alin. 2 din Constituție), precum și a regulii fundamentale a preeminenței dreptului.
Or, potrivit art. 1 din legea amintită, pensiile militare de stat de care beneficiau persoanele din categoria în care se înscrie și reclamantul (persoane pensionate în baza Legii nr. 164/2001) au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000. Altfel spus, pe această cale s-a procedat la transformarea pensiilor militare de stat (de serviciu) în pensii din sistemul public al asigurărilor sociale de stat, sens în care erau și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 119/2010.
În aceste condiții în care actul normativ cu putere de lege a fost și este încă în ființă, nu se poate susține teza că deciziile de revizuire a pensiei (emise în privința autorului acțiunii) nu ar avea temei legal și ar fi lovite de nulitate. Dimpotrivă, concluzia care se impune este aceea că este vorba despre acte juridice perfectate în mod valabil, adică în baza legii în vigoare la momentul emiterii lor și cu respectarea condițiilor prevăzute de aceasta.
De altfel, prin mai multe decizii ale Curții Constituționale (nr. 871/2010, 873/2010, 1286/2011), s-a constatat constituționalitatea normelor cuprinse în Legea nr. 119/2010, fiind respinse obiecțiile și excepțiile de neconstituționalitate invocate în legătură cu acestea și reținându-se că ele nu încalcă vreun text din Constituția României în vigoare.
Date fiind prevederile art. 147 alineatul 4 din Constituție, precitatele decizii ale Curții Constituționale sunt general obligatorii, ceea ce îndatorează instanța învestită cu soluționarea pricinii de față să le respecte întocmai considerentele, cu atât mai mult cu cât în cadrul lor s-a făcut trimitere și la jurisprudența relevantă a Curții EDO în ceea ce privește chestiunea dreptului la pensie privit ca un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția EDO.
Într-o astfel de situație în care norme legale în vigoare au fost declarate constituționale – fiind analizate și din perspectiva conformității lor cu jurisprudența Curții EDO – chiar dacă ar ține seama de prevederile art. 11, 20 și 148 din Constituție, instanțele de judecată doar în mod excepțional ar putea constata că una dintre aceste norme ar produce efecte contrare Convenției Europene pentru Drepturile Omului sau dispozițiilor ce alcătuiesc dreptul comunitar și numai într-un caz concret, în funcție de circumstanțele speței.
În context trebuie menționată și o hotărâre pronunțată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Este vorba despre decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010. Instanțele judecătorești din România sunt obligate să țină seama de astfel de decizii ale Curții de la Strasbourg în lumina dispozițiilor art. 20 și 148 din Constituție.
În cuprinsul acestei decizii se arată, printre altele că „deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat”.
Totodată, se menționează că „statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale”, precum și că „dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale … autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice…”
Se mai relevă faptul că „… reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii”.
S-a evidențiat și împrejurarea că „pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor”, considerându-se „că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie”, iar asemenea „motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.”
Totodată, Curtea a reținut că „reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.”
Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că „măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.”
Aceste aspecte ce reies din considerentele precitatei decizii a Curții EDO vin în sprijinul motivelor expuse în deciziile anterior indicate ale Curții Constituționale a României și conduc la aceeași concluzie, aceea că transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public efectuată în temeiul Legii nr. 119/2010 – operațiune ce a avut loc și în cazul reclamanților – nu constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului coroborat cu art. 14 din Convenție.
Mai mult, în prezentul proces are relevanță și o altă hotărâre a Curții Europene pentru Drepturile Omului, respectiv decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 15 mai 2012 în cauza C. A. și alții împotriva României (nr._/11).
Potrivit situației de fapt reținute de Curte în cuprinsul respectivei decizii, dl. C. A. și alte 306 persoane (reclamanți în respectiva speță) au beneficiat de pensii militare de stat sau pensii de serviciu stabilite în temeiul legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, adică exact ipoteza în care se află și autorul acțiunii ce face obiectul pricinii de față.
