Recalculare pensie. Decizia nr. 540/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 540/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 38691/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._ (Număr în format vechi 6971/2014)

Decizia civilă nr.540

Ședința publică din data de la 11 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. A. C.

JUDECĂTOR: R. F. G.

JUDECĂTOR: G. M.

GREFIER: B. M.

Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant I. D. C. și de recurentul-pârât C. G. al M. București prin Primarul G. împotriva sentinței civile nr.6866 din data de 12.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Primăria M. București, C. de P. a M. București, S.C. Construcții Restaurări Carpați S.A., C. București S.A. și S.C. R. Construcții S.R.L., cauza având ca obiect recalculare pensie.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 4 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, văzând totodată și dispozițiile art.260 alin.(1) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 11 februarie 2015, când a dat următoarea decizie.

CURTEA,

Deliberând asupra cererilor de recurs:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte De Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamantul I. D. C. în contradictoriu cu pârâții C. Locală de P. sector 1, C. Local al M. București, Primăria M. București, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor a solicitat instanței obligarea pârâtei C. de P. a M. București la recalcularea drepturilor de pensie, potrivit cu nivelul de contribuție adusă prin efortul personal real din domeniul investițiilor și activității de producție în construcții și obligarea celor două ministere să depună documentele de plată efective (statele de plată) periodic, în baza cărora să se refacă calculul, state ce ar trebui să conțină sporurile obținute, indemnizația și sporul pentru lucrul în străinătate, acordul global, grupa efectivă de muncă și prime.

Prin precizările depuse la dosar, fila 69 reclamantul a solicitat obligarea Primăriei Mun. București la predarea documentației solicitate pe perioada 01.04._80 și 08.10._88, obligarea pârâtei . SA la predarea documentației pentru perioada 09.09._93, obligarea pârâtei C. București SA la predarea documentației pentru perioada 15.08._95 și obligarea pârâtei . la predarea documentației pentru perioada 25.08._96.

La termenul de judecată din 23.01.2014 reclamantul a înțeles să renunțe la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor, precizând că înțelege să se judece cu pârâta C. de P. a Mun. București, privind obligarea acesteia la recalcularea drepturilor de pensie și cu cele trei pârâte menționate în cuprinsul precizărilor privind predarea documentației pentru perioadele indicate.

Prin sentința civilă nr.6866 din data de 12.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. de P. a M. București,ca neîntemeiată; a fost admisă excepția prematurității formulării cererii de recalculare a drepturilor de pensie și în consecință respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu C. de P. a M. București, ca prematură; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Primăria M. București, și în consecință respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Primăria M. București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

Prin aceiași sentință a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. Local al M. București, ca neîntemeiată; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul I. D. C., în contradictoriu cu pârâții C. Local al M. București, și .; a fost obligat pârâtul C. Local al M. București să-i elibereze reclamantului o adeverință în care să se menționeze toate veniturile obținute de reclamant în perioada 01.04.1970 – 15.03.1980 și 08.10._88; a fost obligată pârâta . să-i elibereze reclamantului o adeverință în care să se menționeze toate veniturile obținute de reclamant în perioada 25.08.1995 – 05.04.1996, precum și perioada în care a fost încadrat în grupa a II a de muncă,cu indicarea procentului lucrat în grupa a II a de muncă și a actului prin care s-a realizat încadrarea și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Societatea de Construcții C. BUCUREȘTI SA, și . SA, ca rămasa fără obiect.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. de P. a M. București a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere faptul că reclamantul este pensionat pentru limită de vârstă, așa cum rezultă din decizia de pensionare, astfel că față de obiectul pretențiilor în raport cu C. de P. a M. București, respectiv recalcularea drepturilor de pensie, aceasta din urmă justifică calitate procesuala pasiva, in raport cu prevederile art.107 din Legea 263/2010. Împrejurarea că reclamantul nu a formulat cerere de recalculare, respectiv că a formulat cererea la data de 04.06.2014, vizează temeinicia, respectiv prematuritatea cererii formulate și nu lipsa calității procesuale pasive.

