Pretentii. Decizia nr. 59/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 59/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 31340/3/2013
Dosar nr._ (4805/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.59
Ședința publică din data de 08 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - E. L. U.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA împotriva sentinței civile nr. 2707 din data de 07 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I., în cauza având ca obiect - contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant S. I., prin avocat M. G., cu împuternicire avocațială . nr._/2014, atașată la fila 23 dosar, lipsind apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Dâmbovița a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat,
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Avocatul intimatului-reclamant S. I. solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA ,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2707 din data de 07.03.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița; a obligat pârâta să revizuiască drepturile de pensie cuvenite reclamantului prin utilizarea ului stagiu complet de cotizare de 20 de ani și să plătească eventualele diferențe ce vor rezulta în urma revizuirii începând cu data de 24.09.2010 până la zi; a respins celelalte pretenții, ca neîntemeiate; a obligat pârâta să plătească suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin decizia nr._/1996, contestatorul a fost pensionat pentru limită de vârstă și muncă depusă reținându-se un stagiu de cotizare de 27 ani în grupa I de muncă.
Contestatorului i-a fost recalculată pensia pentru limită de vârstă în baza OUG nr. 4/2005 reținându-se un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
În mod eronat,apreciază recla,antul că intimata a utilizat la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani deoarece art.2 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr. 1550/2004 arată că: ,,(1) Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.
(2) Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, data intrării în vigoare a Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru toate categoriile de pensii va fi de 20 de ani pentru femei și de 25 de ani pentru bărbați.
(3) Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977", iar art. 14 prevede că: (1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte ( ... ) (2) Pe aceasta bază persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de(…) (3) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă.
C. de pensii a valorificat stagiul prestat în grupele de muncă conform OUG nr. 100/2008 și art.169 din Legea nr. 263/2010.
Cum,stagiul complet de cotizare este un element ce ține de stabilirea pensiei și a fost reținut eronat,tribunalul a apreciat că cererea de revizuire pensiei în baza Legii nr. 263/2010 cu valorificarea unui stagiu complet de cotizare derogator este întemeiată astfel că numărul total de puncte, fără a include majorările pentru grupele muncă pentru că situația valorificării unui stagiu complet derogator nu se mai poate beneficia de aplicarea OUG nr. 100/2008 și art.169 din Legea nr. 263/2010, urmează să fie împărțit la 20.
Față de cele reținute mai sus, prima instanță a admis acțiunea în parte, a obligat pârâta să revizuiască drepturile de pensie prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani și la plata eventualelor diferențe de drepturi de pensie începând cu data de 24.09.2010 (trei ani în urmă de la data introducerii acțiunii).
În ceea ce privește valorificarea adeverințelor nr. II A 1/2791 din 10.09.2007, nr._ /3.10.2007 și nr.826/28.05.2010, s- a reținut că prin decizia nr._/25.03.2010 a fost valorificat sporul de noapte din adeverința nr. II .A.1/2791 din 10.09.2007 și din adeverința nr._ /3.10.2007, spor cuprins în coloana alte sporuri în sumă (În ianuarie 1969 salariul de 900 lei X 4,73% rezultă un spor de 42 de lei, etc.).
Prin decizia nr._/11.02.2013 au fost valorificate veniturile din adeverința nr826/28.05.2010 și din adeverința nr._ /3.10.2007 (sporul de noapte din această adeverință se suprapune o perioadă cu cel din adeverința nr. II A 1/2791 din 10.09.2007), ce au fost depuse la dosarul de pensionare la 13.06.2012 și au fost valorificate cu luna următoare depunerii cererii adică cu 01.07.2012.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței de la dosar.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel motivat, în termenul legal, pârâta C. Județeană de Pensii Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate, apel întemeiat în drept pe dispozițiile art.480 alin.(2) din Codul de procedură civilă.
Se arată în dezvoltarea căii de atac formulate că în fapt, prin decizia nr. 186.870/11.07.1996 contestatorul S. I. a fost încadrat la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în baza Legii nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 3/1977, personalul muncitor care are o vechime în munca de minimum 30 ani bărbații și 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații și 57 ani femeile.
Deoarece, contestatorul S. I. a lucrat efectiv 27 ani, 6 luni și 2 zile în locuri care, potrivit legii se încadrează în grupa I de muncă, s-au aplicat prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, potrivit cărora, pentru flecare an lucrat în grupa I de muncă, la stabilirea pensiei s-au luat în calcul un an și șase luni și a obținut astfel un spor pentru grupa I de muncă de 13 ani și 6 luni.
E. instanța de fond consideră că pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă de cel puțin 20 de ani stagiul complet de cotizare utilizat este de 20 de ani și nu de 30 de ani, deoarece pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de Legea nr.3/1977, așa cum au fost stabilite și drepturile contestatorului.
În art. 14 din Legea nr. 3/1977 se prevede că pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care, potrivit legii, se încadrau în grupa I de muncă, cum este și cazul contestatorului din cauză, la stabilirea pensiei se luă în calcul, pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă, un an și 6 luni.
Persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care, potrivit legii, se încadrau în grupa I de muncă, erau pensionate, la cerere și la 50 de ani atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă.
Articolul 14 din Legea nr. 3/1977 la care face trimitere contestatorul a fost interpretat prin Decizia nr. 40/22.09.2008 de către ICCJ, admițându-se recursul în interesul legii și constatându-se că au dreptul la un stagiu de cotizare de 20 ani pentru perioada lucrată în grupa I de muncă de cel puțin 20 ani, numai anumite categorii speciale socio-profesionale care lucrau în zona 1 și 2 de radiații, persoane cu handicap, personal artistic, personal navigant, etc.
Prin Decizia în interesul legii nr.40 din 22 septembrie 2008 a Secțiilor Unite ale ICCJ s-a decis că dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurați sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială.
În considerentele acesteia s-a arătat că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 stagiul de cotizare, în vederea determinării punctajului mediu, este cel prevăzut de legea în vigoare la data pensionării.
În acest sens, instanța supremă a reținut că, pentru persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual, astfel cum se dispune prin art. 2 alin. (1) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, norme aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004.
Potrivit acestor norme, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare Ia data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare.
De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Prin urmare, singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat Ia recalcularea pensiei.
Prin aceeași decizie, care este obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din codul de procedură civilă din 1865 și art. 517 alin.(4) noul cod de procedură civilă, s-a mai constatat că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977, iar prin data deschiderii dreptului la pensie se înțelege dată la care persoana în cauză a fost înscrisă la categoria de pensie de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare (art. 3 din normele metodologice).
Numai asigurații care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, determinate ca atare prin ordine ale Ministerului Sănătății și ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuție, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare și este stabilit de art. 14 din Legea nr. 3/1977.
În raport de aceasta dezlegare, reclamantul S. I. căruia i s-a deschis dreptul la pensie în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, nu și-a desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, pentru care sunt incidente acte normative cu caracter special (zona I și II de radiații, persoanele cu handicap, personalul navigant și cel artistic) și drept urmare a beneficiat de dispozițiile Legii nr.3/1977 în sensul facilitaților acordate de acest act normativ persoanelor care au lucrat în grupa I sau a II a de munca, adică acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionarii înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
Majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuție, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare și respectiv reducerea acestuia la 20 ani, pe care o reclamă reclamantul S. I., nu este un beneficiu pe care Legea nr.3/1977 l-a acordat decât categoriilor socio-profesionale arătate în actele normative cu caracter special, și în care nu se încadrează reclamantul care a lucrat ca conducător tren la Stația CFR București Grivița așa cum rezultă din actele depuse la dosarul de pensie, iar pentru această activitate desfășurată în grupa I de muncă i-a fost stabilit atât sporul de grupă cât și dreptul de a se pensiona înaintea împlinirii vârstei standard, având în vedere că este născut la data de 12.07.1946 și s-a înscris la pensie la data de 11.07.1996, deci la vârsta de 50 de ani și i s-a acordat un spor de 13 ani și 6 luni pentru cei 27 ani, 6 luni și 2 zile efectuate în grupa I de muncă.
