Recalculare pensie. Decizia nr. 145/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 1597/87/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (7792/2014)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.145
Ședința publică de la 16.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- M. V. D.
JUDECĂTOR - N. R. I.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelurilor declarate de apelantul-contestator R. G. și apelanta-intimată C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN împotriva sentinței civile nr.1054/09.09.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman-Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea constată închisă etapa cercetării judecătorești, declară deschise dezbaterile și având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1054/09.09.2014, pronunțate de Tribunalul Teleorman-Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /20, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul R. G., împotriva pârâtei C. Județeană de Pensii Teleorman, a fost obligată pârâta să emită reclamantului o nouă decizie de recalculare a pensiei prin valorificarea veniturilor brute menționate în adeverința nr.4369/28 01 2014, emisă de SNTFM CFR Marfă SA, cu plata diferențelor de pensie rezultate din recalculare, au fost respinse, ca nefondate, pretențiile reclamantului privind obligarea pârâtului la acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art.169 din Legea nr.263/2010, pe perioada 01.01.2011 la zi și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă formulată la data de15.05.2014 reclamantul R. G., a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii obligarea pârâtei la valorificarea veniturilor brute menționate în adeverința nr.4369/28.01.2014 eliberată de SNTFM CFR Marfă SA, precum și obligarea pârâtei la plata diferențelor de pensie, începând cu data de 01.03.2014 la zi.
A solicitat reclamantul și obligarea pârâtei la acordarea punctajului suplimentar conform art.169 din Legea nr.263/2010 pentru grupa I -19 ani și plata diferențelor începând cu data de 01.01.2011 la zi, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective precum și plata cheltuielilor de judecată.
Asupra capătului de cerere privind valorificarea veniturilor brute menționate în adeverința nr.4369/28.01.2014 eliberată de SNTFM CFR Marfă – Depoul București Triaj, a reținut instanța că reclamantul este pensionar la limită de vârstă, drepturile de pensie fiindu-i stabilite prin decizia nr._/14.05.2008 emisă de Oficiul de Pensii Teleorman.
Reclamantul s-a adresat pârâtei C. Județeană de Pensii Teleorman și a depus adeverința nr.4369/28 01 2014, eliberată de fostul angajator SNTFM-CFR Marfă Depoul București Triaj, solicitând recalcularea drepturilor de pensie, cu respectarea principiului contributivității în determinarea punctajelor lunare ale pensiei.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul Legii nr.19/2011 a motivat: „apariția Legii nr.19/2000 a dus la crearea unui sistem de asigurări sociale de tip nou, construit în plenul unui principiu fundamental și anume că orice element salarial, efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul au/a achitat statului contribuții de asigurări sociale trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
Neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate drepturi de pensie calculate conform CAS.
Ca atare trebuie respectat principiul contributivității prevăzut la art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 și dezvoltat la art.78 din Legea nr.19/2000, principiu preluat la art.2 lit.c din Legea 263/2010.
Deci, veniturile salariale realizate anterior datei de 01.04.2001, pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale de stat, trebuie luate în considerare la recalcularea drepturilor de pensie.
Adeverința depusă de reclamant și care solicită a fi luate în calcul la recalcularea drepturilor de pensie, specifică că unitatea a virat CAS pentru întreaga perioadă pentru care s-a eliberat.
Reglementarea privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr.19/2000 și preluată de Legea nr.263/2010 este constituită în jurul principiului contributivității, ca principiu fundamental și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul funcției de reglementare în vigoare au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
Ceea ce întemeiază este nu venitul permanent sau nepermanent, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul respectiv, iar când asiguratul trebuie să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare.
Ca atare, principiul contributivității primează așa cum a fost el reglementat de art.2 din Legea nr.263/2010.
Față de cele arătate, s-a concluzionat, că având în vedere că pentru perioada arătată în adeverința nr.4369/28.01.2014 s-au virat Statului toate contribuțiile legale, pârâta trebuie să procedeze la emiterea unei noi decizii de pensie în care să fie valorificate la recalcularea drepturilor de pensie veniturile certificate prin adeverința nr.4369/28.01.2014 eliberată de fostul angajator.
Prin recalcularea drepturilor de pensie, în sarcina pârâtei revine și obligația de a plăti drepturile de pensie recalculate conform dispozițiilor art.107 (1) din Legea nr.263/2010, precum și diferențele de pensie rezultate din recalculare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea punctajului suplimentar prevăzut de art.169 din Legea nr.263/2010 a reținut instanța că potrivit art.169 alin.1 din Legea nr.263/2010, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.
A..4 al aceluiași articol stabilește că prevederile alin.1 se aplică prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultată și cea acordată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr.100/2008 pentru completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr.154/2009.
Potrivit alin.2 al art.169 din Legea nr.263/2010, prevederile alin.1 nu se aplică în situația în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr.78/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
Reclamantul se află în situația de exceptare prevăzută de alin.2 al art.169 din Legea nr.263/2010 deoarece drepturile sale de pensie au fost recalculate prin utilizarea dispozițiilor art.14 din Legea nr.3/1977, prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, din care 26 de ani realizat în condiții speciale, beneficiind de prevederile Legii nr.226/2006.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, în termen legal și motivate, reclamantul R. G. și pârâta C. Județeană de Pensii Teleorman.