Excepția prematurității formulării cererii de recalculare a drepturilor de pensie cu valorificarea veniturilor din adeverințele depuse odată cu cererea de recalculare a drepturilor de pensie la data de 04.06.2014 și a veniturilor din adeverințele ce urmează a fi eliberare de celelalte pârâte in cauză a fost admisa întrucât potrivit dispozițiilor art.107 din Legea nr.263/2010 drepturile de pensie se revizuiesc /recalculează de casele teritoriale de pensii în raza cărora își are domiciliul asiguratul în raport de actele depuse de acesta. Potrivit dispozițiilor art. 106 din Legea nr.263/2010 admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii.

În conformitate cu prevederile art.153 lit. d,f,g din legea pensiilor tribunalul soluționează în primă instanță litigiile privind hotărârile Comisiei Centrale de Contestații și ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații privind deciziile de pensie; refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale; modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale;

Tribunalul a constatat, în ce privește cererea supusă judecății, că nu se încadrează în nici una dintre situațiile enunțate anterior, câtă vreme pârâta se află în termenul de 45 de zile soluționare a cererii de recalculare depusă la data de 04.06.2014, iar pentru adeverințele ce urmează a fi eliberate, reclamantul nu a formulat cerere de recalculare și nu a depus adeverințele, acestea nefiind emise.

Având în vedere că legea pensiilor conferă caselor teritoriale de pensii atribuțiile de stabilire și plată a pensiilor, iar nu instanței de judecată care doar verifică dacă au fost aplicate corect prevederile legale, că pârâta se află în termenul de 45 de zile soluționare a cererii de recalculare depusă la data de 04.06.2014 și în lipsa unei cereri formulate de partea interesată și a actelor doveditoare care nu au fost încă emise, pârâta nu putea proceda la recalculare, tribunalul a apreciazat că dreptul reclamantului de a solicita instanței să se pronunțe asupra cererii de recalculare a drepturilor de pensie cu valorificarea veniturilor din adeverințele depuse odată cu cererea de recalculare a drepturilor de pensie la data de 04.06.2014 și a veniturilor din adeverințele ce urmează a fi eliberare de celelalte pârâte, nu s-a născut, cererea formulată în justiție în acest sens fiind astfel prematură.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Primăria M. București, a fost admisă întrucât potrivit art.109 alin.1 din codul de procedură civilă oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente. Deci legea leagă noțiunile de parte și exercițiu a cererii de existența, pretinderea unui drept subiectiv civil.

Din textul de lege invocat rezultă că calitatea procesuală presupune pe de o parte existența unei identității între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății și pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic. Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă așa cum este el definit de art. 267 din codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.

Din carnetul de munca al contestatorului rezultă că reclamantul în perioada 01.04.1970 – 15.03.1980 a fost salariatul Consiliului Popular al M. București –Centrala de Construcții Montaj București ( DGCM), iar în perioada 08.10._88 a fost salariatul Consiliului Popular al M. București –Direcția pentru Dezvoltarea Construcțiilor de Locuințe de Locuințe Social - Culturale și Administrație Locativă (DGDAL).

Față de faptul că reclamantul a fost salariatul pârâtului Consiliului Popular al M. București –Centrala de Construcții Montaj București ( DGCM) și respectiv Consiliului Popular al M. București –Direcția pentru Dezvoltarea Construcțiilor de Locuințe de Locuințe Social - Culturale și Administrație Locativă (DGDAL, și nu salariatul Primăriei M. București, constatând că nu există identitate între persoana pârâtei Primăria M. București și cel obligat la eliberarea adeverinței, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Primăria M. București, și în consecință a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Primăria M. București, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. Local al M. București a fost respinsă ca neîntemeiată. Așa cum s-a reținut anterior din carnetul de munca al reclamantului a rezultat că acesta în perioada 01.04.1970 – 15.03.1980 a fost salariatul Consiliului Popular al M. București –Centrala de Construcții Montaj București ( DGCM), iar în perioada 08.10._88 a fost salariatul Consiliului Popular al M. București –Direcția pentru Dezvoltarea Construcțiilor de Locuințe de Locuințe Social - Culturale și Administrație Locativă (DGDAL). Împrejurarea că ulterior unitățile au fost supuse reorganizării nu lipsește de calitate procesuală pasiva C. Local al M. București, în condițiile în care nu a făcut dovada predării arhivelor către entitățile nou formate ca urmare a reorganizării. Constatând că există identitate între persoana pârâtului C. Local al M. București și cel obligat la eliberarea adeverinței, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția invocată.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul prin cererea depusa la data de 02.10.2012, a solicitat eliberarea unei adeverințe în care să se menționeze toate veniturile obținute de acesta în perioada 01.04.1970 – 15.03.1980 și 08.10._88.

