Suspendare executare. Decizia nr. 2329/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2329/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 2144/98/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 1056/2015)
DECIZIE Nr. 2329/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. F.
Judecător A. D. Ș.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 2237/03.12.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. D., având ca obiect: anulare decizie debit.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, intimatul a depus la data de 05.05.2015 copia unei decizii pronunțată de Curtea de Apel București, într-o cauză identică, precum și că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimatului la data de 27.02.2015, care la data de 11.03.2015 a formulat întâmpinare, comunicată apelantei la data de 16.03.2015, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea cauzei, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2237/03 decembrie 2014, pronunțat de Tribunalul Ialomița-secția Civilă în dosarul cu nr._ a fost respinsă ca nefondată și nelegală excepția prematurității cererii de chemare în judecată. A fost respinsă ca nefondată excepția nulității deciziei nr._/11.09.2014. A fost admisă cererea formulată de reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană De Pensii Ialomița. A fost dispusă anularea deciziei nr._/11.09.2014 emisă de pârâtă și exonerează reclamantul de plata sumei de 1124 lei reprezentând drepturi încasate pe perioada 01.06._14 constituit în sarcina reclamantului prin decizia nr._/11.09.2014.A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele reprezentând rețineri din pensia reclamantului în baza Deciziei nr._/11.09.2014 anulată de instanță. A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Cu privire la excepția prematurității cererii, excepție ridicată de pârâtă, aceasta a fost respinsă ca nefondată pentru considerentele de mai sus, excepția invocându-se în temeiul art. din Legea nr. 554/2004 aplicabilă doar unui act administrativ, ori în cauză decizia atacată este o decizie de debit emisă de pârâtă în temeiul art. 186 din Legea nr. 263/2010, fiind un act de asigurări sociale și nu unul de drept administrativ.
Prin decizia nr._/11.09.2014, fila 7 la dosar, emisă de C.J.P. Ialomița s-a dispus constituirea unui debit în sumă de 1124 lei în sarcina pensionarului C. D. pentru perioada 01.06._14, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlul de indemnizație, generată de acordarea unei indemnizații lunare mai mare decât cea cuvenită unor beneficiari ai Decretului-lege nr.118/1990, printre care și reclamantul, încadrați eronat în categoria persoanelor strămutate într-o altă localitate, în condiția în care fac parte din categoria persoanelor care au avut domiciliu obligatoriu.
S-a reținut în considerentele deciziei atacate cât și din cele cuprinse în întâmpinarea pârâtei că drepturile cuvenite reclamantului au fost stabilite inițial la nivelul sumei de 563 lei prin Hotărârea nr. 320 din 21 martie 1991 a Comisiei pentru aplicarea Decretului – Lege nr. 118/1991, filele 18-19 la dosarul cauzei într-o perioadă când indemnizația pentru persoană cu domiciliul obligatoriu era egală cu indemnizația cuvenită celui strămutat.
Ulterior, indemnizația pentru persoană cu domiciliul obligatoriu a fost redusă la jumătate din cuantumul indemnizației cuvenită persoanei strămutate, reclamantul primind însă în continuare indemnizație pentru persoană strămutată, deși acesta îndeplinea condițiile de persoană cu domiciliu obligatoriu, cuantumul indemnizației primite de reclamant fiind cea stabilită de prevederile hot. nr. 320 din 21 martie 1991.
Mai mult, prin decizia nr. 50.661 din 20.06.1994 emisă de Comisia de Pensii, decizie aflată la fila 17, reclamantul „trece de la DO la Dislocat” și i se face o „nouă înscriere, acordându-i-se indemnizația conform DL 118/1990”, în cuantum de 563 lei, deși nu a existat o hotărâre a Comisiei pentru aplicarea prevederilor D-L nr. 118/1990.
