Recalculare pensie. Decizia nr. 35/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 35/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 379/116/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 5622/2014)
Decizia civilă nr.35
Ședința publică din data de la 7 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B. A. C.
JUDECĂTOR: R. F. G.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii și Alte Drepturi Călărași împotriva sentinței civile nr.515 din data de 29.05.2014 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. E. și cu intimata-pârâtă C. Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații, cauza având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: intimatul-reclamant I. E., personal, lipsind apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii și Alte Drepturi Călărași și intimata-pârâtă C. Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la identificarea intimatului-reclamant I. E., datele acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Nefiind cereri de formulat și incidente de soluționat, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, Curtea deschide dezbaterile asupra cererii de apel.
Intimatul-reclamant I. E. solicită respingerea apelului declarat de apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii și Alte Drepturi Călărași ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
Curtea în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, închide dezbaterile.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.515/29.05.2014 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._ s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta C. Județeană de Pensii Călărași, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul I. E. împotriva pârâtei C. Județeană de Pensii Călărași; s-a dispus anularea Deciziei nr._/06.12.2012 emisă de C. Județeană de Pensii Călărași și a Hotărârii nr.7046/24.02.2014 emisă de C. Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații, s-a obligat pârâta la revizuirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, iar la stabilirea punctajului mediu anual să i se includă drepturile din adeverința de venit nr.21.14.12.2010 eliberată de . Călărași, pentru care i s-a reținut și virat CAS respectiv veniturile privind munca în acord global.
Analizând cu prioritate, conform art.248 C.pr. civ., excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, tribunalul a apreciat că această excepției nu este întemeiată, având în vedere că în cazul admiterii excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, după împlinirea termenului sau condiției suspensive, reclamantul poate promova o nouă cerere de chemare în judecată înlăuntrul termenului de prescripției extinctivă, fără să i se poată opune autoritatea de lucru judecat, de vreme ce în primul proces nu a fost dezbătut fondul dreptului.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că potrivit deciziei nr._/06.12.2012 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, dreptul de pensiei al reclamantului a fost stabilit cu începere de la data de 03.07.2012 în baza Legea nr.263/2010, reținându-se că are un stagiu complet de cotizare prevăzut de lege pentru sistemul public – condiții normale de muncă de 33 ani și 8 luni și un stagiul total de cotizare realizat de 43 ani, 4 luni și 28 de zile.
Potrivit art.103 din Legea nr.263/2010, stabilirea și plata pensiei se face pe baza actelor pe care partea este obligată să le prezinte, inclusiv, carnetul de muncă, în original și copie.
Tribunalul a reținut că veniturile salariale realizate în perioada 10.10._91, înscrise în adeverința nr.21/14.12.2010 și pentru care s-au datorat, respectiv s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale de stat, trebuie luate în considerare la recalcularea drepturilor de pensie, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
Prin art. 1 Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Așadar, pentru toate aceste sume angajatorii calculau și virau contribuții de asigurări sociale.
Mai mult, art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 389/1972 prevedea că: „Nedepunerea contribuției pentru asigurările sociale de stat nu afectează plata drepturilor de asigurări sociale cuvenite celor asigurați”.
Dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, prevăd că „sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite”.
Acest principiu este dezvoltat în dispozițiile următoare din același act normativ, în secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art. 96 alin.1 din Legea nr. 263/2010 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea câștigului salarial brut lunar, inclusiv, așadar, sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S..
Articolul 165 din Legea nr.263/2010 dispune că „la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în funcție de modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, alin.2 al aceluiași articol prevăzând ca „la stabilirea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 01.04.1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Examinând conținutul adeverinței nr.21/14.12.2010 eliberată de . Călărași, Tribunalul a observat că veniturile suplimentare (acorduri globale) au fost adăugate la salariu de bază al reclamantului și au constituit baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale datorate bugetului de stat, astfel cum se atestă în conținutul adeverinței de către angajator.
Tribunalul a apreciat că pârâta nu poate cenzura actele doveditoare, în speță adeverința nr.21/14.12.2010 eliberată de . Călărași, care reprezintă un înscris valabil atâta timp cât nu este desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel motivat pârâta C. Județeană de Pensii Călărași pentru următoarele motive:
Excepția autorității de lucru judecat întemeiată pe prevederile art. 430 Cod de procedura civilă trebuia admisă în cauză având în vedere că prin prin sentința civilă nr. 796/18.04.2013 a Tribunalului Călărași, rămasă definitivă prin neapelare, s-a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului privind valorificarea perioadei 1983-1991 lucrată la S.C. General Proiect S.A. Călărași prin luarea în calcul a veniturilor obținute din acord global ca prematur introdusă.