Prin răspunsul administrativ depus la dosar reclamantului i s-a comunicat că nu i se poate elibera adeverință întrucât nu au fost preluate fondurile arhivistice de la Centrala de Construcții Montaj București și Direcția pentru Dezvoltarea Construcțiilor de Locuințe de Locuințe Social - Culturale și Administrație Locativă.

Potrivit prevederilor art. 40 al. 2 lit. h din Codul muncii, angajatorul are obligația de a elibera, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului.

In raport de aceste prevederi legale, având calitatea angajtor pentru perioada în litigiu și aflîndu-se în posesia datelor privind perioada lucrată de reclamant și veniturile obținute pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale, pârâtului C. Local al M. București ( fost Consiliului Popular al M. București ), îi revine obligația legală instituită atât prin prevederile art.34 alin.5 cât și prin dispozițiile art.40 alin.2 litera h din codul muncii de a elibera la cerere toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului,adeverințe care să cuprindă toate drepturile de care a beneficiat pe perioada angajării.

Totodată tribunalul a reținut că reclamantul s-a adresat cu cerere în acest sens pârâtului, însă solicitarea nu i-a fost soluționată în mod favorabil.

Paratul avea obligația de a elibera adeverințe care sa ateste toate veniturile obținute de reclamant în perioada 01.04.1970 – 15.03.1980 și 08.10._88, perioada în care au fost derulate raporturile de munca, obligație ce nu a fost însă executată.

Apărările pârâtului în sensul că ulterior unitățile au fost supuse reorganizării, astfel că nu se află în posesia datelor, nu au putut fi reținute de tribunal, în condițiile în care nu a făcut dovada predării arhivelor către entitățile nou formate ca urmare a reorganizării.

Pentru considerentele expuse tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul I. D. C., în contradictoriu cu pârâtul C. Local al M. București, și a obligat pârâtul C. Local al M. București să-i elibereze reclamantului o adeverință în care să se menționeze toate veniturile obținute de reclamant în perioada 01.04.1970 – 15.03.1980 și 08.10._88.

Tribunalul a mai reținut că acțiunea formulată de I. D. C. în contradictoriu cu pârâtul . ,este întemeiată din următoarele considerente:

Din carnetul de munca al reclamantului, depus la dosar rezultă că acesta a fost salariatul . în perioada 25.08.1995 – 05.04.1996.

Totodată tribunalul a reținut că reclamantul s-a adresat cu cerere pentru eliberarea unei adeverințe în care să se menționeze toate veniturile obținute de acesta pe perioada derulării raporturilor de munca ,precum și încadrarea în grupe de munca, însă solicitarea nu i-a fost soluționată în mod favorabil.

Totodată, tribunalul a constatat ca răspunsul comunicat reclamantului la solicitarea acestuia de eliberare a adeverinței conține un refuz explicit de eliberare a adeverinței solicitate de reclamant, motivat de faptul că nu a beneficiat de sporuri la salariul tarifar, și deși a beneficiat de Grupa a II a de munca în situația sa de pensionar, aceasta nu influențează cuantumul punctului de pensie.

Așa fiind, față de obligația imperativă instituită prin lege în sarcina angajatorului prin prevederile art.34 alin.5 cât și prin dispozițiile art.40 alin.2 litera h din codul muncii, tribunalul a reținut că refuzul de eliberare a adeverinței motivat pe împrejurarea că eliberarea adeverinței nu este necesară întrucât nu a beneficiat de sporuri și perioada lucrată în grupă nu influențează valoarea punctului de pensie, este nejustificat, în condițiile în care aprecierile cu privire necesitatea sau oportunitatea eliberării adeverinței exced atribuțiilor angajatorului.

Interpretările date de pârâtă cu privire la valorificarea perioadei lucrată în grupa nu au relevanță în cauză și exced obiectului acțiunii, în condițiile în care aceasta nu are competențe în stabilirea drepturilor de pensie, iar obiectul cauzei nu îl reprezintă drepturile de pensie ale reclamantului, valorificarea sau nevalorificarea veniturilor menționate în adeverință, respectiv perioadelor lucrate în grupe, iar asupra acestor probleme urmează a se pronunța organul competent.