În plângerile lor, petenții C. A. și ceilalți au susținut, în esență, că sistemul de transformare a anumitor categorii de pensii introdus prin Legea nr. 119/2010, HGR nr. 735/2010, Legea nr. 263/2010 și ulterior OUG nr. 1/2011, a avut ca efect reducerea cuantumului pensiilor lor. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția EDO și art. 14 din Convenție, ei au mai arătat că reforma sistemului de pensii le-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor, lipsindu-i de pensia stabilită la data pensionării, în timp ce alte grupuri sociale, inclusiv foștii magistrați, continuă să beneficieze de un mod de calcul al pensiilor mai favorabil.
Curtea EDO a reiterat că art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat. De asemenea, a învederat că Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale, fiind, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice.
S-a subliniat și faptul că reforma sistemelor de pensii a fost bazată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii, constatându-se că diminuarea pensiilor reclamanților a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010, iar motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
S-a mai reținut faptul că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, evidențiindu-se același tip de raționament cu cel expus în cauza F. vs România.
În final, Curtea EDO a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu au constituit o sarcină disproporționată și excesivă pentru aceștia, sarcină care să fie incompatibilă cu dreptul de proprietate, iar autorii plângerilor nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.
Toate cele ce preced demonstrează valabilitatea operațiunilor în baza cărora s-a procedat la revizuirea drepturilor de pensie ale reclamantului în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011.
Autorul cererii de chemare în judecată a invocat în susținerea pretențiilor sale dispozițiile Legii nr. 241/2013, susținând că ar fi îndreptățit la acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire, la repararea pagubei cauzate în acest fel, precum și la indexarea cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii nr. 241/2013.
Art. 1 alin. 1 din acest act normativ statuează:
„Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010”.
Iar la alineatul 2 se arată:
„Plata drepturilor bănești prevăzute la alin. (1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013”.
În sfârșit ultimul alineat precizează:
„Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin. (1), se menține în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010”.
Interpretarea gramaticală, logică și sistematică a tuturor acestor norme ale Legii nr. 241/2013 conduce la concluzia că începând cu 1 octombrie 2013, reclamantul este îndreptățiți doar la plata pensiei în cuantumul pe care aceasta l-a avut în luna decembrie 2010.
Nu i se cuvine însă acordarea sumelor reținute în baza deciziilor de revizuire și indexarea cuantumului pensiilor, în cuprinsul Legii nr. 241/2013 neexistând nici un temei de drept care să vină în sprijinul acestor solicitări.
Nu pot fi acordate sumele de bani reținute în baza deciziilor de revizuire emise conform Legii nr. 119/2010 și OUG nr. 1/2011, câtă vreme respectivele decizii au caracterul unor acte juridice valabile și nu au fost desființate prin vreuna dintre căile prevăzute de lege.
Acesta este și motivul pentru care prin art. 1 alin. 4 din Legea nr. 241/2013 s-a prevăzut că pensia cuvenită pentru luna decembrie 2010 se menține în plată până când cuantumul ei va fi depășit de cel, „rezultat din înmulțirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011”.
În plus, adoptarea tezei susținută de reclamant ar însemna acceptarea ideii că Legea nr. 241/2013 ar produce efecte juridice retroactiv, contrar principiului fundamental prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție.
În raport de toate cele ce preced, apelul apare ca nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant E. I., reprezentat prin S. C. MILITARE DISPONIBILIZATE, cu sediul în București, ., Sector 1, împotriva sentinței civile nr._ din data de 03 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A. INTERNE, cu sediul în București, ..1A, sector 1 și C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. INTERNE, cu sediul în București, ..3, sector 4.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
L. C. Dobraniște E. L. U.
GREFIER
F. V.
Red.: C.D.
Dact.: A.C./5ex.
15.06.2015
Jud. fond: F. I. C.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 503/2015. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 1494/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