În motivarea apelului, apelantul R. G. susține că instanța fond a invocat faptul că a beneficiat de un stagiu de 25 ani special și nu are dreptul la acordare punctaj pentru grupa I de muncă, întrucât are caracter special. Conform art.169 din Legea 263/2010 parata avea obligația să acorde punctaj pentru grupa I de muncă de 19 ani.
Art.169 Legea 263/2010 (1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a Il-a de muncă.
Susține că pârâta a refuzat, motivând că este pensionat conform Legii nr.226/2006 și s-a utilizat stagiul de cotizare de 25 ani, este pensionat conform Legii nr.19/2000. În decizie se menționează stagiul complet de cotizare conform Legii nr.19/2000.
Arată că a beneficiat de stagiul complet de cotizare prevăzut de legislația în vigoare în perioada respectivă, astfel în mod greșit pârâta nu a aplicat dispozițiile art.169 din Legea 263/2010.
Apelanta C. Județeană de Pensii Teleorman, în apelul său susține că instanța de fond, prin sentința apelată, a obligat-o să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor atestate prin adeverința nr.4369/28.01.2014 eliberată de către SNTFM CF Marfa S.A și plata drepturilor rezultate din recalculare începând cu data de 01.03.2011, respingând pretențiile reclamantului referitor la acordarea punctajului suplimentar conform art.169 din Legea 263/2010.
De asemenea, instanța de fond a obligat-o să valorifice Adeverința menționată anterior potrivit prevederilor art.165 din Legea nr.263/2010. Însă, așa cum prevede art.165 alin.2 din Legea 263/2010 sporurile cu caracter permanent ce se valorifică la stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie sunt cele prevăzute în anexa 15 la Norme și care au fost utilizate la stabilirea drepturilor de pensie, iar la art.165 alin 1, la punctul b se prevede că se utilizează salariile brute sau nete în conformitate de modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă pentru perioada de la 01.07._91.
Astfel, Adeverința nr.4369/28.01.2014 cuprinde venituri brute care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art.127( 2) din HG nr.257/2011 privind normele de aplicare a Legii 263/2010 în sensul că precizează câștigurile lunare din perioada respectivă, fără a preciza și temeiul legal în baza cărora au fost acordate.
În ceea ce privește prelevarea reclamantului de principiul contributivității, Legea 263/2010 definește acest principiu conform căruia " fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoane fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite", fapt care s-a avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului referitor la cuantumului pensiei, așa cum prevede art.165 alin.1 și 2.
Toate aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ, ele fiind expresia transpunerii în algoritmul prevăzut de noua lege a tuturor elementelor de salarizare care, potrivit legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001, au constituit bazele de calcul ale pensiei, cu respectarea strictă a unor elemente de certitudine juridică sub aspect probatoriu.
Din analiza legislației anterioare incidente în materia asigurărilor sociale de stat a reieșit faptul că, anterior datei de 01 aprilie 2001, nu s-au avut în vedere, la stabilirea cuantumului pensiei, veniturile realizate de o persoană pe parcursul vieții active, după cum nici bugetul acestor asigurări nu a fost întotdeauna constituit pe baza contribuțiilor individuale ale angajaților.
De asemenea, plata contribuției de asigurări sociale de către angajator nu este suficientă pentru ca anumite venituri/sporuri să fie avute în vedere la determinarea punctajelor anuale până la . 19/2000 fiind necesar ca acestea să se regăsească în baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare, sub imperiul căreia au fost realizate/acordate.
Ca atare, sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principii de bază, principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări soaie se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoane fizice sau juridice, participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, potrivit art.3, alin.1 din Legea 49/1992 care modifică și completează Legea 3/1977, potrivit căruia " Calcularea, precum și depunerea contribuției se face lunar în contul asigurărilor sociale de stat", iar potrivit art.96, pct.2 din Legea 263/2010 "Punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/soldă brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S.."
Nu s-au formulat întâmpinări în cauză și nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând apelurile declarate, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de apelantul reclamant R. G., Curtea constată că prin decizia nr._/14.05.2008 s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie de asigurări sociale în cuantum de 1164 lei, începând cu data de 31.03.2008. Datorită condițiilor speciale de muncă reținute în decizie de 26 ani 6 luni și 22 zile, conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.226/2006 („Asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare pentru femei și bărbați, pe ani și pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare), s-a luat în calcul reducerea vârstei standard de pensionare cu 15 ani. De asemenea, în considerarea celor 26 ani 6 luni și 22 zile desfășurați în condiții speciale de muncă, conform art.5 din același act normativ, punctajul mediu anual s-a determinat prin împărțirea la 25 a numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.
Curtea reține că art. 169 alin.1 din Legea nr. 263/2010 invocat drept temei juridic al acțiunii deduse judecății stipulează în favoarea pensionarilor sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități in locuri încadrate în grupa I și/sau grupa II - a de muncă, o creștere a punctajelor anuale în aceste perioade, după cum urmează: cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa II de muncă.