In atare situație, instanța a constatat ca acțiunea este întemeiata, parata . urmând a fi obligata să-i elibereze reclamantului o adeverință în care să se menționeze toate veniturile obținute de reclamant în perioada 25.08.1995 – 05.04.1996, precum și perioada în care a fost încadrat în grupa a II a de muncă, cu indicarea procentului lucrat în grupa a II a de muncă și a actului prin care s-a realizat încadrarea.

Față de împrejurarea că pârâta pe parcursul judecății pârâta Societatea de Construcții C. BUCUREȘTI SA a emis adeverințele solicitate de pârât, respectiv adeverința nr. 1653/05.03.2014 și nr. 1652/05.03.2014 îndeplinindu-și astfel obligația de a soluționa cererile reclamantului și eliberându-i documentele solicitate din care rezultă veniturile obținute de reclamant în perioada 15.08.1994 – 25.08.1995, precum și perioada în care a fost încadrat în grupa a II a de muncă, cu indicarea procentului lucrat în grupa a II a de muncă și a actului în temeiul căruia s-a realizat încadrarea, adeverințe ce i-au fost comunicate acestuia potrivit susținerilor sale de la termenul de judecată din 06.03.2014, instanța a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Societatea de Construcții C. BUCUREȘTI SA, ca rămasa fără obiect .

Și acțiunea formulată în contradictoriu cu . SA, a fost respinsă ca rămasa fără obiect, reținându-se că pe parcursul judecății pârâta a comunicat reclamantului adresa în care menționează veniturile realizate în perioada cât a fost salariatul acesteia, precum și faptul că a avut 158 de zile de învoire și nu a lucrat în lunile noiembrie, decembrie 1992, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai și iunie 1993, îndeplinindu-și obligația instituită prin prevederile art.34 alin.5 cât și prin dispozițiile art.40 alin.2 litera h din codul muncii.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal, reclamantul I. D. C., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul a arătată că prin sentința pronunțată a fost exceptată societatea T.C. Argeș, pe perioada 16.03._69. Adeverința 308 din 07.03.2013, prezintă un extras lunar pe perioada martie 1967 - noiembrie 1968, lipsind perioada decembrie 1968 - martie 1969.

Pentru obligarea numitei „Societatea Comercială SECONA S.A. Pitești" ca urmașă a T.C. Argeș - așa cum i s-a transmis de Serviciul județean Argeș al Arhivelor Naționale a inițiat o acțiune penală. Așadar, această entitate trebuie inclusă, în continuare ca a avea obligația de a-i transmite documentele solicitate.

În mod eronat, instanța de fond a procedat la eliminarea S.C. CONSTRUCȚII - RESTAURĂRI „Carpați SA, întrucât prin scrisoarea depusă și neînregistrată, directorul societății recunoaște că a fost inginer șef de șantier, funcție ce reprezintă totalitatea activităților științifice și tehnice ce concură ia realizarea investițiilor și construcțiilor, funcție obligatorie. Tot prin aceeași scrisoare recunoaște că perioada în care a lucrat a fost între 01.10_93, cu toate că în cartea de muncă, se recunoaște că a lucrat pe perioada 09.09._93. Deci lipsește perioada 09.09._92 pentru care nu a fost predată documentația. Totodată, din toată perioada în care a lucrat, confirmat de cartea de muncă, prin adeverință se precizează numai luna octombrie fără sporul de conducere - obligatoriu pentru funcție -, spor de ore suplimentare fiind șantier. Ca atare, conducătorul acestei unități economice a transmis niște documente false și / sau falsificate menite să exercite un act de persecuție, act ce este condamnabil foarte sever sub noua legislație penală.

Nu se regăsește nimic din cerințele modului de calcul, cerințe ce sunt nominalizate mai sus și au fost depuse la C. de P..

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal, pârâtul C. G. al M. București, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs formulate recurentul arată că sentința civilă recurată este netemeinică și nelegala în raport de prevederile art. 483 alin 1 Noul Cod de Procedură Civilă.

În dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, se arătă că C. G. al M. București și Primăria M. București nu deține documentele emise de întreprinderea de Construcții Montaj și Direcția Generală pentru Dezvoltare Construcții de Locuințe, Social Culturale Administrative de la care nu s-a preluat fondul arhivistic.