Instanța a reținut această situație de fapt din cele susținute de pârâtă în întâmpinarea sa, situație care nu se bazează pe un suport probator, pârâta fiind în culpă exclusivă cu privire la obligația sa potrivit art. 249 N.C.P.C, care arată că cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
Cu toate acestea chiar considerând adevărate susținerile pârâtei în apărarea sa instanța nu poate privi ca legală măsura reținerii unei sume în sarcina reclamantului atâta timp cât nu s-au operat modificări în conținutul indemnizației stabilite în beneficiul reclamantului prin hotărârea nr. 320 din 21 martie 1991 a Comisiei privind stabilirea drepturilor reglementate de D-L nr. 118/1990.
Hotărârile Comisiei sunt acte administrative-jurisdicționale care, cum a stabilit și Curtea Constituțională în dispozițiile 55 și 56 din 22.03.2000 în prevederile sale atât timp cât nu sunt modificate pe cale legală, sunt obligatorii pentru pârâtă, C. Județeană de Pensii fiind obligată potrivit art. 18 lit. l din Statutul Casei Naționale de Pensii aprobat prin HG nr. 118/2012 să le aducă la îndeplinire prin plata indemnizațiilor în cuantumul cuprins în aceste hotărâri.
Instanța a avut în vedere și Decizia nr. 8 din 14 mai 2012 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial NR. 387 din 11 iunie 2012 care a statuat „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. d) și e), raportat la art. 4 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, atunci când perioada de strămutare coincide cu perioada de domiciliu obligatoriu, persoana îndreptățită poate beneficia de o singură indemnizație prevăzută de lege, respectiv cea pentru perioada de strămutare.”
Așa fiind pentru aceste considerente modificarea cuantumului indemnizației reglementată de D-L nr. 118/1990 prevăzut în Hotărârea Comisiei pentru stabilirea acestor indemnizații pe calea unei decizii de debit nu corespunde cerințelor legale.
Referitor la nulitatea deciziei de impunere motivat de faptul că C. Județeană de Pensii Ialomița nu are capacitatea de folosință în emiterea unei astfel de decizii, capacitate care ar fi fost stabilită de art. 13 alin 1 și 2 din D-L nr. 118/1990 devenit ulterior art. 14 doar în sarcina fostelor Direcții de muncă și protecție socială, instanța constată că reclamantul se află într-o gravă eroare din două motive:
a) art. 13 alin 1 și 2 din D-L nr. 118/1991 devenit prin renumerotare art. 14 alin 1 si 2 se referă la decizii de revizuire a drepturilor stabilite prin hotărâri de către Comisia Județeană de stabilire a indemnizațiilor prevăzute de D-L nr. 118/1990, ori în cazul în speță ne aflăm în fața unei decizii de stabilire a unui debit în sarcina reclamantului.
b) legitimitatea emiterii deciziei de debit ce constituie obiect al prezentei cauze, se găsește în dispozițiile art. 118 lit. m din Statutul Casei Naționale de Pensii aprobat prin HG nr. 118/2012 .
Așa fiind, solicitarea de a se constata nulitatea absolută pentru considerentele invocate de reclamant nu a putut fi primită.
În consecință, tribunalul a admis ca întemeiată cererea formulată de reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița.
A fost dispusă anularea deciziei nr._/11.09.2014 privind încasarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de indemnizație emisă de pârâtă cât privește pe reclamant, exonerând reclamantul de plata sumei de 1124 lei reprezentând debit pe perioada 01.06._14 constituit în sarcina reclamantului prin această decizie.
Întrucât în baza deciziei anulate pe cale judecătorească pârâta a efectuat rețineri din pensia lunară pe care o încasează reclamantul, tribunalul a obligat pârâta să restituie sumele reținute din pensia reclamantului în executarea acestei decizii.
Pe cale de consecință, în raport de soluția dispusă de instanță și de prevederile art. 453 Cod pr. Civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 200 lei cheltuieli de judecată ( onorariu apărător ales).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâta C. Județeană De Pensii Ialomița.