Conform alin.3 din același articol, de creșterea punctajelor anuale prevăzută la alin.1 beneficiază și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001 – 2 noiembrie 2008 inclusiv, numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute de legislația în vigoare în perioada respectivă.
Conform deciziei privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă nr._/14.05.2008, drepturile de pensie ale apelantului reclamant au fost deschise începând cu data de 31.03.2008, fiind sub incidența excepției instituite prin art.169 alin.3 din Legea 263/2010. Curtea reține că drepturile de pensie ale apelantului reclamant au fost stabilite cu utilizarea unui stagiu de cotizare de 25 ani, beneficiind de un stagiu de cotizare redus conform art.5 din Legea nr. 226/2006, față de stagiul complet de cotizare prevăzut de art.41 alin.4 din Legea nr.19/2000.
D. consecință, în baza art.480 alin.1 Cod pr. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, apelul.
În ceea ce privește apelul declarat de C. Județeană de Pensii Teleorman, criticile formulate de aceasta se referă la admiterea cererii de valorificare a veniturilor suplimentare din adeverința nr.4369/28.01.2014 eliberată de SNTFM CFR Marfă SA, apelanta invocând faptul că adeverința nr.4369/28.01.2014 cuprinde venituri brute care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art.127( 2) din HG nr.257/2011 privind normele de aplicare a Legii 263/2010 în sensul că precizează câștigurile lunare din perioada respectivă, fără a preciza și temeiul legal în baza cărora au fost acordate, nerespectându-se dispozițiile art.165 alin.2 din Legea 263/2010 și art. 165 alin 1, punctul b.
Din analiza adeverinței depuse la dosarul de fond (filele nr.20-37), Curtea constată că aceasta atestă faptul că în perioada ianuarie 1982 – decembrie 1999, intimatul-reclamant a beneficiat de venituri suplimentare față de retribuția tarifară pentru timpul lucrat, sume pentru care angajatorul a plătit CAS, conform legislației în vigoare. Temeiul legal în baza căruia au fost acordate acestea au fost: Legea 10/1972, Legea 57/1974, Decret Lege 98/1990, contractul colectiv de muncă nr.687/2006.
În aceste condiții, prin adeverința depusă în dosarul de fond, intimatul-reclamant a făcut dovada că veniturile suplimentare atestate de adeverința nr. 4369/28.01.2014 eliberată de SNTFM CFR Marfă SA, au făcut parte din baza de calcul a contribuției pentru asigurările sociale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca aceste venituri să fie luate în considerare în calculul drepturilor de pensie.
Curtea reține că reclamantul a dovedit că veniturile respective au stat la baza calculării și reținerii contribuțiilor de asigurări sociale, motiv pentru care, în temeiul principiului contributivității, potrivit art. 2 lit. c din Legea 263/2010, acestea trebuiau valorificate în calcul drepturilor de pensie în conformitate și cu dispozițiile potrivit art.48 al.1 și art.96 din Legea 263/2010.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, stabilind că Legea nr. 19/2000 a instituit, prin art. 2 lit. e), ca principiu fundamental al sistemului de asigurări sociale român, principiul contributivității, nominalizat expres și în preambulul legii. Acest principiu era prevăzut, chiar dacă nu era menționat în mod expres, și în legea anterioară, respectiv Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, stipulându-se că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă pentru care angajatorii au plătit contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.
Înalta Curte a reținut că apariția Legii nr. 19/2000 a dus la crearea unui sistem de asigurări sociale de tip nou, construit în jurul unui principiu fundamental, și anume că orice element salarial, efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au/a achitat statului contribuții de asigurări sociale trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
Astfel fiind, în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, instanțelor judecătorești, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale.
Curtea s-a pronunțat în sensul luării în considerare a sumelor care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, cu respectarea principiului contributivității.
În consecință nu este relevant caracterul permanent sau ocazional al veniturilor suplimentare, ci faptul că acestea au făcut parte din baza de calcul al contribuției de asigurări sociale, pentru acestea fiind reținută și virată contribuția potrivit legii.
Mai mult, contrar susținerilor apelantei veniturile suplimentare evidențiate în adeverință sunt defalcate, este precizată retribuția tarifară, brutul, modul de constituire al acestora, astfel încât să se poată aprecia, în concret, raportat la veniturile avute în vedere de casa de pensii la stabilirea drepturilor de pensie (așa cum acestea sunt evidențiate în buletinul de calcul „date privitoare la activitatea în muncă”), dacă veniturile suplimentare, acordate distinct de salariu, au fost sau nu au fost valorificate de către casa de pensii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul-contestator R. G., cu domiciliul în V., ., ., CNP:_, reprezentat de Cabinet de avocat M. M., cu sediul în București, ..2 A, ., ., sector 6 și apelanta-intimată C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TELEORMAN, cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr.1054/09.09.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman-Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. V. D. N. R. I.
GREFIER
E. D. C.
Red.: M.V.D.
Dact.: Ș.S./5ex.
21.01.2015
Jud. fond: M. M.
← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3021/2015.... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1061/2015.... → |
---|