Prezenta cauza reprezintă un conflict de munca așa cum este el definit de art. 267 din codul Muncii, iar părțile într-un conflict de munca nu pot fi decât doar părțile și angajatorul. Din carnetul de muncă al contestatorului depus la dosar rezulta ca reclamantul în perioada 01.04._80 a fost salariatul Centralei de Construcții Montaj București iar în perioada 08.10._88 a fost salariatul Consiliului Popular al M. București - Direcția pentru Dezvoltarea Construcțiilor de Locuințe Social-Culturale și Administrație Locativă (DGDAL).

Prin Decizia nr. 545/1991, emisă de Primăria M. București, RA imobiliara se reorganizează.

Prin HCLMB nr. 72/16.12.1992, RA imobiliara își încetează activitatea prin reorganizare (DGAFI) și trecerea la CLMB.

Prin HCGMB nr. 101/29.05.2001, modificată prin HCGMB nr. 152/20.07.2001, își încetează activitatea DGAFI și înființează AFI.

HCGMB nr. 101/29.05.2001 a fost abrogată prin HCGMB nr. 239/24.10.2002, iar aceasta din urmă anulată prin sentința civilă nr. 3572/2004. În prezent AFI ca succesoare a fostului DGDAL funcționează ca serviciu public cu personalitate juridică.

Centrala de Construcții Montaj București, ca unitate economică a fost înființata prin HCM nr.262/J972 și se reorganizează prin Decret C. de Stat. nr. 39/21.02.1977, ulterior abrogat, Grupurile de șantiere de construcții montaj din municipiul București, se reorganizează după 1990 în societăți comerciale conform Deciziilor nr. (1181/10.12.1990,nr. 1182/10.12.1990,nr. 1183/10.12.1990,nr.1184/10.12.1990,nr.1172/10.12.1990,nr.1173/10.12.1990,nr.1202/10.12.1990,nr.1007/24.12.1991,nr.1008/24.12.1991,nr.1193/10.12.1990) emise de Primăria M. București.

Menționează că fostul DGDAL cât și fosta Centrala de Construcții Montaj București nu a predat la arhiva Primăriei M. București, fondurile arhivistice proprii, care după informațiile pe care le dețin au fost preluate la reorganizare de către AFI respectiv .>

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În ce privește recursul declarat de recurentul reclamant I. D. C., acesta nu a făcut o încadrare a criticilor formulate, dar instanța de recurs apreciază, conform art. 306, alin. final Cod procedură civilă că se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, întrucât privesc aspecte legate de temeiul juridic, modul de interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în pretenția dedusă judecății.

Plecând de la modul de formulare a pretențiilor deduse judecății, fără indicarea temeiului juridic, anume „obligarea Case de P. a M. București la recalcularea drepturilor de pensie” și „obligarea Primăriei Mun. București la predarea documentației solicitate pe perioada 01.04._80 și 08.10._88, obligarea pârâtei . SA la predarea documentației pentru perioada 09.09._93, obligarea pârâtei C. București SA la predarea documentației pentru perioada 15.08._95 și obligarea pârâtei . la predarea documentației pentru perioada 25.08._96”, se impune mai întâi verificarea calificării date acestor pretenții pentru ca apoi să fie analizate criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant față de soluția de admitere în parte a pretenției principale față de pârâții C. Local al M. București și . și de respingere, ca rămasă fără obiect a pretențiilor față de pârâtele . SA și C. București.

Cât privește calificarea obiectului cererii, se observă că recurentul, deși solicită obligarea angajatorilor intimați la predarea documentației aferentă perioadelor lucrate, în realitate acțiunea sa tinde la realizarea dreptului de a-i fi eliberate adeverințe din care să rezulte perioada efectiv lucrată, veniturile obținute și grupa de muncă realizată în vederea valorificării lor la recalcularea drepturilor de pensie, ceea ce concretizează o acțiune în obligație de a face. De altfel, instanța de fond, în analiza obiectului dedus judecății, a reținut prevederile art. 40 al. 2 lit. h din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a elibera, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului, precum și art. 34 alin.5 Codul muncii potrivit cărora „la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate”.