Apelanta susține că există tripla identitate impusă de Codul de procedura civilă cu privire la părți, obiect și cauză întrucât prin cererea de chemare în judecată adresată acestei instanțe, reclamantul a solicitat valorificarea aceluiași spor.
S-au invocat prevederile art.165 alin.2 din Legea nr. 263/2010, conform cărora munca în acord global nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, prevăzute în anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011.
S-a arătat că pentru perioadă anterioară datei de 01 aprilie 2001, societățile achitau contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat la fondul total de salarii și nu pentru fiecare angajat în parte.
Prin urmare, luarea în considerare a câștigului brut realizat în perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 ar încălca prevederile art. 164 din nr. 19/2000, având în vedere că angajatului, practic, nu i se reținea nici un procent din salariu aferent plații contribuției de asigurări sociale.
S-au invocat prevederile art. 127 alin. (1) din H.G. nr. 257/2011 privind Normele de aplicare a nr. 263/2010 cu privire la sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, respectiv cele prevăzute în anexa nr. 15”.
Prin urmare, cum veniturile suplimentare reprezentând „sporul de acord global”, conform înscrisurilor din Adeverința nr. 21/14.12.2010 eliberată de S.C. General Proiect S.R.L. Călărași, nu constituie sporuri cu caracter permanent conform Anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011, sporuri care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anteriore datei de 1 aprilie 2001, acestea nu puteau fi avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.
Analizând actele dosarului cu prioritate prin prisma excepției autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinarea depusă la fond și reiterată în apel, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 430 alin.1 C.pr.civ., „hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”, iar conform art.431 C.pr.civ. „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.”
Prin urmare, efectul negativ al autorității de lucru judecat prevăzut de art.431 alin.1 C.pr.civ. împiedică a doua judecată între aceleași părți, cu același obiect și cu aceeași cauză, cu condiția ca prin hotărârea anzerioară să se fi statuat asupra fondului procesului.
Acțiune poate fi judecată doar o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar constatarea făcută prin hotărâre judecătorească definitivă pronunțată anterior nu trebuie contrazisă ulterior de o altă hotărâre, întrucât este prezumată ca fiind expresia adevărului judiciar (res iudicata pro veritate accipitur), fiind deja realizată verificarea jurisdicțională asupra aspectelor litigioase.
În speță, excepția autorității de lucru judecat a fost în mod corect respinsă de prima instanță întrucât în litigiul soluționat anterior, care a avut același obiect, părți și cauză, nu s-a cercetat fondului pricinii.
Astfel, prin sentința civilă nr. 796/18.04.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ s-a respins ca prematură cererea reclamantului I. E. formulată în contradictoriu cu pârâta C. Teritorială de Pensii Călărași, având ca obiect recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea veniturilor obținute din acord global în perioada 1983-1991, lucrată la S.C. General Proiect S.A. Călărași.
Pentru a fi pronunțată această sentință, Tribunalul a avut în vedere că reclamantul nu a … parcurs procedura prevăzută de dispozițiile art.149 și art.151 din Legea nr.263/2010, conform cărora deciziile de pensii emise de casele sectoriale de pensii trebuie contestate mai întâi, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, iar în instanță pot fi atacate numai hotărârile acestei comisii.
Astfel, deși reclamantul a contestat la data de 7.02.2012 decizia de pensionare nr._/25.02.2013 emisă de pârâtă, care a înaintat-o la Comisia Centrală de Contestații, aceasta din urmă nu a pronunțat o hotărâre, conform art.150 alin.3 din Legea nr.263/2010, instanța a considerat că dreptul pretins nu îndeplinește condiția de validitate impusă de art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010 pentru a putea fi exercitat.
De altfel, prin sentința pronunțată în primul litigiu s-a reținut în mod expres că reclamantul poate promova o nouă cerere de chemare în judecată, după îndeplinirea condiției impusă de art.149 și art.151 din Legea nr.263/2010, în situația în care va fi nemulțumit de modul în care va fi soluționată contestația sa împotriva deciziei nr._/25.02.2013, fără să i se poată opune autoritatea de lucru judecat, chiar dacă excepția prematurității va fi admisă, dat fiind că nu a fost analizat fondul cauzei.
