Recalculare pensie. Decizia nr. 1495/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1495/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 6788/3/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (963/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1495
Ședința publică de la 05.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- A. D. Ș.
JUDECĂTOR - A. F.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta M. D. împotriva sentinței civile nr._/14.11.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și C. NAȚIONALĂ DE P. PUBLICE-COMISIA DE CONTESTAȚII.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta prin avocat G. A., potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2015, emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/07.01.2015, depuse la dosar, fila 7, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Reprezentantul avocat al apelantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri, constată închisă etapa cercetării judecătorești, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului, potrivit motivelor invocate în cererea de apel.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de apel înregistrată pe rolul Curții de apel București la data de 16.02.2015, apelanta M. D. a criticat sentința civilă nr._/14.11.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, susținându-se că, potrivit art. 107 alin.3 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și /sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia, în speță fiind obținută de la fostul angajator adeverința nr. 1122/28.07.2009 emisă de INCDIF ISPIF ce dovedește veniturile sale salariale suplimentare pe care a depus-o la C. de P. Sector 3 București sub nr._/07.11.2011, solicitând recalcularea pensiei.
Apelanta a susținut că judecătorul fondului a greșit întrucât nu și-a exercitat în mod activ rolul său în aflarea adevărului prevăzut de art.22 C., constând în faptul că ar fi trebuit să pună în discuție aspectul dovedirii plății CAS - ului pentru veniturile din adeverința INCDIF ISPIF, astfel cum în mod constant se întâmplă la celelalte complete de judecată ale Secției a VlII - a a Tribunalului București.
A mai susținut apelanta că dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr.263/2010 consacră principiul contributivității potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, în aplicarea acestui principiu drepturile de natură salarială sub formă de „acord global" înscrise în adeverința nr. 1122/28.07.2009 emisă de INCDIF ISPIF neputând fi omise în stabilirea punctajelor anuale, deoarece pentru aceste venituri s-a achitat contribuția la bugetul asigurărilor sociale, această mențiune fiind făcută expres de angajator în cuprinsul adeverinței nr. 14 J/23.01.2015 eliberate de INCDIF ISPIF. Prevederile Legii nr.263/2010 trebuie înțelese în lumina principiilor care le guvernează și interpretate corespunzător, întrucât dispozițiile acestora se subordonează acestor principii. În condițiile în care există anumite dispoziții legale exprese care derogă de la principiile pe care însăși legea le enunță în debutul ei, prioritate nu pot avea decât principiile, acestea fiind cele care generează starea de drept, iar dispozițiile ce le încalcă trebuie cenzurate în limita în care exced sferei reglementate, întrucât acestea determină aplicarea unui tratament discriminatoriu. Jurisprudența constantă a instanțelor judecătorești a statuat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr.263/2010, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, subsemnata făcând dovada plății la bugetul de stat a sumelor contributive aferente veniturilor realizate și dovedite prin adeverințele depuse la dosar.
Apelanta a arătat Curții că a obținut, de la același angajator, adeverința completatoare nr. 141/23.01.2015 emisă de INCDIF ISPIF prin care se face dovada plăți contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat și că a depus-o la casa de pensii prin cererea înregistrată sub nr._/30.01.2015.
De asemenea, apelanta a solicitat admiterea pretenției referitoare la obligarea Casei de P. Municipiului București în privința cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 al. 1 Noul Cod de Procedura Civilă.
Intimata C. de pensii a municipiului București nu a formulat întâmpinare.
Asupra apelului, Curtea reține următoarele:
Pentru a putea invoca principiul contributivității, apelanta trebuia să fi făcut dovada, prin înscrisul care atesta plata unor drepturi salariale neavute în vedere de intimată la stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie, împrejurării achitării contribuției la fondul de pensii aferent respectivelor venituri.
Or, așa cum a reținut și instanța de fond, adeverința a căreia valorificare a fost solicitată Tribunalului nu cuprindea astfel de mențiuni, ceea ce făcea imposibil de aplicat principiul contributivității.
Curtea reamintește apelantei că, în apel, nu putea invoca, drept motiv de nelegalitate al sentinței atacate, neexercitarea de către instanța de fond a “rolului activ”, în acest sens fiind dispozițiile exprese ale art. 254 alin.6 din Codul de proc. civilă potrivit cărora părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe ( cum ar fi fost și cazul unei alt înscris care să ateste plata contribuției la fondul de pensii ) pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii ( aceste condiții fiind enumerate în celelalte alineate ale aceluiași articol).
Cu privire la relevanța probatorie a adeverinței completatoare depuse în apel, Curtea reține că apelul constituie o cale de atac, de reformare în care este verificată legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, prin raportare la pretențiile formulate și mijloacele de probă administrate pentru dovedirea pretențiilor formulate în fața instanței de fond.