În ceea ce privește limitele în care se poate analiza cauza în recurs, Curtea reține că prin cererea introductivă reclamantul I. D. C. a solicitat obligarea pârâtei C. de P. a M. București la recalcularea drepturilor de pensie, potrivit cu nivelul de contribuție adusă prin efortul personal real din domeniul investițiilor și activității de producție în construcții și obligarea celor două ministere să depună documentele de plată efective (statele de plată) periodic, în baza cărora să se refacă calculul.

La termenul de judecată din 15.05.2014, întrebat fiind, recurentul reclamant a arătat că nu înțelege să modifice cadrul procesual pasiv.

În atare situație, în calea de atac recurentul-contestator avea posibilitatea de a critica numai soluția de respingere a pretențiilor formulate în contradictoriu cu pârâții nominalizați, conform principiului disponibilității. Consecința acestor limite de critică a nelegalității hotărârii pronunțate în primul grad de jurisdicție este înlăturarea tuturor pretențiilor care nu au fost invocate anterior întrucât acestea reprezintă veritabile cereri noi, inadmisibile direct în recurs față de dispozițiile art. 316 raportat la art. 292 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant din cererea de recurs, în sensul că instanța de fond nu a analizat pretențiile referitoare la obligarea ., deținătoare a arhivei TC Argeș pentru perioada 16.03._69, nu pot fi cercetate. Din acest punct de vedere, Curtea reține că . nu a avut calitatea de pârâtă în prezenta cauză, astfel încât pretențiile îndreptate împotriva acesteia și invocate direct în calea de recurs nu pot fi analizate.

În ceea ce privește a doua critică formulată împotriva hotărârii instanței de fond cu privire la intimata pârâtă .” SA, în sensul că a fost omisă perioada 09.09._92, Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea precizată, reclamantul I. C. D. a solicitat obligarea pârâtei . SA la predarea documentației pentru perioada 09.09._93, fără a detalia, în concret, obiectul pretențiilor și calitatea procesuală pasivă a societății.

Prin adeverința depusă la dosar, fila 112, intimata pârâtă a menționat că .” SA a fost înființată în baza HG nr. 553/1990, prin reorganizarea R. Carpați, începându-și activitatea la 01.10.1992 ca societate pe acțiuni. De la această dată, angajații au fost transferați în interesul serviciului de la R. Carpați-G. Șantiere 2/1 la .” SA, menționându-se această operație în carnetele de muncă. Reclamantul figurează în evidențele societății în perioada 01.10._93, în funcția de inginer șef șantier, motiv pentru care au fost enumerate câștigurile salariale brute, numărul de zile de învoire și numărul de luni nelucrate.

Față de prevederile art. 34 alin.5 din Codul muncii, Curtea reține că fostul angajator, obligat în raportul juridic dedus judecății și-a îndeplinit atribuția impusă, prin eliberarea adeverinței în dosar nr._, acțiunea față de acest pârât fiind respinsă, legal, de instanța de fond, ca rămasă fără obiect. Faptul că în cuprinsul adeverinței nu se face nici un fel de referire la perioada pretinsă de reclamant, 09.09._92, nu prezintă nici un fel de relevanță în condițiile în care, așa cum rezultă din carnetul de muncă . nr._, pe perioada respectivă reclamantul a prestat activitate în cadrul societății R. „Carpați” G. șantier 2.1 București.

Acțiunea precizată a recurentului reclamant nu a fost detaliată în privința obligației angajatorului .” SA pentru perioada 09.09._92, perioadă în care salariatul a prestat activitate la un alt angajator, astfel că nu se poate imputa lipsa de diligența a instanței sau a pârâtului în ceea ce privește realizarea dreptului său.

Conform dispozițiilor art.129 alin.6 Cod procedură civilă, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, potrivit căruia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Principiul menționat semnifică posibilitatea părților de a dispune cu privire la obiectul procesului (adică de dreptul material) și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept, ceea ce înseamnă că judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât în raport de limitele învestirii de către părțile litigante. Pe de altă parte, prin exercitarea rolului activ judecătorul nu se poate transforma într-un avocat al părții lipsită de apărare, în detrimentul drepturilor procedurale prevăzute de lege pentru partea pârâtă, acesta având doar obligația să nu fie încălcate drepturi esențiale ale părții lipsită de apărare și să asigure „egalitatea de arme și șanse în fața justiției”, în aceste limite fiind exercitat rolul activ în cauză. Instanța trebuie sa facă respectat și să respecte ea însăși principiul disponibilității drepturilor procesuale ale parților, neavând abilitatea de a iniția cereri ori de a lărgi cadrul procesual din oficiu, ori de a deduce voința părților în privința pretențiilor, în absența unei cereri formulată în mod expres de parte.