Examinând motivele de apel formulate față de hotărârea apelată și probele administrate în cauză, cercetând pricina în limitele prevăzute de art.477 și următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea constată apelul fondat pentru următoarele considerente:
Soluția Tribunalului se bazează pe o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale care au relevanță și incidență în cauza de față.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 24.09.2013 (a se vedea data certă din cuprinsul documentelor aflate la filele 1-5 dosar fond). Prin intermediul ei s-a solicitat obligarea pârâtei-apelante C. Județeană de Pensii Dâmbovița,să recalculeze drepturile de pensie ale intimatului-reclamant prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Această cerere a fost motivată în drept pe dispozițiile Legii 19/2000, OUG nr.4/2005 aprobată prin Legea nr.78/2005, coroborate cu prevederile HG nr.1550/2004 și ale HG nr.733/2005, Legea nr.263/2010.
Este adevărat că în temeiul Legii 19/2000, OUG nr.4/2005 aprobată prin Legea nr.78/2005, coroborate cu prevederile HG nr.1550/2004 și ale HG nr.733/2005, ținând seama și de conținutul Deciziei nr. 40/2008 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în Secții Unite, intimatul-reclamant ar fi avut posibilitatea sau vocația să beneficieze de recalcularea drepturilor sale de pensie prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, față de împrejurarea că a lucrat în grupa I de muncă mai mult de 20 ani și s-a pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977.
Însă, acesta ar fi trebuit să se folosească de această posibilitate în perioada în care actele normative amintite au fost în vigoare și și-au produs efectele, respectiv până la data de 01.01.2011, când au fost abrogate expres prin . Legii nr. 263/2010.
Dacă ar fi procedat așa, adică dacă s-ar fi adresat cu o cerere de recalculare Casei de Pensii sau ar fi utilizat calea acțiunii în justiție anterior zilei de 01.01.2011, vocația intimatului-reclamant s-ar fi transformat într-un drept care trebuia respectat și valorificat ca atare.
Rămânând în pasivitate până la data sus indicată și neacționând potrivit căilor pe care legea i le-a oferit, intimatul-persoană fizică este singurul în culpă pentru situația creată, adică pentru faptul că nu mai poate beneficia de recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani. Sub acest aspect, este relevant și principiul potrivit căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă pentru a-și realiza un interes sau a obține un câștig.
Intimatul nu mai are îndreptățire în sensul evidențiat mai sus pentru că nu mai există temeiul (izvorul) legal al dreptului său. Vocația sa la recalcularea pensiei rezultă din lege, însă aceasta produce efecte doar cât timp este în vigoare, nu și după ce a fost abrogată. Un act normativ nu mai poate avea consecințe juridice după acest moment pentru că ar însemna să se aducă atingere principiului fundamental al activității legii noi. S-ar ajunge astfel să se să se nesocotească voința puterii legislative (care exprimă suveranitatea poporului român) și să se nege însăși supremația legii, decurgând din dispozițiile art. 1 alineatul 5 și 16 alineatul 2 din Constituție.
Pot exista excepții de la principiul aplicării imediate a legii noi, caz în care se vorbește despre ultraactivitatea legii vechi, însă acestea trebuie să rezulte dintr-o dispoziție legală expresă (căci excepțiile nu se prezumă), cerință neîndeplinită în speță.
Nemaiavând suport legal, vocația sa de a i se recalcula drepturile de pensie nu se mai poate transforma într-un drept subiectiv care să nască în sarcina Casei de Pensii Teleorman, o obligație corelativă (corespunzătoare). Practic, raportul juridic necesar nu mai poate fi creat, astfel că pretențiile pe care le-a dedus judecății sunt lipsite de fundament.