În plus, intimatul a atacat în cauza dedusă judecății și hotărârea nr.7046/24.02.2014 emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, prin care s-a respins contestația formulată împotriva deciziei nr._/25.02.2013 ca neîntemeiată, considerându-se că în mod corect nu au fost valorificate veniturile suplimentare intitulate spor de acord global, conform adeverinței nr.21/2010, întrucât acestea venituri nu constituie sporuri cu caracter permanent, conform Anexei nr.15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, aprobate prin HG nr.257/2011 și nu au făcut parte dihn baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Or, de vreme ce litigiul soluționat anterior nu a vizat hotărârea nr.7046/24.02.2014 emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, Curtea reține ca fiind neîntemeiată excepția autorității de lucuru judecat invocată de apelantă.
În privința fondului cauzei, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate criticile aduse sentinței primei instanțe pentru următoarele motive:
Adeverința nr.21/14.12.2010 emisă de . Călărași, a cărei valorificare se solicită în cauză, atestă faptul că intimatul a fost salarizat în perioada 10.10.1983 – 30.04.1991 în acord global, conform art.117 alin.3 Legii nr.57/1974, fiind indicate venituri suplimentare permanente realizate de acesta, care s-au adăugat la salariul tarifar de încadrare, respectiv salariul tarifar brut lunar înscris în carnetul de muncă.
Prin urmare, intimatul a făcut dovada sumelor obținute în perioada în litigiu sub forma acordului global, prin prezentarea adeverinței emisă de fostul angajator, din care rezultă care sunt veniturile suplimentare de care aceasta a beneficiat, în completarea celor dovedite prin cartea de muncă, pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Legea nr.57/1974 reglementa forma de retribuire în acord global, care presupunea că retribuirea muncii se făcea „pe baza principiului socialist al repartiției după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, în funcție de contribuția la dezvoltarea producției materiale și spirituale a întregii societăți, de rezultatele obținute din muncă”.
În conformitate cu prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.57/1974, salariații erau retribuiți în acord global atunci când o formație de lucru, un colectiv încheia cu unitatea un contract cuprinzând angajamente reciproce, în vederea realizării tuturor sarcinilor ce-i revin pentru executarea unor obiecte ori lucrări, sau pentru obținerea unei producții.
Art.4 din Legea nr.2/1983 permitea ca pe lângă retribuția tarifară, salariatul să beneficieze ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și a altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și compensațiilor prevăzute de lege.
Conform art.1 din Decretul nr.389/1972, angajatorii erau obligați să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul angajat indiferent de forma de realizare a acestor venituri.
Având în vedere că sumele obținute de intimat au fost incluse în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, prima instanță a reținut în mod corect că acestea nu pot fi excluse de la calculul punctajului pensiei întrucât, o soluție contrară ar determina încălcarea principiului contributivității reglementat de art.2 din Legea nr.263/2010 și ar duce la obținerea unui drept de pensie inferior față de nivelul contribuției de asigurări sociale achitată de categoria de salariați aflată în situații similare.
Așadar, în mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor cu caracter de principiu din Legea nr.263/2010 și a obligat intimata să ia în considerare toate veniturile dovedite cu adeverința menționată, întrucât nu există dispoziții legale care să le excludă din baza de calcul a pensiei.
Curtea nu poate primi susținerile apelantei pârâte referitoare la caracterul temporar și nepermanent al sporului de acord, având în vedere condițiile legislative în care acest spor de acord global a fost acordat și principiile generale în care se face recalcularea pensiilor, relevant la determinarea punctajul mediu anual al asiguratului fiind salariul brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile sau, după caz, a venitul lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.
Această interpretare a dispozițiilor legale a fost confirmată prin pronunțarea decizia nr. 19/17.10.2011 publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 824 din_, obligatorie potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, că „formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
A accepta punctul de vedere al apelantei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge apelul ca nefondat, în baza art.480 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii și Alte Drepturi Călărași, având CF_, cont bancar RO56TREZ25A_X deschis la Banca Trezoreria Călărași și sediul în Călărași, .-59, jud. Călărași, împotriva sentinței civile nr.515 din data de 29.05.2014 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. E., având CNP_ și domiciliul în Călărași, ., ., ., județ Călărași și cu intimata-pârâtă C. Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații, cu sediul în București, ., sector 2.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
B. A. C. R. F. G.
Grefier,
B. M.
Red: R.F.G.,
Dact:C.C.
4 ex./
Jud. fond: T. E.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 2602/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2100/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