În raport de elementele teoretice expuse anterior, Curtea reține că instanța de fond s-a conformat solicitărilor recurentului reclamant în modalitatea în care au fost exprimate, astfel că hotărârea pronunțată este legală și temeinică.

Curtea urmează a respinge ca neîntemeiat și recursul declarat de către intimatul pârât C. G. al Mun. București. Criticile aduse hotărârii instanței de fond, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304, pct.9 Cod procedură civilă vizează aspecte legate de calitatea de obligat în raportul juridic, față de împrejurarea că nu deține documentele emise de Întreprinderea de Construcții Montaj și Direcția pentru Dezvoltarea Construcțiilor de Locuințe social-culturale și Administrație Locativă.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, din carnetul de munca al contestatorului rezultă că în perioada 01.04.1970 – 15.03.1980 a fost salariatul Consiliului Popular al M. București – Centrala de Construcții Montaj București (DGCM), iar în perioada 08.10._88 a fost salariatul Consiliului Popular al M. București –Direcția pentru Dezvoltarea Construcțiilor de Locuințe de Locuințe Social - Culturale și Administrație Locativă (DGDAL).

Conform susținerilor intimatei Primăriei Mun.București, necontestate în prezenta cauză, coroborate cu înscrisurile administrate a rezultat că DGDAL a fost reorganizată, prin decizia nr. 1201/1990 în RA Imobiliară. Prin Hotărârea Consiliului Local al Mun. București nr. 72/16.12.1992 RA Imobiliară și-a încetat activitatea prin reorganizare în DGAFI și trecerea în subordinea recurentului intimat. Faptul că ulterior, prin acte administrative succesive, societatea nou înființată și-a încetat activitatea prin reorganizare, pentru ca în prezent să fie indicată Administrația Fondului Imobiliar ca succesoare a fostei instituții angajatoare nu prezintă nici un fel de relevanță.

Recurentului, care a deținut calitatea de succesor în drepturi și obligații a DGDAL, fiind implicit și deținător al fondului arhivistic și al documentelor referitoare la salarizarea și activitatea desfășurată de personalul ce a activat în cadrul fostei societăți în perioada de referință, îi revenea obligația de a elibera foștilor angajați care nu își pot dovedi stagiul de cotizare, vechimea și veniturile brute realizate în muncă prin înscrierile din carnetul de muncă sau fișele financiare ale angajatului, adeverințe necesare la stabilirea drepturilor de pensie a acestora, din care să rezulte toate veniturile brute, inclusiv sporurile cu caracter permanent și alte asemenea venituri pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale, evidențiate în statele de salarii. Raționamentul expus anterior urmează a fi aplicat și în ceea ce privește obligațiile ce i-ar fi revenit fostului angajator Centrala de Construcții Montaj București (DGCM) aflată în subordinea Consiliului Popular al M. București, reorganizată în societăți comerciale conform deciziilor autorității administrativ locale.

Considerentele instanței de fond în ceea ce privește nedovedirea predării arhivelor către entitățile nou formate ca urmare a reorganizării sunt pertinente și urmează a fi menținute, recurentul intimat necontestând acest aspect. De altfel, această lipsă de diligență administrativă nu poate fi imputată reclamantului, acesta din urmă fiind îndreptățit la realizarea dreptului său.

Pentru considerentele arătate, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant I. D. C. și de recurentul-pârât C. G. al M. București prin Primarul G. împotriva sentinței civile nr.6866 din data de 12.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Primăria M. București, C. de P. a M. București, S.C. Construcții Restaurări Carpați S.A., C. București S.A. și S.C. R. Construcții S.R.L., ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2015.

Președinte, Judecător, Judecător,

B. A. C. R. F. G. G. M.

Grefier,

B. M.

Tehnored.: G.M./05.03.2015

Dact: S.Ș./2 ex./26.02.2015

Jud. fond: I. P.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 187/2015. Curtea de Apel...		Recalculare pensie. Decizia nr. 566/2015. Curtea de Apel... →

Recalculare pensie. Decizia nr. 540/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Decizia nr. 540/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI