Pretentii. Decizia nr. 763/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 763/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 23563/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8612/2014)
DECIZIE Nr. 763/2015
Ședința publică de la 10 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Judecător L. U.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant C. A. împotriva sentinței civile nr. 8746/24.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect: obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul-reclamant personal, lipsind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în cadrul procedurii prealabile motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 13.01.2015, după care:
Curtea, în raport de prevederile art. 219 pct. 1 Cod procedură civilă, procedează la identificarea apelantului, acesta legitimându-se cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelantului în susținerea cererii de apel.
Apelantul, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea intimatei la plata drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 pentru perioada 2011-2013.
Curtea, în raport de prevederile art. 394 Cod procedură civilă, constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 02.07.2013, reclamantul C. A. a chemat în judecată pe pârâta C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor reținute fără titlu în perioada 2010-2013, reprezentând diferența rezultată din calcul eronat al indemnizației reparatorii și al coeficientului de 0,6, precum și la plata unor penalități de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Prin sentința civilă nr.8746 din data de 24.09.2014, Tribunalul București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin. 4 din Legea nr.341/2004 reclamantul a beneficiat de o indemnizație lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază și persoanele care au obținut titlurile prevăzute la art.3 alin.1 Iit. b) pct.3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleași drepturi și în aceleași condiții beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadrați în nicio formă de învățământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor."
Prin Legea nr.283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar s-a modificat și completat O.U.G. 80/2010 în sensul că: "Art.18. - În anul 2012, indemnizațiile prevăzute la art.4 alin.4 din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu se acordă."
Față de această dispoziție legală pârâta în mod corect nu a acordat reclamantului indemnizația aferentă anului 2012.
Tribunalul a reținut că indemnizația prevăzută de Legea nr. 341/2004 nu poate intra în câmpul de protecție al Convenției pentru apărarea drepturilor omului.
Tribunalul a reținut că indemnizația s-a redus cu 15% după . Legii nr.118/2010, iar CEDO nu garantează dreptul de a primi în viitor o anumită prestație într-un anumit cuantum, statul beneficiind de o marjă de apreciere pentru determinarea oportunității și intensității politicilor sale sociale.
D. indemnizația primită de reclamant până la data adoptării modificărilor legislative (adică până la data reducerii prin Legea nr. 118/2010 sau . dispozițiilor Legii 283/2011) reprezintă un bun în sensul Convenției; odată cu modificarea cadrului legal, prin adoptarea și . Legii nr. 118/2010, noțiunea de bun se circumscrie valorii indemnizației reduse.
Pentru anul 2010, valoarea indemnizației stabilită în baza art. 4 alin.4 din Legea nr. 341/2004, a fost de 1,10 înmulțit cu 1836 adică 2019,6 rotunjit la 2020 la lei.
Prin reducerea de 15%, prevăzută de art. 14 lit. d) din Legea nr. 118/2010 (adică 302,94 ), rezultă o valoare de 1716,66 rotunjită la 1717 lei.
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, stipulează că începând cu luna ianuarie 201 1, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) și d) și alin. (4), art. 13 și 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.
Pârâta avea obligația legală de a plăti o indemnizație în valoare de 2020 lei, rezultată din efectuarea calcului prevăzut de actul normativ mai sus menționat astfel că pârâta nu avea obligația plății unei indemnizației reparatorii aferentă anului 2011 la valoarea de 2224,4 Iei/lună.
Art.4 alin. 4 din Legea nr. 341/2004 arată că indemnizația lunară reparatorie se calculează prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat ș~ aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.
În anul 2011 acest salariu mediu a devenit câștig salarial mediu brut, legea bugetului asigurărilor sociale de stat folosind această ultimă sintagmă.
Neplata pentru anul 2011 a indemnizației la valoarea solicitată de reclamant nu este determinată de faptul că se pune o problemă de interpretare și că aceste două noțiuni nu ar fi echivalente, Legea nr.287/2010 neconținând sintagma salariul mediu brut ci pe aceea de câștig salarial mediu brut, ci doar de aplicare a unor legi În situația În care dispozițiile Legii nr.285/2010 sunt dispoziții cu caracter special raportat la dispozițiile legii 341/2004.
Acest fapt însemnă că în anii 2010-2012 indemnizația prevăzută de art.4 alin.4 din Legea nr.341/2004 se calculează conform dispozițiilor din Legea nr.285/2010 și rămâne la valoarea prevăzută de acest act normativ și nu prin aplicarea coeficientului de 1,10 asupra câștigului salarial mediu brut.
Față de soluția dată cererii principale, a fost respins și capătul de cerere accesoriu, privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul C. A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul solicită admiterea apelului, casarea în întregime a hotărâri atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza în fond, instanța de control judiciar să dispună admiterea cererii.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 466, art. 479, art. 480 și urm., din Codul de procedură civilă, acesta a arătat că, în mod eronat, instanța de fond nu a reținut culpa pârâtei, deși aceasta nu a procedat la emiterea și comunicarea actului administrativ denumit Decizie de suspendare a indemnizației lunare reparatorii pe numele reclamantului, ceea ce a condus la îngrădirea dreptului de acces la justiție pentru a obține revocarea actului, drept recunoscut prin Legea nr.554/2004, art.7 alin. 1.
De asemenea, consideră că a fost și este îngrădit, totodată și în dreptul prevăzut de art.12 din Legea nr.554/2004.
De altfel, din același motiv, nu a putut invoca nici excepție de neconstituționalitate.
Prin urmare, cum nu s-a emis vreo decizie de suspendare a plății, consideră că indemnizația lunară reparatorie pentru anii 2012 și 2013 trebuie să i se restituie.
Pentru anul 2011, înțelege să nu mai solicite reparația, având în vedere Decizia nr.22 pronunțata de ICCJ în noiembrie 2013.
Apelantul arată că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțata asupra capetelor de cerere privind restituirea diferențelor rezultate din calculul eronat al coeficientului de 0,6 pentru perioada 2011-2013.
Intimata nu a depus întâmpinare.
În apel, nu au fost administrate probe.
Verificând sentința apelată, în limitele cererii de apel formulate, conform art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea cu care a învestit instanța, apelantul-reclamant a susținut că, în calitate de beneficiar al Legii nr. 341/2004, este îndreptățit să beneficieze, conform art. 4 alin. 4, de o indemnizație reparatorie calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului în care se face plata.
În ceea ce privește coeficientul de 0,6, acesta trebuia să fie, de asemenea, calculat, conform prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 341/2004, asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4) Legea nr. 341/2004, "de o indemnizație lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază și persoanele care au obținut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleași drepturi și în aceleași condiții beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadrați în nicio formă de învățământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor."
Totodată, conform art. 5 alin. (1) lit. m), "persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum și la art. 4 alin. (1) beneficiază, pe lângă indemnizația calculată conform prevederilor art. 4, și de următoarele drepturi: (...) m) acordarea unei indemnizații lunare, adăugată la pensia pentru limită de vârstă, echivalentă cu un coeficient de 0,6, calculat conform prevederilor art. 4 alin. (2)."
Statuând asupra interpretării și aplicării ambelor dispoziții legale, în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curtea de Casație și Justiție a stabilit, prin Decizia nr. 22/2013, în sensul că indemnizațiile lunare reparatorii și indemnizațiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizației aflat în plată în luna octombrie 2010.
În considerentele menționatei decizii, Instanța Supremă a lămurit algoritmul de calcul al indemnizației lunare reparatorii și al indemnizației lunare, după adoptarea Legii nr. 118/2010, aplicabil nu doar în anul 2011, ci și în anii următori, pentru acele indemnizații care au continuat să se acorde, față de conținutul actelor normative cu incidență asupra rezolvării problemei de drept ce se pune și în prezenta cauză.
În considerentele menționatei decizii, obligatorii pentru instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „potrivit art. 4 din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, indemnizația reparatorie lunară reglementată de acest act normativ se calculează prin aplicarea unor coeficienți asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului în care se face plata.
Prin art. 14 lit. d) din Legea nr. 118/2010 s-a stabilit că aceste drepturi se reduc cu 15% de la data intrării în vigoare a acestei legi iar, ulterior, prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, s-a statuat că, începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) și d) și alin. (4), art. 13 și 14 din Legea nr. 118/2010 se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.
Rezultă deci că legea nouă, derogând de la cea anterioară în materie, Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, instituie un alt criteriu în funcție de care să se cuantifice indemnizațiile lunare reparatorii.
În raport cu această reglementare expresă, a susține că, în continuare, determinarea cuantumului indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, trebuie realizată după algoritmul prevăzut de acest act normativ, respectiv prin aplicarea unor coeficienți asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului în care se face plata, înseamnă a ignora caracterul normelor temporare și speciale.
Deși Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă, ea însăși, o reglementare specială în materia drepturilor cuvenite eroilor-martiri, luptătorilor în Revoluția din 1989 și a celor din revolta muncitorească anticomunistă de la B., aceasta nu înseamnă că în același domeniu nu pot fi adoptate norme de excepție, cu caracter temporar, determinate, în speță, de condițiile economice generate de criza economică, care să deroge de la o altă normă specială.