În motivarea apelului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelanta a precizat că instanța de fond a avut în vedere faptul că actele juridice în baza cărora s-au stabilit drepturile în favoarea intimatului potrivit D.L. NR._ nu au fost modificate, în speța Hotărârea nr.320/1991 emisă de Comisia pentru aplicarea D.L. 118/1990 precum și faptul că nu i s-a comunicat o altă hotărâre de stabilire unei alte indemnizații.
Totodată motivează instanță de fond ca hotărârile Comisiei sunt acte administrative jurisdicționale care atâta timp cât nu sunt modificate pe cale legală nu sunt obligatorii pentru pârâtă.
Potrivit prevederilor art.10 alin.2 din D.L. 118/1997 activitatea comisiei s-a încheiat la data de 31 iulie 1977, deci ulterior acestei date nu mai puteau fi emise nici un fel de acte legale.
După data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 53/1993, indemnizația lunară acordată persoanelor strămutate într-o altă localitate a fost stabilită în cuantum mai mare decât indemnizația de care beneficiau persoanele care au avut domiciliu obligatoriu.
Din verificarea legalității modului de punere în plata a drepturilor reglementate prin D.L. nr. 118/1990, modificat și completat prin Legea nr. 53/1993 s-a constatat că reclamantul a fost încadrat prin hotărârea comisiei județene de aplicare a prevederilor D.L. 118/1990 în categoria „domiciliu obligatoriu" dar a beneficiat de indemnizație acordată persoanelor strămutate într-o altă localitate, fără să existe o hotărâre a comisiei județene de schimbare a încadrării inițiale sau alte acte doveditoare.
Practic, schimbarea încadrării din persoane cu domiciliu obligatoriu în persoane strămutate în alta localitate a fost dispusă în baza acelorași hotărâri ale Comisiei județene de aplicare a decretului lege prin care persoanele beneficiare ale drepturilor au fost încadrate inițial la domiciliu obligatoriu, dar peste care s-au efectuat adăugiri certificate prin semnătură unei persoane neidentificabile sau o ștampila.
Face mențiunea ca persoanele care au beneficiat de schimbarea încadrării de la domiciliu obligatoriu la persoane strămutate în alta localitate sunt copiii persoanelor strămutate care s-au născut în localitățile în care părinții lor se aflau cu domiciliu obligatoriu, ceea ce înseamnă că situația acestora nu poate fi încadrată decât la domiciliu obligatoriu.
Solicită să se constate așadar că, încadrarea intimatului în categoria de persoana strămutată, din persoană cu domiciliu obligatoriu s-a făcut în baza unei decizii eronate emisă de C. de Pensii, fără a avea la Bază o Hotărâre a Comisiei județene de aplicare a D.L. 118/1990, situație față de care instituția a fost prejudiciată cu suma de 7878 lei.
Întrucât în perioada 01.06._14 intimatul a încasat în continuare indemnizația în cuantum de 1124 lei a fost emisă Decizia nr._/11.09.2014 prin care s-a constituit debitul mai sus menționat.
Prin decizia de revizuire nr._/11.09.2014 pe care reclamantul o contestă acestuia i s-au calculat corect drepturile de beneficiar al D.L. 118/1990, respectiv de persoana cu domiciliu obligatoriu și nu cea de strămutat, astfel cum în mod greșit a fost stabilit prin decizia nr._/11.09.2014, neexistând o hotărâre a Comisiei Județene de aplicare a prevederilor D.L. 118/1990.
Având în vedere considerentele invocate solicită să se dispună admiterea apelului formulat și menținerea în totalitate a deciziei de debit_/11.09.2014 emisă de C. de Pensii Ialomița.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul C. N.D. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Susține intimatul că în apelul declarat nu indica în mod expres "motivele de fapt și de drept pârâta pe care se întemeiază"astfel cum cer disp. Art.470 alin. 1 lit. c NCPC.
Pe fond, apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică astfel că solicită să fie păstrată în tot.
Atâta timp cât exista titlul în baza căruia; face plata, nu i se poate reține nici o culpă în faptul că a încasat sumele de bani ce reprezintă pensie.
Mai mult, așa cum reține și instanță de fond, culpa aparține în mod exclusiv cu referire la obligația să potrivit art.249 NCPC.
Apelanta-pârâtă recunoaște că hotărârea nr.320/21.03.1991 este în vigoare și că nu a fost anulată, modificată, revizuita printr-o alta hotărâre a Comisiei ci menținută prin Deciziile nr._/1991 și_/1994.
Totodată, ea nu aduce și alte dovezi în susținerea cererii de apel.
În drept, invocă disp. Art.205,471,461,477,223 și 447 NCPC.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Într-adevăr, astfel cum a invocat intimatul, în motivarea căii de atac apelanta-parata nu a făcut decât să reia cele susținute în fața primei instanțe și nu a dezvoltat critici față de hotărârea atacată. Pe cale de consecință, în raport de disp. art.476 alin 2 NCpc, instanța de apel se va pronunța în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță.
De asemenea se constată că apelanta nu a criticat respingerea de către instanța de fond a excepției prematurității, soluție care a intrat astfel în puterea de lucru judecat și nu va mai face obiectul analizei instanței de apel
Pe fondul cauzei Curtea constată că tribunalul a pronunțat în cauză o soluțiel legală și temeinică.
Atât in fața primei instanțe cât și in cererea de apel apelanta-pârâtă a susținut că încadrarea reclamantului in categoria de persoana strămutat și plata drepturilor cuvenite pentru acest statut, s-ar fi făcut in baza unei decizii eronate emisa de C. de Pensii, fără a exista o hotărâre a Comisiei județene de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990.
Se constată însă că dreptul intimatului-reclamant la indemnizația prevăzută de Decretul-lege nr. 118/1990, s-a născut in temeiul Hotărârii nr. 320/21.03.1991 a Comisiei județene Ialomița de aplicare a prevederilor Decretului-lege, precum și a deciziilor Comisiei de pensii nr._/19.07.1991 și nr._/20.06.1994.
Aceste acte administrative nu au fost anulate, fiind în vigoare și în prezent și, pe cale de consecință, produc efecte juridice.
Se reține astfel că plata către intimat a drepturilor bănești cuvenite unei persoane strămutate ( in loc de persoană cu domiciliu obligatoriu) s-a făcut in temeiul deciziilor mai sus menționate, neputând fi vorba despre încasarea necuvenită a unei sume de bani.
Rezultă astfel că modificarea cuantumului indemnizației reglementată de D-L nr. 118/1990 pe calea unei decizii de debit este lipsită de temei legal.
Atâta timp cât nu se modifică in mod legal, pe cale administrativă, statutul intimatului din persoană strămutată în persoană cu domiciliu obligatoriu, situația de fapt și de drept va rămâne cea mai sus redată. Prin urmare, controlul Curții de Conturi creează obligația apelantei de a stabili măsurile legale pentru a stopa pe viitor (iar nu și pentru trecut) încasarea unei sume apreciată ca fiind necuvenită.
Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
In baza dispozițiilor art. 453 Noul C., aplicabile și în etapa apelului potrivit art. 482 Noul C. Curtea va obliga apelanta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat, avansate în apel, potrivit chitanței nr. 116/09 03 .2015 (fila 13 dosar apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, ., Jud. Ialomița, având CF_, cont IBAN RO76TREZ__, împotriva sentinței civile nr. 2237/03.12.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul C. D., identificat cu CNP:_, domiciliat în Slobozia, ., ., parter, ., ca nefondat.
Obligă pârâta apelantă să plătească intimatului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2015.
Președinte, A. F. | Judecător, A. D. Ș. | |
Grefier, Ș. T. |
Red. ADȘ/03 iulie 2015
Ș.T./D.A.M./ 22 Iunie 2015/4ex.
Jud. fond: D. R.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2659/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2765/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