Apelul este recunoscut drept o cale de atac de reformare, ordinară, tocmai în scopul de a permite părții interesate să arate de ce este netemeinică și nelegală sentința atacată, iar nu pentru a înlesni părții corectarea propriei sale conduite procesuale în sensul celor reținute prin sentința apelată.
În alți termeni, prin apel nu se poate critica, formal, sentința, dar, în același timp, să se tindă, prin probatoriul solicitat a fi administrat, a se da eficiență juridică tocmai recunoașterii implicite a legalității sentinței, prin depunerea relațiilor în absența cărora Tribunalul a apreciat pretențiile ca nefondate.
Chiar dacă este devolutiv, în limita criticilor formulate, totuși apelul rămâne o cale de atac, iar nu o cale prin care apelantul încearcă să obțină reformarea sentinței prin recunoașterea implicită, rezultată din probele a căror administrare o solicită, că hotărârea pe care, paradoxal o critică, este, în realitate, legală și temeinică.
Or, exact această conduită este adoptată în prezenta cauză de către apelantă care, ignorând dispozițiile art.254 alin.6 din Codul de proc. civilă, critică, pe de o parte, fără un fundament legal, neexercitarea rolului activ de către Tribunal și, pe de altă parte, depune, în apel, exact înscrisul la care se referă considerentele sentinței apelate, tinzând astfel să reformeze sentința prin recunoașterea faptului că nu a probat corespunzător pretențiile formulate, ceea ce înseamnă că hotărârea pronunțată este legală și temeinică de vreme ce apelanta a simțit nevoia, nu doar să declare apel și să critice sentința, ci să obțină, ulterior pronunțării sentinței, o adeverință completatoare prin care să fie atestat exact ceea ce lipsea din adeverința inițială, respectiv referirea la împrejurarea că, pentru veniturile atestate de adeverința inițială, au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale.
Or, nu se poate reforma o hotărâre prin raportare la un probatoriu care tinde să se demonstreze, implicit, că hotărârea atacată este legală și temeinică.
Referirea legiuitorului, în reglementarea dispozițiilor speciale privind judecata în apel, la posibilitatea apelantului de a solicita și administra probe noi în apel trebuie circumscrisă necesității, subînțelese logic, ca aceste probe noi să tindă să probeze netemeinicia hotărârii instanței de fond, iar nu să reprezinte o recunoaștere, este adevărat implicită, a temeiniciei hotărârii atacate.
În prezenta speță, apelantei îi rămâne deschisă posibilitatea de a se adresa cu o nouă cerere angajatorului pentru eliberarea unei noi adeverințe care să cuprindă toate mențiunile necesare și, ulterior depunerii acestei noi adeverințe la C. teritorială de pensii, în măsură în care, în termenul legal, va primi un răspuns negativ, după parcurgerea etapei administrative prealabile (respectiv după formularea contestației și expirarea terenului legal de soluționare a acesteia de către Comisia centrală de contestații) sau, după caz, dacă nu va primi, în terenul legal prevăzut de Legea nr.263/2010, decizia de respingere a recalculării drepturilor sale de pensie, după expirarea respectivului termen legal de emitere a deciziei de către casa teritorială de pensii, se poate adresa Tribunalului București cu o nouă cerere de valorificare a veniturilor, față de împrejurarea că atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au respins pretenția similară formulată de către reclamanta apelantă în prezenta cauză din pricina reținerii inexistenței dreptului reclamantei de a –i fi luate în calcul veniturile reprezentate de munca în acord sau orice alte venituri pentru care va proba în fața instanței de fond plata contribuțiilor la fondul de pensii, ci pentru nedovedirea achitării contribuției sociale, iar, ulterior, în calea de atac, din cauza imposibilității logico-juridice a reformării unei soluții printr-o probă care demonstra tocmai temeinicia respectivei hotărâri, aspect procedural care nu afectează însă fondul dreptului reclamantei care rămâne valorificabil pe viitor.
Având în vedere considerentele ce preced, Curtea, în baza rt.480 alin.1 Cod proc.civilă, va respinge apelul ca nefondat, context în care nici criticile apelantei referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată de către Tribunal nu pot fi privite ca întemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta M. D., CNP_, domiciliată în București, .. 3, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr._/14.11.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea V., nr. 6, sector 3 și C. NAȚIONALĂ DE P. PUBLICE-COMISIA DE CONTESTAȚII, cu sediul în București, ., sector 2, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECATOR,
A. D. Ș. A. F.
GREFIER,
E. D. C.
Red. Jud. A.F/5ex
Jud.fond: N. D.
| ← Asigurări sociale. Decizia nr. 1215/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2334/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