Astfel, normele de excepție sunt cele care completează normele generale sau speciale, fără ca excepția prevăzută să fie considerată a aduce atingere ordinii de drept.”
Instanța Supremă a mai reținut că „prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. II art. 8, așa cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, s-a stabilit că în anul 2012 cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010 se menține la același nivel cu cel acordat în decembrie 2011, iar potrivit art. II art. 18 din aceeași ordonanță de urgență, indemnizația prevăzută la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu se mai acordă. […]
Introducând elemente noi, diferite de cele existente în Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, actul normativ ulterior derogă de la prima reglementare, neputându-se susține că majorarea de 15%, prevăzută de aceasta din urmă, ar trebui calculată prin luarea în considerare a salariului mediu brut, în condițiile în care, în mod expres, ca element de referință, Legea nr. 285/2010 prevede nivelul indemnizației existente în plată în luna octombrie 2010.
Fără a fi vorba despre o abrogare a dispozițiilor Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nefiind incident principiul după care lex posterior contraria abrogat, în realitate, situația supusă interpretării vizează eficiența unei legi temporare, care, având caracter derogatoriu și excepțional, se aplică pentru intervalul de timp în care îi este justificată activitatea, derogând de la norma anterioară care, deși ea însăși specială, are suspendate efectele pe perioada de timp pentru care se justifică acțiunea legii temporare.
Faptul că legiuitorul nu a apelat la modificarea expresă a textului Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, în privința plății indemnizațiilor nu reprezintă decât o opțiune a acestuia pentru o eventuală revenire la dispozițiile legii atunci când situația economică o va permite.”
După pronunțarea deciziei unificatoare de către Înalta Curte de Casație și Justiție și publicarea ei în Monitorul Oficial, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale examinate nu poate fi alta decât cea stabilită prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii.
Așa fiind, se reține că, prin Legea nr. 118/2010, s-au redus cu 15% toate indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 341/2004.
Prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut, tot fără distincții, majorarea indemnizațiilor cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010 a drepturilor prevăzute la 14 din Legea nr. 118/2010, cu începere din luna ianuarie 2011.
Conform art. 8 alin. 1 al art. II din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, în anul 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010 se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011.
Întrucât, pentru anul 2013, conform art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 18 de la art. II din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011 - text legal potrivit căruia indemnizațiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 nu se acordă -, rezultă că, pentru indemnizațiile ce se acordă în continuare, sunt aplicabile dispozițiile temporare care stabilesc algoritmul de calcul, întrucât au caracter derogatoriu și excepțional, fiind lipsite de relevanță eventualele distincții între noțiunile de salariu mediu brut și câștig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform art. 1 din O.U.G. nr. 84/2012, „în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012”, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 2 din O.U.G. nr. 19/2012, „începând cu luna iunie 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 2,3% față de cuantumul aflat în plată în luna mai 2012, fără a depăși nivelul în vigoare în luna iunie 2010.”
Prin urmare, în mod corect Tribunalul a reținut caracterul neîntemeiat al pretențiilor reclamantului privind plata unor diferențe rezultate din modul de calcul al indemnizațiilor la care era îndreptățit.
Lipsite de suport sunt și susținerile apelantului privind consecințele neemiterii de către casa de pensii a unei decizii de suspendare a plății indemnizației lunare reparatorii.
Câtă vreme legea prevede că indemnizațiile menționate la art. 4 alin. (4) nu se mai acordă, sistarea plății acestor indemnizații se face de drept, în temeiul legii, nefiind necesară emiterea unei decizii a casei de pensii în acest sens.
Într-o asemenea situație, casa de pensii nu face o analiză proprie vizând eventuala existență a unor condiții de suspendare a plății indemnizației reparatorii, supusă cenzurii instanței judecătorești, ci aduce la îndeplinire o dispoziție imperativă a unei norme cu caracter general-obligatoriu.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant C. A., identificat cu CNP:_, domiciliat în București, sector 4, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 8746/24.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 3, Calea V. nr. 6, identificată cu CF_, cont bancar RO53TREZ__ – Trezoreria sector 3 București, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2015.
Președinte, R. G. | Judecător, L. U. | |
Grefier, Ș. T. |
Ș.T. 12 Martie 2015/4ex.
Tehnored.: L.U./8.04.2015
Dact: S.Ș./16.03.2015
Jud. fond: D. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2100/2015. Curtea de Apel... | Despăgubiri. Decizia nr. 1814/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