Solicitarea de recunoaștere a unui alt stagiu complet de cotizare nu se circumscrie noțiunii de revizuire a drepturilor de pensie, conform prevederilor articolului 107 alin. 1 și 2 din Legea nr.263/2010, sens în care o cerere de revizuire a deciziei de recalculare a pensiei stabilită în baza Legii nr.3/1977, în conformitate cu principiile prevăzute de Legea nr.19/2000, nu mai poate fi promovată și după abrogarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.4/2005 și Hotărârii Guvernului nr.1550/2004, prin Legea nr.263/2010,pentru motivele deja expuse.
De altfel,Legea nr.263/2010 nu mai prevede posibilitatea recalculării drepturilor de pensie pentru persoanele care s-au pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977 și au lucrat în grupe speciale de muncă, ci prin dispozițiile art. 100 stabilește un alt sistem, cel al majorării punctajelor lunare pentru perioadele în care s-a prestat activitate în grupe superioare de muncă.
Acesta este un alt argument prin care se justifică respingerea cererii de chemare în judecată. Mai precis, câtă vreme legiuitorul i-a acordat intimatului-persoană fizică anumite drepturi pentru perioada în care a activat în grupe speciale de muncă, el nu mai poate obține beneficii suplimentare pentru aceleași motive, beneficii ce decurgeau din prevederi legale care au fost abrogate. Nu numai că o asemenea situație nu ar avea fundament în drept, dar ar fi nerezonabilă și nejustificată.
De menționat faptul că art.100 din Legea nr. 263/2010 reprezintă, în realitate, o preluare a dispozițiilor O.U.G. nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr.154/2009. Așa cum rezultă din preambulul său, acest act normativ a fost adoptat în scopul înlăturării inechităților în ceea ce privește cuantumul pensiilor dintre persoanele care au desfășurat activitate în fostele grupe I sau/și II de muncă, prin aplicarea acelorași principii sub aspectul modalității de calcul al punctajului mediu anual.
Or, dacă s-ar permite intimatului-reclamant să beneficieze în continuare atât de avantajul conferit prin recalcularea prevăzută de O.U.G. nr.4/2005 (la această situație s-ar ajunge dacă s-ar păstra hotărârea Tribunalului), cât și de cel furnizat de sistemul prevăzut de O.U.G. nr.100/2008 și preluat în Legea nr. 263/2010, s-ar ajunge să se contravină tocmai scopului anterior indicat. Practic, s-ar ajunge ca persoanele din categoria intimatului-persoană fizică să fie plasate pe o poziție favorizată, contrar voinței legiuitorului actual, care a urmărit înlăturarea discrepanțelor existente între cei care au lucrat în grupe superioare de muncă.
De altfel, însăși O.U.G. nr.4/2005 statua în preambulul său că urmărește să asigure respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", deziderat ce n-ar mai putea fi atins în situația din speță.
Dacă s-ar admite pretențiile deduse judecății, autorul acțiunii ar obține un dublu câștig pornind de la aceeași situație premisă, decurgând din împrejurarea că a lucrat în grupe superioare de muncă. S-ar ajunge ca punctajul mediu anual în cazul său să fie mărit succesiv, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani și apoi prin adăugarea punctajului suplimentar prevăzut de art.100 din Legea nr.263/2010, ceea ce ar fi inechitabil, tocmai pentru că se bazează pe invocarea aceleiași stări de fapt: desfășurarea activității în grupe speciale de muncă.
Altfel spus, dată fiind voința clar exprimată de legiuitor prin Legea nr.263/2010, după . acesteia, persoanele care au lucrat diverse perioade în grupele I și a II-a de muncă sunt îndreptățite să li se acorde doar de punctajul suplimentar prevăzut de art. 100, iar nu să beneficieze și de alte avantaje, care nu mai au nicio o bază legală.
Este necesară și o precizare în legătură cu dispozițiile Deciziei nr. 40/2008 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în Secții Unite. Prin această hotărâre s-a stabilit că: „dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Această decizie s-a pronunțat în scopul interpretării și aplicării unitare a legii (în speță a dispozițiilor art. 77 și 43 din Legea nr. 19/2000) de către instanțele judecătorești), sens în care sunt prevederile art. 330/7 Cod procedură civilă. Este adevărat că ea are putere obligatorie potrivit art. 330/7 Cod procedură civilă. Însă acest efect se produce, doar în intervalul de timp în care sunt în vigoare normele legale a căror interpretare și aplicare unitară s-a urmărit a fi realizată prin intermediul deciziei pronunțate în recursul în interesul legii.
Or, Legea nr.19/2000 a fost abrogată în întregul ei prin Legea nr.263/2010 și, deci, după data de 01.01.2011 nu mai produce niciun fel de efecte juridice. Aceasta înseamnă că după data de 1 ianuarie 2011, Decizia nr. 40/2008 pronunțată de Secțiile Unite ale ÎCCJ nu mai poate fi considerată a avea putere obligatorie, întrucât dispozițiile art. 77 și 43 din Legea nr. 19/2000 (în interpretarea și aplicarea unitară a cărora a fost dată) au fost abrogate. Din această perspectivă, concluzia care se impune este aceea că,potrivit art.518 din Noul cod de procedură civilă,decizia în discuție își încetează efectele la data abrogării dispozițiilor legale ce au făcut obiectul interpretării. Ca atare, respectiva decizie nu mai poate fi invocată de persoane aflate în situația intimatului-reclamant.
Acesta nu este îndreptățit la plata diferențelor drepturilor de pensie rezultate din recalculare potrivit OUG nr. 4/2005, pe ultimii 3 ani anterior formulării cererii de chemare in judecată.
Această concluzie se impune în considerarea dispozițiilor art. 7 din OUG nr. 4/2005,
Potrivit art. 7 alineatul 5 și 6 din OUG nr. 4/2005:
„Cererile prevăzute la alin. (3) se soluționează în termenul prevăzut la art. 86 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se prin derogare de la prevederile art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție, calculat începând cu luna înregistrării cererii.
Pentru persoanele care depun cererea prevăzută la alin. (3) după 5 ani de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, noile drepturi recalculate se acordă potrivit art. 169 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.”
Din interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestor prevederi,rezultă că dacă cererile de recalculare ale drepturilor de pensie sunt depuse înăuntrul unui interval de 5 ani, calculat de la data plății drepturilor recalculate, atunci drepturile rezultate din recalculare (diferența dintre pensia ce se cuvenea și cea efectiv încasată) trebuie acordate cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani, calculat regresiv (adică spre înapoi în timp).
În speță, așa cum rezultă din examinarea documentelor dosarului, intimatul reclamant nu s-a adresat Casei de Pensii cu cerere de recalculare a drepturilor sale de pensie înăuntrul termenului de 5 ani prevăzut de art. 7 alineatul 6 din OUG nr. 4/2005.
Sarcina probei – în sensul că era îndreptățit să i se aplice art. 7 alineatul 5 din OUG nr. 4/2005 – revenea intimatului-reclamant, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 cod civil și cu cele ale art. 129 alineatul 1 Cod Procedură Civilă, potrivit cu care „părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.” Or, el nu și-a îndeplinit în mod corespunzător această obligație legală.
Cât privește Decizia nr. 40/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie arătat că această hotărâre nu are nici un fel de legătură cu momentul nașterii dreptului la acțiune privitor la diferențele de pensie rezultate din recalculare. Acest moment este cel ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 7 alineatul 5 din OUG nr. 4/2005, aflându-se în strictă relație cu depunerea cererii de recalculare în cadrul intervalului de 5 ani de la data plății drepturilor rezultate din operațiunile inițiale de recalculare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. 1A, județul Dâmbovița, având CUI_, împotriva sentinței civile nr.2707 din data de 07 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I., având CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgoviște, ., ..
Schimbă sentința apelată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. C. Dobraniște E. L. U.
GREFIER,
F. V.
Tehnored.L.E.U.
Dact. V.N./4 ex./19.01.2015
Jud.fond: M. A.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 1218/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 351/2015. Curtea... → |
|---|
